Lehamite în doi

aşa era pe atunci
nu-mi ajungeai
în fiecare zi desluşeam un mister
împreună
îmi păreai
o creatură nepământeană
o capodoperă divină

noaptea te evocam

acum nu mai înţeleg existenţa
nici măcar
ca un sens
câteodată pare interminabilă
câteodată fulgerătoare

de cele mai multe ori
sinistră

acum îmi eşti prea mult
într-o viaţă din ce în ce mai puţină
în odaia asta tot mai mică
în orbitele mele adânci

am devenit
nişte accesorii complementare
într-un mecanism fragil al duplicităţii
două păpuşi de porţelan ieftin
pe raftul aceluiaşi destin
într-un talcioc grotesc
de cartier

două entităţi
cu pretenţii neverosimile
de pereche

suntem două identităţi de ocazie
atât de vechi
de ipocrite
de nepotrivite
în arhitectura haosului
în lehamitea colectivă
încât aproape că am uitat
unde
în ce împrejurări ne-am pricopsit
unul cu celălalt
de ce
şi mai ales
până când?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puncte cardinale

Noi suntem două puncte cardinale,
Unul e Nord şi celălalt e Sud,
Ce rătăcesc prin aurore boreale,
Se văd pe cer, dar nu se mai aud.

Suntem două corăbii fără de catarge,
Ce navighează în derivă pe ocean,
O briză tropicală frenetic le atrage,
Şi nu ştiu cum le tot desparte-un uragan,

Suntem ca două păsări veşnic călătoare
Ce traversează prin furtună mări adânci
Şi noaptea zboară printre stele căzătoare,
Iar ziua vântul le zdrobeşte între stânci.

Noi suntem două perle pe aceeaşi plajă,
Ce strălucesc dinspre apus spre răsărit,
Dar între noi s-a aşternut parcă o vrajă
Şi tot nisipul lumii ce ne-a despărţit.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape şi departe

suntem împreună pe aceeaşi margine
a clipei,
împărţim aceleaşi nopţi sub
acoperişul lumii,

aş putea să-ţi ating visele,
aş putea fremăta în epoca ta,
aş putea să te port ca pe-o amforă
dar totuşi eşti atât de departe.

privirea ta e absentă,
soclul tău prea înalt,
nu eşti altceva decât o statuie frumoasă
şi rece
într-un templu
ce nu-mi aparţine.

eşti atât de străină
şi eu atât de trecător,
eşti atât de departe
şi eu atât de aproape.

eşti atât de tristă
în trupul tău de marmură,

eu sunt atât de singur
pe stânca mea de granit.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem ca două pofte

suntem amândoi doar amândoi într-un colţ al încăperii
ca nişte unghiuri ascuţite îmbrăcate
sumar unul cu celălalt şi atât
suntem ca nişte mere coapte de sfârşitul verii

ca două pofte ca două gusturi aproape identice
ca o singură foame suntem
ca o muşcătura pe gât ca un strigăt
ca o dâră de sânge ca nişte unghii nestăpânite excentrice

ca o formulă matematică suntem ca o piramidă
ca o forţă gravitaţională ca o implozie
ca o lege a fizicii ca un emcepătrat
ca o descoperire ştiinţifică suntem ca o rocă subită

suntem ca Atlantida dinainte de a fi dispărut
ca un mit ca un foc irezistibil
ca o fatalitate plăcută suntem
ca frumoasa din pădurea adormită înainte şi după sărut

poezie de Călin Hera din Îmi pun singur miere în ceai (2010)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce vrem sa fim

Suntem doar două existenţe,
Mari şi mici în universe
Pline de vise şi dorinţe
În multe alte multiverse!

Suntem fiinţe sau poate corpuri cereşti,
Suntem unul sau suntem doi,
Suntem real sau doar poveşti,
Tot ceea ce suntem, suntem noi!

Poate trăiam precum două stele
Sau doar precum o simplă taină,
Poate eram doar praful ieşit din ele,
Sau trăiam doar precum două firicele de lumina.

Sau poate trăiam precum doi zei sau prinţi,
Într-o lume plină de sfinţi şi regi.
Atât de frumos era totul, aveam doar aur şi arginţi,
Sau poate nu ne lipsea nimic şi n-aveai cum să negi!

Însă acum un lucru e clar trăim precum două fiinţe,
În trupuri omeneşti atât de neînţelese;
Ne iubim cu inima şi a două conştiinţe
Şi a două suflete cărora unul de celălalt să le pese!

Acum veninul tău curge prin ale mele vene
Şi cât suflet tu ai pus
În mii dar şi vieţi eterne
În muşcătura de pe gâtul meu, nu e de spus!

O aşa mare iubire, farmec plin de mult amor,
Un dulce gust de amar şi fericire
Se ascunde-n al nostru dor,
Un amar al distanţei noastre în neştire
Şi fericirea resimţită la fiecare revedere,
Oferă o speranţa atât de mare, totodată, nebunie!

Resimt sărutul tău pe buzele mele,
Nedescris, pare doar lapte şi miere!
O nouă viaţă noi am scris cu întâmplări bune dar şi rele,
Însă priveşte-ne pe noi acum trăind împreună vieţi eterne!

Mă săruţi şi mă muşti iar,
Mă înnebuneşti tăcut,
Veninul tău curge, îl simt precum un aprins jar
Îmi arde în vine, mă simt pierdut...

Iar mă muşti de buze acum, te strâng în braţe,
Îţi simt pielea ta cea fină,
Mângâi trupul tău divin între ale mele braţe!
Te pot privii a mea regina!

Eşti acum muza mea adevărată,
Portretul incredibil al veitii mele
Şi totodată, iubita mea, îmi eşti totul dar şi artă
Aerul pur şi veninul din ale mele vene,
E nimic, dar totul în comparaţie cu vieţile noastre trăite împreună eterne

Vieţi, veacuri, veşnicii şi eternităţi împreună!
Numai noi doi pentru eterninate ne vom iubi oriunde în lume şi în galaxie sau univers chiar şi pe Lună! Te iubesc!

poezie de R Florin Teo din Creatie proprie cu drepturi de autor, varianta cu diacritice ! (13 iulie 2019)
Adăugat de Rusu Florin-Teodor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmă de umbră

tresari câteodată
când ţi se pare c-aş fi eu
în mersul unui peregrin,
în trupul unui copac,
într-o ploaie de fluturi,
în reflexia unui pahar,
în ultimul rând de la coada
unui zbor de tăcere
spre nicăieri?

tresari vreodată,
când vorbe pe care le auzi
în treacătul grăbit al paşilor
din zori,
seamănă prea mult
cu valurile de cuvinte,
care se izbeau
necontenit,
de insula unui suflet
prea gol
ca să mai răspundă?

spune-mi,
tresari câteodată,
rar,
într-un somn în care mai visezi
un rămas bun fără
de adio,
fără nici o urmă de
umbră?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer violet

Câteodată te văd la fel de frumoasă
Mai demult te pictam goală pe-un şevalet
Uneori plecai prea departe de casă
Prea aproape îţi părea trist şi desuet

Altădată rămâneai neînţeleasă
Când nebuni se iubeau sub un cer violet
Doi copaci încercau în noaptea ploioasă
Un tango ce-a devenit un trist menuet

Alteori te vedeam în trup de vioară
Rătăcind într-o lume cu sens indecis
Prin sânge-mi pulsa o planetă vulgară
Dar afară îmi ploua cu flori de cais

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dragostea a strâns laolaltă şi a contopit două suflete într-o unitate sfântă şi îngerească, aceste fiinţe au găsit taina vieţii. Nu sunt decât cele două tulpini alea aceluiaşi destin; sunt două aripi ale aceluiaşi suflet. A iubi înseamnă a pluti.

citat celebru din romanul Mizerabilii de Victor Hugo
Adăugat de Bea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barton Keyes: Ei, bine? Walter, iată că ceva deja începe să scârţâie. Nu există crimă perfectă. Mai devreme sau mai târziu totul se destramă, iar când două persoane sunt implicate, asta se întâmplă chiar devreme. Acum ştim că numele Dietrichson e implicat plus încă cineva. Vom şti cine e acel cineva destul de curând. O să apară el. Trebuie să apară. Cândva, undeva, trebuie ca cei doi să se întâlnească. Au sentimente unul faţă de celălalt, fie că e dragoste sau ură, n-are importanţă, nu vor putea sta mult timp departe unul de celălalt. Li se va părea de două ori mai sigur în doi. (Chicoteşte.)
Barton Keyes: Dar nu e de două ori mai sigur. E chiar de zece ori mai periculos. Au comis o crimă! Şi nu e ca şi când ar merge împreună cu troleul şi coboară fiecare unde vrea. Sunt nevoiţi să rămână împreună până la capăt şi nu există cale de întoarcere, e un drum cu sens unic şi ultima oprire e cimitirul. (caută prin buzunare un chibrit; Walter îi aprinde ţigara) Las-o să ne dea în judecată. Sunt pregătit pentru ea şi pentru acel cineva. Îşi sapă singuri groapa.

replici din filmul artistic Asigurare de moarte, după James M. Cain (24 aprilie 1944)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regal

luaţi împreună suntem doi frumoşi
două ceşti de cafea îşi răsucesc aromele în funii
cu mirosurile noastre după
o noapte cu lună de veghe între cearşafuri
cu cât ne ştim mai mult cu atât ne dăm seama
cât de puţin am aflat unul despre celălalt
câtă anatomie avem încă de parcurs
cu mâinile putem face orice ne trece prin minte
să folosim fiecare parte din noi pentru modelat
la focul zvăpăiat al cunoaşterii dorinţele de murano
au ceva inimaginabil în culoarea lor

separat suntem două felii de pepene
în gurile a două nefericiri
seminţele par nişte păsări împrăştiate
nu mai ştiu drumul spre cuib
&
lasă-mă chiar acum să-ţi amintesc
iubire e atunci când mângâi
aerul cu care mă apropii
aşternutul pe care mă aşezi
tot ce ating şi vrei să rămână neatins
când vorbele nu-şi pierd valoarea
se întorc în noi ca nişte cocoare
primăvara
nu se destramă fiindcă avem în noi ceva sfânt
ceva mai înalt decât noi
unde ne recunoaştem şi
devenim stăpâni

moartea e când nu ai pe cine iubi

poezie de Ottilia Ardeleanu din Cele mai frumoase poezii de dragoste (2018)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere

Când ai plecat, nu ne-am luat la revedere
Şi nici adio nu ne-am spus, nici rămas bun.
Şi-am dispărut ca două existenţe efemere
Care porniseră cândva, pe-acelaşi drum.

Când ai plecat, nici n-ai privit în urmă,
Eu am îngenuncheat într-un târziu în urma ta.
Şi m-am trezit în altă lume, tristă şi diformă,
Pe-o stranie planetă, fără Lună, fără-o stea...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere

Când ai plecat, nu ne-am luat la revedere
Şi nici adio nu ne-am spus, nici rămas bun.
Şi-am dispărut ca două existenţe efemere,
Care porniseră cândva pe-acelaşi drum.

Când ai plecat, nici n-ai privit în urmă.
Eu am îngenuncheat într-un târziu în urma ta
Şi m-am trezit în altă lume, tristă şi diformă,
Pe-o stranie planetă, fără Lună, fără o stea...

poezie de Marian Florentin Ursu (9 iunie 2018)
Adăugat de Marian Florentin Ursu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate tu

Poate tu ai ştiut
De la bun început,
Ai ştiut cum va fi
De-ai să pleci într-o zi.

Ai plecat mai spre sud,
Unde păsări se-aud,
Unde pleacă cocori,
Continent de splendori.

Aş fi vrut ca să ştiu,
Măcar într-un târziu,
Să nu te mai aştept,
Într-un secol abject.

Când te-ntorci, să m-anunţi
Să nu mor printre munţi,
Într-un trist anotimp,
Într-un loc fără timp...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire de grafit

ochii mei cenuşii
ca două cuvinte
două creioane rotunde
de descriu
inestetic
din amintiri de grafit

două enigme pe o carte târzie
anestezică hârtie

două puncte cardinale
mai încearcă sublim
să te învie

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem doi visători

Suntem doi visători, iubito,
Care rătăcim printre stele,
Tu eşti ca o regină
Cum e luna printre ele.

Suntem, iubito, doi fulgi de nea,
Care cad din cer
Şi se topesc în palma ta,
Ca într-un vis efemer.

Suntem două frunze purtate de vânt,
Şi dragostea noastră
E un sfânt legămân,
Ca dintre cer şi pământ.

Suntem două flori ce înfloresc
Sub acelaşi soare,
Sunt un visător, iubito, eşti o visătoare
În lume asta atât de mică şi atât de mare.

poezie de Vladimir Potlog (12 decembrie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două drepte...

Două drepte/paralele
împreună
se-întâlnesc/nebănuit
într-un punct
cunoscut ca infinit...

Două drepte/zise curbe
împreună
se-întâlnesc
lucru banal
într-un cerc/numit oval...

Două drepte/oarecare
fiecare/-n deplasare
spre obor
nu-i de rău
că îşi văd de drumul lor...

Două drepte/sinuoase
împreună/mână-n mână
se întorc
de la terase/plini de rachiu
şi spre case/se îndreaptă;
Ce-i aşteaptă?
doar ei ştiu!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Aştept să mă cauţi tu,
Tu aştepţi să te caut eu,
Ne bântuim unul pe altul,
Aşa, ca două animale de pradă,
Hăituite,
Care nu mai pot nici împreună,
Nici una fără cealaltă,
Într-o pădure fără ecou,
Iarna.
Aştept să mă cauţi tu,
Tu aştepţi să te caut eu,
Ne vânăm senzual unul pe altul,
Aşa, ca două sălbăticiuni în rut,
Lacome,
Care plesnesc de dorinţe primordiale
Prin cavernele pustietăţilor,
Prin labirintul tăcerii dintre noi,
Într-o pădure fără ecou,
Iarna...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierzând ce n-am avut

Pe două silabe îmi odihneam ochii,
atunci când gândul mă închide în inima rece...
pecetluită cu lanţ greu eram; inima nu era a mea.
Am cutreiarat anotimpuri fără număr,
găsit, n-ai fost. Te risipeai într-un târziu...
fără să vreau, fără să ştiu.
Închisă de propriul gând, într-o inimă nărăvaşă,
o inimă neîmblânzită... inima era a ta.
Surâsu-ţi în fiecare zi înflorea,
dar inima, suspina... auzeai?
După două draperii de mătase, ascundeam dragostea de tine.
Clipe umplute până la refuz în pocale cu senzuliatatea
cea fără mărginire, adunată din cauza fiinţei tale.
Nu mă doream aşa!
Simplu ar fi fost să privesc fără să văd. Însă...
nu toţi avem puterea să ne suprimăm esenţa.
Esenţa mea te descoperise pe tine,
când nici măcar tu nu te-ai fi descoperit.
Voalul unei dimineţi mohorâte
m-a dat sclava lubricului simţământ
de a mă descoperi pe mine însămi,
cum timpul tău nu-mi dăruia împlinirea.
M-am ales a fi ceea ce nici nu cunoaşteam:
o enigmă spontană, enigma mea şi...
enigma eram eu.
Încercam să mă iubesc, mai ales când vânturi atacau,
Şi grămezi de apă picurau peste mine...
Am iubit pe loc cuvintele cu care căutam să mă aflu.
Deja te uitasem...
Cât sublim ascundem în noi şi cât mister!...
Eu am spart poarta fiinţei în care m-am topit,
ca să fiu.
În odaia unde-mi plăcea să stau, acum răsună ecoul,
era obscur şi cald... acum, o fereastră deschisă primeşte vântul rece
şi-a făcut lăcaş unde obişnuiam să visez.
Uşa se deschide şi tresalt de mirare...
inima neîmblânzită este în prag...
la uşa mea, din odaia unde-mi plăcea să stau.
Era acolo aşteptând... într-o ultimă frază am spus:
"Prea târziu să fie... nu pot pierde ce n-am avut
însă, mereu oamenii vor ce nu pot avea...
pierzând ce n-am avut vreodat'...
m-am găsit pe mine, în sfârşit..."

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierzând ce n-am avut

Pe două silabe îmi odihneam ochii,
atunci când gândul mă închide în inima rece...
pecetluită cu lanţ greu eram; inima nu era a mea.
Am cutreiarat anotimpuri fără număr,
găsit, n-ai fost. Te risipeai într-un târziu...
fără să vreau, fără să ştiu.
Închisă de propriul gând, într-o inimă nărăvasă,
o inimă neîmblânzită... inima era a ta.
Surâsu-ţi în fiecare zi înflorea,
dar inima, suspina... auzeai?
După două draperii de mătase, ascundeam dragostea de tine.
Clipe umplute până la refuz în pocale cu senzuliatatea
cea fără mărginire, adunată din cauza fiinţei tale.
Nu mă doream aşa!
Simplu ar fi fost să privesc fără să văd. Însă...
nu toţi avem puterea să ne suprimăm esenţa.
Esenţa mea te descoperise pe tine,
când nici măcar tu nu te-ai fi descoperit.
Voalul unei dimineţi mohorâte
m-a dat sclava lubricului simţământ
de a mă descoperi pe mine însămi,
cum timpul tău nu-mi dăruia împlinirea.
M-am ales a fi ceea ce nici nu cunoaşteam:
o enigmă spontană, enigma mea şi...
enigma eram eu.
Încercam să mă iubesc, mai ales când vânturi atacau,
Şi grămezi de apă picurau peste mine...
Am iubit pe loc cuvintele cu care căutam să mă aflu.
Deja te uitasem...
Cât sublim ascundem în noi şi cât mister!...
Eu am spart poarta fiinţei în care m-am topit,
ca să fiu.
In odaia unde-mi plăcea să stau, acum răsună ecoul,
era obscur şi cald... acum, o fereastră deschisă primeşte vântul rece
şi-a făcut lăcaş unde obişnuiam să visez.
Uşa se deschide şi tresalt de mirare...
inima neîmblânzită este în prag...
la uşa mea, din odaia unde-mi plăcea să stau.
Era acolo aşteptând... într-o ultimă frază am spus:
"Prea târziu să fie... nu pot pierde ce n-am avut...
însă, mereu oamenii vor ce nu pot avea...
pierzând ce n-am avut vreodat'...
m-am găsit pe mine, în sfârşit..."

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E extrem de multă muncă, nene, la o telenovelă. Câteodată trebuie să înveţi textul atunci, pe platou, şi după aia să-l joci. Iar eu nu sunt capabil să fac chestia asta, nu ştiu. Eu, la teatru, repet câte o lună, două, câteodată. La film, la fel, ai repetiţii înainte. E un anumit ritm, în care eu pot să dansez. Ritmul celălalt e prea rapid pentru mine.

citat din Andi Vasluianu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două lacrimi

Două lacrimi am văzut în salba
Unui nor ce mi-a ieşit în cale.
Două lacrimi au căzut în iarba
Unde se târăsc melcii agale.

Două lacrimi curăţă pământul
Năpădit de buruieni amare.
Două lacrimi s-au uscat în vântul
Legănat din zare-n altă zare.

Două lacrimi las acum să cadă,
Umerii pomeţilor să-mi spele.
Două lacrimi n-au cum să se vadă
Între-atâtea mii şi mii de stele!

Două lacrimi reci, rostogolite
Peste lume, cât e ea de mare.
Două lacrimi calde, înflorite
Într-un plâns de sălcii curgătoare.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!