A ieşit să vadă luna

ce face luna şi luna părea
foarte provizorie, acolo
unde a urcat-o creatorul
mult deasupra vecinului
care usca frunzele plantelor
cu feonul după fiecare ploaie
apoi trecea la uscarea balustradei
şi a trotuarelor din faţa blocului
era dezamăgit pentru că nu
a prins loc în cimitirul nebunilor
unde asculta carlos santana
şi citea cesare pavese la umbra
unei sticle sau la umbra mea

ieşise cu un pardesiu pe care aproape
nu-l dezbrăcase pentru că a uitat
cum trebuie îmbrăcat, dar mai curând
s-ar arunca într-un puţ cu vipere
decât să recunoască măcar faţă de sine
că iubeşte actriţa aia nebună

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bând singur sub lumina lunii

Eu aici printre flori – cu o singură cupă de vin;
Fără prieteni apropiaţi, îmi torn singur.
Ridic cupa către luna plină, îi implor compania,
Apoi mă întorc cu faţa către umbra mea – şi deja suntem trei.
Luna nu ştie cum să bea,
Iar umbra mea nu poate decât să-mi urmeze trupul.
Totuşi, pentru o vreme fac luna şi umbra tovarăşii mei;
Pentru a avea bucuria întreagă, ea trebuie să ţină până în zori.
Cânt – luna se leagănă încoace şi încolo.
Dansez – umbra se răsfiră şi tremură.
Cât sunt treaz, ne bucurăm împreună;
Când mă îmbăt, fiecare o apucă pe drumurile lui.
Fac legământ să călătoresc întotdeuna liber de sentimente,
Dându-le întâlnire departe, în Calea Lactee.

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna la Mamaia

în ziua aia
când cu eclipsa
s-a arătat la ţărmul bulgar
la balcic
unde înotam cu ceafa în zadar
între munte şi mare
chiar ea: luna, luna la mamaia!
şi avea
faţa dată cu roşu de sânge subţire
şi stătea
lipită de cer ca un plasture-amăgire
şi credea
că n-o vede nimeni cum tremură-n umbra
pământului
cândva românesc
de aproape
şi de
bolnav din iubire
-n iubire

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miez de poem

acolo unde mugurii plesnesc
primit-am Lumină

acolo unde e miezul
poate nu ne-a păsat dacă
versul e o plantă căţărătoare spre ceruri virgine
iar umbra sa atletică aleargă în voie pe nori
cât timp e un vrej pe care se poate urca
un copil cu boabe mari de fasole în palmele
dogorite, într-o amiază cu tunbergii
înflorite

acolo unde e miezul
poate nu ne-a păsat dacă
versul e un gorun secular, cu scoarţa acoperită de licheni
iar umbra sa tremurândă alunecă pe-un lac cufundat în amintiri
cât timp din trunchiul lui se pot face lemne de foc pentru
un bătrân cu chibrituri mici în palmele
zbârcite, într-o noapte geroasă cu troiene
bătăcite

şi poate tot ce ne-a păsat
oricât de mult s-ar apleca, oricât de mult s-ar
căţăra, oricât de departe-ar alerga
când versul îşi întoarce capul
spre locul unde muguri au plesnit
e să ne întrebăm
mai pâlpâie
lumina?

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă ca timp uimit

vom scutura frunzele de gheaţă
pentru căldura din umbra lor,
tu vei purta bucuria iernii ca pe-un fular.
nu-ţi trebuie mult să asculţi
tainele din spatele lucrurilor,
câteva clipe ce smulgi vanităţii
şi dorinţa de-a sta locului
doar de dragul împăcării cu alt ritm al respiraţiei.

tot nebuni vor părea şi mâine şi-altădată
cei ce nu vor primi lanţurile de aur ale timpului,
cei ce nu-şi vor vinde zilele la târgul de mărunţişuri
şi da, nebuni vor părea aceia rămaşi în urmă
să scuture frunzele de gheaţă
pentru a găsi neaşteptata căldură
din umbra lor.

poezie de Alexandru Mărchidan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă îşi va schimba sau nu această părere, Alex încă nu ştia; rămânea de văzut. Deocamdată, i se părea antipatică, iar într-un top provizoriu al fetelor pe care le considera cam nesuferite, doctoriţa se situa pe locul 2, după domnişoara consilier Lia, care ocupa locul fruntaş, în urma acţiunii de a-l fi reclamat pe Lucian Comisiei Disciplinare. Şi doar ele două i se păreau cam nesuferite, deci, aici se oprea lista lui Alex, pentru că n-avea nimic cu blonduţa cea mititică Maria; ea era chiar foarte simpatică. Într-un timp, fusese şi "Ucigaşa" inclusă în acest top imaginat de Alex, când pe locul 1, apoi pe 2, după care pe 3, dar acum ieşise definitiv de pe această listă; "Ucigaşa" devenise drăguţă... Oare vor deveni şi celelalte două, colegele lui, măcar suportabile, desfiinţând astfel această listă? Altfel, cum se va descurca geneticianul cu ele, în următorii, cel puţin 13 ani? I se părea dificil, dacă nu chiar imposibil, dar încercă să nu se mai gândească la asta, deşi se întrebă cum naiba reuşea oare Lucian s-o suporte pe domnişoara consilier, ba încă îi lua mereu apărarea cu înverşunare, în faţa tuturor şi o conducea zilnic acasă... Oare nu cumva îi plăcea de ea? Alex se înfioră numai la gândul unei asemenea posibilităţi, pe care o alungă rapid din minte. Ajunseră în curând acasă, la genetician, aşa că maşina opri acolo, în faţa casei respective. Din autovehicul coborî doar Alex.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merseră la fântână, băură apă de se răcoriră şi priveau cu nesaţiu cum se lasă cerul în depărtare pe pământ, şi ar fi dorit să meargă până la sfârşitul pământului, să vază cerul din apropiere, sau măcar până vor da de locurile acelea unde pământul este ca piftia. Apoi intrară în pădure. Când văzură frumuseţile pădurilor, rămaseră cu gurile căscate. Vezi că ei nu mai văzuseră d-alde astea de când îi făcuse mă-sa. Când bătea vântul şi se mişca frunzele, asculta la fâşâitul lor şi li se părea că împărăteasa umblă târând după sine rochia cea de mătase; apoi se aşezară pe iarba fragedă, la umbra unui copaci mare. Aci se puseră a cugeta şi a sfătui cum să înceapă vânătoarea. Ei, nici una, nici alta, voiau să vâneze tot lighioni sălbatice.

Petre Ispirescu în Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde se găseşte un om care să fie pentru sine însuşi un cenzor sever, un martor, un acuzator, un judecător; care să-şi recunoască vina, să se cheme el însuşi în faţa tribunalului conştiinţei sale, să se recunoască vinovat şi să se pedepsească?

citat celebru din Confucius
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitirul de saraci

A nins in cimitirul de saraci,
Acolo, unde trebuie sa zaci...
In groapa cu alti patruzeci si doi,
Ingemanati si sfartecati si goi,
Departe de sperante si de noi...

A nins in cimitirul de eroi.

Ai vrut sa strigi peste mormantul nins-
Tarana te-a intors si te-a cuprins...
Eu te astept vazandu-te cum sui,
In umbra zbuciumatelor statui,
Cand orologul bate.. ora lui..

A nins in cimitirul nimanui.

poezie de Teodor Jacota din Lumea ca un azil (15 iunie 2001)
Adăugat de Cojocaru Sabina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creatorul

Peste tot mă văd doar pe mine
Nu există om care să nu-mi semene
Şi nici măcar un animal
Care să nu geamă cu glasul meu
Pe unde calc pământul se despică
Iar morţii poartă chipul meu
Cerul şi pământul, după mine au fost făcute
Soarele, luna şi întreg universul
Mă urmăreşte cu mii de feţe ale mele...
Nu ştiu de unde şi până unde
Această stranie şi nebunească asemănare
Că doar sunt un simplu Dumnezeu

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi striga

soarele a murit în zori
mie mi-a crescut umbra
unui copac în spate
lungă până la cer
care gâdilă luna
iau cuvintele şi le arunc
în lac o să răsară poeme
mari cât frunza de pelin
amară ca un vin băut alin
şuier la pietre şi tac la vânt
mă prefac în umbra ta
e un iz de rătăcire
într-un nor de strălucire
am un chef nebun să strig:
soarele a murit în zori
plecăm din nou la culcare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o linişte nefirească în agora

amfiteatrele sunt din ce în ce mai mici
iar filozofiile se întorc cumva la esenţă
acolo unde întrebările sunt practic nule
sau poate tind spre ceva mult prea de nepătruns
lovesc din greşeală un clopoţel alb
lumea se întoarce în rai ca din recreaţia mare
acum e o grădină modernă
modificată genetic
iar de buruienile în care ar fi sălăşuit şarpele
nu se aude nici măcar o şoaptă sâsâită
doar un recipient cu glifosat aproape gol
uitat nereciclat la umbra unui măr stropit
contra tuturor dăunătorilor
dar şi împotriva curiozităţii feminine

e o linişte nefirească printre oameni
doar iubire şi pace
nu mai moare capra niciunui vecin
doar într-un colţ plânge creatorul
că şi-a pierdut jobul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surioarelor mele păsări, voi sunteţi foarte îndatorate Dumnezeului nostru creator, şi mereu şi oriunde trebuie să îi aduceţi laudă, pentru că v-a dat libertatea de a zbura în orice loc; şi v-a dat şi veşmânt dublu şi triplu; şi în plus, pentru că v-a păstrat neamul în arca lui Noe, în aşa fel încât seminţia voastră să nu se împuţineze în lume. Şi mai mult decât atât, voi nu semănaţi şi nu seceraţi, şi Dumnezeu vă hrăneşte şi vă dă râurile şi fântânile ca să puteţi bea, vă dă munţii şi văile ca să aveţi unde să vă adăpostiţi, şi arbori înalţi ca să aveţi unde să vă faceţi cuiburile. Şi de asta voi nu trebuie să ştiţi să toarceţi sau să coaseţi. Dumnezeu vă îmbracă pe voi şi pe puii voştri. De unde se vede cât de mult vă iubeşte Creatorul, pentru că el vă dă atâtea lucruri; şi de aceea păziţi-vă, surioarele mele, de păcatul nerecunoştinţei, şi întotdeauna străduiţi-vă să-l iubiţi pe Dumnezeu.

Sfântul Francisc de Assisi în Predica adresată păsărilor
Adăugat de zinadorina
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o linişte nefirească în agora

amfiteatrele sunt din ce în ce mai mici
iar filozofiile se întorc cumva la esenţă
acolo unde întrebările sunt practic nule
sau poate tind spre ceva mult prea de nepătruns
lovesc din greşeală un clopoţel alb
lumea se întoarce în rai ca din recreaţia mare
acum e o grădină modernă
modificată genetic
iar de buruienile în care ar fi sălăşuit şarpele
nu se aude nici măcar o şoaptă sâsâită
doar un recipient cu glifosat aproape gol
uitat nereciclat la umbra unui măr stropit
contra tuturor dăunătorilor
dar şi împotriva curiozităţii feminine

e o linişte nefirească printre oameni
o nemărginită iubire şi pace
nu mai moare capra niciunui vecin
doar într-un colţ plânge creatorul
că şi-a pierdut jobul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciobanii fumau, aşezaţi pe nişte pietre. Era cald şi mirosea a răşină, a flori de vară, a singurătate. Şi mai era un miros, un miros care avea să-mi dea dependenţă, cea mai nasoală dependenţă din viaţa mea, una mult mai atroce decât alcoolul, decât drogurile, decât sexul, decât iubirea, decât narcisismul, decât orice. Dependenţa asta era cel mai greu de înţeles şi de acceptat de către oameni. Oamenii nu-şi doreau ceea ce-mi doream eu, ba chiar, dimpotrivă, dependenţa mea de mirosul ăsta era pentru ei cel mai teribil coşmar, fiindcă îi arunca într-un loc de unde trebuia să se descurce singuri, erau obligaţi să trăiască fără păpuşar, fără reguli impuse de alţii. Dependenţa asta mă împingea pe un drum pe care aveam să păşesc singur. Să sufăr, să mă reneg, să mă întorc înapoi, să mă ridic şi să pornesc din nou, să blestem, să îmi doresc să mor, să îmi doresc să trăiesc mai mult decât şi-a dorit-o vreodată o fiinţă umană. Acolo, sub luna mare şi galbenă, lângă câinii ciobanilor, unde nu îmi puneam problema ce voi face mâine, pe ce drum o voi apuca, mirosea a libertate.

Cristina Nemerovschi în Ani cu alcool şi sex
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea de dupa

Ies încet după ce închizi uşa aburii tăi.
Îi conduc cât pot mai repede în stradă
Am uitat că mi-am ras părul
Sunt goală
Sânii se descompun în sfere mici
Se văd muşcături de vipere pe trunchi
Pe trotuar un câine mi-a lătrat în faţă
Vagabond cum e
Stă cu covrigii în coadă
În spatele lui o lume stă gură cască
De foame.

Mă uit cum coboară luna
Mirată şi ea
Fac repede trei cruci şi-mi iau umbra acasă

Piticul de pe creier mi-a şoptit să închid fereastra.

poezie de Ioana Bolba
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Marianne Moore

Dacă ideea de imortalitate este exclusă,
acolo mai rămân praful,
iarba,
apa care formează băltoace,
tufele-n care ciripesc păsările,
un anume mister simplu al cărui temei
este o umbră trecătoare.
Acolo, la sfârşit, mai rămâne viaţă –
încăperea unde o femeie-şi trage ciorapii,
cealaltă încăpere, poate alăturată,
unde o pereche se dezbracă
şi se îmbrăţişează, pentru ca apoi
să spună:
noi nu vom muri.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

La margine
De drum si sat
In cimitirul vechi uitat
Străinul intră aplecat
De ani
La care cruce
A ingenuncheat.?
Si care dor l-a indemnat
Să vină-n sat?
Părea o umbra de demult
Nimeni
Nu l-a recunoscut
Dar intrebat
Străinul a spus
-Nu sunt străin
Doar am fost dus
In fiecare zi in zori
Cu gândul
Eu am fost la voi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păpuşa pe care nu am avut-o

Am atât de multe vise...
şi o singură viaţă doar...
Luna alergă după mine,
pe strada pustie dar plină...
Acum, nici măcar nu plouă,
pentru că în jurul meu
înfloresc ghioceii...

Autoportretul şi-a pierdut
creionul care mă cunoaşte,
undeva într-o toamnă
de demult...
Încâlcesc adevaruri
pierdute pe un val de tristeţe...
E o zi bună
pentru a inventa lumi!

Păpuşa pe care nu am avut-o
Ţi-am dăruit-o ţie la prima ocazie.
Dar tu ai uitat că trebuie
să vorbeşti cu ea din când în când;
Stă uitată în mormanul tău de jucarii...
Şi tace...

Păpuşa pe care nu am avut-o,
pe tine te iubeşte mai mult...
îmi e dor de păpuşa care te iubeşte pe tine...

Când sunt singură,
mă mai atârn doar de vise...

Am atât de multe vise...
şi o singură viaţă doar...

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (5 iulie 2011)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara din tine

în prima zi când m-am văzut în strâmtoarea privirilor tale
am crezut că am îmbrăcat trupul tău
nu eram pregătit, sincer, să fiu eu cel care a-şi putea fi tu

dar durerea o duc în mine şi nici
nu cred că voi putea vreodată să ştiu a număra în doi
învaţă-mă să fim, căci demult la umbra vieţii
m-am uitat într-o zi a unei iubiri stinse

dar nu am ajuns încă cenuşă
ard mai mult decât soarele din privirea ta

acum
dacă vrei
ascultă-mă şi nu mă sinucide
am pantofii vieţii tociţi de paşi pierduţi
pe drumuri rătăcite
nu mai ştiu a mă mai juca, cu sărutul alb al căderilor curbate
de la încheietura mâinilor tale, a curburii lebedei din tine
şi a privii lacul, acolo unde se opreşte sărutul cerului
cu pământul

de mult, pe când nu exista uitarea
am început să strâng nopţile şi să le port cu mine-n buzunare
sunt pentru tine, dăruite, dar caută-mă să te găsesc
căci le voi face pentru tine lumină

mă strâng încăperile care au călătorit cu mine
prin viaţă
au devenit toamne friguroase
şi crede-mă
am nevoie de primăvara din tine!

poezie de Viorel Muha (iunie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-te! (Lui Adrian Păunescu)

Acolo unde ai plecat nu e nici soare, nici păcat.
Nici n-or să poată ochii tăi să vadă negrul din scântei!

Acolo unde mi te-au dus ursitele într-un apus
Nu e nici rouă şi nici stea, nici uriaşă, Umbra ta!

Acolo unde drumul tău s-a frânt ca inima de Zeu
Nu e nimic, nici timp nu e, nici vise şi nici dragoste!

Şi dacă-atât de multe-ai fost, şi dragoste şi adăpost
Pentru un munte de bărbat cu vocea care a tunat

Pentru doi ochi de stele vii, dacă nu poţi să reînvii
Mirajul ce-ai trăit cu noi în lacrimă şi în nevoi,

Tu, suflete împărătesc te-ntoarce-n spirit românesc!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!