Eu Sunt cel care am venit ca să îţi dau cheia... dacă nu o vei folosi va rămâne doar o neînsemnată bucată de metal... ba mai mult decât atât, eu îţi spun că uşa este deschisă, doar pare încuiată...
Fraţii şi surorile mele...
Fiii şi fiicele mele.. INTRAŢI!
Eu Sunt -este cel care va aşteaptă cu braţele deschise şi cu toată Dragostea, ACASĂ!

citat din Satyananda
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ele au venit

Astăzi mama şi surorile mele
au venit să mă vadă.

Am fost singură mult timp,
cu poeziile mele, cu mândria mea... aproape nimic.

Sora mea – cea mai mare – a crescut,
Este blondă. Un vis elementar
trece prin ochii ei; i-am spus surorii mai mici:
"Viaţa este dulce. Orice lucru rău într-o zi ia sfârşit."

Mama a surâs – aşa cum pot surâde doar cei care
înţeleg sufletele.

Cinăm împreună în cea mai călduroasă
camera din casă.
Cer de primăvară... pentru a-l vedea,
toate ferestrele sunt deschise.

În vreme ce ne plimbăm în tăcere
din pricina tuturor celor de demult şi uitate,
sora mea – cea mică – intervine:
" Iată, trec rândunele pe lângă noi."

poezie de Alfonsina Storni, 1892 –1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul visurilor mele

Eu sunt copilul visurilor mele,
Sunt visul crud înfăşurat în stele,
Sunt stea albastră care sărută cerul,
Un fir de praf ce încovoaie fierul.

Sunt însetat de apa de izvoare
Sorbind mai mult decât înghite-o mare,
Sunt tril febril de pasăre măiastră,
Sunt cel pierdut în draga lume-a noastră.

Sunt cer senin ce ziua-l luminează,
Vântul rebel în arşiţa de-amiază
Şoimul hoinar ce din înalt veghează
Cu capu-n nori dar conştiinţa trează.

Sunt cel venit anume ca să treacă
Doar semănând mereu în piatră seacă
Iar la cules adună-nvăţăminte
Şi dăruind iubire în cuvinte.

Sunt un copil cu barba de mult deasă
Ce a uitat din doruri să mai iasă
Şi dintre toţi aceia care iartă
A renunţat la dreptul său la soartă.

Sunt un copil care copil rămâne
Şi dincolo de veacul cel de mâine
Şi care încă pare că mai poate
Să poarte-amaru-acestei lumi în spate.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (16 aprilie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă e să dau crezare anumitor autorităţi, tot ce văd în jurul meu este lipsit de realitate. Dar omenii care fac asemenea afirmaţii există cu adevărat? Nu sunt doar marionete ale spiritului meu aşa-zis bolnav? Dar dacă sunt singur în univers? Şi dacă toate percepţiile mele nu sunt decât halucinaţii, atunci poate că universul însuşi nu există? Poate că eu sunt doar produsul imaginaţiei mele...

Eduard Einstein în Cazul Eduard Einstein (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jen: Dawson, îmi placi.
Dawson: Da, dar nu e de ajuns să mă placi. Vreau să mă doreşti.
Jen: Eşti ca un Dumnezeu pentru mine Dawson, şi nici măcar nu cred în Dumnezeu. Şcoala asta nu m-a primit cu braţele deschise. Toţi par să mă urască şi nu ştiu de ce. Poate din cauză că sunt din New York sau pentru că sunt diferită. Viaţa mea aici pare o lungă detenţie din care nu pot scăpa, dar apoi mă gândesc la tine. Şi la cum am întâlnit un băiat atât de romantic şi atât de grijuliu şi care îmi place şi pe care îl doresc atât de mult. Dawson, tu eşti motivul pentru care reuşesc să trec peste zilele urâte. Şi de crezi că vreau să fii un mare armăsar musculos, atunci eşti nebun.
Dawson: Înţeleg că nu vrei să ne grăbim, chiar înţeleg. Şi nu vreau să te grăbesc. Nu vreau să fiu acel tip de băiat. Dar sunt şi eu om cu hormoni. Şi aş minţi dacă aş spune că nu m-am gândit niciodată să fac dragoste cu tine. Îmi trece prin minte de sute de ori pe zi.
Jen: Doar o sută? O nimica toată.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atât de rece

E atât de rece primăvara care a venit,
Ca sărutul tău care mi-i l-ai dat la despărţire.
De atunci viaţa îmi pare o lamă de cuţit
Fără tine dulcea şi gingaşa mea iubire.

E atât de rece primăvara care a venit
Căci chiar nici pomii nu mai vreau să dea în floare.
Şi sufletul meu de durere e răvăşit,
Fără tine dragostea mea cea mare.

E atât de rece primăvara care a venit
Chiar dacă soarele mai des răsare.
Lumea îmi pare un alb infinit,
Îngropată toată în ninsoare!

E atât de rece primăvara care a venit,
Dar în suflet mai am o speranţă!
Că soarele care a răsărit,
O să topească lumea mea de gheaţă.

poezie de Vladimir Potlog (2 aprilie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un om complicat sau, ca să spun mai puţin favorabil despre mine, încurcat. Nimic nu se rezolvă simplu. Pentru o chestiune neînsemnată, am nesfârşite ezitări. Nu mă pricep să merg pe drumul drept, ocolesc. Găsesc mai multe mijloace posibile şi nu mă pricep ce să aleg. Sunt politicos mai mult decât trebuie, mulţumesc dacă se ocupă cineva de mine atât de mult, că incomodez. Mă ascult când vorbesc şi mereu nu sunt încântat de vorba pe care o spun. Îmi acopăr timiditatea cu unele isteţimi nepotrivite.

Anton Holban în Jocurile Daniei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am îndepărtat...

Ne-am îndepărtat unii de alţii,
Chiar dacă fizic, aproape suntem.
Ne-am îndepărtat, noi, fraţii,
Şi am uitat că şi surori avem.

Părinţii îşi caută copiii,
Dar au crescut, ei nu mai sunt...
Neamul îşi plânge fiicele şi fiii,
Care sau dus prea devreme-n pământ.

Bunicii şi nepoţii, sunt speranţa vie,
Că neamul nost' va dăinui în veci.
Cum zburdă mieii pe câmpie,
Aşa să zboare şi gândurile noastre reci.

Să ne apropiem cu căldură unii de alţii,
Şi să ne iubim mai mult, aşa ca fraţii.
Să întindem o horă mare a unirii,
Şi să sărbătorim fiecare clipă a fericirii.

poezie de Ovidiu Kerekes (28 februarie 2021)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia firului de iarbă - I

Lăsaţi-mi primavera asta crudă
Tăcerea care plânge şi acuză;
Fraţii acasă nu mai pot să ajungă,
Lăsaţi-mă fără implorări şi scuză?!
Caut în rădăcinile sufletului meu
Rugile vostru pentru care lupt şi eu;
Sunt un fir de iarbă călcat de toţi, distrus;
Întru fiinţa mea plânge pururi doar Iisus?!
Îmi vreau boabele de rouă,
Miez de nou destin;
Să vă dăruiesc doar vouă
Verdele crud sublim!
Îmi vreau o rază de speranţă,
Ruga Soarele-răsare;
Dorul tuturor de viaţă...
Nu mă călcaţi în picioare!
Îmi vreau fraţii şi surorile înapoi,
Mângâieri de flori şi de albine;
Credinţa să ardă iar în noi:
Doamne, mă apără!... sunt cu Tine!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajunsesem la ea

Ajunsesem la ea, băteam la poartă,
i-am auzit glasul uşor înăbuşit
şi paşii de dincolo de zidul de piatră –
şi-am început să strig că am venit.

Cine eşti, m-a-ntrebat, şi pe cine cauţi
nu mai ştiu când şi unde am fost fericiţi
surorile mele sunt fetele moarte
la treizeci de ani neîmpliniţi.

Nu-ţi aminteşti de mine, mă rugam,
ţi-am adus anemone şi cartofi copţi
şi-am stat neclintită la capul tău
şapte zile şi şapte nopţi.

Ai murit în braţele mele, vroiam să-i mai spun,
dar nu avea cine mai spune şi nu avea cui
ea-mi deschisese poarta, dar eu tocmai aflasem
că nimeni nu moare în braţele nimănui.

poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt singurul copil care atunci când mama mea s-a născut, eu eram. Eu i-am dat naştere din sânul inimii mele. Am alăptat-o cu dragostea mea nepieritoare. Acum când "Eu Sunt-ul" ea nu mai este, ea s-a reîntors înapoi Acasă, în dragostea inimii mele atotcuprinzătoare.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti... ei bine, nu chiar dragostea vieţii mele, pentru că mă aştept să te iubesc mai mult decât atât. Dragostea existenţei mele...

Stephenie Meyer în Eclipsa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea mării

Vezi cum marea se sparge-n bucăţele lovind
insulelele,
dar în necuprinsul ei rămâne intactă?

Am prins eu vreodată din mare
cu braţele mele mareea
care se strecoară prin golfurile de la încheieturile mâinilor
şi curge
pe întinsul palmelor mele ca valurile printre stâncile
realităţii?

Oare tamburii mării
coboară pe coapsele mele
către insuliţele subacvatice ale genunchilor
cu toată puterea lor,
puterea mării,
pentru a se sparge apoi, ajunse la fund,
în recurente talazuri la picioarele mele?

Şi oare este oceanul trupului meu – ocean
a cărui forţă aleargă spre ţărmuri de-a lungul braţelor mele
pentru a se sparge în palme înspumate – puterea care coboară
şi se îndreptă spre valurile albe ale celor două tălpi de sare?

Eu sunt marea, eu sunt marea!

poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi atât...

printre dimineţile mele
din care ies zilnic
cu paşi programaţi
şi printre puţinele lucruri
pe care le mai am
sunt mulţi prieteni
care-şi storc transpiraţia
ca pe nişte coşuri la pubertate
spunându-mi că mă iubesc
apoi se retrag într-un petic de viaţă
ca şi cum ne-am împărţi trupul
de fapt e un fel de trădare reţinută

atunci mă apucă o haită de draci
încep să iradiez şi împing totul
spre oamenii care mă urăsc...
reacţia mea e nocivă dar
până ies din ea
nu fac mare caz
scuip înapoi
şi atât...
fără să-mi fie frică
păşesc prin mine ca pe o alee
pe care timpul aleargă
sub formă de aburi
dimineaţa devreme

durează câteva clipe

în întunericul din jur
doar eu o oglindă spartă
din care lumea adună cioburi
şi nu-i puţin lucru...
careva reazemă privirile
de coapsele mele şi aruncă
cu pietre înăuntru
ce pot să fac...
îi ţintesc ochii
ca să am
imaginea perfectă apoi
îmi ancorez limba de o linişte
şi spun doar atât
mai du-te-n...

aerul cald dilată distanţa dintre noi
mai arunc o privire

şi atât...

ceea ce simt nu e nici măcar
ieşirea care duce înspre copilărie

o bucată din mine
rămâne cantonată pe os
în suflet mi se preling
culorile copilăriei
reacţia crapă o lacrimă şi
doar regretele duc într-acolo

ies din mine
ca dintr-un trup decupat
dintr-o fotografie
şi aştept preventiv

atât...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Tu?! Ce cauţi aici? Nu trebuia să fii aici...
Lucian: Am venit să te trezesc. Se pare că eşti cam puturoasă. Toţi sunt deja afară şi te aşteaptă de mult timp.
Lia: Serios? De ce ai venit tocmai tu?
Lucian: Nu ţi-e clar? Pentru că aşa am vrut. Hai, acum, trezeşte-te odată! Doar nu-ţi închipui că aş fi venit degeaba până aici!
Lia: Nu te-am invitat eu, nici nu te-am obligat să vii. Pe unde ai intrat?
Lucian: Pe uşă, pe unde altundeva? N-ar trebui s-o laşi deschisă, dacă nu doreşti să intre cineva nepoftit în timp ce dormi.
Lia: Păi, n-am lăsat-o eu. Ia stai puţin...
Lucian: Puţin doar?! Am de gând să stau chiar ceva mai mult.
Lia: Nu la asta mă refeream. Unde-i Ly?
Lucian: Afară, cu ceilalţi, ne aşteaptă. Domnişoara Kuny a fost mai vrednică decât tine, s-a trezit de dimineaţă.
Lia: Înseamnă că ea a lăsat uşa deschisă când a plecat de aici. Altfel nu avea cine.
Lucian: Poate. Asta presupune că trebuie să-i fiu recunoscător, să-i mulţumesc, altfel aş fi stat mult şi bine să aştept la uşă, până binevoiai tu să te trezeşti, să-mi deschizi.
Lia: De cât timp te afli aici, în camera mea?
Lucian: De... Vreo câteva ore?!
Lia: Luci, nu glumi!
Lucian: Nu-ţi face griji, nu de foarte multă vreme, doar câteva minute.
Lia: Ce anume ai făcut între timp?
Lucian: Nimic deosebit. Ce-aş fi putut face? Te-am admirat numai... Crede-mă, te-am privit doar, atâta tot.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu...

Pentru lume sunt doar o piesă
Pe această imensă masă de şah.
Un pion nevinovat amestecat
În planurile vieţii,
O frunză neînsemnată
În acest copac uriaş...
Dar poate, pentru cineva,
Sunt mai mult de atât.
Poate sunt răsăritul
Care îi aduce lumină în viaţă,
Sfidând puterea întunericului...
Sau poate doar un fior
Care îi tulbură noaptea somnul...
Nu ştiu cine sunt...
Sau poate nu vreau să ştiu
De frica a ceea ce s-ar putea sa aflu.

poezie de Elisa Mihaela Iordache
Adăugat de Marina Dinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeul tău vorbeşte

în fiecare zi
îmi creşte pe buze
ca un cuvânt albastru
în care înoată dragostea
mai rămâne să traseze
drumul reîntoarcerii mele
şi să urmez orbeşte
fiecare centimetru de credinţă

ştiu pare absurd să întorc totul acum
dar aş vrea să ascult câtecul îngerilor
rezemată de tâmpla ta
şi cum noaptea ne înveleşte în vise
aşa să fie braţele tale
în jurul cuvintelor mele
ce se aruncă în gol

mi-e teamă uneori să nu pleci
atât de teamă
încât
pun piatră peste piatră
implorând timpul să-mi lase
clipele în care te ştiu aproape

Dumnezeul tău vorbeşte
de tine
poezia mea

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorindu-mi să mor

Deoarece mă întrebi, cele mai multe zile mi-au dispărut din memorie.
Merg în hainele mele, nemarcată de realitatea plimbării.
Apoi, acea de nerostit dorinţa carnală se întoarce.

Chiar şi astfel, nu am ceva împotriva vieţii.
Ştiu bine săbiile ierbii despre care faci vorbire,
textura pe care ai plasat-o sub soare.

Dar sinucigaşii au un limbaj propriu,
asemeni tâmplarilor, ei vor să ştie ce unelte vor folosi.
Ei nu întreaba niciodată de ce construieşti.

Atât de simplu am recunoscut de două ori,
am posedat inamicul, am mâncat inamicul,
i-am confiscat arta, magia lui.

În acest mod, densă şi gânditoare,
mai caldă decât uleiul sau apa,
mi-am tras sufletul, salivând cu gura deschisă.

Nu mă gândesc în mod deosebit la trupul meu.
Chiar corneea dilatată şi excesul de urină sunt uitate.
Sinucigaşii au trădat deja corpul.

Încă născânu-se, ei nu mor întotdeauna,
dar intraţi întro stranie confuzie, nu pot uita un drog atât de dulce,
pe care până şi copii l-ar privi zâmbind.

Să-ţi împingi întrega viaţă sub limbă! –
asta, chiar şi numai de dragul artei, devine obsesie.
Moartea este un os amar; zgârâiat, vei zice,

şi totuşi ea mă aşteaptă, an dupa an,
pentru a vindeca cu delicateţe o rană veche,
Pentru a îmi elibera respiraţia din închisoarea ei sordidă.

Balansând încă în fragil echilibru, sinucigaşii uneori se întâlnesc,
năpustindu-se la fructele unei luni balonate,
părăsind pâinea de dragul unui sărut,

părăsind nepăsători paginile cărţii deschise la întâmplare,
ceva nespus, receptorul telefonului spânzurat în aer –
şi dragostea sau ceea ce va fi fost ea, o infecţie.

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să ne unim (100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România)

Hai să ne unim, fraţii mei de cruce,
Fraţii mei de sânge, din nou într-un singur popor.
Şi să nu ne mai plângem sau să ne râdem
Că împreună nu o să avem un falnic viitor.

Hai să ne unim, fraţii mei de lacrimi,
Fraţi de suferinţă, cum s-au unit cândva, demult,
Nişte oameni simpli, dar plin de credinţă
Şi cu puterea ei unire s-a făcut!

Căci ne aşteaptă mama noastră bună
Cu braţele deschise şi ochii înlăcrimaţi!
Ea vrea să ne vadă din nou împreună,
Fraţilor, hai să rămânem fraţi.

Să nu uităm trecutul atât de glorios.
Să luptăm cu mândrie
Pentru un viitor mult mai falnic
Şi mult, mult mai frumos!

poezie de Vladimir Potlog (18 martie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta-i dragostea

Când treci pe lângă mine şi nu mă bagi în seamă,
Iar eu mă uit la tine fără nici o teamă,
Şi simt că-nebunesc, dar ştiu că este bine,
Că atunci îmi fac curaj ca să vorbesc cu tine.

Învaţ mereu mai mult, mai mult ca un străbun,
Doar ca tu să vezi că eu sunt cel mai bun,
Şi-mi strâng toate puterile, şi mă-mbrac frumos,
Doar ca tu să vezi că nu-s cu capu-n jos.

Şi mă întreb mereu, acolo-n mintea mea:
"De ce fac toate astea numai pentru ea?"
Când răspunsul îl cunosc, cine n-ar putea?
Sunt îndrăgostit, asta-i dragostea!

Deci ca să-ţi demonstrez că sunt un cineva
Care ţine mult la tine şi doar cu tine-ar sta,
Îţi ofer un trandafir, ca să-ţi dovedesc
Că sunt îndrăgostit, tre' s-o spun: te iubesc!

Iar când toţi îmi sar în cap şi mă-ntreabă-asa:
"De ce faci toate astea numai pentru ea?"
Nici n-apuc să spun că le spune inima:
Sunt îndrăgostit, asta-i dragostea!

Dar dragostea se-mparte, se-mparte doar în doi.
Ce părere ai? Nu vrei să fim noi?

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima mea constatare e că trăiesc mai mult prin gândurile mele ce ajung în minţile altora, decât prin omul care sunt. Cu alte cuvinte, percepţia despre mine e mai reală, decât eu, fiinţa. Doar eu mă simt, ştiu cum sunt, ceea ce vede altul e doar cât poate el înţelege din ceea ce proiectez eu asupra lui.

A.I. Raluca Băceanu în eseul "Constatări la 18 ani" (2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!