Tu, veşnicule, mi te-ai arătat

Tu, veşnicule, mi te-ai arătat.
Şi te iubesc ca pe un fiu iubit,
care demult, de mic m-a părăsit,
căci pe-acel tron destinul l-a chemat,
de unde ţările apar ca văi.
În urmă am rămas ca un moşneag
ce nu îşi mai pricepe-acum feciorul,
şi lucrurile noi le ştie vag,
spre care pe vlăstar îl mână dorul.
Uneori tremur de norocul tău,
ce pe străine nave a pornit,
uneori iar te vreau în sânul meu,
în bezna asta care te-a hrănit.
Mi-e frică uneori că nu mai eşti,
când vremea-ncepe-n mreje să mă ţie.
Citesc atunci în evanghelii: şi trăieşti,
şi orice rând de veşnicia-ţi scrie.

Sunt tatăl; totuşi fiul e mai mare,
e tot ce fuse tatăl şi cel care
n-a fost acesta, creşte-acum într-însul;
el e viitorul şi e repetarea,
el este sânul, el e marea...

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi uneori mi-e dor de mine... Mi-e dor de tot ce-a fost şi nu mai este, de copilărie, de vremuri apuse! Uneori îmi aduc aminte de trecut, şi mi-e dor de un miros, de un gust, de o voce... Mi-e dor de prieteni pe care nu i-am întâlnit niciodată, de oameni cu care nu am mai vorbit sau mi-e dor de cei care s-au dus şi de cei de la care nu mi-am luat rămas bun. Mi-e dor de lucrurile pe care le-am trăit şi de lucrurile la care am renunţat, şi nu m-am bucurat total. Uneori vreau să găsesc nu ştiu ce... Nu ştiu unde... Să regasesc ceva ce nici măcar nu ştiu ce este sau unde l-am pierdut.
Şi uneori mi-e dor de mine... de cea care am fost.

Ioana Creţu în Şoapte (29 martie 2022)
Adăugat de Ioana Cretu ( C.I)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi grija lui e pentru noi un vis urât

Şi grija lui e pentru noi un vis urât,
şi glasul lui o piatră ni se pare –
am vrea să dăm la vorba-i ascultare,
dar ca prin vis o auzim, şi-atât.
Căci între noi vuieşte mult prea tare
drama cea mare, ca să ne-nţelegem.
Vedem doar forma gurii lui din care
silabe cad, ce nu le mai culegem.
Suntem mai depărtaţi ca-n depărtare,
chiar dacă strâns iubirea ne-a-mpletit;
de-abia când pe această stea el moare,
ştim că pe-această stea el a trăit.

Acesta-i tatăl pentru noi. Şi eu – eu
să-ţi spun tată?
Ar fi să mă despart de tine nu odată,
de mii de ori. Eşti fiul meu. Te voi cunoaşte-ndată,
aşa cum îţi cunoşti copilul unic, drag,
chiar când demult este bărbat, este moşneag.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori tăcerea doare şi e insuportabilă, uneori aşteptarea zadarnică ucide speranţa, uneori faci gesturi care nu fac parte din tine... Uneori te afunzi în noroi şi aştepţi ca cineva să te ridice. Uneori ţi se pare că atingi soarele şi uiţi că e impsibil, uneori te ridici cu gândul spre cele mai înalte culmi şi uiţi că e posibil să cazi în orice minut... Uneori visezi cu ochii deschişi şi crezi că a sosit momentul când nu vei mai plânge, că a sosit momentul să zâmbeşti dar cat de rapid trece acel moment şi în final devine inexistent... Uneori crezi în ceea ce ţi se întamplă spunând că nimic nu e întamplator şi atunci îţi spui că dacă s-a întamplat înseamnă că exista un scop şi te întrebi care a fost scopul şi unde a disparut...

Florentina Danu
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăitor

Uneori te iubesc
alteori îţi beau din lumină
nepiericiunea aceea cu trupuri de rai

uneori te iubesc
alteori mă ninge
cu glas tare aurora sfinţilor tăi

uneori te iubesc
alteori mă dau preatefericescule
drăgostirei buzelor tale de zeu

uneori te iubesc
alteori învăţ
cum să reînviu la secundă

uneori te iubesc
alteori îţi cânt dorul la frunze
şi învelesc greieri cu rouă

uneori te iubesc
alteori absenţele
sapă în sânge tranşee

uneori te iubesc
alteori viteza luminii
într-un hohot de plâns

uneori te iubesc
alteori mă veşmânt
întru fiică de înger ori scai

uneori te iubesc
alteori vai

poezie de Cipriana Tanu din Te iubesc altfel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu să ştiţi că pilda cu fiul risipitor aş numi-o mai bine pilda cu tatăl primitor. De ce? Pentru că nu învăţăm atâta de la fiul risipitor – mai ales că a fost risipitor şi că s-a întors la tatăl, asta-i bine să învăţăm –, ci mai ales învăţăm de la tatăl primitor, cât de bun a fost tatăl cu fiul risipitor. E toată Evanghelia cuprinsă aici în pilda aceasta cu fiul risipitor. Pentru că fiul risipitor îl închipuie pe omul păcătos, fiul care a rămas acasă îl închipuie pe omul drept care se încrede în dreptatea lui, iar tatăl este Dumnezeu, care e bun şi primitor.

Teofil Părăian în Veniţi de luaţi bucurie (2007)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria Sineşti: Uneori nu ma mai înţeleg nici eu. Sunt clipe în viaţa mea pe care, când mi le amintesc, mă îngheaţă un fior din cap până în picioare. Rătăcirile astea din viaţa mea... câtă josnicie inutilă... Mi-e silă de mine... Gândesc uneori că sunt în mine două fiinţe: una josnică, mărginită şi laşă... Of! Mi-e scârbă de tot şi totuşi există în mine o fiinţă care suferă, care plânge... care sângerează pentru toate josniciile celeilalte!

replici celebre din piesa de teatru Jocul Ielelor, scenariu de Camil Petrescu (1918)
Adăugat de Alexandra Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori iubirea

uneori iubirea ia chip de aşteptare,
de mână albă
copilărind în mâna cuiva ce te ştie iubit,
uneori iubirea se aşează pe rogojina vieţii
strângăndu-şi genunchii la piept,
uneori iubirea înveşmântată în picuri de soare
urcă dealurile
cautând izvorul în care
privindu-se să se înţeleagă pe sine,
uneori iubirea atingându-ţi tâmpla
te face să te simţi cineva
din ce în ce mai des
respirând profund.

poezie de Silviu Dachin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e atât de frică

De-a oamenilor vorbă mi-e atât de frică.
Ei totul spun atât de evident:
Asta e casă, ăsta-i câine violent,
aici este-nceputul şi-acolo sfârşitul se ridică.

Mi-e frică şi de gândul lor şi de badjocură mereu
ei ştiu tot ce va fi şi tot ce-a fost;
şi orice munte lor le pare fără rost;
grădina binelui şi-al răului vecină e cu Dumnezeu.

Vreau să mă lupt, vreu să le spun: lăsaţi-le ştiute.
Îmi place să aud cum lucrurile cântă.
Voi le atingeţi: ele sunt nemişcate şi mute.
Voi omorâţi întreaga vrajă sfântă.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poemele timpurii (Rugăciunea Mariei faţă de Maria), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară era mai

Pe scrinul nostru vechi ardeau
Trei lumânări spre cerul sfânt;
Mama şi moartea-ncet vorbeau,
Iar glasul ei domol s-a frânt.

Şi cum stam mic şi în tăcere,
nu ajunsesem ţara de zăcere
care pe mama o umplea de frică şi durere,
nu ajunsesem decât până la pat,
doar palida ei mână am apucat
care cu drag m-a binecuvântat.

Dar tatăl, rănit de nebunie pură,
m-a ridicat pană la a mamei gură,
ce binecuvântarea ei mi-a dat.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine este mincinosul, dacă nu acela care tăgăduieşte că Iisus este Hristos? Acesta este antihristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul. Cine tăgăduieşte pe Fiul nu are nici pe Tatăl. Cine mărturiseşte pe Fiul are şi pe Tatăl.

Sfântul Ioan Evanghelistul în Epistola întâi sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, 2:23
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sursa vieţii este acolo, în pântec. Se spune în Evanghelii: "Din sânul său a tâşnit apă vie". De ce din sânul său? De ce nu din creier sau din plămâni? Ce se află în pântec, făcând apele să ţâşnească? Acolo locuieşte Tatăl, Brahma, creatorul.

Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii şi corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de tânăr sunt

Atât de tânăr sunt. Vreau fiecărui sunet,
ce trece lângă mine, să-i dau a mea fiinţă,
şi în a vântului atât de dulce tunet,
asemenea căţărătoarei plante zvâcnet,
vreau dorul să se-anine-n cuviinţă,

De orice armură fiinţa-mi dezgolesc
să simt cum pieptu-mi se lărgeşte,
căci este vremea să mă pregătesc
de drumul mării unde-o să găsesc
acele ţări spre care mă goneşte.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre toate ştiinţele pe care le băgăm în capul copilului când ne ostenim cu educaţia lui, tainele creştinismului, de care nu ne îndoim că reprezintă una dintre cele mai desăvârşite părţi ale educaţiei, nu sunt totuşi, cele care pot fi înghiţite cu cea mai mare uşurinţă de un spirit tânăr. De pildă, ca să-l îndupleci să creadă pe un tânăr de paisprezece sau de cincisprezece ani că Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul nu sunt decât o persoană, că Fiul este consubstanţial Tatălui şi Tatăl Fiului etc, toate acestea, de care e nevoie, totuşi, spre a fi fericit în viaţă, sunt mai greu de înţeles decât algebra, iar dacă vrem ca ele să fie pricepute, suntem siliţi să ne folosim de anumite înfăţişări lumeşti, de anumite lămuriri materiale care, oricât de nelalocul lor ar fi, îl ajută pe tânăr să înţeleagă problema necunoscută.

Marchizul de Sade în Decameronul franţuzesc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori pete...

Uneori mă-ntreb cum e să visezi
Alteori mă trezesc în visul de ieri.
Să fi fost o pată pe un perete
Sau o viaţă pictată fără defecte?
Camera-i goală, lumina se stinge,
Aştept să se-ntoarcă
Cel care o aprinde.
Doar un contur şi o poveste pe un perete
Unde e omul din spatele ei
Care să o regrete?
Nu cred în minciuni şi nici în poveşti
Care încep cu "A fost odată"
Şi se termină când nu mai eşti
Nu este uşor să visezi,
Mai greu este să te trezeşti
Într-o cameră goală,
Cu un perete care nu spune poveşti.

poezie de Maria Medeanu (20 octombrie 2010)
Adăugat de Maria Medeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de tânăr

Atât de tânăr sunt. Vreau fiecărui sunet,
ce trece lângă mine, să-i dau a mea fiinţă,
şi în a vântului atât de dulce tunet,
asemenea căţărătoarei plante zvâcnet,
vreau dorul să se-anine-n cuviinţă,

De orice armură fiinţa-mi desgolesc
să simt cum pieptu-mi se lărgeşte,
căci este vremea să mă pregătesc
de drumul mării unde-o să găsesc
acele ţări spre care mă goneşte.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de tânăr

Atât de tânăr sunt. Vreau fiecărui sunet,
ce trece lângă mine, să-i dau a mea fiinţă,
şi în a vântului atât de dulce tunet,
asemenea căţărătoarei plante zvâcnet,
vreau dorul să se-anine-n cuviinţă,

De orice armură fiinţa-mi dezgolesc
să simt cum pieptu-mi se lărgeşte,
căci este vremea să mă pregătesc
de drumul mării unde-o să găsesc
acele ţări spre care mă goneşte.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (28 noiembrie 1897, Berlin-Wilmersdorf), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul cel mai mic

Odată o pildă Domnul nostru-a spus
C-un om bogat ce avea doi fii
Dar fiul cel mai mic s-a dus
Să bată-n lumea mare doar câmpii

Iar fiul cel mai mare la casa părintească
Rămas-a să lucreze pe-al tatălui ogor
Cu muncă şi cu sârg viaţa să-şi trăiască
Acasă dar clădindu-şi prin muncă-un viitor

Şi fiul cel mai mic averea şi-a pierdut
Cu fetele stricate şi oamenii cei răi
Sărac curând ajunse şi-un om necunoscut
Căci a călcat porunca — de la părinţii săi

Şi-a fost lovit amar de atâta sărăcie
Căci el ajunse la porci îngrijitor
Chiar el ce-odată avese — atâta bogăţie
În zdrenţe ajunsese ca orice cerşitor

Însă prin neagra noapte un glas el auzi
Întoarce-te acasă căci tatăl tău te aşteaptă
Şi el la sânul lui din nou te va primi
Căci el e atât bun — şi tatăl tău te iartă

Şi iată dar băiatul spre casă a plecat
Iar tatălui îi spuse ceva — că fiu-i se va-ntoarce
Şi tatăl lui nerăbdător mereu l-a aşteptat
Acasă dar voind ca să-l primească-n pace

Când iată dar pe drum venea din depărtare
Un chip necunoscut — creştea şi tot creştea
Când tatăl îl aştepta cu atâta nerăbdare
Căci pe băiatul lui acasă din inimă-l voia

Şi iată chipu acela mai mare şi mai mare
Cine-o fi oare — or" n-o fi chiar băiatul meu
E el — şi se avântă deodată-n alergare
Şi-n braţe îl cuprinse chiar pe băiatul său

O fiul meu o fiul meu — ce mare bucurie
Iar să te revăd acasă c-ai venit
O să te îmbrac ca fiu şi-o să-ţi dărui o mantie
O fiul meu — o fiul meu iubit

Eu nu sunt vrednic ca numele să-ţi port
Şoptise fiul cel mai mic cu atâta întristare
Dar tu eşti fiul meu şi eu îţi dărui tot
Căci dragostea mă arde cu atâta frământare

Aduceţi haina cea mai bună pentru al meu băiat
Şi puneţi-i inelu-n deget căci astăzi îl primesc
Se-ntoarce fiul meu acasă şi atât m-a bucurat
Căci dorul azi mă face mai mult să îl iubesc

A fost pierdut — dar s-a găsit şi iată-l lângă mine
S-a-ntors băiatul meu acasă şi eu în sărbătoare
Iarăşi îl primesc căci nu e orişicine
E mare bucuria — o vai e atât de mare

Dar fiu ce rămase acasă — rămăsese-n curte
Nu vrea să intre-n casă căci tatăl l-a primit
Pe fiul cel mai tânăr ce nu voi s-asculte
Şi-averea lui întregă el şi-a prăpădit

Doi oameni iată — în faţă ni se arată
Fiul cel mai mare în casă ce-a rămas
Dar inima lui crudă pe fratele nu-l iartă
Şi nu-l mai vrea în casă nici măcar un popas

Şi fiul cel mai mic ce-acum el s-a întors
Din nou la tatăl său şi care l-a crescut
Dar nu mai vrea nimic căci iată e pe dos
Ştie că averea — praf el a făcut

Eu văd în fiul cel mai mare — îl văd pe Israel
Iar fiul rătăcit — neamurile care
Îşi văd distrusă viaţa şi-l vor pe-al vieţii Miel
Căci vor ca să se scape de moarte şi pierzare

Fiul cel mai mic la tatăl s-a întors
Şi astfel fu găsit din plin de tatăl său
Dar fiul cel mai mare era neserios
Deşi era acasă — era în sine rău

El nu vedea iubirea şi n-o înţelegea
Trăind dar în belşug şi fără suferinţă
Tot că-i aparţine lui — însuşi el vedea
Şi nu-i păsa nicicum de-a fratelui fiinţă

El nu privea prin Duhul ci numai doar prin fire
Vroind să aibă totul vroia numai avere
Cum fratele mai mic odată în neştire
Aşa gândi odată firea doar cum cere

Tatăl Cel din ceruri vrea să ne desprindă
De tot ce avem aicea averi şi chiar comori
În El să ne încredem viaţa-ni să depindă
De-a Sale slăvi din ceruri — şi nu de-ai firii zori

Şi nu dar de pământ de bunuri şi averi
Ci doar de Fiul Lui Isus — pe veci să fim legaţi
Căci El este Lumina ce ne-a adus de nicăieri
Şi ne-a luat cu Sine să-i fim pururea fraţi
31-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul este ca o mare şi minunată tapiserie la care fiecare fir este ghidat de o mână inexplicabil de tandră, aşezat alături de un alt fir, ţinut şi susţinut de alte o sută.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul XVIII

Aici te iubesc!
Vântul se desprinde din pinii întunecaţi.
Luna străluceşte ca fosforul în apa nestatornică.
Zilele, de acelaşi soi, se urmăresc unele pe altele.
Zapada se dezvăluie în forme care dansează.
Un pescăruş argintiu alunecă din vest.
Uneori o corabie. Stele înalte, înalte.
O, catargul unei corăbii.
Singur.
Uneori mă trezesc devreme şi sufletul mi-e ud.
În depărtare, marea sună şi răsună.
Acesta este un port.
Aici te iubesc.
Aici te iubesc şi orizontul te ascunde în zadar.
Te iubesc şi printre aceste lucruri reci.
Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corabii grele
ce străbat marea fără destinaţie.
Mă regăsesc uitat ca ancorele vechi.
Porturile devin triste când după-amiaza acostează.
Viaţa mea oboseşte, înfometată, fără niciun scop.
Iubesc ce nu am. Tu eşti atât de departe.
Dezgustul meu se luptă cu amurgul înăbuşit.
Dar noaptea revine şi începe să-mi cânte.
Luna îşi răsfrânge visul neîntârziat.
Cea mai mare stea mă priveşte prin ochii tăi.
Şi, când te iubesc, pinii îţi cântă numele în vânt
cu frunzele lor ca de coarde.

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga pentru el...

Săracă mi-e casa în care trăiesc,
Sărac mi-e destinul, dar în el te primesc.
Amară şi seacă mi-e ceaşca de cafea,
Zic "mulţumesc" pentru ce am, dar multe aş mai vrea...
Iartă-mă, Doamne, că îţi mai cer ceva,
Iartă-mă, te rog, dar ştii că nu aş putea
Fără dragostea lui, ce mă face bogată,
Fericită, sinceră şi uneori atât de minunată...
Nu vreau aur, platină sau bucăţi de argint,
Vreau să ne ţii împreună, până vom avea şi părul cărunt.
Nu vreau, Doamne, să mă hrăneşti cu pâine albită,
Mi-e de ajuns şi coaja de la cea mucegăită.
Nu vreau ca să fiu îmbrăcată cu stil,
Vreau doar să îmi amintesc de acea zi de april,
Când l-am cunoscut pe el şi totul în jur s-a schimbat,
Ce-am avut – am dat, doar trupul mi l-am lăsat.
Doamne, nu mă plâng că sunt săracă,
Plâng că am în suflet o iubire, nu o joacă.
Trimite-l, Doamne, azi lângă mine,
Căci ştiu că mi-au rămas zile puţine...
Şi una doar aş vrea: "să îi spun că-l iubesc",
Ca să plec cu sufletul curat spre destinul ceresc!

poezie de Ina Cevaga
Adăugat de Ina Cevaga
Comentează! | Votează! | Copiază!