Când străjerul a văzut lumina

Iarnă, vară... străjerul stătea de veghe sus,
pe acoperişul palatului lui Atreus.
Acum, iată, el aduce veşti bune. A văzut focul aprins
pe piscul din depărtare şi-i fericit; corvoada lui a luat sfârşit:
nu-i uşor să stai acolo zi şi noapte în frig şi-n arşiţă,
aşteptând lumina focului
de pe vârful muntelui Arachnaion.
Acum a apărut îndelung aşteptatul semnal. Totuşi, când vine,
fericirea aduce mai puţină bucurie decât şi-ar imagina cineva.

Oricum, am câştigat mult: ne-am eliberat
de speranţă şi de aşteptare. Multe lucruri se vor mai întâmpla
casei Atrizilor: nu trebuie să fii un mare înţelept
pentru a ghici asta acum, când străjerul a văzut lumina.
Aşa că să nu exagerăm.
Lumina este bună; şi cei care vin sunt buni,
cuvintele şi acţiunile lor sunt şi ele bune.
Avem motive să credem că totul va decurge bine.
Iar Argosul se poate descurca şi fără neamul Atrizilor.
Vechile familii nu-s veşnice.

Desigur, mulţi oameni vor avea câte ceva de spus.
Noi trebuie să ascultăm. Dar nu ne vom lăsa înşelaţi
de cuvinte precum Indispensabil, Unic şi Măreţ.
Altcineva indispensabil, unic şi măreţ
va fi întotdeauna aici la momentul potrivit,

*Atrizii- familie celebră pentru blestemul care i-a urmărit pe membrii săi (Agammenon, Menelaos, Egist, Ifigenia, Electra, Oreste) datorită nelegiuirilor strămoşilor, Tantalus şi Atreu.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile sunt precum merele neculese. Cele mai bune sunt în vârful pomului. Majoritatea bărbaţilor nu vor să se întindă după cele bune fiindcă se tem să nu cadă şi să se rănească. Preferă, în schimb, merele căzute pe jos, care nu sunt la fel de bune, dar uşor de luat. Merele din vârful pomului se gândesc că este ceva în neregulă cu ele, când, de fapt, sunt extraordinare. Trebuie numai să aştepte să apară bărbatul potrivit, care să fie suficient de curajos să urce până în vârful pomului.

citat celebru din Sigmund Freud
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să te resemnezi

Toţi cei care nu-s lunatici, sunt de acord cu anumite lucruri:
Că-i mai bine să fii viu decât mort,
e mai bine să fii bine hrănit decât flămând,
e mai bine să fii liber decât rob.
Mulţi oameni doresc aceste lucruri doar pentru ei şi prietenii lor;
ei sunt chiar de acord cu ideea că inamicii lor trebuie să sufere.
Aceşti oameni pot să nu aibă organ pentru ştiinţă:

Omenirea a devenit într-atât de mult o mare familie,
încât nu ne putem asigura propria prosperitate
fără a asigura şi prosperitatea tuturor celorlalţi.
Dacă vrei să fii fericit,
trebuie să te resemnezi să-i vezi şi pe alţii fericiţi.

poezie celebră de Bertrand Russell, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rick: Noaptea trecută ne-am spus multe lucruri. Tu ai spus că trebuie să gândesc pentru noi amândoi. Ei bine, m-am gândit mult. Am ajuns la o singură concluzie: te vei urca în acel avion cu Victor, unde ţi-e locul.
Ilsa: Dar, Richard, nu. Eu... eu...
Rick: Trebuie să mă asculţi! Ştii ce te aşteaptă dacă rămâi aici? Există nouă şanse din zece să ajungem amândoi într-un lagăr. Nu-i aşa, Louie?
Căpitanul Renault: Mă tem că maiorul Strasser ar insista pe varianta asta.
Ilsa: O spui numai ca să mă faci să plec, Rick.
Rick: Îţi spun asta pentru că e adevărat. Amândoi ştim, în adâncul sufletului, că locul tău e lângă Victor. Eşti parte din munca lui, din ceea ce-l face să funcţioneze. Dacă avionul decolează şi nu eşti înăuntru, cu el, vei regreta. Poate nu azi. Poate nu mâine, dar curând şi pentru tot restul vieţii tale.
Ilsa: Dar ce se va întâmpla cu noi doi?
Rick: Vom avea mereu povestea trăită în Paris. Nu am avut-o, noi... a fost pierdută până când ai venit în Casablanca. A renăscut noaptea trecută.
Ilsa: Când ţi-am spus că nu te voi părăsi niciodată.
Rick: Şi nici nu mă vei părăsi. Dar şi eu am ceva de făcut. Nu mă poţi urma acolo unde merg. Nu poţi fi parte din ceea ce trebuie să fac. Ilsa, nu mă pricep la chestiuni nobile, dar nu trebuie să fii mare deştept ca să vezi că trei oameni şi problemele lor nu au mare însemnătate în lumea asta nebună. Vei înţelege asta într-o bună zi. Dar acum... acum... Închin paharul în cinstea ta, puştoaico.

replici din filmul artistic Casablanca
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce ţi-e frică să spui "te iubesc"? Pentru că asta te face vulnerabil şi poate celălalt nu îţi va răspunde pe măsura aşteptărilor? Nu îţi face griji, oricum o să crăpaţi amândoi şi ocazia asta nu o vei mai avea. Poate în moarte vei scăpa de ruşinea de a-ţi deschide inima. De ce ţi-e frică să îţi urmezi pasiunile, să faci munca ce o iubeşti? Poate nu vei câştiga destui bani? Stai liniştit, făcând munca ce NU îţi place nu îţi va aduce mai mulţi bani. De ce ţi-e frică să trăieşti clipa prezentă? Trecutul nu îl poţi schimba, viitorul e un mister şi este oricum opera ta prin acţiunile făcute ÎN PREZENT. Vrei să ai foarte multe regrete şi nici o putere de a le schimba peste mulţi ani de acum. Atunci caută siguranţa iluzorie în locul acţiunii de azi. Ce trebuie să se întâmple ca să te deschizi complet în faţa clipei prezente? Nu ai înţeles că faptul că eşti acum în viaţă este singurul lucru concret, real şi palpabil, aici şi acum? Doar acum poţi să iubeşti, să te bucuri, să simţi, să trăieşti. Doar acum. Şi acum. Şi acum. Şi nicicând altcândva. Doar acum.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momentul potrivit este aici, acum, acest moment. De ceva vreme bună nu mai aştept momentul potrivit. "Când o să... voi fi/face" mi-a cam ieşit din vocabular. N-am nici un alt secret al bucuriei de zi cu zi. Decât dragostea pentru drum, nu pentru destinaţie, decât paşii mărunţi, dar liberi, decât momentul prezent devenit momentul potrivit. Paşii mei calcă viaţa-n bucurie! Ai tăi?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce ţi-e frică să spui "te iubesc"? Pentru că asta te face vulnerabil şi poate celălalt nu îţi va răspunde pe măsura aşteptărilor? Nu îţi face griji, oricum o să crăpaţi amândoi şi ocazia asta nu o vei mai avea. Poate prin moarte vei scăpa de ruşinea de a-ţi deschide inima. De ce ţi-e frică să îţi urmezi pasiunile, să faci munca ce o iubeşti? Poate nu vei câştiga destui bani? Stai liniştit, făcând munca ce NU îţi place nu îţi va aduce mai mulţi bani. Dimpotrivă. Poate când vei vedea că după zece ani de muncă pentru patron tot e nevoie să iei bani împrumut ca să îţi înmormântezi bunicii şi părinţii, ai să îţi dai seama dacă merită sau nu să îţi urmezi vocaţia în viaţă. De ce ţi-e frică să trăieşti clipa prezentă? Trecutul nu îl poţi schimba, viitorul e un mister şi este oricum opera ta prin acţiunile făcute ÎN PREZENT. Vrei să ai foarte multe regrete şi nici o putere de a le schimba peste mulţi ani de acum. Atunci caută siguranţa iluzorie în locul acţiunii de azi. Ce trebuie să se întâmple ca să te deschizi complet în faţa clipei prezente? Nu ai înţeles că dacă că eşti acum în viaţă este singurul lucru concret, real şi palpabil, aici şi acum? Doar acum poţi să iubeşti, să te bucuri, să simţi, să trăieşti. Doar acum. Şi acum. Şi acum. Şi nicicând altcândva. Doar acum.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar trebui să ne întrebăm din când în când câte lucruri sunt în realitate aşa cum le vedem noi. Sau şi mai bine spus, aşa cum ne place nouă să credem că sunt ele. E şocant când de cele mai multe ori, dând nas în nas cu realitatea, nu pricepi cu niciun chip cum de n-ai putut vedea până atunci lucruri care acum par atât de evidente. O explicaţie ar fi... Deseori, când eşti prins în interiorul evenimentelor, scapi din vedere unele aspecte mai uşor de sesizat din afară. Iar cu cât eşti mai sigur de ceva, cu atât vei fi luat printr-o mai mare surprindere constatând că, în realitate, lucrurile stau cu totul altfel.

Emil Dogaru în Norocosul teoretician (24 ianuarie 2007)
Adăugat de Emil Dogaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune către Iisus Hristos

invoc lumina Ta Iisus Hristos
lumina Ta este sănătate,
lumina Ta este înţelepciune,
lumina Ta este noroc şi fericire,
lumina Ta este credinţă sfântă,
lumina Ta este speranţă sfântă,
lumina Ta este iubire sfântă.

lumina Ta îmi este călăuză,
am tot ce trebuie pentru ca să fac tot ce vreau
şi fac tot ce vreau pentru ceea ce trebuie,
tot ceea ce creez şi realizez se face
prin voinţă şi prin îndrumarea Ta
în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh
acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.

poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frodo: Sam, nu pot face asta.
Sam: Ştiu. Nu e bine deloc. De fapt, noi nici nu er fi trebuit să fim aici. Dar totuşi suntem. Domnule Frodo, e ca în marile poveşti. Ca în acelea care chiar s-au păstrat. Acelea care erau înţesate de pericole şi de elemente ale întunericului. Iar câteodată nu-ţi doreai să afli cum se termină. Cum ar fi putut avea un final fericit? Cum s-ar fi putut întoarce lumea la starea sa iniţială când s-au întâmplat atâtea lucruri groaznice? Dar, la urma urmei, întunericul acesta e doar ceva trecător. Până şi întunericul trebuie să ia sfârşit. Va veni o nouă zi. Iar atunci când va răsări soarele, va străluci mai puternic decât până acum. Acelea erau poveştile de care îţi aminteai mereu. Cele care însemnau ceva, chia dacă erai prea mic ca să înţelegi ce anume. Dar mâ gândesc, domnule Frodo, că acum înţeleg. Acum chiar ştiu. Oamenii din acele poveşti aveau multe şanse de a se întoarce, numai că ei nu făceau asta. Dimpotrivă, mergeau mai departe. Pentru că ceva le dădea speranţă.
Frodo: Ce le dădea speranţe, Sam?
Sam: Gândul că mai este o fărâmă de bine în lumea asta, domnule Frodo... şi că merită să lupte pentru asta.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

O, ţară de când tot aştept
Să vină momentul prielnic,
Să-ţi scriu o poezie cu gând înţelept,
Pentru realizări, într-un ritm melodic.

Ca să ne bucurăm cântând,
De starea mândră-n care te-ai afla,
Poporul să iasă strigând,
Slavă! pentru patria mea.

Dar, iată că mult timp a trecut
De când ne-am revoltat pentru mai bine,
Dorinţele nu s-au îndeplinit,
Toate au devenit ca nişte vise.

O singură sansă a mai rămas,
La mulţi de a pleca din ţară,
Cu supărări şi fără glas,
De copii s-a-ndepărtat ca să şi-i crească.

Şi tinerii nou absolvenţi,
Alţii cu mare performanţă,
Au tot pornit spre alte zări
Inteligenţa să o folosească.

Pe-acolo şi-au creat viitor,
Devenind mari colonii române,
Urmaşii vin acum la bunicii lor,
Fiind totuşi, de altă naţiune.

De ne-nţeles ce s-a-ntâmplat,
Când noi credeam că se cuvine,
După conducătorul alungat,
Totul să fie mult mai bine.

Ce să mai credem noi acum,
Când în aşa "democraţie",
S-a dovedit fără cusur,
Că n-ai încredere în nime'.

Poate că cei în alte ţări plecaţi,
Cu experienţa câştigată,
Vor reveni curând încurajaţi,
Din sfera întunecată să ne scoată.

De-aceea ţară dragă tot aştept,
Să vină momentul prielnic,
Să-ţi scriu o poezie cu gând înţelept,
O odă, cu glasul poetic.

poezie de Dumitru Răscol (1 martie 2018)
Adăugat de Dumitru Răscol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu

Cine sunt eu? Eu sunt un om!
Un om cu suflet (dăruit mai mult altora decât mie însămi);
cu ochi (mai mult pentru cei din jurul meu decât pentru mine);
cu mâini muncite zi şi noapte
(mai cu spor pentru ceilalţi oameni, decât pentru mine)...
Cu nume concret, strădui, viabil (mie şi celorlalţi oameni),
pentru ca ceilalţi oameni să ştie că asta de-aici şi de oriunde,
cea de-acum şi dintotdeauna, am fost, sunt şi voi rămâne, eu!!

Cine sunt eu? Eu sunt asta de-aici, care n-a putut rezista, niciodată,
dorinţelor celor din jur! Şi, fiindcă n-a rezistat şi, acum trei mii de ani,
când, câţiva oameni au vrut-o îndrăgostită de un poet,
ea s-a" îndrăgostit"... de poet!
Apoi, ei au vrut ca ea să-i dedice versuri poetului şi să devină poetă!
Şi ea i-a dedicat versuri poetului şi a devenit poetă! Poetă adevărată!

Cine sunt eu? Eu sunt un om care şi-a pus inima pe tavă,
pentru ca oamenii să facă din ea, ce vor...
Şi apoi să facă parte din tot ce eu, cea care sunt,
voi fi putut agonisi efemerităţii:
deznădăjduire şi speranţă, durere şi bucurie suferinţă şi iubire!

Poate a venit vremea să-mi iau inima înapoi (cât va mai fi rămas din ea),
cu ei cu tot, cei care vor face parte din dreptul meu la eternitate!
S-o iau înapoi, acum când sunt aici, pentru atunci, când nu voi mai fi, aici!

Cine sunt eu, cine eşti tu, cine e dânsul... Oare ce mai contează?
Până la urmă, nu mai contează!
Dar contează să ne bucurăm de o clipă, de o zi, de o şansă!
De lumina zilei şi de întunericul nopţii;
de albastru cerului şi de scânteierea stelelor;
de luceafărul dimineţii şi de luna înserării!
De iubire! De fericire! De ceilalţi oameni!
De bucuria de a fi pe Pământ!

Pentru că aveţi un chip, un nume, un suflet;
pentru că sunteţi sănătoşi, frumoşi, buni;
pentru că puteţi dori, dărui, iubi;
pentru toate acestea, bucuraţi-vă..., prieteni...!

poezie de Iulia Mirancea (20 aprilie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbare

Străjerul apăru în noapte de nicăieri.
Era mai impunător ca niciodată, părea un
uriaş, aşa cum stătea, drept, în armura bombată,
cu picioarele metalice înfipte solid în pietrele străzii,
sub unduirile de lumină ale lunii.
În spatele lui se profila podul şi râul liniştit,
aproape nemişcat.

"A apărut străjerul, mi-ai spus, în timp
ce ne plimbam şi te strângeam la umărul meu.
Şi pare mai falnic ca niciodată... Să-l atingem,
să-i atingem măcar o dată armura!"
"Străjerul nu poate fi atins, ţi-am răspuns eu. Să nici
nu te gândeşti măcar vreodată să-l atingi pe străjer!
Străjerul nu poate fi atins. Ar dispărea cu totul şi pentru
totdeauna şi, odată cu el, întunericul nopţii, şi noi am dispărea
odată cu el. Nu ar mai rămâne nimic din noi, din dragostea
noastră", ţi-am spus eu în timp ce tu îţi culcai
capul la pieptul meu şi paşii ne purtau de-a lungul
râului, pe strada umedă şi pustie, cu arcade de piatră.

"Să nu vă îndepărtaţi!", ne ajunse din spate, după un timp,
glasul lui tunător. În curând va trebui să plecăm. Se apropie
lumina tare a răsăritului."

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, cei care luptăm pentru visul nostru, suferim mult mai mult când lucrurile nu merg aşa cum trebuie, pentru că nu putem să revenim la vechea scuză: "Ei bine, oricum nu-mi doream prea mult asta." Ne dorim cu adevărat să ne atingem visul şi am pus totul la bătaie pentru el. În acest fel, noi, războinicii luminii, trebuie să ne pregătim să avem răbdare în timpurile dificile şi să fim conştienţi că universul conspira în favoarea noastră, chiar dacă nu înţelegem în ce fel... Când suntem la începutul bătăliei pentru visul nostru, nu avem experienţă şi facem multe greşeli. Secretul vieţii este, totuşi, să cazi de şapte ori şi să te ridici a opta oară. Aşadar, de ce este atât de important să trăim chemarea noastră personală dacă trebuie să suferim mai mult decât alţi oameni? Pentru că, odată ce am trecut peste înfrângeri – şi o facem mereu – suntem stăpâniţi de un simţ măreţ de euforie şi încredere. Dacă te crezi demn de lucrul pentru care lupţi atât de greu să-l obţii, atunci devii un instrument al lui Dumnezeu, ajuţi Sufletul Lumii şi înţelegi de ce eşti aici.

Paulo Coelho în Alchimistul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare capcană a creştinului ca şi a femeii îndrăgostite este să creadă că el s-a eliberat de mintea lui, că a trecut dincolo de ea, pentru că are niscaiva-i taine/trăiri. Şi nu vedem că şi asta e un banal gând. Deseori oamenii spun: te iubesc din inimă, nici nu ştii ce simt pentru tine, când de fapt e mintea toată ziua. Omul uită că mintea prin repetiţia unui gând poate crea o emoţie, o emoţie care se repetă poate crea un sentiment, iar un sentiment îndelungat va duce la banala credinţă gen "Eu vorbesc cu Dumnezeu, cu extratereştri, îi simt harul pogorându-se asupra mea, sau simt că şi Gogu mă iubeşte! etc." Momentul în care ne eliberăm din ghearele minţii toate aceste creaţii ale ei sfârşesc, se topesc în liniştea non-duală a vieţii veşnice în Dumnezeul tuturor Dumnezeilor. DE ABIA CÂND ABSOLUT TOTUL SE STINGE, LUMINA SE APRINDE! Absolut totul va fi înghiţit de tăcere, vezi asta în fiecare noapte, dar de ce să aştepţi moartea pentru asta? De ce să nu te eliberezi de vacarmul gândirii, fie sociale, religioase, afective, etc. chiar Acum? Odată eliberat din ghearele minţii, VEZI CĂ: tot ceea ce vine şi pleacă şi un miliard de veşnicii de ar trăi este efemerul, nu eşti tu. Tu nu eşti născut, doar în veghe visezi asta!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patriarhia Română a adus astăzi de la Ierusalim ‒ de la Sfântul Mormânt ‒ Lumina Sfântă, care a ajuns pe Aeroportul Otopeni la ora 19, cu un avion "special", acest eveniment "special" fiind transmis de toate televiziunile în direct, de pe aeroport. De la reprezentantul Patriarhiei ‒ care a luat Lumina Sfântă de la Patriarhul Ierusalimului ‒ şi-au aprins lumânările reprezentanţii eparhiilor din ţară, care apoi s-au grăbit să ajungă cu avioane "speciale" în marile oraşe, iar de la ei au luat Lumina Sfântă preoţii tuturor bisericilor din ţară. În noaptea Paştilor, după slujba de înviere, patriarhul şi preoţii din toate bisericile le dau credincioşilor Lumina Sfântă. Era mai puţin sfântă lumina pe care o dădeau preoţii credincioşilor în noaptea Paştilor acum 100 de ani, când lumina nu era adusă de la Ierusalim, ci provenea din flacăra produsă de chibritul preotului, sau acum 200 de ani, când lumina provenea din flacăra produsă de amnarul preotului? Desigur că nu. În Biserica noastră este tot mai mult spectacol şi tot mai puţină credinţă; e tot mai multă vanitate şi tot mai puţină smerenie; e tot mai multă trufie şi tot mai puţină evlavie; e tot mai mult lux şi tot mai puţină simplitate; e tot mai multă bogăţie şi tot mai puţină sfinţenie; Biserica noastră pretinde să li se spună "Înalt PreaSfinţia Sa" unor înalţi prelaţi care n-au nimic sfânt în ei, dimpotrivă, unii par că-l au în ei pe Satana, aşa cum e Teodosie ToMITAnul, arhiepiscopul Tomisului.

George Budoi în Religia în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (1 mai 2021)
Adăugat de Gheorghe BUDOI
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Pentru numele lui Dumnezeu, ce faceţi voi doi aici?
Jen: Doar savurăm arta dansului de salon.
Penny: Nu v-am spus că voi doi sunteţi talente înnăscute? Mult mai bine decât ăştia doi şi au fost aici toată săptămâna. Dar voi doi aţi fost împreună, nu?
Jen: Ă... nu acum, bine?
Penny: Am dreptate, nu-i aşa? Aţi fost împreună, nu a mers. Dar apoi aţi trecut peste toate neînţelegerile şi acum aveţi încredere unul în celălalt, nu? Se vede din modul în care dansaţi. Se vede că există încredere. Ăştia doi pe de altă parte...(Arată spre Joey şi Pacey care dansazează) O cu totul altă poveste. Uită-te la ei. Uită-te la... poziţia lor, la tensiunea din braţele lor...
Pacey: E vreo problemă?
Penny: Ce am spus eu despre corpurile care se ating?
Joey: Nu, îmi pare rău.
Pacey: Nu o să se întâmple asta, bine?
Penny: Sigur... vedeţi la ce mă refer? Se observă ostilitatea, cum sunt plictisiţi unul de celălalt, ca să nu mai vorbim de cearta continuă şi de strigarea pe numele de familie. Sigur sunt în fazele de început ale unui ritual de împerechere a unor nebuni.
Pacey: Ce?
Joey (râde): Ai înţeles greşit, cucoană.
Penny: Pe bune? Aşa să fie?
Pacey: Da, întru totul.
Joey: Nici că ai putea greşi mai mult.
Penny: Bine. Este destulă tensiune sexuală încât să dea naştere unui sărut. Nici nu-mi amintesc ultima dată când am văzut pe cineva dansând atât de prost... serios...
Dawson: Stai aşa, crezi că, doar pentru că nu ştiu să danseze, ei doi...?
Penny: Este o teorie pe care am îmbunătăţit-o după ani de experienţă... dacă două persoane dansează atât de prost, atunci sunt nebuni unul după celălalt... dansul nu minte.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era ceva răutăcios, ceva care rănea

şi mă durea de fiecare dată când îmi lua cartea. după care stingea lumina.
dar sub pătură aveam o altă carte şi o lanternă. nu dura prea mult
noapte de noapte trecea şi mi le lua. până când
nu am mai avut nimic. şi minunea s-a întâmplat. într-o noapte.
după ce mi-a luat cartea şi a stins lumina, am închis ochii
şi lacrimile s-au revoltat, şi-au ţâşnit
luând cu ele vălul negru
şi-atunci am văzut.
cărţile veneau, făceau o plecăciune,
se deadeau de trei ori peste cap şi se deschideau
luându-mă cu ele.
acum era suficient să închid ochii
şi asta l-a făcut să turbeze
evadasem. scăpasem.
l-am lăsat cu ura şi frustarile sale
nimeni şi nimic nu-mi poate lua imaginea cărţilor
decât odată cu viaţa.
dar ce mai contează, eu sunt deja carte
parte din carte

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre

În aceste camere întunecoase trăiesc zile fără conţinut,
mă învârt jur-împrejur
încercând să descopăr ferestrele.
Voi simţi o mare uşurare când se va deschide o fereastră.
Dar aici nu sunt ferestre –
sau, cel puţin, nu le găsesc eu. Şi poate
este mai bine aşa.
Poate lumina îmi va dezvălui altă tiranie.
Cine ştie ce fel de lucruri aş putea vedea?

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum muzicienii trebuie să facă muzică, poeţii să scrie şi pictorii să picteze, cu toţii avem câte un dar unic făcut pentru o anumită vocaţie, ce va aduce scop şi sens în vieţile noastre. Adevărata bucurie şi fericire va continua să ne scape până când vom folosi acel dar pentru a deveni cine ne-am născut să fim.

citat din Brian Souza
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

După primul loc de muncă, te mai întreabă cineva cu ce medie ai terminat? Nu, lor nu le pasă de asta. Ei te întreabă: "Eşti un bun lider? Te urmează oamenii? Ai integritate? Eşti inovator? Poţi să rezolvi probleme?" Cineva trebuie să facă tema asta şi să reproiecteze sistemul educaţional astfel încât acesta să poată într-adevăr instrui oamenii pentru a avea succes în viaţă. Eu cred că cei mai buni profesori nu sunt cei care sunt cel mai bine instruiţi în tacticile educaţionale. Eu nu cunosc nici o persoană care să fi spus vreodată "Măi, ce bun e profesorul acela! Ce examene bune dă! Ce seturi de teme bune ne dă!" Nimeni nu a spus aşa ceva despre un profesor bun. Nu acestea sunt lucrurile pe care şi le amintesc oamenii despre cei mai buni profesori pe care i-au avut.

citat din Neil deGrasse Tyson
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!