Semantism

Iubită, tu, ce-nduioşării
Sufletul meu îl ai răpus,
Dulce izvor al dezmierdării,
Şi-ntre femei cea mai presus.

Deşi, amoru-ţi ce-mi animă
Sufletul meu de tine-ales,
Departe-i de a fi doctrină
Şi-ntru ispită un eres,

În ochii tăi duioşi cercându-l,
Aprins lăuntric şi flămând,
În limpezimea lor aflându-l
Un foc ce sinea-ţi devorând,

Cad, în nevoia-mi de refugiu,
În introspecţie abstras,
Ca-n gând să-mi caut subterfugiu
Ieşirii mele din impas,

Căci munca gândurilor mele
Confruntă gravul scepticism,
Ce-mi antrenează lupte grele
Cu preţiosul semantism –

Al celei ce înduioşării
Sufletul meu îl a răpus,
Izvorul dulce-al dezmierdării,
Şi-ntre femei cea mai presus!

poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoşani (22 iulie 2022)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul zeiţei călătoare

Erai desculţă, tu, acolo, sus,
pe muchia de stâncă ce-mi părea
durerea prăvălită dintr-o stea
pe-un munte, de povara ei, răpus.

Păşeai cu grija razei de april
pe cicatricea ramurii cu flori
ce depăşise-a' iernii lungi orori,
cu geruri mari în sufletul ostil.

Erai balsamul, roua ce sclipea
în legănarea vântului uşor,
erai un dor, un vis mângâietor,

zeiţa care-n mine cobora,
desculţă, spre al inimii izvor,
în sufletul de tine doritor.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine a făcut sufletul celei din urmă femei care se târăşte în viciu, tot acela a făcut şi sufletul acelei ce apare încununată de toate virtuţile.

Dimitrie Bolintineanu în Elena
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragoste în două rupt...

De-o viaţă-mi duc blestemul sfânt,
Privind la Cer, de pe Pământ,
Cu trupul veşnic în păcat,
Iar sufletul de Cer chemat.

Şi-i caut mântuirii chei,
Că prea robit sunt de femei
Şi nu-nţeleg păcatul meu,
Când dragoste e Dumnezeu.

În ea văd daru-i părintesc,
S-aline-aici ce pătimesc,
Să am din Raiul Lui scântei,
Ascunse-n trupuri de femei.

Aici, cu Iadul dedesubt,
Pentru femei în două-s rupt:
Cu trupul păcătos în lut
Şi-n Rai cu sufletul pierdut!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi adânci

Visele mele sunt vise mărunte,
Fără palate la poale de munte...
Vreau doar iubire în sufletul meu
Şi tu să îmi fi alături mereu.

Tu eşti averea ce mi-o doresc,
Doar pentru tine vreau să trăiesc.
În inima ta se află izvorul
Ce îmi astâmpără setea şi dorul.

Ai tăi ochi adânci când mă privesc
Îi ascult în taină ce-mi şoptesc.
Ei nu mint şi nu spun baliverne,
Lacrimi amare, povestea lor cerne!

Când te cuibăreşti la pieptul meu,
Uităm de tot ce a fost mai greu.
Mă rogi să cred iar în iubire,
Că nu mai vrei nici tu, dezamăgire.

Degeaba eşti bogat şi ai avere
Când sufletul îţi seacă de durere...
Căci singurătatea n-o poţi vinde,
Cum nici iubire, nu găseşti oriunde!

poezie de Gheorghe Deniştean (18 noiembrie 2016)
Adăugat de Denygigi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie pictată

pentru Adriana

Stau şi îmi ascut creionul
într-o pată a lunii
Şi cu-n vârf de cărbune
penetrez un ciob de hârtie
Dând naştere unui gând...
aşa cum dă naştere o femeie.
Tu o fantomă mai ieri închisă
în sufletul meu
vei avea libertatea să trăieşti
şi să călătoreşti în lumea mea cea vie.
Crini albi înfloresc în ochii tăi blânzi
Şi valul iubirii mă cuprinde
Văzând comete ce ţâşnesc din sânii tăi
sub atingerile petalelor mele ce-mi curg din mâini
Şi plouă cu sfârcurile gândurilor tale valurile mării de stele...
Doar focul iubirii poate stinge
sângele ce-mi arde în vene!
Trăieşte prin mine femeie aici pe pământ, pe lună...
sau pe această mică bucată de hârtie!
Dă-mi voie să te re aduc la viaţă, femeie!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limita durerii

.. Dar a apus încet şi blând
Şi nu voi şti nicicând
Ce ploaie mi te-a smuls din gând...

Se stinse-un cer curat
Şi n-oi afla vreodat',
Ce vânt mi te-a furat
Şi mi te-a luat

Iar eu, o frunză sunt,
Presus mai de cuvânt
Şi ferecată-n gând,
Visând,

Dar până când?

Până atunci când nu mai am putere,
Puterea de a cere,
Dreptul la înviere,
În falnică tăcere,
Un drept al propriului nicicând,
Cât nu pot a-nvăţa ceea ce sunt,
Căci simplă în micimea mea,
Caut să-mi aflu limita,
Puterii
Şi limita durerii
Şi ura şi iubirea,
Tristeţea, fericirea,

Dar fum sunt toate câte sunt
Iar eu, ţărână din pământ
Şi duh e totul ce respiră
Şi duh e ceea ce mă miră
Şi ţip în neputinţa mea
De a-mi cuprinde limita, durerii
Şi limita puterii
Şi-a tot ceea ce simt si sunt,
A umbrei mele pe pământ

Şi trec şi trec fugind
De umbrele ce mă cuprind,
De limita durerii
A urii şi puterii
Şi-mi pierd şi urma pe pământ,
Căci întrebare e ceea ce sunt
Şi n-am răspuns,
Sunt doar răpus,
De limita durerii,
A urii şi puterii.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oasele mele înfloresc

Moartea-i un fel de a spune sfârşitului,
tot ce-i viu îl are în celule
şi se regenerează prin datul creaţiei.

Mai conştient sau mai puţin, capătul există,
limitele sunt, dar pot creşte
şi lumea nu se termină curând.

Cum o albină-n stup are menirea sa,
am învăţat să-mi respect convingerile formate
şi mai presus de toate oamenii şi natura
liniile drepte.

Păstrez în gânduri cuvintele de uşurare
lumina lor ce-mi alină sufletul
şi nu cred în orbitoare străfulgerari.

Oasele mele înfloresc la căldură
şi firesc se-mbracă-n muşchi şi piele
dând glas trupului într-un violoncel
mângâiat pe corzi de o femeie.

Cu răbdare ucid nevredicul din mine,
las ferestrele deschise să intre aerul
şi-l respir curat,
scriu pe albele file
tot ce mă învăluie în mister,
sunt ca o primăvară timpurie
ce se rostogoleşte plină de schimbări.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de mâini

Iubesc tăcerea din sufletul meu
Şi gândul din vis ce-mi vorbeşte
Atingerea mâinilor iubire-i mereu
Gesturi tandre simţiri răscoleşte

Palma de mi-o atingi cu gest uşor
Eu sunt cuprinsă de furnici şi fiori
Geana pe palmă ţi-a cazut din zbor
Lacrimi de fericire ai până în zori

Joc de mâini ce-mi vorbesc de dor
De depărtarea ce o avem uneori
Căldură primesc din al inimii izvor
Sufletul este pereche, ochi zâmbitori

Tu mâna mi-ai dat, în lume am plecat
De mână mergem amândoi pe drum
Ne am legat de mână cu un diamant
Unită prin mâini femeia este de bărbat

Atingeri fine plutesc în sufletul nostru!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Iubesc paşii tăi scaldandu-se prin gândurile mele albe, sfinţindu-ma,
Iubesc zâmbetul tau ce-mi trezeşte zorii...
surâs sfânt aşezându-mi pe chip...
Iubesc suspinul de dor când îşi varsă lacrima peste mine, purtandu-te,
stingând arşiţa clipelor mele...
Iubesc iubirea ta care curge lin prin mine, respirându-ne,
răsuflare sfanta, farama de Rai pe pamant...
Iubesc ochii tăi copilarosi care aleargă jucăuş către mine,
chemandu-ma şi infasurandu-ma în seninul cerului lor...
Iubesc mireasma florilor ce-mi dăruieşte parca gustul tau...
Iubesc să te simt prin vene...
Curgându-mi, izvor de lumina fiindu-mi...
Pot să fac din iubirea asta, Cer senin, chiar şi printre nori întunecoşi...
Iubesc umbra ta, abur mangaietor şi cald... prin viaţa-mi rece...
Urma şoaptelor tale din sufletul meu...
Picurii de rouă ce-mi răcoresc simţirea...
Iubesc!
Şi simt că-mi aşezi pe cale, odată cu fiecare răsărit, viaţă...
Iubesc, iar iubirea e zbor...
Tu mie zbor către înalt, fiindu-mi...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albumul cu amintiri

Îmi pregătesc albumul cu amintiri,
unde sunt multe nopţi şi retrăiri
ce-mi lasă o umbră pe chipul tău,
ce stă adâncă în sufletul meu,
cu zile şi amurguri parfumate,
şi-apoi multe fotografii aruncate.
Tu eşti în inimă şi-n minte,
ca o aşteptare fierbinte.
Privind albumul dorul m-a cuprins,
c-a fost un foc în inimă aprins,
ce iară m-a aruncat în gânduri,
şi-ntre vise cu multe rânduri,
apoi plec spre drumuri neştiute,
cu multe cărări spre stea apărute,
şi-apoi spre alte noi căutări,
urmând entuziasmată, neştiutele cărări.

poezie de Eugenia Calancea (16 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă-mi tăcerea

Ascultă-mi tăcerea din necuvintele mele
să-ţi pot şterge lacrimile şi gândurile grele
atunci când rătăcind te pierzi printre stele
purtând cu tine şi toate visele mele.

Aş vrea, să-ţi binecuvântez tăcerea
atunci când simţi ca sufletul îţi moare,
să pot să te mângâi, atunci când te doare
să-ţi şterg tristeţea cu a mea candoare.

Aş vrea, să te pot iubi dincolo de astre
să-mi fi mereu chezăşie în sufletul meu,
să te înalţ şi ating duios cu o pură floare
ca să-mi rămâi în nemurire, pururi eseu.

poezie de Cornelia Minda (27 septembrie 2013)
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-e sufletul ...

De suflet îti atârnă cerceii ca de boltă,
Ţii în verigi şi luna şi soarele şi norii.
Tresari din tot azurul când l-au atins cocorii,
Şi stelele din spice adie ca o holdă.

Ţi-e sufletul ca marea, în crunta ei putere.
Se zbat corăbii negre, furtuni şi morţi crăieşti,
În miturile groase dorm umbre şi mistere,
Ca-n fundurile lumii ascunse prin poveşti.

Ţi-e sufletul ca brazda, ca grâul şi renaşte,
Plugarul şi sudoarea de sânge, boul, plugul,
Nădejdea arăturii bogate către Paste,
Şi ploaia-nviorată şi nouă şi belşugul.

Ţi-e sufletul ca floarea duminicii sonore,
Mireasma de lumină şi leacul fericit.
Otrăvurile-ascunse în ierburi ţi-l ucid.

Dar sufletul ţi-e încă şi mai presus de toate,
Câte n-ajunge gândul şi cerul nu le ştie.
Şi sufletul boleşte-n tristetea că nu poate
Ce nu poate să fie şi nu va fi să fie.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut acum

prin visele mele rătăceşti
ai fost ridicată la rang
de nebunie şi te străduieşti
să mă omori din dragoste
cu dragostea mă striveşti
te prefaci într-o spumă de mare
pleci într-o părere cât să pui
jar în inimă şi sare pe rana
sufletului unde te-ai cuibărit
şi de unde a înmugurit iubirea
ai fost primăvară pentru mintea
sufletul şi trupul meu

te caut în noaptea de iubire
se schimbă anotimpul
simt rugina în suflet
eu te caut cu disperare

tălpile mele s-au înfipt în pat
aripile sunt agăţate de pervaz
îmi fac vânt să zbor şi
să te readuc în cuibul
lăsat în sufletul meu rănit

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu sufletul spre cer

Cu sufletul spre cer, am cerut iubire,
apoi ţi-am zărit ochii înlacrimaţi
ascunşi printre zâmbete dureroase...
Cu sufletul spre cer, am cerut frumuseţe,
apoi ţi-am sărutat fiecare tresărire
de pe chipul îmbujorat...
Cu sufletul spre cer, te-am cerut pe tine,
apoi ţi-am îmbrăţisat fiinţa
pitită la umbra inimii mele...
Cu sufletul spre cer, ţi-am cerut nemurirea,
apoi ţi-au îngenunchiat toate stelele
venerându-ţi urmele paşilor...
Cu sufletul spre cer, am cerut încă un răsărit,
apoi ţi-am mângâiat genunchii zdreliţi
de atâta nelinişte...

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salata şi sănătatea

Una de mănânci pe zi,
Spune sufletul mersi,
Însă, mai presus de toate,
Ea-ţi aduce sănătate.

poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (14 iulie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Re-naştere

Mă nasc acum întâia oară,
Carne din lutul pământesc
Şi îngeri vin să-mi dea sărutul
Pe aşternut dumnezeiesc.

Săruturi fade cad în umbre
De sângeri şi de chiparoase...
Voi vreţi să trec nepăsătoare
Către întinderile-albastre?!

Vin să-mi alunge suferinţa
Cei dragi, în alte lumi plecaţi,
Merg spre nuntire cu divinul...
Nu plângeţi, nu vă întristaţi!

Plec să îmi caut întrupare
În dulce duh, cu Dumnezeu,
Căci doar în pace şi credinţă
Voi fi acelaşi suflet, eu.

Mi-e sufletul nemărginire,
Clopot şi taină... Te-am găsit,
Oh, Dumnezeu credinţei mele!
De-acum sunt iarăşi mântuit...

Re-naştere în trup de stele,
Cu infinitul cununat,
Sunt OM! Furtuna vieţii mele
În trupuri noi m-a întrupat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispita

De câtă toamnă e nevoie, să nu-mi zâmbeşti cu soare pe sub gene,
Unde se-ngână umbrele alene şi pasu-ţi tace sufletul în voie?
Să-mi fie sete iar de răsărituri şi de atingeri sub un gând răpus,
Ţi-e toamna har şi veşnicie sau doar o toamnă nu e de ajuns?
Să ne-aşezăm în pribegia nopţii, cu şoapte prinse-n ramuri de brumar,
Împleticiţi de un păcat măcar, tăcuţi şi fericiţi sub talpa sorţii.
Şi să iubim cum poate niciodată, sub Cer albastru n-a mai curs senin,
Agonizând delicii şi suspin, o mângâiere şi-un pahar cu vin, să-mi fie clipa neuitată.
Hai spune-mi, câtă toamnă ţi-e destul, s-o-mpărţim ca pe-o gutuie coaptă?

Din câte Eve sunt pe lutul fin, simple femei şi muze şi ispite,
Fac Rai din iadul lor cuminte, închipuit şi lacom şi deplin
Eu vin şi uit că ţi-am plecat în goană, mai abitir ca ele te trăiesc
Să-mi fie oare de ajuns o toamnă, ca să te ispitesc?

poezie de Andreea Palasescu (15 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-mi respingi iubirea?

Un semn în treacăt dacă-mi laşi,
El sufletul mi-l leagă,
Să fiu la dorul tău părtaş
Viaţa mea întreagă,

De-aceea te aştept în prag,
Căci inima mi-o cere
Să te cuprind cu mare drag,
Să-ţi las o mângâiere.

Apoi să te întreb stingher,
De ce-mi refuzi iubirea
Şi zbori ca stelele pe cer
Oriunde şi… aiurea?

Este cinstit s-o faci acum,
Chiar dacă o să doară,
Să-mi caut calea şi alt drum
Sau poate-o ulicioară.
Mă voi retrage-ndurerat,
Cât inima-mi va bate,
In cuibul meu mai singurat
Şi… fără de păcate,

Iar tu iubita mea rămâi,
Cât paşii te vor duce,
Cu amintirea cea dintâi
In sânu-ţi... cu-a mea cruce.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai presus de orice

Mai presus de orice,
de credinţă, de-avânt,
de-orice dar care biruie firea,
mai presus de minuni,
de puteri, de cununi,
mai presus de orice
e iubirea!
Prin credinţă răstorni
munţi înalţi şi cetăţi,
şi-ţi arunci peste veacuri privirea.
Dar în cele cereşti
eşti atât cât iubeşti.
Mai presus de orice
e iubirea!

Dumnezeu e măreţ.
Gem în cale-I furtuni,
se cutremură toată zidirea.
Dar în susurul blând
Îl auzi murmurând:
Mai presus de orice e iubirea!

Pregătiţi-vă stânci
pentru Templul Etern!
Orice piatră îşi are menirea.
Chiar pământu-i primit,
căci Isus l-a sfinţit,
căci a scris pe pământ
ce-i iubirea!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcit prin mine

Ţi-ai rătăcit inima în sufletul meu,
ca un călător pierdut prin labirinturi nepătrunse.
Te simţi absent, dar eşti acasă,
în adăpostul fiinţei mele.
Iţi sunt călăuză prin gândurile tale,
pe care le simt cu fiecare suflare.
Iţi mângâi umbletul prin potecile mele
sărutându-ţi umbrele răsfirate prin părul meu.
Ţi-ai rătăcit inima în sufletul meu,
ca un drumeţ flămând cu traista uşoară.
Iţi întind palmele pline de iubire
şi-ţi hrănesc buzele arse de atâtea lacrimi.
Aseaza-te pe inima mea
şi adoarme-ţi temerile în ochii mei.
Iţi veghez liniştea în toate anotimpurile tale

poezie de Emilia Mariam (12 noiembrie 2004)
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!