Dar inima...

Puteţi să-mi ardeţi trupul,
Adânc să-l îngropaţi,
Nu-mi pasă nici chiar dacă
Pe câmp îl aruncaţi,
În codri sau în râpe
De zace undeva,
Dar inima s-o puneţi
Vă rog... la Orşova.

poezie de Octavian Cocoş (1 iulie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepăsare

Ce îmi pasă de comete,
Ce în cale fac prăpăd,
De pulsari şi de planete
Dacă ochii nu ţi-i văd.

Ce îmi pasă de balene,
Ce pieirea şi-o presimt,
De girafe şi hiene
Dacă trupul nu ţi-l simt.

Ce îmi pasă de balauri,
Ce demult au dispărut,
De dragoni şi dinozauri
Dacă gura nu-ţi sărut.

Ce îmi pasă de sirene,
Ce trăiesc doar în poveşti,
De satiri şi sânziene
Dacă tu nu mă iubeşti.

Ce îmi pasă că există
O soartă sau un destin
Dacă ştiu că tu eşti tristă
Şi nu pot să te alin.

poezie de Octavian Cocoş (10 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia cod

nu-mi pasă
chiar nu-mi pasă cât durează o amintire
nu-mi pasă nici cât durează o rază
lumina ei se descompune în urmele de
deasupra lutului dar asta
e o altă poveste
în care alerg spre nicăieri
mă opresc doar atât cât
să-l rog pe Dumnezeu
să-mi asculte inima
în urmă rămâi doar tu femeia - cod
colţul tău e un univers parţial întunecat
iar lumea o arteră pe care se circulă în paralel
ca într-un oraş aglomerat...

nu mi-am dorit niciodată atâtea lucruri
într-un singur loc în care
nu ne-am fi putut îmbrăţişa
ca doi oameni

chiar dacă aş fi murit de două ori aş fi ales
calea înspre tine deşi nici nu ştiu
cât contează o moarte
sau poate
aş fi fost mai frumos şi mai bogat
cu un Dumnezeu dar la ce bun dacă
Dumnezeu m-ar fi creat
din moartea altuia

ştiu că nu mai sunt cel ce am fost
sunt doar o metaforă care îmbracă o stare
iar identitatea mea e un drum imaginar
semnalizat intermitent

oricum nu mai contează...

tu eşti femeia - cod
deşi dormi cu fiecare în pat
nu ţipi nu urăşti şi nici nu iubeşti
ci doar mergi pe o linie continuă

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Centrat politic

Atunci când este bun ciolanul
Să-l rozi frumos devine-o artă
De-aceea dreapta, dar şi stânga,
Se bat pe el ca să-l împartă.

E clară treaba, foamea-i mare,
Însă eu vreau să stau la centru;
Dacă împreună vor să-l roadă
Nu sunt nici contra, dar nici pentru.

poezie de Octavian Cocoş (10 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec şi te las

O să plec şi-o să te las,
Deşi inima mi-e grea;
Vreau să-mi iau doar bun rămas
Şi să merg pe calea mea.

Nu-mi cere să mă opresc
Ăsta e destinul meu,
Nu e chip să-l ocolesc,
Că mi-e dat de Dumnezeu.

La ce bun să mă mai cerţi,
Să mai plângi, să mai suspini?
Ştiu că nu o să mă ierţi
Şi-o să fim ca doi străini.

Însă până când vom fi
Tu bătrână, eu bătrân,
Chiar de nu ne vom vorbi
Amintirile rămân.

Şi poate într-o altă viaţă
Ce cu mine-ai s-o petreci
Îmi vei spune verde-n faţă
Că e rândul tău să pleci.

poezie de Octavian Cocoş (8 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi pasă!

Nu-mi pasă de lumea din jur!
Nici lumii nu cred că îi pasă de mine.
Şuvoaie pestriţe se scurg împrejur
Şi nici nu mai ştiu de mi-e rău sau mi-e bine.

Habar nu mai am care-i anul sau luna,
De-i zi sau e noapte, ce oră-i?... Totuna!
Mi-e trupul inert. Mintea-i goala şi ea.
De-atâta pustiu mi-este inima grea.

Peste mâinile reci tâmpla-mi cade-obosită.
Niciun vis, niciun sunet nu mai pot s-o cuprindă.
Peste golul din jur se răsfrânge tăcerea.
Noapte-ntuneric lasă-n urmă durerea...

poezie de Viorel Mitea (13 noiembrie 2006)
Adăugat de Viorel Mitea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă dau autoritatea de a sechestra orice om care dă înapoi, dacă este necesar chiar să îl legaţi şi să-l aruncaţi într-un vagon de provizii... Puneţi la comandă pe cei mai energici şi brutali ofiţeri ai Diviziei. Ei vor aduna în scurt timp gloatele. Oricine se împotriveşte va fi pus la zid.

Heinrich Himmler în cuvântare
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare absolută

Chiar dacă timpul s-ar opri
Şi tot Pământul s-ar usca,
Chiar dacă zori nu vor mai fi,
Eu tot voi aştepta.

Chiar dacă-n cerul necuprins
Nu va mai arde nicio stea,
Cu trupul slab şi părul nins,
Eu tot voi aştepta.

Apoi, la Marele Sfârşit,
Cu tine-n gând voi dispărea,
Ca un atom în infinit,
Dar... tot voi aştepta.

poezie de Octavian Cocoş (3 iunie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate au un rost

Ce-i pasă unui biet ciulin
Că nu-i lalea, că nu e crin,
Că pe tulpină e ţepos,
Că unii zic că e hidos?

Ce-i pasă unei păpădii
Că nu e floare pe câmpii,
Că parcă creşte în zadar,
Că frunza are gust amar?

Ce-i pasă unui om rebel
Că toţi se leapădă de el,
Că are-un zel nepotolit,
Că e mereu nemulţumit?

Ce-i pasă zilei de necaz
Că lacrimi mari curg pe obraz,
Că cupa-i plină cu venin
Că-n inimi este numai chin?

În viaţă toate au un rost
Şi pomul strâmb şi omul prost
Şi cerul negru şi posac...
Chiar dacă nouă nu ne plac.

poezie de Octavian Cocoş (4 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă puneţi cu porcii

Când un şoim v-ar ajuta
Chiar orice puteţi vâna,
Însă-i cert că nu puteţi
Să vânaţi şi porci mistreţi.

epigramă de Goethe din Epigrama germană de cinci secole (1999), traducere de Florea Ştefănescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea absolută

Ce frumoasă e iubirea
Inima ea ţi-o încinge
Şi chiar dacă se va stinge
Îţi rămâne amintirea.

Ce frumoasă-i amintirea
Peste tot cu tine merge
Şi chiar dacă se va şterge
Îţi rămâne fericirea.

Fericirea este sfântă
Nu depinde de iubire
Sau de-o biată amintire,
Ci de tot ce te încântă.

poezie de Octavian Cocoş (4 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cearta dintre inima şi trupul lui Villon

- Ce-aud? - Eu sunt! - Cine? - Inima ta,
Ce mă mai ţin doar într-un firicel:
Licoare n-am, nici vlagă a bătea,
Văzându-te retras şi singurel,
Trist, alungat la colţ ca un căţel.
- De ce-s aşa? - De viaţa ta şucheată.
- Ce-ţi pasă ţie? - Port durerea toată.
- Dă-mi pace! - Cum? - A cugeta mă lasă.
- Când va fi asta? - Când oi creşte-odată.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Ce gânduri ai? - Să fiu om de valoare.
- Ai împlinit treizeci! - Cât un catâr, şi ce!
- Păi eşti copil? - Ba! - Mi se pare
Eşti apucat! - şi cum, de gât ai vré?
- Nimic nu ştii! - Ba ştiu de musca-n lapte e,
Ce-i alb de ce e negru osebesc.
- Ce, asta-i tot? - Ia vezi că mă zburlesc,
Şi iar ne hărţuim de eşti ciudoasă.
- Eşti chiar pierdut! - O să mă opintesc.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Eu am mâhnirea; chinu-i pentru tine.
Dacă erai un biet netot, zevzec,
Te-aş fi iertat, hai, treacă de la mine.
N-ai griji: bun, rău, la tine se petrec,
Ţi-e capul bolovan ori tare sec,
Ori vrei să dai onoarea pe nesăbuinţă!
Să-nveţi din asta, nu ai trebuinţă?
- De toate oi scăpa, întins pe masă.
- Doamne, ce alinare! - Câtă elocinţă!
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- De unde ăst necaz? - E nenorocul care
Însuşi Saturn mi-l puse în boccea,
Ursita când mi-a scris. - Prostie mare!
Stăpân pe soartă eşti, nu sluga sa,
Cum Solomon în cartea lui scria:
"Stau în a celui înţelept putere,
Şi zodii, şi planete, după vrere"
- Rămân cum sunt, ursita mi-e aleasă.
- Ce spui tu? - Zău, credinţa-mi cere.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Vrei să trăieşti? - Domnul să-mi dea putinţă!
- Îţi trebui... - Ce? - Mustrări de conştiinţă,
Lectură multă. - Ce? - Cărţi de ştiinţă.
Lasă smintiţii! - Oi mai vedea eu, lasă...
- O să ţii minte? - Dacă-mi dau silinţă.
- Nu sta până când dai de suferinţă.
Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

poezie clasică de Francois Villon, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş mai trăi o dată

Am făcut de toate-n viaţă
Nu regret defel
Şi de-aş mai trăi o dată
Aş face la fel.

Numai inima mea mare
Ştiu c-o să te cheme
Ca de undeva din zare
Să vii mai devreme.

Dar dacă-n a lumii goană
Poate vei uita
Chipul tău ca o icoană
Îl voi căuta.

Şi chiar de bătrâna soartă
Ne va urgisi
Voi străbate lumea toată
Şi te voi găsi.

poezie de Octavian Cocoş (24 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În temniţă nu-l aruncaţi...

(Inspirată după poezia "Nu-l pedepsiţi" - Florin Tudoran)

În temniţă nu-l aruncaţi,
S-aibă apă şi mâncare...
Vă rog, mamelor să-l daţi,
Să-l taie, să-l frece cu sare.

Să-l ţină-n cuşcă, animalul!
Cu lanţuri la picior şi gât,
Sătul, să îşi ceară finalul,
Dar să nu scape cu atât!

Să îl jupoaie în reprize,
Fâşii, fâşii până la os,
Iar Alexandre şi Luize,
Să râdă la libidinos.

Să simtă şi el, ticălosul,
Chinul săpându-i adânc,
În carnea slută, şi mirosul,
De moarte şi de pământ.

Să i se dea în loc de hrană,
Bătăi cu biciul, ca-n trecut,
... Lovit de fiecare mamă,
Ce-şi are puiul scrum făcut.

Să-i fie smulse, câte unul,
Degete cu gust de sânge,
Să simtă din plin "nebunul",
Cum tot corpul i se frânge.

Să-i fie smulse, fără milă,
Mâinile, cu os cu tot,
Ca nici o altă copilă,
Să nu mai piară-n râul Olt.

În temniţă nu-l aruncaţi,
Căci puşcăria e prea blândă
Vă rog, mamelor să-l daţi,
Morţii, pe bucăţi să-l vândă...

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

FILOSOFAND

Universul nu sunt eu
Nici nu-mi pot imagina,
Că undeva versul meu
Vreun ritm va accelera.

Nici că inimi va frânge
Sau că va schimba ceva,
Doar când ochii-mi vor plânge
Tu vei apărea din nou undeva.

Asemenea unui meteorit
Sau vreunei comete stinghere,
Chiar dacă voi fi necăjit
Voi găsi încă destule repere.

1964

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum poţi...

Cum poţi să treci pe lângă mine
Să nu-mi spui un cuvânt măcar
M-ai ridicat din morţi la Tine
Şi-o viaţa mi-ai adus ca dar.
Tu ştii ca rătăceam întruna
Şi ştii că nu ştiam nici eu
Dacă trăiesc sau mor, totuna
Mi-era pe unde-i drumul meu.

Dacă trăiam eram doar vie,
Dacă muream - un mort în plus,
Ce-mi mai pasă de moarte, mie,
Ce-mi mai pasă dacă m-am dus?...

Şi dacă-ai socotit că-i bine
Să-mi dai Lumina Ta în dar
Cum poţi să treci pe lângă mine,
Să nu-mi spui un cuvânt măcar...

poezie de Adriana Cristea (10 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geografa

Întinsă pe şezlong, priveşte marea
Să vadă dacă vine vreun brizant
Că-i place mult s-asculte deferlarea
Când stă sub baldachinul elegant.

Dacă doreşti cu ea să intri-n în vorbă
Să nu îi spui că vremea e toridă
Sau că arată ca o sexy-bombă,
Ci zi-i despre faleză şi firidă.

Când merge-n deltă simte o chemare,
Şi chiar dacă e soare sau furtună
Străbate grindul fără ezitare,
Căci vrea să urce musai pe o dună.

La munte e mereu plină de vervă,
De parc-un râu de foc îi curge-n vene
Şi e-n sevraj atunci când nu observă
Torenţi, ogaşe, râpe şi ravene.

Iar noaptea când în patu-i se lungeşte
Nu are pic de linişte într-însa
Fiindcă la toponime se gândeşte:
Sculeni, Măciuca, Ciocăneşti, Pătrunsa...

poezie de Octavian Cocoş (3 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Ce linişte am, fără tine!
Tăcerea din jur mă apasă.
Iar inima zice: nu-mi pasă.
Şi totuşi.... ceva nu e bine.

Mă simt ca bolnavă. Şi tristă,
Lipseşte dorinta de-a face.
Un trup fără vlagă, ce zace.
Dar nu vreau să ştiu iar de tine.

Secat-a izvorul din mine, cu dor.
Ai fost, nu mai eşti. Doar trecut.
Frumos am crezut că va fi. A durut.
De-acum nu-mi mai pasă, eu zbor

Spre zări mai senine, cu dragoste lină,
Cu cald şi cu pace în suflet şi-n gând.
Va fi ca şi cum n-am ştiut de tine nicicând
Rămâi sănătos. O stea, tu, vei fi, în lumină.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva

Undeva e un banchet de bucurii
Undeva tăcerea e un zgomot adormit
Undeva fructe exotice distilează în alambicul visului
Undeva culori fragile lunecă printre roci fierbinţi
Undeva cântecul alungă spinii cotidieni
Undeva zace pergamentul care a înfruntat Timpul
Undeva (departe) e copilăria poetului secerată iremediabil
(dar nu abil)
Undeva fiecare pas e un semn al mirării
Undeva neliniştea e ca marea neobosită
Undeva aşteaptă un buchet de bucurii
Undeva...
Dar unde?

poezie clasică de Saşa Pană din Culoarea timpului (1977)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful meu

Din tot ce-am fost eu pe pământ
Rămas-a umbra din mormânt,
O amintire de-altădat'
Şi-un nume scris pe-un lemn uscat.

Drumeţ ce te-ai oprit din drum,
Chiar dacă azi sunt praf şi scrum,
M-aş bucura să mă cinsteşti
Şi al meu nume să-l citeşti.

poezie de Octavian Cocoş (20 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi

Nu-mi fi iarnă,
Să-mi fii vara ce-ncălzeşte!

Nu-mi fi toamnă,
Să-mi fii primăvara ce-nfloreşte!

Nu-mi fi negru,
Să-mi fii albul ce sclipeşte!

Nu-mi fi armă,
Să-mi fii scutul ce păzeşte!

Nu-mi fi dor,
Fii-mi SPERANŢA ce trăieşte!

Nu-mi fi altul,
Să-mi fii tu, cel ce iubeşte!

poezie de Denisa-Elena Marinescu din Şoapte spre lumină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!