Cădeau florile de tei

cădeau florile de tei
în detaliul existenţei noastre.
albinele se împiedicau de letargicul gard
el, mereu sărit de metaforele hai-hui
şi de spaţialele erori ale umbletului.
rozul se dădea de-a dura
spre o lacrimă surpată
într-un început de melancolie.
eu mă credeam vedetă de cer
şi senzaţia întâii atingeri
silindu-mi unghiul într-o poziţie mai pură
din care să pot privi
complicaţia braţelor tale destulă,
imaginându-mi-le două telescoape
ce-mi aduc universul
de frunte cu mult mai aproape.

săream în clipe de altădată
şi-mi era frică să nu-ţi ridici piciorul
mai mult decât îl pot zări...
rochia ta să nu oprească obiceiul
de reverie al vântului
de tine îndrăgostit exact.

te căutam amănunţit
în alt cândva, văzându-te
cum porţi pe umeri, serile bătătorite
de tălpile tale când reversibil mergeau
la un altul străin.
tu, purtătoarea unor sâni puşi-n libertate
de febra arsă a mişcării,
dezlegaţi de solstiţiul
unei novice sunet întrerupt
pe o pauză de liră.

dădeam puţin ceasul înapoi
să am timp să număr păsările
până-n orizontul ectotrof
de care voiam să te însăilez
să fii numai a mea,
de nuanţa nerăbdării neiertată.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când am plecat de lângă tine, mă simt mereu deprimat. Fericirea mea este să fiu aproape de tine. Trăiesc neîncetat în minte mângâierile tale, lacrimile tale, dăruirea ta afectivă. Farmecele incomparabilei Josephine aprind continuu o flacără strălucitoare în inima mea... Credeam că te iubesc cu luni în urmă dar, de când m-am despărţit de tine, simt că te iubesc de o mie de ori mai mult. În fiecare zi de când te ştiu te-am adorat tot mai mult, şi mai mult.

citat celebru din Napoleon Bonaparte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rochia pe care-o porţi

Curios, rochia pe care-o porţi seamănă cu un sunet –
O simfonie de foşnete-ale daliilor iau forma
Unor tremurătoare, sentimentale pulverizări.
Perpetua călătorie a inimii tale,
Glisând peste o litanie adormită,
Acele adieri de flori stelare aplecate-într-o reverenţă de regrete:
Perpetua călătorie a inimii tale,
un fragil drumeţ al sunetului –
Un murmur în căutarea iubirii care l-a adus în lume.

poezie de Maxwell Bodenheim,1892-1954, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape de tine

Sub tălpile tale fug drumuri de pământ,
printre paşi zboară păsări din ierburi,
cu lacrimi de ploaie, norii
te păzesc de întâmplări vinovate.

Aproape de tine
îmi frământ mâinile fără atingeri
sub impulsul trădărilor interioare
de care doresc să mă rup.

Fac scut din urme de aşteptări,
mă îmbărbătez să nu uit de îndrăzneală
şi lupt cu ochii necontenit,
să vezi ce nu e de văzut.

Nu mă lăsa să sufăr
mai mult decât iubirea mi-o cere,
pune-mi înbraţe trupul şi sufletul
ca pe un trandafir alb în zori.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul vis

Era în alb şi negru visul meu
Şi căutam, adânc în el, culoarea...
De ce? - nu ştiu, dar căutam mereu
Şi derulam, din când în când, visarea.

Mergând spre înapoi, dădeam de ea
Şi o luam cu mine, mai aproape,
Dar dispărea. Cred că era ceva
Cu visul ce mi se zbătea sub pleoape.

Ce să fi fost? O căutam, din nou,
Spre înainte, poate voi găsi-o...
Şi o găseam ascunsă-ntr-un ecou
A ce a fost. Iar, în prezent... adio!

Am derulat o noapte. Ce mai vis!
Alb-negru? Cine mi l-o fi trimis?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostit voi fi mereu de tine

Îndrăgostit voi fi mereu de tine,
Când orizontul cerul îl desparte
De mare într-o continuă amăgire,
Te voi iubi chiar de vei fi departe.

Acum că eşti aproape, te dezmierd,
Cuvintele îţi sorb, gingaşa privire,
În ochii tăi albaştri eu mă pierd,
Hipnotizat sunt de-a lor strălucire.

Poate o lună, un an, poate o viaţă,
Să te am alături, ar fi ca un vis,
Mi-ai însenina fieşce dimineaţă.
Într-o zi, demult, noi ne-am promis.

poezie de Alex Dospian (martie 2015)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragul meu...

Să numeri câte stele sclipesc pe cer mereu
Le număr eu pe cele care nu-s...
Tot căutând lumina spre care eu m-am dus
Căci n-am ajuns acolo, dragul meu...

Să numeri anii toţi ce scrişi ne-au fost pe frunţi
Îi număr eu pe cei care mai vin
Şi între noi să faci un pod din flori de crin
Să-ncununeze ale noastre nunţi

Dac-ai să uiţi acum, aminte-am să-ţi aduc
De la-nceput s-o iei fără regret
Purtându-ţi azi iubirea ca pe un sfânt secret
Pe care nu l-a şters al vieţii truc

Când am să-ncerc să număr săruturile tale
Vor naşte-n mine clipe care nu-s
În timp ce tu, încătuşat, de remuşcări sedus
Vei bântui-n văzduhuri ireale

Arată-mi dragul meu, acum, cât m-ai iubit
Căci eu rămas-am astăzi cu nimic...
Doar mări învolburate am tot închis în plic
Temându-mă de valul răzvrătit

Şi de va fi să uiţi, mă poţi uita cu bine,
Eu am să uit doar ceea ce n-a fost...
Voi încerca să-nvăţ ca niciodată, pe de rost,
Să număr stelele, dar... fără tine...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout din Atingeri Divine
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

Cândva, demult, pe geana unui gând,
Am poposit şi m-am trezit plângând.
Nu pricepeam al dragostei suspin,
Doar căutam, absurd, un nou cămin.

În zale de tăcere eram prinsă,
Răceala pătrundea prin haina-mi ninsă.
Voiam s-ascult, din cer, o simfonie,
Să mă îmbăt de-o dulce reverie.

Eram pierdută pe cărări abrupte,
Plângeam spre flori, de vânturi aspre rupte,
Fulgii cădeau pe mine în neştire
Dar tot visam să te-ntâlnesc, Iubire!

poezie de Marilena Răghinaru din Căutări pe tărâmul unui vis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsirea de primăvară

Zburdase vântul o zi întreagă sărutând florile pe petale
Pe seară se cuibărise obosit pe braţele tale
Îşi sprijinea capul pe sâni respirându-le mirosul de tămâioare
Cochetă îţi prinseseşi în păr câteva raze de soare.

Era timpul unei primăveri prunc, făurea natura un nou început,
Prin care abis rătăceai, îţi căutam gura cu foame de tine, de al tău sărut
Totul părea şters şi-n aer plutea acea nevoie de iubire
Copacii nu-şi reveniseră încă la viaţă, nu-şi venise nici câmpia în fire.

Dansau norii vălătuci purtaţi de un vânt ce le dădea formă de fuioare
Ţeseau potecile păpădii să ţi le-aştearnă ţie la picioare
Pasul tău se lăsa aşteptat, cerşit, invocat, implorat,
Din alte primăveri veneai, din primăverile în care te-am lăsat.

Natura ameninţa pământul cu explozii de verde, de ninsori cu petale
Mă chinuise o foame nebună, de tine, de parfumul tău, de buzele tale;
Te aşteptasem în gând, la masa vieţii pân' ce explodase cerul roşu în chindii
Speram, simţeam, ştiam că în acelaşi timp cu primăvara ai să vii.

Aşteptările zadarnice deveniseră nesfârşite, sâcâitoare,
Îmi rătăcisem privirea într-un părinte magnoliu ce tocmai dădea în floare,
Îmi prevestise un vis că am să te găsesc timidă printre suratele flori rătăcită,
Întind mâna a rugă, o mână caldă ce-şi doreşte să te simtă, tremurândă.

poezie de Daniela Vîlceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vii către mine tăcută ca ploaia care stă să înceapă

Vii către mine tăcută ca ploaia care stă să înceapă,
temătoare că te-ai putea pierde de tine însăţi.
Rochia veche, de şapte veri, descheiată
în amintirea dragostei, mai degajă căldură, mirosul băieţilor
şi al ierbii înalte de atunci.
Dar noi suntem mai reticenţi; magia primei iubiri
nu mai este aici. Vii către mine
liniştită ca bulbii care încă nu s-au spart
pentru-a ieşi la lumina soarelui.

Frica pe care o văd pe chipul tău
Alunecă-n mirare când mâinile mele se întind
spre tine asemeni unor ramuri. Rochia
nu cade uşor, nici trupul tău
nu mai cântă melodia lui. Ceea ce iubirea a adăugat
unei simple forme a încetat să mai fie un miracol.
Vii către mine cu vârsta înfăşurată-n scuze,
temătoare de propria-i tăcere.

Din paradisul vieţilor tale mai tinere ţi-ai făcut camera şi-acest pat,
unde s-a strecurat lumea – şi toate întrebările ei;
acele forme astăzi ne înspăimântă cel mai mult,
căci ni le amintesc pe-ale noastre. Fiind mai lesne-acum
să ne verificăm bagajele şi sentimentele,
să pretindem că nu ne pasă prea mult,
priveşti de-a lungul anilor şi vii către mine tăcută,
asemeni ultimelor noastre sentimente care se retrag închizând uşa.

poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost cascadorul vieţii mele

îmi aduc aminte cum săream din tren
ca în filmele western cu john wayne
dar şi ce cafteală mi-a tras babacu
când am ajuns acasă târziu şi cu hainele rupte
plin de zgârieturi şi vânătăi
dar viu
numai bun de altoit

apoi nici nu aş avea loc să vă povestesc
câte alte cascade am mai făcut
îmi turnam spirt pe mâini şi dădeam foc
mare noroc că nu aveam telefoane mobile atunci
ca să filmeze cineva
cum săream de nebuni dintr-un balcon în altul
sau cum spărgeam uşa de la apartament
ca în sfântul sau mannix
apoi săream din leagănele
în care mă dădeam peste cap şi de 100 de ori
doar ca să impresionez o blondă pistruiată
cu părul în codiţe
care parcă mă chemau să le scutur
ca pe cine ştie ce hamuri din poveşti

aproape că am scăpat întreg din acest film
mă cam dor încheieturile
dar m-aş arunca şi acum din tren
sau din cine ştie ce fânar
în grămezile de fân
din carele nedescărcate
doar aşa
ca să mă simt iar nemuritor
şi cu inima gata să râdă
de orice nimic
ca de o glumă supremă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine sau de ele?

Poate că, de fapt, nu mi-e dor de tine
Ci de felul în care Universul ţi se-nchină
Când mi te-apropii sau când eşti cu mine
Mi-e dor de întunericul făcându-se lumină
Să-ţi mângâie picioarele fugind pe-a mea retină
Tălpile tale, fac pământul gură
Pe care apăsat şi-n mers o fură
Gleznele tale fac din iarbă floare
Iar tălpile fac artă din covoare
Coapsele tale vântul scot din minţi
Părându-i şi de gheaţă şi fierbinţi
Mijlocul tău, mişcându-se ceresc
Dă naştere la răget bărbătesc
Şi pieptul tău şi spatele şi gâtul
Duc în ispită mare absolutul
De gura ta, de ochi, de suflet sau de păr
Nu mai vorbesc, dar fac într-adevăr
Minuni de care mi se face dor
Nu făr' de tine, făr' de ele mor.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (2 august 2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiam să ştiu

voiam să ştiu câte ceva
de materialitatea suspinului tău;
de felul cum îţi mai funcţionează
soarele pe umerii tăi oarecum dezveliţi,
în ce retorică aprinsă tu răsuni
pe sub noaptea frunzelor.

cum în limita trupului meu te adaugi
şi afluenţii de risipă ţi-i aduni...
ce candori şi ce negaţie înmiresmată ai abandonat
în singurătatea ta pe scurgeri triste de anotimp
sau în ceasul prezent
ce mişcare duşmană se arată.

chiar nu ştiu ce variantă de fascinaţie să-ncerc,
hazardului disperare să nu dispar,
plăcere doar ochiului tău fasung de realitate
să cad lentă pradă
spre dreapta şi pe mine el să mă tot strângă
aproape, tot mai aproape, lui seism de lumină.
apoi oare în ce toleranţă ajutătoare să cobor,
tencuiala gestului tău s-o miros până când ea mă înfruntă
şi momelii tale de lut să mă inventariez?

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abecedar

Ziua sfârşeşte în ochii tăi.
Ziua izvorăşte din ochii tăi.
Apa izvorăşte din gura ta.
Florile seamănă cu gingiile tale.
Aerul e tânăr în glasul tău.
primăvara vine din rochia ta.
Păsările le-ai făcut cu mâinile tale.
Umbra se ascunde în unghiul trupului tău.
Lacrimile sunt lumini pentru urechea ta.
Râsul e un cântec pentru dinţii tăi.
Seara e o vrajă a părului tău.
Somnul e o clipă din sânul tău.

poezie clasică de Ion Vinea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai fost

nu-ţi spun
că-n vis scriu cu tine cuvinte

pentru prima oară
pe pagina unui gând, am scris
începutul
pe altă pagină am scris
sărutul
iar apoi, toate gândurile au devenit pagini

numai cu tine

nu-ţi spun
că-n dimineţi, pun fiecare pagină de vis
pe perna cealaltă
încă urma somnului tău a rămas
sunt fericit
respir visele tale, când ai fost

nu-ţi spun
că-n serile când soarele încet moare
eu devin întuneric

de-atunci
nu mai sunt decât un vis
într-o carte cu pagini gânduri

nu-mi mai dau autografe
nu mai exist
decât ca o carte, într-un vis!

poezie de Viorel Muha (mai 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mintea îţi hibernează

Timpul meu s-a consumat.
Acuma am adăstat.
Stau pe bancă şi privesc
Tinerii cum se iubesc.

Altădată, nu amu,
eram şi eu tânăr, nu?
Dar amu,
ei sunt tineri,
iar eu nu.

Cândva umblam hai-hui prin ţară.
Eram un fel de pierde-vară.
Duceam o viaţă uşoară,
Credeam că şi porcul zboară.

Un timp a fost cum am vrut eu.
Credeam că-aşa va fi mereu.
Şi îmbătat de prea mult lux,
Pe căi greşite am ajuns.
Mult prea târziu am constatat
Că am greşit cu-adevărat.
Că am avut mintea uşoară
Când am crezut că porcul zboară.
De nimic n-am ţinut seamă.
Acum, iată-mă, dau vamă
Pentru tot ce n-am făcut,
Dar şi pentru ce-am făcut.

Când mintea îţi hibernează,
Viaţa-i aspră. Te taxează.

poezie de Dumitru Delcă (august 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste melancolică

Teiul îşi scutură florile
Pe pletele tale,
Parfumate flori şi petale
Deschid codrul şi porţile,

Aurite ale cerului
Îngeri cu stele în frunte,
Strălucesc ca apele izvorului
Argintiu ce alunecă pe munte.

Apleacă-ţi capul pe mine
Să-ţi şoptesc la ureche tainele iubirii,
Nu-ţi fie frică de stelele fine
Care apar din cerul nemurii,

Şi numai lasă-mă să te îmbrăţişez
Cu o dragoste melancolică,
Iar buzele să mi le aşez
Pe buzele tale când noaptea te ridică.

poezie de Octav Hriţcu (19 iulie 2021)
Adăugat de Octav Hriţcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce întotdeauna a fost acolo

În bezna râului şi-a pădurii
nu puteai fi sigur decât de ceea ce vedeai –
şi chiar în nopţile cu lună nu puteai vedea prea mult.
Când făceai un zgomot – scufundarea unei vâsle în apă –
te auzeai pe tine ca şi cum ai fi fost altcineva.

Râul şi pădurea erau nişte prezenţe,
mult mai puternice decât tine.
Te simţeai nesigur, un intrus...

Simţeai cum pământul te trage înapoi spre ceva familiar,
ceva pe care tu îl cunoscuseşi cândva şi pe care l-ai uitat
sau ignorat, dar care fusese întotdeauna acolo.

Simţeai cum pământul te trage înapoi spre ceea ce era acolo
acum o sută de ani, spre ceea ce întotdeauna a fost acolo.

poezie de V.S. Naipaul din Un cot de râu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astronomia iubirii

Pe cer de am privi Luna amândoi
Din două colţuri ale lumii diferite
Gândindu-ne-n acelaşi timp la noi
Norii ar lăsa stelele descoperite.

Şi prin ploile Perseidelor
Cuvinte de dragoste să ne trimitem
Iar acestea să roiască în jurul undelor
Iubirii noastre prin care noi renaştem.

Astfel se vor forma florile timpului
Alcătuite din roadele gândului...
Suntem visul în care jucăm de mult timp
Cu inimile noastre aşezate în acelaşi anotimp.

Iar de în cale-mi te zăresc
Prin urma umbrii tale am să te urmăresc
Căci fluturii ce mi se aşează în suflet
Nu îmi dau pace şi mă răscolesc
Să te tot iubesc!

poezie de Anca-Denisa Moroşan
Adăugat de Anca-Denisa Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând în parcul plin de frunze...

Îndrăznesc să te caut mai târziu în seară,
când am obosit plângând
în parcul plin de frunze multicolore,
ce-şi luau zborul în adierea vântului,
în toamna care-a-nflorit ca o splendoare
şi sper să nu te superi că te deranjez cu-n telefon,
venit din inima mea surpată
de durere cu asfinţitul în suflet,
care dispare încet în orizontul cărămiziu,
şi noaptea-şi flutură năframa neagră,
care mă sperie puţin,
dar tu-mi răspunzi uşor tulburat de somn,
şi-mi alungi chipurile întunecate
din calea mea ş-apoi prind puţin curaj,
pană la sosirea neaşteptată a ta,
simţind din nou trupul tău curajos,
ce-mi alungă toată noaptea înfricoşătoare
şi-mi cuprinde mijlocul duios,
cu dragoste aprinsă, iar lacrimile dispar,
în aşternutul moale al frunzelor.

poezie de Eugenia Calancea (20 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uzura

Ce ciudată e fiinţa umană...
Se aruncă nebună-n tumult,
Se iubeşte şi cade în capcană;
Ce-i puţin, ea doreşte mai mult.

Dragostea îi e mereu sacrificiu;
Cel avut, e ades renegat.
Nu-i valoare, e numai deliciu,
Iar fidelu-i monoton, expirat.

Tot ce-a fost altădată iubire,
De năvalnică, oarbă dorinţă,
Nepăsare-i, de nu-i "ne" simţire;
E rutină, nimic, neputinţă.

Explicaţie sumară ar fi;
Timpul trece şi sapă rigole,
Întâlnitu-i banal, zi de zi,
Riduri, scurgeri de ani, zile, ore.

Jocul dragostei tale dispare;
Te sărută pe frunte din milă.
Libidoul etern, nu-l mai are;
Sexu-îl face arar şi din silă.

Fulgerarea de piept nu mai e;
Stai la masă, în pat, e totuna.
Gândul zboară, la cine, sau ce;
Te fereşti de atingeri... cu luna.

Copiezi, "anormal", din natură;
Neleal, fără griji, doar cuplarea...
Scopul e doar instinct, aventură;
Viaţa-i schimb, adulter, încercarea.

Poate fi doar exces de-analiză.
Cuplul vrea libertate... oftează.
Nu frumos, ci defectul e miză;
Nu ce ai, ce-are altul, contează.

Sau e doar o statistică, calcul.
Poligami, din demult am luat lecţii.
Preferăm animalic, tot altul;
Cu efect... de progres în selecţii.

Ce e mult, ni se pare puţin.
De iubiri, ne vrem veşnic capcane.
Vrem carnaj de plăcere, din plin...
Ce ciudaţi suntem... fiinţe umane.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!