Colind alb

niciodată fulgii care coboară din abundenţă
nu-ţi vor cocoşa trupul
ba sunt aşa de miloşi că se leapădă
într-un plâns copilăresc şi dispar discret
în sufletul tău ca un soi de recunoştinţă
că nu te-ai supărat ci i-ai primit cum se cuvine
în odaia sufletului tău pregătită să-l primească pe nou-născutul domn
al iertărilor păcatelor până în veac

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnului Eminescu

Nimeni n-a ştiut mai bine
Să dea aripi la cuvinte,
Să le-mbrace-n armonie,
Să le facă-n veci să cânte.
Razele din alba lună
Tu le-ai tors ameţitor,
Suspinat-ai împreună
Cu luceferi la izvor.
Într-un cuib de turturele
Ai furat un pui de somn,
Ai zburat până la stele,
Tu ai fost şi prinţ şi domn.
Şi cu lira-nflăcărată,
Într-un cânt sfâşietor,
Ai cuprins în poezie
Plop stingher, tremurător.
Şi iubirea ai slăvit-o,
Ai simţit al ei fior,
Tu ai plâns la braţ cu teiul
Şi cu lacu-ai plâns de dor.
Ai divinizat femeia
Şi i-ai pus în suflet foc,
Preschimbând-o în regină,
Iar tu - rob făr'de noroc.
Şi-ai zvârlit asupra ei
Vălul alb de poezie,
Ai făcut din ea o sfântă
Şi din zâmbet simfonie.
I-ai urzit cununi de raze,
Ai creat dintr-o femeie
Înger blând pierdut în basme,
O "Madonă dumnezee".

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

sunt
sufletul pe care
ai călcat
ca pe covorul roşu

catren de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţine minte! Cu cât ţi-i mai mare desaga iertărilor, cu atât mai uşoară îţi va fi Crucea păcatelor.

aforism de Tudor Gorgos (7 iunie 2017)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Discreţie

Nu vreau să ştii că te iubesc;
Voi suferi tăcut, discret –
Cochetele despreţuiesc
Pe-un franc poet!

Da-n veci închipuirea ta
Din sufletul meu n-o să moară,
Şi niminui n-oi arăta
A mea comoară...

Căci te iubesc, deşi nu-ţi spun:
Nu! n-ai s-o afli niciodată...
Şi arz de dorul tău nebun,
Mult adorată;

Dar tac, nu-ţi spun că te iubesc:
Ştiu bine că pe-un franc poet
Cochetele-l despreţuiesc...
Tac – sunt discret!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vrei să spui prin: "Nu sunt pregătită pentru non-dualitate"? Mintea va susţine de la naştere până la moarte că nu eşti pregătită pentru Libertate. I-a hai să vedem, e cineva pregătit? Nu, nu e nimeni! Niciodată persoana nu e pregătită pentru Libertate! Nu ai observat, nici pentru moarte nu e pregătită vreodată! Dar oare pentru minte eşti? Dar când ţi-a fost îndesat pe gât primul gând, prima invitaţie la sclavie te-a întrebat cineva dacă eşti pregătită? Tu eşti deja Libertatea, draga mea, şi libertatea nu poate fi pregătită pentru libertate! Da, pentru persoană nu eşti pregătită niciodată. Nu ai observat? La cei peste 30 de ani ai tăi mintea tot timpul mai vrea o porţie din tortul cu durere al devenirii. "Hai, mai ia o porţie de suferinţă, că pentru asta eşti pregătită!" Gândul niciodată nu este pregătit pentru adevăr, pentru că mama lui mintea e doar o grosolană minciună, iar tatăl lui Speranţa este un iluzionist perfect.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhitectura mamei

Te-ai mişcat, şi inima mea a stat în loc
ai făcut primul pas, şi faţada sufletului meu s-a răsucit, ca să privească
ai căzut, şi podelele mi s-au cutremurat, crăpându-se
te-ai ridicat, şi toate crăpăturile mi s-au umplut de recunoştinţă
dar ştii oare cum e ca o singură mişcare
să-ţi schimbe o întreagă arhitectură, cum e să ţi se prăbuşească
vechea structură de rezistenţă
când Dumnezeu a suflat peste un sâmbure sădit în ea
şi turnuri de iluzii şi scări interioare s-au preschimbat
în nisip, dar tu să nu tremuri, tu să nu-ţi întinzi braţele
să prinzi nicio cupolă de vise din trecut
un palat se surpă în tine, dar alte scări şi alte cupole se înalţă
dar cum vor arăta acele scări magice, pe care pasul cel moale şi mic le va mângâia
arhitectura ta va fi rotundă, să nu se lovească la colţuri
atunci când va cădea.

Ai ţipat, şi vocea mea s-a stins
ai rostit primul cuvânt, şi la pervazul ferestrelor mele au amuţit privighetori
ai plâns, şi draperii de nelinişte le-au umbrit
ai râs, şi sufletul meu şi-a găsit cântecul de leagăn
dar ştii oare cum e să recunoşti un plâns între o mie, cum e
să îţi zgârii vitraliile până devin transparente, cum e să îţi faci
crăpături în pereţii sufletului, să poţi asculta mai bine
fiecare inflexiune a acelei voci, tremurând a dorinţe încă nedospite
fiecare tonalitate a ei, îmbrăcând poveşti încă nespuse
cum e să îţi sugrumi vorbele complicate, în faţa unor
gângureli, dar tu să nu strigi, tu să nu-ţi întinzi braţele
să prinzi nicio frază ce-a fost zugrăvită în frescă pe tavanul vechilor încăperi
dar cum vor străluci odăile acelea de basm, în care glasul cel cristalin va răsuna
geometria lor va fi simplă, dar aşa vei cunoaşte fericirea
atunci când va cânta.

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele sufletului

Sufletul meu e câine credincios
L-am dezlegat adeseori din lanţ,
Adeseori din cuşca lui l-am scos
Şi l-am târât până la şanţ,
Până la şanţul întăririi mele,
Ca să-l înnec în zmârcul dintre stele.

Desprins cu lanţul şi lungimea lui,
Se-ntoarce repede la cuşcă
Şi mârâie la biciul dintr-un cui
Care scoboară pe-nserat şi-l muşcă
Şi i se plimbă ca un foc pe piele
Rănile lui sunt şi-ale mele.

Câine mişel, tu mârâi numai biciul
Şi urmele şi pragul mi le lingi!
Căci te târăşti ca să-ţi păstrezi şoriciul
Şi dând din coadă voia mi-o învingi.
Pe toată viaţa înnădit cu tine,
Nedespăţit de coadă şi de bot,
Sunt supărat că, strânşi atât de bine,
Să te alung din bătătura mea nu pot.

Însă mă jur, când voi cădea de moarte,
Hoitul meu gol nu-ţi va spori ospăţul,
Căci de aproape, ca şi de departe,
Te voi croi şi din mormânt cu băţul.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eliberare de iunie

fluturi din culori nu au viaţă incipientă
numai suflet din lacrimi acrilice
te-ai întrebat câte poate înscrie în scurta viaţă
poartă dragoste nu războaie
oare pentru că preţuiesc timpul
oamenii care nu au aripi nu au culoare
se sting cum felinarul de la colţ de stradă
neliniştea zilelor noastre e tot un zbor colorat
de nu apuci să-l vezi e trist
pe pânza aceasta cu aripi fâlfâie sufletul unui pictor
ghemotoace de culori
nu sunt de aruncat în mintea comună găseşti lucruri de preţ
dragostea unul dintre ele cu sclipiri semipreţioase
inscripţionat pe o pânză
zborul către o inimă

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu cum...

Eu nu ştiu cum Te-ai îndurat
De m-ai ales şi m-ai chemat,
Căci eu nimic n-am făptuit
Să fiu iertat şi miluit!
Ce oare să-Ţi fi arătat,
Că n-am avut decît păcat?
Cum oare Tu la un tîlhar
I-ai dăruit atîta har?

Cum oare-atît Te-ai aplecat
Şi din adînc m-ai ridicat?
O, Doamne, ştiu: Tu m-ai primit
Şi m-ai ales, căci m-ai iubit!

Pe tot întinsul viitor
Doresc să-Ţi fiu ascultător,
Recunoştinţă arătînd
Iubirii Tale orişicînd.
Căci, Doamne, tot ce Tu mi-ai dat
E numai har nemeritat!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a bătut moşul la uşă

Mi-a bătut moşul la uşă
În mână c-o nuieluşă
Şi mi-a spus că-i supărat
Pentru al lumii păcat...
Privind cu înfrigurare,
Pe Pământ e jale mare...
L-am primit cum se cuvine,
Cu o sfântă plecăciune;
Iartă-mă, Sfinte Părinte,
N-am fost atât de cuminte...
Ca un creştin smerit pe loc am mărturisit,
Ştiu şi eu că am greşit,
Sunt ca orice muritor, fiind supus păcatelor,
Mai pierd vremea fără rost,
Vineri nu mănânc de post,
Vorbesc vorbe cu mânie,
Nu prea merg la Liturghie,
Mai bârfim, mai clevetim,
Semenii nu prea-i iubim,
Trăim viaţa în mândrie,
Gândind doar la avuţie...
Nu gândim că toate-s spini şi rămân deşertăciuni,
Viaţa o luăm în glumă, uităm ceasul de pe urmă,
Nu ştim de mai apucăm cu Domnul să ne-mpăcăm,
Case avem cât un palat, sufletul ne e sărac...
Şi la ziua judecăţii, greu găsim uşa dreptăţii.

poezie de Livia Mătuşa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a bătut moşul la uşă

Mi-a bătut moşul la uşă
În mână c-o nuieluşă
Şi mi-a spus că-i supărat
Pentru al lumii păcat...
Privind cu înfrigurare,
Pe Pământ e jale mare...
L-am primit cum se cuvine,
Cu o sfântă plecăciune;
Iartă-mă, Sfinte Părinte,
N-am fost atât de cuminte...
Ca un creştin smerit pe loc am mărturisit,
Ştiu şi eu că am greşit,
Sunt ca orice muritor, fiind supus păcatelor,
Mai pierd vremea fără rost,
Vineri nu mănânc de post,
Vorbesc vorbe cu mânie,
Nu prea merg la Liturghie,
Mai bârfim, mai clevetim,
Semenii nu prea-i iubim,
Trăim viaţa în mândrie,
Gândind doar la avuţie...
Nu gândim că toate-s spini şi rămân deşertăciuni,
Viaţa o luăm în glumă, uităm ceasul de pe urmă,
Nu ştim de mai apucăm cu Domnul să ne-mpăcăm,
Case avem cât un palat, sufletul ne e sărac...
Şi la ziua judecăţii, greu găsim uşa dreptăţii.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul în care sălăşluieşte filosofia, prin sănătatea sa se cuvine să însănătoşească trupul; e dator să-i modeleze după tiparul său înfăţişarea şi să-l împodobească cu o mândrie plăcută, cu o purtare activă şi vioaie şi cu o atitudine potolită şi deschisă.

aforism clasic de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În moarte

Mi-au micşorat spaţiul
La 1,60 pe 50(cm)
Deşi universul sufletului meu
Este nelimitat.
Mi-au încrustat trupul în lacrimi şi carenea
în plâns.
Un microcosmos
În macrocosmosul în care am existat.
Mă privesc - trup flămând de lumină,
Static, palid, cu urme spasmice,
Cu lacrima clocotind în adânc.
Împodobită cu flori şi dantelă,
Primesc sărutul din urmă,
A celor ce m-au iubit.
S-a sfârşit... o beznă totală!
Chiar şi dincolo de noi,
Trupul greu, cimentat,
Doare, dar nu poate striga,
Căci sufletul a părăsit huma.
A pornit transcendent
într-un univers pe care
Ochiul carnal nu îl poate limita.
Se aud foşnind lacrimi
Pe cerul morţii...
O lumină plăpândă
Deschide ochiu-nvierii.
Nu m-au uitat o zi, două, trei,
O lună, un an, poate până la şapte...
Apoi viaţa mea-i o continuă moarte. (noapte).

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt supărat

Sunt supărat pe vânt... că te mângâie
Şi te-nfăşoară-n clipe de amor,
Că vrea la tine-n braţe să se suie
Şi să te culce-n iarbă, pe răzor.

Sunt supărat pe soare-n dimineaţă,
Că te sărută mult prea insistent,
Că sânii ţi-i alintă şi-i răsfaţă
Şi că-i flămând de tine... permanent.

Sunt supărat pe ploaia ce te strânge
Şi spală trupul tău dumnezeiesc,
Că-i bucuroasă, deşi veşnic plânge
Şi îţi şopteşte-ntr-una''Te iubesc''

Sunt supărat pe clipa de iubire,
Că şi-a făcut cuibar în coapsa ta
Şi că te poartă spre desăvârşire,
Plăcere dăruindu-ţi... dintr-o stea.

Sunt supărat, că nu îmi eşti mireasă,
Că nu te am la mine-n aşternut,
Şi vremea nu-i, ca să te iau acasă,
Dar te aştept... la margini de-nceput.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena.

replică din Sfânta Evanghelie după Matei, Chemarea apostolilor şi trimiterea lor la propovăduire. - 10:28 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sherlock Holmes: Până acum nu te-ai mai plâns de metodele mele.
Dr. John Watson: Nu m-am mai plâns! Când m-am plâns eu de faptul că exersezi la vioară la trei dimineaţa, de dezordine, de igiena ta deficitară, de experimentele pe care le faci pe câinele meu sau de faptul că îmi furi hainele?

replici din filmul artistic Sherlock Holmes (decembrie 2009)
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia îşi umflă pieptul pentru a cocoşa bărbatul.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

educaţie

Am primit educaţie într-un sat românesc. Şi sunt mândru de asta. Eu numesc educaţie cei şapte ani de-acasă - vârsta până la care, în mintea şi sufletul unui copil pătrund valorile şi principiile de viaţă pe care, conştient sau inconştient, le va urma tot restul existenţei sale.

definiţie de Constantin Pavel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De şapte zile

Mi-e trupul gol şi sufletul plin ochi
Priveşte printre vârfuri de copaci
La ceruri. Să nu-i fie de deochi
Nu s-a mai dus la curve şi la draci.

De şapte zile poate şi mai bine
Mă pune să visez numai la tine
Sunt istovit cu trupul de nesomn
Dar îl urmez, că sufletul mi-e domn.

Mi-e trupul rob şi sufletul stăpân
De şapte zile, poate şi mai bine
Priveşte peste vârfuri către tine
Se uită-n cer şi zice: mai rămân.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar eu am avut de trăit

de partea cealaltă n-a fost nimic
atât mă doare
scuturarea florilor de corcoduş
atât mă doare
sufletul păsării decapitate
cu trupul fără viaţă
cum şi sufletul meu
ca o zi anunţată cu ploaie
doar eu am avut de trăit
de cealaltă parte n-a fost nimic
să doară într-atât încât
să-mi ceară înapoi tot zâmbetul florilor
de primăvară şi pe mine însămi
aşa simplu în cămaşa de in
cu picioarele goale
cu părul rebel
fără nimic
cum sunt

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!