Drumul în sus
Și drumul se arată drept în sus,
Ca un perete care ține cerul
Să nu-și încurce oile oierul
Când nici lumini și nici alți oameni nu-s.
Rostogolite vietăți de foc
Aprind sub tălpi zgârieturi de piatră
Doar, la Albac, un câine rău mai latră
Și liniștea se-așează-ncet la loc.
Deasupra, dedesubt, nimic, nimic
E numai drum nesăturat de sine,
Și o căruță dinspre munte vine
Cu caii mari și căruțașul mic!
M-agăt de iarba care dă în spic
Și o furnică gleznele îmi ține.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.