Flori de cireş iernatic

îmi place când ninge
zăpada se-aşterne
pe drumul cu flori de cireş
mai ţii minte...?
prin faţa mea trece cuminte o doamnă
privirea ascunsă
doar pasul sculptat într-o urmă sau două
se-aşterne zăpada, din ochii mei plouă
cu fulgi topiţi de iubire
sărată e marea
doar ţărmul îngheaţă
alunec privind la valul în viaţă
se-nalţă furios
iubeşte şi tace

îmi place când ninge
şi omul se face în mâinile calde un bulgăr
învaţă să meargă împins de la spate
să crească... să crească
o stană de piatră rămâne
şi chipul cioplit să zâmbească
stăpâne cu mâinile aspre
mai stoarce şi apa din cruce, mi-e sete
mai lasă şi vântul să-mi bată prin plete
o dată şi pace

îmi place când ninge
zăpada se-aşterne
pe drumul cu flori de cireş
mai ţii minte...?

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoare târzie

Ninsoarea târzie, de astăzi mă doare
Şi vise-amurgite din nou îmi trezeşte;
Vorbim despre toate, nimic de ninsoare,
Dar Zâna Zăpezii natura albeşte.

Şi ninge, şi ninge! Atâta de straniu
Zapada se-aşterne – un voal de mireasă –
Şi-n lumea prea plină de-atâta uraniu
Mi-e dor de odihnă, mi-e dor de acasă.

Târzia ninsoare în ochi mă izbeşte,
Mă ninge sălbatic, mă ninge mereu,
Mă-apasă pe umeri şi-o rabd nefireşte
Că-mi spune ceva despre sufletul meu.

Mă doare năvalnic târzia ninsoare,
Aşa precum toamna mă dor toţi cocorii!
Pe sufletu-mi trist şi fără-alinare
Zăpada se-aşterne – protest al candorii.

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu duşmănie

Ninge cu duşmănie,
Cu ură cade zăpada
Peste apele îngheţate cu ură,
Peste livezile înflorite din răutate,
Peste păsările înrăite care îndură.
Ninge ca şi cum prin zăpadă
Ar trebui să se sfârşească
Viaţa acestui acvatic popor,
Ninge cu o încrâncenare
Omenească,
Ninge otrăvitor.
Pe cine să mire?
Doar eu mai ştiu
Că ninsoarea
A fost la-nceputuri iubire.
E atât de târziu
Şi ninge hidos,
Şi nu-mi vine-n minte
Decât să aştept
Lupii flămânzi,
Să le fiu de folos.

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge între noi

Şi ninge si ninge, ca o poveste,
Troiene de nea umplute cu vise,
Se-aşterne pe câmpuri şi-n gânduri oprite
Cu fulgii ce zboară spre locuri ascunse.
Şi ninge si ninge pe feţe pierdute
Culoare de alb se găseşte pe frunte,
Mă chemi peste ani să te caut nebuneşte
Amintirea îngheaţă, ca mâinile ude.
Mă joc printre stele albastre, răzleţe
Şi fulgii m-ascultă zâmbind printre aştri
Te strig în noapte să dormim omeneşte
Aşa printre gheţuri cu ierni obosite.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumos ninge!

Ce frumos ninge!
Copacii se îmbracă în galerie de alb
Fulgi se opresc în azimuturi
Zăpada e albă şi timpul e cald
În braţe ţinem statui pe genunchii
În cercul pasări spun ce frumos ninge
În înţelesul ninsorii cuvântul divin,
Contur va prinde
Ziua în vrajă poveşti alb şi negru
Culorile zodiilor zăpada o creşte
Şi în pavaza lor luna şi melcii
Vor trece apa iubirii.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară ninge rar

afară ninge rar, cu fulgi de moarte albă
şi lacrimi îngheţate îmi sunt lucie salbă,
iar frigul ascuţit îmi zgârie retina,
afară ninge rar şi neagră e lumina.

afară ninge rar, încărunţind pământul,
îmi este dor de tine şi bate-n geamuri vântul,
la margine de drum, doi oameni de zăpadă,
afară ninge rar, cu gesturi de bravadă.

afară ninge rar şi tremură copacii,
şi tremură şi sfinţii şi tremură şi dracii
şi tremură şi morţii când frigul îi încinge,
afară ninge rar şi rar afară ninge.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnat... iubire

Ninge crud, ninge albastru, din cerneala fără drum...
Troienind îngândurate, vorbele făcute scrum,
Şi mă strâng cu-nfiorare amintirile plecate
Într-o lume colorată, cu vechi sărutări uitate.

Ninge alb pe strada noastră, pe trotuare nu mai sunt
Încercările voalate ce ascund un amănunt:
Ochii tăi privind angelic pasul meu croit agale
Mâna ta palpând în aer formele voite, goale...

Ninge-n gol, ninge pe geamuri cu flori îngheţate iar,
Am uitat să rup uzate, filele din calendar,
Iarna asta mi-aminteşte de un timp uitat de vreme
Când troienele-nsemnau nerostitele poeme.

Încotro se duce luna, de ce nopţile mă dor,
Şi zăpada mă apasă ca un nesecat izvor,
Îngheţat fără dorinţă într-un cub purtat de valuri
Ca un sloi semnat IUBIRE şi trimis mereu spre maluri?

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge peste sufletul trist

Şi fulgi uriaşi încep să cadă
Eu umblu prin oraş hoinar
Un tablou alb de zăpadă
Se-aşterne timid pe trotuar.

Ninge, e noapte şi mi-e frig
Sufletul simt cum îmi moare
Iubito... în zadar acum te strig
Pe faţa-mi curg lacrimi amare.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (9 ianuarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge iar a dor de Ţară

Ninge iarăşi peste Ţară,
Cu fulgi dalbi, căzând uşor,
Şi-un gând moale mă-nfioară,
Umplând inima-mi de dor.

Ninge cu-amintiri de şoapte,
Ca-ntr-un vis medieval,
Cum se pierd stelele-n noapte,
Viaţa curge în aval.

Ninge iarăşi peste sate
Cu omăt siberian,
Genele îmi sunt udate
Cum plângeam şi-acum un an.

Ninge-n gânduri ce visară
Ca o filă dintr-o carte,
Ninge iar a dor de Ţară,
Dar eu, mamă, sunt departe...

Ninge ca într-o poveste
Peste-a ta veche năframă,
Iar zăpada se topeşte
Pe-al tău chip, iubită mamă.

Ninge, cum mereu va ninge,
Făcând bulgări vălătuci,
Ninge – totul când s-o stinge-
Peste sate, peste cruci.

poezie de Vasile David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără Bacovia

Nici nu ninge, nici nu plouă.
Iarna asta plângăcioasă,
Tot geme la mine-n casă.
Plouă azi pe un uluc,
Mâine ninge în văzduh.
Crengi uscate bat în geam,
Picuri grei cad în lighean.

Nici nu ninge, nici nu plouă,
Moina-i gata pe din două.
Mă uit pe geam şi oftez,
Când văd parcul insolit,
Pudrat de chiciură,
Nins ca dintr-o ciutură.

Lângă chioşcul desuet,
Somnoros şi zgribulit,
Un student la actorie,
În căutare de simbrie,
Îl declamă plictisit pe Hamlet.

Nici nu ninge, nici nu plouă.
În camera rece şi goală,
Lampa îşi scurge lumina,
Ştearsă şi îngălbenită,
Ca o lună amorţită
Printre nori mototolită.

Nici nu ninge, nici nu plouă,
Moina-i gata pe din două.
Plouă, ninge în lighean,
Ceru-i cât un ocean,
Din care şi eu şi tu,
Ne sorbim iluziile,
Ne-adapăm confuziile.

Nici nu plouă, nici nu ninge...
Ştii ceva? Dincolo de iluzie,
Trăim o certă concluzie:
Ţie nu îţi place Moina!
Dar nici mie nu-mi surâde.
Ia, să termin cu oftatul,
Cu plumbul şi claustratul!
I le las lui Bacovia
Să-şi construiască Lacustra,
Să-i plângă materia,
Să-i crească depresia.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (februarie 2012, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără Bacovia

Nici nu ninge, nici nu plouă.
Iarna asta plângăcioasă,
Tot geme la mine-n casă.
Plouă azi pe un uluc,
Mâine ninge în văzduh.
Crengi uscate bat în geam,
Picuri grei cad în lighean.

Nici nu ninge, nici nu plouă,
Moina-i gata pe din două.
Mă uit pe geam şi oftez,
Când văd parcul insolit,
Pudrat de chiciură,
Nins ca dintr-o ciutură.

Lângă chioşcul desuet,
Somnoros şi zgribulit,
Un student la actorie,
În căutare de simbrie,
Îl declamă plictisit pe Hamlet.

Nici nu ninge, nici nu plouă.
În camera rece şi goală,
Lampa îşi scurge lumina,
Ştearsă şi îngălbenită,
Ca o lună amorţită
Printre nori mototolită.

Nici nu ninge, nici nu plouă,
Moina-i gata pe din două.
Plouă, ninge în lighean,
Ceru-i cât un ocean,
Din care şi eu şi tu,
Ne sorbim iluziile,
Ne-adapăm confuziile.

Nici nu plouă, nici nu ninge...
Ştii ceva? Dincolo de iluzie,
Trăim o certă concluzie:
Ţie nu îţi place Moina!
Dar nici mie nu-mi surâde.
Ia, să termin cu oftatul,
Cu plumbul şi claustratul!
I le las lui Bacovia
Să-şi construiască Lacustra,
Să-i plângă materia,
Să-i crească depresia.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (februarie 2012, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge peste ţara mea de vis

Ninge peste ţara mea de vis,
Ninge peste Moldova.
Cu fulgi mari ca floarea albă de cais,
Ninge peste Teleneşti, Chişinău, Leova.

Ninge peste păduri de brazi
Peste munţii Carpaţi.
Ninge cu fulgi jucăuşi
Peste Bucureşti, Iaşi, Cluj.

Ninge peste marea cea mare,
Peste vechile hotare
Unde Ştefan şi Mihai duşmanul l-au învins.
Ninge peste ţara mea de vis.

Ninge şi tot ninge Şi aşa de bine îmi pare,
Că visez cu ochii deschişi,
Din nou, la România mare.

poezie de Vladimir Potlog (23 noiembrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai ninge...

Mai ninge, iubite, pe mine,
mai ninge în sufletul meu,
omătul e pur ca lumina,
iar dorul de tine e greu!

Mai ninge, iubite, cu stele,
cu sănii, cu daruri, cu flori,
în pomul de iarnă, iubite,
mai ninge cu albe chemări!

Aud nesfărşitele-ţi şoapte
prin fulgii de nea colindând,
mai ninge, iubite, pe noi,
mai ninge pe gândul flămând!

Pe umerii iernii, cuvântul
mai ninge cu dragostea ta,
mai ninge, iubite: în versuri
te caut în inima mea!

poezie de Aneta Timplaru Horghidan din În Albastru (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dantelă de zăpadă

Iarăşi se întunecă, dar azi a nins
Prima ninsoare din iarna aceasta
Nu e departe ziua când voi urca
Pe săniuţele argintii ale iernii
Răscolind zăpada

Dar e decembrie şi ninge
Peste brazii de afară, parcă
Şi ciorile au obosit să se adune
Pe-nserat

Mă aşez la geam, spun o rugăciune
Pentru cei întârziaţi, pentru cei
Duşi departe unde zăpada nu le e
De tot albă

E decembrie şi ninge
Zăpada se aşterne ca o dantelă
Pe case şi morminte

poezie de Victor Ţarină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge, ningere, ningerime...

Ninge suav,
ninge blând.
ninge feroce;
ningere cu funii de spânzurători
ningere carnasieră
cu toiege de orbi
(toiegele orbilor, fluturii)
ninge cu capete avortate, de floare,
ninge cu ziare zdrenţuite,
ninge cu muzici de cimbale,
ninge gros, grohăit,
ninge ca-n schituri şi ninge lasciv,
ninsoarea se-ncleiază de-a dreptul pe oasele
bărbaţilor singuri, din trenuri singure,
ninge cu sfărâmături, cu fisuri, cu găuri de răni,
ne ninge de-a dreptul peste amintiri; ningerea
perforându-ne ţeasta, ne ning trupurile ce ne-au trădat,
ninge ca-n săli de bal şi săli de disecţii
ninge ca-n odaia risipitorului
ce lasă, murind, lumina aprinsă şi zăpada aprinsă
de parcă ar vrea să vadă cum moare,
ce moare.
Ninge cu dinţii de lapte
ai îngerilor...

poezie de George Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge, ningere, ningerime

Ninge suav,
ninge blând.
ninge feroce;
ningere cu funii de spânzurători
ningere carnasieră
cu toiege de orbi
(toiegele orbilor, fluturii)
ninge cu capete avortate, de floare,
ninge cu ziare zdrenţuite,
ninge cu muzici de cimbale,
ninge gros, grohăit,
ninge ca-n schituri şi ninge lasciv,
ninsoarea se-ncleiază de-a dreptul pe oasele
bărbaţilor singuri, din trenuri singure,
ninge cu sfărâmături, cu fisuri, cu găuri de răni,
ne ninge de-a dreptul peste amintiri; ningerea
perforându-ne ţeasta, ne ning trupurile ce ne-au trădat,
ninge ca-n săli de bal şi săli de disecţii
ninge ca-n odaia risipitorului
ce lasă, murind, lumina aprinsă şi zăpada aprinsă
de parcă ar vrea să vadă cum moare,
ce moare.
Ninge cu dinţii de lapte
ai îngerilor...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu absenţe...

Ninge cu flori albe din grădini de rai,
Îngerii ne-mbracă-n straie de Crăciun,
Eu îţi scriu, iubite, despre luna mai,
Să nu uiţi că, totuşi, zilele apun...

Ninge cu absenţa ta şi-a mea-n decor
Şi de-ai fi cu mine-am ninge şi noi doi,
Depărtarea-şi cerne clipele ce dor
Şi azi, parcă ninge altfel, mai greoi...

Ninge cu ecoul primului oftat
Dintr-o noapte albă,-n care mi-ai lipsit.
Aş fi vrut să fie visu-adevărat,
Că numai în vise mi te-am întâlnit...

Ninge peste lume, noi la poli opuşi
Prindem stele-n palme pentru mai târziu,
Bate miezul nopţii, clipe de cenuşi
Înnegresc zăpada... s-o albesc, nu ştiu...

Ninge cum nu ninge nicăieri şi cad
Cerurile toate peste ochii mei.
Nu mai văd, iubite,-afară niciun brad
Sunt troiene-nalte, noi nişte pigmei...

Şi de-am fi-mpreună, poate am putea
Să oprim ninsoarea doar cu un sărut.
S-ar topi troianul alb de catifea
Dar lipsim şi ninge ca la început...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge, de Sfântul Andrei

Ninge, de Sfântul Andrei!
Încercănaţi, ochii mei
Primesc fulgii albi de zăpadă,
Ca pe-o ofrandă de zei!

Ninge şi fulgii îmi lasă,
Peste privirea-mi lucioasă,
O pânză albă, subţire
Şi moale, nespus de frumoasă...

Ninge cu fulgi mici şi deşi,
Din nouri de toamnă, aleşi,
Să-mi fie covor alb pe drumul
Ce, cu speranţă, îl ţeşi!

Ninge de Sfântul Andrei!
Te fac părtaş, dacă vrei,
La zborul luminii ce-atinge
Un anotimp ce-l închei!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie de zăpadă

spuneai într-un timp că iubirea-i eternă
trăiam între gheţuri şi-n lumea modernă
dar n-ai mai lăsat nimic să se vadă
din tine, femeie de om de zăpadă

acuma când vine o altă stihie
te caut în mine şi în erezie
pe tine, aceea ce n-a fost să-mi fie
pe niciodată şi pe veşnicie

tu vii înspre mine, ai coapsele albe
şi ninge a tine din florile dalbe
şi cu zăpada ce n-a vrut să-mi vie
în inefabila copilărie

mi-e dor cel mai tare când ninge a tine
ca în calendarele precreştine
şi-n imaculata calamitate
mi-e dor de trecutele noastre păcate

bate un crivăţ a viaţă şi-a moarte
şi ninge cu margini de eternitate
şi ninge acut să nu se mai vadă
femeia iubită de-un om de zăpadă

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai ninge

nu ninge, nu mai ninge...
zăpada nu cade mai jos de noi...
ea se agaţă ca florile tristeţii...
intră în pântecul meu,
se înnoadă cu inima mea plină de păsări oarbe
... care cântă... neiubirea...
întotdeauna şi pretutindeni
căzând dintr-un cer foarte negru...

nu cade,
nu mai cade zăpada
ea doar ne şifonează gândurile, ideile...
noi suntem cei care intrăm în ea
cu lacrimile noastre de supărare infernală, preţioasele...
.. de acum a totdeauna...
pentru că nu mai suntem împreună...
acolo... unde grâul ieşea şi nu ne murea câmpurile vrăjite...

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge

ninge ca dintr-o fântână
cu rigoarea ei celestă
că zăpada manifestă
tirania ei de zână

posesiva ei iubire
diafane straie albe
bogăţia ei de salbe
trece dincolo de fire

frig de crapă pietrele
fără lemne nu se-ndură
sobele să dea căldură
să-ncălzească vetrele

ninge ca o condamnare
toate dimineţile
să ne spele vieţile
de păcatele murdare

gerul alb ne dă de ştire
că pătrunde frigu-n oase,
că mor oamenii prin case
şi n-ajung în cimitire

ninge fără încetare
rău că nu mai luăm în seamă
cerurile ce ne cheamă
să venim în ascultare!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!