Aduce arsura

verii care te apasă întâi pe cap
simţi o epuizare înrobitoare
fierbi în hainele care te rănesc
priveşti iarba şi-ţi trece prin minte
că ar fi fost bine să fii furnica
care se ascunde la umbra firelor
de verdeaţă ce se ard goale la soare
te întrebi cine poate aduce apa
să stingă focul care şopteşte
la ureche venirea fantasmelor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt

Cine sunt?

Sunt ca un Hristos răstignit pe cruce,
Ori un om care cerşeşte la o răscruce!
Poate sunt un pom în floare,
Care aduce bucurie la fiecare.

Cine sunt?

Sunt un soare care apune
Poate o stea fără de nume,
Cine sunt eu,
Cine îmi spune?

Poate sunt tot sau nimic
În lume asta mare,
Ori sunt un om ca orişicare,
Care se naşte şi moare.

Cine sunt eu oare?

poezie de Vladimir Potlog (13 iunie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub luna plină

Sub luna plină,
Când pulberi argintii
Se strecoară tandru luminând
Grădinile nopţii,
Moartea, zeflemist cernit,
Se apropie şi-ţi şopteşte la ureche –
Ca un vechi prieten îngenuncheat în rememorări.
Sub trandafirii verii,
Când rozul pătrunzător
Veghează în aerul amurgului
Răsucit printre frunzele sidefii,
Dragostea, cu mâini mici,
Vine şi te mângâie
Cu o mie de amintiri,
Şi-ţi pune
Întrebări pline de fermec, la care tu nu ai răspuns.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi tăcere

Cine ştie dacă mai ţii minte
Vocea care ţi-a ascultat viaţa
Şi îţi îmbracă în poezie
Paginile goale ale zilelor tale...
În timp ce vremea se scurge spre seară
Vântul a luat timpul ca un fum...
În apropierea tăcerilor mele
Eu voi fi cea pe care
O vei vedea cu adevărat.
Când vei fi gata să te uiţi şi
Ce vei răspunde timpului
Care încă mă întreabă?
Azi te-am putut auzi din nou
În ecourile cuvintelor care mă caută
În acele lucruri în care ai fost
Şi-n care ai devenit zgomot
Şi apoi tăcere...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbul

mai înalt în grad de
cât iarba
iarba fumată
şi iarba tot atât de înaltă
ca omul sucit din fire
ploaia modelează oamenii
de porumb de mătase
de porumb pierdut
sau răpus de seceră fără ciocan
în timpuri astrale
umbra lui a
tinge creştetul părinteşte
porumbul naşte omul de porumb
care aleargă desculţ prin amarul timpului

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, Milen, te implor încă o dată să te gândeşti la altă posibilitate prin care aş putea să-ţi scriu. Nu trebuie să te duci la poştă, nici chiar poştaşul nu trebuie să facă asta – cine e? – nici chiar şefii de la poştă n-ar trebui deranjaţi pe degeaba. Dacă nu poţi găsi altă soluţie, vor trebui să îndure scrisorile. Aseară te-am visat. Nu îmi amintesc detaliile, tot ce ştiu e că ne topeam unul în celălalt. Eu eram tu, tu erai eu. Cumva, tu ai luat foc. Îmi amintesc că am stins focul cu hainele, am luat o manta veche şi te-am bătut cu ea. Dar transmutaţia se petrecu şi era atât de intensă, că tu nici măcar nu mai erai acolo, în schimb acum eu eram cel care luase foc, şi tot eu eram cel care a încercat să stingă focul cu mantaua. Dar mantaua nu a stins focul şi nu a făcut decât să-mi confirme o frică mai veche de-a mea, cum că asemenea lucruri nu pot stinge focul. Între timp, au ajuns şi pompierii şi cumva, tu ai fost salvată. Dar tu erai diferită de la început, spectrală, ca şi cum erai desenată cu creta în întuneric şi ai căzut în braţele mele, fără viaţă sau poate ai leşinat de fericirea că ai fost salvată. Dar şi aici apăru incertitudinea transmutaţiei, poate că eu am căzut în braţele altcuiva.

Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dormea la mal

ca un prunc la sânul cu lapte
pasteurizat lăsat la soare
visa inelul de logodnă furat
într-un groaznic trecut
care-l urmărea liniştit în somn
era coşmarul care plângea
sub pământul de lângă apă
dormea absurd absorbit de vânt
iarba din jur amaneta hainele
pentru achiziţionarea un şuvoi
de termite cu antene de ceară

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa trece ca o clipă

Cine eşti tu suflet de om?
Tu care te-ai născut.
Să ai un nume, să fii un domn.
Dar până la urmă te usuci ca o frunză
Pe o ramură de pom.

Cine eşti tu pasăre care zbori?
Peste dealuri, peste nori.
Cu aripile întinse în vânt,
Dar nu ai cuibul tău pe pământ.

Cine eşti tu fir de iarbă verde?
Care nimeni nu te vede.
Dar toţi te calcă în picioare.
Poate eşti o frumoasă floare.

Cine eşti tu pui de pom?
Care ai fost sădit de mâna unui om.
Ai suflet tu sau nu ai?
Sau poate eşti un cântec frumos cântat la nai.

Cine eşti tu inimă care baţi în piept?
Plină de bucurie şi regret.
Tu eşti acea care ne îndemni mereu să iubim.
Căci viaţa trece ca o clipă şi trebuie s-o preţuim.

poezie de Vladimir Potlog (11 mai 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să fiu faust

care se-neacă în şliboviţa
unde hangiu pune apă
în fiecare noapte udă vii
prin ceaţă şi priveşti felinarele
care afumă ţânţarii obosiţi
de umezeala din casele dărâmate
cu tristeţea care te aşteaptă
la fiecare uşă te topeşti
de băutură prin întuneric
bâjbâi după trupul femeii bete
şi mă reîntorc la zidurile ude
de nimic nu-mi pasă
când simt poezia ca substanţă
vreau să fiu faust mai degrabă
cad în apa care trece peste umeri
chipuri groaznice trec pe lângă nas
le simt mirosul de catran
mă cutremur ridicat şi dus
apoi depus în cârciuma plină de fum

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călugărul bătrân îmi şopteşte din prag

Tinere care mergi prin iarba schitului meu,
mai este mult pân-apune soarele?

Vreau să-mi dau sufletul
deodată cu şerpii striviţi în zori
de ciomegele ciobanilor.
Nu m-am zvârcolit şi eu în pulbere ca ei?
Nu m-am sfredelit şi eu în soare ca ei?

Viaţa mea a fost tot ce vrei,
câteodată fiară,
câteodată floare,
câteodată clopot - ce se certa cu cerul.

Azi tac aici, şi golul mormântului
îmi sună în urechi ca o talangă de lut.
Aştept în prag răcoarea sfârşitului.
Mai este mult? Vino, tinere,
ia ţărnă un pumn
şi mi-o presară pe cap în loc de apă şi vin.
Botează-mă cu pământ.

Umbra lumii îmi trece peste inimă.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1922)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiku

o magnolie -
şopteşte la ureche
ultimul poem

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vâslesc către casă

cu o pană de scris
dau apa în stânga în dreapta
ajung pe moldova care seacă
sau
renaşte în mine - hâdă e
hidra cunoaşterii -
fluieră o mână pe fereastra vaporului
trece lăcrimând o poezie
aş rescrie finalul
nu mă
lasă apa
care trece pe când
trăia
din când în când veci
de veci voi scrie despre iubire

Vasile Culidiuc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bei ceaiul ăla

care sprijină circulaţia
în sens giratoriu te învârţi
până te aduce-n formă
scapi de oboseala cerebrală
simţi că ai reuşi să rezolvi
integrale sau sume riemann
creşte capacitatea de învăţare
a mersului pe două cărări
sau din zid în zid cu memoria
sporită în sinteza serotoninei
pentru a creşte starea
de bine după câteva câni
cu vin demisec dilată
vasele de sânge şi-ţi trece
stările depresive şi anxioase
înlătură senzaţia de picioare grele
obosite de stat pe scaunul
inconfortabil de la bar

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perna gândită

să pui posteriorul pe ea
era flexibilă conform
etichetei lipite pe ambalajul
biodegradabil cum spune legea
nescrisă de noul val
te uiţi la ea şi-ţi vine
să aşezi capul dacă-l ai
după ce afli de curenţii de aer
care trec pe acolo şi-ţi alungă
gândul rău infiltrat de mediu nociv
te simţi aerisit când stai
mult cu posteriorul aşezat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amorul e mai

întâi o privire şi această scânteie
primă scânteie a
prinde focul care mistuie tot
amorul e mai întâi o privire
apoi un surâs, apoi un cuvânt
o chemare tainică
o făgăduială
o întâlnire
cu o privire cucereşti o inimă
odată ce privi
rea atinge inima
s-a terminat, inima e cucerită
cuvintele aduc jurămintele care sunt în
soţite de mângâieri şi săruturi
şi toate nebuniile din lumea asta
de la o privire porneşte scânteia

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au urcat

pe scara omenirii aceşti bărbaţi
în negru care sunt xenoboţi
urcaţi la naştere alături de noi
pentru că aparţin de
o
s
o
cietate secretă (?!) - călare
pe o rază de soare a
par în umbra minţii - roboţi bi
o
logici pentru cei care consumă
poveşti conspiraţioniste (?!)

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mei albaştri

cuprind liniştea care mă cuprinde
pereţii de verdeaţă mă apucă
în crengi
ierburi plante cu năluciri perverse
arinii îşi dau ramurile cu fagii
peste mine
în jurul meu
sălciile nepieptănate primesc vizita
veveriţei cu ayahuasca în coadă
bradul frate cu pinul se scălămbăie
în ciobul de lună
felinarele a
prinse
de un tril de păsări trezite la primăvară vară
nu păstrează distanţa fizică
riscă un vis cu a
pus de soare
fotografiat de paparazzii aştri
lor de verdeaţă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greiere!

Greiere!
Ferice de tine
care-n pat de pământ
mori beat de lumină!

Tu, de la câmpii ai aflat
tainele vieţii,
şi basmul zânei bătrâne
care simţea născându-se iarba,
a rămas în tine închis.

Greiere!
Ferice de tine,
că mori sub sângele
unei inimi albastre.
Lumina-i Dumnezeu ce coboară
iar soarele
ochiul care-l filtrează.

Greiere!
Ferice de tine,
că-n agonia ta simţi
toată povara azurului.

Tot viul ce trece
prin porţile morţii,
mergând cu capul plecat,
c-un aer alb, somnolent.
Cu glas de gând.
Fără sunete...
Întristat,
acoperit cu tăcerea
vălului morţii.

Mai mult, tu, greier vrăjit,
te stingi ţârâind
transfigurându-se
în sunet şi lumină cerească.

Greiere!
Ferice de tine,
că te-nfăşură-n vălu-i
însuşi Spiritul sfânt
al luminii.

Greiere!
Stea sonoră
pe câmpii adormite,
al broaştelor prieten bătrân
şi-al cosaşilor negri,
morminte de aur îţi dăruie
razele sfredelitoare
de soare, ce te rănesc
dulce, în arşiţa verii,
iar soarele inima-ţi fură
s-o facă lumină.

Greiere, fii inima mea
în cereştile câmpuri.
Să moară cântând tot mai stins
sub cerul albastru, rănit,
şi-apoi, când ea n-o mai fi,
o femeie pe care-o ghicesc
s-o-mprăştie cu mâinile ei
în ţărână.

Iar sângele meu peste câmp
fie roua şi dulcele mâl
în care ţăranii-osteniţi
să-nfigă sapele lor.

Greiere!
Ferice de tine,
că te rănesc nevăzutele spade
ale azurului.

poezie clasică de Federico Garcia Lorca din Poeme, traducere de Teodor Balş
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-a fost nu se mai poate...

mi-e dor de tine draga mea,
mi-e dor de-a noastră tinereţe,
de focul care ne ardea,
de tot ce azi nu ne mai este

e totul vis şi nu mai ştiu,
de-a fost vreodată a mea poveste,
la ceasul ăsta de târziu,
îmi deapăn totul şi nu-mi tace,

mă doare trupul de-amintiri,
mă dor săruturile tale,
le simt şi-acuma fir cu fir,
pe iarba bătrâneţii goale

mi-e dor de tine draga mea
şi-acum adorm în gând cu tine,
e mult de-atunci şi aş mai vrea,
să-ntoarcem timpul care vine

dar ştiu că totu-i fără rost,
căci timpul ăla e departe,
e mult de-atunci şi-aşa socot,
ce-a fost atunci nu se mai poate

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragobetele îţi aduce
în dar ursitul
printr-un ritual magic
prin care atragi
sufletului-pereche

gogyohka de Vasile Culidiuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place verbul "a simţi": a simţi zgomotul valurilor mării, a simţi un miros, a simţi sunetul ploii care te stropeşte pe faţă, a simţi pixul cum aşterne gândul pe o foaie goală, a simţi mirosul fiinţei iubite, a-i simţi vocea şi privirea. "A simţi" e un verb emotiv, care te uneşte cu cine te simte.

citat din Alda Merini
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!