Tu asta vrei?!

Funigei, pe argintate cărărui, se înfăşoară,
Cu argint de lună plină strălucirea îşi măsoară
Ţes ca-n pânze de păianjen, gânduri nerostite încă
Şi-n prăpastia luminii, noaptea e tot mai adâncă...

Lumii noi fuzionează alte lumi... De frontiere,
Prinşi în leagăn de mătase, trec păianjenii spre stele.
Nemurirea mă-nfioară! Mă cuprinde nemurirea
Şi în dulce fuziune, mă confund cu omenirea.

Microcosmosul luminii se lăţeşte, mă absoarbe
Şi stăpân pe legea firii ştie fiinţa să-mi adape...
Macrocosmos sunt o clipă şi arcuş de funigei...
Ţes un univers de stele... Omule, tu asta vrei?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea să fiu o umbră... Singurătăţii mele
Să-i dau întâietatea de antevorbitor,
Să îi croiesc cu gândul, cărare printre stele
Şi cu tăcerea-i crudă, să pot să mă măsor.

Aş vrea să-mi caut paşii sub veştede fecioare,
Vremelnic tânguindu-şi exilul către moarte,
Să nu mai simt durerea, să mă înalţ spre soare,
Vântul să-mi împrumute din fragedele-i şoapte.

Aş vrea să fiu senuda ce rătăceşte-n vidul
Clepsidrei minione din vise zămisllită...
Să fiu orchestra ploii, călcându-mi jurământul
De-a fi mereu aeeaşi, mereu nefericită.

Din ochi de lacrimi încă nedefinit, desene,
De clipe fericite, o clipă, să desfac...
Sculptez în voi săruturi de toamnă şi poeme
Şi suferinţa-n clipe de vise, o îmbrac.

Mă-ntorc la nemurire, tacit, prin legea firii...
Sunt îngerul-nimicul cu aripi de cristal,
Sunt limita tăcerii şi visul omenirii
De-a se-nălţa spre stele cu fiecare val.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cosaşii

Cosaşii de grâne,
Prin colţul de lună
Au făcut legământ...
Pletele universului
Acoperă gleznele
Lorzilor ce îşi plâng nemurirea
Pe grânarul-pământ.
Se sting flăcările răsăritului
În mare de stele,
Săruturi pustiite de vise
Sunt clipele mele...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miracol de Crăciun

stele de poveste îşi ning strălucirea
codrii se îmbracă în straie de argint
îngeri la ferestre colindă iubirea
minunile iernii se extind în cuvânt.

în case primenite răsună fericirea
pretutindeni în lume Crăciunul e sfânt
stele de poveste îşi ning strălucirea
codrii se îmbracă în straie de argint.

magii transferă în suflet proorocirea
că Iisus Hristos se naşte pe pământ
mântuitorul care salvează omenirea
nimeni să nu se simtă căzut şi înfrânt.

stele de poveste îşi ning strălucirea
codrii se îmbracă în straie de argint.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liniştea nefirească a lumii

trăiesc între gânduri învelite în ceaţă
cine sunt
de ce sunt acel ce nu mai sunt
unde merg
de ce merg
într-un timp pierdut în răstimp
poate sunt o idee greşită a timpului real
cine ştie, azi a ştie...
păşesc într-un răgaz al luminii
întins pe un covor de gânduri
în neliniştea somnului
născut din lacrima timpului
în jur stele pustii
aş fi plâns
dacă aş fi fost fericit
trecusem aiurea printre anii trecuţi şi pierduţi
am hotărât să vorbesc
dar cui
auditoriul plecase de mult
pălcuri de gânduri
tulbură astăzi stele obscure
pe lângă drum păşeşte un nebun
în liniştea nefirească a lumii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Pe tabla vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele de catifea

În noaptea asta te aştept să vii!
Îţi scriu cu stele versuri argintii,
Te strig cu glas de clopot de izvor...
Nu simţi, de tine, cât îmi e de dor?

Sunt stele căzătoare ce se sparg,
Căzând timid, pe-al frunţii mele prag.
Tu te-ai oprit pe geana desfăcută
Ce am primit-o de la tine dar de nuntă.

În nemurirea ta tulburătoare,
În iris dezgolit de trandafiri,
Mi-ai oferit săruturi de culoare
Şi caste constelaţii de iubiri.

În galaxii de strofe, plâng castanii...
Sub floarea lor, de-un timp, am adormit,
Căci au trecut ca o furtună anii
Şi frumuseţea vieţii a pierit.

Nu mă mai cauţi să-mi oferi iubire;
Sărutu-mi rătăceşte-n univers...
Oferă-mi doar un strop de fericire
Să pot să dau vieţii mele sens!

Adorm tăcut la margine de lume;
Străin călăuzit de paşi de dor...
Mă cheamă glasul de îngropăciune
În labirintul morţii să cobor.

Tu nu-mi mai cauţi paşii, nici privirea...
În suflet cav, destin, te-ai îngropat...
De ce să te condamne omenirea,
Când eu, din disperare, te-am iertat?

De ce în pumnu-mi, lacrima-ţi să cadă?
E tulbure şi plină de nimic...
Ai rătăcit pe lespedea de piatră...
Departe eşti... Zadarnic te mai strig!

Vino şi frânge ramura tăcerii!
Presară trandafiri în gândul meu!
Aceeaşi fi-va lacrima durerii
Şi-acelaşi trup de piatră fi-voi eu.

Ai oferit pe-un strop de nemurire
Mormântul gol, de lacrimi presărat...
Poem rămas la margine de viaţă
Şi-n clipa cea din urmă te-am strigat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cânturi printre rânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leagăn

Leagăn de dor - leagăn uşor,
Leagăn promis - leagăn de vis,
Leagăn de vis, leagăn de dor,
Leagăn promis - vis călător.

Leagăn de soc - vis cu noroc,
Leagăn de fag - plâns celui drag,
Leagăn de dor, leagăn uşor,
Plâns celui drag - zbor de cocor...

Leagăn de val - cer sideral,
Pat de aripă - fragedă clipă,
Leagăn de cânt - pală de vânt,
Val de nisip, salt peste timp.

Toate-s în noi... Paşii greoi
Trec risipiţi... Noi oropsiţi,
Răstigniţi şi mizeri
Ai apuselor seri.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Re-naştere

Mă nasc acum întâia oară,
Carne din lutul pământesc
Şi îngeri vin să-mi dea sărutul
Pe aşternut dumnezeiesc.

Săruturi fade cad în umbre
De sângeri şi de chiparoase...
Voi vreţi să trec nepăsătoare
Către întinderile-albastre?!

Vin să-mi alunge suferinţa
Cei dragi, în alte lumi plecaţi,
Merg spre nuntire cu divinul...
Nu plângeţi, nu vă întristaţi!

Plec să îmi caut întrupare
În dulce duh, cu Dumnezeu,
Căci doar în pace şi credinţă
Voi fi acelaşi suflet, eu.

Mi-e sufletul nemărginire,
Clopot şi taină... Te-am găsit,
Oh, Dumnezeu credinţei mele!
De-acum sunt iarăşi mântuit...

Re-naştere în trup de stele,
Cu infinitul cununat,
Sunt OM! Furtuna vieţii mele
În trupuri noi m-a întrupat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasă îmbrăcată-n mov

A înflorit în suflet liliacul!
Sunt picuri moi, catifelaţi, lila...
În oglindiri de stele plânge lacul...
Dulce mireasmă... Când te voi avea

La braţul meu de vis, ramură frântă,
Un ametist din veşnicul poem,
Painită-n voal de floare risipită,
Spre sărutarea timpului, te chem.

Voal de lumină, musgravit... prin părul
De flori de liliac, iubita mea,
Mireasă îmbrăcată-n mov, spre stele,
O veşnicie-n vise vom zbura.

Şi-n ochii mei acvamarin, în noapte,
Mireasă-n mov, pe pat de catifea,
Mă vei ademeni cu mii de şoapte...
Şi rouă între buzele lila,

Mă vei sorbi. Eu, crupier de stele
Mă voi lăsa ademenit, pierind
Sub voalul tău de violet, acelaşi,
Ca-n braţe să pot iar să te cuprind.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Mă doare! Ca-ntr-un abator
Îmi ard însingurarea,
Zarea cu gândul o măsor
Şi mă cunun cu marea...

Te văd pierind în depărtări
Un fluture de-o clipă
Şi mă întreb în cre lumi
Fiinţa-ţi se ridică...

Mi-e dor de părul tău de vis,
Cometă! Şi-n lumină,
Te simt mustind de neatins...
Iubirea ta-i divină!!!!!!!

Cu mir pe frunte te-aş numi
Iubirea vieţii mele
Şi plaja-adânc m-ar înveli,
Dar eu tânjesc spre stele...

De câte ori nu te-am văzut...
Fereasta casei tale
Era deschisă larg, iau tu,
Priveai în depărtare...

Şi-n ceruri, leagănul pustiu
Şi mirele ocult
Te aşteptau până târziu.
Eu nu te-am mai văzut...

Transcendentale trepte sui
În lumea de poeme,
Eu am rămas a nimănui,
Tu, clipelor eterne.

În chiparoase învelit
Ţi-e trupul tot... şi firea,
Căci eu în taină te-am iubit
Ţesându-ţi nemurirea.

Treceam adesea să te văd
Fecioară, mamă, fiică...
O viaţă-mi trebuie, socot,
Să te cunosc... Mi-e frică!

Tu azi eşti tot a nimănui,
Închisă ţi-e fereastra...
Să plâng pe umeri... dar pe-ai cui?!
Sî plâng şi-n noaptea asta!!!!

Am remuşcări... ca şi atunci...
Şi remuşcarea doare!
Mă mâniam pe necuprins,
Iar tu piereai în zare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurirea

Putem atinge nemurirea!
Gandurile curate străbat nemărginitul
Ocolind mediocritatea cotidianului şi îndreptându-se către tine,
Înnobilează existenţa noastră, lăsând în urmă durerea, suferinţa.
Unele gânduri îmi aparţin,
Putem atinge nemurirea chiar şi pentru o clipă.

poezie de Adrian Ibiş din Cugetări. Reflecţii etice şi socio-filosofice (februarie 2013)
Adăugat de Adrian Ibiş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Mă doare! Ca-ntr-un abator
Îmi ard însingurarea,
Zarea cu gândul o măsor
Şi mă cunun cu marea...

Te văd pierind în depărtări
Un fluture de-o clipă
Şi mă întreb în care lumi
Fiinţa-ţi se ridică...

Mi-e dor de părul tău de vis,
Cometă! Şi-n lumină,
Te simt mustind de neatins...
Iubirea ta-i divină!!!!!!!

Cu mir pe frunte te-aş numi
Iubirea vieţii mele
Şi plaja-adânc m-ar înveli,
Dar eu tânjesc spre stele...

De câte ori nu te-am văzut...
Fereasta casei tale
Era deschisă larg, iau tu,
Priveai în depărtare...

Şi-n ceruri, leagănul pustiu
Şi mirele ocult
Te aşteptau până târziu.
Eu nu te-am mai văzut...

Transcendentale trepte sui
În lumea de poeme,
Eu am rămas a nimănui,
Tu, clipelor eterne.

În chiparoase învelit
Ţi-e trupul tot... şi firea,
Căci eu în taină te-am iubit
Ţesându-ţi nemurirea.

Treceam adesea să te văd
Fecioară, mamă, fiică...
O viaţă-mi trebuie, socot,
Să te cunosc... Mi-e frică!

Tu azi eşti tot a nimănui,
Închisă ţi-e fereastra...
Să plâng pe umeri... dar pe-ai cui?!
Să plâng şi-n noaptea asta!!!!

Am remuşcări... ca şi atunci...
Şi remuşcarea doare!
Mă mâniam pe necuprins,
Iar tu piereai în zare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au înflorit castani, mireasă!

În cer au înflorit castanii, mireasă cu argint în păr
Şi ninge praf de ploi de stele în somnul greu, apăsător.
Eu te-am ales din veşnicii să-mi fi alături, te iubesc!
Tu eşti mireasa vieţii mele! Să fiu cu tine îmi doresc!

Ţi-am pus în păr, din cerul zilei, cunună de argint de stele,
La umbra tâmplei tale albe, o lacrima să fiu... Miresme
Să-şi curgă plânsul peste tine, să-mi ude tâmplele fierbinţi,
Să ne iubim o veşnicie, noi doi, ca doi copii cuminţi.

Dar somnul meu e doar o umbră a ultimului sentiment,
Se scutură de dor castanii, în vis, iubito, te aştept!
Altar ni-i doar promisiunea de-a ne iubi nelimitat,
Şi-n gânduri voalul tău, mireasă, pe faţa mea s-a aşezat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

nu plânge noaptea
prin lacrimi de stele
lasă capătul lumii
şi vino spre mine
ia o coardă de suflet
şi fă-o sunet minune
cheamă prin vise
începutul luminii
lasă-mi, te rog, vie făclie
inima-mi care se zbate
în imagini şi-n clipe
nu lăsa gheţuri veşnice
să crească grele-n mine
nu vreau negre uragane
în suflet ucigaşe
nu mă alunga-n deşert
să pier în pustie
te rog mult, lasă să vie
destinul să-mi fie
un gând, o filă, o carte
scrise pe şoaptele tale
într-o noapte
cu lacrimi de stele

poezie de Viorel Muha (martie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri de stele partea a VII-a

Pe colţul-alb al fluturelui stea
Ninge tăcut cu fulgi de catifea...
Iubire nepermisă, călătoare
Transcendental... Şi nu mai e culoare

În universul dintre noi şi stele...
Şi nu mai e nici ură, nici păcat.
Pe drumul alb al fericirii mele
S-a risipit motivul "vinovat".

Din lacrimile albe, ceruite,
Un alt sistem celest s-a înfiinţat,
O lume de iubiri şi de poveste...
Şi timpul s-a oprit... Ce minunat!

Pe sânul tău eu am pictat săruturi...
Cu buzele, vin să-mi culeg recolta,
Căci am trecut spre alte începuturi
O viaţă-mi e de-ajuns a fi Golgota.

Rătăcitori pe drumuri de lumină,
Pudraţi cu fin polen interstelar,
Am căutat, din nouă rădăcină
Să naştem un alt imn galileean.

Pe coapse-alunecând spre frontiere
Vulcanice şi de nestăpânit,
Am desenat tăcut o nouă eră...
Femeie-stea, de vrajă învrăjbit,

Am desenat pe talpa ta de gheaţă
Eternitatea verbului "a fi",
Iubirea să n-o pot vreodată pierde,
Permis şi veşnic să putem iubi.

Leagăn de stele, vise de mătasă...
Un om şi o zeiţă stăpânesc
Ca un ecou întinderea albastră...
Iubirea lor?! Un mit, un cânt, un vers...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cânturi printre rânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez să-mi edific "finitul"

Visez să-mi edific "finitul"
În raza luminii din ultima stea
Ce încă nu scaldă zenitul
Şi nimeni nu-i poate vedea
De-aici nicidecum răsăritul...
Da-n milioane de vieţi n-aşi putea
Ajunge să-i văd licăritul!
Rămân să explorez infinitul
Luminii din slavă, în albul de nea,
Lăudând-ul mereu pe Slăvitul
Stăpân ce poate crea
Un aşa Univers cu Cuvântul.

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieţii (13 mai 2022)
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monologul unui mort. Odă luminii

Era o noapte adâncă,
prin venele noastre curgea lumina
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.
Şi caldă era,
mai caldă decât noi,
şi pentru o clipă
ne-am alăturat celor fără de cuvinte.

Şi caldă erai, mai caldă decât noi...
Lumină topită în noroi!

Din braţele tale am căzut
în vâltorile unui vis
rece,
şi timpul a trecut mai lent
aşa cum totul trece
prin noi,
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.

Din braţele tale am căzut
în vâltorile unui vis...
Era o noapte adâncă,
prin venele noastre curgea lumina
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.
Şi caldă era,
mai caldă decât noi,
şi pentru o clipă
ne-am alăturat celor fără de cuvinte.

Te aud, te ascult, te inspir...
Te surprind în nemurirea celor fără de cuvinte.
Şi te-am strigat cândva şi te-am avut,
când clipa
a izbucnit în noi ca o dorinţă.

Te-am avut, te-am pierdut
şi-n ceruri răsare o umbră –
e noaptea noastră,
a celor pustiiţi.

Te aud, te ascult, te inspir...
Te surprind în nemurirea celor fără de cuvinte.
Şi te-am strigat cândva şi te-am avut,
când clipa
a izbucnit în noi ca o dorinţă.

Sus... departe încă...
Mâna ta se stinge în picături de ceară
şi-mi străpunge grumazul
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.

Şi din căderi învaţă apa
să urce până la nori
în noaptea nopţilor, adâncă.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chihlimbarul ochilor

În păienjeniş de ramuri, încerzite,
Ţes păienjeni, printre stele arginţii
Gânduri nerostite încă, vise încă ne-mplinite
Şi la margine de lume, te aştept, din nou, să vii

Valuri trec ducând spre mâine, de la mal, secunde stranii
Rubiniu nisipul este şi apusul s-a sfârşit
Risipiţi în ceaţa, unde s-au pierdut de-acuma anii
Pe aripi de vânt se lasă umbra ta în infinit.

Catifea din chihlimbarul ochilor mi-au smuls trăirea
Şi in pletele-ţi de aur, rătăcită-i fericirea
Unde esti? De ce în noapte mă aştepţi şi te ascunzi
Râu de lacrimi curg din ochi-mi şi de lacrimi ochi-ţi-s uzi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea asta

Tu, vagabond al poeziei mele,
În noaptea asta, dacă-i plină lună
Ai vrea să bem licori, ceva-mpreună
Apoi s-aprindem lumânari din stele?

Să te îmbăt, să mă descânţi cu ele,
Să nu le laşi să cadă, nici apună...
Tu, vagabond al poeziei mele
În noaptea asta dacă-i plină lună!

Să-mi săruţi ochii verzi şi alba piele
De tine să mă faci să fiu nebună,
Să mă prefaci în flutur alb, lagună,
Sau val de mare, barcă fară vele...

Tu, vagabond al poeziei mele!

rondel de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cuvintele mele,
adesea fără noimă
nu se fac auzite
decât în vis
când tăcerea absurdă
cuprinde tot trupul,
iar gândurile zboară
plutind spre infinit.
Peisaj feeric
cuprins de amorţeala
unui somn adânc...
şi totul străbate printre pleoape
dincolo de realitate
când noaptea ne-mbie
pe tărâmul viselor
unde totul este uitat
în tăcerea cuvintelor nerostite
de glasuri necunoscute...
e noaptea adâncă
a sufletelor noastre
şi plină de stele
ce timid sclipesc
în bezna uitării
şi a nemuririi.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă pentru satul românesc

Opinca, în a morţii adormire,
Îşi plânge neamul, ţarina, iubirea,
Visează anii lungi de fericire
Când n-o-ngropase-n verbe nemurirea.

Acum e portul numai o poveste
Pe portativ de stele şi de dor...
S-au risipit cuvintele pe creste...
Români făr' de iubire de popor.

Pe o colină, cânt de dor şi jale,
Un tulnic şi un clopot se-nfrăţesc,
În satul românesc e sărbătoare
Grâne de vatra pâinii glăsuiesc.

Cu flori la pălărie trec flăcăi,
Desculţi, cosaşi, s-au înfrăţit cu glia,
Un dulce vânt trecând prin munţi şi văi.
A renăscut din moarte România!

Pe ii, Isus, din sângele vărsat
Ce s-a prelins pe cruce, spre iertare,
Maci şi bujori şi stele a pictat,
Spre a aprinde dragostea-n osoare.

E ceru-n noi, de dragoste, senin,
Şi inima de pace glăsuieşte.
Nu e uşoară viaţa la străin!
Mai bine se trăieşte româneşte!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!