Sonet de pandemie

Cum aş putea să cred c-o cârpă mică
Ce stă la gură, oarecum banală,
Mă protejează care va să zică
Să nu mă pricopsesc cu vreo răceală?
Şi cum s-accept că-ntreaga mea fiinţă
E apărată de-orice neplăcere
Când mă sufoc, căci nu e cu putinţă
Să-mi intre oxigenul în artere?
Dar când n-am mască fac ca tot românul
Când ies pe stradă sunt cu luare-aminte
Că vine poliţistul ca nebunul
Şi-mi dă amendă, să mă-nveţe minte.

Dar sunt viclean cum nu vă vine-a crede
Aşa că statul banii mei nu-i vede.

poezie de Octavian Cocoş (14 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii

Trecut-au anii peste voi
Azi vă privesc şi-mi vine a plânge
Căci vă iubesc pe amândoi,
Şi simt cum inima se frânge.

Vă văd de fiecare dată
Cum încercaţi să îmi zâmbiţi
Să-mi faceţi ziua minunată
Şi să fim iarăşi fericiţi.

Însă deşi gura zâmbeşte
În ochi lumina vi s-a stins
Şi-un întuneric creşte, creşte
Şi o răceală v-a cuprins.

Eu mă prefac că nu-mi dau seama
Apoi încep să povestesc
Dar simt cum mă cuprinde teama -
Mâine când vin, vă mai găsesc?

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

mirare

Îmi arde inima în mine
Cum arde febra lui pe tâmple
Fără de pată mi-a slujit
Mulţi ani curaţi...
Şi-acuma s-a îmbolnăvit.
Dar nu-ndrăznesc să-L chem la mine
Şi i-am trimis pe ai lui Iacov
Cum arde inima-n nădejde,
Că ei au zis c’a zis că vine.
Dar ce rost are osteneala?
Daţi fuga prieteni pe alee
Şi-i spuneţi doar ca să şoptească...
Că şi eu sunt sub stăpânire:
Şi când zic unuia se duce
Şi când zic vino, iute vine
Ascultă fără să crâcnească!
Să zică doar o simplă vorbă
E plânsul meu şi a mea rugă
E tot ce-l rog pentru-al meu prieten
Căci El e domn iar eu sunt slugă.

Iar Domnul se opreşte-n stradă
Mirat grăieşte spre-a lui Iacov:
De multe zile sunt cu voi
Şi nu ştiu cum e cu putinţă
c-am căutat şi n-am găsit
de ani, în voi asemenea credinţă.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e un bal mascat

În viaţa noastră, oameni ni se spune,
Dar timpul ne transformă într-o mască,
Ce-o afişezi pe chip, când ieşi în lume
Şi joci un rol de dur sau gură cască.

Vecina mea e-o mască reuşită
Şi mă holbez din când în când la ea,
Pe mulţi bărbaţi îi bagă în ispită,
Dar masca mea de om fidel n-o vrea!

Nevasta mea e omul ce pozează
În masca ei, de-o viaţă, a cinstită
Şi-acum vecinul, aprig, o tratează...
Eu tac, e medic-şef, iar ea-i răcită!

Sunt împlinit, căci stăm cu mama-soacră,
Nu poartă masca ei de poamă acră,
E-o doamnă, pentru noi ea se consacră,
Dar pentru ea, doar fiică-sa e sacră.

De şeful meu mă minunez mereu,
E responsabil, are măşti la greu,
Colegii îi sunt prieteni, chiar şi eu,
Dar bonus, la chenzină, n-am un leu.

Cu-acei ce au biroul lângă mine
Îşi pune masca lui de cumpătare,
La mine, însă-atuncea când mai vine,
Cu masca lui mă bagă în teroare.

O viaţă-am căutat şi eu o mască,
Să-mi fie bună-n orice-mprejurare,
M-am săturat de rol de gură cască,
De tolerant, de prost şi de frustrare!

M-am învârtit să-mi fac o mască dură,
S-o port mereu, dar am îmbătrânit,
Nevasta-mea, c-o gură cât o şură,
M-a luat la zor şi-atunci m-am potolit.

Te-nvârţi în lume şi-ţi încerci norocul
Cu măştile ce tu le zămisleşti
În funcţie de fire şi de locul
Pe care-l calci şi-aşa îmbătrâneşti!

Şi vine vremea când Destinul strigă:
‒ Jos masca, frate! Ce-ai făcut în viaţă?
Şi-atunci Divinitatea te obligă,
Să spui de-ai fost un om sau o paiaţă.

poezie de Mirela Grigore din Un râs asumat
Adăugat de Mirela Grigore
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scumpiri

Mă învârt prin magazine
Preţurile râd de mine,
Că mă mir, nu-mi vine-a crede,
Oare ochiul bine vede?

Pe un raft, triumfătoare,
Stă fasolea, scumpă tare,
Iar friptura-mi pare anostă
Când mă uit atent cât costă.

Vodca-i pusă mai în faţă,
Preţul ei pe loc mă îngheaţă
Şi m-apucă brusc leşinul
Când văd cât costă Pelinul.

La raionul de lactate
Preţurile-s piperate.
Telemea de vaci, de oaie,
Simt genunchii cum se înmoaie.

Peştele, vreun meşter faur
L-a făcut cumva din aur?
Puiul bio, bată-l vina,
A venit pe jos din China?

Vreau să cumpăr o maletă,
Vai, ce preţ pe etichetă!
Şi îmi vine să strig hoţii
Când văd cât costă chiloţii.

În sfârşit, ajung la casă,
Coşu-i gol, doamna-i ţâfnoasă,
Că uitându-se mai bine,
Vede-n colţ nişte grisine.

poezie de Octavian Cocoş (18 martie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei virtuţi

Viaţa poate fi frumoasă
Şi când omul e ateu
Şi de Dumnezeu nu-i pasă,
Căci se crede şi el zeu.

Însă ca să birui moartea
Trei virtuţi sunt de folos
Bunătatea, puritatea
Şi credinţa în Hristos.

Căci ce rost mai are viaţa
Oricât de frumoasă ar fi
Dacă moartea-ţi taie aţa
Şi în neant te vei topi?

poezie de Octavian Cocoş (3 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regina de Cupe (Sonet Tarot)

Femeie tandră, bună, iubitoare,
Acceptă şi respectă pe oricine
Are chip blând şi este răbdătoare
Şi ca o mamă ştie să te-aline.
Ea inima-şi ascultă în tăcere
Şi în subconştient mereu priveşte
Se înduioşează de-orice neplăcere,
Dar simţi că zbori atunci când îţi zâmbeşte.
Şi totuşi uneori e rea, meschină
Se ţine de prostii, e imorală,
Dă de înţeles că n-are nicio vină,
Însă cu toate astea te înşală.

Căci inima e plină, cum se ştie,
Ori cu iubire, ori cu perfidie.

poezie de Octavian Cocoş (3 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

7 de Bâte

Sunt forţe care vor să te doboare,
Dar tu te aperi şi rezişti, chiar dacă
Această luptă e obositoare
Şi numeroşi sunt cei care te-atacă.
Priviri te urmăresc cu răutate,
Părerea ta deloc nu mai contează
Eşti contestat, n-ai autoritate,
Doar iscusinţa ta te protejează.
Dar încordarea macină fiinţa
Şi-oricât de bine te-ai lupta pe cale
Cu timpul intervine neputinţa
Şi te vei prăbuşi cu chin şi jale.

Să lupţi atunci când ai putere multă,
Dar când nu ai, un compromis te-ajută.

poezie de Octavian Cocoş (9 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statul e cel mai rece din toate dihaniile reci: minte cu răceală şi iată minciuna ce se scorneşte din gura lui: Eu, statul, eu sunt norodul!

citat celebru din romanul Aşa grăit-a Zarathustra de Friedrich Nietzsche (1885)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vei constata că în scopul de a produce, trebuie să obţii aprobarea de la acei care nu produc nimic, când vei observa cum banii se scurg spre cei care nu activează în bunuri, ci în favoruri, când vei înţelege că o mulţime de oameni se îmbogăţesc prin luare de mită şi influenţa lor e mai eficace decât munca ta, că legile nu te protejează contra lor, ci dimpotrivă, ei sunt cei care sunt protejaţi împotriva ta, când vei descoperi că este răsplătită corupţia, iar onestitatea devine un sacrificiu de sine, atunci vei putea spune fără teama de a greşi că soarta societăţii în care trăieşti este condamnată.

citat celebru din Ayn Rand (1950)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai sunt tânăr, doamnă

Nu mai sunt tânăr, doamnă! în traiul meu anost
Doar serul din perfuzii îmi tropăie prin sânge.
Cum aş putea fi iarăşi Don Juanul care-am fost
Când trupul veştejeşte şi putirinţa plânge.

Nu mai sunt tânăr, doamnă! băut-am cred destul
Cât să pricep căderea când nu ai echilibru.
Un pătimaş în eros, nicum n-am fost sătul
Cât să pot satisface orgoliul meu de tigru.

Nu mai sunt tânăr, doamnă! nici tânăr, nici frumos,
Beau apă cam doi litri de când sunt la dietă;
De prea multe lipide şi-o gută-nfiptă-n os
Când tensiunea creşte mă-nvârt ca-n piruetă.

Nu mai sunt tânăr, doamnă, şi de pereţi mă ţin
Când scările cobor, că-mi scârţâie genunchii;
Sunt un cadavru viu la care corbii vin
Să ciugulească gena ce-au pus-o-n mine unchii.

Nu mai sunt tânăr, doamnă, iar azi, îţi jur, mai cred
Doar în cardiologi, căci mi se pune gheara
De câte ori vâd ţâţe; de vreau să mă reped
Vin emisarii hâtrei să-mi spună: bună seara!

parodie de Elena Victoria Glodean, după Mircea Dinescu (2014)
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce spune un elefant când vede un bărbat în pielea goală?

Cum poate o fiinţă cu o trompă atât de mică să îşi ducă mâncarea la gură?

întrebări şi răspunsuri
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

Mă caut mereu
în ziua de mâine,
dar marţi nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

De-aşi fi arhiereu,
chiar miercuri ar fi bine
să declar că sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Mâine aş fi din nou eu,
dar joi nu-i de mine,
eu nu visez la empireu.
Şi luni când mai vine?

Pentru vineri sunt un deşeu
aruncat departe de sine.
Deci tot nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Sâmbătă mi-e greu,
cu dorul de mine
topind tot ce-i al meu.
Şi luni când mai vine?

Odihnitoare mereu
cred duminică-n tine,
zi lăsată de dumnezeu.
Şi luni când mai vine?

Azi mă simt ca un zeu,
stăpân peste mine,
încrezător că-n careu
ziua de luni tot revine.

Oră de oră trec şi eu
spre zorii zilei de mâine,
dar fi-voi oare mereu
şi-n lunea care vine?

E
Calvarul zilei de luni
sau
Vremelnicia devenirii mele
?

poezie de Silviu Crăciunaş (2010)
Adăugat de Silviu Crăciunaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la α din Centaurul, stea ce nu se vede din ţara noastră, lumina ne vine în 4 ani; de la o stea mică, de mărimea 8, din constelaţia Ursa Mare, ne vine lumina în 7 ani. Acestea sunt stelele cele mai apropiate pe cari le cunoaştem noi; s'ar putea însă întâmpla să fie vreo stea mai apropiată de noi, dar fiind prea mică, nu am luat-o încă în seamă. Celelalte stele sunt depărtate până la 40 ani lumină, vreo 30 de stele cu toate; iar restul se află la sute şi mii de ani lumină. Acum vă puteţi face o ideie de depărtările la cari se găsesc cele mai multe dintre stele. Polara e aceea care se găseşte la 44 ani lumină.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă uita

Nu mai e mult şi o să pleci de tot,
Căci asta nu mai este lumea ta
Şi-o să sădesc pe-al tău mormânt, socot,
O floare-albastră de nu-mă-uita.

Şi când de tine o să-mi fie dor
La capul tău eu în genunchi voi sta
Privind tăcut, cu sufletul uşor,
La floarea-albastră de nu-mă-uita.

Iar când se va usca, n-o să disper,
Ştiind c-o floare nu va rezista,
Dar sunt convins c-acolo sus, în cer,
Tu niciodată nu mă vei uita.

poezie de Octavian Cocoş (29 mai 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu? M-am întrebat
Pe mine când iar, singur,
Stăteam cu mine-îngândurat
Ca mintea să-mi asigur.

Sunt doar un boţ de lut trântit
Pe-o roată-ameţitoare
De un Olar ce-a-îngăduit
O urmă de suflare.

Sunt doar o stâncă seacă pus
Pe-un băţ uscat, de paie,
Ce doar priveşte-un pic prea sus
Ca cerul să îndoaie.

Sunt doar un bolovan ce vrea
Mai sus să urce, dară
Pe paiul ce-i subţire, prea
Greu cade când să sară.

Pământ prea moale-s, roditor
Doar de un praf subţire
Care se-aşterne-întâmplător
Ca noaptea,-n amorţire.

Un foc de frunze fără de
Vreo gură să m-adape
Cu-o frunză ce se desprinde
În vânt ca să se scape.

Ce corp de carne zămislit
Răspunzător şi bine,
Dar care nu-i deloc păzit
De furtuna ce vine.

Ce pot să fac să mă-întăresc,
Ce vraje, ce cântare,
Ce parte ştiu să pregătesc
Când văd că totul moare?

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poliţistul: Domnule, ştiţi că aţi trecut pe roşu?
Andy: Drăguţă bicicletă. Ţi-a murit calul?
Poliţistul: Domnule...
Andy: Cred că eşti într-o formă excelentă. Ia să-ţi văd coapsele.
Poliţistul: Arătaţi-mi vă rog permisul de conducere şi talonul maşinii.
Andy: Când arestezi pe cineva, îl pui pe ghidon sau pe portbagaj cu mâinile în jurul tău?
Poliţistul: Coborâţi din maşină.
Andy: Hai, mă. Pe bune? Glumeam şi eu. Eşti un poliţist cu pantaloni de ciclist. E adorabil.
Poliţistul: Sunt înarmat.
Andy: Gata, gata.

replici din filmul serial Weeds
Adăugat de Mircea Filimon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt femeie

Eu sunt femeie, şi-nseamnă că-s actriţă.
Joc mii de roluri şi am si mii de feţe,
Eu sunt femie, sunt cea mai rea fiinţă
Aleg drumurile scurte si isteţe.

Eu sunt femeie, şi mint fară să vreau
Şi fac orice pentru a cuceri
Pot într-o clipă sufletul să-ţi iau
Eu sunt femeie, iubesc şi pot urî...

Eu sunt femeie, şi sunt ca şi pustiul
Pot să sufoc, şi pot să-ţi ard privirea,
Şi pot sa fiu şi apa, atunci când îţi e sete
Dar să nu mă bei, de vrei să simţi iubirea.

Eu sunt femie, mai pot şi ajuta
Pot să gasesc răspuns, când cineva mă-ntreabă,
Fiind femeie multe aş putea...
Dar sunt femeie, şi pot să fiu şi slabă...

Eu sunt femeie, şi multe ori bârfesc,
Şi câteodată mă prefac că-s tristă,
Cu aceleaşi chip al meu cel îngeresc
Sunt atât de multe ori şi egoistă.

Eu sunt femeie, sunt marea fericire
Pe care bărbaţii nu o preţuiesc
De-s dură sau sunt rea, toate-s din iubire
Şi din iubire pot să şi urăsc.

Puternică sunt azi, mâine răzbunătoare
Aşa că fugi de mine când sunt ca o scânteie,
Şi chiar de slabă sunt şi plâng fără-ncetare
Eu sunt şi voi rămâne tot femeie...

poezie de Anna Panovici (14 iulie 2008)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foşti

El vede cu uimire
Că chipul cunoscut
E doar o amintire,
O fostă din trecut.

Cu ochii ca de gheaţă
Ea râde fără rost,
Ştiind că are-n faţă.
Un simplu om, un fost.

Iubiţii se mai ceartă
Când inimile-s reci,
Dar sunt legaţi de soartă,
Căci vor fi foşti pe veci.

poezie de Octavian Cocoş (11 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul celei care dă din gură ...

Să dai din gură nu-i uşor,
Când tu nimic nu ai a spune.
Ba vrei s-o faci şi cu umor
Din vreo circumvoluţiune.
Eşti ca un accelerator
Ce-ncet dar sigur ne răpune.
Să dai din gură nu-i uşor,
Când tu nimic nu ai a spune.
Ştiu că-ţi doreşti auditor
Pe noi şi-ntreaga naţiune.
Şi crezi, ca orice orator,
In neaoşa vocaţiune.
Să dai din gură nu-i uşor...

rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeli, schimbări şi ajutor

Fac asta din dorinţă,
O fac din neputinţă,
Căci sunt o simplă fiinţă
Ce simte suferinţă.

Fac asta cu folos,
O fac cât mai frumos,
Dar simt că merg în jos,
Şi-o fac mai dureros.

Încerc s-o fac mai bine,
Gândindu-mă la tine,
Dar lacrimi cad puţine
Şi frica nu mai vine.

Şi aud că vrei să-mi ceri
Să încerc din răsputeri,
Să renunţ la zeci poveri,
Să n-am parte de dureri.

Dar n-am vrut să fie-aşa,
N-am vrut să uit de ea,
Iar atunci când ea pleca,
N-am vrut a mă schimba.

Cu gându-n stele m-am trezit,
Asta nu-i ce mi-am dorit,
Am uitat tot ce-am iubit,
Am uitat tot ce-am simţit.

Am greşit, am realizat,
M-ai ajutat, nu mi-a păsat,
Dar când pe uşă ai plecat
Nimic frumos n-a mai durat.

Şi-acum când ştiu unde greşesc,
Acum când ştiu ce îmi doresc,
Încerc din nou să-mi amintesc,
Încerc mereu să te găsesc.

Am uitat tot ce-a durut,
Nu mai am ce am avut,
Şi-ncep să simt ca la-nceput,
Dar prea târziu, te-am pierdut.

Am fost mereu un gânditor,
Am fost mereu un visător,
Am fost mereu un luptător,
Dar acum cer ajutor.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!