Am ales Opera şi a trebuit să-i scriu tatei o scrisoare. Fiindcă eu de la 14 ani fugeam de acasă ca să mă duc la Operă... Vai de mine! A fost ruşinea ruşinii! Cum să fac eu aşa ceva?! Ce-i aia să fii artist?! Eu am fost tot timpul oaia neagră a familiei. N-am o relaţie prea bună cu familia mea şi recunosc. Dar eu mi-am creat singură drumul în viaţă şi am ştiut să cred în mine, chit că alţii mi-au dat cu şutul în fund şi mi-au spus că nu sunt bună, că nu voi reuşi... Eu am mers mereu înainte!

citat din Ozana Barabancea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am trecut

Am trecut prin foc, dar şi plin ploi
Însă niciodată nu am capitulat un război
Poate am câştigat, poate am pierdut
Însă mereu am luat totul de la început.
Destinul m-a învăţat să înfrunt teama
Şi-aştept ziua-n care un copil îmi va spune "mama"
Fiindcă mai presus de carieră, putere
Este familia, adevărata noastră avere.
N-am să-i uit pe cei care mi-au zis o vorbă bună
Pe cei care mi-au rămas alături în furtună!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (11 noiembrie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comoara casei mele

E mare casa şi frumoasă,
Dar în odaia spaţioasă,
Privesc cu inimă-ntristată,
Un chip de mamă şi de tată,

Căci ei mi-au dat pe lume viaţă,
Mi-au fost lumină şi verdeaţă,
Mi-au fost căldură şi câmpie,
Şi scut la greu şi armonie,

Şi veghe-n noapte nedormită,
Şi leac la tainică ispită,
Mi-au pus a vieţii hrană-n blid,
Spre fapta bună mi-au fost ghid...

E faină masa, canapeaua,
Biblioteca şi perdeaua,
Dar ochii mei privesc doar rama,
De unde îmi zâmbeşte mama,

Cu chipu-i blând privind duios,
Al tatălui surâs frumos,
Într-un duet ce pe Pământ,
E tot ce-i drag şi tot ce-i sfânt...

Voi mă priviţi acum din Cer,
Dar îmi doresc şi cred şi sper,
Cu suflet năpădit de teamă,
Că v-oi vedea şi fără ramă,

Şi v-oi îmbrăţişa cu drag,
Trecând al veşniciei prag,
Căci viaţa cât e de bogată,
Nu-i cât o mamă şi un tată....

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să vorbiţi de mine

O să vorbiţi de mine
la timpul trecut.
O să vorbiţi de mine
că n-am făcut ce-aţi vrut.
O să vorbiţi de mine
c-am fost un om nervos.
O să vorbiţi de mine
c-am fost un păcătos.
Voi nu aveţi dreptate.
Ba chiar mai mult ca mine,
v-adăugaţi păcate.
Vă faceţi de ruşine.
Cu minte înţeleaptă,
prin ceea ce-am făcut,
Am mers pe calea dreaptă,
la nimeni n-am cerut.
Am reuşit în viaţă,
mă simt om împlinit.
Cu mintea mea isteaţă,
acum sunt fericit.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă am fi fost Dumnezeu

Noi oamenii, dacă am fi fost Dumnezeu,
Nu te-am fi făcut din lut,
Şi nu te-am fi lăsat să putrezeşti în el, după moarte.
Nu te-am fi îmbătrânit cu timpul,
Nu te-am fi petrecut "dincolo" ridat, bolnav,
Neputincios şi urât mirositor.

Noi oamenii, dacă am fi fost Dumnezeu,
N-am fi făcut tristeţea
Şi nu ţi-am fi spus:
"Ia-o, noi nu avem nevoie de ea!"

Noi oamenii, dacă am fi fost Dumnezeu,
Nu i-am fi ucis copiii lui Iov,
Consolându-l că i-am dat alţii în schimb.
Am fi ştiut că pentru părinţi
Fiecare copil este un unicat.

Noi oamenii, dacă am fi fost Dumnezeu,
N-am fi creat microbacterium leprae
Şi n-am fi avut satisfacţia
De a te lăsa în afara cetăţii, flămând şi gol,
Putrezind de viu.

Noi oamenii, dacă am fi fost Dumnezeu,
N-am fi blestemat femeia cu durerile naşterii,
Printr-o opţiune univocă,
Misogină şi perpetuă.

Noi oamenii, fără să fim Dumnezeu,
Te-am creat, imaginându-te veşnic.
Am fost ospitalieri şi te-am primit îngenunchiaţi,
În noi, în case şi temple,
De proşti ce suntem,
Fiindcă ne place să ne iluzionăm.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu cu teamă de-astă lume

M-am retras în casa mea, am dispărut din peisaj,
N-am bătut la porţi străine, singură mi-am dat curaj,
N-am plâns, n-am cerşit iubire, am ştiut s-o cuceresc,
Dragostea păstrând-o-n taină pentru ea scriu şi trăiesc.

Cei ce mi-au zâmbit continuu arătând prietenie,
Vrând să fie-atrăgători afişau doar viclenie,
M-am îndepărtat de ei, nimic nu aveau a spune,
Am fugit lăsând în urmă fumul de amărăciune.

Am descris realitatea cea furată, crunt destin,
De prin flori sau de prin pietre, din furtună sau senin,
Însetată-am fost mereu de dorinţa de dreptate,
Să-l ajut pe cel ce-înoată în ape învolburate.

În scutec de frunze veşted toamna m-a înfăşurat,
N-am să scriu din obligaţii, nici să scap de vreun păcat,
Scriu cu teamă de-astă lume că rămâne-ndepărtată
De iubirea cea de suflet, de trăirea cea curată.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplitatea iubirii

N-am fost bărbatul cel mai bun din lume,
Nici cel mai sfânt sau cel mai înţelept,
Nu am avut o măreţie anume,
Dar ţi-am dat toată inima din piept.

N-am posedat averi nenumărate,
Nici sânge nobil nu am moştenit,
Însă am stat cu tine zi şi noapte
Şi-am fost al tău odor nepreţuit.

N-am fost sortit să ţes frumos cuvinte
N-am perorat cu gând să te atrag,
Ci vorbele ce mi-au venit în minte
Eu ţi le-am spus mereu cu mare drag.

N-am fost un om de ştiinţă remarcabil
Nu am făcut nicio descoperire,
Însă am fost şi am rămas capabil
Să te-nconjor tot timpul cu iubire.

poezie de Octavian Cocoş (22 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frank Slade (în apărarea lui Charlie Simms la întâlnirea de la Colegiul Baird): Am ajuns în acest moment la o răscruce în viaţa mea. Am ştiut mereu care a fost calea cea bună. Am ştiut fără excepţie, dar niciodată nu am luat-o pe calea cea bună. Şi ştiţi de ce? Era al naibii de greu. Acum cazul lui Charlie. A ajuns şi el la o răscruce. El a ales o cale. A ales-o pe cea bună. Este calea făcută din principii care duce la formarea caracterului. Să îl lăsăm să îşi continue drumul.

replică din filmul artistic Parfum de femeie
Adăugat de Madalina Gorneanu (Voicu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miranda Priestley: Credeai că nu ştiu. Ştiu ce se întâmplă de ceva vreme. Doar că mi-a luat puţin timp să gasesc o alternativă potrivită pentru Jacqueline. Şi slujba aceea la James Holt este atât de incredibil de bine plătită încât desigur că a acceptat. Aşa că i-am spus lui Irv că Jacqueline nu este disponibilă. Adevărul e că nimeni nu poate face ceea ce fac eu. Nici măcar ea. Celelate candidate ar fi considerat slujba imposibilă şi revista ar fi avut de suferit. Mai ales din cauza listei. Lista de creatori de modă, fotografi, redactori, scriitori, modele, toţi descoperiţi şi educaţi de mine, care mi-au promis că or să mă urmeze când şi dacă aleg să plec de la Runway. Aşa că s-a răzgândit. Dar am fost foarte impresionată de cât de mult te-ai străduit să mă avertizezi. Nu credeam că voi spune asta vreodată, dar mă recunosc foarte mult în tine. Vezi dincolo de ceea ce vor oamenii şi de ceea ce au nevoie, şi poţi alege singură.
Andy Sachs: Nu cred că sunt ca tine. Nu cred că aş putea să-i fac lui Nigel ceea ce ai făcut tu, Miranda. N-aş putea face una ca asta.
Miranda Priestley: Dar ai făcut deja asta cuiva. Lui Emily.
Andy Sachs: Nu e ceea ce... A fost altceva. Nu am avut de ales.
Miranda Priestley: Ba nu, ai ales. Ai ales să fii promovată. Vrei o astfel de viaţă. Asemenea alegeri sunt necesare.
Andy Sachs: Dar dacă asta nu e ceea ce vreau? Adică dacă nu vreau să am viaţa ta?
Miranda Priestley: Nu fi ridicolă, Andrea. Toată lumea îşi doreşte o viaţă ca a noastră. Toată lumea ar vrea să fie în locul nostru.

replici din filmul artistic Diavolul se îmbracă de la Prada
Adăugat de Matache Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat

Mi-am construit
în viaţă drum
N-a fost uşor
am râs... am plâns
Doar sunt un om

Am învăţat că în viaţă
Nimic
pe tavă nu e pus
Am învăţat
ca să muncesc.
Am învăţat să iert
Dar nu-i de-ajuns

Am învăţat să tac
Când...
n-am gândit destul
Am învăţat să-nvăţ
Ce n-am ştiut demult

Am învăţat
să preţuiesc
Prietenii din jur
Să cred în mine
în eul meu
Am învăţat să sper
Un soare care mâine
Va răsări... la fel!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că am fost foarte ajutat de divini­tate. Şi în închisoare. Mi-am dorit mereu să fac un documentar într-un penitenciar. N-a fost să fie, dar până la urmă, am fost arestat, pe principiul: "Ai grijă ce-ţi doreşti!". Nu regret acele patru zile, aş scrie o carte. Au avut legătură cu religia, pentru că din celulă vedeam o biserică. Ceilalţi deţinuţi mi-au spus că, dacă pe drumul către tribunal văd o biserică şi dacă din sală mai văd una, să fac la cameră semnul revistei dumneavoastră, "OK", că va fi bine. Şi aşa a fost. Când am ieşit din puşcărie, primul drum l-am făcut la televiziune. Plus că, la câte s-au rostit pe OTV, cred că m-a ajutat Dumnezeu şi să nu fiu omorât până acum.

citat din Dan Diaconescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am ieşit din rând

Să nu ies din rând,
să nu merg în faţă,
La rău să nu mă plâng,
Dumnezeu aşa mă-învaţă.
Cât am fost în viaţă, n-am ieşit din rând.
Nici n-am mers în faţă, am ţinut de rând.
Am rămas acolo, unde-i locul meu.
N-am fost un Apollo, nici n-am fost un zeu.
Am măsurat timpul, doar cu pasul meu.
N-am văzut Olimpul, cred în Dumnezeu.
De la El am primit viaţă, Lui m-am închinat,
El mi-a dat povaţă, El m-a luminat.
Cât am fost în viaţă, El m-a ocrotit,
Iar când s-a rupt aţă, tot El m-a primit.
De-abia atunci,
Cu credinţă-n suflet, am ieşit din rând,
să stau şi să cuget, cine-am fost şi cine sunt.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cazier

E timp să-mi fac bilanţ de-o escapadă
De fapte ce-am produs şi-am fost pricină;
Să văd obiectiv de-am fost de vină
Şi dacă "acasă", îi mai pot spune... "Ţară dragă"?

Întâi avutul, ipocrit la cei ce l-au,
S-a dus, mi s-a luat... "japcă" încet-încet
De-un co-popor ce l-am pierdut de înţelept...
Cu-atât mai mult, cu cât venisem ca să dau!

Mi-am risipit economii prin primării
Sponsorizând lingăi parşivi cu râs sarcastic,
Mă pedepsind că nu-mi dau suflet!?... Drastic
Punând străbunii-mi inventar... cu sforării.

Mi-au luat şi bruma ce-mi rămase-un colţ de ţarnă
Căci grosu-i luat şi-i dedesubt la zeci de blocuri,
-Falsificând ce-au numărat "public", ca ale lor stocuri-
Ce din părinţi le-aveam... S-au dus pe goarnă!

Maşinile mi-au spart, le-au făcut rable,
Ce-am construit mi-au luat în schimb, dezdăunare;
Că trebuia mai mult să pun şi-n răzbunare
Şi judecăţile-am pierdut... N-am dat "parale"!?

Sunt un ratat în ochii lor că după o viaţă
N-am nici cât alţii au făcut în trei luni;
Să-i sparg afară pe străini!?... Nu-s printre buni!...
Nici diplome de-o lună n-am... Nu-s dur de gheaţă!?

Toţi ce m-au frânt, m-au mărunţit, mi-au luat avut,
Sunt protejaţi că-mpart ce au, ce nu-i al lor!?
Eu sunt doar cont de cheltuieli... Nu-s "autor",
Că n-am pus mâna... Deci rămân "necunoscut"!

Am un câştig căci stresul mult şi vise sparte
Aduc aminte de uman ce-l am, mi-e boală
De prea mult bine-ntors în rău; că nicio şcoală
Nu-mi dă câştig, căci se prescrie... nedreptate?!

Deci mi-ar rămâne decât rugi, fără de mistic,
Numai că popii ieri mi-au spus "n-ai loc de veci
De nu ne dai...!", c-aşa se-mparte, să petreci
Precum Iisus, ce-l proslăvesc... eufemistic!?...

Dosar curat cred c-am, deci pot să cer
Un pic de suflet din ce nu-i, ce-a mai rămas
Din plus cu minus... De nu ţeasta-mi las la ras,
Că oricum golită-i... N-am măcar nici cazier!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonier în regatul tăcerii

devenisem periculos, tăcerile mă ascultau smerite
şi le era frică, puteam să le cuceresc
aşa că m-au încercuit
m-au îngenunchiat şi mi-au cerut
să vorbesc
dar primii luaţi au fost ochii
să nu mai văd ce-i în jur
apoi mi-au luat dinţii să nu pot opri şuvoiul
şi la sfârşit mi-au luat minţile
rătăcitor, pipăind drumul
şi revărsând potop de cuvinte fără rost
am fost lăsat în libertate
scăpaseră de-un incomod care putea tăcea
mai mult decât tot regatul

cine sunt? unde sunt? în ce timp?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram adolescent, licean în cursul superior, evitam prietenia colegilor zgomotoşi şi fără năzuinţi; ceva instinctiv parcă mă îndemna să mă feresc de ei, spre a nu fi derutat de pe calea bună. De aceea, mi-am închis sufletul între cărţi, considerând că numai ele sunt cei mai buni prieteni, care totdeauna m-au îndrumat şi mi-au fost călăuze în viaţă.

citat din G.T. Niculescu-Varone
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-l mai aştept pe Moş Crăciun

Eu nu-l iubesc pe Moş Crăciun,
Cu mine el nu a fost bun,
Mereu el m-a sărit din rând,
Cadou nu mi-a adus nicicând.

Obrăznicii nu prea făceam,
Îl aşteptam privind pe geam,
Drumul spre mine nu-l ştia,
De-aceea cred că nu venea.

Tristeţea-n suflet ascundeam,
La nimeni of-ul nu-l spuneam,
Îmi impuneam să fiu mai bună,
În anul următor să vină.

Anii treceau, el nu venea,
Nădejdea rost nu mai avea,
Timpul s-a scurs şi pot să spun,
Nu-l mai aştept pe Moş Crăciun.

poezie de Viorica Pop din Paşi spre viaţă (20 noiembrie 2005)
Adăugat de Viorica Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a fost generos cu mine şi încă am remuşcări că n-am luat tot ce puteam de la cei care mi-au fost mentori.

citat din Dan Negru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opera de arta

Ce? Mi-au mâzgălit pereţii?
Voi face din mâzgăleala lor o operă de artă
Îmi voi închide între rânduri comoara
Cum îşi închide traseul misterul pe hartă.
Şi semne?
Ce semne cred ei că pot ţine ascunse
zăcămintele lacrimilor din toc
ce-şi depun ouăle lor albastre
printre ele.
Una după alta
Zilele stau ţapene-ntre coperţi.
Cel mai greu îmi e să-i pun titlu
Să-i zic pe nume,
Ca să ştiu ce să scriu pe piatra aspră de mormânt.
Aşa numesc eu micul incubator al coperţii
Mâzgălit pentru a nu ştiu câta oară
cu o ciudată operă de artă
Pe dinăuntru
Şi afară.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jean-Luc Picard: Mi-au luat tot ce eram. M-au folosit să ucid şi să distrug şi nu i-am putut opri. Ar fi trebuit să-i pot opri. Am încercat. Am încercat din răsputeri. Dar nu am fost destul de puternic. Nu am fost destul de bun. Ar fi trebuit să fiu capabil să-i opresc. Ar fi trebuit... Ar fi trebuit.
Robert Picard: Aşadar... fratele meu e o fiinţă umană până la urmă. Ai să-ţi aduci aminte de asta multă vreme, Jean Luc. Multă vreme.

replici din filmul serial Star Trek: Generaţia următoare
Adăugat de Cerchez Elena-Alina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descătuşare

Până mi s-ar forma dinţii
Am făcut ce-au zis părinţii.
Mi-a plăcut, nu mi-a plăcut,
Bine, rău, dar am făcut...

Să mă laude vecinii,
Neamurile şi străinii
Că am purtare frumoasă
Şi... cei şapte ani de-acasă.

A venit pe urmă anul
Să atârn de gât ghiozdanul
Şi să mă duc la şcoală,
Să fac părinţilor fală.

Şi-am plecat zilnic de-acasă
Ca să stau zmirnă în clasă,
Să ascult învăţătorii
Şi-n lipsa lor, monitorii.

Terminând şcoala primară,
Trecui la cea secundară.
Să scap de oi, vaci, plug, sapă
Schimbai ghiozdanul c-o mapă.

Aici, în clase pe serii
Şi profesori pe materii
Să-nvăţ mult şi cu temei
Ce pot să prind de la ei.

Ani în şir, oră de oră
Socrit de toţi, ca o noră,
Am ştiut sau n-am ştiut,
Am spus ce m-am priceput.

Şi... ce-aş fi putut pricepe
Sau original concepe,
Între atâţi oameni grei
Şi amalgam de idei?...

La armată toţi mi-au spus
Să fiu la ordin supus...
Ordinul nu se disacută,
Ordinul se execută.

Făcui un război în est,
Mai făcui şi-altul în vest...
Aveam eu ceva de spus,
Dar aşa mi s-a impus.

Am fost, ca învăţător
Subaltern la director
Şi în clasă am intrat
Când clopotul a sunat.

Am fost subalternul meu,
Însă şi-atunci mi-a fost greu
Aveam sau nu de muncă chef,
Dar ca director, mi-am fost şef.

Prea puţin îngăduitor
Era mai sus un inspector,
Peste el altul mai mare,
Eu... supus la fiecare.

Şi aceşti bieţi migratori,
În funcţii perindători,
Prea mult nu ştiau să spună,
Dar voiau să se impună.

A venit apoi de-odată
Insurecţia armată
Şi-am pornit din poartă-n poartă,
Să ridicăm biata gloată.

Şi astfel 40 de ani
Semnând lunar pentru bani
Am fost mare, am fost mic,
Am fost mult, n-am fost nimic.

Am făcut ce-am învăţat,
Ce legea m-a obligat,
Ce mi-au cerut cei de sus
Şi conştiinţa mi-a impus.

Dar, acum s-a terminat
Că am fost pensionat
Şi am în societate
O deplină libertate.

Mă culc şi mă scol când vreau,
Fac ceva sau... pot să stau,
Plec şi vin când vreau acasă,
Sunt punctual doar la masă.

M-aş simţi destul de bine,
Ceva însă nu-mi convine,
Sincer să mărturisesc,
N-aş fi vrut să-mbătrânesc.

Să nu fie de mirare
Că şi eu, ca orişicare
Aş porni din nou la drum,
Dar cu mintea de acum.

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!