Parabola bătrânului şi a tânărului

Aşa că Abraham s-a ridicat, şi-a spart lemnele, şi-a plecat,
Şi-a luat cu el amnarul şi iasca, şi-un cuţit.
Şi cum stăteau ei doi acolo, umăr lângă umăr,
Isaac – primul născut – a luat cuvântul şi-a spus, Tată,
Toate sunt pregătite, fierul şi focul,
Dar unde este mielul pentru această ofrandă a arderii de tot?

Atunci Abraham a legat tânărul cu curele şi chingi,
Şi a ridicat parapeţi, şi a săpat şanţuri,
Şi a scos cuţitul să-şi ucidă fiul.
Când, iată! Un înger a strigat din slavă
Şi i-a spus, NU atinge băiatul,
Nici nu-i pricinui vreun rău. Uite,
Un berbec, prins cu coarnele în tufiş;
Oferă Berbecul Trufiei, în locul copilului.

Dar bătrânul nu a acceptat, ci şi-a ucis fiul,
Şi jumătate din copiii Europei, unul câte unul.

*** Locotenentul Wifrid Owen a căzut în luptă pe 4 noiembrie 1918, în timpul traversării Canalului Sambre- Oise – exact cu o săptămână înainte de semnarea armistiţiului care încheia primul război mondial.

poezie de Wilfred Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn pentru tineretul condamnat

Ce clopote bat pentru oamenii care mor ca nişte vite?
– Doar monstruoasa furie-a armelor scuipând moarte.
Doar lătrăturile mitralierelor, cadenţate şi rapide,
Pot însoţi rugăciunile lor grăbite, disperate.
Pentru ei nu mai există jigniri; nici rugăciuni, nici sunet de clopot;
Nici voci care să-i plângă – mai puţin corul venit din fortăreţe,
Fiorul, corul dement al gemetelor făcute de obuze peste tot;
Şi trompetele mânându-i spre ceţuri încercănate de tristeţe.

Ce lumânări pot fi aprinse pentru-a fi izbăviţi de-acest ceas?
O, nu, nu în mâinile băieţilor, ci în ochii lor
Vor străluci ultimele scântei de bun rămas.
Paloarea pe fruntea fetelor va fi giulgiul lor mângâietor.
Flori, tandreţea unor minţi înţelegătoare,
Amurgul, o coborâre de jaluzele-n zilele cu soare.

***Locotenentul Wifrid Owen a căzut în luptă pe 4 noiembrie 1918, în timpul traversării Canalului Sambre-Oise – exact cu o săptămână înainte de semnarea armistiţiului care încheia primul război mondial.

poezie de Wilfred Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce et decorum est

Încovoiaţi sub pânzele de cort, ca nişte bătrâni cerşetori,
Cu genunchii trosnind, horcăind, înaintam prin glod până când,
Vânaţi de flama napalmului, de gloanţele miilor de trăgători,
Ne târam sleiţi înapoi spre bărăcile noastre sordide blestemând.
Oameni mărşăluind în somn. Mulţi îşi pierdeau bocancii-n hlei,
Dar înaintau şchiopătând, plini de sânge. Orbiţi; schilozi şi reumatici.
Beţi de oboseală; surzi până şi la bufniturile de lângă ei
Ale bombelor cu gaz, mărşăluind, mărşăluind istoviţi şi-apatici.

GAZ! Iute, băieţi! – valuri de mişcări stângace, ins lângă ins
Trăgând febril pe cap măştile-n ultima secundă,
Însă cineva ţipă, alunecă-n mocirla aceea imundă,
Asemeni unui om căzut în flăcări sau în var nestins.
Ca-n vis, prin sticla măştii aburită,-n lumina zilei – verde crud –
Ca prin pânzele mării verzi, l-am văzut îngenuncheat.

De-atunci în toate visele mele-i prezent, îl aud,
Şi-l văd cum ţipă şi cum din şanţ întinde mâna, sufocat.

Dacă-n fiecare noapte, ca într-un coşmar, ai putea fi
În vagonul în care l-am aruncat şi i-ai privi
Albul ochilor holbaţi, faţa descompusă, gâtul urzicat,
Chipul acela de diavol îmbolnăvit de propriul lui păcat –
Dac-ai putea auzi, la fiecare zdruncinătură,
Sângele gâlgâind în plămânii distruşi, plini de spumă,
Obsceni ca urmele lăsate de cancer, amari ca o fierbinte fiertură
A viciului, incurabil zdrenţuiţi, ca ganglionii inflamaţi de ciumă –
Prietene, n-ai mai repeta cu-atâta zel şi-atât de manifest
Copiilor naivi şi însetaţi de fapte mari şi de disperate glorii
Străvechea Minciună: DULCE ET DECORUM EST
PRO PATRIA MORI.

*** "Este plăcut şi frumos să mori pentru patrie" - Horaţiu, din Ode

*** Gazele de luptă au fost folosite prima oară la scară largă în timpul primului război mondial.

*** Clorul, mai greu ca aerul, are o culoare verzuie şi este foarte reactiv; în contact cu apa generează
acidul clorhidric, iar acesta, odată inhalat, este mortal pentru om, el provoacă "arderea chimică a
plămânilor."

*** Locotenentul Wifrid Owen a căzut în luptă pe 4 noiembrie 1918, în timpul traversării Canalului Sambre-
Oise – exact cu o săptămână înainte de semnarea armistiţiului care încheia primul război mondial.

poezie de Wilfred Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţul: Ia ascultă, nevastă. Când vecinul nostru şi-a luat frigider nou, ai insistat să ne luăm şi noi unul la fel. Tot aşa, când şi-a luat telefon mobil. Dacă şi-a schimbat tapetul, a trebuit să-l schimb şi eu. Acum, că s-a recăsătorit, eu cum procedez?

replică
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţul: Ia ascultă, nevastă. Când vecinul nostru şi-a luat frigider nou, ai insistat să ne luăm şi noi unul la fel. Tot aşa, când şi-a luat telefon mobil. Dacă şi-a schimbat tapetul, a trebuit să-l schimb şi eu. Acum, că s-a recăsătorit, eu cum procedez?

replică
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul

Într-o zi Ochiul a spus, "Văd dincolo de-aceste văi un munte
învăluit de-o ceaţă albăstruie. Nu-i aşa că-i frumos?"

Urechea a ascultat câteva clipa cu atenţie – şi-a spus,
"Unde-i acel munte? Eu nu-l aud."

La rândul ei Mâna a luat cuvântul şi-a spus,
"Încerc în zadar să-l simt sau să-l ating, nu-i niciun munte."

Iar Nasul, "Nu există niciun munte, nu-i simt mirosul."

Atunci Ochiul şi-a văzut de drum, iar ceilalţi
au început să-şi dea cu părerea despre ciudata iluzie a Ochiului:
"Ochiul are probleme, ceva nu-i în regulă cu el."

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cumpărături în familie

Şi-a luat Popeasca blană lungă
Şi-a luat inele, lanţuri, ceas,
Vreo trei mobile să-i ajungă
Şi-a luat şi domnul... bun rămas!

epigramă de Stela Şerbu-Răducan din Concursul Festivalului Naţional de Epigramă "Cât e Buzăul de Mare" 2011, tema "În ceasul al doisprezecelea" (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rea credinţă

Motto: "Deşi suntem de acord cu multe lucruri relatate de Homer,
cu acesta nu suntem de acord... şi nici cu Eschil nu suntem
de acord, când el o face peThetis să spună că Apollo
a cântat la nunta ei, celebrându-i copilul:

‘cum că el nu se va îmbolnăvi niciodată, va avea o viaţă
lungă şi toate binecuvântările vor pogorî asupra lui;
iar când el a promis aceste daruri inima mea s-a umplut
de bucurie. Şi-am sperat că buzele divine ale lui Apollo,
cel fluent şi limpede în arta profeţiei, nu se vor dovedi false.
Însă el, care a proclamat aceste lucruri....
el este cel care mi-a ucis fiul...' "

(Platon, Republica, II-383)

Când Thetis şi Peleus s-au căsătorit
Apollo s-a ridicat de la somptuoasa masă a nunţii
şi a binecuvântat mireasa şi mirele
pentru fiul care se va naşte din unirea lor.
"Bolile nu-l vor atinge niciodată," a spus el,
"şi va avea o viaţă lungă."
Asta i-a plăcut foarte mult lui Thetis:
cuvintele lui Apollo, un maestru în profeţii,
părea o garanţie asiguratoare pentru copilul ei.
Iar când Ahile a crescut mare
şi toată Tesalia vorbea despre frumuseţea lui,
Thetis şi-a amintit cuvintele zeului.

Dar într-o zi au sosit nişte bătrâni aducând vestea
că Ahile a fost ucis la Troia.
Thetis şi-a sfâşiat mantia purpurie,
şi-a scos inelele şi brăţările,
aruncându-le-n ţărână.
Şi-n marea ei durere, amintindu-şi scena de la nuntă,
a întrebat ce punea oare la cale înţeleptul Apollo,
unde era acel poet care declama
atât de elocvent la banchete, unde era acel profet
când troienii i-au ucis fiul în plină tinereţe?

Iar bătrânii i-au răspuns că Ahile însuşi
a coborât la Troia
şi, împreună cu troienii, i-a ucis fiul.*

* Zeul Apollo, aşa cum se ştie, în timpul Războiului Troian, a fost protectorul troienilor, ajutându-i pe aceştia
în lupta lor cu aheii.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua de dimineaţă

El şi-a pus cafeaua
liniştit în ceaşcă,
laptele l-a pus
în ceaşca de cafea,
zahărul l-a pus
în cafeaua cu lapte
şi cu linguriţa
l-a amestecat.

a băut cafeaua,
ceaşca a lăsat
fără să-mi vorbească.
a scos o ţigară,
a fumat tăcut,
s-a jucat cu fumul
- cercuri a făcut -
a pus, calm,
tot scrumul
într-o scrumieră

fără să-mi vorbească.
fără să mă privească.

şi s-a ridicat,
şi-a pus pălăria
cu un gest distrat,
şi-a luat pe umeri
mantaua de ploaie,
pentru că ploua,
apoi a plecat.
a plecat în ploaie

fără să-mi vorbească.
fără să mă privească.

(şi atunci mi-am strâns
fruntea grea în palme
şi am plâns...
am plâns...)

poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Gellu Naum
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpea

O vulpe şi-a privit umbra la răsăritul soarelei şi-a spus,
"Astăzi la prânz voi mânca o cămilă."
Şi, optimistă, a început să caute cămile.

Dar la amiezi şi-a privit iarăşi umbra – şi-a spus,
"Cred că un şoarece-ar fi de-ajuns."

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

A venit un lup din crâng
Şi-alerga prin sat să fure
Şi să ducă în pădure
Pe copiii care plâng.

Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit eu c-o nuia:
"Hai la maica să te joace"-
- "Lup flămând cu trei cojoace,
Eu chemam pe lup încoace,
El fugea-ncotro vedea.

Ieri, pe drum un om sărac
Întreba pe la vecine:
"-Poartă-se copiii bine?
Dacă nu, să-i vâr în sac!"

Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit eu şi i-am spus:
-"Puiul meu e bun şi tace,
Nu ţi-l dau şi du-te-n pace!
Eşti sărac dar n-am ce-ţi face!
Du-te, du-te!" Şi s-a dus.

Şi-a venit un negustor
Plin de bani, cu vâlfă mare,
Cumpăra copii pe care
Nu-i iubeşte mama lor.

Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit şi l-am certat:
-"N-ai nici tu, nici împăratul
Bani să-mi cumpere băiatul!
Pleacă-n sat că-i mare satul,
Pleacă, pleacă!" Şi-a plecat.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul Război Mondial l-am trăit la Slatina şi am amintiri foarte puternice de atunci. Ştiu sosirea nemţilor la Slatina. Casa părinţilor mei era chiar în apropierea podului. Şi am rămas cu zgomotul de tunuri, de mitraliere care se aflau la distanţă de 500 de metri de noi. Şi nemţii nu au putut să ia podul acela. Acolo a luptat Ecaterina Teodoroiu şi acolo şi-a luat ea gradul de sublocotenent.

Şerban Milcoveanu în Memorii. Mici contribuţii la istoria politică a României contemporane
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Vara şi-a făcut bagajul şi-a plecat,
După ce-a trecut de primul tremurat.

distih de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantomimă

Din senin a apărut o palmă!
Ghemuită nu a mai vorbit o zi şi o noapte.
A stat sub duş o lacrimă.
Şi-a desfăcut degetele şi a născut o mână.
Mâna a râs de spaimă
şi coate.
Mâna şi-a dus palma la gură
şi a prins în umăr o şuviţă de ură.
A plecat spre obraz.
Obrazul era în carantină de terminaţii nervoase.
Palma s-a îmbrăţişat de grumaz
şi a strâns în pumni
o mână de oase.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petre Roman, primul premier post-decembrist, şi-a părăsit nevasta după 30 de ani de convieţuire

Şi-acum îmi sună textul în urechi:
-"Aici e un morman de fiare vechi!"
Fidel sloganului din '89,
Petrică şi-a luat o... fiară nouă!

epigramă de Ion Bucheru din Spinii trandafirului (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar 4

Apoi a venit Lipan cu turma însetată şi iubita a trebuit să învie.
Şi-a scuturat cenuşa din plete şi a pornit agale pe râul
în care toţi peştii se înecaseră.
Oile au băut toată apa. Câinii au mâncat cheile şi cumpăna.
Prăpădiseră fântâna. Şi ciobanul râdea.
Scoase Lipan un ban de aur, îl cercă între dinţi şi-l îngropă în pământ.
S-a ivit atunci trădarea, cu chip de foc şi flacăra şi-a zdrobit creasta de cer.
A luat câinele cel mai gras din turmă şi l-a înfipt în frigare.
Părul ars a început să strige după ajutor.
Dar cum pielea de lup tocmai trecuse pe acolo cu pruncii regilor în ea,
friptura a început să latre.
Ciobanul a ridicat ciomagul şi câinele s-a gudurat sfârâind.
Când să mănânce, Nichifor şi-a scos căciula brumărie.
Căpăţâna era spartă de baltag.

poezie de Valeriu Butulescu din revista "Orizont" din Petroşani (1972)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creştinii se bucură că Dumnezeu este tatăl lor din ceruri care-l iartă pe cel ce se pocăieşte, că Dumnezeu şi-a trimis fiul pe pământ pentru mântuirea tuturor credincioşilor, că Iisus Hristos nu numai că a murit, dar s-a şi ridicat din morţi, şi că bucuria este unul din roadele înzecite ale sufletului.

citat din W.G. Morrice
Adăugat de Cristiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restituire

Cerându-i să-mi redea pământul
Luat de-un vechi guvernământ,
Primarul şi-a ţinut cuvântul
Şi-a dat. Cu mine de pământ!

epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi-a luat toamna tributul de verde

şi-a luat iar toamna tributul de verde
frunzele picură arămite de atâta amurg
mi-am lipit buzele de petalele ofilite
şi am simţit gustul de uscăciune
cum e şi sufletul meu
şi tot acum l-am înţeles pe Paler
când am intrat pe uşă tăcând
pentru că tu plecaseşi
lăsându-mi doar amintirile
şi-am mai ştiut ce înseamnă
mâna mea întinsă
cer-şin-du-te...

şi-a luat toamna tributul de iubire
de verde
iar eu mă (re)trăiesc din amintiri
a-min-tiri...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste fără final... - partea a doua

Şi s-a stins apoi moşneagul... a trecut la cele sfinte
Iar,, mamaie'' şi,, tataie''... dorm acuma în morminte
Dar povestea începuse c-o fetiţă abandonată
Crescută de-aceşti bătrâni, fără mamă, fără tată

Mai târziu şi-a găsit mama, devenise adolescentă,
A iertat-o şi-a dorit-o pentru viitor prezentă
Şi-a cunoscut tatăl vitreg, fratele, sora mai mică
Dar o frământa-ntrebarea:,, Unde-i tata? Am bunică?''

Trecuse prin şcoala vieţii şi acum era studentă
Întrebarea:,, Unde-i tata?'' devenise mai frecventă
Şi-a pornit aşa într-o doară într-o bună dimineaţă
Să-şi caute rădăcina într-un sat pierdut în ceaţă

Cu emoţie şi teamă a bătut uşor la uşă
Fata cu ochii albaştri şi cu faţa de păpuşă
I-a deschis atunci bunica şi-a-mbrăţişat-o îndată
Apoi i-a întins o poză,.... doar o poză în loc de tată

Printre lacrimi şi suspine a-ntrebat-o:,, Unde-i tata?''
Iar bunica răvăşită şi-a îmbrăţişat nepoata
N-ar fi vrut ca ea să ştie că s-a spânzurat de tânăr
Pentru că nu l-a lăsat să-şi ia grijile pe umăr

Să se-nsoare cu iubita rămasă însărcinată
Şi-o privea cu remuşcare şi cu drag pe biata fată
Parcă ar fi vrut să-ntoarcă înapoi timpul şi viaţa
Să-şi aducă-napoi fiul la fetiţa lui şi,, soaţa''

Era însă aşa târziu şi o năpădeau regrete
Tot privind la ochii albaştri, la figura acestei fete
Care seamănă aidoma cu bătrâna străbunică
,, Doamne, cât e de frumoasă!''... Nu putea mai mult să zică....

Şi-a plecat tânăra tristă iar la studii, resemnată,
Dar ştia acuma unde-i cel care i-ar fi fost tată
Este clar o eroină din romanul vieţii sale
C-un parcurs întortocheat şi.... puţin noroc în cale....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A durat mult până ce primul om şi-a spus cuvântul.

aforism celebru de Stanislaw Jerzy Lec, traducere de Nicolae Mareş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!