Violetta Petre

Eu voi poezi pe frunze și pe florile de tei...

Cum să te resping durere, când îmi calci pe primăvară și îmi siluiești nimicul ce mi-am mai rămas în cord?
Și mă exilezi draconic și mă dai pe ușă-afară, în galop să-mi număr pașii spre furtunile din nord...
N-am gustat din iarba verde, florile-au rămas în urmă, doar pe glezne port un mugur de sărut abandonat;
Îl ascund în poezie, într-un vers atins de toamnă, când eram cu muza-n goană, printre stele, la furat...
Și va înflori pe pulpă și pe sâni și pe spinare, fără apă, fără soare, doar cu sângele ce-l port
Îmbibat în rime-albastre și în viruși de iubire dintr-o moștenire-astrală, nu din muze de import...
Poți să mă mai dori o viață și-ncă una, fără milă, nu-ți voi ostoi dorința de-a mă-ngenunchea când vrei,
Cât vor străluci în noapte toate novele și luna, eu voi poezi pe frunze și pe florile de tei...
Că am verdele în vene și un mov regal mă-mbracă în peregrinări ostile, cu blesteme diavolești
Și nu vei putea vreodată să m-alungi și să mă-ntuneci, că sunt înger de lumină din pagodele cerești...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Clipe efemere...

Vrăjiți mi-s ochii sub catifeaua nopții,
Cupolă de vis, brodată divin,
Când stelele sorții pe toți ne sfidează,
Știind ce ne așteaptă-n destin.

Vântul timid sărută flori de tei,
Parfumând cărările verii în noapte,
Luna sfioasă ca o fecioară cuminte
Caută povești de iubire sub stele,
În vii și noi scânteieri.

Care e menirea voastră?
Muze caline, prietenele mele,
Unde vă faceți culcuș sau case,
Nu vă e milă de frământările mele?

Ca o divă printre stele vechi și caste,
Flori de foc în nopți de smoală,
Luna trece nici că-i pasă
Ce gândesc sau ce mă apasă,
Ce iubire port sub stele.

Timpul toarce roluri multe...
Și ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit de-al meu Ulise,
Rătăcit în depărtări.

Ce-ar fi cerul fără stele
Și pământul fără flori,
Ce-ar fi omul fără visuri,
Fără al iubirii fiori,
Ce-ar fi munca fără sporuri
Și viața fără onoruri,
Ce-ar fi Terra fără oameni
Și Geneza fără valuri...
Ce-ar fi viața fără moarte,
Ce e dincolo de toate,
Ce ești Tu divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul plin de toate,
Univers prea plin de șoapte,
Printre stele înflorate,
Când îmi dai răspuns la toate?

Până atunci, clipe efemere,
Pace spre eternitate,
Și iubire pân la stele,
Că-i mai bună decât toate.

poezie de (10 iunie 2018)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Îmi iau primăvara-n spate și alerg spre primul tren...

Mă gândesc că-s prinsă-n plasa unui vis diavolesc și n-am arme potrivite, unde-l doare să-l lovesc...
Poezia nu mai are nici putere, nici avânt, când o scriu doar cu durere și-s consoane în cuvânt...
Vânt și ploi au prins vocale și le-au răstignit pe cruci, poezia mea de vineri a rămas în cuib de cuci...
Inventez o nouă cale înspre suflet printre ploi, unde să-mi conduc toți pașii singură și fără noi...
Să iau primăvara-n spate și să plec înspre păduri, unde verdele se zbate, să exulte-n muguri puri...
Și să-mi regăsesc culoarea și dorința de-a zbura, doar sorbind din seve-albastre dintr-o lacrimă de stea...
Este timpul învierii și-al renașterii din neant, știu că-n primăvara asta am și eu un loc vacant...
Dar, îmi trebuie un zâmbet și un cântec violet, să le-arăt când trec hotarul, plata pentru un bilet...
Scormonesc prin acareturi și găsesc într-un jurnal, zâmbetul de altădată și refrenul muzical,
Ce îl fredonam prin viață, ca imbold pentru izbânzi, când în orice dimineață plăteam lacrimii dobânzi...
Și alerg spre trenul vieții, să mă urc din mers spre-amurg, și s-apuc să prind secunde ce-n clepsidre încă curg...
Am să gust din fiecare, doar puțin să am mai mult, să-mi rămână o secundă-ntr-un poem ce-l vreau indult...
Să rămână peste veacuri ca dovada unui vis, pe care l-am scris în versuri ce adastă-n paraclis...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Rătăcire

Mă-ntreb la răsărit și la apus, pe unde-mi umblă gândurile toate?
Răspunsuri caut, doar pe unde nu-s și nimeni să-mi răspundă, nu mai poate.

Nu mă privește nimeni cum deschid, din când în când un ochi înspre lumină,
Tăcerile, poemele,-mi ucid și versul meu e doar păcat și vină.

Și cum să fie, când nu mai sosesc, nici primăverile ca altădată?
Iubirile, pe rând, se ofilesc, speranța e în ceruri suspendată.

Albastrul moare pe spinări de chriști, însângerat sub lovituri de ură
Și cum să îndrăznești să mai exiști, când doar blesteme înfloresc pe gură?

Dospesc orgolii și în bob de grâu, că, plouă cu venin și cu otravă,
E doliu și în apa mea de râu și salcia-ngenunche, grav bolnavă.

Și marea, Doamne, a rămas în larg, nu mai sărută țărmul și-o să moară,
Ca o corabie fără catarg, ca un arcuș, fără a sa vioară.

Nu mai răsar și nici nu mai apun. S-a-nghesuit și timpul de durere
Într-un balon anemic de săpun, cu rănile deschise, la vedere...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Și tac... și tac...

Câtă tristețe e-ntr-un bob de grâu, că se oprește pâinea din dospit,
Când lacrima din cer e ca un râu, pe fruntea unui înger urgisit!
Cât întuneric curge dintr-un gând încarcerat în frici și nerăspuns,
Când întrebări sunt multe și-n pământ nu mai e loc de noi îndeajuns!

Și câtă-nsingurare ne-a pătruns prin sângele contaminat letal!
Și totuși ne plimbăm de jos în sus și totuși noi sperăm paradoxal,
Cu moartea înfrățiți, în joc barbar, că viața doar în vis ne-. a mai rămas
Și vom uita-n arestul glaciar, cum e să faci spre ușă primul pas.

Ce poate fi mai dureros și crunt, să nu te poți mișca în voia ta
Și să nu-ți însoțești nici la mormânt pe mama metamorfozată-n stea?
Și vitregit de rămas bun și dor, să te-mpietrești, să nu mai simți nimic,
Să pui pe lacrimă și inimă zăvor și toate astea la un simplu clic.

Se scurg minutele într-o lentoare grea, precum în mica moarte, fără rost,
Între pereții caselor de nea, pe unde primăvara n-a mai fost.
Poemele se bat cu pumnii-n piept, oprindu-și respirația-ntr-un gest
Apocaliptic. Lângă el aștept să bată clopotele-ntr-un ecou funest.

Câtă tristețe e între coperți! Pe foi nescrise-o muză a murit
Și nici măcar nu poți să te mai ierți, că scâncetele nu i-ai auzit,
Când liniștea domnește în cuvânt, ca un blestem de viruși fără leac
Și n-am puteri să-i sap niciun mormânt și n-am puteri să plâng și tac... și tac...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Prima iubire

Se scutură iar teii și parcă-i toamnă iară,
S-a strecurat o vară fără identitate
Și plouă ca-n potopul lui Noe. Ca o fiară
Mă sfâșie prezentul acesta și se zbate

Secunda fără nume, cu flori de câmp pe frunte
Când fluturii albaștri, să mă învețe zborul,
Mă ridicau de umeri până în vârf de munte,
Să îmi arate locul unde se naște dorul.

Și nu mi-era nici teamă când îți cădeam în brațe
Și nu-mi era nici iarnă, când mă ningeai, iubite,
Îți așteptam iubirea, cu foame, să mă-nhațe
Cu-mbrățișări de inimi, în vară poleite.

Erai prima iubire, primul sărut de soare
Și înfloream, cum macii, în palma ta cuminte;
Nici nu știam, iubite, că mângâierea doare,
Când pleacă fantomatic și uită să m-alinte.

Și am plecat în viață, cu soarta în spinare,
Ca doi străini în noapte, pe drumuri paralele.
Doar amintiri de-o vară ne duc pe fiecare
Într-o poveste-a noastră, când ne ploua cu stele...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Neliniști la hotare...

Să calci pe ghiocei e ca o blasfemie, să plângi cu ochii mei e doar o simfonie
A lacrimii de jad ce-și face loc loc prin dune, din irișii ce cad pe margini de genune...
Să dai cu pietre-n flori e un păcat de moarte, să-mi dai mereu fiori, când ești tot mai departe
E doar un joc absurd, partidă fără miză, în care râd și zburd într-un decor de criză...
Să râzi când eu jelesc în versuri fără rimă, e doar un gest prostesc, dacă nu chiar o crimă...
Să crezi că ești mai bun, decât însăși clemența, e semn că ești nebun cu toată indulgența...
Să crezi că ești stăpân pe verdele pădurii e o dovadă-n plus că ești adeptul urii
Și când din țevi de tun, trimiți mesaje dure, e semn că un taifun liniștea-o să ne fure...
Când mă ataci perfid, cu rictus fals sub mască, eu, cum să te desfid, când un mormânt se cască
Și liniștea îmi furi, din toane de sminteală, că nu mai poți să-nduri atâta picoteală...
Vrei nume de erou demonic fără milă, că de atâta pace ți s-a făcut cam silă...
Și parcă n-ai nimic și vrei să ai o lume întreagă într-un dric, ca să o poți supune...
Și eu, cum să te-aștept cu pâine și cu sare, când tu-mi trimiți în piept ghiulele la hotare?
Păcat că ai uitat, că ești la fel ca mine, cu Dumnezeu jurat, deloc nu-ți va fi bine...
Nu ești tu înțelept și mai presus de lege, iar eu știu să aștept sfinții să te renege...
Și-ngenuncheat de răul propriei nebunii, chiar de te rogi, Satană, nicicând n-ai să învii...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Dintr-o dâră de condei...

Hai, Anida, lasă-ți părul să îți fluture prin vii,
Când alergi ca o nălucă printre toamnele târzii!
Nu-mi mai vitregi privirea, unduiește-ți trupul gol,
Să te cânt din lira verii adormită-n si bemol!

Ning castanii frunze roșii peste brațe de cleștar,
Eu îți pun luna pe umeri și-ți fac loc în calendar,
Să-mi fii luni și să-mi fii vineri și septembrie și mai,
Anotimpul tău, Anida, numai mie să mi-l dai.

Și să-mi înflorești în palme, să te-adulmec pofticios-
Dintre florile pădurii tu miroși cel mai frumos.
Lasă-mă, să-ți scriu pe buze tot ce n-aș putea să-ți spun-
Am tot adunat săruturi, încă tot le mai adun,

Ca un cerșetor de vise, stau la pândă să te prind,
În poemul meu de toamnă, cum, Anida să-ți aprind,
Felinare în amurgul ce mă-ngenunchează iar,
Când tu vrei doar primăvară să-ți aduc, iubito,-n dar?

Hai, Anida, să bei mustul toamnelor din ochii mei
Și te fac nemuritoare dintr-o dâră de condei...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Vara ta fără sfârșit...

Am strivit fără să vreau, frunză galbenă-n cădere
Cu un vers de toamnă trist,( mi-este singura avere).
Cioburi ruginii scâncesc, pe sub talpa poeziei
Într-un ritual caduc, de teama melancoliei.

Și neliniști îmi pătrund, până-n oase și retină-
De-aș putea să le ascund de tăcere și de vină!
Și țip eu în locul lor, vara-și strânge trena-n grabă,
Eu vând ploi și vânt și nori, pe nimic, la o tarabă.

N-am cumpărători în jur, piața-i plină de culoare,
Tuberozele cuminți strigă alb în gura mare,
Busuiocul spre altar se grăbește să ajungă,
Eu așez pe un cântar lacrima din mâna stângă.

Și cu dreapta mă închin, la copaci orfani de verde,
Să m-aștepte până vin, lângă ei, să mă dezmierde.
Desfrunzită de iubiri și de nopțile cu tine,
Gust amar din amintiri, în alcovuri clandestine.

Tu ai veri fără sfârșit, nu-ți cad frunze la picioare,
Lacrima ți s-a oprit undeva-ntre noi și mare;
Nu ai așteptări, inert, ca o stâncă-abandonată,
Ai doar un prezent obtuz, într-o clipă resemnată.

Eu țin toamnele la piept, iarna-mi geruiește teama,
Primăverile le-aștept cu flori roșii pentru mama.
Doar când vine vara-mi scot amintirile din minte
Și le-așez în poezii, să citești printre cuvinte...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La moartea lui Radu

De ce n-ai așteptat până la vară
Când primăvara se renaște-n lunci
Cu verde clar, lichid închis în lacrimi
Venind de departe, din suflete adânci.

Te-ai dus fără să-mi spui că nu mai vii
Pădurile s-au strâns chircite-n toamnă
Și te-ai murit în cartea de pe masă
Biblia veche cu coperți de aramă.

La moartea ta n-am plâns și nici nu știu
Dacă vreodată, Radu, te voi plânge.
Te-ai sinucis fără să mă aștepți.
Te-ai dus fără să mai întrebi de mine.

Azi te mai caut printre frunze moarte
Și cânt încet prin galbenul pădurii
Dar mor doar uneori când apa curge
Și se despoaie de frunzar, gorunii.

Te-ai dus fără să-mi spui că nu mai vii
Pădurile s-au strâns chircit în mine
Și nu se mai trezesc spre primăvară.
Păzite-s azi doar de-un lătrat de câine.

De ce n-ai așteptat până la vară,
Pământul e arat și stă în asfințit.
Te-am așteptat atât de mult să vii
Și tot mai cred că vii, chiar de vei fi murit.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Mihai Marica

* * *

Tu, albastra mea minune,
Cântec, răvășit de vânt...
Șoapta mea de rugăciune,
Fie-mi ultimul cuvânt...

Fie-mi din lumina tristă,
Doar culoarea violetă,
Flacăra pe veci nestinsă,
Ce mă ține incompletă.

Lasă-mi, dacă-mi lași ce vrei,
Și în toate mă ascunde,
Aș pleca să n-am idei...
Fără tine, eu n-am unde...!!

Să îmi caut negăsirea?
Ce mă leagă de-al tău drum?
Doar incerc și calc aiurea,
Fără tine..., nu știu cum...!!

Unde pot să-mi vând durerea
Când îmi e stăpânul despot?
Pot numai să-mi simt mirarea
Fără tine să.. nu pot!!

Sarah Sarah blu

Eu albastra Ta minune,
Cântec dăruit de vânt,
Șoapta Ta de rugăciune,
O să-ți fiu ultim cuvânt!

Nu lumină tristă!
Doar culoare violetă,
Flacără pe veci aprinsă,
Ce te ține vie permanentă!

Am să-ți las iubirea ce o vrei!
N-am să o ascund prin umbre!
N-ai să pleci, că n-ai idei,
Fără mine nici n-ai unde!

Eu sunt regăsirea,
Ce te-aduce-n al meu drum!
Nu-i doar vis, nu calci aiurea,
Doar cu mine, știi Tu cum!

Unde poți să-ți vinzi durerea?
Când doar Eu îți sunt stăpân!
Doar în mine fii mirarea,
Doar de Tine sunt flămând!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Trece Dumnezeu în goană...

Cum se scutură bujorii, ca o ploaie-nsângerată,
Regretând amarul vieții efemere pe pământ!
Tot așa mă scutur, Doamne, cu privirea-ndurerată,
Când îmi picură din palme, mângâierea care sunt.

Pași grăbiți strivesc tandrețea dimineților albastre,
Orbi și surzi aruncă piatra și lovesc în rogvaiv,
Curcubeie-și pierd mirajul în tăcerile sihastre,
Unde doar un vers mai cântă în poemul meu naiv.

Și de unde să iau muza, când lumină nu mai este?
(A rămas un colț de lună, fără loc și căpătâi).
Trece Dumnezeu în goană îngrozit și calcă peste
O relicvă din geneză, chiar pe ziua cea dintâi.

Ridic fruntea pentr-o clipă... unde-s cerurile mele?
Calcă tălpile pe stele și pământu-i tot mai sus;
Au înnebunit quasarii prinși în mreje de lichele
Și planeta e-n derivă-alunecând înspre apus.

Printre cioburi de speranță, îmi adun poemu-n vară-
A rămas lângă cireșii ce se scutură de flori.
Rătăcind la braț cu-arcușul unui cântec de vioară
Țip și urlu ca o fiară printre oameni incolori.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Ene

Exclamativă

Primăvară, n-am să te las iarăși să pleci!
Fără tine mi-ar fi toate crengile seci
Și din toate doar una ar mai crește pe gleznă
Suspinând a durere și purtandu-mă-n beznă!

Primavară, n-am să te la iarăși să fugi!
Fără tine, iarba n-ar mai crește în lunci,
Doar o lacrimă verde ar mai curge-n privire
Mai sărată ca marea, de atâta uimire!

Primăvară, n-am să te las iarăși să scapi!
Fără tine n-ar fi nici pământ peste napi,
Doar țărâna desprină de pe tălpile mele
Cuibarită și arsă în vreo două ulcele!

Primăvară, n-am să te las iar să te duci!
Râsul, plânsul doar tu pân' la cer știi să urci.
Chiar acum îți voi prinde-ncheieturile toate
De pădure, de râuri și de flori parfumate!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tăceri imaculate

Am înflorit ca o mireasmă a florilor de măr,
pe buze port cuibul înverzit de mugur,
contur fragil al unui rid de primăvară,
ai răsărit dinaintea mea ca un arc de curcubeu
și-acum îmi port zilele și nopțile de-a rândul
spre orizonturi liniștite și imaculate,
dar mi-am păstrat brațele rotunde
și-aduc din nou a îmbrățișare,
lumina ochilor tăi mușcă blând din irizări plăpânde,
iar privirea îmi înalță zborul
spre desăvârșirea neclintită a iubirii
și n-ai să poți să mă uiți vreodată -
asta îți citesc pe chip printre atâtea cuvinte nerostite
și respir iubire...
Vibrează clipa, vibrează noaptea,
crestează-mi buzele doar c-un sărut fierbinte
din adierea respirației tale
chiar dacă taci,
îți iubesc tăcerea care mi-a stins neliniștea din suflet!

poezie de (22 februarie 2013)
Adăugat de Lusiana DrăgușinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Violetta Petre

De ce-am venit pe lume?

Eu n-am venit pe lume să mă așez la masă
Și să aștept poeme la mic dejun și cină;
Când m-am născut în vară, era marea frumoasă
Și m-a stropit în glumă cu un pahar de vină.

Și n-a știut că vina o voi purta în sânge,
(M-am rătăcit prin viață, mai singură ca luna;)
Și fiecare toamnă, atâtea ploi îmi plânge,
Că le păstrez în mine, să-mi plângă-ntotdeauna.

Eu am venit pe lume, ca un copil cuminte
Și n-am cerut bomboane, păpuși sau prăjitură;
Doar așteptam iubire și nu știam că minte
Cuvântul ce-n altare pe dumnezei se jură.

Și m-am mutat în mine, cu tot cu poezie
Și am fugit de lume, în lumea mea albastră,
Să-mi port cu mine crucea, destinul să îmi fie
În lacrima icoanei din strana ei sihastră.

Nu știe nimeni încă, nu știu nici eu ce taină
Păstrează-n ea răspunsul, la întrebări de-o viață:
De ce mi-a fost durerea și adăpost și haină,
În fiecare noapte și-n orice dimineață?

Îmi va răspunde versul din ultima secundă,
Când voi pleca în lumea de dincolo de mine,
Un vers bolnav de noapte cu rima muribundă,
Călcând pe-un vis de ceară, pe alte căi străine...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Violetta Petre

Lumea mea e-n poezie

Parcă n-am trecut prin viață, parc-a fost altcineva
Prins în straiul meu de gheață, parc-am fost altundeva.
Nu aici și nici departe, parcă n-am avut un loc,
Parcă m-am născut în moarte, văduvită de noroc.

N-am avut un rost pe lume și aminte nu-mi aduc,
Nici de locul fără nume, nici de cântecul de cuc.
Mi-a fugit copilăria, înainte de-a gusta
Elixirul inocenței din inexistența mea.

Am trăit în altă lume și e numai vina mea,
C-am ales albastrul nopții și am locuit pe-o stea.
Am negat că-s pământeană, să nu simt cum mă lovesc
Grindina și ploi și jale și tot răul omenesc.

M-am retras în poezie, în decorul meu de vis,
Să trăiesc o veșnicie doar în vers, eu mi-am promis.
Doar aici sunt fără lanțuri, pot să zbor și pot să cânt
Și sunt cea mai fericită, neiubită pe pământ.

Nu sunt legi, nu sunt războaie, pot să mor și să renasc,
Și de vreau să fiu regină, sau o roză din Damasc,
E de-ajuns să prind cuvântul ce se zbenguie prin gând.
Lumea ce o port în mine, pe nimica n-am s-o vând.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Scoate-ți, de la piept, poemu-nfășurat în grija mamei

Gențiană, trage-ți iarba peste glezna-nsângerată!
Au trecut mistreții-n goană, tu dormeai pe-un braț de maci;
Te visai o dumnezeie, în amurg înfășurată
Și nu ți-ai ferit piciorul și acum, pe rană calci.

Caii își cătau odihna lângă fruntea-ngândurată-
(Mai fugisei de acasă, lăsând fluviul fără cai)
Roibii înspumau zăbale, pe o canara de piatră
Și acum în rând cu murgii, viselor, bice le dai.

Calci ciulinii-n graba mare să mai prinzi o rană-n talpă,
Să anihilezi durerea gleznelor fără sărut;
În galop cu iapa albă, nu te doare că e șchioapă
Și că plângeți amândouă loviturile de cnut?

Mai oprește-te, din goană, ai trecut de Vadu Oii,
Spală-ți rănile de mâluri și sub sălcii, fă-ți alcov,
Strânge-ți apă ne-ncepută din izvorul rece-al ploii
Și așteaptă curcubeul să îți pui bandaje mov!

Scoate-ți de la piept poemu-nfășurat în grija mamei
Și întinde-l pe o piatră, unde fierbe-un anafor!
Pe sub aripa egretei, apără-l de actul dramei,
De a șchiopăta-n nămolul Dunării, fără picior!

Și de a mușcat din rimă, apa nemiloasă-a lumii,
Adunată-n fluviul negru, (de azur în vals de Strauss),
Îți vor răsări poeme din adâncurile humii,
Când te-o-nghite veșnicia într-un glas de bun rămas...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Violetta Petre

Adun tăceri într-un album de toamnă...

Și de mă lași să te iubesc cum vreau, vei ști cum e iubirea... niciodată nu îți voi cere din căuș să-ți beau nici libertatea, nici iubirea toată...
Să-mi spui ce vrei, minciuni și vorbe goale, te-oi asculta ca pe o simfonie, nimic în mine n-o să se răscoale, te voi certa, cum știu, în poezie...
De îți pătrund în gânduri câteodată, e că mă lași sa te ghicesc din toane... și de intruzie nu-s vinovată, doar mă strecor subtil cu etimoane...
Adun tăceri într-un album de toamnă, doar în septembrie mai îndrăznesc să strig, când în covor de frunze se întoamnă poemele ce tremură de frig...
De mă auzi, să nu-mi răspunzi în grabă, e luna când am voie să vorbesc, tu poți să-mi dăruiești doar o silabă din care orice vreau să intuiesc...
Și chiar iluzii de-mi prepar la cină, desertul e ceva ce știu doar eu și tu când raiul nostru din grădină-mi oferă mărul dat de Dumnezeu...
În versul meu te am întreg și-ntreagă îți sunt și rimă și metaforă îți sunt... acolo știu că îți sunt cea mai dragă, și cel mai adorabil amănunt...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Poate că...

Poate că florile-s poeme de lumină
(Le scrie doar pământul când i-e bine).
Sau, poate că răsar, divin, din tine
Când lutul tremură de har și n-are vină.
Poate că-s vise-n nopți de vară,-n care luna
Coboară pe o scară de matase,
Pe frunte doar culorile să-ți lase,
Tu să le iei și să le-așezi pe flori, cu mâna.
Sau, poate, asfințitu-n palma ta se-alintă
Ca o chemare-n lumea de himere
Și tu le mângâi lacrimi de durere
Când diminețile-n corole-ncep să mintă.
Poate-am să rup câte-o petală dintr-o floare
Să-ți scriu o poezie de iubire,
Pe fiecare vers o amintire,
Și un răspuns la fiecare întrebare...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Și pașii mi se-nvârt în loc, într-un ocean fără noroc...

Nu știu să merg spre răsărit și am uitat când am iubit și cum era sărutul,
Parcă avea un gust de rai, deși prin rai nu prea umblai, că îți știa trecutul...
Mi-s pașii singuri și mai rari, rătăcitori și circulari cu destinații false
Se-nvârt pe loc și nu ajung, în cerc e drumul mult prea lung, dar fără de foloase...
Pornesc din nord, în nord mă-ntorc și sugrumată de miorc, fac pauză de viață
Pe un ghețar cu miez de jar, în echilbru cam precar pe-o pojghiță de greață...
Plec seara spre o altă zi și nu știu dacă vei veni și mă trezesc buimacă
De-atâta zbucium în zăpezi, că nu le simți și nu le vezi și le ordon să tacă.
Și țipă albul ca nebun, că-i troienit pe orice drum ce duce înspre tine
Și nicio veste prin nămeți, doar urme albe de drumeți ce-și caută destine...
Îmi fac un iglu pentru nopți, unde un vers nu poți s-adopți pentr-un poem de vară
Ce rătăcește înspre nord, refrigerându-și un acord pe-o coardă de vioară...
Eu nu mai știu, spre răsărit, să mai găsesc ce am iubit, c-am rătăcit cărarea
Și nordul m-a acaparat într-un ocean însingurat să-mi fure exaltarea...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Numai tu poți

- Iarnă creață și-ncâlcită
Spune-mi, tu, ai fost tocmită,
Mie doar să mi te-asameni,
Că-mi port frigul printre oameni
Făr' să-mi pese dacă vreunul
Mă adulmecă, nebunul,
Neștiind că pentru mine
Nu există ce sau cine
Să-mi topească ghețurile,
Să-mi adoarmă vânturile.

Numai unul îndrăznește
Și în ochi i se citește
Grija că-n oglinda iernii,
Când vin fulgii la vecernii,
O să mă ascund deodată
Și atunci voi fi-nghețată,
Vieți la rând cu morți confuze,
Cerul răstignit pe buze,
Iarnă, dalbă poezie,
Vrei să fii asemeni mie?

Spune-i tu atunci că-mi place,
Când vorbește și când tace,
Când pe foi de gând mă scrie,
Moaie tocu-n apă vie
Și trecând peste prefață
Mă-ncălzește, mă dezgheață,
Ochii mi-i călătorește
Printre stele și zâmbește
De mi-e teamă că-ntr-o seară
Mă preschimb în primăvară.

- Iarnă albă, nesfârșită
Știu că tu ai fost sortită,
Să-mi porți dorurile toate,
Peste munți și peste sate
Pân' la floarea ghețurilor,
Până-n tâmpla cerurilor.
Gerul tău nu mă supune
Pașii trec peste tăciune
Și prin neaua ce-și așterne
Jurămintele eterne.

Numai ea știe să-și culce
Pe zăpadă trupul dulce,
Albul ăsta să-mi ajungă
Iarna, cât o fi de lungă,
Și troienele de-nalte...
Dintre toate celelalte
Mituri vechi, povești uitate,
Găsesc drumul spre cetate,
E trasat cu apă vie
Din condei prin poezie.

Spune-i când ajungi la ea
Că-nflorește dragostea
Și pe ger și pe ninsoare,
Când în inimă porți soare,
Focul se aprinde-n vene
Dacă porți iubirea-n gene,
Ca un fluviu ce prin gheață
Și prin norii deși de ceață
Află calea mai ușoară
Curgând către primăvară.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook