Copacul din grădina copilăriei

Gălăgie de gânduri
şi o linişte nesecată
de profunzimea cursului vieţii.
Din toate izvoarele,
lăcrimează o tăcere
cu ecou infinit.
În solitudinea
confiscată de durată,
lungit ca o umbră în amurg,
cu ochi hipnotici,
veghez la căpătâiul nopţilor
cu bătăile inimii.
Trezesc amintiri
pe care nu le pot adormi.
La locul ei,
neclintită,
steaua Mamei.
Nu există nor
să-i oprească strălucirea tăcerii;
şi nici obstacol
să-i tacă ecoul strălucirii.
Deschid cu sufletul odaia pustie
în care suspină
o candelă de tandreţe –
adânci rădăcini de lumină
ce-mi hrănesc tulpina
prezentului negarantat
în lupta cu conexiunea continuă
a veşniciei.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Report

Din când în când,
îmi fac inventarul patimilor.
Cu fiecare respiraţie,
trupul suspină resemnat.
Cu fiecare tăcere,
sufletul doare infinit mai tare.
Ochiul inimii
împreunează lacrimile;
cu ele,
mai curăţă o filă de viaţă.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urma ta

ÎN URMA TA

În urma ta plouă cu lacrimi amare,
De dor şi iubire, ce-n suflet mi-ai lăsat,
Şi se revarsă pe-a speranţei cărare,
Când te privesc venind în visul adorat.

Te cheamă inima, de tristeţe ninsă,
Să-i fii oaspetele de odinioară,
Cât mai este mir în candelă aprinsă,
Pentru iubirea trăită prima oară.

Ca ieri te mai aştept, înaripat de dor,
Să mă-ncălzesc la soarele din privire,
Iubirii mele caste să-i fii protector,
În tainele ei să nu vină alt mire.

În urma ta suspină vechea lăută,
Ca jalea jurămintelor rătăcite
În iubire de sufletul tău cusută
Cu fire de sentimente aurite.

Se stinge făclie în candela vieţii
Şi-al inimii ecou, ce n-a fost auzit
De aşteptări îngheţate în nămeţii
Veşniciei, cu sufletu-mi înzăpezit.

Iunie 2014
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din De dragoste şi dor (iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pragul

poate că stelele vor lumina această noapte
şi vasul gol din care toate visele şi-au luat zborul
va mai purta ecoul unor amintiri

ochii şi-au pierdut strălucirea vieţii
sunetele curg, avalanşă fără conţinut
degetele mele cern neputinţele

oriîncotro aş pleca lumea se deschide în faţă
şi se închide înapoia mea păstrând cerc de tăcere
şi-aşa am trecut prin viaţă fără ca urmele să-mi urmeze

în cartea necuvintelor, sunt spaţii goale
în care se-înfiripă din carne şi sânge
amintiri netrăite şi cuvinte negândite

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine nu există nimic mai fascinant şi mai îndatoritor, decât un om care mă copleşeşte cu tandreţe, respect, spiritualitate, în timp ce-mi atrage atenţia asupra unei greşeli! Să-i întorc iubirea, să-i mângâi mâinile, să-i sărut fruntea, nimic nu e prea mult, pentru a-i răsplăti înţelepciunea!

Iulia Mirancea (11 octombrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonieri de război

dacă viaţa e o luptă, cu siguranţă că moartea e victoria finală...

ai grijă ce îţi doreşti pentru că dorinţele se împlinesc mai mereu
şi îmi doream puterea cuvântului, cu toată inima, cu tot sufletul şi cu tot cugetul
iar cuvântul mă trecea prag după prag şi spaimă după spaimă
până la esenţă, până spre tăcerea absolută
dar eu ştiam că absolutul nu există
aşa că încă mai găseam sunete
şi mă spălam în lumină
dar lupta continuă
ducându-mă tot mai departe
zi după zi, cuvânt după cuvânt, tăcere după tăcere
uneori simt că am obosit, simt dulceaţa abandonului, dar nu...
timpul nu şi-a spus ultimul cuvânt
şi lupta continuă...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oul şi ecoul

Oricărui ou îi este greu, chiar şi la soare,
Să se transforme-ntr-o pasăre-ecou,
Dar nu va-nvăţa niciodată să zboare
De va rămâne la stadiul funciar de ou.

În picătura prezentului nost finit,
Suntem ca ouăle deznădăjduite,
Dar nu putem continua la infinit
Să rămânem doar ouă-obişnuite.

Chiar în condiţii de vremuri sărăntoace,
De vrem, în zbor avântat, să ne ridicăm,
Trebuie să ieşim din placentara găoace;
Altfel, riscăm, dup-un timp, să ne stricăm.

Ecoul este găinuşa timpului pribeagă;
Cotcodăcind necontenit prin zările albastre,
Cheamă-nţelepciunea noastră să aleagă
Levitaţia distinctă a seminţiei noastre.

Şi universul găinuşei cochetează cu ecoul;
Nici el n-are răspuns la sfidătoarea-ntrebare,
Din moment ce n-am stabilit care este oul
Şi care, găina eternei dispute planetare!

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apostolul pietrei

Privind infinitul
la masa tăcerii
ascultând cocoşul inimii
apostolul pietrei
zărind cât e de lung drumul
să-i spovedească sufletul
într-o poartă veşniciei
să-i simtă-mpietrirea ei sărutul
ridică chironul daltei
urmându-şi neabătut drumul
cu palme însângerate
doar de piatră auzite

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul iubirii

Ochii se propuneau cu bucurie revederii nesperate.
Într-o lipsă totală de logică a iluziei de ideal,
privirile se hrăneau cu gesturi irepetabile de tandreţe.
Ca o declaraţie de dragoste,
nestăvilinde nădăjduiri scrijelite pe lacrimi
prefaţau integrala iubirii
cu biruinţa dureroasă a iertării.
Pe portativul raiului,
privighetoarea inimii
reitera partitura suprapunerii perfecte.
Cu instigare tainică la sublim,
gânduri adânci polenizau macii dorinţelor
aşteptând învelişul luminii
ca o pasăre în cuibul inimii
din cel mai frumos anotimp.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria: ecou în odaia pustie a sufletului.

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (2 martie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

într-un oraş bolnav, un suflet bolnav
tic-tac, tic-tac
apoi tace
s-a terminat
e linişte
prea multă linişte
nu-mi dă pace
şi tace
clopotele bat în tăcere
o imensă tăcere se loveşte de imensitatea cerului
şi tace
ne căutam în tăcere
ieri si mâine
desigur, nu ne găsim
paşii erau prea tăcuţi
stăm şi tăcem
fiindcă putem, nu
uneori vorbim, în adâncă tăcere
să nu tulburăm lacrimile de pe caldarâm
păşesc pe aleile tăcute ale vieţii
mă izbesc de tăcerea gândurilor
tac în cuvinte nerostite
liniştea curge agale, în tăcere
mi-s ochi atât de obosiţi
de trăit în tăcere
e sufletul gol, umplut cu noroi
să tacă, vorbea prea mult
astăzi, amara tăcere
s-a aşternut peste oraş
şi tace...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici un cuvânt n-a fost rostit

Nici un cuvânt n-a fost rostit
Nici şoapte auzite, două - trei;
Nici un semn n-a fost făcut cu capul,
Nici un clipit din ochi – al lui, al ei.

A fost numai un murmur stins al inimii
Care ţine-închise-n ea lucruri care dor,
Sunt doar amintiri care se trezesc
Şi care au un somn atâta de uşor...

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Nostalgie – ecou al prezentului mutilat.

definiţie aforistică de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără cuvinte

Deşi-o văzuse cu mult timp-nainte,
Zădărnicit de emoţia-i verzuie,
Nu i-a adresat niciodată cuvinte;
Să-i descose sfioasa tăcere căpruie.

Dar astăzi, pentru-ntâia oară,
Iluminat de-a inimii stăruinţă,
Simţind cum patima-l doboară,

Zâmbetul lui sfielnic verzui
Îndrăzni să-i propună cunoştinţă
Zâmbetului ei de bun venit căprui.

Încercând să-şi aducă aminte
De vremurile când se-ntretăiau,
S-au încurcat în schimbul de cuvinte,
Dar sufletele lor, deja, se tutuiau.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momentul

Vine momentul când inima tace...
Nu mai vorbeşte prezentului despre trecut,
Nici despre un alt început.
Se cuibăreşte în tăcerea
Ce o înveleşte ca pe un prunc
Nenăscut încă...
Aşteaptă ca renaşterea să izvorască
Din adâncurile intangibile, reci...
Calcă cu tălpi de lumină
Pe catafalcul de roze
Şi îngerii se opresc şi desenează drumul,
Devenind candelă şi mir
Pe fruntea de crin...
Bine-ai să pleci,
Bine-ai venit!
Pe irisul tău împietrit
Ai pitat suferinţa şi bucuria,
Acum fugi de culorile vieţii
Scăpărând lumina într-un alt univers...
Picuri linişte în paharul destinului
Şi îţi înmoi taina
În paharul necunoscutului,
Apoi devii aripă
Peste care se depune
Nisipul tăcerii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou

Ecou – bumerang invizibil care se întoarce cu vorbele tale.

definiţie aforistică de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freelancer

Visam demult să mă retrag
în spaţiul meu material
– o linişte pusă-n libertate –
să ţin capul sus
cu torţa aprinsă la vedere.

Privesc curcubeul gândurilor
şi-al stărilor,
ud seminţe de cuget...
Sper să păcălesc fixaţiile
care mă împiedică să văd
dincolo de aparenţe!

Meditativ la infinit,
sfredelind în timp,
descompun imagini
cu sensul purificat al dorinţei de-a fi
şi-al sufletului de-a respira.

Nu există experienţă a libertăţii!
Trudesc la libertatea mea.
Să fii cu adevărat liber
nu e simplu deloc;
e un proces de durată.

În dependenţa umbrei de lumină,
nimeni nu-mi poate lua speranţa.

Din instincte strunite cu putere,
întreţin cu răbdare zborul,
oferind, zilnic,
jumătate din libertatea mea;
cealaltă jumătate o plătesc cu câte-un poem.

Şi libertatea are preţul ei!

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină - filă cu filă

în simplitatea cuvântului trăieşte gândul
dincolo de pretutindeni
dincoace de aproapele unei pene fragile
se naşte un poem în netăcerea tăcerii
verde – lumină

în privirea serii degetele mângâie noaptea
şi-ntr-o splendidă atingere soseşte dimineaţa
o chemare dinspre mâine
viaţa nu are termen de comparaţie
verde – lumină

trăim timpul
îngenunchem la marginea nopţii să-i dăruim seara
îi simţim mâna cu inelul albastru spre tăcere
fructul iubirii are un sens
verde – lumină

surâde aşteptarea
curge-n cascadă valul vieţii
îşi cheamă perechea în ziua sortită
se aude ecoul în surdină
verde – lumină

poezie de Vali Niţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există suflet liniştit în furtună

Credeam că m-am născut pentru furtună!
Am încăpăţânat marea să mă-nveţe cu ea.
I-am simţit împreună îmbrăţişarea necerească.

De multe ori,
ca un albatros cu sufletul hoinar,
în ecouri de tunete cu încolţiri de fiară,
mă luam la-ntrecere cu vântul
să nu-i simt furia înaintării spre sarcofage.

Dar azi,
ca o liră înstrunând dorul de larg,
ecoul furtunii mă-ndeamnă
să-mi ajustez pânzele în arboradă.

Cu tâmplele,
asemenea spumei mării după furtună,
răsfoiesc lumina din zborul pescăruşilor.
Din gânduri ferecate-n amintiri,
culeg imagini de viitor.

Sufletul meu caută liniştea
să se poată dărui.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini de gânduri

ocrotesc rădăcinile vieţii din sublim peisaj
am descoperit în sevă elixirul delicios
printre pietre s-au extins cu mult curaj
energia veşniciei primită de la Cristos.

mă extind şi eu prin poeme de suflet
lansez cuvinte spre cerul însorit
am gasit cărările mele prin sunet
ca o floare de lumină tot mereu am răsărit.

avântul meu tumultuos şi arzător
se ridică la cer o stea să cucerească
să-i simt aproape spiritul ocrotitor
care curmă tristeţea, furia câinească.

gândurile mele cresc ca un pom roditor
privighetori de seamă vreau să mă locuiască.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În sufletul meu pâlpâie o lumânare...
o candelă cu mir sfinţit
care se aprinde înalt şi viu
cu fiecare ecou al inimii tale arzânde...
ecou şi freamăt de dor
fără de vină...

Te răsfrângi în mine
ca-ntr-un lac limpede
precum stelele nopţii...
aprinzându-mă... ca pe-o floare de foc...
neaşteptată cărare de dor
către tine prin mine... croind...

Îmbrăţişează focul... dragul meu
Cuprinde-mă în palme
ca pe-un potir de lumină cerească...
şi împărtăşeşte-te...
gustând din preaplinul de iubire...
şi încălzeşte-ţi răsuflarea încremenită de preafrig...
Şi de neplânsă lacrimă...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!