Sonetul zeiței călătoare
Erai desculță, tu, acolo, sus,
pe muchia de stâncă ce-mi părea
durerea prăvălită dintr-o stea
pe-un munte, de povara ei, răpus.
Pășeai cu grija razei de april
pe cicatricea ramurii cu flori
ce depășise-a' iernii lungi orori,
cu geruri mari în sufletul ostil.
Erai balsamul, roua ce sclipea
în legănarea vântului ușor,
erai un dor, un vis mângâietor,
zeița care-n mine cobora,
desculță, spre al inimii izvor,
în sufletul de tine doritor.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.