Plângând în parcul plin de frunze...

Îndrăznesc să te caut mai târziu în seară,
când am obosit plângând
în parcul plin de frunze multicolore,
ce-şi luau zborul în adierea vântului,
în toamna care-a-nflorit ca o splendoare
şi sper să nu te superi că te deranjez cu-n telefon,
venit din inima mea surpată
de durere cu asfinţitul în suflet,
care dispare încet în orizontul cărămiziu,
şi noaptea-şi flutură năframa neagră,
care mă sperie puţin,
dar tu-mi răspunzi uşor tulburat de somn,
şi-mi alungi chipurile întunecate
din calea mea ş-apoi prind puţin curaj,
pană la sosirea neaşteptată a ta,
simţind din nou trupul tău curajos,
ce-mi alungă toată noaptea înfricoşătoare
şi-mi cuprinde mijlocul duios,
cu dragoste aprinsă, iar lacrimile dispar,
în aşternutul moale al frunzelor.

poezie de Eugenia Calancea (20 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând în parcul plin de frunze...

Îndrăznesc să te caut mai târziu în seară,
când am obosit plângând
în parcul plin de frunze multicolore,
ce-şi luau zborul în adierea vântului,
în toamna care-a-nflorit ca o floare mare
şi sper să nu te superi că te deranjez cu-n telefon,
venit din inima mea surpată
de durere cu asfinţitul în suflet,
care dispare încet în orizontul cărămiziu,
şi noaptea-şi flutură năframa neagră,
care mă sperie puţin,
dar tu-mi răspunzi uşor tulburat de somn,
şi-mi alungi chipurile întunecate
din calea mea ş-apoi prind puţin curaj,
pană la sosirea neaşteptată a ta,
simtind din nou trupul tău curajos,
ce-mi alungă toată noaptea înfricoşătoare
şi-mi cuprinde mijlocul duios,
cu dragoste aprinsă, iar lacrimile dispar,
în aşternutul moale al frunzelor.

poezie de Eugenia Calancea (21 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbesc la noua toamnă ce a venit

Stând într-o grădină, mă uit la natură.
Ca un pictor cu paleta în mână.
Natura pictează tonuri calde ca o rochie nouă
Făcută din frunze care cad încet în rouă.

Aici sunt fluturi din frunze, care zboară spre cer,
Cu culori maronii gălbui sau roşu cărămiziu.
Dansează, colorând cu o mie de nuanţe în aer
Şi se fugăresc în vântul duios şi străveziu.

Mă uit la ele fericită cu ochii de copil,
Inima mea valsează în acel dans improvizat,
Cred că muzica şi cu mine creează ceva adorabil
Şi frunzele pozează pe pământ un tablou amorezat.

Şi aşa dezbrăcându-se încet ramurile crengilor
Apar nudurile copacilor aplecaţi de vânt
Legănându-se până la pământ între culorile frunzelor,
Iar eu zâmbesc la noua toamnă ce a venit şi sunt fericită.

poezie de Eugenia Calancea (21 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gram de speranţă

De multe ori greşesc ş-apoi vine teama de-a vorbi,
Dar nu vreau cuvinte rele ce-n suflet te pot răni.
Alţii înlocuiesc adevărul cu minciuni în cuvinte îmbrăcate
Şi durerea este mare când se vede ca-i dreptate.
Trebuie încet, încet şi treptat să cred în tine,
Cu ale tale mustrări şi vorbe ce mă-nbie către bine,
Să cred în a ta iubire şi a noastră răbdare,
Iar dacă tu mai ai în suflet un gram de speranţă,
Vino şi-mi dă-mi o-mbrăţişare şi vino de mă iartă.
Pot să-ţi cer de azi din nou să crezi în mine,
Să mergem împreună spre ale noastre vise.
Priveşte apoi duios şi simte al meu suflet
Ş-apoi sper să merit de la tine un nou zâmbet.
Să simţi că mă iubeşti şi să fii de-acum cu mine,
Să m-ajuţi ca împreună să mergem din nou spre bine.
Că mult am căutat şi ca tine în lume nu găsesc,
Vreau împreună să luptăm şi multe-n viaţă am să reuşesc.

poezie de Eugenia Calancea (2 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să fiu la mare...

Sunt bună cu el şi i-am cucerit inima,
Dar cred că uşor aşa s-a îndrăgostit de mine,
Acum am zile pline şi senine,
Aşa cum eram în copilărie cu mama.
Vreau să merg la mare unde valurile mă-nconjoară,
Un sentiment din trecut vine spre seară,
Când apusul are multe culori aurii,
Pescăruşii prind aproape de apă peştii vii,
Iar noi vrem să prindem valul fioros
Şi credem că această aventură ne este de prisos.
El pentru mine e un suflet bun,
Iar eu il iubesc şi-mi umfu penele ca un păun.

poezie de Eugenia Calancea (22 iunie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

O mare de culoare se-ntinde-n faţa mea:
E toamna ce-a venit şi-mi scaldă inima.
Văd roşu, verde, galben şi chiar portocaliu
Mă uit în sus: până şi ceru-i auriu.

Pe jos – covor de frunze vopsite tare mândru
Că-ţi vine să te duci, să intri-adânc în codru
Acolo unde lumea din jur toată dispare
Pentru-a-ţi lăsa simţirea în valuri de visare.

poezie de Nadia-Cosmina Prigoană
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai am o singură durere....

Mai am o singură scânteie care mă ţine în viaţă,
O singură plăcere care mă scoate din ceaţă,
Un singur dor când vreau să fii lângă mine,
Un singur gând atunci când ploaia nu mai vine.
Mai am o singură durere şi-mi place s-o numesc fericire,
O singură slăbiciune şi-mi place s-o numesc iubire,
Mai am un singur suflet şi-l ţin ascuns la tine
Şi-o singură dorinţă: să fii lângă mine.
Mai am o singură plăcere, să te văd zâmbind
Şi-un singur prinţ pe care să-l alint.
Mai am un singur loc şi ăla e în dreapta ta,
Am toate astea, ce-aş mai putea avea?

poezie de Eugenia Calancea (10 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec pe barca mea cu vise

Pe luciul lacului stau desculţă şi tristă
privind printre trestii maronii cerul senin
şi vad vrăbiile zgribulite ce zboară în vântul puternic,
iar ochii mei căprui întâlnesc privirea ta pătrunzătoare
din ochii tăi verzi ce aprind luna în noapte
şi mă-nfioară cu puterea lor, iar atunci barca se leagănă uşor
alunecând pe lac în asfinţitul colorat al soarelui,
mi-e frică de întuneric şi de răcoarea apei,
dar tu îmi furi sărutul mătăsos ş-apoi mă priveşti duios.
Ajungem la malul rece şi barca albă se leagănă uşor,
între trestii şi stuf cu apă verde şi aurie,
iar tu cu braţele mă cuprinzi într-o-mbrăţişare caldă
apoi uşor obrazul mi-l săruţi iar buzele-mi ard de iubire,
simţind inima ta cum mă iubeşte în neştire
că-mi era mult, mult dor de tine.

poezie de Eugenia Calancea (24 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă neagră

Cocoşii sparg liniştea nopţii,
N-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.

Zorile îmi bat în fereastră,
N-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.

Amiaza e bălaie,
N-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.

Se apropie asfinţitul roşu,
N-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.

Singur, în miezul nopţii, vorbesc,
N-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.

Cocoşii sparg liniştea nopţii,
N-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.

Zorile îmi râd în fereastră.
N-am foame, n-am sete, n-am somn.
Inima mea e neagră, neagră.

Inima mea e mereu neagră, neagră.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am obosit

Am obosit să-mi plâng iubirea
În visuri aşezate în poeme,
Căutând să-mi alung durerea
Ce-n suflet începe a-mi geme.

Dar toamna gându-mi cuprinde
Şi-n nostalgii mă poartă de zor,
Ochii-mi plânşi îmi surprinde
Şi mi-i zvântă cu-al vântului dor.

Şi-mi adie şi prin păru-mi lins
A vremii necruţătoare trecere
Şi dorinţa din cuvântu-mi stins
Se cuibăreşte-n mine în tăcere.

M-aş culca pe-o frunză ruginită
Căzută lin din ramura unui alun,
Dar inima mea e prea obosită
Şi mi-e teamă că-n vis o s-apun.

Am obosit să mai scriu de iubire
Să visez la ce nu va fi nicicând,
Voi pleca cu toamna-n neştire
Să-mi odihnesc trupul în pământ.

poezie de Camelia Boţ (13 septembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zilele luminii

Mă regăsesc în fiecare dintre oameni
şi caut răspunsuri la întrebările lor,
cel ce uită să se apropie de rădăcini
nevrednic îşi pierde credinţa
şi e zbate răpus de îndoieli.

În zilele luminii mă dezleg de întuneric
mai hotărât decât înfometaţii de cuvinte,
mă rup de teama care surpă voinţa
şi-mi rămâne în urmă ecoul.

Trăiesc în umbra răcorii de seară
dau la o parte nepăsarea,
odată cu puterea care se ridică pe zid
de zidul pe scară îl urc
în vreme ce orizontul se îmbracă în purpură.

De la mine scapă idei ce scapără,
lupt cu întâmplări care înghit scântei,
tu-mi dai iubirea ce-mi înfăşoară trupul,
eu nu ştiu ce să-ţi dau
nu vrei nimic.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O toamnă de vis

Toamna e mult apreciată-n scris,
zâmbeşti şi te simţi ca într-un vis,
la fel şi culorile ei precum ţi-a promis
te pot face să fii convins.
O fată îşi schimbă rochiile din seară în zi,
la fel şi toamna îşi schimbă culorile precum vezi,
dar peisajul este pentru a te linişti
şi indiferent de vreme, va fi sau nu va fi.
Când toamna e prezentă, orele petrec,
şi foşnetul frunzelor uscate, am să le încerc,
să fac să răsune codrul-n liniştea mută
şi inima să-mi bată ca după o luptă.
Vreau toamnei să-i ofer ceva, dar n-am nimic în schimb,
cu tine sub clar de lună aş vrea doar să mă plimb,
sunt sigură că doresc ceva ce nu pot avea
şi sper încă la o-mbrăţişare caldă din inima ta.

poezie de Eugenia Calancea (2 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri pe un portativ de toamnă...

E toamnă, e foşnet, e melacolie şi mai mult vis.
Toamna asta înseamnă şi mai mult somn,
căci dimineţile sunt îmbrăcate sumar în ceaţă
şi te fac să te ascunzi ca un copil în cearşaf.
Toamna asta e despre iubiri care oftează,
despre lupte de orgolii, despre viaţă,
ca să ne scoată sufletele din amorţire.
Totuşi bunătatea nu se demodează niciodată,
iubirea se testează, se simte mai departe,
iubirea e mai profundă toamna,
te face să te uiţi cu atenţie la toate clipele frumoase.
Vei alege să păstrezi în suflet doar câteva clipe,
când vara îţi lasă senzaţii de must de dragoste...
Toamna asta trebuie să ne scoată iubirile din amorţire,
trebuie să ne fie ghid, să mai uităm de alţii,
şi să ne întoarcem la noi, că bunătatea e în noi.
Toamna vine cu muzica ei în fiecare an
şi vântul de toamnă schimbă culorile frunzelor.
Fiecare trebuie să-şi găsească timp, să se aşeze
şi să privească căderea spectaculoasă a frunzelor.

poezie de Eugenia Calancea (13 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Tu eşti legătura cu rana
atunci când ne vorbim tăcerea
şi faci din viaţa mea
o ceremonie atât de pură

Vocea ta
e cea care plouă-n tăcerea febrei
tu-mi dezlegi ochii
şi te rog
să-mi vorbeşti mereu

Tu eşti adierea trandafirului
ce-şi flutură spinii
în tragedia vântului şi-a inimii
tu ai făcut din viaţa mea o poveste
în care cuvintele
sunt veştmintele
unor fascinante iluzii...

poezie de Lucian Domşa din Black metal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Puţin de nor, puţin de soare,
Puţin de viaţă, puţin de moarte,
Puţin de bine, puţin din mine moare
În fiecare clipă petrecută fără tine!

Puţin din timp, puţin din azi,
Puţin din noapte, puţin din somn,
Puţin cât am putut să dorm
În fiecare noapte petrecută fără tine!

Puţin din vis, puţin te mai visez,
Puţin mai îndrăznesc, puţin te mai chem,
Puţin te mai aştept, puţin te mai iubesc
În viaţa asta petrecută fără tine!

Puţin regret, puţin moment,
Puţin ai fost, puţin te mai cunosc,
Puţin de rost, puţin mai plâng,
În lumea asta petrecută fără tine!

Puţin mi-a mai rămas, puţin din glas,
Puţin dintr-un cuvânt, puţin din gând,
Puţin pământ, puţin mormânt
În moartea ce vine fără tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secretele îngerului

Un înger bun a venit în noaptea asta,
iar eu priveam la fereastră stelele
şi îngerul a venit pe pământ
din lumea lui albastră şi întunecată
să-şi întindă aripile peste noi,
care eram prinşi în vraja tăcerii.
În visul tău de demon sfânt
cauţi să-mi aperi raţiunea mea cea vastă,
în noaptea cu multă durere şi suspin,
apoi vreau să mă strângi la pieptul tău
să uit de durere şi din nou să prind putere,
farmece şi vraji să dispară la lumina lunii
ce apare cu limbi de foc şi cercuri aurii
la o distanţă mică de şoaptele tale
cu umbre secrete şi vise iubite,
peste tristetea mea o stea se ridică
şi luna apare şi ea împlinită cu lacrimi de foc
luminând faţa ta înmărmurită
de multă dragoste împlinită.

poezie de Eugenia Calancea (8 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prohodul asimptotei temporale

Mă caut în părinţii mei
Şi văd că sunt puţin din ei,
Mă caut în copii, apoi
Şi sunt puţin în amândoi,
Mă caut mai târziu în tine
Şi sunt puţin. Puţin, dar bine.
În mine mă găsesc decât
Când voi mă căutaţi, încât
Mă voi găsi tot mai puţin
În vecii vecilor. Amin.

poezie de Marius Robu din Aproape alb
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între frunze cărămizii...

Ies la plimbare pe la prânz,
când soarele străluceşte,
m-aşez pe bancă şi privesc
la frunzele de aur care cad
în bătaia vântului destul de puternic.
Le văd plutind fără destinaţie
mi-e milă de ele, ca de viaţa oamenilor.
Inima omului e ca rochiţa fetiţei sărace,
o coşi de multe ori, iar ea devine
şi mai puternică,
dar numai ea îţi dă fericirea
şi bucuria de-a trăi.
Inima simte îmbrăţişarea
caldă a naturii între frunzele
cărămizii şi aerul de lemn
cu ploaie fină ce alungă soarele pentru moment,
ce revine apoi râzând slab.
Stau şi ascult vocea frunzelor,
privesc înclinaţia copacilor
ş-ascult cântecele tradiţionale,
muzica şi poveştile păsărilor zgribulite,
ce-ţi fac inima să vibreze spontan.
Asta e magia unei zile de toamnă,
care adună vise în adâncul sufletului.

poezie de Eugenia Calancea (15 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima dragoste

Un foc brusc
i-a invadat faţa,
ce colorează o inimă
întunecată de durere.
Apoi am citit zâmbetul,
tipărit pe faţă, care
avea o culoare aprinsă.
Ea nu ştia nimic despre dragoste.
S-a aprins o lumină,
strălucitoare pe faţa ei, iar
în privirea ei, era dragostea...
El i-a citit inima...
A vrut doar un zâmbet
înapoi de la fată,
Zâmbetul ei i-a dat speranţă
Iar privirea lui a fost mirată,
de lumina inimii ei
care s-a îndrăgostit.

poezie de Eugenia Calancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori toamna e pustie...

A venit răsăritul din toamna sufletelor pustii,
în parc sunt atât de multe bănci goale,
ce încă păstrează atât de multe fotografii,
cu îndrăgostiţii din vara fierbinte.
Azi toate băncile plâng şi sunt înverşunate,
mai prind doar frunzele în zbor,
crezând că sunt îndrăgostiţi cu dragostea lor.
A venit toamna viselor cărămizii,
când frunze şi flori cad pe rând răpuse
şi se ascund în sufletul pământului...
A venit toamna cuvintelor nerostite,
atât de multe fericiri şi inimi frânte,
aripile îngerilor au căzut pe jos
şi sufletele sunt transformate-n lacrimi,
ploile de toamnă revin haotic
şi merg în cu o iubire de împrumut,
din cerul curcubeu al asfinţitului de soare.

poezie de Eugenia Calancea (6 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primavara cu iubire-n suflet

Şi iată ca s-a înlănţuit
primăvara care râde
topită în culori de flori,
purtate de vântul blând
cu focuri roşii şi flăcări
multicolore pline de iubire,
iar sufletul omului devine
curat prin spovedanie
ş-apoi ploaia face dragostea
de înger cu atingerea ei fierbinte
şi vine sărutul tău ca un fulger.

poezie de Eugenia Calancea (23 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!