Olandezul zburător*

Cerul era înnorat şi gri,
Şi vântul bătea dinspre apus,
Şi noi priveam fregata-nnegrită de talazuri
Cu pânzele zdrenţuite-n vântul indispus.
Semnalau că au scrisori pentru cei de-acasă,
Întrebau dacă nu le-am putea prelua noi.
Apoi au plecat, au rămas clătinându-se-n siaj
Toate scrisorile lor, închise-ntr-un butoi.

Am coborât velele şi-am redus viteza
Pentru-a pescui din mare-acel butoi
Şi-am remarcat, uimiţi, cum bătrâna fregată
Girează-n vânt şi se-ntoarce înapoi.
Căpitanul o privea prin lunetă, l-am auzit
Ţinându-şi răsuflarea şi-am văzut cu toţii
Cum furtuna creşte, creşte fierbând,
Cum devine-un înspăimântător zid al morţii.

"Să-ntoarcem nava şi să fugim, băieţi,
Să-ntoarcem nava şi să fugim apoi,
Acea furtună vrea să ne-angajeze într-o luptă,
Dar este mult mai bine înarmată decât noi!"
"Ce se va întâmpla cu nava din prova noastră,
Abandonăm o victimă aflată în furtună?"
"Numele ei este Olandezul Zburător*
Şi furia îi umflă velele, o furie nebună!"

Tunetul scâşnea şi mârâia ca demonii,
Şi fulgerul împuşca valurile cu miile-i de flinte,
Şi Olandezul s-a năpustit spre noi
Călare pe furiile ascunse în morminte.
Căpitanul nostru stătea la timonă,
Iar echipajul manevra velele-n sălbaticul tumult –
Şi totuşi acea navă şi-acea furtună
Se-apropiau de noi din ce în ce mai mult.

Corabia s-a-nălţat pe un talaz enorm
Pentru-a se prăbuşi apoi în străfundurile genunii,
Echipajul se-agăţa de tot ce-avea la îndemână,
Era pierdut dacă aluneca în ghearele furtunii.
Marea, ploile şi vântul învrăjbit izbeau
Mânioase velierul nostru – eram de plâns,
Iar de pe puntea celeilalte nave, blestemate,
Se-auzeau hohote de râs.

"Să-ntoarcem nava şi să fugim, băieţi,
Să-ntoarcem nava şi să fugim apoi,
Acea furtună vrea să ne-angajeze într-o luptă,
Dar este mult mai bine înarmată decât noi!
Acea nava fantomă ne vânează,
Aduce cu ea ploaie şi furtună!
Numele ei este Olandezul Zburător
Şi furia îi umflă velele, o furie nebună!"

Deodată am zărit pământul,
Era o cursă nebună pe învolburate ape,
Bănuiam că-i vorba de Santa Marta,*
Olandezul Zburător era tot mai aproape.
"Mergem la risc!" a strigat căpitanul,
"Avem o şansă şi totul de ea depinde!
Salvarea, dacă reuşim să trecem testul,
Sau sufletele noastre, dacă ne va prinde."

Furtună pretutindeni, jur împrejurul nostru,
Iar infernalul Olandez ne-a tăiat vântul,*
Bestia era acoperită de-o volbură de ape,
Catargul nostru vibra şi-aştepta deznodământul.
Eram aproape de portul salvator,
Se vedea digul de la intrare,-nnegrit din loc în loc,
Şi fiecare om dorea ca nava s-alerge cât mai iute,
Căci toţi ştiau că viaţa le era în joc.

"Să-ntoarcem nava şi să fugim, băieţi,
Să-ntoarcem nava şi să fugim apoi,
Acea furtună vrea să ne-angajeze într-o luptă,
Dar este mult mai bine înarmată decât noi!
Acea nava fantomă ne vânează,
Aduce cu ea ploaie şi furtună!
Numele ei este Olandezul Zburător
Şi furia îi umflă velele, o furie nebună!"

Odată ce-am năvălit în port
Olandezul s-a-ndepărtat, lăsând pustie rada,
Se-auzeau prin palele de vânt ţipetele-amare
Ale diavolilor cărora le scăpase prada.
De-ndată ce-am intrat la adăpost,
În golful primitor, ne-am tras sufletul niţel
Şi-apoi am spart butoiul, să vedem
Conţinutul acelor scrisori închise-n el.

Cred că erau vreo sută...
Şi ne-am dat seama când le-am desfăcut
Că pergamentele mucegăite erau scrise
Pentru nişte oameni morţi de mult.
Dacă vezi o fregată-nnegrită de talazuri,
Cu pânzele zdrenţuite-n vântul indispus,
Fugi şi veghează-n urma ta, altfel vei auzi
Căpitanul strigând de pe puntea lui de sus:

"Să-ntoarcem nava şi să fugim, băieţi,
Să-ntoarcem nava şi să fugim apoi,
Acea furtună vrea să ne-angajeze într-o luptă,
Dar este mult mai bine înarmată decât noi!
Acea nava fantomă ne vânează,
Aduce cu ea ploaiei şi furtună!
Numele ei este Olandezul Zburător
Şi furia îi umflă velele, o furie nebună!"

* Olandezul zburător ( Flying Dutchman ) – o navă fantomă legendară, blestemată să navigheze pe oceane pentru totdeauna, fără o destinaţie precisă şi fără să atingă vreodată uscatul. Potrivit legendei, vasul poate fi observat de departe, învăluit în ceaţă sau emanând o lumină spectrală. În tradiţia breslei navigatorilor vederea acestei nave nălucă este semnul prevestitor al unei nefericite fatalităţi.

* Jolly Rogers – grup muzical din SUA având ca temă favorită cântecele despre piraţi şi piraterie (Jolly Roger- emblema piraţilor veacului al XVIII lea: imaginea unui craniu şi a două oase încrucişate pe fondul unui steag negru).

* Santa Marta – port pe coasta Mării Caraibilor, Columbia.
* A tăia vântul sau a intra în vântul unei nave (velier) – a manevra în aşa fel încât să plasezi nava
proprie între direcţia din care bate vântul şi o altă navă, astfel încât suprafaţa velică propulsoare
a navei respective nu va mai beneficia pentru propulsie de întreaga forţă a vântului.

poezie de The Jolly Rogers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mentalul conştient este asemenea unui căpitan de vapor care stă pe puntea navei. El dirijează toate manevrele şi dă ordine oamenilor aflaţi în sala motoarelor care, la rândul lor, controlează toate cazanele, instrumentele etc. Mecanicii nu ştiu încotro se îndreaptă nava, dar se supun ordinelor pe care le primesc. Ei pot chiar să facă astfel încât nava să eşueze pe stânci, dacă omul de pe punte, servindu-se în mod greşit de compas şi sectant, le dă indicaţii eronate. Mecanicii i se supun în mod automat, pentru că el este comandantul. Căpitanul este stăpân pe navă şi ordinele sale sunt executate întocmai. Tot astfel, mentalul conştient este căpitanul navei care este constituită din fiinţa, anturajul şi toate afacerile voastre.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două nave

Cum stau lângă cruce pe piscul solitar, ţărmului avanpost,
Admirând maiestuoasa regină a lumii noastre, marea,
În penumbra-ntunecată a muntelui o navă stă la adăpost,
Iar alta navighează tăindu-şi cu prova-n talazuri cărarea:

Una se-avântă cu aripi albe-ntr-o cursă de mare-anvergură,
Cu flamura şi velele vibrând extatic deasupra undelor marine;
Alta, la umbră, cu pânzele strânse,-i legată de-o gemandură –
Nava care m-aşteaptă pe mine.

Dar, iată! Eu îi pot vedea Porţii coloanele sclipitoare
În zarea luminoasă unde norii întunecaţi se sparg
Şi-aud dinspre nava care-abandonează golful, în depărtare,
Cântecul voios al marinarilor la gabie, sus pe catarg.

Iar acum, mă gândesc la urmele radiante care-au adus
Consolare pe Marea Galileii bătută de furtuni haine –
Şi-aştept semnalul sifleei pentru-mbarcare, la apus,
Pe nava care m-aşteaptă pe mine.

*15 August – Sf. Maria – Ziua Marinei Române

poezie de Francis Bret Harte, 1836-1902, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe comanda navei, la cârmă

Pe comanda navei, la cârmă,
Un timonier tânăr urmăreşte atent cursul navei.

Prin ceaţă, se-aud de pe coastă sunete tânguitoare,
Un clopot pentru marinari – dangăte prevenitoare legănate de valuri.

Tu lansezi binevoitor, clopot, semnale despre recifurile marine,
Sunând, sunând pentru a avertiza navele de pericolul eşuării.

De veghe timonierul ţine seamă de alerta sonoră,
Prova se abate-n vânt, vasul se îndepărtează cu vele gri vibrând,
Frumoasa şi nobila navă cu preţiosul ei caric se îndepărtează,
elegantă, în siguranţă.

Dar, o, nava, nava nemuritoare! O navă la bordul navei!
Nava trupului, nava sufletului, navigând, navigând, navigând.

poezie clasică de Walt Whitman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele bătrânelor clipere*

Am navigat pe vremea cliperelor –
Înalte, elegante de la chilă la catarg,
Zvâcnind deasupra valurilor vesele,
Cu vânt chicotitor din pupa, larg;

Şi velele frumoase, albe ca zăpada,
Vibrând, parcă-ncercând să zboare:
Acum, se-apleacă nava-n bordul de sub vânt –
Acum, bordul opus e jumătate-n mare.

Îi pot vedea-nclinată coverta udă,
Plină de mâzga apei, un verde tatuaj;
Îl aud clar pe bătrânul Bill, nostromul,
Blestemându-şi zurbagiul echipaj.

Le văd râsul pe feţele arse şi păroase
În pulberea sărată, îi văd pe mateloţii care,
Agăţaţi de fungile velei gabier, cântă
Cântece marinăreşti sălbatice, fermecătoare.

Oh, valurile mării rostogolindu-se pe punţi
În vreme ce noi tragem, strânşi mănunchi,
De şcote* cu obrajii biciuiţi de rafalele furtunii,
Cu cizmele pline de apă până la genunchi,

Cu funiile trupului şi sufletului în jurul
Mijlocului nostru temeinic petrecute,
În timp ce nostromul urlă precum tunetul,
"Crăpa-v-ar ochii! Asiguraţi sartul! Iute!"

Am scos cu tecile cuţitelor marinăreşti
Din crăpăturile de pe covertă şi bordaj
Târâtoarele-aruncate de talazurile mării
Şi-am făcut din ele tocană pentru echipaj;

Încolţiţi permanent de foame,
Înghesuiam în noi cât puteam chisăliţă
De pesmeţi 'Dandy-funk' and 'Spotted Harry',*
Îndulcită cu zahăr brun, o linguriţă.

Am navigat în volte-naintea vijeliei
Din clocotul Latitudinilor Hohotitoare,*
Ne-am bălăcit tândălind la tropice
Unde-i iadul însuşi a soarelui dogoare!

Pe-un nenorocit de viscol duşmănos
Am înfruntat îngheţaţi bocnă bătrânul Cap Horn;
Şi-am făcut cu mâna Olandezului Zburător*,
Zdrenţelor lui de vele şi, frânt, arborelui artimon.

* Clipere (clippers) – Celebre nave comerciale cu pânze din secolul al XIX lea a căror capacitate de transport marfă era sacrificată în favoarea vitezei. Iniţial au fost destinate comerţului cu ţările din Extremul Orient (ceai, opium, mirodenii, pasageri, servicii poştale). Numele vine de la verbul "clip", a călători repede, ca un şoim. Având un coeficient prismatic foarte bun, navigau, în general, cu peste 16 noduri (cca 30 km/oră), Sovereign of the Seas atingând recordul de 22 de noduri (cca 41 km/oră).

* Şcotă – saulă sau parâmă destinată pentru a manevra colţul de jos al unei vele

* Dandy-funk – un fel de desert mâncat pe mare, o prăjitură sau biscuiţi copţi în untură.

* Latitudinile Hohotitoare sau Vânturile Urlătoare (Roaring Forties) – vânturile din zonele cuprinse între latitudinile de 40°S, respectiv de 50° S.

* Olandezul zburător ( Flying Dutchman ) – o navă fantomă legendară, blestemată să navigheze veşnic pe oceane, fără a putea ajunge într-un port şi fără să atingă vreodată uscatul. Potrivit legendei, vasul poate fi observat de departe, învăluit în ceaţă sau emanând o lumină spectrală. În tradiţia breslei navigatorilor vederea acestei nave nălucă este semnul prevestitor al unei iminente şi nefericite fatalităţi.

poezie de Angus Cameron Robertson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flotila de baleniere

În urale, balenierele-au părăsit portul
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare –
Şi lumea se-ngrămădea pe cheu şi saluta
Flotila care se avânta într-o aventură uimitoare.

Pentru că erau acolo PORUMBIŢA şi GÂND BUN
(O, vântul dinspre ţărm bătea spre mare!)
Şi POLLY DIN SLEIGHTS cu velele ei noi;
Eu doar spre MARY JANE priveam în acea zi de sărbătoare!
O, căpitanul Thwaites de pe MARY JANE,
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare,
A ieşit de-atâtea ori cu nava lui în larg,
Era omul care onora orice provocare.

Erau acolo Jack din Grosmont şi Tom din Staith,
(O, vântul dinspre ţărm cum mai bătea spre mare!)
Jim din Hayburn, Wyke cel Arătos – şi mai era
Robin Hood Will, flăcăul meu făr-asemănare.

Willy-al meu m-a sărutat în faţa tuturor
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare;
Willy-al meu a urcat ultimul la bord
Şi şi-a fluturat bereta spre mine la plecare.

Şi astfel au plecat din port, lăsând uscatu-n urmă,
Când vântul dinspre ţărm bătea spre mare;
Deja vedeam parcă gheaţa sub etrava navei lor
Şi sloiurile-n derivă prin frigul nopţilor polare.

Treceau luni de zile şi soseau alte şi-alte luni de zile,
Şi vântul dinspre ţărm bătea spre mare;
Şi de multe ori mama-n nopţile furtunoase
Plângea cu mine – curgeau lacrimi, multe şi amare.

Dar când, în septembrie,-a urcat pe cer luna plină,
Iar vântul dinspre mare bătea către uscat,
Flotila balenierelor noastre – fericită sărbătoare –
S-a întors acasă din mările nordului îngheţat.

Oamenii s-au strâns pe cheu şi le-au întâmpinat,
Iar vântul dinspre mare bătea către uscat;
De la orologiul primăriei şi până la farul de pe dig
O mulţime de popor aplauda neîncetat.

Le-am văzut din vârful scărilor vechii catedrale
Când vântul dinspre mare bătea către uscat
Şi valurile dansau vesel sub bompresurile lor,
Şi-n bordul de sub vânt fulguia talazul înspumat.

Le-am văzut de lângă scările vechii catedrale
Când vântul dinspre mare bătea către uscat;
Şi nava din fruntea flotilei noastre de baleniere
Tocmai dubla farul*, cu pavoazul cel mare ridicat.

O, erau acolo PORUMBIŢA şi GÂND BUN!
(Vântul dinspre mare bătea încă spre uscat ),
Se vedeau, roşii, velele lui POLLY DIN SLEIGHTS –
Şi întregul echipaj era pe punte adunat.

Încet-încet toate-au depăşit farul de intrare,
Iar vântul dinspre mare bătea către uscat –
Şi, la dane acostate, şi-au găsit odihna-n port,
Lungul lor voiaj odată terminat.

Dar unde, vai, unde-i oare MARY JANE,
Vântul bătea dinspre mare spre uscat!
Mulţi, îşi strângeau acum iubita-n braţe...
Pe mine iubitul de când nu m-a-mbrăţişat?

Of, spuneţi-mi unde-i MARY JANE,
Acum, iată, vântul bate dinspre mare spre uscat!
"Mary Jane cu întregul echipaj
În largul oceanului s-a scufundat!"

Duceţi-mă acasă la scumpa mea mamă,
Deşi vântul bate dinspre mare spre uscat;
Niciun talaz nu-mi va lovi iubitul,
Făr-a se izbi întâi de sufletu-mi înfrigurat!

Duceţi-mă acasă, căci de astăzi nu-mi mai pasă
Dacă vântul bate dinspre mare spre uscat;
Willy-al meu zace în abisurile morţii,
Dar inima lui bate în pieptul meu ca altădat'.

* A dubla farul – nava, în marşul ei, ajungând la travers de far (farul aflându-se într-o direcţie perpendiculară pe axa longitudinală a navei).

poezie de Arthur J. Munby, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nava vieţii

Nava vieţii, nava vieţii
Mi s-a frânt.
Am avut catarg prea tânăr,
A fost vânt -
Nu-mi zâmbeşte de departe
Nici un far,
Vânturile tot mai aspre-mi par.
Şi răcneşte marea vieţii,
Valurile mii...
Dimineaţă a credinţii
Nu mai vii?...

poezie celebră de Emil Isac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: "Vulturul"?!
Lucian: Da, asta a fost tot ceea ce am reuşit să obţin de la marele supercomputer; denumirea navei: "Vulturul". Cum, nu ştiu... Cert este că am reuşit. Şi nici nu aveam nevoie de mai mult. Denumirea acestei nave spaţiale, "Vulturul", m-a determinat să-mi amintesc brusc totul. Ştii, discuţia aceea cu dom' director, despre care ţi-am vorbit...
Lia: Îmi amintesc. Când ai absolvit Institutul...
Lucian: Exact. Acea discuţie. Şi cum proiectul meu de diplomă era "Pacifis", dom' director a găsit de cuviinţă să-mi vorbească despre proiectul dumnealui de diplomă, care fusese tot o navă spaţială, denumită "Vulturul". Deci, am făcut legătura dintre dânsul şi nava "Vulturul". Mă întrebam totuşi ce căuta oare nava domnului director pe Proxima; ba mai mult chiar, fără dom' director?! Însă curând după aceea, mi-am amintit detaliat, aproape cuvânt cu cuvânt, discuţia avută atunci cu dom' director şi m-am lămurit, în totalitate! Complet! Nava spaţială "Vulturul", proiectul de diplomă al domnului director Traian Simionescu, directorul Institutului Astronomic... Ca şi în cazul "Pacifis"-ului, nava dumnealui n-a rămas în stadiu de proiect, pe hârtie. A fost construită şi programată pentru o misiune de o importanţă deosebită; o misiune spre... planeta Proxima! Iar comandantul acelei misiuni ar fi trebuit să fie...
Lia: Luci, ce este? Nu-mi mai povesteşti?
Lucian: Ba da, imediat...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava?

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

În amiezile-însorite, umăr lângă umăr, este plăcut foarte
Să păşeşti pe puntea unde cerul de mare se desparte;
Sau, pierdut în gânduri, să priveşti cum în urmă
Siajul se lăţeşte-n depărtare-albit de spumă.

În nopţi grozave, când oceanul îşi sfâşie mânios veşmântul,
Ce lucru mândru e să lupţi cu valurile şi cu vântul!
Sus, la gabie, pe catargul care se-încovoaie sub sălbatice rafale
Marinarul trăieşte-o altă viaţă, înfruntând zeci de furtuni în cale.

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

NB. Primul vers a fost, probabil, inspirat de sonetul lui William Wordsworth, " Unde-i ţinutul spre care trebuie
să se-îndrepte-acea navă?''

poezie de Arthur Hugh Clough,1819-1861, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul corăbierului

Tot echipajul pe covertă!
................................
Se-apropie dinspre vest furtuna,
Norii aleargă înnebuniţi pe cer,
Şfichiuind cu biciurile luna.

Vântul fluieră-n fungi şi-n straiuri,
Ne înclinăm, reducem velele la jumătate;
Acum, c-un salt şi o cădere, plonjăm
În primul ochi al vijeliei înspumate;

Muşii, ghemuiţi unul în altul jos
În cabine, înalţă rugi fierbinţi cerului:
Omul tânăr – singur şi liber,
Bătrânul – alături de nevasta lui;

Unul ar renunţa la tot avutul,
Iar altul la frageda, blonda lui iubire,
Pentru-o bucăţică de pământ ferm
Pe care să-şi afle râvnita izbăvire.

Asiguraţi bine sarturile, vitejii mei,
Şi rulaţi strâns velele, nu-i timp de glume,
Rafalele care ne vor lovi curând
Ar putea şterge de pe pământ întreaga lume....

Mâine, băieţi, pasagerii se vor simţi nişte eroi,
Afişând pe punte un aer mândru şi solemn,
Iar noi – noi vom mesteca, scuipând, tutun
Şi, cu coada ochiului, ne vom face câte-un semn,

Spunând, în vreme ce nava se-avântă înainte
Cu velele în vânt: "În viaţă mea pe mare
Am întâlnit, ehei, domnilor, stihii grozave,
Acum fost doar o furtună oarecare!"

poezie de Harry Kemp din Cântece şi balade marinăreşti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţă

Un cer albastru, o somnoroasă mare,
Linia gri şi rece-a ţărmului mut,
O sclipire-a unei vele-n zare –
Şi nimic mai mult.

Asta au văzut ochii, inima mea a văzut mai mult:
O femeie-ale cărei buze repetau fără zăbavă
Această propoziţie,
"Domnul aibă-n paza lui acea navă!"

Domnul aibă-n paza lui acea navă! Rugăciunea ei, nu a mea,
Traversează toate mările – şi nu-s puţine,
Până dincolo de frontierele ceţii,
Unde cineva şi-a întors faţa de la mine.
Domnul aibă-n paza lui acea navă! Nava ei, nu a mea –
A mea niciodată n-a mai revenit la mine.

poezie de Thomas Fleming Day, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

George Gray

Am contemplat de multe ori
Marmura care a a fost sculptată pentru mine –
Un velier cu pânzele strânse acostat într-un port.
Într-adevăr, el nu reprezenta destinaţia,
Ci viaţa mea;
Pentru ca mi-a fost oferită dragostea şi eu am ezitat gândind la deziluzie;
Tristeţea a bătut la uşa mea, dar mie mi-a fost teamă;
Ambiţia m-a chemat, dar n-am îndrăznit să arunc zarurile,
Deşi în tot acest răstimp doream ca viaţa mea să aibă un sens.
Acum ştiu că noi trebuie să ridicăm, desfăşurând, velele
Şi să ne prindem în vânturile destinului
Spre oriunde acestea ar conduce nava.
A căuta un înţeles în viaţa cuiva poate sfârşi în nebunie,
Dar viaţa fără sens este tortura
Neliniştii şi a dorinţei fără contur –
Este nava tânjind către mare şi totuşi temătoare.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

SOS de pe Nava "România"

Nu e nici o perspectivă,
I-a cuprins pe toţi deruta,
Nava este în derivă,
Echipaju-i dus cu pluta!

epigramă de Liviu Sergiu Manolache (14 august 2012)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jack Sparrow: E ciudat ce poate face un om pentru a-şi amâna judecata finală.
Bill Turner: Şi tu ai făcut o înţelegere cu el, Jack. A ridicat Perla din adâncuri pentru tine. Ai fost căpitanul ei timp de 13 ani.
Jack Sparrow: De fapt...
Bill Turner: Nu vei putea să scapi cu vorba. Condiţiile care mi se aplică mie ţi se aplică şi ţie. Un suflet, silit să trudească o sută de ani pe nava sa.
Jack Sparrow: Da, dar Olandezul Zburător are deja un căpitan, deci chiar nu trebuie...
Bill Turner: Atunci te aşteaptă pieirea! Teribilul leviatan al lui Jones te va găsi, şi va târî Perla înapoi în adâncuri şi pe tine odată cu ea.
Jack Sparrow: Ai idee când va elibera Jones respectiva bestie teribilă?
Bill Turner: Ţi-am spus deja, Jack. Timpul tău s-a teminat. Vine acum.

replici din filmul artistic Piraţii din Caraibe: Cufărul omului mort
Adăugat de Alexe Laura, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: De fapt, ştiam ce faci în acest moment şi că mai ai puţin de vopsit aici, de aceea mi-am permis să te deranjez.
Lucian: Aha, pricep... Deci, m-ai urmărit, chiar dacă nu în direct; ai continuat însă să mă urmăreşti.
Sonya: Aşa e, recunosc. Nu te văzusem de mult timp şi doream să ştiu ce faci, lucru pe care-l puteam afla cu uşurinţă.
Lucian: Pricep. Nu te condamn deloc. Dacă ai posibilitatea să afli orice, de ce nu? Poate că şi eu aş fi procedat la fel, în locul tău. Dar dacă tot ai venit până aici, hai să intrăm în navă, n-are rost să stăm afară. Termin mai târziu de vopsit nava, am destul timp.
Sonya: De ce nu-i laşi pe roboţi să se ocupe de treaba asta?
Lucian: Să las roboţii?! Nu; prefer să termin eu, de moment ce eu m-am apucat de revopsit, eu voi vopsi toată nava cu albastru, deci, eu o voi termina.
Sonya: Bine, n-ai decât; fie cum vrei...
Lucian: Deocamdată... Hai să intrăm în navă.
Sonya: Mai bine nu. Sincer, aş prefera să mergem prin oraşul artificial, să discutăm, să ne plimbăm, ca să scap de costumul ăsta incomod; mă simt mult mai bine fără el, dar aici sau în nava ta, nu pot renunţa la el.
Lucian: Vom merge şi prin oraş, însă înainte de asta, tot va trebui să intrăm în navă, măcar pentru puţin timp, atâta cât să mă curăţ şi să mă schimb în uniformă. Doar ce ai spus că aşa, albastru cum sunt acum, i-aş putea speria pe toţi locuitorii planetei. N-aş vrea să se întâmple una ca asta.
Sonya: Ai dreptate. Bine, în cazul ăsta, să intrăm în nava ta.
Lucian: După tine, domnişoară.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se plimba agale, fără o ţintă anume, dând doar ocol de vreo câteva ori propriei sale nave, "Pacifis", pentru a nu se înfunda în acea pustietate; dorea să vadă totuşi ceva, iar cum prin apropiere nu era decât albastra lui navă, nu se îndepărtă de ea. O privea tăcut, învăluită de atmosfera albă, neuniform răspândită, în unele locuri ca o ceaţă fină, abia perceptibilă, iar în altele ca un abur dens, compact, ca un fum gros, prin care vederea cu greu putea răzbate şi o găsi minunată, deşi o cunoştea ca pe propriile-i buzunare, doar era nava lui.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legănatul unor şolduri poate scufunda vapoare

Cuprinzând ferm cu buzele
Bărbăţia navei
Ea o scufundă cu tot cu echipajul cel loial
Davy Jones deschide cufărul oceanului
În vreme ce nava fantomă se-alătură Armadei din adâncuri
Ea-i doar una din triada de nave surori
Determinate să facă din toţi oamenii robii lor
Iată vânturile înalţă vârtejurile lor de valuri...
Ele vorbesc pentru a te preveni care este numele ei...
Acest monstru din străfundurile josniciei...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetele trag de remorca prova

O navă la tropice pe marea-n spume, cu cer senin deasupra,
Cu velele întinse de alizeul sprinţar suflând din pupa;
Stâncile din jur sunt viscolite de pulberea stropilor de mare,
Pentru că azi fetele trag de remorca prova, frăţioare..."

Şi, iată, "Trageţi, fetelor, cu toată puterea, continuu,
Polly şi Dolly şi Sally şi Sue –
Mame şi surori şi iubite, hai, toate,
Trageţi... trageţi până la capăt, cât de tare se poate!"

Aleargă cu şaişpe noduri spre nord, sprintenă şi sigură,
Cu vântul intrând în velele zburător şi cu un os în gură*;
Cu un siaj ca scocul morii, nava rulează-n grabă mare,
Pentru că azi fetele trag de remorca prova, frăţioare!

Pe dunetă, în miezul zilei, Căpitanul priveşte peste copastie,
Se foieşte de colo până colo şi fluieră o melodie,
Apoi pune deoparte sextantul şi spune-n gura mare:
"Azi fetele trag de remorca prova, frăţioare!"

"Am avut parte de navluri şi de marfă la potrivit soroc
De cereale şi de cherestea, şi de mult, mult noroc.
Nitraţi pentru Taltal şi pentru Bombay orez cu bobul mare,
Dar azi fetele trag de remorca prova, frăţioare."

"A navigat încărcată la pescaj maxim, a ocolit capul Horn,
A rătăcit în ceaţă printre sloiuri, lovită de-al tempestelor harpon;
La latitudinea cailor* a plutit nemişcată, arsă nemilos de soare,
Dar azi fetele trag de remorca prova, frăţioare."

Ascultaţi cum cântă Vânturile Permanente* răsunătoare,
Voioase cântece marinăreşti în velele albe, nemuritoare,
O, ascultaţi cum fluieră fungile şi straiurile-a sărbătoare,
"Azi fetele trag de remorca prova, frăţioare!"

Iată! Se vede gura Canalului, iar pe mal mulţime de norod,
Uralele urcă până la cer când parâma remorcherului e la bord –
"Volta", strigă ofiţerul – apoi, plata pentru paişpe luni pe mare –
Pentru că azi fetele trag de remorca prova, frăţioare..."

"Haideţi, trageţi, fetelor, cu toată puterea, continuu,
Polly şi Dolly şi Sally şi Sue –
Mame şi surori şi iubite, hai, toate,
Trageţi... trageţi până la capăt, cât de tare se poate!"

*O veche credinţă a marinarilor din epoca navelor cu pânze era aceea că atunci când un velier se îndrepta spre casă, după multe luni petrecute pe mare, căpătând un important plus de viteză în zona unde bat alizeele permanente, asta se datora faptului că fetele de acasă... "trag de remorca prova".

* Un os în gură – referire la bompresul navei.

* Latitudinea Cailor – latitudini subtropicale între 30 şi 35 de grade la nord sau la sud de ecuator. În acel areal lipsit de vânt navele pierdeau mult timp din lipsa elementului propulsor, vântul, fiind nevoite să arunce o parte din marfă peste bord pentru a uşura nava şi, implicit, pentru a reduce pescajul; se aruncau în mare până şi caii, cărora, altă durere de cap, nu mai aveau de unde să le fie asigurată apa necesară.

* Vânturile de vest (predominante ~ dominante) – bat constant, tot timpul anului, între latitudinele de 35-65 de grade nord/sud.

*Poemul a fost pus pe muzică de Alan Fitzsimmons, Bob Zentz, etc

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nava, de curând finisată, nu prea avea nevoie de o pregătire pentru plecare, doar totul era foarte bine pus la punct, acesta fiind motivul construcţiei sale, însă, pentru orice eventualitate, cei trei tineri, conştiincioşi, trecură la o nouă verificare amănunţită, aruncând cu atenţie o privire generală asupra întregii nave, chiar dacă ştiau destul de bine că totul era în stare perfectă, din toate punctele de vedere, însă dacă directorul le spusese că trebuie să se ocupe de verificări, exact asta şi făceau, pentru a nu se expune nici unui risc. Desigur, nava albastră era gata încă din momentul în care construcţia ei fusese desăvârşită.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesager

Căpitane, căpitane,-o vijelie mare ne caută pricină,
Zbârnâie vela zburător, nava tanghează de nebună;
E ceva acolo pe covertă-n prova, o lumină.
Vino-ndată pe punte, sir, sunt semne de furtună!

Căpitanul doarme – dă-i pace, mai bine-asigură acea-barcă,
A trecut tempesta – fenomen destul de rar prin această zonă.
Ne-a salvat – a făcut întocmai ce trebuia să facă!
Lasă-l să doarmă – azi faci de cart singur la timonă.

Căpitane, căpitane, noaptea-nşiră vrăji, se-apropie năpasta,
Spumă albă, cer gol, iar marea, pustie, latră ca un câine.
Spune-ne poveşti ca altădată. Smoală-i noaptea asta!
De ce nu urci pe comandă să vorbeşti cu mine?

Căpitanul doarme – cartul parcă nu se mai termină,
Doarme-atât de liniştit – să-l lăsăm să-şi facă somnul.
Marea nu-i pustie – oamenii o iubesc, marea n-are nicio vină.
Cerul nu-i gol – acolo, ştim cu toţii, locuieşte Domnul.

Căpitane, căpitane, zorii luminează-n faţă coasta!
Nu cobori pe punte, sir? S-au ivit în prova, verzi,
Dealurile, iată, ne-ai scos la liman şi de data asta.
Cum să ne bucurăm, când nu ne eşti alături să le vezi?

Căpitanul doarme – visează catarge, vergi şi vele-trinci,
Visează-acostări line la cheiurile celor şapte mări,
Ţărmuri mirosind a flori, porturi încăpătoare şi adânci,
Nave şi marinari sosind acasă teferi de dincolo de zări.

* Poezie scrisă după ce-a aflat de moartea tatălui său, căpitan, la bordul unei nave comerciale;
în tinereţe, Lincoln Colcord făcuse multe voiaje împreună cu acesta.

poezie de Lincoln Colcord, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clark Kent: Ce vrei să spui, tată, că sunt de pe altă planetă? Şi presupun că nava mea este ascunsă în pod?
Jonathan Kent: De fapt, se află în adăpostul pentru furtună.

replici din filmul serial Smallville
Adăugat de Laura Liţescu
Comentează! | Votează! | Copiază!