Dimineţile cu tine...

Dimineţile cu tine, arc voltaic între lumi
Unde arde-albastru dorul şi spre tine mă îndrumi.
Ca o punte de suspine-n care vise se-ntâlnesc
Să îşi guste-n taină clipa cu miros dumnezeiesc.

E un fel de amăgire cu parfum de calomfir
În cristale tăinuite-n veşnicia de porfir.
Şi cuvintele valsează pe-un tic-tac înşelător
''Vreme trece, vreme vine'' şi în noi, secunde mor...

Şi ţi-aş fi devreme-n noaptea care-ţi fură câte-o stea,
Dar târziul se prefiră şi-n neveşnicia mea...
Trenul nostru-i la răscruce, trag semnalul şi din mers
Sărim amândoi deodată în cel mai tomnatic vers...

Este-aceeaşi dimineaţă-n care-ntr-un poem orfan
Am atins aceleaşi clape ale-aceluiaşi pian...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între atrii ninge-amarnic...

Între lacrimă şi mine e o punte de suspine pe unde se plimbă corbii,
croncănind a iarnă lungă cu nămeţi în partea stângă...
Între atrii ninge-amarnic, teama viscoleşte-n bernă,
un tic-tac rămas pe pernă mă anunţă că sunt vie, doar în vers şi poezie...
Cu dactilii şi troheii joc şotron pe ritm de jale şi cum am braţele goale
pun în vers o acoladă, vreo metaforă să vadă
că-am nevoie de cuvinte pentru ruga din morminte...
Şchiopătez printre ruine şi prin ceruri clandestine caut novele vecine,
poate te găsesc pe tine, să te-atrag cât mai aproape şi subit aceleaşi pleoape
să descopere lumină-ntr-o explozie divină...
Te-ntâlnesc la o răscruce, aleg calea ce ne duce dincolo de Calea albă
a Lacteii unde-n salbă se înşiră dezolanţe la gâturi de Babe Cloanţe...
Într-o clipă infernală, o consoană şi-o vocală, într-o contopire-astrală
reînvie-n pielea goală într-un rai mai neconform, unde şerpii încă dorm...
E-o iluzie facilă renăscută-ntr-o idilă, într-o zi din vincer,
când din must nu am să cer, că a fiert mult prea devreme în oceane de dileme...
Între lacrimă şi mine, creşte-o punte de suspine
şi-un covor de neputinţe sub a vremilor sentinţe...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine o vreme

Vine o vreme când totul dispare
Şi ochii vor plânge cu lacrimi amare.
Vine o vreme când vrei să reiei
Şi tot ce obţii sunt numai idei.
Vine şi vremea când roata se opreşte,
Vei vrei s-o învârti dar nu se clinteşte.
O altă vreme va cădea pe tine..
Să vrei să iubeşti să nu ai pe cine.
Un zâmbet vei vrea, un semn de la mine,
Dar n-am să mai fiu şi nu-ţi va fi bine!
Căci anii vor trece fetiţo în zbor...
Tu amintire iar eu călător.

poezie de Mihai Pîrvu (16 august 2016)
Adăugat de Mihai Pîrvu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpuri noi

Vine o vreme când timpuri noi,
Le va umbri pe cele de apoi;
În care te ascunzi sub măşti de lut
Impermeabile la ploi şi vânt.
Şi-n faţă vezi doar cioburi sparte,
Lumi noi, urât distorsionate,
Pierdute-n labirinturi închise,
O noua eră, făr de vise.

Vine o vreme când nici un fir,
De iarba nu va creşte-n cimitir.
Când cireşii de mai se otrăvesc
Cu ura din sufletul omenesc.
Şi vezi din a lor trunchi cum curge,
În loc de rouă, stropi de sânge,
Şi vezi şi frunze închistate,
Cireşe amare şi stricate.

Vine o vreme de încercare...
O vreme de: care pe care?
În care cazi de nu porţi mască,
În care alţi te ataca,
Cu zâmbet de-o inocenţă amară
Cu raze de ploaie în plină vară.
In care TU ca un bun OM,
Sădeşti din ură, flori si-un POM!

poezie de Adriana Monica Burtea (17 decembrie 2015)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stinge-mi dorul de tine

Aprinde-mi inima,
Stinge-mi dorul de tine,
Prea mult, am bătut la porţi străine
Şi te-am dat uitării, suflete.

Stinge-mi dorul de tine,
Nu mă lăsa captivă printre ruine,
Alerg spre tine,
Dar nu-mi găsesc oprire.

Sunt ziduri ce se-nalţă,
Mi-am construit fortăreaţă,
Alerg spre vise,
Adesea, bat la uşi închise.

Stinge-mi dorul de tine,
Când simt că mă-nconjoară,
Nu construi prăpăstii între noi,
Când încerc să mă apropii iară.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme trece, vreme vine

O bună vreme am trăit
Sub cizma de la răsărit
Azi ignorând pe cel de sus
Luat-am drumul spre apus.

epigramă de Gheorghe Gurău din Festivalul de umor Romeo şi Julieta la Mizil, 2014, menţinue (decembrie 2013)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

În punctul fericirii, o vioară...

Atinge-mă în punctul fericirii, acolo unde nu m-ai mai atins,
Să înflorească-n mine trandafirii în roşu şi în albul ce m-a nins.
Nu-ţi fie teamă de suspinul iernii, ce cuibărit în sânu-mi, s-a oprit!
Mai hiberneaz-o vreme de vecernii, sub lacrima ce m-a acoperit.

Şi nu întârzia prin noaptea surdă, în care nu se-aude niciun glas!
Doar inorogii-ntr-o legendă zburdă, pe-un colţ de lună ce mi-a mai rămas.
Şi dacă rătăcind îţi pierzi răbdarea şi nu mai ştii pe unde să o iei,
Ascultă-n liniştea zăpezii marea şi vei găsi adresa-n valul ei!

Am scris-o pe nisip, dar sub maree, a dispărut ca tine în reflux-
Aşteaptă să revină, ca o zeie, cu un sărut pe-aripa unui flux.
Să nu stârneşti furtuni nechibzuite, în goana ta după un vis pierdut,
Să mergi la pas, să nu calci scoici, iubite, că-s perle-n cochilii ce s-au născut,

Din picături de lacrimă de sare, sedimentate-n noaptea dintre ani,
Când mai cântau sirenele-fecioare o simfonie pentru melomani.
În punctul fericirii e-o vioară ce şi-a pierdut arcuşul în concert,
Concertul amintirilor de ceară, pe-un portativ utopic şi incert.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie s-a-ndrăgostit de mai...

Pe bulevardul toamnelor vetuste
Valsează în nocturnă paşi străini,
Copacii dezbrăcaţi de frac şi fuste
'Şi-ascund tăcerile în rădăcini.

Pe sub covorul galbenelor straie,
Un gând îşi face cuib de hibernat
Şi chiar de-l mai trezeşte câte-o ploaie,
Se-ntoarce-n vis, că-i vreme de iernat.

Se bate luna-n piept c-o stea furată
Din constelaţia iubirilor târzii,
Că ea rămâne-n vară suspendată,
Să zăbovească strugurii în vii.

Şi vântul se opreşte de uimire,
Pândind de după-un ram înmugurit:
-Au dat cumva, clepsidrele de ştire,
Că toamna,-n drumul ei, s-a rătăcit?

Nu-i nicio ciudăţenie, doar prin poiene,
Octombrie s-a-ndrăgostit de mai
Şi pe aripa verii indiene
Şi-n mine-aleargă herghelii de cai...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cicoare fără floare

Ascunde-mă în tine, ca pe-o vară,
În care nu mă mai primeşti de-o vreme!
Îmi voi lăsa o gleznă pe afară,
S-auzi cum dorul de sărut îmi geme.

Şi te voi căuta cu-nfrigurare,
Că te-ai pierdut prin tine, fără voie;
Că, nu mai ştiu pe unde eşti, mă doare
Şi doar de un cuvânt mai am nevoie.

Nu-ţi cer să mă îmbraci în straie scumpe,
Doar flori să îmi arunci pe sâni şi braţe!
Nu simţi, iubite, dorul cum irumpe
Tăcerea dintre noi, să o înhaţe?

În tine nu mai este loc de mine,
Am încercat să îţi pătrund prin vene;
Iubirea noastră doarme în ruine
Şi nopţile-s păzite de hiene.

Ţi-ai pus călăi de pază la intrare,
Mă voi zidi sub porţile închise;
Voi răsări cicoare fără floare,
Că cerurile-mi sunt, de azi, ucise.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când noaptea...

Când noaptea-şi trage straiul cu trena lui de stele,
Pe zbaterea alene a genei ostenite,
Tu te strecori în trupul şi-n gândurile mele
Şi curgi între părere şi vise nesfârşite.

N-ai să-nţelegi vreodată ce-adânc îmi e pustiul,
Sau în ce grea răscruce mi-e-a sufletului rugă,
Cum între două clipe născute din târziul
Ceas, bântuit de soartă, vorbe de dor îndrugă.

Te-ai cuibărit în mine şi te prelingi prin vine.
Mi-ai sfredelit în pieptu-mi o oază de iubire.
Ard între foc de jale şi albii de destine
Şi rătăcesc prin ele fără vreo osebire.

Înmugurind divine din împietrite ramuri
Printre-amintiri se 'nalţă năucitoare vise,
Ce se-mpletesc sălbatic din sfâşiate flamuri
Şi-n dans de primăvară răsar mereu ne-nvinse.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu mireasmă de femeie

M-am rugat şi a plouat, peste noaptea mea nebună,
Până când am adunat toate visele din lună,
Să le-aşez într-un poem cu mireasmă de femeie,
Să-l citeşti când ceruri gem îmbrăcate-n curcubeie.

Ia-mă pe bucăţi, cum ştii, să nu uiţi vreun vers albastru,
Din icoane argintii, într-o rugă de sihastru!
Să nu uiţi, pe buze-am pus doar sărutul tău de taină!
A plouat şi nu ţi-am spus, că mi-a fost sărutul haină.

Aripi nu mai am şi-n vers, zbor nu vei găsi în rime,
Doar un gând, prin univers, zboară, animat de tine.
Nu te ştiu pe unde eşti, nici cui îi închini sonete,
Ochii mei când îi citeşti, marea lor să te îmbete!

Un refren scânceşte-n piept, pe un sân mai mor lăstunii,
Pe-o chitară mai aştept, să-mi cânte, de alb, nebunii.
Mai îngân şi-acum timid, fredonând pe glezna rece
Note ce se sinucid, în amurgul care trece...

Poate le-ai uitat, eu, nu!... sunt ca rănile de flintă-
Rana mea, unde eşti tu, cel care-a ştiut să mintă.
Mi-a plăcut, că minţi frumos, acompaniat de iele,
Dar minciuna pân' la os mi-a pătruns adânc sub piele.

Şi de ce te mai aştept? Ploaia m-a spălat de tine-
Doar pe umărul meu drept, mai sunt urme clandestine.
Un potop va şterge-n zori orice gând de crist păgân
Şi nu vreau să mă mai dori, nu mai pot să mai amân..

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaime

iubite,
fug ca o laşă de viaţă,
de iubire, de cântece
am spaimă de cutremure,
de moarte, de tine,
de braţele tale îndrăgostite de mine,
de cuvinte, de sângele meu
plin de poezie şi de candori.
mă despodobesc de dantelele
care-ţi fură ochiul-zeu,
de cuvintele care scapără în atingere
cu trupul meu devenit pâine şi apă
şi apoi cuminecătură,
în timp ce tu urmăreşti lupul alb
prin pădurea de ispite
moartea, noapte de noapte,
mă fură şi mă duce la iazul
unde vin stelele să mă culce până-n zori
la răscruce de destin,
unde se logodesc vieţile noastre
alergate de veşnicie, de prigori,
de negrul pământ
de fericirile şi de nefericirile
din inimă şi din cuvânt.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui
Joace unul şi pe patru
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş
Ce e val, ca valul trece.

Ca un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1883)
Adăugat de maryana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de multe

Ţi-aş spune-o mie de poveşti
Dar nu mi-ar fi de-ajuns cuvântul
Să îţi explic ce simt, ce-mi eşti
Şi-atunci mai povestesc cu vântul

Ţi-aş tot şopti, noaptea, în taină,
Poveşti de-amor, iar din săruturi
Ţi-aş îmbrăca trupul cu-o haină
Cu-atingeri fine, ca de fluturi.

Ţi-aş spune-n vers, în poezie,
În felul meu, cam tot ce simt,
Dar vorbele care-ţi plac ţie
Din alte guri vin, chiar de mint.

Atât de multe ţi-aş fi spus
Şi-n şoaptă te-aş fi mângâiat,
Dar n-am putut! Mereu te-ai dus,
Iar eu nicicând n-am terminat.

Şi din povestea începută
Mă-ntreb de-ai auzit ceva,
Fiindcă urechea ta ascultă
Un nu ştiu ce, altundeva...

24.04.2018

poezie de Florentina Mitrică (24 aprilie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nu mai rătăcesc printre destine...

Am naufragiat într-un poem de ceară, pe-un vers cu un dactil sărind pe lună
Şi te-am aflat cum evadai din seară, să înnoptăm, iubite, împreună...
Călătoream de-o vreme la-ntâmplare, ca vântul când, bezmetic, nu mai ştie
Pe unde să-şi găsească o cărare... eu vârtejeam cuvinte-n poezie...

Prindeam o frunză-n zborul către moarte şi-o aşezam în rima-ncrucişată,
Măcar o clipă versul s-o mai poarte întreagă şi de paşi nemutilată.
Mai aruncam o undiţă în mare, să-i prind albastrul pregătit de ducă
Să nu îmi fie versurile-amare, când soarele pe alte mări se culcă...

Mai zăboveam, absurd, să număr clipe pe un cadran cu secundare grele
Sperând, pe pleoapa mea să se-nfiripe, un vis cu tine, modelând inele.
Era un anotimp fără misivă, melanj de îndoială şi decepţii
Născut în mine, lacrimii captivă, din nemaiîntâlnite introspecţii...

Foram adâncul până la durere, printre nedumerire şi nagodă
Să aflu unde-i punctul de-nviere... ce explorare grea şi incomodă!
Şi-am eşuat, din nou, ca şi-altădată, tot în poem, într-un decor cu tine
Respir iubirea-n vară-nmiresmată şi nu mai rătăcesc printre destine...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul toamnei

Trenul toamnei se iuţeşte, are mers de-accelerat,
Geme de încărcătură, trece-n goană pufăind,
Zarea lungă nu-i ajunge, bate drumu-n lung şi-n lat,
L-am oprit la mine-n gară, felinarele se-aprind.

A primit la timp semnalul şi porneşte supărat,
Ca o fiară se urneşte, se-aud roţile scrâşnind,
Trenul toamnei se iuţeşte, are mers de-accelerat,
Geme de încărcătură, trece-n goană pufăind.

Peste şinele rodate urme de rugini se-ntind,
Trece prin vâltori de munte, prin tunel întunecat,
Lacrimi se strâng în cisterne de prin nouri şiroind,
Neguri se descarcă-n vale din vagonul îngheţat,
Trenul toamnei se iuţeşte, are mers de-accelerat.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş ninge...

Te-aş ninge de azi, sub troiene să-mi cazi, tot eu să te caut şi să te găsesc, sub albul ce-mbracă şi mare şi brazi şi om de zăpadă în tine să cresc...
Te-aş ninge aşa, liniştit ca-n poveşti pe ochi şi pe frunte, pe braţe şi gând, să-ţi intru cu iarna în nopţi când priveşti cum ning dintr-un cer, unde vise mai vând...
Te-aş ninge cu versuri albite de nea, poemele iernii să-ţi fie veşmânt, te-aş ninge cu stele, dar n-am nicio stea, şi de mai cade vreo stea pe pământ,
Decembrie-o-ngroapă-n zăpezi de argint, sau cade pe cetini în seri de Ajun şi nu pot, iubite-n Ajun să te mint şi nici că aştept înc-o stea, să îţi spun...
Te-aş ninge cu dorul ce-mi umblă hai-hui, să mi te-aducă la piept să-mi colinzi, dar a rămas în parfum de gutui, de sub troiene, nu ştiu de-l mai prinzi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre tine

Alerg, mă pierd în vise,
Pătrund în locuri interzise,

Zbor, spre înălţimi cereşti,
Pe-un drum unde întâlneşti,

Inimi care tot se frâng,
Ca o frunză, toamna-n vânt.

Iubiri aprinse, iar se sting,
şi-n suflet îmi ramâne frig.

Te caut să ramâi aici,
Să mă iubeşti, să mă ridici.

Să existe între noi,
Doar cerul pur, uitat de ploi.

poezie de Bianca Avrămică (5 ianuarie 2009)
Adăugat de Bianca Avrămică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugit ireparabile...

Pentru cine lucră bine,
Vreme trece, vreme vine;
Pentru cine doar petrece,
Vreme vine, vreme trece...

epigramă de Mircea Ionescu-Quintus din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cuprinde, te prinde
Un val de scântei,
Tresare, răsare
Un nor de văpăi,
Dorul te-apasă,
În amurg să nu stea,
Coboară-nserarea,
Apare o stea.

Vin zorii, cocorii
Valsează prin iele.
Clipa dansează
Acum efemeră.
Admiră, te miră,
Fiori te îngheaţă...
Zâmbeşte, plăteşte
A rostului viaţă!

Şi fulgii de vise
Troiene or depune,
Coboară-nserarea...
Eu plec... Nu ştiu unde!

Şi marea se îneacă,
Talazuri cuprinde...
Ce scumpă e viaţa,
Ecou-mi răspunde!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş scrie pe-un colţ de stea

Dacă luna m-ar lăsa
Ţi-aş scrie pe-un colţ de stea
Despre vise, despre frici,
Despre ce mai e, pe-aici.

Despre zboruri şi căderi,
Despre cum n-am fost nici ieri,
Despre rugi şi întâmplări,
Deziluzii şi frustrări,

Despre cum în lung nu-i lat,
Oricât de mult am umblat.
Iar atunci când mi-a fost greu,
M-a-ndrumat doar Dumnezeu,

Fiindcă-aşa m-ai învăţat,
Pân' din cer ţi-ai făcut pat,
Şi la EL te-ai înălţat
S-ascut dor, reverberat.

Ţi-aş scrie pe-un colţ de de stea
Despre toate, maica mea!
Tu să-mi scrii pe-un colţ de vis:
Cum ţi-e, mamă'n, paradis?

citat din Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!