Vi(v)a(t) Bacovia!

Pe masă mai e o petală, din nuc nouă frunze au nins, bat clopote la catedrală, un gri peste frig s-a întins.
E frigul mai gri decât griul, mi-e frigul mai frig de la gri, aud cum scânceşte pustiul, îi strig că nu-l pot suferi.
În mall-uri se vând frunze moarte, la teatru-au băgat lumânări, în piaţă găsesc paşapoarte, la poştă... parfum şi ţigări.
La colţ mă aşteaptă-ambulanţa, (am febră, tuşesc şi strănut), mă strânge la piept Baba-Cloanţa şi-mi dă şi un tandru sărut.
La ştiri, moartea râde ca proasta, citind, recitând, declamând, rafale-mi împuşcă fereastra, sar cioburi de geam şi de gând.
Ce noimă, ce şansă, ce veste? Ce urmă de umbră-i în plic? E frig, e un gri de poveste şi-i gri bidiviul la dric.
În cană se-neacă o clipă, pe străzi umblă medici stafii, la tâmplă îmi creşte, în pripă, sfârşitul coleric de zi.

poezie de Eduard Lupascu (19 noiembrie 2020)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frig de frigul

Mi-e frig de frigul celui ce-o sa plece
şi nu va mai veni-napoi, în veci,
şi haina din cuier devine rece
şi mânecile la camaşi mi-s reci.

Mi-e frig de frigul omului pe care,
Îndata ce în glorie s-a frânt,
Familia l-a dus la-nmormântare
şi l-a lasat acolo, în pamânt.

Mi-e frig de frigul lui, acum, că ploua
si-n cimitir e apa cu prisos,
În timp ce viata ne e data noua,
El zace în sicriu acolo, jos.

Mi-e frig de frigul nopţilor de iarna,
Când respirând prin viscole, postum,
Nameţii vor începe sa se-aştearna
si el, sarmanul, se preface-n scrum.

Mi-e frig de frigul ţurţurilor care
Vor atârna plângând de crucea sa,
Când lacrimile noastre funerare,
În cinic scăzământ, se vor usca.

Mi-e frig de frigul cerului pe unde
Îşi joaca rolul ultim şi-i e greu,
Ca îl priveste însuşi Dumnezeu,
şi dintr-odata, prin schimbari
profunde,
Mi-e frig de frigul lui.
Mi-e frig de frigul meu.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, mămico! (durerea copilului părăsit)

Vino, mămico, acasă,
Pâinea străină o lasă,
Mi-e sete de tine, mi-e frig,
În visele mele te strig.

De ce peste mări ai plecat
Şi al nimănui m-ai lăsat?
Vino, mămico, te strig,
Mi-e foame de tine, mi-e frig...

N-auzi copilul cum plânge?
Vino, la pieptu-ţi mă strânge,
Mi-e dor să mă mângâi pe cap
De visele rele să scap.

Să vină-ngeraşul divin
Ah, scapă-mă mamă de chin!
Mi-e dor să aud glasul tău
Când vine-ntunericul greu.

Copil fără mamă, mă tem,
Sunt tare mâhnit şi te chem
Ca iar lângă tine să stau
Şi toată iubirea să-ţi dau!

poezie de Gabriela Genţiana Groza (noiembrie 2011)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nervi de toamnă

E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frig

M-am găsit într-un spaţiu gol
de gânduri
erau afară toţi
şi urlau
pielea mi s-a făcut
pătrată

frigul golului minţii lor
m-a speriat
nu-s oameni mi-am spus
ei se duc unde nu vor fi niciodată
sunt oameni cu faţa pătată
cărora nu le este frig
pentru că trăiesc în cămaşa noastră
nepătată

poezie de Viorel Muha (septembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme de iubit

Afară-i frig şi noapte
În geam răsună ploaia,
Îţi spun duioase şoapte
Şi-n trup îţi simt văpaia.

Furtuna-i nemiloasă,
Copacii se îndoaie,
Eu te sărut, iubito,
Pe buzele-ţi vioaie.

Deodată, fără veste,
Un fulger ne orbeşte,
Îţi văd o clipă chipul,
Dorinţa ne uneşte.

Şi bubuie văzduhul
De se-nspăimântă zarea,
Mă tragi discret spre tine,
Iar eu pricep chemarea.

Frig, ploaie, vânt năpraznic,
Se-aude şuieratul;
Natura se frământă
Cum frământăm noi patul.

poezie de Octavian Cocoş (13 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă în Mănăştur

S-a topit zăpada mare
însă iar a nins puţin
peste ochi în depărtare
şi-al copiilor suspin

s-a lăsat un frig amar
în oraş şi peste tot
şi pe străzi — pe trotuar
înflorind al vremii clopot

gerul prinde rădăcină
în Cluj şi în Mănăştur
iarnă grea iat-o să vină
să ne lege pasul pur

chiar şi vântul s-a oprit
undeva să se-ncălzească
din gerul cel neclintit
mâinile să-şi dezmorţească

nicio creangă nu mai mişcă
din copacii de pe afară
numai frigul te mai pişcă
dintr-o floare legendară

iarna — pictor iscusit
e din vremuri mai străvechi
câte flori ea n-a croit
cu şapca peste urechi

şi cu ţurţurii cei goii
de la streşini pe la ţară
ger aprig când fu la noi
în a ochilor tăi pară

este iarnă — bine-i şade
şi cu frig şi cu zăpadă
cât de bine ierni-i cade
cu omătu stând grămadă

iată Cluju cum surâde
printre blocuri şi pe străzi
şi ce dulce azi te prinde
peste albele zpăezi

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frig

Atâta frig încape-n noi
Că putem să dăm şi împrumut
Cerbii şi cerboiacele la rut
Poartă-n coarne gheţurile sloi

Pătrunde frigul în cetate
Şi în fiecare dintre noi
Cărţile-i prezintă pe eroi
Îngheţaţi de veacuri în tratate

Aerul vibrează ca o coardă
Un diapazon sau un acord
Simptomele atacului de cord,
Dau alarma-n camera de gardă

În case şi în suflete e frig
Apele îngheaţă în fiorduri
Şi ne trecem viaţa-n dezacorduri
Pentru-o pâine sau un biet covrig.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg înlăcrimat

... un puf alb jucăuş pluteşte zburdalnic, nesigur
se-ntoarce spre griul de vată în nuanţa alburie,
iar pică şi fuge cum flutur
ce nu are frunze de pomi, nici flori să-l îmbie...
dansând mai departe aproape că-l pierd, nu-l prefigur
şi-odat' se reîntoarce, privirea mi-o scutur
că-ncep să-l iubesc că e singur, timid
îngheţat de emoţii, de frig
şi-i plăpând
mai uşor ca un gând
care-mi zboară şi el
şi mă pierd eu acum, câte-un pic, un niţel
şi-l revăd prea târziu, e căzut la pământ
de ani mulţi şi de grei
dintr-un om, de zăpadă de tată...
nu mai are avânt
şi alerg să-l salvez, vreau să-l smulg;
da-i o lacrimă şi-i alta, o una, sunt două, sau trei
şi se-ntinde, dispare
pe-o petală uscată de floare...
lasă o pată...
A murit azi un fulg!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă o vioară pe ţărm

mă ascund obosit în tăceri
femeia nu vine

cad fulgi rătăciţi pe asfaltul murdar
aştept în neştire un semn pe pământ
e frig afară şi ninge în mine
tăcerea mă doare şi lacrimile plâng

e frig iar în mine
şi ninge pe drum
cad troiene de gânduri pe câmpuri uscate
zăpada se adună obosită în palme

mi-e frig şi e iarnă
şi ruga e îngheţată de dor
mă despart iarăşi de tine
mergând la întâmplare pe cărări ce mă dor

uneori veneam printre căderi de stele
în noaptea polară din noi
păşea un înger pe un colţ de poveste
rătăceam într-un gând, ningea în cuvânt

se întuneca în lume, eu scriam la o masă
priveam efemer, rătăceam sub un cer

e frig aici în cetate
ninge şi ninge
cu lacrimi şi sânge
pe ziduri se scurg alte dureri

mă ard cuvintele sub pana arsă de gânduri
mă opresc la plecare, nu'i nimeni în cale
vântul bate şi bate
picurând pe rană fulgii rămaşi

muream în ţara ultimului veac
căutând femeia între frânte destine

este frig afară, gerul ăsta mă ucide
mai cade o frunză, mă înţeapă spinii rămaşi
urma frunzei a rămas tăcută în palmă
eu scriu la o masă ultimul meu gând

afară, o vioară mai cântă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-ntreba...

Nu te-ntreba de ce vin norii,
Nu te-ntreba de ce te strig.
E iarnă azi şi-n largul zării
Se rup fâşii de vânt, de frig!

Ce tristă-i zarea! Frunze ning...

Azi, picuri reci lovesc des pleoapa,
Iar ochii-mi se închid, apoi,
Unesc o lacrimă cu apa
Şi pasu-mi este mai greoi.

Ce tristă-i zarea, ca şi noi...

Copacii au rămas stingheri...
Cheamă prin ram privirea mea.
Dansează-n gol. Parcă mai ieri,
Prin frunze, dorul mi-l şoptea.

Ce tristă-i zarea, ea te vrea...

Nu te-ntreba de ce vin norii,
Nu te-ntreba de ce te strig...
E iarnă azi şi-n largul zării
Se rup fâşii de vânt, de frig...

poezie de Vera Crăciun din Pe valuri de albastru (iulie 2014)
Adăugat de Vera Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine

Mi-e dor de tine iarăşi, doamnă,
Şi mi-e aşa de dor de noi!
Mi-e dor să ne înghită-n noapte
Potoapele de vremi şi ploi,
Să-ţi umplu gura cu poeme
Şi braţele cu nerăbdări,
E-atâta vreme, atâta vreme
Şi mi-e aşa de dor de noi...

Mi-e dor de mine iarăşi, doamnă,
Şi ti-e aşa de dor de noi!
Ne-ngheaţă frigul de pe-afară
Aducerile-aminte-n doi.
Mai ştii ce vară... nesfârşită,
Strângeam in braţe printre ploi?
E-atâta viaţă, atâta viaţă
Şi ţi-e aşa de dor de noi...

Mi-e dor de tine iarăşi, doamnă,
Şi mi-e aşa de dor de noi
Şi ne-aş salva în mii de versuri
Ş-aş pune strunele-napoi
In pieptul tău rămas orfan,
Căzut inert şi gol din... doi,
E-atâta frig, atâta frig
Şi mi-e aşa de dor de noi...

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine

Aşa, ca de ziua dorului!

Mi-e dor de tine iarăşi, doamnă,
Şi mi-e aşa de dor de noi!
Mi-e dor să ne înghită-n noapte
Potoapele de vremi şi ploi,
Să-ţi umplu gura cu poeme
Şi braţele cu nerăbdări,
E-atâta vreme, atâta vreme
Şi mi-e aşa de dor de noi!

Mi-e dor de mine iarăşi, doamnă,
Şi ti-e aşa de dor de noi!
Ne-ngheaţă frigul de pe-afară
Aducerile-aminte-n doi.
Mai ştii ce vară nesfârşită
Strângeam in braţe printre ploi?
E-atâta viaţă, atâta viaţă
Şi ţi-e aşa de dor de noi!

Mi-e dor de tine iarăşi, doamnă,
Şi mi-e aşa de dor de noi
Şi ne-aş salva în mii de versuri
Ş-aş pune strunele-napoi
In pieptul tău, rămas orfan,
Căzut inert şi gol din... doi,
E-atâta frig, atâta frig
Şi mi-e aşa de dor de noi...

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se face frig, iubitul meu...

Se face frig, iubitul meu... îmi bate-n geam o iarnă,
Copacii goi sunt astă zi trişti... şi-ncepe-ncet să cearnă
Mi-e dor de braţul tău cel cald să-mi mai aline dorul
Culcându-mi capul pe-al tău piept să retrăim amorul

E mult de-atunci... eram copii şi am crezut în tine
Nici tu nu-nţelegeai ce spui... Era aşa de bine!
În două vise ce aveam se împletea iubirea
Dar peste ani s-a aşternut tăcută, amintirea.

Mi-e dor iubite de-un sărut!... Ce drept eu am a spune?
Doar o străină am rămas pierdută-n marea lume...
Îl rog pe bunul Dumnezeu să-mi spună dacă poate
Măcar dacă eşti fericit... şi-apoi merg mai departe...

Rămâi mereu al meu iubit şi voi păstra în minte
O dragoste fără păcat cu două jurăminte:
Tu ai promis c-ai să revii într-un târziu de iarnă,
Eu n-am promis, dar te-am iubit şi-ncepe-ncet să cearnă...
Se face frig, iubitul meu, adorm în gând cu tine,
Mai sper că-n sufletul tău bun, e loc şi pentru mine...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-mi e să mai ning...

Mi-e toamnă, mi-e vis,
mi-e cântec şi ploi.
Mi-e albastru de-abis
Dureros de noi doi.

Îmi este ninsoare şi-mi este descânt.
Îmi este durere şi-mi este furtună.
Îmi este plecare şi-mi este şi vânt…
Şi alb... si nesomn, şi mi-e lună.

Şi mi-este departe de tine şi frig.
Şi mi-e amurg şi pustiu.
Şi mi-e curcubeu şi-mi e să mai ning.
Şi mi-e, unde eşti, să mai ştiu.

Şi sete îmi este şi iar îmi e dor,
mi-e rană de cântec în gând.
Şi-mi este şi spaimă... şi-mi este şi... nor
de ploi prea albastre plângând

poezie de Lelia Mossora (11 iunie 2003)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ales să trăiesc cu detaşarea păsării călătoare: dacă e anotimpul fericirii mele, stau şi-i ofer lecţii gratuite de zbor... Dacă vine ceaţa, şi peste ceaţă, frigul, şi peste frig, îngheţul, plec cât pot de repede în zări calde, ca să nu mor iubind...

citat din Mihaela Rădulescu
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mi-e strigăt să te strig

Mi-e atîta dor de dor,
Şi-atâta sete de sete,
Să mă-mbăt cu gânduri bete,
Cât de moarte să nu mor...

Foame mi-i de sân flămând,
De-al tău trup prea întrupat,
De gându-ţi îngândurat
Şi de statu-n poartă stând!

Înciudat eu sunt de ciudă
Şi de ziuă prea-nziuat,
De spaimă-s înspăimântat
Şi trudit de-atâta trudă...

Într-o noapte înnoptate-aş,
Prin parfumu-ţi parfumat,
Şi jur, cum n-am mai jurat,
Că te sărut, săruta-te-aş...

Mi-e de tine cald de frig
De fiori prea-nfiorat,
Mi-e atâta pat de... pat
Şi mi-e strigăt să te strig!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru rodul pământului

hrăniţi orfanii şi păsările cerului
deopotrivă pe toţi cei care
poartă povara a aceea ce aţi fost
să nu vă fie frică
nu doare
pământul nu doare
ci doar din când în când
vi se va face frig
din ce în ce mai frig
tot mai frig
tot mai frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze bat în lut
Să se ascundă de frig, vânt
Covoare de gând

haiku de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apriliadele 1

frig
teribil de frig de parcă
sângele-i din mii de statuete
minuscule

când eram
lângă tine căutam cuvinte
frumoase, neasemuite, un fel
de maxim al expresiei –
nu era nevoie
iubirea nu se explică
simple, cele mai simple, aparent
banale fraze
nasc una câte una acum
în frigul acesta când Dorul
te amplifică
mă amplifică, apoi
ne anulează, ai zice
că suntem două cornete
de îngheţată intacte, neatinse – iată
soarele crescând pe tâmpla
dimineţii –
nu-mi va mai fi
frig
nu vom mai fi…

se urnesc statuetele
fluid
crescând

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare

Reflexe tari şi un rendez-vous general
de spontaneitate şi filozofie lăuntrică
îmi inundă chipul într-un mod ambiental...
Dar, total.
Şi-i frig in gând,
şi-i vânt curând...
În ochi negri, de pământ...
Căci
toamna-i de metal
şi are o pâclă de cristal...

Curcubeul de frunze
şi dulcile miresme
de fructe coapte
te fac să vorbeşti doar prin şoapte...
Căci
e noapte...
Şi poate...
doar umbrele reci
ce-au dispărut pe veci
la geamuri mai bat
De dor.
Cu aliura lor de pictor...
Ce pictează fără sens
frunze seci
din univers.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!