Visez să-mi edific "finitul"

Visez să-mi edific "finitul"
În raza luminii din ultima stea
Ce încă nu scaldă zenitul
Şi nimeni nu-i poate vedea
De-aici nicidecum răsăritul...
Da-n milioane de vieţi n-aşi putea
Ajunge să-i văd licăritul!
Rămân să explorez infinitul
Luminii din slavă, în albul de nea,
Lăudând-ul mereu pe Slăvitul
Stăpân ce poate crea
Un aşa Univers cu Cuvântul.

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieţii (13 mai 2022)
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

AŞTEPT ÎN BEZNA NOPŢII RĂSĂRITUL
Aştept în bezna nopţii răsăritul
Scrutând cu ochii aţintiţi zenitul,
Sperând, obscurul să se limpezească
Şi steaua mea s-aprindă licăritul.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Predicile îmbăiate în rugăciune, scaldă ascultătorii în razele Luminii divine.

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de George
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un războinic al luminii nu-şi petrece zilele încercând să joace rolul pe care i l-au ales alţii. Un războinic al luminii nu-şi pierde timpul ascultând provocări; el are un destin de împlinit. Un războinic al luminii îşi cunoaşte defectele, dar işi cunoaşte şi calităţile. Un războinic al luminii face întotdeauna tot ce-i stă în puteri şi aşteaptă acelaşi lucru de la ceilalţi. Ştie că şi cea mai îndepărtată stea din Univers se oglindeşte în lucrurile din jurul lui.

Paulo Coelho în Manualul războinicului luminii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din jarul cenuşii renaşte

Prin noapte trec tremurătoare stele
Ce luminează diafan zenitul
Să-mi pară mai aproape infinitul,
Ca eu să pot urca uşor la ele.

De-aş şti că va veni cândva sfârşitul
Din lume să dispară toate cele,
Aş pune păsări albe-n rămurele
Ca să vestească grabnic răsăritul.

Din al cenuşi jar mai pot renaşte
Scântei pe care singur Demiurgul
Le poate dezlega ori recunoaşte.

Din pustiiri El va culege moaşte
Însufleţite-n viaţă cu divinul,
Iar tot ce mişcă luptă cu destinul.

sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult se-ndreptăţeşte omul...

Ce mult se-ndreptăţeşte omul că n-a ucis şi n-a furat
Că n-a aprins la nimeni casa, că strâmb spre nimeni n-a jurat
Că n-a nedreptăţit pe nimeni luând ce nu era al lui.
Oricând s-ar măsura cu alţii, ca el pe lume nimeni nu-i.
Se poate n-a ucis cu parul, se poate n-a furat comori,
Dar cu cuvântul şi cu ura el n-a ucis, de-atâtea ori?
Se poate n-a prădat avutul cel pământesc al nimănui,
Dar n-a furat el de la Domnul când dezbina lucrarea Lui?

Se poate n-a făcut păcate cum face orice vinovat
Dar când putea să facă-un bine şi nu-l făcea, n-a fost păcat?
Când el vedea că alţii sufăr bolnavi şi singuri şi trecea
Şi-ar fi putut să facă-un bine dar n-a făcut, el ce făcea?

Când va veni Hristos în slavă la judecata Lui
Atunci nu de păcate-o să ne-ntrebe, ci de-ale dragostei porunci
Nu pentru rele-o să ne-alunge, ci pentru binele ştiut
Putând la semeni a le face, dar noi trecând, nu l-am făcut.

O, nu te-ndreptăţi pe tine că n-ai aprins şi n-ai furat
Că este decât toate-acestea un mai amar şi greu păcat:
Acela de-a nu face bine când ştii şi poţi trăind mereu
Mulţi credincioşi o să-i alunge, pentru acesta, Dumnezeu.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu asta vrei?!

Funigei, pe argintate cărărui, se înfăşoară,
Cu argint de lună plină strălucirea îşi măsoară
Ţes ca-n pânze de păianjen, gânduri nerostite încă
Şi-n prăpastia luminii, noaptea e tot mai adâncă...

Lumii noi fuzionează alte lumi... De frontiere,
Prinşi în leagăn de mătase, trec păianjenii spre stele.
Nemurirea mă-nfioară! Mă cuprinde nemurirea
Şi în dulce fuziune, mă confund cu omenirea.

Microcosmosul luminii se lăţeşte, mă absoarbe
Şi stăpân pe legea firii ştie fiinţa să-mi adape...
Macrocosmos sunt o clipă şi arcuş de funigei...
Ţes un univers de stele... Omule, tu asta vrei?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzie

Te vad dar totusi nu existi,
Te simt aproape dar visez,
Te tin in brate desi tu esti departe,
Esti o iluzie,
Un vis,
O raza de lumina,
Ce mi-a fost trimisa,
Sa-mi lumineze,
Al vietii negru drum,
Esti ca un inger,
Sau poate ca un demon,
Esti ca o lumina-n noapte,
Un vis ametitor,
Un zambet,
O lacrima,
O raza de speranta,
O stea pierduta-n vastul univers.

poezie de Andreea Maria Ghetu (21 februarie 2013)
Adăugat de Andreea Maria Ghetu
Comentează! | Votează! | Copiază!

să-i caut urma

în urma Lui
se prelinge întunericul

două mii de ani, milioane
de răstigniri pe secundă
aşteptând
refracţia luminii
măcar să-i dăm pasului
verb nou

aşa, încep golgotele…
ne era bine în necredinţă
suişul este sudoare, sânge
umilire
…………………….
dacă întunericul
este absenţa luminii, orbii
n-au nevoie de felinar
mă pot lipsi
de toate lucrurile
aparent indispensabile
şi să-I caut urma

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

O rază de soare

O rază de soare, o rază
De lotca luminii purtată,
Veni într-o zi să mă vază
În lumea ce-o ţin încuiată,
În cosmosul meu cu lăcată...
Tronam peste false imperii
Ascunse în noaptea odăii...
Tronam peste răni şi mizerii,
Cinstind tâlhăria şi răii,
Străin de căldura Văpăii!

Dar iată, că-mi trece hotarul
Şuviţa de aur, discretă,
Săltându-şi cu sârg felinarul,
Să-mi tulbure mica planetă
Fantastica ei siluetă...

Şi raza, vâslind, se strecoară
Prin colţuri cu-amare iluzii,
Să-mi dărme, să-mi smulgă-ntr-o doară,
Sărmanele mele confuzii,
Ca vântul, pe câmp, cucuruzii!

Şi raza pluteşte, uşure,
Pătrunde-n adânc de abise
Şi-n mine pătrunde, să-mi fure
Comorile mele, închise
Nu-n viaţă, ci-n hârburi de vise...

Şi scoate şi dă la iveală:
Fantome, dorinţi costelive
Şi-a vieţii perfidă spoială,
Grămezi de rebuturi şi stive
De triste valori negative.

Şi-apar mucegaiuri, gunoaie,
În lumea ce-o ţin încuiată;
Şi lacrimi pornit-au şiroaie...
O, biata fiinţă ciudată!
O, cosmosul meu cu lăcată!

Deschide-ţi ferestrele toate
Şi scaldă-ţi în lacrimi, făptura.
Se poate, se poate, se poate
Să-nvingi deznădejdea şi ura!
Şi-n lacrimi purifică-ţi zgura...

Şi lacrima, caldă de-a pururi,
Aşeaz-o în inima-ţi plină
De-acum, cu râvnitele-azururi,
Să schimbe-n aleasă lumină
Un bulgăre searbăd de tină;

Şi-n beznă fii însuţi o rază
Purtată de lotca luminii,
Sfidând omeneasca emfază
Şi patosul sterp al ruşinii, —
Fii albul ce-l leagănă crinii,

Fii raza sublimului, raza
De slăvi şi minuni născătoare,
Ce stă ca o stâncă, la baza
Trăirii, fii raza de soare
Ce luptă şi-nvie, când moare!...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cămaşa luminii

sufletul meu îmbracă a luminii cămaşă
să nu simtă bezna aspră, corozivă
sunt o romantică a slovei urmaşă
care vorbeşte lumea în toate expansivă.

mai am un loc în suflet pentru tine
să te mângâi cu metaforă albastră
visători alunecând pe a vremii patine
raza prieteniei a bătut la fereastră.

cămaşa luminii îmi ţine de cald
noaptea când luna e ascunsă în nori
dar vreau să cuceresc o stea de smarald
să mă călăuzească printre rele ninsori.

presar în drumul meu poevesti de herald
acompaniată de a visului viori.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

În toată noaptea te visez,
Te văd şi te iubesc,
Te simt, şi-încep să-nebunesc.
În ochii tăi, mă pierd în ei.
Inima ta mereu e pururea.
Şi-mi pare rău, iubita mea
Că doar în vis te pot vedea
Şi dorul meu în vis venea.
O lună mică îmi şoptea
Şi raza ei te reflecta.
Ar trebui să vii...
Să-mi spui cum să continui.
Aproape, departe, oriunde-ai fi,
Inima va continua să bată,
Dragostea ne poate atinge o singură dată
Şi ne poate părăsi o viaţă.

Adevărat, o singură dată
Te-am ţinut în viaţa mea
Şi ştiu că nu-i târziu,
Şi vreau să-ţi spun ceva:
Te-am salvat în inima mea.
Şi inima nu va înceta să bată.
Te iubesc, iubita mea!

poezie de Danic Paun (4 aprilie 2021)
Adăugat de Danic Paun
Comentează! | Votează! | Copiază!

La fel cum trec razele luminii prin sticle sau razele roentgen prin obiecte, yoghinul poate vedea obiectele de după un zid gros, poate afla conţinutul unei scrisori sigilate, poate vedea comorile ascunse sub pământ cu ajutorul ochiului său spiritual interior. Acest ochi spiritual este ochiul intuiţiei.

citat din Swami Shivananda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulgi de nea...

Plutesc uşor prin aer şi-n legănatul lor
Îşi fac loc printre clipe în semn de bun rămas,
Luând cu ei doar albul din cerul norilor
Să-mbrace cu el timpul în ultimul popas!

Se furişează-n vânt să-i poarte-n zări, departe,
Pân' la gheţari rămaşi în vreme, solitari...
Un vifor le şopteşte oftând că nu se poate
Şi îi aşază-ncet... prea mulţi, pe drumuri mari!

Poate c-a lor menire e să ne stea în cale,
Să ne opreasc-o clipă... de ce şi cum, nu ştim!
Un drum printre zăpezi, mereu e o-ncercare
Şi astfel învăţăm ce-i bine să iubim!

E câmpul plin de fulgi şi albul ne orbeşte,
Sau doar ne-ncetineşte c-o clipă de răgaz,
Luând a lor răcoare şi raza ce sclipeşte
Din orice clip-a vieţii vom face un topaz!

poezie de Lili Şipoteanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii din apus

De vrei să pleci, te du! Nu mă opun.
Luminii, să rămână, cum aş putea să-i spun?
Un suflet să se-ntoarcă? Degeaba l-aş ruga:
Nu ştie ce e plânsul, îşi vede calea sa.

Îl ştiu, îl simt şi-l înţeleg când tace:
Nu-i place, cu iubirea, să se joace

Cum aş putea, când Soarele apune,
Din roua dimineţii, să-i pot spune:
"Întoarce-te cât nu eşti prea departe!
E doar o noapte care ne desparte"?

Cum aş putea? E, oare, prea târziu
Să-mi luminezi apusul? Eu... nu ştiu!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi port în plete răsăritul

Îmi port în plete răsăritul
Şi-n orizonturi mântuirea,
Pe braţe îmi brodez zenitul
Şi-n suflet ţes, cu drag, iubirea.
Din mare rup tăceri rebele
Le ard la focul din privire,
Iar jarul îl adun din ele,
Să-mi fac din Iad milostivire.

Ating cu palma valul rece,
Lăsând tot zbucimu-n nisipuri,
Iar talpa şovâindă trece
Pe-un alt tărâm şi-n alte timpuri.
Se răzvrătesc abisuri mute,
Ce-şi pierd tumultul printre raze,
Iar spuma modelează ciute,
Care sucombă în turcoaze.

Ca să îmi fac din umbră slavă,
Rămân captivă vieţii mele,
Îmi las tot mâlul pe-o epavă,
Şi rup din boltă praf de stele.
Pe faţa îmi aşez visarea,
În suflet dragul meu de viaţă -
Pe buze-mi freamătă doar marea,
Ce-şi poartă ceru-n dimineaţă.

Mă răscoleşte iarăşi marea,
Îmi scoate din trăiri morminte,
Îmi prinde-n spate toată zarea
Şi-n vers îmi picură cuvinte.
Îmi port în plete răsăritul
Şi-n orizonturi mântuirea,
Pe braţe îmi brodez zenitul
Şi-n suflet ţes, cu drag, iubirea.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte iarăşi se aşterne

Noapte iarăşi se aşterne
Peste hăul sufletesc
Şi-n adâncuri de caverne
Stelele se prăbuşesc.

Inima ţinteşte-n taină
Spre o stea din centrul bolţii
Dar lumina-i diafană
Nu-i mai luminează sorţii.

Se deşiră câte-o rază
Peste valea tulburată
Dar se-ascunde să nu-i vază
Lumea ei îndurerată.

Da-n curând o să revină
În splendoare sfântă zorii
Şi păli-vor la lumină
Toate, rămânând istorii...

Căci străluce, iată, în zare,
Taina sfintei dimineţi
Şi din Adevăr răsare
Strălucirea noii vieţi!

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul luminii în paharul colorat al nopţii

în uimiri colorate
ne scaldă
pe fiecare
ochii nopţii
împletindu-ne cu paşii vântului
şi
surâsul stelelor

picurii nopţii
nu ne mai ating
ci doar
fulgii de vise
care-n alb îmbracă pământul
şi strada
şi trotuarul
plutind pe aripile vântului şi ale nopţii
ca o mângăiere adusă
de pe înălţimi

alături
stelele
culorile
şi zâmbetele luminii
din paharul colorat al nopţii

poezie de Ioan Daniel Bălan (15 decembrie 2016, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul luminii în paharul colorat al nopţii

în uimiri colorate
ne scaldă
pe fiecare
ochii nopţii
împletindu-ne cu paşii vântului
şi
surâsul stelelor

picurii nopţii
nu ne mai ating
ci doar
fulgii de vise
care-n alb îmbracă pământul
şi strada
şi trotuarul
plutind pe aripile vântului şi ale nopţii
ca o mângâiere adusă
de pe înălţimi

alături
stelele
culorile
şi zâmbetele luminii
din paharul colorat al nopţii

poezie de Ioan Daniel Bălan (15 decembrie 2016, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea îţi dă întotdeauna ceea ce meriţi pentru totdeauna. Dragostea îţi dă mereu ceea ce tu nu poţi obţine nicicând şi ceea ce tu nicidecum nu ai putea merita vreodată!

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mă voi ruga luminii

Ce pot să-ţi mai spun
când mă chemi mereu cu privirea
în braţele tale să odihnesc.

Inima mea-i supusă răbdării crude,
dorinţa vibrantă mă strigă.

Trandafiri roşii urcători
lângă inima-ţi atât de nebună
arome seducătoare adaugă.

Bucurii şi tristeţi din trup
aşteaptă coacerea fructului,
plăcerea şi gustul
pâinii calde,

de mă voi ruga luminii
să-mi împrumute cuvântul.

Văd cum transparentă dispari
cu flăcări deasupra de apele somnului
sub care comorile se ascund
şi eu le tot caut.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!