Azi, nu mai plouă ca atunci

E linişte în cer şi pe pământ
Şi vântul nu mai bate, nu mai plouă,
Nu muşcă gerul din obraz şi gând,
Doar lacrimile, din noi amândouă.

Te-aştept la gară, pe-un peron cernit,
Cad pescăruşi sub norii de zăpadă.
Ce strigăt din adâncuri, chinuit
Mugeşte-un val, tristeţea să ne-o vadă!

Şi parcă e pustiu ca în infern,
Doar corbii mai petrec prin cimitire.
Copila mea, din ochii-ţi verzi, azi, cern
Doar rugăciuni alese din Psaltire.

Şi de-ar ajunge ruga pân' la cer,
Te-aş linişti că tata ne aude;
Dar, muritoare, nu pot să-ţi ofer
Decât aceste adevăruri crude:

Că moartea e cu noi de la-nceput
Şi pierdem prea devreme ce-am avut...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

De-ar fi o lacrimă să fiu
Sau strigăt în tăcerea mută,
Tot aş veni într-un târziu
La tine... patimă tăcută.

Te-aş înveli cu cer şi stele,
Cu pulberea din amintiri
Şi ţi-aş şopti de toate cele,
La margine de împliniri,

De-ar fi, doar lacrimă să fiu
Pe-al tău obraz, ca un sărut,
Dureri aş arunca-n pustiu,
Culcându-te în aşternut.

Şi depărtările voi sparge,
Cu gândul te aduc aproape,
Purtând o rochie de alge
În dans eteric, peste ape.

De-ar fi, doar lacrimă să fiu,
Sau dor în dimineţi cu rouă,
Nu aş mai face-n veci pariu,
Dar aş iubi mereu, când plouă.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-un peron

Te-aştept în fiecare seară
Pe-un peron pustiu de gară.
În mână c-un buchet de flori,
În piept cu-ai dragostei fiori
Şi fredonând un vechi refren...
Coboară din al vieţii tren!
Mă uit la ceas, lacrimi curg
Oraşul se scufundă-n amurg
Coboară-n staţie alţi camarazi,
Ce trist, tu n-ai venit nici azi.
Mă înec în lacrimi şi suspine
Sunt iarăşi doar eu cu mine...

poezie de Alina-Georgiana Drosu (17 februarie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul iertării-i prea lung...

La cer să-mi ajungă o rugă în dungă, n-am scară şi nici în genunchi,
De-aş sta în altare, nu am lumânare şi nici busuiocul mănunchi.
E cale prea lungă şi ruga în dungă e-un cifru mai greu de pătruns,
Pe care-l dezleagă doar mintea întreagă, în care iertări s-au ascuns.

Mă doare un soare ce n-are răbdare şi vine mai des decât ieri
Şi-n foc pârjoleşte un vis ce-nfloreşte pe-o gură-necată-n tăceri.
Cuvinte proscrise se târă şi mi se mai frânge-un poem pe asfalt,
E raiul departe, un iad ne desparte şi cum să ajung spre înalt?

Se rupe o treaptă şi îngeri aşteaptă, ca Domnul să facă minuni,
Dar, nu se aude, de-atâtea palude, când mlaştini în suflet, aduni,
Nici strigăt, nici jale, doar slabe vocale se tânguie-n margini de lumi.
Nu-i chip de tămadă, când moartea-i pe stradă, doar moartea să ţi-o asumi.

E vreme de ducă, când pe coji de nucă, genunchii la rugă n-ajung,
Prea multe păcate se zbat vinovate şi drumul iertării-i prea lung...

sonet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe un peron acoperit de seară

Se-nalţă printre fumuri de ţigară,
Un cântec trist, îngânat la saxofon
Şi tu priveşti tăcută într-o gară,
Cum trenurile se-nşiră la peron...

Ai vrea să pleci departe, fără ştire,
Să uiţi aici săracu-ţi geamantan,
Cu tine doar, să iei o amintire,
În căutare să-ţi fie talisman...

Trenul să gonească fără oprire
Lăsând în urmă gară după gară...
Un saxofon mai cântă-a despărţire
Pe un peron acoperit de seară.

poezie de George Ioniţă din Ranita , umbra mea, volum de poezie, Editura Singur, Targiviste,,2011
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi...

Mi-e frig şi corbii se adună, ca pacostea pe omul bun
La un taifas sub clar de lună şi eu coşmare-n ochi adun;
Licornii-şi leapădă legenda, ca şerpii năpârlind de piei,
Cu ochii-albaştri în oglinda albastrului din ochii mei.

E linişte ca în morminte, tăcerile au chip de iad
Prin care scormonesc cuvinte şi din cuvinte lacrimi cad.
Degeaba înfloresc salcâmii şi teii poleiesc alei,
Mi-e frig, iubite, şi se-adună atâtea ierni în ochii mei!

Bujori serafici sângerează pe braţe goale, ce tânjesc
Încă o clipă de zăbavă, când scuturându-se, rânjesc
Pândaci flămânzi de roşu proaspăt. Ce agonie, ce măcel,
Când tremură de-nsingurare, al primăverii menestrel!

Mugesc amurgurile-n flăcări, nunteşte noaptea sub castani,
Floarea miresii-i e ofrandă, amorurile sunt pe bani;
Plăteşte noaptea mii de stele pe-o mângâiere şi-un sărut,
Rămâne ceru-n întuneric, ca şi cum stele n-a avut.

De-ar fi doar mintea mea ce naşte coşmaru-acesta clandestin,
Mi-ar fi uşor să spun o rugă şi la icoane să mă-nchin.
Dar, ştiu că ruga nu ajută şi niciun leac nu-i de ajuns
Când germinează-n noi doar ură şi-n sânge ura ne-a pătruns...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un cortegiu funerar prin iarnă

La fel ca mine, suntem mulţi sub cnut:
Ne biciuie necazurile-n ploaie,
Ca şi cum numai toamnă-am fi avut
Şi trupul în furtună se îndoaie.

Nu îndrăznim să mai privim în sus,
E răsăritul doar un vis ce doare
Şi azi şi mâine sunt doar un apus
Cu pleoapa nopţii-n semn de întrebare.

Bătrânii-şi roagă moartea azi, în cor,
Să scape de nelinişte şi teamă.
Doar rugăciunea le-a rămas şi lor
Şi-un câine vagabond ce-i bagă-n seamă.

E linişte prea multă-n burg şi ştiu,
Că e ciudată-această acalmie.
Şi, Doamne, pe pământ e prea târziu,
Să mai sperăm, că bine, o să fie.

E totul alandala-n univers,
Nimic nu mai urmează calea firii,
Nu-i nimeni liber pentru un demers,
Să nu mai fure hoţii trandafirii.

Atât de triste feţe sunt pe străzi,
Ca un cortegiu funerar prin iarnă,
Vânat de lupii ce aşteaptă prăzi,
Când albul, peste roşu, stă să cearnă.

O, de-aş avea putere precum scriu,
Cum aş închide lacrima-n sicriu!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci m-am născut târziu sau prea devreme

(desuetudine)

pe când îmi respirai ce nu mai cheamă
era o picătură-n zvon de ape
tristeţea care-ntreagă-i azi, să sape
în lacrima aceea criptă-n teamă

eram suiţi pe cerul de aproape,
privind lacustru văd doar unu-n ramă
acum, icoană proprie să geamă
singurătatea ce-n infern s-adape

păşind pe drumul plin de anateme
de mă tot plâng, lăuntric ţin ocări
căci m-am născut târziu sau prea devreme

te reaştept prin pustiite gări
dar de revii afla-vei doar blesteme,
eres în demonilor agregări...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş ninge...

Te-aş ninge de azi, sub troiene să-mi cazi, tot eu să te caut şi să te găsesc, sub albul ce-mbracă şi mare şi brazi şi om de zăpadă în tine să cresc...
Te-aş ninge aşa, liniştit ca-n poveşti pe ochi şi pe frunte, pe braţe şi gând, să-ţi intru cu iarna în nopţi când priveşti cum ning dintr-un cer, unde vise mai vând...
Te-aş ninge cu versuri albite de nea, poemele iernii să-ţi fie veşmânt, te-aş ninge cu stele, dar n-am nicio stea, şi de mai cade vreo stea pe pământ,
Decembrie-o-ngroapă-n zăpezi de argint, sau cade pe cetini în seri de Ajun şi nu pot, iubite-n Ajun să te mint şi nici că aştept înc-o stea, să îţi spun...
Te-aş ninge cu dorul ce-mi umblă hai-hui, să mi te-aducă la piept să-mi colinzi, dar a rămas în parfum de gutui, de sub troiene, nu ştiu de-l mai prinzi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cat valoreaza lacrimile mele

Lacrimi se coboară,
nu, deloc,
mai bine nu

se-nfrânează,
apasă greu,
nu-i nici un gând,
nici un cuvânt să poată descrie

se crapă
fluvii în fiecare ochi.
de prisos
cine să le vadă

Cine să le poată stăvili,
să prindă apa vieţii,
s-o guste, s-o ştie?
nu,
lacrimile
doar se risipesc

Se usucă din nou pe obraz,
se înghit pentru ultima oară.
eu niciodată n-am să învăţ
cât valorează aceste lacrimi,
lacrimile mele

poezie de Aniela Ungureanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citeşte-mă în braille

Iubite, prinde-mi aripa beteagă
În arcul tău de timp, cât încă sunt!
Dar, prinde-mi-o de stele şi mi-o leagă
Cu firul tău de viaţă, să înfrunt

Furtunile ce vin, să-mi frângă zborul
Cu grindina îngheţului din ploi.
Doar tu mai poţi înveseli decorul
Tabloului în care suntem goi,

Unul de altul, rătăciţi prin vară,
Într-o degringoladă spre infern,
Intercalând distanţele de ceară
Între suspinul tău şi-al meu. Şi cern

Atâtea versuri sângerând astenic,
(Sunt norii plini de ele şi sunt grei),
Deasupra noastră-n peisaj edenic
Rămân să hiberneze anii mei.

Se-apropie o toamnă nemiloasă
Şi lungă precum ziua pe Mercur;
Nici dincolo de lume nu mă lasă,
Când voi rămâne doar un gând obscur.

Tu vei rămâne, macii, să-mi acoperi
Cu lacrima poemului dintâi;
Citeşte-mă în braille şi-ai să descoperi
Ecoul mut al rugii...''mai rămâi!''

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am ales lacrimile verzi

Eu am ales ce nici nu cunoşteam,
Şi am ales numai ce mă doare...
Să-mi depăşesc limita ce-aveam,
Să mă desprind de mine, cu ardoare.

Şi lumea am ales să mă urască,
Căci, pentru adevăr exist de la-nceput...
Nu ea mă va ucide... nici să nască
Un adevăr prea mare, neştiut...

Eu am ales să pierd ce-am construit,
Cu foc de pasiune, dăruind din tot...
Şi am ales s-arunc măr otrăvit,
Chiar de-mi lipsea cu dor, ştiam că pot!

Şi n-am ales să mă îndrept unde e bine...
Şi n-am dorit comod ca să exist!
Şi pentru ce-am ales, veneau s-aline
Lumini celeste, şoptindu-mi să rezist!

Eu am ales o cale prea spinoasă,
De care toţi se sperie şi se ascund...
Cărarea mea e grea şi e ploioasă,
Dar am ales cu inima, profund!

Şi n-am să las pe nimeni să m-oprească,
Să îmi ofer răsfăţ cu premiul meu...
Îl merit, căci am permis să-mi crească
Lacrimi verzi, ce m-au secat mereu...

Eu am ales iubirea pe din două,
Cu cele două aripi ale sale...
Învăluită de ele amândouă,
În miturile vii, paradoxale.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te iubesc cu trupul meu de umbră

Eu nu doresc să-ţi intru pe moşie,
Nici graniţa s-o trec, ca un tâlhar,
Doar să mă laşi să vin pe la chindie,
Să îţi aduc iubirea mea în dar.

Să te privesc, aşa, de la distanţă,
Să nu te sperii, nu vreau să te-ating!
Mă lasă, să-ţi pătrund în ambianţă,
Să pot, iubita mea, să te mai ning.

Te voi ciopli din trunchiul de mesteacăn,
Mai albă decât neaua de Crăciun
Şi doar cu gândul voi atinge-un cearcăn
Şi nu voi îndrăzni nimic să-ţi spun.

Te voi iubi cu umbra-mi, la amiază,
Cu umbra-ţi să te-apropii de-un sărut,
O vară indiană-ţi pun de pază
Iar, dacă ai nevoie de un scut,

Doar îţi trimit cu vântul mângâiere,
Căldura mâinii-n palmă s-o primeşti,
Să ne iubim în cuibul de tăcere,
Cum n-am iubit şi n-ai să mai iubeşti.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Val după val

Mă ceartă şi marea val după val,
pe ţărmul care din imensitatea lui
a rămas doar o dungă de pământ,
poetic sau straniu numită mal...
Mă ceartă şi vântul cu stropii lui reci
venit să-mi scuture gândul
într-un tern si tainic amurg
cu raze pierdute prin norii buieci.
Mă ceartă şi dorul din mine
prin strigăt mut sufocat de valuri
doar soarele mi-e mângâierea cea caldă
pe ţărmul cel rece al lumii marine.

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decor Autumnal

DECOR AUTUMNAL

Frigul a venit cu un vagon
rătăcit pe şinele din gară,
vântul căuta lângă peron
notele fugite din fanfară.

A găsit întâi doar un bemol
în rugina scursă de pe roată
peste umbra singurului sol
izgonit din gama răsturnată.

Un diez, plecat de lângă do,
ajungea pe şinele uzate
şi cu re, în paşi de bolero,
alunga rafale destrămate.

Dar deodată gerul cobora
din vagonul fără garnitură,
vântul rece se rostogolea
cu brânduşe ofilite-n gură.

Frigul peste vânt se aşeza
să ajungă seara în câmpie,
pe peron un pui de cucuvea
aduna bemoli în veselie.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mă bate un gând
mai alb decât noaptea
ce muşcă adânc
din carnea copacilor
bate peste mine un gând
indecent ca şi vântul

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme bună

Să plouă, căci degeaba-i soare afară,
Dacă în suflet este frig şi vântul bate...
Dacă liniştea se târăşte-n coate
Şi în privire începe să se facă seară.

Să plouă, căci doar ploaia poa' să spele
Amarul ce se scurge de sub gene,
Când pare prea târziu, dar e devreme...
Şi-ai vrea să îţi iei zborul printre stele.

Să plouă, căci ce-i mai frumos de-atât?
Atunci când simţi că te sufocă dorul,
Să aibă cine să-ţi gonească stolul,
De gânduri negre ce te strâng de gât.

Să plouă, căci se spune că e sfântă,
Poate va prinde rod în suflet nemurirea
Şi va putea să ne-mblânzească firea
Ce face voinţa să se simtă înfrântă.

Să plouă, căci de mult n-a mai plouat,
Asemeni binelui ce izvorăşte-n noi,
Păstrându-l pentru lumea de apoi,
Ne-nţelegând că ne vom pierde în păcat...

Să plouă, căci e parte din liniştea mea
Şi mi-aş dori să te aline şi pe tine,
Să nu apară curcubeul doar în mine,
Să ştiu că nici la tine nu e vreme rea.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe uliţa din sat doar moartea se mai plimbă

Pe uliţa din sat,
Doar moartea se mai plimbă,
Căci junii au plecat,
Să-nveţe-o altă limbă.

Odăile-s pustii,
Rar vezi un moş, o babă,
Printre perdele gri,
La Domnul cum se roagă.

Pâlpâie-o lumânare,
Pe-al geamului pervaz,
Doar rugăciuni amare,
Şi lacrimi pe obraz...

Prispa se înconvoaie...
Nu mai vezi niciun pled.
Nepoţii cu mamaie,
Pe trepte nu mai şed.

Acum au telefoane,
Ce sunt alea... poveşti?
Cresc apăsând butoane,
Iar ea? Aşteptând veşti.

Jelind, clopotul bate,
Răsună-n tot cătunul,
Rămaşii îşi dau coate,
Zicând: "S-a mai dus unul."

Se umple cimitirul,
Fără garoafe - cruci,
De-a lung, de-a lat e pirul,
Părinţi uitaţi de prunci.

Un scârţâit de poartă,
Se-aude când şi când,
E vântu' - adus de soartă,
Nu-s copiii... Nici gând!

Pe uliţa din sat,
Doar moartea se mai plimbă,
Căci junii au plecat,
Să-nveţe-o altă limbă...

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul nu bate

Motto:
"Nu se ştie ca pământul
Dincotro va bate vântul"

Vântul nu bate
Cât e bătut
De crengi uscate
Vântul e mut
Şuieră doar
Frunza de ulm
Sau de stejar
Iar eu adulm
E ca şi cum
Ar mirosi
A foc un fum
Care s-ar irosi
Pe orice drum

Vântul nu cântă
Poartă decât
Talanga sfântă
La oi la gât
Ca să se-audă
Până la cer
Că iarba crudă,
Limba de fier
Pe-a râului gură
Când crede c-o fură
Păscută se face
Şi vântul doar tace.

Ce ştie vântul
Nu pot să ştie
Nici apa vie
Şi nici pământul.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poteca dintre stuf şi cer

Doar cerul mai aleargă, cu noi, ca o glisadă,
Poteca se deschide prin volbura de ape,
De-o parte şi de alta, stau sălcii să ne-adape
Tăcerile danube pe-un plaur de baladă.

În ''x'' siajul scrie, pe luciul apei versuri
Şi stropii din adâncuri mai plâng şi râd pe gene,
Deltaice suspine din vremi siluriene
Învie-n cord lumina din alte universuri.

Ce tainică splendoare ne intră pe sub piele!
Ca o mimoză roză, retina se-nfioară,
Când nuferi evadează în straie de fecioară,
Dintr-un infern de smoală, de muribunde stele.

O lacrimă mai pică, din când în când, pe valuri,
Flămânde anafoare o-nghit ca pe-un deliciu,
E-o stare de beţie, ca un divin supliciu,
Unde doar muza-şi ţine astrale recitaluri.

E-aproape o-nviere, din viaţa ca o moarte,
Când, doar poeţi valsează, ca lebede pe ape.
Cu îngerii pe umeri, ni-e raiul mai aproape
Şi de Parnas şi-Apolo, nimic nu ne desparte.

Alunecăm ca gândul pe-oglinda dunăreană,
Sorbind din poezie, ca din licoare sfântă,
Când Mihaela Borzea, în versuri, ne-nveşmântă
Şi ne înaripează, ca o nepământeană...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mea e-n poezie

Parcă n-am trecut prin viaţă, parc-a fost altcineva
Prins în straiul meu de gheaţă, parc-am fost altundeva.
Nu aici şi nici departe, parcă n-am avut un loc,
Parcă m-am născut în moarte, văduvită de noroc.

N-am avut un rost pe lume şi aminte nu-mi aduc,
Nici de locul fără nume, nici de cântecul de cuc.
Mi-a fugit copilăria, înainte de-a gusta
Elixirul inocenţei din inexistenţa mea.

Am trăit în altă lume şi e numai vina mea,
C-am ales albastrul nopţii şi am locuit pe-o stea.
Am negat că-s pământeană, să nu simt cum mă lovesc
Grindina şi ploi şi jale şi tot răul omenesc.

M-am retras în poezie, în decorul meu de vis,
Să trăiesc o veşnicie doar în vers, eu mi-am promis.
Doar aici sunt fără lanţuri, pot să zbor şi pot să cânt
Şi sunt cea mai fericită, neiubită pe pământ.

Nu sunt legi, nu sunt războaie, pot să mor şi să renasc,
Şi de vreau să fiu regină, sau o roză din Damasc,
E de-ajuns să prind cuvântul ce se zbenguie prin gând.
Lumea ce o port în mine, pe nimica n-am s-o vând.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!