Şi, totuşi...

Toate-s acoperite de iarnă-n al ninsorilor val,
Iar ploile primăverii spală iarba zi şi noapte;
Şi, totuşi, dedesubt, acel inel spectral,
Nemişcat şi neştiut, rămâne-o autoritate,

Un cronicar al crimei pe care rugina
Uitării a tăinuit-o ani şi ani de zile;
Şi care-acum revine şi-i ridică timpului cortina,
Şi trezeşte atâtea lacrimi inutile.

poezie celebră de Emily Bronte, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatroşi străvezii trag marea cu hamuri nevăzute, marea se ridică tăcut, apoi cade în cascade de lumină, regretându-şi peştii, stâncile, ţărmul, valul prin care a desenat veşnicia timpului ei, aşa cum eu, trag cortina secundelor, regretându-le trecerea, afundându-mă într-un somn adânc, din care doar amintirea de-a fi mă trezeşte constant.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catrenul inutilităţii

Eşti în fiecare celulă a mea.
Trăieşte-mă, altfel mă omori cu zile
Şi cu nopţi în care să te am aş vrea,
Căci fără de tine, toate-s inutile!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin şi tristeţe (II)

E greu să exişti pe lumea asta făr-a fi băgat în seamă.
Toate celelalte lucruri se suportă mai uşor. O duşcă, două, trei –
şi impulsul de a sta şi de a gândi de unul singur revine.
Nimic nu se poate împotrivi zumzăitului
de fond, de-aceea apare deodată miracolul
de-a te fi născut şi de a te holba la un pahar. Iar munca
(pe omul care-i singur nu-l duce gândul la muncă)
devine iarăşi credinţă, credinţa de-a crede că suferinţa e numai bună
pentru a te concentra şi-a medita asupra ei. Şi nu trece mult timp
şi ochii nu mai privesc nimic în particular, întristaţi, parcă orbi.

Dacă acest om se ridică şi pleacă acasă să se culce,
el va arăta ca un orb care s-a rătăcit. Oricine
ar putea sări de nicăieri şi lovi cu brutalitate.
O femeie – frumoasă, tânără – ar putea fi văzută
sub un bărbat pe stradă, gemând
în felul în care o femeie a gemut odinioară sub el.
Dar acest om nu vede. El se îndreapă spre casă să se culce
şi viaţa nu devine nimic altceva decât zumzetul tăcerii.

Dezbrăcând acest om veţi găsi un trup care-a fost spălat,
şi ici-colo petice de blană. Cine s-ar gândi vreodată
să dea atenţie acestui om căruia-i ardea cândva
viaţa-n căldura venelor? Nimeni n-ar bănui
că a fost o femeie care, odată, a mângâiat
acel trup, care a sărutat acel trup care-acum tremură
şi-i ud de lacrimi; acum acel om,
care a venit acasă ca să doarmă, nu poate dormi, ci doar geme.

poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scuturaţi-vă, frunze...

Scuturaţi-vă, frunze; muriţi, flori, muriţi pe tăcute;
Nopţi lungi şi zile din ce în ce mai scurte;
Fiecare frunză-mi susură o binecuvântare,
Pâlpâind în copacul toamnei – o ultimă-alintare.

Voi zâmbi coroniţelor de nea când se vor dezvălui privirii
Acolo unde-ar fi trebuit să înflorească trandafirii;
Şi-o să cânt destrămarea nopţii care deschide-n zori
Uşa unei zile mohorâte ca fereastra unei închisori.

poezie de Emily Bronte, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constelaţiile verii, cari, deşi nu sunt toate aşa de bogate ca acelea ale primăverii, totuşi au destule frumuseţi, mai cu seamă când sunt admirate într'o măreaţă noapte de vară, când Luna nu străluceşte pe cer, când Calea Lactee îşi întinde brâul ei cel luminos, în care strălucesc atâtea stele.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

naşterea unei lacrimi – (experimente)

tăvălită-n sare privirea muşcă un colţ
de nor, lumina creşte, se cristalizează…

un fir de praf sau fum
ori ceapă crudă şi gata
roua pe obraji!

aseară am adormit stând la pândă
o stea ca o gaură în cortina dintre soare
şi aici-ul meu vremelnic părea că
se apropie vertiginos – n-avea colţuri
rotundul ei, inele rotund ameţitor, mă absorbi
la trezire aveam bruma pe pleoape
de aici a pornit totul, am vrut
să îmbunătăţesc ceva, am repetat experimentul
norul, privirea… detalii aparent în plus, inutile
cortina săpată în sare… am înţeles
de mi-aş pierde văzul, pipăind o lacrimă aş şti că
naşterea ei nu contează
iubire, neîmplinirea ei, bucurie neaşteptată, compasiune
fie şi de paradă sau iritaţie nici acestea
nu mai au însemnătate… în coaja unei lacrime
să nu poposiţi
nu-i faceţi disecţie şi n-o mai bănuiţi c-ar fi
limbă clopoţelului care
trezeşte «speranţa» la ora exactă pentru voi
am găsit
am găsit acolo muzica
aceeaşi ca la naşterea mea!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiul vieţii - VI

Se-nchid ferestrele spre lume,
Se-nchid ferestrele din noi
Se înnegresc zile după zile
Şi flăcările orbesc în ploi!

Abandonaţi în stări inutile
Purtând trufii de condamnaţi
Se înnegresc zile după zile
Uităm de părinţi de copii de fraţi?!

Ne lasă Dumnezeu din toate
Păcate înfrângeri erezii
Se înnegresc zile după zile...
Noi, strângem lacrimi din copii!

Martiri închişi în colivii
Nici aerului de noi nu-i pasă
Se înnegresc zile după zile
Şi noi tot nu mai ieşim din casă?!

Ferestre ferecate cu noi legi
Gânduri otrăvind vise în noi
Se înnegresc zile după zile...
Elogiul vieţii fie speranţele noi!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi împreună înseamnă în egală măsură a fi liberi în singurătate, a fi fericiţi în iubirea care ne uneşte.

citat celebru din Emily Bronte
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul meu îşi spală urma

Pe sub cerul ceruit să nu curgă ploile,
Păsările scurmă zarea să mângâie zorile,
Gândul meu urcă în flăcări pentru-o iubire stabilă,
Are vreo cinci pumni de ani dar visează că-i copilă.

Sfânt mi-i sufletu-ncercării, chiar îmi şopteşte ceva,
Să mă ştie lângă dânsa, deşi are gura rea,
Mâna mea doarme în sânu-i într-o prelungită noapte,
Eu visez, şi ea visează, că mâncăm stele cu lapte.

Dorul meu mai trece zarea pe unde vin ploile,
Lacrimile ei ascunse îngroaşă puhoaiele,
Păsările scurmă-n urmă cuiburile părăsite,
Gândul meu îşi spală urma cu noile lui ispite.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu fără cine nu pot trăi.

Emily Bronte în La răscruce de vânturi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare frunzā îmi sopteste fericirea...

citat celebru din Emily Bronte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii orgolioşi îşi fac singur griji şi necazuri.

Emily Bronte în La răscruce de vânturi (17 iunie 1847)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum ştiu fără cine nu pot trăi!

citat clasic din Emily Bronte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-un om bătrân nu se învaţă uşor cu poveşti noi.

Emily Bronte în La răscruce de vânturi (18 octombrie 1847)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un acelaşi gând

*

inel de viaţă
în câmpurile gândului
şi fila din cartea copilului care
aruncă literele într-un cerc
adultul pătrat romb devine
pentru ca în sferă
totul să se rostogolească firesc
într-un absurd al nuanţelor
curcubeului alb

**
jocul spre niciunde
pe marginea unui drum aproape cunoscut
înscriu în fiecare fibră
pe măsura timpului în care trupul trăieşte
cosind iarba amară a nevoilor
şi poate iarba primăverilor trecutului în care
copilul rămas în mine fragil
îşi caută păpuşa preferată şi ursul
şi răţoiul primit în dar
la cinci ani
de la fratele meu

să nu uit foarfeca pe care o plimbam
de-a lungul foilor colorate de hârtie
până când
din ele
se năştea un alt personaj din poveştile pe care
picupul le lăsa să curgă
într-un fundal de bucurie şi linişte
frăţească

***
inel de viaţă şi de moarte
într-un acelaşi gând
răsfirat pe treptele blocului în care
şi acum locuiesc
căutându-mă
căutându-l pe tata
într-un bol de zâmbete iubire căldură
şi siguranţă

inel de dor lăsat pe banca aşteptărilor
în legănarea legănării
leagănului de jocuri
ale simplităţii umanului

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonieri ai depărtării

Privesc cum roua dimineţii
se transformă
în flori de crin,
elixirul vieţii
din roşul macilor
se revarsă peste dorul nostru,
lacrimi vărsate
în marea uitării
împrăştiate de vânt
sunt pietre poleite de argint,
fulgii de păpădie
se aştern ca un covor alb
de lumină,
acoperind pământul
dorul tău deapănă firul
smerit al timpului
o adiere rece
şi îngândurată
ne trezeşte din rătăcire
suntem prizionierii depărtării
flori desperecheate
din amintiri.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi iubesc ucigaşul.. dar pe-al tău cum l-aş putea iubi?

Emily Bronte în La răscruce de vânturi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, cât timp voi trăi, nici o făptură muritoare nu mă va despărţi de el.

Emily Bronte în La răscruce de vânturi, Capitolul IX
Adăugat de Ammy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este ciudat cum obişnuinţa modelează gusturile şi ideile.

Emily Bronte în La răscruce de vânturi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce oare, cu puţine cuvinte, el agită tot sângele din mine?

citat clasic din Emily Bronte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!