Cea mai mare capcană a creștinului ca și a femeii îndrăgostite este să creadă că el s-a eliberat de mintea lui, că a trecut dincolo de ea, pentru că are niscaiva-i taine/trăiri. Și nu vedem că și asta e un banal gând. Deseori oamenii spun: te iubesc din inimă, nici nu știi ce simt pentru tine, când de fapt e mintea toată ziua. Omul uită că mintea prin repetiția unui gând poate crea o emoție, o emoție care se repetă poate crea un sentiment, iar un sentiment îndelungat va duce la banala credință gen "Eu vorbesc cu Dumnezeu, cu extratereștri, îi simt harul pogorându-se asupra mea, sau simt că și Gogu mă iubește! etc." Momentul în care ne eliberăm din ghearele minții toate aceste creații ale ei sfârșesc, se topesc în liniștea non-duală a vieții veșnice în Dumnezeul tuturor Dumnezeilor. DE ABIA CÂND ABSOLUT TOTUL SE STINGE, LUMINA SE APRINDE! Absolut totul va fi înghițit de tăcere, vezi asta în fiecare noapte, dar de ce să aștepți moartea pentru asta? De ce să nu te eliberezi de vacarmul gândirii, fie sociale, religioase, afective, etc. chiar Acum? Odată eliberat din ghearele minții, VEZI CĂ: tot ceea ce vine și pleacă și un miliard de veșnicii de ar trăi este efemerul, nu ești tu. Tu nu ești născut, doar în veghe visezi asta!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Primul pas și cel mai greu în a te elibera din ghearele minții, este să începi prin a te elibera mai întâi din ghearele propriei tale religii. În fapt, acesta este un alt gând capcană - gândul: "Eu am o religie deja, m-am născut în ea!" - pe care mintea îl face să pară uluitor de real. Deși nici măcar asta nu este o condiție, tu poți vedea ceea ce ești chiar Acum și acest Sine/Dumnezeu îți va clarifica într-o lumină nouă absolut totul.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te poți opri în orice secundă. Trebuie să îți fie clar următorul lucru: dacă Acum, în clipa asta, moartea ar veni, Sinele trebuie să fie mai fulgerător decât moartea, ca să te poată lua. (Moartea vine și pleacă, dar Sinele este Eternul care rămâne. Chiar și moartea moare în El.).. Mori pentru minte, mori pentru lume! Cât de responsabil este Infinitul? Totul se întâmplă în El. Dă drumul inclusiv acestei idei de responsabilitate (doar te-ai zidit în ea.) Este un construct al minții. Sinele nu este nici responsabil, nici iresponsabil, dar atât responsabilitatea, cât și iresponsabilitatea apar în El. Dacă dai drumul inclusiv la această idee ce mai rămâne? Pentru că toate aceste idei te pun în așteptare. Ele spun că tu nu ești, dar tu ești deja Sinele. Tot ceea ce trebuie să faci este să vezi că niciuna din ideile pe care mintea ți le servește ca fiind Sinele, nu este Sinele. Atâta timp cât te crezi mintea care caută Sinele ești în eroare. Doar rămâi în Liniștea neasociată gândirii, pentru că în momentul în care ai spus "că știi", deja te-ai asociat gândului cunoașterii. Rămâi Liniștea neasociată cuvintelor, gândurilor. Rămâi Liniștea în care toate cuvintele, lucrurile se contopesc! Dacă ar fi Acum, în momentul acesta, să alegi între tine și Dumnezeu, pe cine ai alege?

în Te poți opri în orice secundă - Discuție cu Atmaji
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu ai trăit foarte multe iluzii. Acum poate ar fi util să începi măcar în germene să afli trăitorul. Asta ca să ai idee ce e util și ce e inutil! Pentru că mintea trăiește totul, în afara propriei ei extincții. Odată ce vei descoperi că "eu"-l, adică ego-ul care pretinde toate aceste trăiri de duzină ți le induce printr-un gând nu o să mai fii atât de mândru de această deșertăciune. Iată de ce crezi că poți descrie indescriptibilul infinit mai bine ca și Eckhart Tolle. Gustav Le Bon a spus asta cu aproape 100 de ani în urmă: un gând care se repetă creează o emoție, o emoție care se repetă induce falsa trăire de care ești atât de mândru. Vorbești despre banalele tale trăiri autoinduse și le presari cu condimente de jucării pentru copii. Gen: puteri paranormale. Pentru a ne uimi fără să vezi cât falsă este persoana care are cusururi de transformare personală. Măcar din psihologie ai fi realizat că "persoana" e o mască și nu merită îmbunătățită, ci abolită.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cine face: omul sau Dumnezeu? Dragul meu, întrebarea ta e o capcană, dar nu pentru mine, ci pentru tine... Dacă faci tu, ego-ul tău se va umfla în pene, dar dacă face Dumnezeu, atunci ai găsit un vinovat la toată năpasta acestei lumi. Dacă Dumnezeu face, atunci această lume trebuie să fie reală, nu-i așa? Mintea îți spune că Dumnezeu a făcut lumea în 7 zile, dar pe ea, neprihănita, nu a terminat-o nici până acum, nu? Mintea spune astfel de aiureli, nu Dumnezeu. Așadar, orice variantă ai alege, vei fi în capcana facerii și deci a minții. Întrebarea corectă ar fi: MAHARAJ, EXISTĂ FACERE? Și firește, răspunsul este: "Nu, nu există." Tu, într-un vis, visezi că ai făcut o mulțime de lucruri sau că "Dumnezeu" a mai făcut o lume pentru tine, dar imediat ce te trezești, vezi că de fapt, nimic nu era adevărat, doar visai asta. Când te vei trezi și din cel mai lung vis al tău numit "veghe", vei vedea că de fapt, nu există nici o facere, doar visai asta. Noi nu am fost născuți vreodată și atunci, cine face? Doar Dumnezeu, Sinele, e Real. Noi suntem unicul Dumnezeu! Mintea este ireală! Iată de ce, ceea "ce faci" nu are absolut nici o legătură cu ceea ce ești. Ceea ce ești, e dintotdeauna și pentru totdeauna, dar Întreaga facere a acestei lumi e doar deșertăciune sau vremelnică visare!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fii Atent când spui: "Dar singurul dușman suntem noi" oare nu cumva chiar la propria minte te referi? Dincolo de gluma de mai sus oare ai realizat tu cuvintele lui Buddha că etern Adevăr în tine, și anume: "Cel mai mare dușman al omului este propria minte!" Pentru că ceea ce mintea ta și nu tu afirmă mai sus e doar o glumă strașnică, și nu vezi că mintea nu poate prin nici o "înțelegere" unifica ceva, pentru că natura ei este etichetarea, adică separarea. Așadar toate "înțelegerile" minții sunt efemere, doar apă bâhlită de ploaie, nu te aștepta la nici o unificare din partea ei. Cât privește invenția minții numită suflet, arunc-o în primul tomberon cu tot cu minte și vei vedea că ceea ce dinaintea nașterii tale este unitate va rămâne unitar și după moartea ta. Mintea ta de astăzi te unifică cu o femeie și mâine de abia așteaptă să te desparți de ea. Află cine ești tu, pentru că în această direcție mintea nu te poate ajuta absolut deloc.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Necesitatea minții este de a întreține separarea, nu de a-ți aduce unitatea. Normal că se poate fără ca ea să apară. Uită-te în jur, plantele, animalele, faptul de A-Fi le este de ajuns. Absolut totul este întâmplător dacă vezi că ești într-un vis, dar dacă te crezi un gând atunci nimic nu mai este întâmplător și vei vrea să înțelegi totul ca să controlezi totul. Mintea care nu poate supraviețui decât prin rost, printr-un scop, întreabă dacă are și ea un scop? Doar acela de a te ține înlănțuit. Când vine vorba de anumite elemente pragmatice mintea e în regulă, dar în căutarea lui Dumnezeu mintea nu are decât rolul unui escroc notoriu.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu nu ești mintea. Când vezi că tu nu ești mintea, orice ți-ar spune mintea, tu nu ești preocupat de problemele ei. Indiferent dacă are credința că ești Dumnezeu sau că nu ești Dumnezeu, că are o nevoie sau că nu are o nevoie, este anulat din start. Ce rămâne? Este ceea ce Este. Această Prezență este desăvârșită. Simțământul de A FI sau "Eu-Sunt" nu poate să lipsească, el este cel care are grijă de tine, care îți face inima să bată. EL este aspectul lui Dumnezeu manifestat. Când încerci să-l ajuți pe "Eu-Sunt" cu mintea, atunci începe să apară întreaga confuzie. Exact asta am spus, că doar "Eu-Sunt" există, restul nu există. În el există totul, în acest "Eu-Sunt" există întreaga iluzie. Pentru că "Eu-Sunt" găzduiește mintea și atunci mintea creează întreaga Mahamaya. TU NU EȘTI MINTEA. În fața Absolutului, chiar și aceste cuvinte sunt lovite de nulitate.

în EL este Aici de la începutul veacurilor și găzduiește în EL toate veșniciile, Partea 2
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A crede că Dumnezeu are o minte și mai ales una atotștiutoare înseamnă a-L schilodi, a-L reduce la un gând limitat. Iată de ce nu-l poți găsi/recunoaște pe Dumnezeu, crezi că e un gând și îl cauți în gândire: "Mă, care dintre voi sunteți Dumnezeu, ia ieși la interval? Că mintea mea mai măreață decât tine vrea să te controleze nițel!" Nu realizezi că orice gând, imagine, experiență care o ai despre "Dumnezeu" e doar CHIP CIOPLIT! Iată de ce nu-L recunoști pe Dumnezeu, pentru că Îl cauți chiar cu mintea care te desparte de EL! Scufundă-te în Tăcere și renunță la gând, caută-l astfel pe Dumnezeu cu inima! Doar lasă mintea să se dizolve în tăcere, în vidul preaplin de viață veșnică al inimii, al Prezenței și atunci vei recunoaște că tu ești Dumnezeu, doar Dumnezeu este Real, iar mintea a lipit peste tine eticheta separatistă și neputincioasă de om. Culmea e că doar îți imaginezi, delirezi, halucinezi că ești om. Tu nu ești nici o clipă o atare orătanie! Tu nu ai fost născut vreodată, doar visezi asta. Visezi că tu, totul din întreg te-ai limitat la un corp efemer!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poate că nu moare nimeni pentru că nu s-a născut nimeni? Și dacă nimeni nu s-a născut cine se reîncarnează? În afara minții cine crede că s-a născut? Întreabă un corp noaptea în somnul profund dacă s-a născut și vezi dacă în lipsa minții corpul știe asta? În leșin știi tu că te-ai născut? Dar un animal știe el câți ani are? Tot ceea ce știi despre tine e doar limitata minciună numită mintea. Și nu vrei să recunoști tragic drama asta pentru că tocmai ea e cea care nu vrea să o recunoască chiar Acum dar care se pretinde a fi tu.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De aceea spun că rolul unui maestru nu e de a-ți pune în cârcă noi bagaje, de data asta despre Advaita Vedanta: "Vai, am auzit că eu sunt Viața veșnică, sunt Acela care îngrop moartea în inima Vieții veșnice." Nu, nu este despre asta. Este de a scăpa de orice fel de bagaj, dă totul jos din spinare, pentru că așa este, cum am mai spus, nu ești cum e Sisif. Ești ca și cum duci în spate întregul munte Himalaya. Frumos e TOTUL; ce Prezență, nu e frumoasă?! Are ea nevoie de constructe psihologice? Toate constructele psihologice pe care le-ai acumulat de la vârsta de un an - când ai început să ai acest sentiment al separării, că până atunci el nu exista - și până în acest moment, când auzi aceste cuvinte, toate pot să fie date jos chiar Acum, chiar Aici. Nu te poți adresa minții într-un Satsang, eu vorbesc direct Conștiinței/Sinelui, de aceea tot ceea ce rămâne este Prezența sacră, TĂCEREA.

în EL este Aici de la începutul veacurilor și găzduiește în EL toate veșniciile, Partea 3
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să nu îndrăznești să îmi vorbești despre pace, pentru că mintea nu a cunoscut și în veci nu poate cunoaște așa ceva. Tot ceea ce a cunoscut și mintea definește ca fiind "pace" e doar pauza sau acalmia aparentă, dintre două războaie, dintre două gânduri. Recunoaște conștiința, ea este pacea non-duală însăși și nu un gând de liniștit sau pacificat. NU EXISTĂ AȘA CEVA PRECUM PACEA GÂNDULUI, A MINȚII, Pentru că asta ar fi culmea absurdului din temelii. Nu cumva gândul este tocmai definiția fulminantă a dualității îmbuibată de propria-i confuzie? "Pacea minții" sau "Pacea minții" este cea mai mare utopie. TU NU EȘTI MINTEA, această fantomă care crede că "știe, face, vrea, poate, etc.", e tocmai mama rătăcirii de întreg.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Absolut orice încercare de a vindeca mintea este în fapt sortită eșecului. Pentru că cea care vrea să vindece mintea este de fapt tot mintea. Chimioterapia nu are aici nici un cuvânt de spus. Singura soluție este să recunoști conștiința. Ea este deja vindecătorul suprem. Ea îți va vindeca mintea și nimeni sau nimic altceva. Altfel încercarea de a vindeca mintea este ca și cum ai vrea să vindeci o fantomă pe care în fapt nu o prinzi niciodată! A vindeca cu adevărat mintea înseamnă să vezi nemijlocit de gând că tu nu ești mintea! Mintea e doar un bagaj psihologic și un mit social!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prinde Asta și ești liber! I: De ce ratez iar și iar deși încerc mereu și mereu întâlnirea cu Sinele meu? A. M: Pentru că tu crezi că asta e despre ceea CE FACI, NU DESPRE CEEA CE VEȘNIC ESTI! Îți închipui că personalitatea ta nu e suficient de sculptată, de evoluată pentru topirea sau să îi zic întâlnirea cu Sinele tău. Crezi că mai trebuie să adaugi ceva, să elimini altceva, să mai practici ceva, să ajungi.. undeva, etc. Și absolut toate gândurile astea te țin și mai mult prizonierul persoanei. Observă faptul că tu te poți desprinde de absolut toate aceste gânduri, te poți desprinde chiar acum, la fel de natural cum o faci la intrarea în somn de întreaga minte, însă faptul tău de "A-Fi" pe care mintea ta refuză complet să-l vadă, și nici nu poate, în această căutare rămâne suveran. Reînvață natural să fii fără să știi, fără ca mintea, gândirea să-ți gireze asta, și această Absență Este Totul. Când această Absență se manifestă ca și primul gând, gândul existenței sau "Eu-Sunt" fără gânduri, această Prezență este însăși parfumul eternei noastre Absențe!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Odată recunoscută această Conștiință în mod complet - și ea este o secundă, nu mai mult - vezi că Tu dintotdeauna Ești Aici. Indiferent de ce ar spune mintea, vine mintea și spune: "Uite, vezi, l-ai pierdut pe "Eu-Sunt"! Dar tu nu ești când îți spune mintea asta? Nu ce spune mintea aștepți tu! Nu confirmarea de la minte - că o să aștepți până la Sfântu' Așteaptă - ci ca ce anume exiști Acum, în această secundă? Știți când, în special, apare această senzație că l-ai pierdut pe "Eu-Sunt"? Când apare o emoție puternică și pleci cu emoția aceea și începi să faci un construct. Dacă toate constructele pe care mintea le face despre Prezență sunt văzute ca nefiind Prezența, atunci ceea ce rămâne, este însăși Prezența. Lui "Eu-Sunt" i se întâmplă vorbirea, trăirea, experiențele și așa mai departe. Iar Acela în care inclusiv "Eu-Sunt" se întâmplă să apară este Supremul, este Transcendentul, Dumnezeu Tatăl Nemanifestat, pe care noi o să-L fim, după ce acest simț de A-Fi se va reîntoarce Acasă.

în "Eu-Sunt" poate fi pierdut?, Partea 3
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sau poate că ceea ce mintea numește fals drept "apariția așa-zișilor cunoscători" este doar propria înțelepciune perenă a inimii? Pentru că doar ea este singura care nu apare și nu dispare fiind așa cum bine zici "ceea ce este". Altfel ar fi o contradicție duală pentru că noi nu suntem eticheta minții de/ca "ființe umane", nu apărem, nu dispărem, nu ne naștem, nu murim. Toate aceste dualități nu aparțin de "ceea ce este", ci doar de efemeritatea visului numit corp-minte. Doar mintea crede că "așa-zișii cunoscători" mai exact înțelepții sunt despărțiți de propria noastră inimă, când în fapt ei sunt unica noastră inimă non-duală. În afara falsei idei a "ego"-ului că "eu sunt forma" unde altundeva mai există despărțire, separare? Mintea creează iluzia formei și induce falsul sentiment al separării ce nici măcar dragostea nu-l mai poate aboli,. dar imediat ce am depășit limitarea numită "mintea mea" noi vedem că așa cum aerul unește toate formele între ele. Spiritul unic din care ele se nasc și dispar îl suntem noi toți.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu ești deja trezit, dar gândul care întreabă poate doar vedea alte gânduri la fel de zbuciumate ca și el. Pentru a recunoaște această trezie, rămâi pe senzația de "Eu-Sunt"! De fiecare dată când mintea te invită la exterior în tulburarea ei, rămâi neclintirea de A Fi din interior. Reîntoarce-te cât mai des la această pace lăuntrică netulburată de gând. Cum o diluezi cu gândul tulburarea va apărea. Repliază-te mereu și mereu pe interioritate, pe "Eu-Sunt", până la urmă liniștea noastră de A Fi va înghiți toate războaiele acestei lumi. Când rămâi pe acest fapt de A Fi și nu de a vedea sau interpreta ce îți arată mintea, totul se stinge în tăcere. Acum poți vedea că înainte de A-Fi tu erai, după ce nu vei Mai Fi tu vei rămâne! Nici o minte nu poate înțelege sau realiza asta, dar o poate interpreta, doar.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Falsului întotdeauna îi este frică de real. Iată de ce mintea pretinde Adevărul dar trăiește o frică paralizantă față de el. Iată de ce oamenii spun: "Dar eu te iubesc Atmaji." Dar în fapt ei nu vin niciodată în Satsang, ei păstrează distanța pentru că mintea se pricepe cel mai bine la asta. Mintea zice toate astea, mintea pretinde că vrea libertatea, dar nu vine niciodată în Satsang care e libertatea libertății. Minciuna are o frică paralizantă față de Adevăr, căci Adevărul oricând ar putea-o demasca, tocmai de aceea pretinde că-l iubește dar îl ocolește. Mintea ta va găsi orice motiv ca să nu te expui în Satsang să păstrezi distanța în timp ce inima spune: "Nu-mi pasă nici dacă mă ucizi vreau să fiu a ta, vreau să fiu Libertatea dintotdeauna și pentru totdeauna!" Mulți dintre voi vreți să întrebați ceva, dar dracul de gând își bagă coada și zice: "Dar ce să întrebi, că acum totul e liniște, tu ești liniștea". Mintea în Satsang și mintea la doctorul stomatolog e la fel; când ajungi la cabinet aproape că nici nu mai știi care e MĂSEAUA CE NU TE-A LĂSAT SĂ DORMI 10 NOPȚI LA RÂND? Și totuși continui să trăiești în teamă și înstrăinare de tine însuți. Continui să tânjești după iubire când ai putea-o împărtăși oricând. Ce paradox și câtă suferință, doar pentru că mintea ta mă evită?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În fiecare dimineață îți scrie câte un scenariu pe care tu îl urmezi și pentru că nu poți să tragi nici măcar un pârț fără să te consulți mai întâi cu Guru tău mintea. Guru omului este mintea, după cum Guru minții este o altă scleroză de a ei numită "știința"! De exemplu: "Dacă s-ar dovedi "științific" că Sinele nu există, e o utopie, ei bine atunci întreaga lume ar fi la discreția minții, pur și simplu mintea i-ar secera pe toți. Paradoxul este că nimeni nu cercetează cu onestitate ce anume este de fapt acest cumul de limitări conceptuale, fals numite "mintea mea". Pentru că vezi tu; dacă după ce un om s-a sinucis, începi să-l tai mărunt și să-l găsești pe Aghiuță de gând ce l-a făcut să își ia viața, nu găsești nici măcar un gând al minții. Omul nu realizează că odată ce am început să cerebralizăm viața am uitat Adevărul simplu a ceea ce suntem și am început să ne credem iureșul tremend și de neoprit al gândului. Așadar, capacitatea ta directă de a recunoaște viața e de fapt intermediată acum de gând. Cu alte cuvinte, tot ceea ce știi, știi de la limitarea numită gând. Acum înțelegi de ce mintea este Guru omului?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă nu uiți asta, le poți da uitării pe toate celelalte, căci fără asta toate sunt deșertăciune. Draga mea, atât el cât și tu poți uita, ziua când v-ați cunoscut, iubit, logodit, poți uita ziua de naștere sau chiar numele copilului, poți uita părinții, poți uita absolut orice gând, căci inevitabil timpul ți le va lua și le va vinde uitării... Un singur element esențial nu uita, că tu ești Dumnezeu și nu nenorocitul de gând care te-a schilodit și te-a făcut om. Dacă îl ții minte pe Dumnezeu ca propria ta ființă poți să uiți totul, căci totul este doar deșertăciune. Dacă nu uiți asta, le poți da uitării pe toate celelalte, căci fără asta toate sunt deșertăciune. Nu-ți uita inima dar uită-ți mintea, nu aștepta bătrânețea ca să vină Alzheimerul să ți-o ia. Atât de multă deșertăciune pe care mintea o numește pompos și fals "cunoaștere".

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu îi da nimic coerent minții, oferă-i totul libertății. Pentru că ceea ce spui tu este: Hai, îmi mai hrănești un pic mintea și eu zic, nu; pune libertatea pe primul loc și nu mintea și atunci nu o sa cauți nici coerența, nici aderența pentru că asta e doar încătușare.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook