Sonet de pandemie
Cum aș putea să cred c-o cârpă mică
Ce stă la gură, oarecum banală,
Mă protejează care va să zică
Să nu mă pricopsesc cu vreo răceală?
Și cum s-accept că-ntreaga mea ființă
E apărată de-orice neplăcere
Când mă sufoc, căci nu e cu putință
Să-mi intre oxigenul în artere?
Dar când n-am mască fac ca tot românul
Când ies pe stradă sunt cu luare-aminte
Că vine polițistul ca nebunul
Și-mi dă amendă, să mă-nvețe minte.
Dar sunt viclean cum nu vă vine-a crede
Așa că statul banii mei nu-i vede.
poezie de Octavian Cocoș (14 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Octavian Cocoș. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.