Copilul visurilor mele
Eu sunt copilul visurilor mele,
Sunt visul crud înfășurat în stele,
Sunt stea albastră care sărută cerul,
Un fir de praf ce încovoaie fierul.
Sunt însetat de apa de izvoare
Sorbind mai mult decât înghite-o mare,
Sunt tril febril de pasăre măiastră,
Sunt cel pierdut în draga lume-a noastră.
Sunt cer senin ce ziua-l luminează,
Vântul rebel în arșița de-amiază
Șoimul hoinar ce din înalt veghează
Cu capu-n nori dar conștiința trează.
Sunt cel venit anume ca să treacă
Doar semănând mereu în piatră seacă
Iar la cules adună-nvățăminte
Și dăruind iubire în cuvinte.
Sunt un copil cu barba de mult deasă
Ce a uitat din doruri să mai iasă
Și dintre toți aceia care iartă
A renunțat la dreptul său la soartă.
Sunt un copil care copil rămâne
Și dincolo de veacul cel de mâine
Și care încă pare că mai poate
Să poarte-amaru-acestei lumi în spate.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (16 aprilie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.