Poezie de Paşti

Când Paştile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri şi dus agale,
Copil mă regăsesc în satul meu
La casa bătrânească de pe vale;

Simt şi acum, pe prispă, dimineaţa,
Cernându-şi fluturaşii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingăşie faţa
Cireşii alintându-se în floare,

Şi-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal, zorit, urându-mi "ziua bună",
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotniţa bătrână;

Se anunţa o mare sărbătoare,
Iar martoră era şi Luna plină:
Va coborî din morţi, spre Înălţare,
Isus, a' lui Maria, cu lumină!

Că începea aşa o primeneală,
Miresmele de flori de liliac,
Şi lutul îmbrăcat în văruială,
Se vânturau prin uşa din cerdac,

Ne uşuram şi trupul de povară
Şi sufletul cumva de-am suduit,
(Scăpam şi eu atuncea de ocară,
În ziua când mergeam la spovedit!)

Fiind copii mâncam în Postul mare
Nu doar urzici că ne rodea burtica,
Ne mai spurcam şi noi, deh! la mâncare,
Că popa nu ştia, zicea bunica,

Dar totul se făcea cu rânduială
Şi toate le-aşezau la locul lor,
Ştiau bătrânii bine, fără şcoală,
Cum să-L primim pe-al lumii Salvator...

..........................................

În miez de noapte, satu-n aşteptare
Biserica-ntr-o horă o strângea,
Lumini se arătau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,

Ne întorceam cu paşte şi lumină,
Bunica ne dădea miel din cuptor,
Iar ouăle-aşteptau pe masa plină
Sfinţite în al nostru tricolor,

Iar la amiezi, pe luncă ne-ntâlneam
Gătit în straie noi cum altul nu-i,
Căci noi, copiii,-atunci ne înnoiam
Când Se năştea şi la-nvierea Lui,

Şi câtă bucurie, -ntregul sat,
Ouă ciocnind cu mare şi cu mic,
"Cristos a înviat! Adevărat!"
Pe pajiştea cusută-n borangic,

Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeaşi luncă, mândră ca o ie,
Mi-a dat ca să le sorb licoarea lor,
Doi ochi de vis cu nume de Mărie...

Aş vrea să vin din nou în satul meu
În zi de Paşti, în zi de sărbătoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare...

E Paşte iar şi Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mări, de al meu sat,
O lacrimă de dor mi se prelinge...

Simt o speranţă-n suflet cum izvoare
Din flacăra-I ce arde, tumultoasă,
La ziua şi sătucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasă.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie de Paşti

Când Paştile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri şi dus agale,
Copil mă regăsesc în satul meu
La casa bătrânească de pe vale;

Simt şi acum, pe prispă, dimineaţa,
Cernându-şi fluturaşii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingăşie faţa
Cireşii alintându-se în floare,

Şi-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal zorit, urându-mi "ziua bună",
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotniţa bătrână;

Se anunţa o mare sărbătoare,
Iar martoră era şi Luna plină:
Va coborî din morţi, spre Înălţare
Isus, a lui Maria, cu lumină!

Că începea aşa o primeneală,
Miresmele de flori de liliac,
Şi lutul proaspăt, iz de văruială,
Se vânturau prin uşa din cerdac,

Ne uşuram şi trupul de povară
Şi sufletul cumva de-am suduit,
(Scăpam şi eu atuncea de ocară,
În ziua când mergeam la spovedit!)

Fiind copii, mâncam în Postul mare
Nu doar urzici, că ne rodea burtica,
Ne mai spurcam şi noi, deh, la mâncare,
Că popa nu ştia, zicea bunica,

Dar totul se făcea cu rânduială
Şi toate le-aşezau la locul lor,
Ştiau bătrânii bine, fără şcoală,
Cum să-L primim pe-al lumii Salvator...

În miez de noapte, satu-n aşteptare,
Biserica-ntr-o horă o strângea,
Lumini se arătau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,

Ne întorceam cu paşte şi lumină,
Bunica ne dădea miel din cuptor,
Iar ouăle-aşteptau pe masa plină
Sfinţite în al nostru tricolor,

Iar la amiezi, pe luncă ne-ntâlneam
Gătit în straie noi, cum altul nu-i,
Căci noi copii-atunci, ne înnoiam
Când Se năştea şi la-nvierea Lui,

Şi câtă bucurie, -ntregul sat,
Ouă ciocnind cu mare şi cu mic,
"Cristos a înviat! Adevărat!"
Pe pajiştea cusută-n borangic,

Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeaşi luncă mândră ca o ie,
Mi-a dat ca să le sorb licoarea lor,
Doi ochi de vis cu nume de Mărie...

Aş vrea să vin din nou în satul meu,
În zi de Paşti, în zi de sărbătoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare...

E Paşte iar şi Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mări, de al meu sat,
O lacrimă de dor mi se prelinge...

Simt o speranţă-n suflet cum izvoare
Din flacăra-I ce arde, tumultoasă,
La ziua şi sătucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasă.

poezie de Valeriu Cercel din Durere românească
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie de Paşti

Când Paştile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri şi dus agale,
Copil mă regăsesc în satul meu
La casa bătrânească de pe vale;

Simt şi acum, pe prispă, dimineaţa,
Cernându-şi fluturaşii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingăşie faţa
Cireşii alintându-se în floare,

Şi-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal zorit, urându-mi "ziua bună",
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotniţa bătrână;

Se anunţa o mare sărbătoare,
Iar martoră era şi Luna plină:
Va coborî din morţi, spre Înălţare
Isus, a lui Maria, cu lumină!

Că începea aşa o primeneală,
Miresmele de flori de liliac,
Şi lutul proaspăt, iz de văruială,
Se vânturau prin uşa din cerdac,

Ne uşuram şi trupul de povară
Şi sufletul cumva de-am suduit,
(Scăpam şi eu atuncea de ocară,
În ziua când mergeam la spovedit!)

Fiind copii, mâncam în Postul mare
Nu doar urzici, că ne rodea burtica,
Ne mai spurcam şi noi, deh, la mâncare,
Că popa nu ştia, zicea bunica,

Dar totul se făcea cu rânduială
Şi toate le-aşezau la locul lor,
Ştiau bătrânii bine, fără şcoală,
Cum să-L primim pe-al lumii Salvator...

.......................................

În miez de noapte, satu-n aşteptare,
Biserica-ntr-o horă o strângea,
Lumini se arătau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,

Ne întorceam cu paşte şi lumină,
Bunica ne dădea miel din cuptor,
Iar ouăle-aşteptau pe masa plină
Sfinţite în al nostru tricolor,

Iar la amiezi, pe luncă ne-ntâlneam
Gătit în straie noi, cum altul nu-i,
Căci noi copii-atunci, ne înnoiam
Când Se năştea şi la-nvierea Lui,

Şi câtă bucurie, 'ntregul sat,
Ouă ciocnind cu mare şi cu mic,
"Cristos a înviat! Adevărat!"
Pe pajiştea cusută-n borangic,

Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeaşi luncă mândră ca o ie,
Mi-a dat ca să le sorb licoarea lor,
Doi ochi de vis cu nume de Mărie...

Aş vrea să vin din nou în satul meu,
În zi de Paşti, în zi de sărbătoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare...

E Paşte iar şi Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mări, de al meu sat,
O lacrimă de dor mi se prelinge...

Simt o speranţă-n suflet cum izvoare
Din flacăra-I ce arde, tumultoasă,
La ziua şi sătucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasă.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu

În satul meu, ce-l port şi azi în gând
La fel cum se gătea în primăveri,
Mă furişez adesea ascultând
Bobocii alintaţi de-un soare blând
Cum se deschid de bucurie-n meri;

Cobor apoi pe râu, din deal, izvor,
Doar să clătesc în ape cristaline,
Stârnind mireasma pâinii din cuptor,
A morii piatră, ca să mă strecor
Prin lanul verde, crud, iarăşi în mine;

Azi-dimineaţă roua m-a trezit
Când îmbăia de zor o ciocârlie,
Dormeam pe câmp, trifoi, de ieri cosit,
Însă un nor, spre casă m-a gonit
Şi cât de-aproape-am fost atunci de glie,

Iar ca s-ajung mai repede în sat,
Pe a fântânii roată m-am rotit
Şi-n stropi, apoi, de ploaie m-am uscat
În lutul prispei ce l-am încălţat
Când prima oară-n viaţă am păşit;

Dar astăzi, furişat pe lângă soare,
Mă legăn în clopotniţa bătrână,
Vestind în bronz de clopot, sărbătoare:
E vineri, este “Vinerea cea mare ”
Când cuiu-a sângerat în a Lui mână,

Însă de Paşti, voi fi lângă Isus,
Din ochii lui să mă aprind lumină,
Să ard încă un an pe unde-s dus,
Rugându-L să mă ia acolo sus
Când lacrimile cerii-mi se termină,

Acolo unde dorul nu mai doare,
Şi lanu-mi cântă doinele la nai,
Acolo unde dragostea izvoare
Şi merii mei se bucură în floare,
În satul ce e gura mea de rai.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea luminii

Când Paştele se apropie, în fiecare an,
Amintirile-mi adastă în pleoapele sărate;
Mă regăsesc, alături de părinţi, un băietan
În casa cu primeneli de sărbători adevărate.

Resimt şi-acum în gându′-nsămânţat în cel cătune
Chemarea clopotelor din sfânta zi de sărbătoare;
Din zori de zi până în zori, tot satul era o rugăciune
Cu ciripit de păsări, cu pomi, cu flori şi cu izvoare.

Ca semn divin, în noaptea solemnă de Înviere,
Îngânam aproape afon coralele pascale-n şoapte.
Când lacrimile picurau din lumânare mângâiere,
Neplânsă, moartea se-asfinţea la miez de noapte.

Uşuraţi de povară, ne-ntorceam cu paşte şi lumină;
Părinţii ne aşteptau cu mielul sfârâind în cuptor
Şi coşuri cu ouă îmbăiate-n suferinţă pe masa plină,
Drapată cu încercatul şi însufleţitorul nost tricolor.

Iar după masă, în vatra satului, ne-ntâlneam
Gătiţi în veşmânt nou, din sipet, proaspăt scos,
Căci, în acele vremuri, noi copiii ne-nnoiam
La Naşterea şi la reÎnsufleţirea lui Iisus Hristos.

Hristosul înviat e cel ce ne călăuzeşte mersul;
Lumina sfântă nu poate fi niciodată osândită,
Iar Paştele este dovada pe care ne-o face Universul
Că Viaţa, esenţial-spirituală, ne-a fost orânduită.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E viu Hristos

În picuri de lumină
pământul se îmbracă
căci zorii
încep să vină
şi noaptea
stă să treacă

femeile s-au dus
să vadă iar mormântul
îl vor
dar pe Isus
căci numai El
e Domnul

dar piatra
nu e pe mormânt
e dată la o parte
şi-al vieţii Sfânt Cuvânt
nu-i
a înviat

a înviat Isus
mormântul Lui e gol
şi nu mai este Domnul
un trup
de viaţă gol

e viu Isus
a înviat
mergeţi dar
şi spuneţi ucenicilor
căci îl vor vedea în Galileea
bucuraţi-vă
căci El e cheia
vieţii
de pe acest pământ

unul singur
a mărturisit
Eu sunt Învierea şi Viaţa
şi Eu sunt
Adevărul
Isus Hristos Mesia

a-nviat
şi nu mai e-n mormânt
mormântul Lui e gol

o ploaie de lumină
îmbracă tot în jur
căci Domnul
stă să vină
la cel curat
şi pur

aveţi credinţă-n Dumnezeu
şi aveţi credinţă-n Mine
căci voi sunteţi
poporul Său
trăiţi dar viaţa
aşa cum se cuvine

căci picură
lumina dulce
pururea
să fii curat
şi soarele acum străluce
căci Domnul nostru
a-nviat

e viu Hristos
e sărbătoare
îl veţi vedea în Galileea
se-mbracă-n aur
şi Iudeea
că-n veci Isuse viu şi nu mai moare
e viu cu adevărat

o ploaie de lumină
plouă
să ai şi tu inima nouă
şi orişice
fiinţă
ce-l vrea pe Domnul
prin credinţă
Hristos a înviat

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 aprilie 2018, Betania Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De satul meu bătrân

De satul meu bătrân îmi este dor...
Îmi amintesc de când eram fecior,
De casa şi de cumpăna fântânii,
De cum trudeau spre a trăi, bătrânii.

De obiceiuri din străbuni purtate
De plânsul şi de jalea de la moarte,
De bucuria nunţilor spre care
Copil, eu alergam cu-nfrigurare.

Îmi amintesc, îmi amintesc de toate,
De salcii ori de goana de pe drum,
Când îmi vedeam bunicii de departe...
În fumul vieţii parcă-i văd şi-acum...

Văd ca prin vis şi naţia română
Şi tricolorul fluturând spre-nalt,
Văd limpezimea apei din fântână
Şi-n plâns de dor şi de durere cad.

Spre transcendent văd alergând străbunii
Şi pică-n mine lacrimă de dor,
Căci au plecat din ţară toţi românii
Ne-având aici, de mult, vreun viitor.

Privind în jos, din înălţimi cu soare,
Văd renăscând biserica din vale,
Mormintele-nvelindu-se-n lumină...
Şi Doamne, simt puterea Ta divină!

Mă văd la focuri, alergând prin sat...
Văd tinereţea plină de păcat...
Văd ca prin vis şi nucul cel bătrân
Şi dintr-o dată iar mă simt român.

Dar vezi, îmi este talpa sângerândă
Şi-s paşii grei şi mâna tremurândă.
Pământul sfânt mă cheamă înapoi.
Trăiesc regretul celor mulţi ca voi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă – colind în anii grei

Pe stânci de-un verde jaderesc
Şi albe salbe de lumini,
Lumină albă te zăresc,
Renaştere, pentru creştini.
Se-aud colindători prin văi,
Colindători î suflet trec,
Se-aud în gânduri zurgălăi,
Străin pribeag, eu iarăşi plec.

Pe stânci de-un verde jaderesc,
Oh, ce mare sărbătoare!
Luminile se împletesc
Într-o beteală de ninsoare.
Căci este seara de ajun,
Vin magii dinspre răsărit
Daruri să-i dea, să-i dea acum,
Prea mult Iisusului iubit.

Şi albe salbe de lumini
Sătucul vechi împodobesc,
În zbor trec îngeri-pelerini
Purtând blând har dumnezeiesc.
Vezi, satul parcă s-a schimbat,
De-acum altul îmi pare.
Cât de frumos, ce minunat
E-n straie de ninsoare!

Lumină albă te zăresc,
La casa bătrânească,
Iisuse, azi, de dorul Tău,
Mă voi întoarce-acasă.
În sătucul trist din vale
Şade Iisus la icoane,
Când sub salbe lucitoare
Tu-ţi aştepţi îngerii, Doamne.

Renaştere – pentru creştini
Îngerii în coruri cântă.
Bat la porţi azi prunci străini...
Doamne, sărăcia-i cruntă!
Oameni cu suflet bogat
Şi cu inimă curată,
Portiţa au descuiat...
Gutuie împarfumată...

Se-aud colindători prin văi,
Grăbesc să se arate,
Se-aud, se-aud şi zurgălăi
Şi focu-n sobă arde.
Bunica-mparte colăcei,
Nuci, vin şi mere coapte,
Câţiva bănuţi, căci anii-s grei,
Mai mult de-atât nu poate.

Colindători în suflet trec
Ani lungi şi cu suspine,
Departe-s şi-n zadar încerc,
Sat, să mă-ntorc la tine.
Acum când nu mai sunt nămeţi
Şi străzile-s curate,
N-am să mă-ntorc, să nu mă cerţi,
Tu ştii că sunt departe.

Se-aud în gânduri zurgălăi...
La casa bătrânească
Mă aşteptaţi de-o vreme voi
Şi dorul vă apasă.
Se-aude-un clopot în adânc,
Biserica din vale
Îşi plânge fiecare prunc
Plecat în depărtare.

Străin pribeag, eu iarăşi plec,
Mă mână sărăcia,
Zadarnic să trăiesc, încerc,
Frumos, în România.
Am tot sperat că într-o zi
Iisus se va întoarce.
Tăicuţul plânge iar la geam,
Măicuţa-n prispă toarce...

Străin pribeag, eu iarăşi plec,
Se-aud în gânduri zurgălăi,
Colindători în suflet trec,
Se-aud colindători prin văi.
Renaştere pentru creştini,
Lumină albă te zăresc
Şi-(s) albe salbe de lumini
Pe stânci de-un verde jaderesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

De ziua ta, iubire, aş vrea să-ţi fiu
O oază de speranţă în pustiu,
Un fir de apă vie, de lumină,
Chiar dacă mă întâmplu mai târziu.

De ziua ta, iubire, -ţi sunt aproape,
Chiar dacă-ntinsă apă ne desparte,
Chiar dacă-mi spui mereu că nu e bine,
Clipă de clipă se îndreaptă către tine
Sufletu-mi plin de dor şi aşteptare.

De ziua ta, iubire, îţi sunt mare
Învolburată de speranţe, disperare,
Tristeţe, fericire, îngândurare,
Tălăzuind şi suspinând fără-ncetare,
Sunt dimineaţa ta, sunt încântare,
Sunt noaptea-ţi plină de înfiorare,
Sunt lună, soare, stele, înserare,

Sunt strop de ploaie plâns pe geana ta,
sunt mirare
Înscrisă pe obrazul tău zâmbind în soare...

Sunt ultima petala dintr-o margaretă
Spunându-ţi "te iubesc!" de ziua ta...

Să-ţi aminteşti, te rog, iubirea mea,
Că undeva, departe rătăcită,
E o iubire neîngăduită,
O pasiune neînlănţuită
În aşteptare şi neîngrădită.

De ziua ta, iubire-aş vrea să ştii
Că încă nu e prea târziu să-mi fii...

poezie de Elena Vlădescu (20 septembrie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi sub destin

De nu plecam din satul meu
prin lumea largă, păcătoasă,
nu dam de mult amar şi greu
Şi sigur mi-ai fi fost mireasă.

Aveam trăsură cu doi cai,
o curte mare şi o casă:
o, fata mea cu păr bălai
şi-acum de tine-mi pasă!

Mergea la târguri uneori
să facem bani pe vite,
vindeam legume, lapte, flori
şi câte şi mai câte...

Mergeam la coasă, adunat,
pe luncă prin zăvoi...
nu mai duceam dorul de sat
şi-aveam copii şi noi.

La sărbători mergeam mereu
cu toţi la joc, la hora mare,
sau făceam rugi la Dumnezeu
şi aprindem o lumânare...

Dar uite că n-a fost să fie;
n-am dat de cel trifoi cu patru foi,
cu caii nu mă duc la fierărie
şi satul nostru plânge după noi!

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram duminica la bunica...

Dimineaţa aburindă
cu linişte în oglindă
cu vise-n zi de sărbătoare
şi clipe răcoritoare.

Fericita zi e duminica
cum era altădată la bunica
plimbare în natură
dacă e vreme bună.

Pe cărările-n pădure
unde culegeam mure,
ciuperci şi pânişoare
şi era linişte mare.

Aş vrea şi-acum linişte-aceia
când gândurile nu erau,
când viaţa era frumoasă
şi ziua luminoasă.

poezie de Eugenia Calancea (22 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La paşti

Prin pomi e ciripit şi cânt,
Văzduhu-i plin de-un roşu soare,
Şi salciile-n albă floare
E pace-n cer şi pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii.

Şi cât e de frumos în sat!
Creştinii vin tăcuţi din vale
Şi doi de se-ntâlnesc în cale
Îşi zic: Hristos a înviat!
Şi râde-atâta sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare.

Şi-un vânt de-abia clătinitor
Şopteşte din văzduh cuvinte:
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburării lor!
Şi pomii frunţile-şi scoboară
Că Duhul Sfânt prin aer zboară.

E linişte. Şi din altar
Cântarea-n stihuri repetate
Departe până-n văi străbate
Şi clopotele cântă rar:
Ah, Doamne! Să le-auzi din vale
Cum râd a drag şi plâng a jale!

Biserica, pe deal mai sus,
E plină astăzi de lumină,
Că-ntreaga lume este plină
De-acelaşi gând, din cer adus:
În fapta noastră ni e soartea
Şi viaţa este tot, nu moartea.

Pe deal se suie-ncetişor
Neveste tinere şi fete,
Bătrâni cu iarna vieţii-n plete;
Şi-ncet, în urma tuturor,
Vezi şovăind câte-o bătrână
Cu micul ei nepot de mână.

Ah, iar în minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu ştiu că şi-n aceste zile
Tu plângi pe-al tău copil dorit!
La zâmbet cerul azi ne cheamă
Sunt Paştile! Nu plânge, mamă!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este zi de sărbătoare (poezie pentru copii)

Ziua se arată... bună
Are soarele cunună,
Este zi de sărbătoare
Peste tot zâmbet şi floare:
E ziua mămicilor,
Fetelor, bunicelor;
Este cald, şi este soare
Cu săruturi, şi cu floare
Mergem, să le sărutăm
Flori frumoase-n dar le dăm:
Ca respect, că ne-au născut
Ne-a-ngrijit, şi ne-a crescut,
Şi încă... încă, ne cresc
Până când... ne părăsesc
Şi se duc la Dumnezeu
Unde, vor trăi mereu:
În cer veşnic vor trăi
Şi precis, ne vor păzi:
Ca să nu... ne rătăcim
Şi mama, să n-o... iubim!

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (8 martie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concert în luncă

Lunca râului din vale
Este-n plină sărbătoare:
Astăzi se întrec în cor,
Fiecare-n felul lor:
Păsări, greieri şi brotici,
Toţi ce vieţuiesc aici.

Seara, către asfinţit,
Păsările-au pornit;
Trilul lor răsună-n vale,
Făcând ziua sărbătoare.
Din văzduh, plutind uşor,
Vine-un vultur peste cor,
Prinde-o pasăre din zbor;
Cred că era dirijor.
Corul în dată se opri,
Vântul şi el amuţi.
Sălciile-n dansul lor
Se opri uşor... uşor...
Simfonia lor cântată
A rămas neterminată.
Noaptea se lăsă. De îndată
Pe cer stelele se arată.
Luna iese-n vârf de deal
Mare cât roata de car.
Şi când luna răsări
Corul broaştelor porni,
Răsunând pe-ntregul lac
Simfonia lor: oac-oac,
Dirijată de un brotac
Îmbrăcat în verde frac.
Stând pe o frunză de pe apă,
Valurile mici îl poartă.
Deodată vine-un val
Ce îl poartă către mal.
Un cocostârc pintenat
Ce se tot plimba prin lac,
Îl zăreşte, îl ocheşte
Cu ciocul îl nimereşte.
Corul, fără dirijor
Amuţeşte-ncetişor.

O orchestră minunată
Răsună în lunca toată;
Simfonia lor porni,
Greierii cu a lor cri-cri.
Au cântat pe lună plină
Simfonia lor divină.
Tonuri joase, tonuri 'nalte
Au cântat întreaga noapte.
Pe când luna-asfinţit,
Din cântat ei s-au oprit.
Simfoni-au terminat
Locul întâi au câştigat.
Şi când soarele a răsărit
Bucuroşi au adormit.

poezie pentru copii de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă dusăi în deal să ar

Înjugai boii la car,
Mă dusăi în deal să ar.
Bătui drumul pe uliţă
Cu plugul pus în căruţă.

Zorile-mi dădeu ocoale,
Mai trecui un deal ş-o vale.
Pe la răsărit de soare,
Ajunsăi pe dealu-al mare.

Înjugai boii la plug
Şi mă apucai să cânt.
Cum trăgeam brazdă adâncă
Zării pe mândra pe luncă.

Doamne văd, ori mi se pare
Vine mândra cu mâncare!
Vine-ncet şi legănat,
Are părul dezlegat.

Vine-agale şi doineşte
Căci pe mine mă iubeşte.
Când se-apropie de deal
Dejugai boii la car.

Se făcuse prânzu-al mare,
Dădui şi la boi mâncare.
Boii mâncau din căruţă,
Iar mândra-mi dădea guriţă.

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ziua sfântă de Crăciun

Azi tot creştinul este-n sărbătoare
Copiii s-au întors de la colind
E ziua Sfântă de Crăciun, zi mare,
Când candele în ţintirim se-aprind.

Şi arde focul de cu seară-n plite
Şi fierb sarmalele şi caltaboşii
În somn colindătorii au visele plăcute
În zori când se adună, dându-şi bineţe moşii!

Şi este ţintirimu-n sărbătoare
Un orăşel feeric luminat
E ziua Sfântă de Crăciun, zi mare,
De tămâiat femeile-au gătat.

Se-împart apoi bucatele gustoase
Ce-au fiert pe plite de cu seară
Femeile sunt astăzi mai frumoase
În danţul fulgilor de-afară.

În case arde focul şi e bine
Flămânzi, fac ochi colindătorii,
Rostesc sfioşi o rugăciune
Şi-nfulecă apoi cu foamea morii...

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tradiţii şi ritualuri de Florii

TRADIŢII CREŞTINE ŞI RITUALURI DE FLORII

După datină străbună,
într-o sacră rânduială,
Floriile sunt cunună
la Sărbătoarea Pascală.

În Templul din Ierusalim,
Iisus ca Mare Împărat
a fost cu ramuri de măslin,
de credincioşi întâmpinat.

Crengi din sălcii înverzite,
dar şi flori de primăvară,
în biserici sunt sfinţite
prin credinţă milenară.

La icoană se păstrează,
în casa credinciosului,
că Dumnezeu o veghează
pe tot parcursul anului.

În cimitire, morminte
se îngrijesc, se-mpodobesc
de rămurele sfinţite,
cinstind pe cei ce se-odihnesc.

Când ploaia se dezlănţuie
şi o furtună stârneşte,
se ard frunze de salcie,
până când se domoleşte.

Pe secetă sau furtună,
salcia înclină ramuri,
lăcrimând la rădăcină,
ca-n legenda unor vremuri.

Cu a credinţei menire,
ramuri de sălcii sfinţite,
au harul de lecuire
pentru suflet, trup şi minte.

Despre salcie se spune
că pod din crengi arcuite
s-a făcut, ca prin minune,
Fecioarei Neprihănite.

Sau că lacrimile-i ştergea
cu crengile mlădioase,
Maicii Domnului ce-şi plângea
Fiul, când Iuda-l trădase.

Intrarea în Ierusalim
deschide porţi de rugăciuni,
mereu încrezători să fim
în ale Domnului minuni.

Minunea de a-l învia
pe Lazăr din Bretania,
credinţei a fost făclia,
de a-L cinsti pe Mesia.

Postul se mai îndulceşte
la această sărbătoare,
prin dezlegare la peşte,
ultima din postul mare.

De Florii e sărbătoarea
ce precede pătimire
în datini nepieritoare,
spre pace şi mântuire.

Celebrată-i renaştere,
cu viaţă nouă-n muguri noi,
iar credinţa-n Înviere
e Calea-n viaţa de apoi.

Creştini cu nume de floare,
reînnoind tradiţie,
fac cinste de sărbătoare,
bine prin an să le fie.

În ceremonial ludic,
merg fete cu Lăzărică.
Fiecare vrea logodnic,
să o facă miresică.

Între mit şi raţiune
e neclintită credinţă
cu a Domnului minune,
ce dă har şi iscusinţă.

Din vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri populare româneşti"
Autor: Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Tradiţii şi ritualuri româneşti / Editura Paideia - 2008) (2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare de Crăciun

Astăzi este Sărbătoare
Sărbătoarea de Crăciun:
Voioşie foarte mare
Rod al Domnului cel Bun.

Este mare Sărbătoare
Şi-am plecat la colindat:
Să răsară "zi" cu "soare"
Aşa cum s-a arătat.

Vin colindători - copii
Astăzi să colinde-n lume:
Fiice, şi feciori, în mii
Urări "Culte" să răsune.

Tot urând azi pe la case
Isus Domnul S-a "născut"
Noi v-aducem "veşti" frumoase:
Grâul "zilei" în "sărut".

Urăm Domnului "mulţi ani"
Rodul Lui să dăinuiască
Avem nevoi mari de bani:
Pământul să ne rodească.

Este mare Sărbătoare!
Tot Pământul s-a trezit:
Oameni, şi Pământ, şi Soare
Totu-i astăzi înverzit.

În urarea Lui cea Sfântă
Coborâm şi colindăm
Urare - copii cuvântă:
Pe Domnul să-L cuvântăm.

Omăt mare iarna are
Este mare bogăţie:
Zile multe azi sub soare
Îmbătate-n veselie.

Isus Domnul S-a "născut"
Lumea "El" să mânuiască
Este cel mai scump "sărut":
Voioşi, Fiice, Fii, să-I crească.

Oamenii cu mic şi mare
Astăzi "naşterea"-I vestesc
Să răsară ca o floare
Traiul nostru românesc.

Rai e "azi" în România:
Este-n mare Sărbătoare
Domnul, este Veselia:
Este Răsărit de Soare.

Domnul Isus, Născut este
Oamenii "azi" î-L vestesc
Isus Domnul, ne iubeşte:
Bani şi Aurul ceresc.

Astăzi L-am vestit pe Domnul
Noi î-I mulţumim frumos
Isus, îşi iubeşte omul:
Isus, îi Domnul Hristos

poezie de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (18 noiembrie 2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

8 Martie

Femeie, eşti o lacrimă pe geana zării,
În sufletul copiilor eşti o scânteie;
Tu ai în inimă luminile visării,
Când tot asculţi o-ncântătoare melopee.

Eşti raza lucitoare ce ne luminează
Şi inima şi sufletul arzând de dor...
Când versurile toate-n mintea ta vibrează,
Spre tine se îndreaptă scumpul tău odor.

Eşti mamă bună şi soţie iubitoare,
Tu te îndrepţi întotdeauna spre credinţă,
Alături de familia ta eşti răbdătoare
Şi inima ţi-e plină de bunăvoinţă.

Femeie, eşti născută din iubire mare
Şi ai tăi dragi părinţi în braţe te-au purtat,
Iar sufletul ţi-e plin de binecuvântare,
Că şi copiii de speranţă n-au uitat.

Eşti floare simţitoare şi înmiresmată,
Te mlădiezi în adierea vântului
Şi te înalţi spre soare ca o nestemată,
Când vezi verdeaţa ierbii şi-a pământului.

Tu te îmbraci, mereu, în haina-nţelepciunii...
Eşti minunată-n colţul tău de verde rai;
Când te apleci spre frumuseţea rugăciunii,
În suflet dragostea pentru copii o ai.

Femeie, în această viaţă eşti Lumină
Iar inima de binecuvântare-i plină...

poezie de Bombonica Curelciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când zorii se îmbracă în strălucit de soare...

Când zorii se îmbracă în strălucit de soare...
Păşind cu gingăşie pragul străveziu de dimineaţă
Cu licărit tremurător de stele în roua sclipitoare
Trezind din somnul dulce... păsările călătoare
Apare ziua în măreţie şi liniştit îşi făce drum prin ceaţă...

În culori de curcubeu s-a împodobit natura...
Răspândind parfum curat de crini frumoşi şi trandafiri
Joacă vesel în miraje prin câmpii şi lunci căldura
Legănând cu duioşie... grânele şi semănătura
Cu zâmbetul fermecător de soare în scumpe clipe de amintiri...

Au înflorit pe străzi şi prin grădini salcâmii...
Vibrând văzduhul rece în mireasma florilor de mai
Legănându-şi blând podoaba albă în zumzetul albinii
În mirosul proaspăt şi aşa de atrăgător al pâinii
Şi în cântecul de dor ce se aude undeva... cântat la nai...

Eşti binevenit... scump anotimp de primăvară...
Cu Soare veşnic şi triluri gingaşe de ciocârlii
E atâta bucurie în sat căci este zi de Paşti în ţară
Cu cer albastru şi senin în cântece de sărbătoare
În adieri de raze calde cu gângurit de prunci şi de copii...

Din taina vremurilor... o lumină s-a aprins...
Ce a strălucit din infinit... la Golgota în nemurire
În dimineaţa învierii... din slăvi cereşti de nedescris...
Cu dragostea iubirii Tale omenirea toată ai cuprins
La pieptul Tău Isuse scump... cu atâta duioşie şi iubire...

Hristos a înviat!... Trăieşte El, Cel răstignit...
Răsună prin răstimp de ani... ecoul veşniciei...
Pe crucea Golgotei minunea cea mai mare s-a împlinit
Căci cu mireasma jertfei Sale pământul întreg a împodobit
Îmbrăţişând pe om în tainele adânci a dragostei şi a bucuriei...

Hristos e viu!... Numai în El este viaţă deplină...
Şi nicicând strălucirea învierii Lui nu se va stinge...
Şi totuş... El, Cel Preafrumos s-a coborât şi la mine
El în ochi m-a privit... mi-a zâmbit cu o blândeţe sublimă...
Şi eu am simţit cum o lacrimă caldă încet pe obraz se prelinge...

poezie de Mihail Cebotarev
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea albă de Crăciun

... În seara sfântă de Ajun,
Ne aşezam, tăcuţi, la masă...
Era plăcut şi cald acasă,
În noaptea albă de Crăciun.
Şi mama,-n vatra cu tăciuni,
Trăgea sub pirostie focul,
Scânteile duceau norocul
Pe coşul casei plin de lumi.
C-o stea din el, plecam şi eu,
Cum pleacă-n cer o rugăciune,
Sperând la clipa de minune,
Ce-înseamnă-n viaţă Dumnezeu...
În zori de zi, o luam, de zor,
Cu steaua mea din jar culeasă,
S-ajung, prin sat, din nou, acasă,
Precum un mag pe-un drum de dor.
Credeam că vin din cer, de sus,
Să spun că steaua-n zori răsare,
Să duc prin case-o veste mare
Că s-a născut în noi Isus...
Mergeam prin zori ca un cuvânt
Ce se năştea din casă-n casă,
Cu steaua magică culeasă
Din cer, cu focul din pământ.
... Priveam în jar, cu ochi de gând,
Mă minunam la ce-o să fie,
Când vom ieşi din pribegie
Şi ne-om întoarce pe pământ...
... Dar steaua mea era doar semn,
Cules din vatra cu corlată,
Din lumea noastră, aşezată
În case vechi, cu porţi de lemn...
... Însă-a venit de-atunci un nor
Iar cerul nu mai arde-n stele,
Azi, sunt cu toate-ntre zăbrele
Şi tot pământ-i orb de zbor...
... În noaptea sfântă de Crăciun,
Ajung din nou la noi acasă,
M-aşez, târziu, pe-un strop de masă,
Prin ce-a fost ieri, cu ce-i acum...
.........................................
... Era tot ziua de Crăciun...,
Dar mama mea, demult murise,
Iar coşul casei, plin de vise,
Era acum morman de fum...
... Am să pornesc din nou la drum,
Dar casa noastră din răscruce,
S-a dus şi numai poate duce
La ce-a fost ieri, prin ce-i acum...
... Mă pregătesc să plec din sat,
Când voi zări, în ochi, lumină,
Şi când cocoşul, din grădină,
Va fi la primul lui mimat.
Am doar pe gând, din cer, o stea,
Cu mări de foc şi flori de gheaţă,
Şi-am s-o aştept, ca-n dimineaţă,
Să-apară iar în viaţa mea...
Dar, acea stea din timp s-a dus
Şi-n zori de zi n-o să apară,
Să ducă-n lume-o veste rară...,
Căci a murit, în noi, Isus.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!