Vopseaua amurgului

dezmierda spătăria care avea luceferi
zugrăviţi pe pereţi. era rânduită mai departe
de hârjoneala coconilor pentru ceasurile
de cumpănă, când prinţul, retras alături
de o candelă sinilie care ardea sub
o icoană luminând tulbure bagdadia
ornată cu flori, scotocea cărările gândului.

dezmierdă cu degetele glăvanul cupei.
ochii au prins mâzgâleala apusului
care se iţită la fereşti. aştepta logofătul
să lepede veştile prinse de iscoade.

noaptea cerceta cheflii cu un ochi mare,
făţuit în argint. se vedea o ghimirlie oarbă
dormea paşnic sub o ştreaşină de întuneric.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te aştepta ca cineva să-ţi aducă liniştea împachetată în hârtie de cadouri. Nu te aştepta să-ţi readuca sclipirea in ochi, nici râsul furat de gânduri. Nu aşteptaţi o răsplată pentru toată afecţiunea oferită, nici flori de la cei care nu au văzut niciodată o grădină. Nu te aştepta la recunoştinţă, nici afecţiune de la cei care nu au avut parte niciodată de ea. Nu aştepta nimic de la nimeni, nici nu dispera. E uşor, fii liniştea de care ai nevoie, îţi atârnă în piept, îmbrăţişează-o. Fă lucruri bune fără să aştepţi nimic în schimb. Răsplata pe care o vei vedea în oglindă atunci când vei zâmbi şi vei descoperi că totul, pentru a merge şi a reuşi, depinde de tine!

Ioana Creţu în Şoapte (20 septembrie 2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te aştepta ca cineva să-ţi aducă liniştea împachetată în hârtie de cadouri. Nu te aştepta să-ţi readuca sclipirea in ochi, nici râsul furat de gânduri. Nu aşteptaţi o răsplată pentru toată afecţiunea oferită, nici flori de la cei care nu au văzut niciodată o grădină. Nu te aştepta la recunoştinţă, nici afecţiune de la cei care nu au avut parte niciodată de ea. Nu aştepta nimic de la nimeni, nici nu dispera. E uşor, fii liniştea de care ai nevoie, îţi atârnă în piept, îmbrăţişează-o. Fă lucruri bune fără să aştepţi nimic în schimb. Răsplata pe care o vei vedea în oglindă atunci când vei zâmbi şi vei descoperi că totul, pentru a merge şi a reuşi, depinde de tine!

Ioana Creţu în Şoapte (20 septembrie 2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti departe

Pe Muntele Olimp unde zeii s-au născut
Eu prima oară zeiţa mea te am văzut.
Erai frumoasă, părul îţi era împodobit cu flori,
Ochii îţi luminau ca luceferi în zori.
Trupul îţi era alb ca spuma unui val de mare
Mă atrăgeai ca lumina soarelui care pe cer răsare.
Erai în înconjurate de zei ce purtau falnice nume,
Dar eu eram un simplu muritor, care îşi purta crucea în a sa lume.
De atunci sufletul îmi este măcinat de dor
Şi aş vrea să fiu ca tine nemuritor.
Să fiu şi eu un zeu ca să pot fi alături de tine mereu,
Dar acesta e doar un vis căci tu eşti departe,
Cum e iadul de paradis!

poezie de Vladimir Potlog (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce iarnă

grea ne aşteaptă
de parcă nu era suficient
că ne-am retras muţi
în casă sub supravegherea
fratelui mai mare care nu mai are încredere
în viaţa noastră din spatele uşii
ne vom schimba poza şi sărutul
din bârlogul nostru
în tăcerea supărătoare
dictată prin ordonanţe
ce iarnă putea fi dacă erau vremuri normale
cu nopţi care ne puteau aminti de noi
săruturi în întuneric
totdeauna pe întuneric
cu luna băgată în buzunar
nisip pe tălpi pe mâini pe nas
zâmbete la capăt de buze
totdeauna la capătul unor buze

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am pus

praf de stele într-un plic
o să-l savurez târziu
în noaptea noastră
de iubit la infinit
o să fim fierbinţi
şi o să ne dăm cu praf
să sclipim în întuneric

mi-am pus praf de stele
în ochi să vezi că strălucesc
când te arunci în braţele mele
o să fiu luceafărul coborât
pentru tandra îmbrăţişare

mi-am pus praf de stele pisat
în gura care visează săruturi
când limba se plimbă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geme noaptea

care a luat amintiri
drept droguri pentru durerile
don juanilor copţi de iubiri
stătute în zeamă de tutun
fermentat în ţuica de prune
sleiţi de amor uşuratic
cuvântul poetului lăsat
pe masa luminată de o lampă
cu petrol lampant afumând
tavanul odăii prins în braţe
de noaptea care se joacă
de-a plecatul în lume

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pictez în ulei

de candelă noapte de noapte
în primăvara care stă la colţ
trag tuşă după tuşă răvăşit
pun puţină miere când ajung
la nuduri de femei care ard
rectific un nas şi mă cred
un preot care dă binecuvântarea
penelul lasă forme dulci
în uleiuri odihnite în borcane
pictez întristarea unei fetişcane
ce-a muşcat din fructul patimii
adaug balsam care se risipeşte
în noaptea lungă şi grea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degetele tale fac flori timpurii

Degetele tale fac flori timpurii din
orişice lucru
părul tău mai ales îl iubesc ceasurile;
linişte blândă care
cântă spunând
(chiar dacă iubirea-i doar pentru o zi)
să nu te temi, noi ieşim în împrimăvărare.

Picioarele tale cele mai albe rătăcesc.
Mereu
ochii tăi limpezi se joacă de-a săruturile
a căror ciudăţenie mult
spune; cântând
(chiar dacă iubirea-i doar pentru o zi)
pentru ce fată vii flori aducând?

Să fii buzele tale e lucru mult dulce
şi mic.
Moarte, spun că eşti bogată mai mult
decât ţi-ai dori, dacă prinzi asta,
orice altceva pierzând
(chiar dacă iubirea-i doar pentru o zi
şi viaţa nu e nimic, sărutul mai dăinuie)

poezie de E.E. Cummings, traducere de Mircea Ivănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ochii mei am juruit

Călătorind în alte lumi
Luminând prin întuneric
Lacrima-mi rouă pe pomi
Cântecul vântul vremelnic

Să nu mă uiţi eu am făcut
Un legămînt cu astrul Luna
Din prima clipă ne-am plăcut
Urcând la ea primim cununa

Pe ochii mei am juruit
Te voi veghea în noaptea
Şi nu am somnul liniştit
Când tu îmi eşti departe

Tu când cerul il priveşti
Ochii mei sunt stele
Tu în somn îmi povesteşti
Toate dorurile tale grele

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doliu

Mai mult, tu nu vei mai vedea
Nimic, nici cer, nici flori.
S-au prăfuit din zarea ta,
Ca nişte nori.
Nici zare nu vei mai avea,
Nici ochi cu care s-o măsori
În geamuri prin perdea.
De-acum străină mâna ta
Îţi va şedea deoparte,
Ca un condei, pe undeva,
Alăturea de-o carte.
Şi ochii tăi, de gura ta,
Vor trece mai departe,
Decât un nufăr de o stea.

Orbit-a viaţa şi, cu ea,
Şi cântecul şi luna,
Şi unda-n care strălucea
S-a stins pe totdeauna.

Tu pentru veci nu vei mai fi,
Şi-ai fost, cumva, vreodată?
Pustiul mă învălui,
Când sub un plop mi se trezi
Tot dorul de-altădată!
Durerea mi se pierde-n fum,
Tot căutând un vreasc de rost
Într-aste drumuri fără drum,
În care toate doar au fost,
Şi nu mai sunt acum.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comentariu...

Motto: "Întuneric... Întuneric... Întuneric!..." Ion Minulescu
din "Strofe pentru întuneric"

... nici un cuvânt, ba nu, chiar nici un semn în plus,
şi nici n-am observat că întunericul s-a dus
şi-i ziuă albă-n noaptea din fereşti
şi strofe pentru întuneric mai cerşesc...

poezie de Iurie Osoianu (22 mai 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eden

Şi... pentru că trebuia să porţi un nume,
te-ai numit ÎNGER.
Aluneci încet prin gândurile mele
clădind castele
ireal de reale,
fierbinţi de urma trupurilor
vibrând sub zapada iubirii
ce arde în noi,
albă
ca păsările
toamnelor noastre.

Şi... pentru că trebuia să porţi un nume,
te-ai numit BĂRBAT.
Tu strângi în braţe eterul
în care nu exist decât eu.
Mă dezbraci de taine
ca pe o salcie despletită
la malul unei ape izvorând
de departe,
din sufletul tău.

... şi te-ai numit VIS
şi ai pătruns în sângele meu
bolnav de dor,
de nelinişte, de nesiguranţă,
bolnav de tine -
cel niciodată găsit -
şi trecerea ta
a lăsat adânci urme
în carnea-mi flămândă
de EDENUL
trupului tău.
Tăcere...

Ce ochi frumoşi avea
tăcerea dintre noi!
Ne adulmecam
ca pe o pradă
în liniştea nopţii...
Ne dureau gândurile de
dor...
Ne dureau degetele
care pipăiau noaptea
ca o catifea albastră...
Ne durea muzica divină
ce curgea din cer...
Ne durea fiecare şoaptă
nespusă încă...
Pielea avea parfum
de piersică
dată în pârg.
Ce ochi frumoşi avea tăcerea
din noi,
cei care abia atunci învaţam
alfabetul iubirii!
Ce ochi frumoşi!
Ne strigam
fără cuvinte...
Ne pipăiam
fără gesturi...
Ce ochi frumoşi
avea iubirea
ca o mare doamnă
trecând pragul dintre noapte
şi zi...

Ce ochi frumoşi
Aveai...
Tu!

poezie de Lelia Mossora (20 mai 2003)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiku

candelă aprinsă -
chipul mamei alături
de icoane

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când va veni, moartea va avea ochii tăi

Când va veni, moartea va avea ochii tăi, proprii tăi ochi –
această moarte care ne însoţeşte
de dimineaţa până noaptea târziu, insomniacă,
surdă, asemeni unei vechi remuşcări
sau unei obişnuinţe stupide. Ochii tăi
vor fi un cuvânt inutil,
un ţipăt mut, o tăcere.
Aşa cum îi vezi tu în fiecare dimineaţă
când, singur, te apleci spre
oglindă. O dulce speranţă,
speranţa că-n acea zi noi vom şti
că tu eşti viaţă şi că tu eşti nimic.

Pentru că fiecare viaţă are-o privire.
Când moartea va veni, va avea ochii tăi,
O obişnuinţă de care tocmai ai scăpat,
ca şi cum ai vedea-n oglindă
cum o faţă moartă reapare,
ca şi cum ai asculta, atent, nişte buze închise.
Vom coborî tăcuţi în abis.

poezie clasică de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dormea la mal

ca un prunc la sânul cu lapte
pasteurizat lăsat la soare
visa inelul de logodnă furat
într-un groaznic trecut
care-l urmărea liniştit în somn
era coşmarul care plângea
sub pământul de lângă apă
dormea absurd absorbit de vânt
iarba din jur amaneta hainele
pentru achiziţionarea un şuvoi
de termite cu antene de ceară

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reacţie defensivă

Mă tem de fiecare gând în care
m- aş putea pierde dacă
nu l- aş avea pe Dumnezeu alături
şi totuşi mă întreb
când o să ajung oare
ca să vâslesc
prin sângele apusului?...

poezie de Teodor Dume (4 septembrie 2021)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pic mai în aer

Văd prea bine că stepele noastre
s-au transformat în munţii cei mai
obraznici faţă de timpul ce nici
măcar nu ne cunună;
şi mai observ că noi n-am simţit
absolut nimic până acum, nici
măcar seismele curioase,
lascive, pofticioase
care anunţă mereu apocalipse
ce nu se lasă până nu mângâie
copiii noilor popoare sau nu
unesc mâinile care doar
au atins pereţi.

Ochii să-i deschidem! Nu mai poate
lumea să rămână la fel!
Să simţim mişcările astea ale
Pământului care ne iubesc mai
mult decât proprii noştri părinţi,
făcând să iasă din noi şi dintre noi
cuvinte în formă de minereuri
sau, chiar mai sfidător,
vorbe în război cu nişte
culori ce nu s-au mai pomenit până
acum pe Terra, din acelea care nu
au nevoie de flori ori fulgere pentru
a zâmbi, dansa, dezmierda sau a se
urca până la Dumnezeu cu
argint de prin gunoi.

Tot mai sus, aşa trebuie să se întâmple!
Trebuie ţinute în mâini şi auzite
prin liniile de palme ridicările
astea de munţi, tangoul ăsta sarcastic
şi totodată risipitor între micimile
harnice şi fortăreţele care trebuie să moară
pentru noi,

acestea din urmă ajungând
să silească istoria lumii a ne arata
din ea doar
canistrele goale din care se nasc
sufletele care simt cu adevărat
ce înseamnă a sili iubirea să nu
ţină cont de naţii,
învăţându-ne şi versurile să se
dea cu pauzele de pereţi.

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte de iarnă

liniştea păşeşte prin ninsoare
cuvintele se sparg se risipesc
fragilă e imaginea care se înfiripă
porneşte din aburii ceaiului tomnatec
spre merele de argint atârnând din crengile
lui Dumnezeu

e totuşi iarnă vântul îşi lasă suspinele
la geamuri bătând luminos
inimi în trupul nopţii

liniştea... acea linişte locuită de oameni care nu mai sunt
de flori care au trecut în pas nepăsător
pe cărările pământului brun
de mirosul ceaiului din seara aceasta

Doamne, şi e atâta ninsoare!
cât poate sufletul meu
să ceară în şoaptă
să nu tulbure liniştea înmiresmată
care urcă prin zăpadă
din pământ

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit

cum se uită cu ochii
umezi de căprioară
care clipesc admirând
vântul care stă de pază
în timp ce frâng razele de soare
încercând să ajung la ea cu pielea
muiată-n sare de mare
prefăcută în norii care plâng
pot să mă aplec în ochii ei
să-i văd deşertul din suflet

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-au făcut un leagăn dintr-o coajă de alun, saltea din petale albastre de toporaşi, iar plapuma era o petală de trandafir. Aici şedea noaptea, dar ziua se juca pe masă. Femeia pusese o farfurie plină de apă şi de jur împrejur, pe marginea farfuriei, aşezase flori cu lujere în apă. Pe apă plutea o petală mare de lalea pe care şedea Degeţica şi umbla de la o margine la alta a farfuriei; avea drept vâsle două fire de păr de cal. Era o plăcere s-o vezi. Ştia şi să cânte şi cânta aşa de subţirel şi de dulce, cum nimeni n-a mai cântat vreodată. Într-o noapte, pe când şedea frumuşel în pătucul ei, pe un ochi de fereastră care era spart a intrat o broască. Broasca era urâtă, mare şi jilavă. A sărit drept pe masă, acolo unde şedea Degeţica şi dormea acoperită cu petale roşii de trandafir.

Hans Christian Andersen în Degeţica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!