Concert în luncă

Lunca râului din vale
Este-n plină sărbătoare:
Astăzi se întrec în cor,
Fiecare-n felul lor:
Păsări, greieri şi brotici,
Toţi ce vieţuiesc aici.

Seara, către asfinţit,
Păsările-au pornit;
Trilul lor răsună-n vale,
Făcând ziua sărbătoare.
Din văzduh, plutind uşor,
Vine-un vultur peste cor,
Prinde-o pasăre din zbor;
Cred că era dirijor.
Corul în dată se opri,
Vântul şi el amuţi.
Sălciile-n dansul lor
Se opri uşor... uşor...
Simfonia lor cântată
A rămas neterminată.
Noaptea se lăsă. De îndată
Pe cer stelele se arată.
Luna iese-n vârf de deal
Mare cât roata de car.
Şi când luna răsări
Corul broaştelor porni,
Răsunând pe-ntregul lac
Simfonia lor: oac-oac,
Dirijată de un brotac
Îmbrăcat în verde frac.
Stând pe o frunză de pe apă,
Valurile mici îl poartă.
Deodată vine-un val
Ce îl poartă către mal.
Un cocostârc pintenat
Ce se tot plimba prin lac,
Îl zăreşte, îl ocheşte
Cu ciocul îl nimereşte.
Corul, fără dirijor
Amuţeşte-ncetişor.

O orchestră minunată
Răsună în lunca toată;
Simfonia lor porni,
Greierii cu a lor cri-cri.
Au cântat pe lună plină
Simfonia lor divină.
Tonuri joase, tonuri 'nalte
Au cântat întreaga noapte.
Pe când luna-asfinţit,
Din cântat ei s-au oprit.
Simfoni-au terminat
Locul întâi au câştigat.
Şi când soarele a răsărit
Bucuroşi au adormit.

poezie pentru copii de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de vară

Obosit de-o zi toridă,
Soarele a asfinţit;
Este linişte divină,
Totul pare adormit.

Din nori luna se arată
Mare şi strălucitoare,
Făcând noaptea să apară
Mai frumoasă ca oricare.

Luna-n ceruri se răsfaţă
Ca o zână din poveşti,
Prinsă cu un fir de aţă
De-nălţimile cereşti.

În lumina-i argintie
Liniştea pare deplină.
Greierii, în simfonie,
Strică liniştea divină.

Deodată vântul bate,
Mişcând frunzele de plop,
Parcă vrând să ne arate
Cum merg caii în galop.

Sus în deal, la nea Ilie,
Urlă-un câine-n disperare,
C-a uitat la el să vie
Să-i aducă de mâncare.

Mai la vale, nu departe,
Doi cocoşi s-aud cântând,
Anunţând că-i miez de noapte,
Ori că zorii vin curând.

poezie de Adrian Timofte din Versuri (2013)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când gândurile...

Când luna pe cer se arată
Privind spre lume tremurând,
Când vântul bate-ncet la poartă
Fiori în urma lui lăsând,
Când se îmbracă iar salcâmii
Cu-a florilor albă ninsoare
Şi greieri sub lumina lunii
Trimit în noapte a lor cântare,
Când vise plutesc printre stele
Frumoase şi fermecătoare
Spre tine gândurile mele
Pe-aripi de vânt le las să zboare,
Şi când tu dormi visând departe,
Plutind prin noaptea cea albastră
Gândurile mele-nfrigurate
Uşor să-ţi bată la fereastră,
Şi când salcâmi sub clar de lună
Şi-apleacă crengile uşor
Ale mele gânduri să îţi spună
De tine cât îmi e de dor.

poezie de Marian Galoiu din De dorul tău, aici, în suflet...
Adăugat de Marian Galoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia Primăverii

Peste dealuri şi câmpii
Muguri, oameni şi copii,
Haos de concerte vii,
Au ieşit din amorţeală...
Toată lumea insectară
Sub cerul de primăvară
Este afară, este afară.

Soarele cu gura largă
Râzând dantura şi-arată
Şi trimite pe pământ
Valuri de căldură vie,
Peste tot şi peste toate,
Numai bine să ne fie.

Florile de primăvară
Cu bobocii sunt o fală
Şi împrăştie parfumuri
Prin livezi, câmpii şi drumuri,
Numai să le admirăm
Frumuseţea naturală.

În piaţa cerului agitaţia e mare,
Plin de păsări călătoare
Se perindă în căutare de perechi,
Fiindcă iubirea e în floare,
Dragobetele-în cărare
Face din tot sărbătoare,
Cât este ziua de mare.

Şi aşa sub mândrul soare,
Râd toate în lumea-n care
Optimismul e în floare,
Molipsind pe fiecare,
Copii, tineri şi bătrâni,
Simfonia Primăverii
Ne întâmpină pe rând,
Să o salutăm şi-n gând.

poezie de Valeria Mahok (23 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

La săniuş

Răzvan, Ghiţă şi Andrei
Şi-ncă mulţi amici cu ei,
Cu căciulă şi mănuşi
Au plecat la săniuş.

Zarvă mare e în deal,
Vin cu săniile val.

Prichindeii-s bucuroşi
Vor să fie fioroşi:

Vin cu săniile la vale,
Nu le stă nimic în cale.

Cântă, strigă şi, râzând
Fac şi gerul mult mai blând.

Soarele şi el străluce
Făcând viaţa lor mai dulce.

Bucuria e în toi,
Vin la vale, vin puhoi.

Într-un tren din săniuţe
Vin făcând toţi din mânuţe.

În zăpadă au intrat,
Trenul lor s-a răsturnat.

Unu-şi caută căciula,
Altul, ţipă-n gura mare;

Unul pe doctorul face,
Pe toţi vrea ca să-i împace:

Le dă mâna, îi ajută,
De zăpadă-i scutură.

Dacă s-au lovit 'i-ntreabă,
Şi-i îndeamnă iar la treabă.

Sus în deal trenul se leagă
Ei cu săniile-aleargă.

Bucuroşi, nimic nu zic
Nu s-a-ntâmplat nimic.

Când apune soarele,
Nu-i mai ţin picioarele.

Întunericul se lasă,
Obosiţi se duc acasă.

Îşi promit că mâine iară
Vor veni la sănioară.

Dacă soare iar va fi,
Bucuroşi s-or întâlni.

poezie pentru copii de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia iubirii

Se ridică-n lumină şi cerul e senin
Senini sunt şi ochii ce mă privesc şi mă mint
Cuvinte, sunete par ca angregează o întreaga lume
Prin simfonia vibraţiei divine
Simfonia ce vis a promis
Sau poate un leagăn de cuvinte duioase
Te chem să-mi mângâi pleoapele cu-un sărut
Căci ochii mi-s plini de nisip
Adorm cu tine lânga mine printre stele mă conduci
Şi inima mea e tot mai iubitoare.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia ploii

cântecul ploii răsună în stradă
stropii mari cântă pe frunze duios
copiii aleargă către o bravadă
sar în băltoace de sus în jos.

mâinile diafane a ploii de vară
mângâie suav arbori înfometaţi
greierii surprinşi în lanul de secară
scutură aripi ude profund încântaţi.

fluturii ascunşi sub corole de flori
se îmbată de miresme şi splendoare
sunt prea fragili să zboare pe sub nori
aşteaptă cu iubire razele de soare.

simfonia ploii pe strune de viori
e magie pură şi prană hrănitoare.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unor "melomani", la Ateneu

Bătând cu talpa tactul în podea,
Doar Simfonia IX-a am ascultat;
Căci celelalte opt s-au fost cântat
Nainte, până s-a gătit Frusina mea!

epigramă de George Caranfil din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună plină

Ai mersul domol, uşor
Pasul te poartă de dor
În a timpului fereastră
iubire, pasăre măiastră

Tu eşti oceanul meu
Oglindă a sufletului
Tainică iubire la greu
Mesaj divin al cerului

Eu simt câte o unduire
Reflectă raza de iubire
Pe soclu cu iubire plin
În faţa ta eu mă înclin

Doar un cuvânt: mă iartă
Pe veci eu sunt legată
Şi dăruită cerul din vest
Sfinţit cu soare din est

Aici iubirea a cuprins
Universul sigur a învins
Suntem suflete pereche
Iubiţi de Luna străveche

Tu raza mea de lumină
Eu noaptea cea divină
Tu eşti sărutul pe obraz
Iubirea în clipă de răgaz

Când dorul meu este profund
Stele printre nori se ascund
Te aştept iubire pe înserat
Când Luna plină s-a culcat

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

soare asfinţit
simfonia broaştelor
onest Pax vobis!

haiku de Dan Costinaş (2010)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Scârţâie sub tălpi zăpada, gerul ţese flori pe geamuri
Iarna îşi arată colţii, vântul şuieră prin ramuri
După deal răsare luna, sus pe bolta înstelată
În Luceafărul de noapte chip de geniu mi se-arată

Ochii ageri, fruntea lată să cuprindă Universul
El, poetul nepereche, străluceşte-n cer cu versul
Prin Copou îmi poartă gândul vara când e teiu-n floare
Şi mă ninge cu steluţe iarna-n zi de sărbătoare

Când trec,, codrii de aramă'' freamătă de dor pădurea
,, Buciumul sună cu jale'', taie prin copaci securea...
...,, plopii fără soţ'' şi teiul, lacul şi floarea albastră
Mi-amintesc de Eminescu şi de pana lui măiastră

,, Tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul''... şi-Universul
El, poetul nepereche, le-a cântat duios cu versul
El luceşte printre stele şi ne luminează calea
Astăzi îi aduc omagiu ţara, codrul, munţii, marea...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Scârţâie sub tălpi zăpada, gerul ţese flori pe geamuri
Iarna îşi arată colţii, vântul şuieră prin ramuri
După deal răsare luna, sus pe bolta înstelată
În Luceafărul de noapte chip de geniu mi s-arată

Ochii ageri, fruntea lată să cuprindă Universul
El, poetul nepereche, străluceşte-n cer cu versul
Prin Copou îmi poartă gândul vara când e teiu-n floare
Şi mă ninge cu steluţe iarna-n zi de sărbătoare

Când trec,, codrii de aramă'' freamătă de dor pădurea
,, Buciumul sună cu jale'', taie prin copaci securea...
,,... plopii fără soţ'' şi teiul, lacul şi floarea albastră
Mi-amintesc de Eminescu şi de pana lui măiastră

,, Tot ce mişcă-n ţara asta... râul, ramul''... şi... Universul
El, poetul nepereche le-a cântat duios cu versul
El luceşte printre stele şi ne luminează calea
Astăzi îi aduc omagiu ţara, codrul, munţii, marea.

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra copilăriei

Am învăţat să înot prin viaţă şi totuşi,
adesea mă înec în valurile dorului
ce nasc din vântul uitării, din depărtări,
dintre cripte de mult ruginite.

Vântul acesta,
din când în când îşi drege glasul
şi şuieră în tivgă chemarea,
o ţipă!

În piept îmi creşte un înger
şi inima-mi plesneşte de lumina lui,
eu duh mă fac îndată şi mă evapor
într-o oază doar de mine ştiută.

Acolo, seara, cântă vesel pitpalacul sus pe deal
şi greierul, cu un ecou de pace, îl îngână;
acolo, în vale, cântă broasca la lumina lunii
şi stau şi-ascult, măi fraţi ai mei,
ascult cu inima - e simfonia lumii!

Mă pun la pas... mersul îmi devine cald,
parc-aş umbla desculţ prin vară
şi tălpile îmi sunt încălzite de sfântul pământ.
Un miros de pâine caldă răscolit de acelaşi vânt,
mă opreşte la o poartă care duce spre trecut.

Mă privesc călărind liberatatea deplină...
ce simplă viaţă aveam atunci şi plină,
fiind copil la ţară!
Duhul meu se opreşte-n şezut
la umbra copilăriei - am găsit locul!

O scenă biblică-mi inundă simţurile-ndată:
bunicul meu e-n bătătură şi îl privesc în ochi,
el nu mă vede, dar cumva mă simte
şi râde către soare,
îşi face sfânta cruce, ia sapa-n mână
şi pleacă împăcat către răzoare.

Şi iată eu îmi ştiu trecutul prin ochii lui,
iar el işi simte viitorul, prin ochii mei
şi între noi oglinda-n care se sticleşte umbra timpului
se sparge!

Blânda adiere a serii mângâie matern ţinutul
şi îl scaldă în miresme de recolte aurii...
un cocoş îi dă onorul şi mă face să tresar
- se pare că am aţipit în oaza mea -
iată-mă din nou la mal, dar mă îneacă dorul!

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corul grecesc (după ce Amanda îl înşeală pe Lenny): Vai nouă! E mai grav decât ne-am închipuit!
Corifeul: E cât se poate de grav! Căsnicia lor e pe ducă!
Corul grecesc: O dată cu trecerea timpului, chiar şi cele mai puternice legături devin fragile!
Corifeul: Grozav, băieţi! S-ar putea să avem noroc de o prospătură!
Corul grecesc: O, Zeus! Cel mai mare tare dintre toţi zeii! Te implorăm, ajută-ne! Zeus, Tu, cel mare! Ascultă-ne! Te invocăm pe tine, Zeus!
Zeus: Ăă, aici Zeus. Nu sunt acasă momentan, vă rog lăsaţi un mesaj după semnalul sonor. (Biiip.)
Corul grecesc: Sună-ne când poţi. Avem nevoie de ajutor!

replici din filmul artistic Chemarea Afroditei, scenariu de Woody Allen
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul şi Norul

Dormitând în lună plină
nori răzleţi la unison,
tremură din rădăcină
în oglinzi de lacuri negre.
Şi cum orizontul nopţii nu mai este uniform,
tresar glasuri ascuţite
în frunzişul unui pom.
Lunecă o rază moale
din pământuri adormite.
Răsar două... patru... nouă,
şi ţâşni un râu de soare;
cerul creşte mai cu seamă
urcând Luna printre stele
pe drumeaguri de aramă.
Apoi piere.
Sfârşesc umbrele bizare
în explozii
de culoare.
Soarele greoi şi rece largul cerului deschise.
Dimineaţa se revarsă
ca un vis în alte vise.

Şi porni la drum să vadă câteva privighetori
care nalţă-n depărtare glasuri line de viori.
Intră-n ierburi de argint, urcă-n flori de mărgărint;
se opri la alte două,
limpezindu-şi faţa albă
cu un bob de rouă - două
într-un cuib adânc de flori.
Cum îi prinse mijlocelul un cojoc firav de nori,
e mai falnică pe luncă.
Apoi creşte şi tot urcă
în mătasea cerului,
dispărând ca o nălucă.

Roiesc fluturi şi furnici în căruţe îndesate:
cară sacii cu merinde şi ulcioare cu nectar,
cară roade aromate şi grăunţe pe jumate.
Ba tocmiră lăutar
să deschidă sărbătoarea
în palatul de verdeaţă.
Având guler de cleştar,
(ce e drept, un pic semeaţă)
se înalţă mândră floarea
fiind din neamul de cicoare.
Păpădia-Plutitoarea
coborî din spic pitic...
Iată a început serbarea!
Vin albine din pădure cu cerceii grei de mure
şi brăţări de sălcii sure:
au polen la cingătoare
şi conduri de aur moale.

Soarele pe deal petrece pe un jilţ de sunătoare;
trecu lunca jos în vale pe la sălcii plângătoare,
pârjolind copaci şi ierburi,
macii roşii din răzoare.
În arşiţa singulară
nuanţele s-au ofilit.
Totul este încremenit de atâta zăpuşeală:
nu mai cântă pitpalacul,
nu mai este vânzoleală.
De departe dintre dealuri
vine-n valuri de argint -
e pârâul: curge agale şi şopteşte printre maluri.
Şi albeşte piatra-n apă când în zare se arată
păsări mitice venind
din adâncuri
de-altădată.

Se porni ca din senin vânt subţire către vale,
răscoleşte ierburi crude, printre vârfuri şuierând.
Năvăleşte spre câmpie,
se pogoară în rafale,
flori mărunte încurcând
într-un ghem de păpădie.
Naltul cerului răsună;
zdruncinând pământu-adună
peste floarea câmpului
straie negre de furtună.
Alte umbre întunecate
au ieşit dintr-o cetate, care – iată – se destramă
în schelete de aramă.
Şi zburând în solzi de ape
păsări valmeş adunate se reped către lumină.
Aripile sfârtecate
pe mirişti sunt aruncate.

Într-un colţ de luminiş, răsărită din verdeaţă,
se zăreşte alergând către dulcea libertate
o vioaie mogâldeaţă:
copilaş cu flori în braţe şi cu plete încurcate.
Se opri. Scrutează cerul care curge-n râu de pene.
Două păsări grandioase stau în coama dealului.
Una albă se aşterne
pe deasupra grâului:
are trupul lung de scamă de culoarea vântului.
Lăsă florile să curgă din mânuţe răsfirate
şi fugi prin spice aspre, biciuit pe obrăjori,
către pasărea măiastră.
O văpaie–n fir de ape
o nălţă aşa deodată
într-un labirint de nori.

Pretutindeni cerul curge, soarele-i demult apus.
Gust amar lăsat de clipă în privirea-i necăjită
dupa norul ce s-a dus.
Cu suflarea chinuită,
inocent, rosti în sine:
Unde- i pasărea măiastră?
Nu se vede... Nu mai vine?!
Dar în ochi cârpiţi cu vise
se arată argintie,
înălţându-se din fân,
o fantasmă însufleţită de o aripă de fum;
trecu dealul înspre vie,
răsunând în glasuri stinse:
''Unde eşti copilărie?...''

poezie de Ştefan Radu Muşat din Constelatii Diamantine nr.30-2013 (10 ianuarie 2009)
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia vremii

În rapsodia înserării, se limpezesc zările,
se simte parfumul florilor de gând,
speranţă pentru columna treptelor.
Lalelele surâd înseninate.
Şşt! E limpede că soarele a sărutat şi zorii şi simfonia apropierii.
Ca o lumânare ard, ai muşcat din mine ca dintr-o pară, viaţă!
Ca un copac, înverzesc sub ploile calde.
Ghioceii, mărţişor, îşi deschid misterioasele cupe.
Ca o pasăre, plutesc pe ţărmul mării,
limpezind între aripi visul zefirului.
Şsst! Luna ştie cum să picteze în acuarelă şi dor pielea pământului.
Statuile se însufleţesc aprinse de chibritul iubirii.(28.02.2023)

poezie de Iulia Dragomir (28 februarie 2023)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fazele iubirii

Dragoste nouă:
S-a pus lumina!
Aşa zicea mama
Când, spre apus, după asfinţit,
Năzărea un licăr de lumină, iar ea
Trebuia să aibă în buzunar, în mână
Bani. Să aibă toată luna, spunea.
Eu iubeam pe cineva care,
Fie nu a ştiut niciodată,
Fie a uitat de mult.

Primul pătrar:
Luna, plutea pe cerul amurgului,
Ca o bărcuţă de argint curat,
Asfinţind din ce în ce mai târziu,
În urma soarelui.
Eu iubeam aceeaşi fată.
Mama şi luna
Habar n-aveau.

Iubire plină:
E altceva. Toată noaptea e ca ziua.
Când am văzut primul trup gol
De fecioară plinuţă, perfectă, sfioasă...
Întâia mea iubire plină.
Coapsele sale şi luna ce se lăsa furată
Şi ascunsă de vârcolaci,
Pe cer.
Nu i-am cerut nimic,
Mi s-a dăruit cu totul şi toată,
Fără să ştie mama,
Fără să-i pese "luminii".
Într-o noapte, sub lună plină,
Cucul a cântat.

Ultimul pătrar:
Apare dorul.
O barcă din ce în ce mai mică,
Răsărea tot mai târziu, iar eu
Mă-ngăduiam cu renunţarea,
Lingându-i rănile.

Apoi:
O lumină se mai "pune" pe cer,
O mamă bătrână mai zăboveşte, înmurgind,
Prin curte,
Uitându-se în acelaşi loc,
Ţinându-şi mâna tremurândă
Pe banii tot mai neputincioşi, iar eu,
Am de la viaţă tot
Ce credeam că-mi lipseşte,
Când iubeam.
"Sunt bine, am o relaţie civilizată
Cu soţia mea şi cu toate fostele iubiri,
Ştiu când să mă opresc, joc bine fiecare carte,
Mă abţin.
Am un statut social demn,
Sunt un om credincios,
Fac tot ce pot pentru copiii mei
Şi pentru ţara mea etc."

Unde greşesc?

poezie de Marius Robu din Aproape alb (26 aprilie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub lună plină
Simfonia lupilor -
Ultimul ecou.

haiku de Cioruţa Bogdan (decembrie 2018)
Adăugat de Cioruţa Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia înţeleptului

Înţeleptul e un mic nebun,
Chiar fratele nebunului,
Înţelepciunele compun,
Simfonia, înţeleptului.

epigramă de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

Ne năştem, pe-o carte, cu paginile albe,
Crezånd, că e uşor s-atingi piscurile dalbe,
Începem a urca, sperând, în orice clipă,
Chiar, şi, când destinul, ne frânge o aripă.

Plini de speranţă umplem fiecare filă,
Cu vise aprobate de-a cerurilor milă.
Credem, doar, în viaţa ce-i plină de soare,
Nemuritori ne vrem, uităm că se şi moare.

Credem, că-i uşor a urca "urcuşul",
Nu-nţelegem greul când atingi arcuşul,
Simfonia vieţi-i de vânt zbuciumată,
Lacrima din noi, de soartă-i ancorată.

Soarta şi destinul susţin câte-o aripă,
Lumina se prelinge din ceruri peste clipă,
Glasul, gând ne pare strigăt peste culme,
Toţi visam o viaţă, dar, e-n altă lume.

Credem într-o viaţa, dintr-o altă lume!
Dar avem o carte (a vieţii), ce poartă un nume,
Viaţa pământeană-i de vânturi deformată,
Veşnici, nu suntem, tot se moare odată.

poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia Destinului

Lumea parcă-i o vioară spartă
şi-a fi liber Doamne e o artă

distih de Costel Zăgan din Distihuri rebele (20 iunie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!