Sunt supărat
Sunt supărat pe vânt... că te mângâie
Și te-nfășoară-n clipe de amor,
Că vrea la tine-n brațe să se suie
Și să te culce-n iarbă, pe răzor.
Sunt supărat pe soare-n dimineață,
Că te sărută mult prea insistent,
Că sânii ți-i alintă și-i răsfață
Și că-i flămând de tine... permanent.
Sunt supărat pe ploaia ce te strânge
Și spală trupul tău dumnezeiesc,
Că-i bucuroasă, deși veșnic plânge
Și îți șoptește-ntr-una''Te iubesc''
Sunt supărat pe clipa de iubire,
Că și-a făcut cuibar în coapsa ta
Și că te poartă spre desăvârșire,
Plăcere dăruindu-ți... dintr-o stea.
Sunt supărat, că nu îmi ești mireasă,
Că nu te am la mine-n așternut,
Și vremea nu-i, ca să te iau acasă,
Dar te aștept... la margini de-nceput.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.