Trilemă

Stau ca la teatru, scena-i lumea mare,
Pe ea se mişcă oameni şi popoare;
Şi ce văd azi? Nevoi şi neputinţă,
Necazuri fel de fel şi suferinţă,
În loc de vorbe şi purtări alese,
Sunt doar urzeli, trădări şi interese,
Dreptatea s-a ascuns, nu se mai vede,
Şi în virtute nimeni nu mai crede,
Iar viaţa e din ce în ce mai fadă,
Iubirile se vând la colţ de stradă,
E plin de hahalere şi paiaţe,
De travestiţi, şi măscărici, şi ţaţe...
Iar câinii pe fundal scâncesc şi latră;
Să râd, să plâng sau să rămân de piatră?

poezie de Octavian Cocoş (9 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinii latră, vântul duce...

Se-nvârt ciori prin înserare
Curge apa din uluce
Ca un cânt de disperare
Câinii latră, vântul duce.

Zvon de clopot se răsfaţă...
Cui i-se ciopleşte cruce?
Cin' s-a petrecut din viaţă?
Câinii latră vântul duce.

Chicotesc copii la joacă,
Merge ziua să se culce...
Aţâţaţi de hărmălaie
Câinii latră vântul duce.

Vălul nopţii-ntreaga fire
Dintr-o dată vrea s-o-apuce;
Ca să dea lumii de ştire
Câinii latră, vântul duce.

Gânduri rele, întunecate
Inima vin s-o usuce
Se-aud plânsete-nfundate -
Câinii latră, vântul duce.

Viaţa, moartea se-ntretaie
Printre noi, făpturi năuce
Şi de-un veac, de-o veşnicie
Câini latră, vântul duce.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoepigramă

Public sub pseudonim,
Criticii stau ca de piatră,
Sunt atât de anonim
Că nici câinii nu mă latră!

epigramă de Vasile Tacu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

4 de Bâte (Sonet Tarot)

Ai stat la adăpost atâta vreme
Şi ocrotit ai fost precum o floare,
Dar lumea largă începe să te cheme
Şi pleci la drum cuprins de încântare.
Ce minunat îţi pare peisajul
Te simţi eliberat, plin de speranţă
Teamă nu ai, că mare ţi-e curajul,
Şi singur vrei să hotărăşti în viaţă.
Te-aşteaptă lucruri bune, dar şi rele,
Şi când nu ai prea multă iscusinţă
Dai de necazuri, intri în belele
Şi lecţia o înveţi cu suferinţă.

Trecutul a fost bun, dar vrei schimbare
Ai grijă, drumul poate să coboare.

poezie de Octavian Cocoş (5 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau căpiţele de vorbă

Stau căpiţele de vorbă sprijinite doau în sine,
Stau în lunca de iubire într-o mare doar de bine,
Precum înţelepţii vremii, cuşmele pe spate date,
Priveghează-n contemplare ce a mai rămas din sate.

Câinii latră pe la porţi ca sa intre, nu să iasă,
Veşnicia trasă-n roată, scurt tăiată e de coasă,
Caii veştezi se anină de portiţe scârţâinde,
Oamenii încovoiaţi de gânduri nu mai au vătrai în tinde,

Stau căpiţele de vorbă, nu sunt poale, nu sunt ii,
Sprijinite doar în sine, nu ni se mai nasc copii,
Însă-n vorba lor de veacuri ele ştiu că demnitatea
Este să sfidezi prezentul să nu-ţi negociezi dreptatea,

Al meu suflet pe coline lânga ele stând în taină,
Cu privirea sus spre ceruri, descălţat şi fără haină,
A primit botezul vieţii, ancestrala noastră carmă
Care-atunci când e rănită se transformă într-o armă,

Timpul trece şi se duce, piere rău, nimicnicie,
Chiar şi binele dispare, absorbit de veşnicie,
Undeva- ntr-un colţ de sat, o femeie a născut
Stau căpiţele de vorbă despre noul început...

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stârcii albi

Crede, Doamne, cel ce vede
Stârcii albi în salcă verde,
Că sunt îngeri travestiţi
De prin ceruri coborâţi.

Chiar de-am fost cândva ateu
Asta cred, Doamne, şi eu!
Prea sunt albi imaculaţi
Stârcii îngeri deportaţi...

Jos în bălţi predici să ţinâ
Doar în nopţi cu lună plină.
Cel ce-i vede şi nu crede
În van tinereţea pierde!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomote

Ah, ce bucurie, inima-mi tresare,
Paşii tăi cei repezi se aud în noapte,
Însă e doar vântul, plin de nerăbdare,
Ce suflă pe-alee printre frunze moarte.

Stau şi-ascult şi parcă glasul tău şăgalnic
Blând rosteşte vorbe calde de iubire,
Însă e doar râul ce curge năvalnic
Clipocind la maluri scos uşor din fire.

Sunt surprins că totuşi râsul tău răsună
Undeva departe, în pădurea rară,
Dar e ghionoaia, ce ca o nebună
Ciocăne copacii şi stă solitară.

Dar de data aceasta limpede-i chemarea,
Cât sunt de sonore ale tale şoapte...
Ce dezamăgire, mare mi-e mirarea,
Să constat că-i ploaia care cade-n noapte.

poezie de Octavian Cocoş (29 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima neamului

aveam aici, odată, o ţară minunată
străini acum în propria casă
casa nu mai este casă şi masa nu e masă
plâng la noi copiii în vatră
ne fug oameni de prin sate
plânge codru, latră câinii
nu e nimeni, doar jupânii
plâng oraşele pustii
aici lacrima iar plânge
suferinţă e în toate
plâng şi sufletele moarte din morminte despuiate
am ajuns neam uitat în pribegie
cine ştie, de mai ştie
vino Doamne să ne vezi
suntem morţi, mai suntem trezi
plânge azi pământul tău
că'i e dor de neamul său
ţipă în zadar Carpaţii
marea e azi lacrimă nestinsă
curg şi gânduri şi păcate
se revarsă peste toate
secole la rând am rezistat
în tăcere adâncă şi durere multă
crede omule în tine
nu în vise inutile şi sterile
dă-mi Doamne puterea
să păşesc la sânul tău
viaţa asta eu o dau la Dumnezeu
ţara mea, unde este, mai este
asta întreb în drumul meu
drum croit în miii de ani
de oameni dârji, puternici cu credinţa sfântă în suflet
oameni mari ce au clădit odată
ţara asta minunată
limba noastră'i o cetate
cerul mai albastru pare
vatra noastră este goală
pleacă copiii de la şcoală
unde'i mama, unde'i tata
unde eşti tu, Românie
este plâns acum în ţară
toţi ne fac azi de ocară
plâng şi oasele'n morminte
latră lupii în codrii iară
au ieşit iar la vânare
plânge Oltul, ţipă Mureşul a jale
Dunărea se pierde în mare
de la Prut, Siret sau Tisa
este plânsul neamului dumnezeiesc
se adună strop de apă într-o lacrimă de sânge
vom avea şi noi o zi
poate azi sau niciodată
când vom învia în toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni

care stau sau se mişcă
ca obiectele care stau sau se mişcă
peste miliarde de ani

oameni care vor fi obiecte (?!) o

biecte care vor fi
oamenii fără o de atunci
care stau sau doar stau

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea (Sonet Tarot)

Sunt zile de belşug şi fericire
Şi simţi în suflet o eliberare
Trăieşti din plin, te bucuri de iubire,
Căci ai avut o râvnă roditoare.
Lumea-i a ta, că prin eforturi multe
Ai reuşit să o priveşti din stele
Şi-oricine ar zice vrute şi nevrute
Tu nu depinzi de oameni, ci de ele.
Dar când a ta virtute este mică
Şi nu ai învăţat nimic din viaţă
Este normal atunci să-ţi fie frică,
Că ştii şi tu că n-ai nicio speranţă.

S-apuci pe drumul bun ţine de tine
De faci aşa, la capăt va fi bine.

poezie de Octavian Cocoş (31 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şcoala în vremi de pandemie

Ce tristă este şcoala mea!
Plâng băncile după copii
Profesorii vor să predea,
Dar clasele-s pustii.

Pe table nu scrie nimic
Acum sunt şterse şi curate,
Iar florile suferă-un pic
Că nu mai sunt udate.

Panouri, poze şi picturi
Stau atârnate pe culoare
Şi-aşteaptă micile făpturi
În pauza cea mare.

Însă aşteaptă în zadar
C-aşa cum toată lumea ştie,
Chiar dacă-i toamnă-n calendar
Sunt vremi de pandemie.

poezie de Octavian Cocoş (5 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptatea (Sonet Tarot)

Cugetă calm, lucid, nu te aprinde
Şi inima n-o crede de-astă dată
Că dacă-n mreaja ei te va cuprinde
Gândirea îţi va fi înceţoşată.
Sentinţa ta să fie cumpănită
Prejudecata las-o la o parte
Ca să primeşti răsplata cuvenită
Nu doar acum, ci chiar şi după moarte.
Şi nu uita că-n lume e o lege
Care de mii de ani ne guvernează
Că la final oricine va culege
Doar roadele a ceea ce plantează.

Ce-i bun şi rău tu bine cântăreşte
Chiar dacă lumea te nedreptăţeşte.

sonet de Octavian Cocoş (21 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

8 de Bâte (Sonet Tarot)

Tot ce-ai sădit începe să rodească
Curând doar lucruri bune vei culege,
Dorinţa ta o să se împlinească,
Căci vei avea din plin de unde alege.
Şi vei primi veşti bune dintr-o dată
Când nu te-aştepţi, şi inima vibrează,
Că viaţa e atât de minunată
Atunci când soarta te favorizează.
Dar uneori nori negri se adună
Şi chiar dac-ai lucrat cu iscusinţă
Deznodământul încă se amână,
N-ai ce să faci, eşti plin de neputinţă.

Mai repede, mai greu, va fi de bine
Ce e al tău, de drept îţi aparţine.

poezie de Octavian Cocoş (10 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet de pandemie

Cum aş putea să cred c-o cârpă mică
Ce stă la gură, oarecum banală,
Mă protejează care va să zică
Să nu mă pricopsesc cu vreo răceală?
Şi cum s-accept că-ntreaga mea fiinţă
E apărată de-orice neplăcere
Când mă sufoc, căci nu e cu putinţă
Să-mi intre oxigenul în artere?
Dar când n-am mască fac ca tot românul
Când ies pe stradă sunt cu luare-aminte
Că vine poliţistul ca nebunul
Şi-mi dă amendă, să mă-nveţe minte.

Dar sunt viclean cum nu vă vine-a crede
Aşa că statul banii mei nu-i vede.

poezie de Octavian Cocoş (14 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există suflete, ca să zic aşa, tocite de suferinţă, care toată viaţa lor au fost încercate, care au îndurat nespus de multe dureri mari şi mici, precum şi nesfârşite necazuri, aşa încât au ajuns să nu se mai mire de nimic, nici măcar de o catastrofă cu totul neaşteptată, şi mai ales care până şi înaintea sicriului fiinţei celei mai dragi, nu uită una din regulile atât de greu învăţate ale unei purtări cât mai linguşitoare faţă de oameni.

Dostoievski în Adolescentul
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajutor

stradă şi-un colţ de stradă
în umbra colţului...
e urma tocului cui
înfipt
în smoală-piatră topită

soarele topeşte în miros greu
ea siluetă dreaptă îndrăzneaţă
rămâne timidă cu tocul înfipt
în...
asfalt de smoală în colţ de stradă
strigă rănită ajutor
apoi târziu
umbra de colţ o cuprinde
ea strigă ameţită
nimeni nu vine doar umbre se agită
ea rămâne rănită
la colţ de stradă
cu tocul înfipt în smoală topită

sirena urlă linişti ea sparge
se îndepărtează cu sonorul urlător
la colţ de stradă rămâne
un cui de pantof ca semn
înfipt în asfaltul de smoală
ce s-a întărit
atenţie în viitor!

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe, mereu vorbe

Singuri prin praful cuvintelor.
După colţ s-au ascuns
cei doi martori ai
spovedaniei noastre.
Altarul tace,
asumându-şi riscul unei aventuri.
Bat clopotele.
Într-o zi oarecare vântul se ţine
de mână cu ploaia,
trăsătură specifică
amorezilor de duzină.
Vorbe, mereu vorbe...
Celelalte griji
se caţără în copaci.
Am ascuns cei două mii de ani
încărcaţi de păcate...
A sosit momentul, Doamne!
Eu sunt pregătită.

poezie de Any Drăgoianu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar vorbe

Am ieşit în strada goală
Să opresc timpul pe loc
Sper să nu fac o greşeală
Ăsta e minutul ora nu mă joc

Nimani nu-i acum pe stradă
Pare totul un tablou de Picasso
Trece umbra timpului să radă
Anii nostri râzând la misto

Astăzi sunt mai hotărâtă
Mi-a iesit planul din plin
Sunt putin îndrăgostită
Clipa asta s-o trăiesc din plin

S-a oprit timpul la mine
M-a privit cu gândul si m-a salutat
Mi-a dat clipele senine
Pe obraz m-a sărutat apoi a plecat

Vine iarna cea mai grea
Focul se înteţeşte-n sobe
Acum este vremea mea
Stau în casă scriu doar vorbe

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai suntem încă vii

Mai suntem încă vii
Să mai răbdăm urgii?
Că peste răul ce l-am adunat
A mai venit un rău neaşteptat.

Acest rău numit Covid,
Un virus periculos şi perfid,
S-a răspândit ca un blestem
Făcându-ne viaţa un infern.

O cumplită pandemie se instalează,
Şi oamenii se izolează,
Stau in carantine
Şi la ei in case.

O, Doamne, câtă suferinţă
Pe oameni, şi câtă neputinţă,
Când virusu-i doboară!
Şi câtă jale,
Când stau la rând să moară
La ATI-n spitle!

Mor oamenii cu sutele şi mii
Şi mii sunt infectaţi
În fiecare zi.
Mor doctori şi-ajutoare,
Când cu disperare
Încearcă să salveze vieţi.

Pe tot cuprinsul ţării
Se decretează restricţii,
Sunt interzise reuniuni, nunţi si festinuri,
Se-nchid şcoli, biserici şi localuri.

Lumea se cufundă
Într-o beznă de mormânt,
Nu mai există viaţă
Pe acest pământ.

Nu ştie nimeni, mâine,
Cum vom arăta.
Nu ştie nimeni, mâine,
Ce soartă vom avea.

Mai suntem încă vii
Să mai sperăm
În clipa pe care-o aşteptam
Când pe pământ va fi şi zi?

poezie de Gheorghe Alionte (17 noiembrie 2020)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părăsiţi

Stinsă-i para lumânării
De pe lespedea de piatră
Şi bătrânii, bieţi, alături,
Tot mai stau uitaţi la vatră.

Luna trece şura popii,
Luminând în drum pridvorul -
Pipa moşului nu arde,
Baba şi-a uitat fuiorul.

Doar târziu, când prind mai aprig
În vecini să latre câinii,
Ei tresar, se văd în faţă
Şi plâng amândoi bătrânii.

Câtă jale le-a fost scrisă!
Doi feciori aveau la casă...
Unu-i mort de astă-toamnă,
Altul stă cu domni la masă.

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!