Greiere!
Greiere!
Ferice de tine
care-n pat de pământ
mori beat de lumină!
Tu, de la câmpii ai aflat
tainele vieții,
și basmul zânei bătrâne
care simțea născându-se iarba,
a rămas în tine închis.
Greiere!
Ferice de tine,
că mori sub sângele
unei inimi albastre.
Lumina-i Dumnezeu ce coboară
iar soarele
ochiul care-l filtrează.
Greiere!
Ferice de tine,
că-n agonia ta simți
toată povara azurului.
Tot viul ce trece
prin porțile morții,
mergând cu capul plecat,
c-un aer alb, somnolent.
Cu glas de gând.
Fără sunete...
Întristat,
acoperit cu tăcerea
vălului morții.
Mai mult, tu, greier vrăjit,
te stingi țârâind
transfigurându-se
în sunet și lumină cerească.
Greiere!
Ferice de tine,
că te-nfășură-n vălu-i
însuși Spiritul sfânt
al luminii.
Greiere!
Stea sonoră
pe câmpii adormite,
al broaștelor prieten bătrân
și-al cosașilor negri,
morminte de aur îți dăruie
razele sfredelitoare
de soare, ce te rănesc
dulce, în arșița verii,
iar soarele inima-ți fură
s-o facă lumină.
Greiere, fii inima mea
în cereștile câmpuri.
Să moară cântând tot mai stins
sub cerul albastru, rănit,
și-apoi, când ea n-o mai fi,
o femeie pe care-o ghicesc
s-o-mprăștie cu mâinile ei
în țărână.
Iar sângele meu peste câmp
fie roua și dulcele mâl
în care țăranii-osteniți
să-nfigă sapele lor.
Greiere!
Ferice de tine,
că te rănesc nevăzutele spade
ale azurului.
poezie clasică de Federico Garcia Lorca din Poeme, traducere de Teodor Balș
Adăugat de Emilia Nedelcoff

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.