Balada drumului

Pe drumul ce nici milă drumeţilor n-arată-
Chiar de ajungi pe el din orice colţ venind-
Era o fortăreaţă cu-o singură fereastră
Prin care se zărea o floare strălucind.

Acolo se opreau, preţ de doar două clipe,
Toţi călătorii vremii şi, spulberaţi de vânt,
Sperau, privind în sus, că tânărul principe
O vorbă le va spune, la ei binevoind.

Dar vântul şuiera prin crăpături de piatră
Tot îmbiind la drum cu ochii lui şireţi-
Nimeni nu mai credea că tânărul, vreodată,
Va odihni drumeţii ce vin şi trec inerţi.

Pădurea înghiţea în foşnetele-i line
Paşii pe care ei în urmă îi lăsau-
Nepăsătoarea-i frunză cădea peste oricine,
Nervurile ei seva în sol o transformau.

Ademeniţi de cale plecau îngînduraţi-
Sporovăind de floarea care părea că plânge-
Şi nu ştiau, sărmanii, în suflete-ntristaţi,
Că lacrimile ei nici drumul nu le stinge.

Dar zidurile aspre povestea o ascund:
Dintr-o iubire veche nimic nu a rămas...
Prinţesa stă la geam cu chipul ei rotund,
Iar prinţul, de pe drum, s-o cheme n-are glas...

Când zorile veneau, acoperind frunzişul,
Drumeţi nu mai erau pe calea ruginie,
Doar noaptea se iveau călcând iar grohotişul,
Scăldaţi de-a lunii rază-o floare sângerie.

Prin vremuri şerpuieste drumul ca o dorinţă,
Strângând în praful roşu menirea lui de drum...
Gândesc toţi călătorii, simţind ca o fiinţă,
Că fortăreaţa, drumul şi viaţa sunt un fum...

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada drumului

Pe drumul ce nici milă drumeţilor n-arată-
Chiar de ajungi pe el din orice colţ venind-
Era o fortăreaţă cu-o singură fereastră
Prin care se zărea o floare strălucind.

Acolo se opreau, preţ de doar două clipe,
Toţi călătorii vremii şi, spulberaţi de vânt,
Sperau, privind în sus, că tânărul principe
O vorbă le va spune, la ei binevoind.

Dar vântul şuiera prin crăpături de piatră
Tot îmbiind la drum cu ochii lui şireţi-
Nimeni nu mai credea că tânărul, vreodată,
Va odihni drumeţii ce vin şi trec inerţi.

Pădurea înghiţea în foşnetele-i line
Paşii pe care ei în urmă îi lăsau-
Nepăsătoarea-i frunză cădea peste oricine,
Nervurile ei seva în sol o transformau.

Ademeniţi de cale plecau îngînduraţi-
Sporovăind de floarea care părea că plânge-
Şi nu ştiau, sărmanii, în suflete-ntristaţi,
Că lacrimile ei nici drumul nu le stinge.

Dar zidurile aspre povestea o ascund:
Dintr-o iubire veche nimic nu a rămas...
Prinţesa stă la geam cu chipul ei rotund,
Iar prinţul, de pe drum, s-o cheme n-are glas...

Când zorile veneau, acoperind frunzişul,
Drumeţi nu mai erau pe calea ruginie,
Doar noaptea se iveau călcând iar grohotişul,
Scăldaţi de-a lunii rază-o floare sângerie.

Prin vremuri şerpuieste drumul ca o dorinţă,
Strângând în praful roşu menirea lui de drum...
Gândesc toţi călătorii, simţind ca o fiinţă,
Că fortăreaţa, drumul şi viaţa sunt un fum...

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul...

Consilierul preşedintelui român Traian Băsescu, Iulian Chifu, a menţionat că: "Drumul spre Uniunea Europeană pare definitiv compromis pentru Republica Moldova, prin atacuri fundamentale la adresa statului de drept."

... drumul meu e compromis demult
drumul meu e presărat cu sare
şi e drumul celui ce-a putut
să reziste implorînd iertare

drumul meu e drumul lui Isus
drum pavat cu toate pietrele din rai
drum pe care ca şi el îmi duc
crucea răstignitului meu plai

maică, m-ai iertat de-atâtea ori
spune politrucilor să iasă
şi ridică-mă uşor de subţiori
şi mă adă, maică, iar acasă...

poezie de Iurie Osoianu (3 mai 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul de apă

Îmi zic... drumul acesta
e un drum de apă!
Un râu... îmi zic!
Un fluviu cu braţele două maluri
din tine
îmi zic...
E un drum de apă!
Îmi zic...
Îmi zice...
sau poate de tăcere de apă
în trecere
ne zicem
unul la nimeni
altul la toţi...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum de amurg

drumul sublim îl are omul
drumul de piatră înroşită
de sângele lacom
căzut din umbrele oamenilor
ajunşi aproape
de apusul cerului

drumul roşu de suferinţă
spre nelumină
spre nimeni
spre nimic
umblat în toate chipurile
în toate felurile
în toate sensurile

drum bătătorit de oameni
de fier
cu picioare de lut

un drum neobişnuit
fără zare
fără liman
fără întoarcere
drum de amurg

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copile, gândeşte bine

Copile, drumul pe care îl alegi
este cel pe care-n viaţă pleci.
Fii atent la tot ce-ţi spun:
Alege drumul cel bun!
Stai pe loc, gândeşte bine!
Nu orice drum duce la bine.
Nici un drum nu este drept.
Cu multe rele dai piept.
Eu aş vrea să înţelegi
că drumul pe care mergi,
nu întotdeauna e comoară.
Te urcă, te şi coboară.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul este fericirea, da! Păi dacă ai ajuns şi eşti fericit, te scarpini şi spui: Gata, am terminat! Nu, nu, nu, nu cred că împlinirea este ultimul vis. Drumul este, pentru că drumul este un lucru minunat. Cu el poţi să te întovărăşeşti pentru o bucată de vreme, după care cu alt drum şi de la noroi şi glod treci pe la pădure, şi de la pădure treci pe drum bătut, cum spune franţuzul şi până la urmă, cine ştie, unii dintre ei ajung şi la asfalt. Iată că drumul este cel mai important şi nu neapărat să ajungi. Dacă ai ajuns, ce faci? Ai ajuns şi pe urmă ce faci?

Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Naţional" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vise scrise

În care colţ din ceruri se-mparte fericirea
Şi drumul pân" acolo cu ce să îl străbat?
Minunea ce-mi apare în minte mi-e menirea
Şi sufletul ce-mi cere să nu te fi schimbat.

Descopăr diferenţa dintr-un moment în altul
Din drumul meu şi-al tău, când eşti un spectator,
Dar şansa fericirii îmi mistuie păcatul
Şi te-aş lăsa în drum, nu vreau doar orator.

Când poarta mi-e deschisă, pluti-voi printre stele,
Chiar singură de plec, destine sunt trasate,
Şi mâini ce se transformă în cercuri de-nviere
În tâmplele fierbinţi cu dorurile toate.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de cireş iernatic

îmi place când ninge
zăpada se-aşterne
pe drumul cu flori de cireş
mai ţii minte...?
prin faţa mea trece cuminte o doamnă
privirea ascunsă
doar pasul sculptat într-o urmă sau două
se-aşterne zăpada, din ochii mei plouă
cu fulgi topiţi de iubire
sărată e marea
doar ţărmul îngheaţă
alunec privind la valul în viaţă
se-nalţă furios
iubeşte şi tace

îmi place când ninge
şi omul se face în mâinile calde un bulgăr
învaţă să meargă împins de la spate
să crească... să crească
o stană de piatră rămâne
şi chipul cioplit să zâmbească
stăpâne cu mâinile aspre
mai stoarce şi apa din cruce, mi-e sete
mai lasă şi vântul să-mi bată prin plete
o dată şi pace

îmi place când ninge
zăpada se-aşterne
pe drumul cu flori de cireş
mai ţii minte...?

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul în sus

Şi drumul se arată drept în sus,
Ca un perete care ţine cerul
Să nu-şi încurce oile oierul
Când nici lumini şi nici alţi oameni nu-s.

Rostogolite vietăţi de foc
Aprind sub tălpi zgârieturi de piatră
Doar, la Albac, un câine rău mai latră
Şi liniştea se-aşează-ncet la loc.

Deasupra, dedesubt, nimic, nimic
E numai drum nesăturat de sine,
Şi o căruţă dinspre munte vine
Cu caii mari şi căruţaşul mic!

M-agăt de iarba care dă în spic
Şi o furnică gleznele îmi ţine.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o vorbă veche de când timpul care spune că oricât de mult te-ai dus pe un drum greşit, ÎNTOARCE-TE. Fă orice e nevoie, târăşte-te dacă e nevoie şi ajungi înapoi la intersecţia de unde ai plecat pe drumul adormirii de sine. Trezirea este rareori un proces plăcut şi uşor. Însă pe măsură ce păşeşti pe acest nou drum, lucrurile încep să devină mai limpezi, mai clare. Primul lucru care se întâmplă după ce ai păşit suficient de mult pe drumul trezirii este că începi să îţi reaminteşti. Îţi reaminteşti toate promisiunile făcute ţie. Începi să îţi aduci aminte toate suferinţele pe care le-ai îndurat şi toate momentele în care ţi-ai jurat că nu vei mai trăi aceleaşi scenarii.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temperatura fluidă

N-am fost niciodată întors din drumul cunoaşterii
doar acum am înţelegerea mai târzie,
am rămas undeva între vocaţie şi informaţie,
nu pot sta toată ziua cu ochii în telefon
şi mă tem să mă înscriu în obişnuinţa vremii,
dar nici nu-mi doresc.

Gândesc cum să mă apăr de angoasă şi nebunie
şi nimic nu mă lasă străin,
îmi beau vinul cu aceeaşi plăcere pământeană
cu care îmi acopăr dragostea cu inima,
drumul meu este din ce în ce mai scurt
şi nimeni nu-i ştie capătul.
A rămas între tine şi mine temperatura fluidă
şi anotimpurile trec peste orice obstacol
cu razele singurătăţii frânte.

Când mă voi desprinde de norii de ploaie
fără să se transforme în lacrimi,
voi simţi totuşi lipsa iubirii.

Când totul se va preface în ruină
şi lumea mea s-a mutat în majoritate dincolo,
mă voi îngropa în liniştea cuvintelor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorule

Călătorule, sunt urmele tale
drumul şi nimic mai mult;
călătorule, nu există drum,
drumul se face mergând.
Mergând doar croieşti cărare,
iar de te uiţi înapoi,
vezi poteca ce nicicând
n-ai s-o mai străbaţi, mergând.
Călătorule, nu există drum,
ci doar urme peste mare.

poezie celebră de Antonio Machado din Valori eterne ale poeziei hispane (1991), traducere de Darie Novăceanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai drumul tău. Eu am drumul meu. Iar în ceea ce priveşte drumul bun, drumul corect, singurul drum - acesta nu există.

citat celebru din Friedrich Nietzsche
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vagabond

Nu ştiu de ce, nici cum, de glorie sau de dezastru,
Şi nici n-aş putea spune c-am ştiut vreodată.
Raiul pentru mine e cerul cel albastru,
Pământul e drumul pe care paşii mei îl calcă.

Nu le ştiu numele şi nici ce sunt – nu li-s grănicer –
Şi nici n-aş putea spune că voi şti, atâtor lucruri.
Nu ştiu cine-i Dumnezeu, e doar o stea sclipind pe cer
Deasupra dealului bătut de vânturi.

Nu ştiu nimic despre Viaţă,-i o capcană doar
De când fac ochi, în zori, şi până la culcare.
Nu ştiu ce-i Moartea, poate-i numai o piatră de hotar
Plină de păducei şi de muşchi moale.

De ce trăiesc şi de ce planeta se roteşte de-ani şi ani?
Sunt întrebări pe care nu le pun – puse deoparte, vraf.
Semnul meu e hanul dosnic, focurile-aprinse de ţigani
Şi drumul singuratic, plin de praf.

poezie de John Masefield,1878-1967, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitirul roman

Huliţi au fost romanii
de unii învăţaţi din vremi mai nouă
că metafizică n-ar fi creat
ca alte glorioase seminţii,
doar apeducte, colisee, foruri, drumuri,
eterna urbe, castre şi troiane de hotar.
Huliţi au fost romanii
că numai case-ar fi clădit, cu atrii
primind de sus lumina
şi-avertisment ţinând pe praguri: cave canem.

De ţi-ar fi dat s-ajungi vreodat' la Roma,
şi-adânc în ţară, prietene, pe Via Appia te-ai pierde,
a-i înţelege-atuncea ce nedreaptă-i cumpăna
cu care oamenii, popoarele, virtutea unul altuia
şi inima şi-o cântăresc. Căci ai vedea un Drum,
care se duce, se tot duce-n peisaj,
piatră cu piatră potrivind,
un drum flancat, de-a stânga şi de-a dreapta,
de sarcofage, urne, mauzolee,
păstrând cenuşă, osemnite-adăpostind.

Aşa vedeau romanii Drumul, orice limite-nfruntând,
în marea-mpărăţie a vieţii-naintând prin moarte
sădită-n şiruri
pe două rânduri. Cei ce la umbra chiparoşilor
în sarcofage dorm ascultă sunetul
de scuturi şi de lănci, marşul cohortelor,
roţile de care, nechezul cailor. Acestea toate,
la rândul lor, acuma nu mai sunt,
dar morţii cei mai vechi, aceia mai ascultă
la drumul care sună pe pământ.

Aşa închipuiau romanii cimitirul:
un drum flancat pe două rânduri de tăceri.
Aceasta-i metafizica romană: un Drum.
Un drum ce-naintează printre morţi, nu printre vii.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoaşterea de sine

Se scurge timpu-n legea lui firească,
îl resinmţim în cugete din plin
de cum în noi începe să se nască
cunoaştere de sine şi destin.
Sădeşte-adânc în conştiinţa noastră,
prin nesfârşite clipe care curg,
trăiri adânci ce ne vor fi fereastră
pentru-a privi în urmă din amurg.

Şi uneori amurgul ni se pare
doar un prolog la noul început,
prefigurat spre lumea viitoare
urmând cărări ştiute din trecut.
Înaintăm având în noi credinţă
că falnica zidire ce-am primit,
de unică-irepetabilă fiinţă,
e concepută fără de sfârşit.

În drumul nostru descifrăm prezentul
ori tainele trecutului apus
şi-adăugăm noi legi la fundamentul
dorit în viitorul presupus.
Şi ne gândim, în fiecare clipă,
cum să urcăm în falnicul destin
doar genele care prin noi ridică
noi începuturi pentru cei ce vin.

Prezent acum şi conştient de sine,
tu, cel ales din toamna tuturor,
vei retrăi, prin timpul care vine,
un alt apus în veacul viitor.
Şi veac de veac trecut vei fi prin vreme
prin succedenţi care din urmă vin,
în drumul lor mereu or să te cheme
să fii temei pentru un nou destin.

poezie din Cunoaşterea de sine, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2017
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenii sunt acei oameni minunaţi care îţi sunt alături atunci când toţi ceilalţi te părăsesc. Şi pentru că viaţa nu oferă nici un fel de garanţii, asigură-te ca, pe drumul tău către mai sus, să îţi faci acel gen de prieteni care să nu te tragă pe un drum ce coboară.

Jim Rohn în 7 Strategii pentru obţinerea bogăţiei şi fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romantism aventurier

lui Lucian, Teodorei, Tatianei

prin pădurea de vise sunt aventurieră
mi-am unit destinul cu un curcubeu
din romantism poetic am făcut carieră
culori şi lumină am purtat pe drumul meu.

nu las chinul zilnic să-mi brăzdeze chipul
fardez mereu tristeţea cu tonuri aurii
sunt doar o boemă care străbate timpul
cu prietenii alături printre ore azurii.

bătătoresc în noapte drumul spre steaua mea
mă aşteaptă de-o viaţă cu sufletul pur
am băut credinţă dintr-o sfântă cişmea
sufletul mi-am bucurat cu minuni din jur.

muza îmi e aproape cu chip de zorea
îmi spune că triumful va prinde contur.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul TFC-ului

Astăzi, într-o nouă eră,
Pe un drum superb, prin viaţă,
TFC-ul ne răsfaţă
Cu transportul ce-l oferă...

A schimbat a lumii faţă,
Călătorii îl preferă,
Astăzi, într-o nouă eră,
Pe un drum superb, prin viaţă...

Şi chiar dacă-n biosferă
Unii sunt complet în ceaţă,
Toţi feroviarii speră
Să aveţi drum bun, prin viaţă,
Astăzi, într-o nouă eră!

rondel de Mihai Enachi (22 noiembrie 2015)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul TFC-ului

Astăzi, într-o nouă eră,
Pe un drum superb, prin viaţă,
TFC-ul ne răsfaţă
Cu transportul ce-l oferă...

A schimbat a lumii faţă,
Călătorii îl preferă,
Astăzi, într-o nouă eră,
Pe un drum superb, prin viaţă.

Şi chiar dacă-n biosferă
Unii sunt complet în ceaţă,
Toţi feroviarii speră
Să aveţi drum bun, prin viaţă,
Astăzi, într-o nouă eră!

rondel de Mihai Enachi
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!