Calea ferată

(experiment şi dadaist şi mixt, deloc trist)

se dau următoarele:
o cale ferată un poet şi-o rangă
să se scrie un poem cu bulion
despre spiridon
cu perciuni şi fără mustaţă
dar cu breton
pe calea ferată
un poet zdrobea cuvinte
cu ranga, e bine?
sigur că nu, îmi răspunzi
de ce un poet şi de ce neapărat
dinga-linga-dong-dong-dinga?
cui îi mai folosesc
cuvintele zdrobite
cu limba, dinga-dinga?

cine nu e gata îl iau cu lopata
bolboroseşte din groapă
mofluz şi beat criţă, tata
şi deodată două pisici tigrate
şi-au dezbrăcat de ciudă blana
cea înaltă e ioana
pe cea mică o cheamă ana
cip cirip cip cirip
strigă o pupăză în ibric

nimănui poate lui zic şi eu
că or fi bune că or fi zâne
aprinde iute un tăciune
şi stinge-l în apă
descântă-i de fată
de deochi
şi hai să scriem un poem
despre burlăcie cununie
tot să fie
ori dăm foc aragazului cu zăbrele
chiuie prelung două iele
cip-cirip trei păsărele
tuşesc groaznic
poeţii bolnavi de stele
cu plămânii arşi prinşi în caiele
de domnul covid
atât de candid groaznic anelid
ascuns perfid
în albaştrii plămâni
şi mustind Doamne de har
pahar după pahar

nici măcar nu ai habar
te ascunzi cu ion în hambar
dar îţi aminteşti măcar
să-mi prăjeşti o legătură de mărar
pentru la spital
să mă bucuri cu emil brumar
apoi
bem o cafea turcească şi rece
petrece
cu patul de fier
şi patul zbârnâind din saltea în salon
apoi ea cea mai cea de ea
pedalând de zor bicicleta de şefă
care era şi neagră cu ghidon şi poşetă

deodată s-a trezit din somn
cel mai bolnav dintre noi
bravul spiridon
bulion milion batalion
strigam cu toţii în cor
eu tot încercam umil
să te trag într-un pistil
şi-a căzut din nori cu stil
peste noi un avion
avion cu motor apoi un pescador
ia-mă şi pe mine-n nor
şi mă plouă pe picior
noroc chior noroc chior

pe calea ferată un poet cu danga
zdrobea vesel şi-ndoia
cu furie ranga
apoi îşi trăgea fudul
peste ochii lui căprui
chiloţi tanga
şi din cer se auzea
cum cânta divin talanga
şi-un vechi clavecin
se-auzea de la vecin
langa – langa
ptrrr, opreşte iapa
şi-aruncă iute în cer apa
cu lopata
fleoşc, căzu din cer fata
prea curata prea curata
şi nevinovată de-îndată

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mori de vânt

desigur, despre poet
vorbeşte poezia lui
dar
şi pantofii care-l poartă,
masa la care scrie,
ceaşca lui de cafea,
tăcerea odăii.
poate mai vorbesc despre el
fotografiile,
câţiva oameni
şi multe nopţi palide, înainte de răsărit
apoi, despre poet
va mai vorbi
un timp
vântul
.
voi, morilor ce măcinaţi
rugaţi-vă
să mai însemne ceva
cuvântul
atunci când
nici pământul
nu se va mai povesti.

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion şi Mărie pe calea ferată

- Pe calea ferată-i bine,
Aud ţăcănit de roţi,
Mie-mi vine, ei îi bine,
Na, opreşte dacă poţi.

epigramă de Vasile Iuşan din Am cap de neamţ, nu de chibrit! (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine este poet

Poet e cel care scrie poeme
şi cel care nu scrie poeme
poet e cel care se eliberează de legăturile lui
şi cel care îşi impune singur legături
poet e cel care crede
şi cel care nu reuşeşte să creadă
poet e cel care a minţit
şi cel care a fost minţit
poet e cel care are buze
şi cel care înghite adevărul
cel care cade
şi cel care se ridică
poet e cel care pleacă
şi cel care nu poate pleca.

poezie de Tadeusz Rozewicz, traducere de Claudiu Komartin
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă consider întâi poet şi abia apoi muzician. Am trăit ca un poet şi o să mor ca un poet.

citat din Bob Dylan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre trecerea timpului

tu mă întrebi dacă ştiu
unde ne sunt anii care s-au dus
sau ce am mai aflat despre singurătatea
puiului de cuc
iar eu ţi-am răspuns
că timpul ni s-a scurs în ceasul de apă
ca într-un cimitir şi tu îmi spui că nu mă crezi,
chiar ţi se pare imposibil, sigur te mint
apoi te uiţi cum submarinul meu ruginit
îşi flutură cam un minut aripile mici
după care îşi ia zborul
hurducăindu-se peste livezi peste câmpii

parcă în cartea asta scriai despre roţi, îmi zici,
despre rostul lor în lume despre frâna de mână
despre grand prix-uri cricuri berline
aşa că fă bine şi spune-mi
dacă mai există loc şi pentru mine
hai minte-mă frumos

iubita mea e ca un deşert fără apă
stă atârnată de un fir uneori de o agrafă
de timpul care se scurge prin gâtul îngust
al clepsidrei cu cenuşă în loc de nisip
cu ochii neşterşi de soare cu gândul neînchipuit
apoi vine vremea când te întrupezi în fântână
adâncă şi lumea toată deodată încremenită
ca un stop cadru dintr-un film de groază
unde doar adormirea mea se mai întâplă
şi nimeni nu filmează

ascunşi în nori doi îngeri chiori
beau cucută
şi nimeni nu-i ceartă şi nimeni nu-i alungă

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva

un nume poate un poet
semain simbolistul
francez sub calea lactee
îndopat cu brânzeturi de bordeaux
spune sau scrie despre poezia modernă
că ar fi un suflet steril perfect
cel mult o fantezie
neajunsă de ereţii
care evoluează în vid
spune un poet sim
bolist despre poezia modernă
(?!) să-l credem că scutură scrumul
la peste un veac şi ceva de praf
şi uitare şi de imperii stinse

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

No-fire escape

nu totul e despre tine/ nu totul e despre arderea interioară
precum arderea pădurilor

realitatea vine în tranşe care îţi ameninţă
starea de bine/ privesc cerul ca pe un balon scăpat de un copil

fără mamă şi tată / balonul e singurul lucru pe care îl mai avea

am ales să tresar la fiecare explozie a tristeţii

// bucuria e o armă letala, atunci e un semn că
s-a mai sfârşit o clipă în care ai fost fericită //

strada se întinde ca acest poem şi tu te grabeşti

în loc să stai în coloana nesfârşită de maşini

în drum spre mare

orizontul se descarcă precum o cupă de escavator
peste o groapă în pământ

ia-mă în braţe si spune-mi că totul va fi bine
dar nu, nu e despre mine / e despre ascultarea vocii care se aude peste tot

şi-ţi spune / scrie despre asta

scrie despre copilul abandonat

adu-i balonul înapoi

mărşăluieşte zi şi noapte ca o insectă în căutarea mâncării
apoi aşteaptă pe cineva să te strivească un pic

apoi nu mai vezi nimic/ eşti pe audio-only.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost poet

Am fost poet fără să ştiu
Şi asta am aflat acum pe stradă,
Un paradox deloc hazliu,
Să fiu, fără să ştiu, cu normă-ntreagă.

Am fost poet şi n-am ştiut,
Că n-au fost ursitori la a mea uşă,
Botezul la trei ani făcut,
C-un preot, o bunică şi-o mătuşă.

Am fost poet şi n-aţi ştiut,
Să-mi daţi un brânci în poezia mare,
Sunteţi părtaşi că nu aţi vrut,
S-ajung ridicol prin hebdomadare!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiii se reped atunci cu toţii în casă la patul mâne-sa; dar biata babă era umflată cât o butie şi nici nu putea bleşti măcar din gură; simţirea însă nu şi-o pierduse de tot. Şi, văzându-i, îşi mişcă puţin mâna şi arătă la nora cea mare şi la peretele despre răsărit, apoi arătă pe cea mijlocie şi peretele despre apus; pe urmă pe cea mai tânără şi jos în mijlocul casei; după aceea de-abia putu aduce puţin mâna spre gură şi îndată căzu într-un leşin grozav.

Ion Creangă în Soacra cu trei nurori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu ochi albaştri

azi am să scriu un poem
cu ochii albaştri ca şi ai mamei,
cu gene lungi şi buze cântătoare
m-a învaţat unul să scriu
cică poezie şi de atunci nu mă opresc
de unde dracu iei cuvintele îmi intreb
prietenul, prietenul meu Costel
cum care Costel? Costel ăla care scrie
poezie în toate limbile şi dacă i se termină ia cu împrumut
şi nu se opreşte
că a făcut datorii mi-a spus mamaia lui
că şi-a cumpărat casă şi maşină şi nevastă şi copii
de-aia Costel scrie poezie
şi m-a învăţat şi pe mine să scriu
ce dracu doar nu-s eu mai proastă
poate găsesc şi eu măcar un editor să mă citească
şi să mă publice pe un sait
agonia parcă îi zice.
azi am scris un poem
cu ochii albaştri şi mă simt împlinită
ce dracu era şi timpul să ajung şi eu odată poet...
la aprozarul din colţ se vând cuvinte pentru versuri proaspete

poezie de Valeria Tamaş
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stufatul tradiţional de miel

E-o mâncare românească,
Cu origine grecească;
Un stufat, spun isihaşti,
E specific pentru Paşti.

După al măicuţei sfat,
O mâncare de stufat
Se găteşte la cuptor,
La un foc domol, uşor,

Din cărniţă de mieluţ
Sau din cea de berbecuţ,
Verde usturoi tocat,
Ceapă verde (deodat'),

Bulion, piper, verdeaţă,
Din grădină sau din piaţă.
Carnea-ntâi se rumeneşte
La tigaie, ţărăneşte;

Se căleşte usturoiul,
Ceapa (nu contează soiul),
Stingi cu un pahar de vin,
Alb şi sec, uşor şi fin,

De exemplu Sauvignon,
Pui piper şi bulion,
Sare şi le fierbi un pic,
Trei minute, la tipic.

Apoi, fără de zăbavă,
Pui cărniţa într-o tavă,
Sosul cald şi cu mărarul,
Cum ne-nvaţă bucătarul,

Şi bagi tava la cuptor,
La foc mic, la foc uşor.
După treizeci de minute,
Este gata, nu mai iute.

M-a-nvăţat a mea măicuţă,
Că-i bun cú mămăliguţă.
Recunosc că un regat
Eu aş da pentr-un stufat!

poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (1 mai 2016)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O aventură galantă

Într-o seară, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventură,
Nici cu Haike, nici cu Sură,

O coniţă delicioasă,
Nici urâtă, nici frumoasă,
Şi-am intrat cu ea în vorbă,
Nici de Cosmos, nici de ciorbă.

Avea ochii ca doi aştri,
Nici căprui, dar nici albaştri,
Gura dulce, zâmbitoare,
Nici prea mică, nici prea mare,

Sânii, două rândunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Şi vorbind cu ea în şoaptă
Nici prostuţă, nici deşteaptă.

Ne-am plimbat vreo cinci minute,
Nici încet, dar nici prea iute,
Discutând ca la Geneva,
Nici de-Adam şi nici de Eva.

Şi-am ajuns la ea acasă,
Nici prea'naltă, nici prea joasă,
Locuinţă minunată,
Nici murdară, nici curată.

Mi-a dat o cafea uşoară,
Nici prea dulce, nici amară,
Ş-a început să se dezbrace,
Nici încolo, nici încoace,

I-am sorbit formele toate,
Nici din faţă, nici din spate,
Pielea-i cu miros de nalbă,
Nici prea neagră, nici prea albă.

Avea talia subţirică,
Nici prea mare, nici prea mică,
Braţe albe, voluptoase,
Nici subţiri, dar nici prea groase,

Nişte-îmbrăţişări divine,
Nici prea multe, nici puţine,
Ş-o sofa cu dungi banale,
Nici prea tare, nici prea moale.

Cum o sărutam prin beznă,
Nici pe nas şi nici pe gleznă,
Bate cineva la uşe,
Nu-i nici unchi, dar nici mătuşe,

Ci bărbat-su, Şmil din piaţă,
Nici cu cioc, nici cu mustaţă,
Dar cu un baston de mire,
Nici prea gros, dar nici subţire.

Inimioara mea pustie,
Nu-i nici moartă, nu-i nici vie
Simt un fior care mă trece,
Nici prea cald, dar nici prea rece,

Şi când mă rugam – Prea Sfinte,
N-am fost prost, dar nici cuminte,
Doamne, scoate-mă din ladă,
Nici în curte, nici în stradă,

Deodată uşa scapă,
Nici se sparge, nici se crapă,
Şi stă Şmil ca un sihastru,
Văd nici verde, nici albastru.

- Ce cauţi aici? – Mă întreabă,
Nici în pripă, nici în grabă,
I-am spus, fără să-mi dau seama:
- Nici pe tata, nici pe mama!

Ci aştept, în tot minutul,
Nici maşina, nici şerutul...
... Şi au curs bastoane în mine,
Nici prea multe, nici puţine!

Restul n-are importanţă,
Nici spital, nici ambulanţă,
Ştiu c-am stat trei luni jumate,
Nici pe burtă, nici pe spate,

De atunci mi-e viaţa roză,
Nici în versuri, nici în proză,
Şi aştept o aventură,
Ori cu Haike ori cu Sură.

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul ploii spre asfinţit

fantomele de zi la braţ
cu arătările nopţii
s-au aşezat lângă mine tiptil
şi patul scârţâia groaznic,
iar mâna mi-a rămas încremenită
în mângâierea lor
în ochi mi-au crescut deodată priviri infirme
firave abia ce mai pâlpâiau
mioape aduceri aminte
după cum am aflat mai târziu
ochii mei sunt ferestrele cerului
prin care ne vom arunca la asfinţit

la fel am mai aflat
cum au fost îngropaţi copacii
copac în copac
apoi zece câte zece în alt copac
până a rămas un singur copac
căruia i-am dat foc spre înserat

îngerii lumină
au tot licărit în noapte
ca nişte stele căzătoare
şi se tot prăbuşeau unul după altul
încât nici nu ne mai pasă

ploaia creşte adânc în noi oceane
pe care încă mai plutesc mesaje
de pe vasul cu care ne întoarcem din timp
şi care la rândul său
habar nu avea unde urma
să se înece

hei, ştiu o uşă cu vedere la soare!

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata care cânta

Fata aceea cânta în somn,
Somnul era a doua natură a ei,
A fost aşezată pe un scaun, legată şi executată,
Dar ea cânta, nu crezi? Se-ntuneca tot mai mult.
Doar după cântec ştiam unde se află.
Apoi, el i-a spus o glumă, fata a tuşit, a râs,
A tuşit, a râs, e adevărat? Da, aşa fusese.
I s-a dat un medicament, era ceva special,
cu efecte secundare grave, fata a mai murit o dată,
s-a ridicat ca după un somn lung şi mi-a propus
un joc de-a baba-oarba sau de-a tata şi mama.
Am ales ambele. Ce ne-am jucat.
Îmbătrâneam văzând cu ochii, ea arăta caraghioasă,
Râde a de mine, dar ea era caraghioasă. Ştii, mi-a spus,
Mai am o sută de surori, dar tu? În jurul nostru erau oglinzi.
Aici sunt eu, nu, aici, nu, acolo. Cineva arunca flori peste noi,
Parfumul lor ne sufoca. Opriţi, am strigat. S-au oprit.
Cine erau ei? Dar noi? Exact ca la o şcoală nouă,
unde nu ştii pe nimeni. Cineva număra, un, doi, trei, la dreapta,
patru, cinci, şase, la stânga, apoi cel ce număra a murit.
Se spune că era urmărit de nu ştiu ce tribunal. A murit prin evaporare.
Fata povestea, povestea, era inepuizabilă, uite o floare,
Am luat floarea, imaginea s-a tulburat, am deschis ochii,
Eram singur, într-un salon, un difuzor cânta ceva de Chopin,
Ceva trist.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin deşertul dintre două piramide

mă învelesc cu oceanul într-o clipă albastră
cât o şoaptă a unui delfin îndrăgostit de stele
apoi fixez visul în menghina realului
disec întregul în părţi infinite
ca pe o lume de lumi în căutarea adevărului
risipit în minciuna de zi cu zi

prin hăul dintre doi munţi albi
respir speranţele ca pe un strigăt umil
a disperare
articulat parcă de un melc în cochilie
apoi mă îngrop fericit într-un verde rai
unde ard în focul dintre două tăceri
şi o iubire nesfârşită

între timp
iarba amestecă lumina cu seva pământului
într-o căutare absolut absurdă a nesfârşirii
ca într-o retortă suprauzitată
de poet

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Campanie electorală

Un primar, odată,
In campanie fiind,
Se plimba pe stradă,
Alegători căutând.

Şi cu zâmbetu-i făţarnic,
El pe toţi îi saluta.
Mai oprea pe câte unul
De politică-i vorbea.

Timpul a trecut prea iute,
Iar primarul ce gândea?
"Înc-o zi fără de roade".
Terminat el se simţea.

Deodată, dădu Domnul
Şi în faţă ce văzu?
O bătrână - ca tot omul
De pe trotuar căzu.

Se gândi el într-o clipă:
"Ăsta e al meu noroc".
Se repede, o ridică
Şi pe bancă-i face loc.

Sună iute la salvare
Şi la şefi - un lucru rar –
Le explică cum că are
Şansa iar de-a fi primar.

Cu entuziasmu-i mare,
Ce-l cuprinse între timp,
Cu bătrâna în salvare
Doctorilor dă cuvânt:

- S-aveţi grijă de bătrână,
S-o trataţi şi s-o-ngrijiţi.
Dacă treaba iese bună
Fi-veţi bine toţi plătiţi.

A doua zi, de dimineaţă,
Mergând vesel şi grăbit,
C-un buchet de flori în braţe
La spital iar a venit.

Cum îl zări, bătrâna,
Bucuroasă-i iese-n cale.
S-aplecă să-i pupe mâna.
- Mulţumesc, te rog matale...

Doctorii... cum m-au tratat!
Grijă toţi de mine-avură.
Pentru că le-ai cuvântat,
Datorii, peste măsură.

El gândea:– acu-i momentul,
Dar un pic cam încurcat,
Să-i vorbească el bătrânei
Cum că şansă... Cel de Sus i-a dat.

- Apoi vezi, duminică-i votare.
Votul mie să mi-l dai,
Concurenţa-i tare mare.
Asta rugăminte-o ai!

Deodată, foc, bătrâna sare:
- "Alte vorbe nu încap -
Şi te rog să ştii matale
Că la gleznă m-am pălit
Şi nu la cap...!"

poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

William: Ea mă face să mă simt ca un poet.
Roland: Ei, bine, poate că te simţi ca un poet, dar vorbeşti ca un prostănac. Nici măcar nu-i ştii numele.

replici din filmul artistic Povestea unui cavaler, scenariu de Brian Helgeland
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nativitate

Românul s-a născut poet
Mai pe faţă mai discret
Când vezi ce pune pe tapet
Atuncea rămâi portret

Românul s-a născut poet
Pe stil vechi şi pe stil nou
Când îl vezi cum face show
Te lasă pe loc tablou

Românul s-a născut poet
Susţin sincer şi insist
Când vezi ce scrie concret
Ai să rămâi ca la dentist

Românul s-a născut poet
Când vezi efectiv ce-a scris
Cu stil sincer şi complet
Poţi rămâne interzis

Românul s-a născut poet
Având vocaţii ideale
Când compune un verset
Are sclipiri geniale.

poezie de David Boia (23 ianuarie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar voiam să ajung în spaţiu când eram mică, dar nu mă descurcam prea bine la matematică şi la ştiinţele exacte atunci când eram la şcoală, aşadar nu puteam nici măcar să visez la posibilitatea de a face într-adevăr o astfel de călătorie. Apoi, când am devenit ceva mai mare, am început să vizionez multe documentare despre natură, care m-au făcut să văd apoi documentare despre ştiinţă, despre fizică şi despre Univers.

citat din Anne Hathaway
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să înot pe burtă o zi, două, un an, până obosesc bine, apoi pe spate, apoi într-o dungă. Apoi într-un deget, apoi într-un fir de păr, apoi într-un fir de suflet, apoi într-o răsuflare, apoi într-un geamăt. Ies eu la mal.

citat celebru din Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!