Rea credinţă

Motto: "Deşi suntem de acord cu multe lucruri relatate de Homer,
cu acesta nu suntem de acord... şi nici cu Eschil nu suntem
de acord, când el o face peThetis să spună că Apollo
a cântat la nunta ei, celebrându-i copilul:

‘cum că el nu se va îmbolnăvi niciodată, va avea o viaţă
lungă şi toate binecuvântările vor pogorî asupra lui;
iar când el a promis aceste daruri inima mea s-a umplut
de bucurie. Şi-am sperat că buzele divine ale lui Apollo,
cel fluent şi limpede în arta profeţiei, nu se vor dovedi false.
Însă el, care a proclamat aceste lucruri....
el este cel care mi-a ucis fiul...' "

(Platon, Republica, II-383)

Când Thetis şi Peleus s-au căsătorit
Apollo s-a ridicat de la somptuoasa masă a nunţii
şi a binecuvântat mireasa şi mirele
pentru fiul care se va naşte din unirea lor.
"Bolile nu-l vor atinge niciodată," a spus el,
"şi va avea o viaţă lungă."
Asta i-a plăcut foarte mult lui Thetis:
cuvintele lui Apollo, un maestru în profeţii,
părea o garanţie asiguratoare pentru copilul ei.
Iar când Ahile a crescut mare
şi toată Tesalia vorbea despre frumuseţea lui,
Thetis şi-a amintit cuvintele zeului.

Dar într-o zi au sosit nişte bătrâni aducând vestea
că Ahile a fost ucis la Troia.
Thetis şi-a sfâşiat mantia purpurie,
şi-a scos inelele şi brăţările,
aruncându-le-n ţărână.
Şi-n marea ei durere, amintindu-şi scena de la nuntă,
a întrebat ce punea oare la cale înţeleptul Apollo,
unde era acel poet care declama
atât de elocvent la banchete, unde era acel profet
când troienii i-au ucis fiul în plină tinereţe?

Iar bătrânii i-au răspuns că Ahile însuşi
a coborât la Troia
şi, împreună cu troienii, i-a ucis fiul.*

* Zeul Apollo, aşa cum se ştie, în timpul Războiului Troian, a fost protectorul troienilor, ajutându-i pe aceştia
în lupta lor cu aheii.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii lui Ahile*

Privindu-l pe Patrocles mort
– cel atât de viteaz şi de viguros, atât de tânăr –
caii lui Ahile au început să lăcrimeze;
natura lor nemuritoare s-a revoltat
în faţa acelei lucrări a morţii pe care trebuiau s-o privească.
Şi-au înălţat capetele, şi-au scuturat coamele,
au bătut pământul cu copitele
şi l-au plâns pe Patrocles, văzându-l fără viaţă, ucis,
doar carne şi-atât, cu flacăra spiritului stinsă,
dezarmat, fără suflare,
întors de la viaţă la marele Nimic.

Zeus a văzut lacrimile acelor cai nemuritori şi i-a părut rău.
"N-ar fi trebuit să fim atât de necugetaţi
la nunta lui Peleus," a spus.
"Mai bine nu v-am fi dăruit, nefericiţi mei căluţi.
ce treabă aveaţi voi acolo jos,
printre pateticile fiinţe omeneşti, jucării ale destinului?
Voi nu cunoaşteţi moartea, voi nu veţi îmbătrâni niciodată,
şi, totuşi, suferiţi pentru nişte dezastre efemere.
Oamenii v-au prins în cercul nenorocirilor care-i înconjoară."

Dar, de fapt, pentru osânda cea fără de sfârşit a morţii
curseseră lacrimile celor doi inimoşi cai.

* Balius şi Xanthus - doi cai mitologici, nemuritori, au fost darul lui Poseidon pentru Peleus la nunta acestuia cu zeiţa ocenelor, Thetis. La rândul lui, Peleus a dăruit bidivii fiului său Ahile, care, mai târziu, i-a folosit la carul lui de luptă în timpul Războiului Troian.

* "În Iliada 17.474-8, Automedon, conducătorul carului lui Ahile, afirmă că numai Patrocle era capabil să-i stăpânească deplin pe aceşti cai. Când Xanthos a fost mustrat de îndoliatul Ahile pentru că a permis ca Patrocle să fie ucis, Hera i-a acordat lui Xanthos darul vorbirii, ceea ce a încălcat legea Divină, permiţând calului să-i spună că un zeu l-a ucis Patrocle şi că un zeu îl va ucide pe Ahile. După moartea lui Ahile, furiile l-au lovit pe calul insolent." – Wikipedia

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fragment #23

Am fost obiectul dorinţei tuturor bărbaţilor din Grecia,
Negociată, scoasă la mezat, devenind apoi soţia lui Menelaos.
Când privesc acum înapoi, fără părtinire,
Aşa cum a făcut-o şi Hermione*, văd

Că Hermione îmi seamănă, nefericita mea fiică
Pe care am lăsat-o în urmă când am fugit.
Azi, ştiind asta, asemeni altor femei muritoare,
Sunt părtaşă tuturor îngrijorărilor.

O, Paris, dacă m-ai putea elibera din starea asta jalnică,
Te-aş urma până la capătul lumii, te-aş însoţi
Până ajungem pe ţărmurile înrourate ale Troiei –
O dragoste mai lungă decât toate nopţile!

Paris era altfel, dar în vreme ce îmi atingea coapsele,
Al meu era chipul care lansa o mie de nave.
Grecii mai degrabă merg la război decât să sărute buze ispititoare,
Iar acum rătăceau departe de soţiile lor.

Am fost eroina celei mai frumoase poveşti spuse vreodată,
Am auzit că după ce-am fost făcută, matriţa de lut a fost distrusă.
Totuşi, în acţiunile unor oameni atât de curajoşi, rolul meu fost minor,
Iar Homer nu mi-a apreciat frumuseţea.

Mai cred că nu a fost onorabil şiretlicul cu calul acela gigantic de lemn,
De necomparat cu trucul lui Prometeu, cel cu taurul.**
Au cucerit Troia şi i-au distrus pe troieni, dar unul dintre ei,
Cu capul şi faţa acoperite de lână,

Aeneas, a scăpat din cetatea incendiată purtându-şi tatăl pe umeri;
Curajul lui Hector curgea prin vinele lui, noaptea neagră
Le-a acoperit evadarea din mijlocul bestiilor care-i atacau.
Într-o zi va răzbuna nenorocirea adusă neamului său.

Am fost dusă de soţul meu înapoi în Sparta, unde mi-am reîntâlnit
Fiica, Hermione, pe care în timpul fugii mele
O măritaseră cu fiul lui Ahile***... dar, o, ce noapte a urmat!
Oreste, nepotul meu, i-a ucis bărbatul

Şi s-a căsătorit cu ea – Hermione îmi moştenise frumuseţea –
Şi au avut un băiat, Tismaneus, care a devenit unul din marii războinici
Ai neamului grecesc –din păcate, mai rămăseseră puţini.
El a ajuns gloriosul conducător al micenienilor.

* Hermione a fost fiica Elenei din Troia şi a regelui spartan Menelaos.
** Farsa de la Mecone sau Mekone jucată în beneficiul omenirii, după Hesiod, de Prometeu lui Zeus, cea cu grămada de oase ascunse sub pielea taurului.
*** Neoptolemus, fiul lui Ahile ucis după unele surse de informaţii de Apollo, după altele de Oreste.

poezie de Sappho din Lesbos, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parabola bătrânului şi a tânărului

Aşa că Abraham s-a ridicat, şi-a spart lemnele, şi-a plecat,
Şi-a luat cu el amnarul şi iasca, şi-un cuţit.
Şi cum stăteau ei doi acolo, umăr lângă umăr,
Isaac – primul născut – a luat cuvântul şi-a spus, Tată,
Toate sunt pregătite, fierul şi focul,
Dar unde este mielul pentru această ofrandă a arderii de tot?

Atunci Abraham a legat tânărul cu curele şi chingi,
Şi a ridicat parapeţi, şi a săpat şanţuri,
Şi a scos cuţitul să-şi ucidă fiul.
Când, iată! Un înger a strigat din slavă
Şi i-a spus, NU atinge băiatul,
Nici nu-i pricinui vreun rău. Uite,
Un berbec, prins cu coarnele în tufiş;
Oferă Berbecul Trufiei, în locul copilului.

Dar bătrânul nu a acceptat, ci şi-a ucis fiul,
Şi jumătate din copiii Europei, unul câte unul.

*** Locotenentul Wifrid Owen a căzut în luptă pe 4 noiembrie 1918, în timpul traversării Canalului Sambre- Oise – exact cu o săptămână înainte de semnarea armistiţiului care încheia primul război mondial.

poezie de Wilfred Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apollo 18

Distribuţie: Warren Christie, Lloyd Owen, Ryan Robbins, Michael Kopsa, Andrew Airlie

trailer pentru Apollo 18, regia Gonzalo López-Gallego, scenariu de Brian Miller (2011)
Adăugat de Monica Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reporterul: Apollo, de ce accepţi să te baţi cu oameni care nu au nicio şansă să câştige?
Apollo Creed: Uite, dacă isoria dovedeşte ceva, istoria Americii dovedeşte că oricine are şansa să câştige. N-aţi auzit niciodată de Valley Forge sau de Bunker Hill?

replici din filmul artistic Rocky, scenariu de Sylvester Stallone
Adăugat de Nicoleta Mitrofan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am luptat şi am învins

Covid-19 a ucis
primăvara mult aşteptată.
Pe toţi în casă ne-a închis,
ne-a pus lacătul la poartă.

Covid-19 a ucis
bucuria primăverii. Ne-a lovit
când în livadă, muguri s-au deschis
şi când grădini au înflorit.

Covid-19 a ucis
frumuseţea florii de cireş.
Să ne salutăm, n-a fost permis,
zâmbetul din faţă ni l-a şters.

Covid-19 a ucis
copilăria-n lumea toată.
Să ne-întâlnim, n-a fost permis.
Doamne, ce urâtă soartă!

Dar, Covid -19,
oricât de mult s-a străduit
sufletul nu ne-a ucis.
Noi, PENTRU VIAŢĂ am luptat
şi AM ÎNVINS.

poezie de Dumitru Delcă (22 mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călcâiul lui Ahile

La Troia, când muri Ahile,
În marea şi cumplita dramă,
Şopti, în ultimele zile:
"Am fost răpus de-o epigramă!"

epigramă de Mihai Danielescu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filip: Sigur ţi-l aminteşti pe Ahile şi legenda Troiei.
Tânărul Alexandru: E preferatul meu.
Filip: De ce?
Tânărul Alexandru: Pentru că l-a iubit pe Patrocle, şi i-a răzbunat moartea. Pentru că a dus o viaţă fără frică.
Filip: Unii spun că a fost un prost impulsiv, care lupta pentru sine şi nu pentru Grecia.
Tânărul Alexandru: Dar a fost un erou! Cel mai mare din Troia.
Filip: Şi destinul care i-a fost?
Tânărul Alexandru: Să moară tânăr, în plină glorie.
Filip: A avut de ales?
Tânărul Alexandru: Oh, da. Ar fi putut avea o viaţă lungă, dar lipsită de glorie.

replici din filmul artistic Alexandru
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apollo Creed: Crezi că l-am învins data trecută?
Duke: Decizia a fost în favoarea ta.
Apollo Creed: Omule, am câştigat! Dar nu l-am învins!

replici din filmul artistic Rocky II, scenariu de Sylvester Stallone
Adăugat de Nicoleta Mitrofan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrul de care mi-a fost frică cel mai tare a fost ca, la un moment dat, când va veni, fireşte, timpul ca eu să nu mai fiu, fiul meu să nu aibă un gol, o suferinţă din cauza asta. Atunci am vrut să ne iubim ca aricii. Ştim să păstram o anumită distanţă. Să nu fie dependent de mine. Deşi mi-ar fi plăcut foarte mult să spună "măi tată, eu nu pot fără tine". În egoismul părintesc asta funcţionează de foarte multe ori! Pentru răul copilului, şi nu spre binele lui. De aceea mi-a reuşit acest lucru. Să fie el însuşi. Costă teribil! Dar n-are importanţă. Sunt foarte bucuros că avem o relaţie prietenească.

Mircea Albulescu în revista "Q Magazine" (octombrie 2009)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jergens: Balboa, George Jergens. Luaţi loc, vă rog. Domnule Balboa...
Rocky: Puteţi să îmi spuneţi Rocky, domnule.
Jergens: Spune-mi Rocky, te reprezintă vreun impresar?
Rocky: Nu. Sunt doar eu.
Jergens: Rocky, am o propunere pe care aş vrea să ţi-o fac.
Rocky: Să fiu partener în antrenamente?
Jergens: Poftim?
Rocky: Păi, sunt interesat. Ştiu că sunteţi în căutare de parteneri de antrenament şi vreau doar să vă zic că sunt foarte... disponibil.
Jergens: Sunt sigur că eşti.
Rocky: Absolut. Să fac antrenamente cu un campion ar fi o onoare şi, ştiţi ce, domnule Jergens?
Jergens: Ce?
Rocky: Şi nici nu aş lovi sub centură. Aş fi un bun partener de antrenament.
Jergens: Rocky, nu mă înţelegi. Propunerea mea e următoarea. Te-ar interesa să te baţi cu Apollo Creed pentru titlul de Campion Mondial la Categoria Grea?
Rocky: Nu.
Jergens: Ascultă, Rocky. Apollo a văzut cum te lupţi. Îi placi şi vrea să lupte cu tine.
Rocky: Doar că, ştiţi, eu mă bat în cluburi. Eu sunt un amator, iar acest tip e cel mai bun. Nu o să fie o luptă interesantă. Vă mulţumesc şi apreciez gestul.
Jergens: Rocky, crezi că America e tărâmul tuturor posibilităţilor?
Rocky: Da
Jergens: Şi Apollo crede asta. Şi o s-o demonstreze lumii întregi dându-i unui necunoscut şansa de a accede la titlu, iar acel necunoscut eşti tu. El te-a ales pe tine, Rocky. Este o şansă unică în viaţă. Nu poţi să o ratezi. Ce spui?

replici din filmul artistic Rocky, scenariu de Sylvester Stallone
Adăugat de Nicoleta Mitrofan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine e vineri şi nu vreau să închei afaceri. Nu voi crede niciodată că ziua în care fiul Domnului a fost ucis de oameni e o zi norocoasă.

Balzac în Istoria măririi şi decăderii lui Cesar Birotteau
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada tigrului sălbatic

Nimeni nu-l atacă mânuind o lance lungă,
Nici strunind o arbaletă puternică.
Hrănindu-şi nepoţii, apărându-şi puii,
Îi instruieşte pentru cruzimile de mâine.

Capul înălţat devine zid,
Coada fluturând devine o flamură.
Chiar şi Huang de la Marea de Est *
Se temea să dea ochii cu el după căderea nopţii.

Tigrul dreptăţii, întâlnit pe drum,
Era tot ce trebuia pentru a-l îngrozi pe Niu Ai.*

Ce folos aduce sabia aceea scurtă
Dacă atârnă pe un perete, amintind de zgomotul tunetului?

La poalele muntelui Tai
Se aude vocea unei femei plângând,
Guvernul interzice tuturor oficialităţilor
Să asculte acel sunet.*

* Huang de la Marea de Est avea puteri magice cu care controla tigrii şi şerpii. Din cauza beţiei şi-a pierdut puterile şi-a fost ucis de un tigru.
* Chou-yu, tigrul alb, se ivea doar când când ţara era bine guvernată. Nu călca pe cereale şi nu se hrănea cu creaturi vii. Niu Ai - un nobil de rang înalt transformat în tigru, tigru care l-a mâncat apoi pe fratele acestuia.
* Confucius a întâlnit o femeie care plângea la poalele mutelui Tai. Deşi toată familia acesteia a fost ucisă de tigri, ea refuză să părăsească districtul, iar asta pentru că guvernarea acestuia era perfectă. Întâmplarea l-a făcut pe Confucius să concluzioneze că o guvernare opresivă este mai sălbatică decât un tigru.

poezie de Li He, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un păcat numit Apollo

Eşti păcatul vieţii mele şi mă iert că te mai port,
Ca pe-o salbă de mărgele, ca pe-o haină de import.
Te-ai zdrelit pe ici pe colo, te-am cârpit cu borangic,
Dar îmi eşti şi-acum Apollo, deşi eşti un pic mai mic.

Te păstrez prin buzunare, în poşeta de oraş,
Să-mi fii muză. Ce onoare! Şi spre seară amoraş.
Te hrănesc cu poezie şi de sete-ţi pregătesc
O licoare azurie, de pe buze ce-nfloresc.

Ai cam obosit de-o vreme şi te plângi ca un moşneag
Şi te zbaţi între dileme. Doar nu vrei să mă retrag!
Ţi-e cam dor de libertate şi ai vrea din nou să zburzi,
Dar, eu nu te-aud, iubite, că sunt surdă între surzi.

Şi-ai să stai aici cu mine, până-n ultimul minut,
Că îmi eşti păcat, ştii bine, şi cu tine am crescut.
Şi de-o fi să mori tu primul, te voi împăia, să ştii-
Las' s-aştepte ţintirimul! Eu te ţin printre cei vii,

Să mai scriu câteva versuri, (fără tine n-aş putea)-
Cum să te îngrop, Apollo, când şi mort eşti steaua mea?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realicartea

Din carte a ieşit un ochi.
Deşi era obosit s-a deschis larg
şi în acel moment a văzut unele lucruri pentru prima dată.
Nu după mult timp şi-a făcut apariţia un nas.
Acesta a mirosit deja ce se întâmplă.
Dar când să intre în încăpere i s-a închis repede uşa.
Nu era de el, locul lui era în carte şi atât.
Apoi din carte a ieşit o ureche.
Aceasta a auzit mult zgomot.
Şi mai apoi bârfe, dar nu s-a aplecat la ce se vorbea.
Gura şi-a făcut şi ea intrarea.
Celelalte i-au povestit deja experienţele avute.
Ea ar fi avut atât de multe să spună,
dar cartea a învăţat-o să tacă.

poezie de Ana Truta (noiembrie 2020)
Adăugat de Ana Truta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu ochi frumoşi

când eram copii
era acolo o casă ciudată
cu jaluzelele
întotdeauna
trase
şi nu se auzeau voci
niciodată
şi grădina era plină de
bambuşi
şi nouă ne plăcea să ne jucăm printre
bambuşi
pretinzând că eram
Tarzan
(cu toate că Jane
lipsea).
mai era şi
un lac cu peşte
unul mare
plin cu
cei mai rotofei peştişori aurii
pe care i-ai fi putut vedea vreodată
şi erau domesticiţi.
veneau la suprafaţa apei
şi luau bucăţele
de pâine
din mâinile noastre.

părinţii
ne spuseseră:
"nu vă apropiaţi niciodată de acea
casă."
aşa că, desigur, exact asta
am făcut.
ne întrebam dacă locuieşte
cineva acolo.
au trecut multe săptămâni iar noi
n-am văzut niciodată
pe cineva.

apoi într-o zi
am auzit
o voce
din casă
"EŞTI O CURVĂ
AFURISITĂ!"

era vocea unui
bărbat.

apoi
uşa
casei s-a
deschis larg
şi bărbatul
a ieşit
afară.

ţinea în mâna
dreptă o sticlă
de jumătate de litru cu whiskey.
era cam de
30 de ani.
avea o ţigară-n
gură şi
era nebărbierit.
părul
nepieptănat
îi stătea vâlvoi
şi era
desculţ
în tricou
şi-n pantaloni.
dar ochii lui
erau
strălucitori.
scânteiau
în
lumină
şi-a spus,
"hei, micuţi
domni,
vă distraţi,
sper,
de minune, aşa-i?"

apoi a scos un
chicotit
şi a intrat
înapoi în casă.

am plecat,
ne-am întors
în curtea noastră
şi-am căzut
pe gânduri.

părinţii noştri,
am concluzionat,
voiau ca noi
să stăm departe
de acel loc
pentru că
nu doreau
să vedem un
astfel
de om,
un om natural
puternic şi
cu ochi
frumoşi.

părinţilor noştri
le era ruşine
că ei nu erau
ca
acel om,
de-aia
doreau ca noi
să stăm departe.

dar
ne-am întors
la acea casă
şi la bambuşi
şi la peştişorii aurii
domesticiţi.
ne-am întors
de multe ori
multe săptămâni
dar nu l-am mai văzut
şi nici nu l-am mai auzit
vreodată
iarăşi.

jaluzelele stăteau
trase
ca întotdeauna
şi era linişte.

apoi într-o zi
când veneam de la
şcoală
am văzut
casa.

era arsă
toată,
nu mai rămăsese
nimic,
doar fundaţia
contorsionată şi neagră
fumegând
şi ne-am dus la
lacul cu peşti
dar nu mai era
apă
în el
şi peştişorii
rotofei şi-aurii
zăceau morţi
acolo
uscându-se.

ne-am întors
în curtea noastră
şi-am vorbit despre
asta
şi-am decis că
părinţii noştri
le-au ars
casa
i-au ucis
au ucis şi
peştişorii aurii
pentru că totul
era prea
frumos,
până şi păduricea
de bambus a fost
arsă.

lor le fusese
teamă de
de omul cu
ochi
frumoşi.

şi
nouă ne-a fost teamă
atunci
că
de-a lungul vieţilor noastre
asemenea lucruri
se vor mai
întâmpla,
că nimeni
nu dorea
ca cineva
să fie
atât de
puternic şi de
frumos,
că toţi
ceilalţi niciodată
n-ar permite aşa ceva
şi că
mulţi oameni
vor mai trebui să
moară.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt, oamenii iubesc vărsarea de sânge, dar nu au curajul să o spună pe faţă. Într-unul dintre romanele existenţialiste este povestit un incident care este aproape adevărat. Un om este adus în faţa justiţiei pentru că ucisese un străin care stătea pe o plajă. Nu-l văzuse niciodată înainte pe acel străin. Nu l-a ucis pentru banii săi. Nu ştia nici măcar cum arată, fiindcă l-a ucis de la spate, cu un cuţit mare. Ei nu se mai întâlniseră, deci nu era o chestiune de duşmănie. Nu erau nici măcar familiari; nu-şi văzuseră feţele unul altuia. Magistratul nu-şi dădea seama ce se petrecuse, aşa că l-a întrebat pe ucigaş: "De ce ai făcut-o?" El a răspuns: "Când l-am înjughiat, a ţâşnit o fântână de sânge din spatele său. A fost unul din cele mai frumoase clipe pe care l-am trăit vreodată. Ştiu că preţul va fi moartea mea, dar sunt gata să-l plătesc. A meritat. Mi-am dus întreaga viaţă în plictiseală, fără nici o incitare, fără nici o aventură. În final, am decis să fac ceva. Iar acest fapt m-a făcut vestit în lume. Poza mea este în toate ziarele. Sunt cât se poate de fericit că am făcut asta." Nu era nevoie de nici o dovadă. Omul nu nega, dimpotrivă, îşi glorifica crima. Justiţia însă are propria sa rutină – trebuia să fie chemaţi martori; numai cuvântul său nu era acceptat. Poate că minţea, poate că nu-l ucisese pe acel străin. Nu-l văzuse nimeni – nu exista nici măcar un singur martor ocular – aşa că a trebuit să fie prezentate dovezile de circumstanţă adunate de poliţie.

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cain înseamnă carne, materie, Abel înseamnă în ebraică suflet, spirit. Cain l-a ucis pe Abel, adică Materia şi-a ucis sufletul. La fel s-a întâmplat când şi-a răstignit Divinitatea, adică a ucis Iubirea. Să ne trezim la Adevăr.

citat din Oreste Teodorescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o greşeală să ne imaginăm că ruşilor sau beloruşilor le e teamă să vorbească... Am întrebat mama unui soldat care a murit în Ucraina "De ce taci? Fiul tău a fost ucis?" Şi mi-a răspuns "Dacă vorbesc, nu o să mai primesc un milion de ruble şi vreau să îi iau fiicei mele un aprtament cu banii ăştia."

Svetlana Alexievici în interviu (15 mai 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele nu trebuie să moară niciodată

Cuvintele nu mor niciodată
Ele se preschimbă în lacrimi de iubire.
Pentru acel care are inima curată
Şi crede cu adevărat în fericire.

Cuvintele nu mor niciodată
Ele se preschimbă în lacrimi de durere.
Pentru acel care nu iubeşte viaţa
Şi nu ia de la ea nici o plăcere.

Cuvintele nu mor niciodată
Ele se preschimbă în flori şi miere.
Pentru acel care are grijă de natură
Şi are de la ea plăcere.

Cuvintele nu trebuie se moară niciodată
Chiar dacă uneori sunt uşoare sau grele.
Ele trebuie preschimbate în artă,
Căci arta e adevărata putere.

poezie de Vladimir Potlog (27 mai 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!