Tablou

Cărări mătăsoase de umbre şi stele,
Tăcere de sticlă şi dulci frământări...
Atâta ninsoare din noi se ridică...
Troiene de alb şi troiene de flori.

Un vânt ne aduce ninsori la fereastră,
Din ochiul de sticlă, gemând, ne-ntrupăm,
O dulce-amintire, ne-ntoarcem acasă,
Să fim iarăşi prunci, la părinţi, învăţăm.

Se-aude în sobă cum focul trosneşte
Butucii tăiaţi din pădurea de brazi
Şi bradul, cu ramuri de vis străluceşte –
Poem de iubire în ochii mei calzi.

Se-aud colindând prin ger, prin troiene,
Copii în cojoace, cu biciuri brăzdând
Tăcerea şi somnul vieţii eterne,
Mustind fericire pe noul pământ.

Craiasa Zăpezii la geam se arată,
De geruri, cu părul ades despletit...
E iarnă şi ninge... şi vine Crăciunul,
Pământul cu haina de alb s-a-nnoit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad...

Cad ca-ntr-un vis, azi, peste ţara mea,
Ca-ntr-o poveste, fulgi de catifea.
Mirajul alb se-ntoarce iar acasă...
Îmi bate vântu-n taină, la fereastră.

Din depărtări, troiene gri de fum
Revarsă umbre stranii peste drum
Şi ninge, ninge, ninge ne-ncetat
Oglinzi de stele-n noaptea de bazalt.

Doar omul de zăpadă stă pios,
Cu pălăria lui şi şalul gros.
Şi ninge, ninge, ninge peste el
Şi focul arde-n sobă.-Afară-i ger.

Cresc iarăşi flori de gheaţă la fereastră,
Ţurţuri-oglinzi spre ceruri se înalţă,
Cu vâsc icoana-mpodobită-i iar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad...

Cad ca-ntr-un vis, azi, peste ţara mea,
Ca-ntr-o poveste, fulgi de catifea.
Mirajul alb se-ntoarce iar acasă...
Îmi bate vântu-n taină, la fereastră.

Din depărtări, troiene gri de fum
Revarsă umbre stranii peste drum
Şi ninge, ninge, ninge ne-ncetat
Oglinzi de stele-n noaptea de bazalt.

Doar omul de zăpadă stă pios,
Cu pălăria lui şi şalul gros.
Şi ninge, ninge, ninge peste el
Şi focul arde-n sobă.-Afară-i ger.

Cresc iarăşi flori de gheaţă la fereastră,
Ţurţuri-oglinzi spre ceruri se înalţă,
Cu vâsc icoana-mpodobită-i iar.
Azi ne-aplecăm genunchii la altar...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de iarnă

Muguri de lumină pică,
Bate ramură de brazi,
Sub beteală, se ridică
Ochii tăi atât de calzi.
Ceru-n falduri parcă arde,
Timpu-n noi s-a spulberat,
Ninge până hăt, departe
Şi pământul a-ngheţat.

Muguri de lumină pică,
Clopot ca un cânt se-aude
Şi spre ceruri se ridică
Plâns de cerbi şi plâns de ciute.
La fereşti, gutuie copată –
O icoană-mpodobită,
Trece-o sanie prin sloată...
Mama-i tare fericită.

Bate ramură de brazi...
Podoabe chihlimbării,
Tu-n nămeţii mari te scalzi
Ca-ntr-o joacă de copii.
Focu-n vatră, ca un zmeu,
Pleacă-n luile de vis,
Ninge, ninge tot mereu,
Leru-i ler, flori de cais.

Sub beteală se ridică
Îngeri – cetină de nea,
Globuleţele de sticlă
Timpu-n noi vor clătina.
Prin văi trec colindătorii,
În cojoace-nfofoliţi
Şi se roagă călătorii
Prin zăpadă troieniţi.

Ochii tăi atât de calzi,
Ning în noi frânturi de stea.
Se ascund pe lângă brazi
Povestiri din viaţa mea.
Ochiul de nămeţi mi-e plin...
Pe sub arcuri de sprâncene,
Toţi cei dragi la mine vin,
Trioieniţi în vremuri grele.

Ceru-n focuri parcă arde.
Petrecutelor ninsori
Care le purtaţi în spate,
Ningeţi roua de pe flori!
Daţi lumină-n întuneric,
Ceru-n foc de vis să ardă!
Peste arc de timp feeric,
Fie-vă privirea caldă!

Timpu-n noi s-a spulberat...
Ninge-n noi, deodată ninge!
Şi în sobă lemne ard...
Nu-s colindători să strige.
O urare... s-a oprit
Timpul. Viaţa troienită.
Şi bătrânii poposit
Obosiţi de drum, în tindă.

Ninge până hăt, departe...
Prin omăt înoată pruncii,
Trece lacrimă de şoapte
Izvorând din lutul luncii.
Şarpe argintat goneşte...
Vuiet pe poteci, în sate
Şi la tâmple străluceşte
Viaţa noastră zi şi noapte.

Şi pământul a-ngheţat...
Maica Sfântă, la icoană,
În mătăsuri s-a-mbrăcat...
Bate clopot de aramă.
Vin alese sărbători...
La ferestre îngheţate
Poposesc, buchet de flori
Şi gutui împarfumate.

Şi pământul a-ngheţat,
Ninge până hăt, departe,
Timpu-n noi s-a spulberat,
Ceru-n focuri parcă arde.
Ochii tăi atât de calzi
Sub beteală se ridică,
Bate ramură de brazi,
Muguri de lumină pică...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă

Iană – muguri de lumină,
Vânt şi ger, ţurţuri de sticlă,
Pături reci de muselină...
Drum de fumuri se ridică...

Iarnă – doamă de lumină,
Flori de gheaţă la fereastră,
Foc în sobă, dulce tihnă,
Sărbătorile acasă....

Şi icoana-mpodobită
Cu peşchir... şi vâsc. Ninsoare,
O poveste răsărită.
Plâns de rugi, îngenunchiare...

Ram de chihlimbar, cleştarul
Cupei unui cer de vise,
Moş Crăciun şi Noul, Anul,
Ce ne-aduce alte vise...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa adevărului universal

O lacrimă, dreptul de-a fi,
Tăcere şi vise, uitare,
E tot ce rămâne-ntr-o zi,
Vedem repetat cum se moare.
Apoi ca o frunză în vânt,
Un clopot de doruri străine,
Ne ducem, ne ducem pe rând,
Pe drumuri eterne, virgine...

O lacrimă, dreptul de-a fi,
Hulpav univers ţi rapace,
Le vom avea într-o zi...
Şi lumea din jur iarăşi tace...
Clepsidra sa spart în tăceri,
În taine şi-n cioburi de sticlă,
Din timpul trecutului ieri,
Cenuşă de jar se ridică.

Tăcere şi vise, uitare...
Din tocul în stele-nmuiat,
Curg lacrimi, curg lacrimi amare,
Iar ochiul e-un cer răsturnat.
Mă dor sub a versului pleoapă
Cuvintele, verbul "a fi",
Alunecă-n mine şi sapă,
De dor şi de vis, poezii.

E tot ce rîmâne-ntr-o zi,
E tot ce vom fi într-o clipă
Şi-n jur e mister, sunt copii,
Noi plângem şi-ades ne e frică.
Uităm şi ne naştem tăcut
Din pace, din vis, din uitare.
Bunicul la tâmple cărunt,
Mai trece în vis pe cărare.

Vedem repetat cum se moare,
De teamă vulcani devenim,
Erupem şi coapsa ne doare,
Bătrâni începem să fim.
Troiene de clipe se-nalţă,
Murim şi trăim repetat
Şi trecem haotic prin viaţă,
Copii şi părinţi ne-au uitat.

Apoi ca o frunză în vânt,
Din ramura-trup astăzi frântă,
Focuri de lacrimi erup,
Iar vântul cu plângeri ne cântă.
Se-apropie ani brumării
Şi ramuri dansează în noapte,
O viaţă în ere târzii,
O viaţă de lacrimi şi şoapte.

Un clopot de doruri străine,
Acelaşi ecou repetat,
Tăcerea se-ntoarce la mine
Şi toţi cei din jur m-au uitat.
Nu ştiu nici ce sunt, nici ce este
Durerea din urmă de clipă,
În urmă rămâne-o poveste
Şi munţi de tăceri se ridică.

Ne ducem, ne ducem pe rând,
Morminte şi cruci renegate,
Ne ducem, rămânem cuvânt,
În lume, în viaţă, în moarte.
Acolo-n nimicul etern,
Suntem doar o clipă uitată...
Eroi trecători prin infern,
Petală de rai, niciodată.

Pe drumuri eterne, virgine,
O frunză pe veştedul cer,
Se-ntoarce, se-ntoarce la tine,
Învăluită-n mister.
Se stinge pe dealuri pădurea,
Cărare de jad încolţeşte,
Se-mbracă-n argint astăzi lumea
Şi totul în jur străluceşte.

Pe drumuri eterne, virgine,
Ne ducem, me ducem pe rând,
Un clopot de doruri străine...
Apoi, ca o frunză în vânt,
Vedem repetat cum se moare.
E tot ce rămâne-ntr-o zi,
Tăcere şi vise, uitare,
O lacrimă, dreptul de-a fi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna de basm

Fulgii dansează
la fereastra aburită
unduindu-şi braţele-n văzduh
în paşi de poezie
prin troiene de lumină
sub tăcerea dimineţii
vântul sună
împletindu-şi aripile
împodobite cu stele albe
copacii îşi scutură podoaba
peste clinchetul clopoţeilor
este iarna de basm
în glasuri de copii
se aude bucuria sărbătorilor
din ochii mei,
izvor de fericire
aşez iubirea într-un vers
să lumineze
bradul de Crăciun.

poezie de Maria Ciobotariu (10 decembrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş ninge...

Te-aş ninge de azi, sub troiene să-mi cazi, tot eu să te caut şi să te găsesc, sub albul ce-mbracă şi mare şi brazi şi om de zăpadă în tine să cresc...
Te-aş ninge aşa, liniştit ca-n poveşti pe ochi şi pe frunte, pe braţe şi gând, să-ţi intru cu iarna în nopţi când priveşti cum ning dintr-un cer, unde vise mai vând...
Te-aş ninge cu versuri albite de nea, poemele iernii să-ţi fie veşmânt, te-aş ninge cu stele, dar n-am nicio stea, şi de mai cade vreo stea pe pământ,
Decembrie-o-ngroapă-n zăpezi de argint, sau cade pe cetini în seri de Ajun şi nu pot, iubite-n Ajun să te mint şi nici că aştept înc-o stea, să îţi spun...
Te-aş ninge cu dorul ce-mi umblă hai-hui, să mi te-aducă la piept să-mi colinzi, dar a rămas în parfum de gutui, de sub troiene, nu ştiu de-l mai prinzi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge în Rai

În grădina Lumii, Ceru-ngenunchează
Dumnezeu cu alb iarna o pictează
El o zugrăveşte cu lumini perlate
Ca pe un tablou din vremuri uitate.

Ninge în Rai cu aripi de înger
Şi-adie un colind, leru-i ler
Sfântă-i ninsoarea ce cade-n icoane
Şi cei ce zidesc troiene în Cer.

Lumânări din soare se aprind în zare
Munţii se gătesc ca de sărbătoare
Zboară lin în stoluri albe flori de smirnă
Ca-ntr-o rugăciune, brazii se închină.

Ninge în Rai cu aripi de înger
Şi-adie un colind, leru-i ler
Sfântă-i ninsoarea ce cade-n icoane
Şi cei ce zidesc troiene în Cer.

Iarnă, rugăciune, tu, albă minune
Zăpezile tale sunt veşminte rare
Straie de mătase, Dumnezeu îţi coase
Şi te înfăşoară-n broderii frumoase.

Ninge în Rai cu aripi de înger
Şi-adie un colind, leru-i ler
Sfântă-i ninsoarea ce cade-n icoane
Şi cei ce zidesc troiene în Cer.

cântec interpretat de Paul Surugiu - Fuego, versuri de Adrian Artene (11 decembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă nopţilor de toamnă

În catapetesme stranii se aşterne iarăşi vântul,
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră...
Ramuri frânte de durere au încoronat pământul,
Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă.
Nori, în treceri către mâine, se cunună în tăcere
Cu speranţa reveriei. Plai lumesc se-mbujorează,
Parcă-a înviat deodată şi grădina cu zorele...
"Toate-s vechi şi noi sunt toate!". Toamna iar se instalează.

În catapetesme stranii se aşterne iarăşi vântul...
Parcă preoţi de lumină, în veşminte ruginii
Vin şi-n goana după timpuri, iar cutreieră pământul
Unde vara stă închisă sub poeme viorii.
Nouri negri de mătasă învelesc întreaga lume –
Dans de frunze şi de ploaie pe aleile pustii
Se unesc şi-şi dau bineţe, ca un clopot să răsune
Şi vuiesc, se pierd în noapte, în tăcerile târzii.

Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră,
Plâng viorile de ramuri într-un vicios concert,
Pier sub umbre, pier deodată în a strigătelor plasă
Voci şi taină, vis şi umbre, numai eu, ades incert,
Caut încă strălucire printre nopţile de smoală
Suflet – cânt de neodihnă, un castan cu trup de zgură,
Cu speranţa, haină lungă, trec prin frigul de afară,
Completând tabloul vieţii şi a nopţii uvertură.

Ramuri frânte de durere au încoronat pământul
Şi se-apleacă-n rugăciune şi mătănii, rând pe rând...
Sfârtecaţi de frigul toamnei, îşi respectă jurământul,
Veşnici şi blajini, copacii, visători la Duhul Sfânt.
Voal de toamnă şi de negru, noapte şi apus, tăcere,
Într-un mixt de sentimente se scufundă-n nemişcare,
Toamna asta-s ramuri ude, ca o pleoapă-n mângâiere.
Tristă şi înlăcrămată, ne sorteşte la uitare.

Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă,
Candelă lângă altarul unui neuitat poem,
Aripă bătând spre ceruri, încolţind în noaptea castă,
Vis sub arşiţa durerii, obosită, te mai chem.
Taină şi duplicitate... alte păsări trec spre mâine
Cu aripile rănite de apusuri sângerii.
Printre nouri străluceşte, luna, ca un colţ de pâine.
Vei pleca odată, toamnă! Alte toamne vor veni...

Nori, în treceri cătree mâine se cunună în tăcere...
Clopoot, vis şi diademă din trecutele secunde,
Pe aleea presărată doar cu mierea de la frunze,
Stau cu capete plecate tufele de crizanteme.
Simt mireasmă de gutuie şi dovleac, e iarăşi toamnă,
Bruma,-n arcuri sidefate se aşează-n straturi reci,
Bate-n inimă un clopot, este-un clopot de aramă,
Trecător prin timpul vieţii, opritor de vieţi p veci.

Cu speranţa reveriei, plai lumesc se-mbujorează,
Născătoare altor toamne, cu tăceri se-mpodobesc,
Dans de fluturi de lumină, printre umbre reci valsează,
Tineri, în vâltori de stele, ca un vis călătoresc.
Ce mirifică tăcere se divide, străluceşte,
Ca o flacără divină arde fiecare ceas.
Mor copaci de dor de frunze şi copacul vieţii creşte
Dătător de fericire şi speranţe celor dragi.

Parcă-a înviat deodată şi grădina cu zorele,
Prinsă-n cioburi de clepsidră, în nisipul auriu.
Toamna s-a născut deodată şi la gât şi-a prins mărgele
Şi veşmântu-i curge-n râuri – voal de vis chihlimbăriu.
Pe sub umedele pleoape cad dantele de lumină
Cărui timp, această toamnă s-o trăim, o datorăm?!
Ce frumoasă-i toamna asta! Ce mirifică, virgină!
Şi atât de dragă-mi este! Căci e timpul să visăm...

"Toate-s vechi şi noi sunt toate!". Toamna iar se instalează
Şi smaraldice poeme trec pe-ntinderea albastră.
Printre vârstnic reumatici, tineri vise-şi croşetează,
Amintiri şi doruri, toate, astăzi se întorc acasă.
Plânge cumpăna fântânii şi în sobă arde focul,
Frunzele în lacrimi grele cad şi vântul suflă-a jale,
Se întor români în ţară, munţi îşi cântă nenorocul,
Fiindcă vânzători de ţară i-au golit cândva de ţoale.

"Toate-s vechi şi noi sunt toate!". Toamna iar se instalează.
Parcă-a înviat deodată şi grădina cu zorele.
Cu speranţa reveriei, plai lumesc se-mbujorează,
Nori, în trecri către mâine se cunună în tăcere.
Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă,
Ramuri frânte de durere au încoronat pământul,
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră,
În catapetesme stranii se aşterne iarăşi vântul.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi?! Primăvara plânge

Vezi?! Primăvara asta plânge...
În vânturi reci mă înfăşoară...
Transcendental sărut, pe buze,
Sub dulci înfiorări coboară.

Iluştrii pictori speculează
Mişcarea ei de amazoană,
Poeţi şi oameni o visează...
(Căci, vezi?! E cea mai sfântă doamnă!)
Căci ea e cea mai sfântă doamnă.

Catapeteasma ei de frunze
Şi flori, e-un dulce portativ
Pe care fluturii aleargă
Precum un gând, în orice timp...

Mirific vals! Ce mătăsoase
Cărări... Ce foşnitoare umbre!
Cioplite chipuri de iubire...
Un catafalc de pitre scumpe...

Trec iar prin noi feciori din basme
Şi zânele Zeului-TIMP,
Parcă se-aud curgând izvoare
În noi... Şi muntele Olimp,

Trădează-n tainica tăcere
Primăvăratica-i privire,
E primăvară iar în lume!
E primăvară în iubire!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu flori

Ninge cu flori de cais şi flori de măr,
Ninge în taină, vis şi adevăr,
Îmi bate-n geam, târziu, un ram de stele,
Alerg pe-un câmp de flori de viorele.

E fraged cer şi fraged vis, cuvântul,
A-nmugurit în orice colţ pământul,
Lumina ca o candelă musteşte,
Un an de muncă nou se pregăteşte.

Se-ntorc la cuiburi păsări călătoare...
Pe câmpuri cântă roiuri de tractoare,
Cu flori în plete,-n marmuri ceruite,
Sculptez din nou aducerile-aminte.

Se-ntoarce la geneză libertatea
De-a renaşte-o altă primăvară,
Îmi bate-n geam un ram de stele, noaptea,
Îmi bate-n geam în fiecare seară.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Troiene de zăpadă
Troiene de gânduri
Troiene de vise
Purtate de vânturi

Avalanşă de zăpadă
Şi de amintiri
Acoperă drumul
Marilor iubiri

Fulgii de zăpadă
Coboară usor
Gandul meu se duce
Acum călător.

Călător în timp
Visător in versuri
Călător pribeag
Printre Universuri.

Universul tău
E mult prea departe
Drumuri paralele
Vise spulberate.

poezie de Mirela Tufişi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngeri de lumină

Ninge! Îngeri de lumină,
Peste lume se coboară.
Ninge dragoste şi tihnă
Şi iubirea ne-nconjoară.
Ard gutui la gura sobei,
Focu-n noi vulcan ţâşneşte
Şi tăcerea-ngenunchează, iar, smerit,
Pe pânza robei,
Cât zăpada se înalţă
Şi la tâmple reci va creşte.
Pânză albă de ninsoare, vântul şuieră-n cotloane...
Biciuiţi de necuvinte,
Din a timpului licoare,
Sorbim viaţa... Ţurţuri stranii,
Se aprind ca o făclie...
Taină-s nopţile la ţară,
În uitata Românie.
Ca un clinchet se aude
Lanţul... Cumpăna fântânii
A zărit printre troiene
Că se-ntorc acas' românii.
Doarme-n prispă tricoloul,
Franjurat de vânturi aspre,
Suflet-tulnic ni-i poporul...
Veselie este-n case.
S-au întors din altă ţară
Prunci ori mame, fraţi, surori...
Scumpa noastră Românie
Se înalţă din ninsori.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa ochiului închis

Într-un colţ de lume, azi,
Plânge ochiu-ţi cu speranţă.
O făclie-n gânduri arzi –
Dor de prunci şi dor de casă...
Stele cad în palma ta,
Voci şi bucurii deodată,
Iarăşi le vei revedea...
Oh, ridică-te şi iartă!

Într-un colţ de lume, azi,
Dormi. Şi gândul ţi-e acasă...
Ochii-nlăcrămaţi şi calzi
Caută înspre fereastră.
Parcă-ţi vezi în gând, tu ştii,
Pruncii – blândă mângâiere.
Iar, la tine vor veni,
Doi luceferi, printre stele.

Plânge ochiu-ţi cu speranţă...
Umbra peste chip se lasă,
Trece-o lacrimă de viaţă...
Drumu-i lung, te-ntorci acasă...
Oh, tu vezi cum în adâncuri,
Ochiul tău pieziş coboară.
Dormi sub plânse aşternuturi...
Întunericul măsoară...

O făclie-n gânduri arzi,
Suflet bun, feştilă-n timpuri.
Lacrimi curg, păduri de brazi
Se înalţă-n anotimpuri.
Pruncii şi-au ales alt drum
Şi-au pornit să se înalţe.
Către soare zboară-acum,
Dar li-s aripile arse.

Dor de prunci şi dor de casă,
Dor de-mbrăţişări, de vis...
Dor de plângere, de viaţă,
În adâncul lor te-au prins.
Iar trec stoluri de cuvinte
Peste cer brodat cu sângeri,
Pruncii vin să-şi mai alinte
Mama – înger printre îngeri.

Stele cad în palma ta...
Flori de crini şi crizanteme,
Cad la margine de stea...
În pierdute lacrimi, semne.
Foc arzând te-nalţi spre cer
Şi transformi eternitate
În fărâme de mister,
Tu desparţi ziua de noapte.

Voci şi bucurii deodată,
Umplu lumea de iubire.
Nu e dor să nu se-mpartă
În lumini şi-n fericire.
Universuri de lumină
Se coboară peste viaţă.
Învăţăm, trecând prin tină,
Că iertarea ne înalţă.

Iarăşi le vei revedea
Câte sunt în lume, toate.
Prunci şi semeni, dragostea,
Dobândi-vei prin dreptate.
Harul tău, album de voci,
În fâşii de libertate
Va răzbate peste toţi...
Omule, îmi dai dreptate?

Oh, ridică-te şi iartă!
A greşi e omeneşte...
Tu greşelile-ţi îndreaptă!
Către cine te iubeşte,
Azi îndreaptă-ţi iar privirea,
Căci ce bine-i "a ierta".
E calea spre fericirea
Ce etern o vei avea.

Oh, ridică-te şi iartă!
Iarăşi le vei revedea,
Voci şi bucurii deodată.
Stele cad în palma ta.
Dor de prunci şi dor de casă –
O făclie-n gânduri arzi.
Plânge ochiu-ţi cu speranţă,
Într-un colţ de lume, azi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri de iarnă

Mă pierd în plete de ninsoare
Şi feţi-frumoşi îmi ning în păr,
La mama vin cu nerăbdare,
Zburdalnic, prin nămeţi de dor.

Pe tâmpla-nzăpezită arde
Necunoscutul în apus...
Aud aceleaşi vorbe calde,
Dar tu, măicuţă, tu, te-ai dus...

În neguri de argint coboară
Pe şerpuielnice cărări,
Precum un tulnic, o fecioară
Spre-a-mi lumina a vieţii zări.

Vezi?! Suntem troieniţi la tâmple...
Prin dantelate râuri pier
Şi vise şi tăceri şi doruri
Şi clipele cu-al lor mister.

Mai ninşi cu fiecare clipă,
Ne naştem iarnă... Şi-am plecat!
Un vânt... un vaiet... Şi... tăcere.
Apoi un gol... Adevărat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă celor mai buni părinţi

Eu vă dedic o glossă mamă, tată...
În suflet m-aţi lăsat îndoliată.
Din poze-ngălbenite, înrămate,
Voi mă priviţi de dincolo de moarte.
Sunteţi cu moşii şi strămoşii mei,
Cu îngeri... Aţi uitat de anii grei,
De pelerina nailor ce trece
Un vânt murdar, pustiitor şi rece.

Eu vă dedic o glossă mamă, tată,
Privesc la poza voastră-nlăcrimată,
Voi. doi bătrâni atâta de cuminţi,
În depărtarea timpului pieriţi...
Aş vrea să vă vorbesc, să ne vorbim,
Cu dulci îmbrăţişeri să ne primim,
Dar haina vieţii petecită, grea,
C-o alta, lut din lut din lut se va schimba.

În suflet m-aţi lăsat îndoliată...
Biserica-i de plâns înrourată.
Zaadarnic îngenunchi. În somnul meu
Simt somnul vostru-apăsător şi greu.
Vor trece ani, vor trece luni, dar voi
Nu vă veţi mai întoarce înapoi!
Doar Duhul Sfânt ne va uni-ntr-o zi,
Pe veci străbuni, nepoţi. părinţi. copii.

Sin poze-ngălbenite, înrămate,
Vă văd venind din timpuri, de departe
Şi inima mi-e clopot şi vibrează...
În ochiul stins, în gând se recreează.
Doar voi lipsiţi, tăicuţă, scumpă mamă-
Ard candele-n odaie... Ce tăcere!
Oh, îngeri ai copilăriei mele!

Voi, ă priviţi de dincolo de moarte...
Un univers ne cheamă, ne desparte...
Vă-ntoarceţi rareori la voi acasă,
Privindu-vă copila prin fereastră.
Şi visu-i greu şi stelele-s de ceară!
Durerea lor în suflet se coboară,
Dar arde-acolo-o candelă, căci iată!
Vă am din nou aproape mamă, tată!

Sunteţi cu măşii şi strămoşii mei,
O blândă amintire pentr-acei
Celor ce le-aţi sădit în suflet flori...
De-acum sub cerul toamnei plin cu nori
Adie vântul amintirii voastre
Ce-s pentru mine-atâta de frumoase.
De s-ar întoarce timpul înapoi,
Să fiţi părinţi, să fim copii şi noi!

Cu îngeri... Aţi uitat de anii grei!
La cimitir plecat-au toţi acei
Ce vă vor mai purta în amintire -
O filă, doar o filă de iubire.
Jerb şi flori, coroane - un omagiu,
Umbre-n al universului carnagiu.
Fotografia, numele şi-o dată,
Atât au mai rămas, măicuţă, tată.

De pelerina anilor ce trece -
Atât de rece, oh, mereu mai rece!
De-acum nu vă mai pasă, dragi părinţi!
Dormiţi un somn de veci plângând, cuminţi.
Dorul de prunci şi dorul de lumină,
Tânjind după re-facerea divină
Şi-n transcendent poem vă întrupaţi
Cu moşi, strămoşi, bunici, părinţi şi fraţi.

Un vânt murdar, pustiitor şi rece
Ca un fior prin timpul nostru trece.
Am spart clepsidra, însă e-n zadar,
Căci timpul trece iar şi iar şi iar!
Ceasul de-o vreme l-am lăsat să stea,
Dar ridurti mai adânci pe faţa mea
Destinul vieţii vin să-l împlinească...
Vezi?! Timpul nu-i făcut să se oprească!

Un vânt murdar, pustiitor şi rece,
De pelerina anilor va trece
Cu îngeri... Aţi uitat de anii grei,
Sunteţi cu moşii şi strămoşii mei.
Voi mă priviţi de dincolo de moarte,
Din poze-ngălbenite, înrămate
Şi-n suflet m-aţi lăsat îndoliată...
Azi vă dedic o glossă, mamă, tată!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoare-n primăvară

Ninsoare de alb şi de vis,
Ninsoare de flori de cais,
Ninsoare în sufletul drag...
Iubire, te-aştept iar în prag!

În lacrimi iubire să-ţi pun,
În clipa ce trece acum,
Aromă de dulci sărutări,
Mireasmă de verde şi flori.

Cununi de ploi de argint...
Cerceii de jad vreau să-i prind
Şi-n părul de perle, în noapte,
Să-ţi prind în tăceri nestemate...

Pe-altarul de pleoape de stele
Să-ţi pun taina viselor mele,
Pe deget inel de cuvinte
Şi-atâtea aduceri aminte...

Să-ţi pun colier de rubin
Şi-n marea de vis să pierim...
O perlă la mal risipită,
Iubirea mereu să ne mintă.

Din neguri, iubire, te chem!
Eşti cânt, eşti adesea blestem!
Ninsoare de alb şi de vis,
Ninsoare de flori de cais...

Ninsoare - patimă amară,
Iubire - zvon de primăvară...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă verilor de catifea

Nămeţi de vis, nămeţi de rouă,
Clepsidra care strânge-n noi
Cu pâinea caldă frântă-n două
Şi-al geto-dacilor altoi,
Râuri de miere şi de grâne,
Râuri de stele în betea,
Apusuri cu miros de pâne
Şi răsărituri de bezea,

Nămeţi de vis, nămeţi de rouă,
Troiene strânse-n călimară,
Poeţi gustând o lume nouă
Când pâinea lor e mai amară,
Pe cer, în dansuri de lumină,
Trec iarăşi fluturi de ninsoare
Şi dorm sub frunze de rugină
Păsări de suflet hrănitoare.

Clepsidra care strânge-n noi
Iubire-n ramuri de cuvinte
Şi floare de mătăsuri moi
Sub a argintului veşminte.
Lumina, ca un crucifix
Ce-mparte zarea în felii,
În noaptea pietrelor de-onix
Şi-n carneoluri rubinii.

Cu pâinea caldă frântă-n două
Se-mparte mierea-n curgeri vii
Şi strânse-n boabele de rouă
Dor sufletele de copii.
Pe cer dorm macii ce-n oglindă
Sunt răni de sângeri pe pământ.
Prin ei a-nmugurit pământul,
Din bobul dulce de cuvânt.

Şi-al geto-dacilor altoi
Dormind cu stelele-n osoar,
În vis, s-a înălţat prin noi
Şi plouă sângeri pe altar.
Suntem a neamului făclii,
Plug şi amnar, al verii cânt,
Ni-i trupul vers de poezii
Pe cel mai preţios pământ.

Râuri de miere şi de grâne,
Câmpii de stele, munţi de jad...
Pe cerul patriei române
Şi sufletele noastre ard.
E vară-n noi şi se prelinge
Vara în ţară, pe poieni,
Cu flori şi stele iarăşi ninge,
Ninge şi azi, ningea şi ieri.

Râuri de stele în betea
Coboară-n argintatul plai,
Frumoasă-i România mea,
Frumos i-e portul şi-al său grai.
Frumoşi sunt oamenii de-aici,
În ei vara s-a cuibărit,
Ia ţesută cu arnici,
Bătrâni ce-n lupte s-au jertfit...

Apusuri cu miros de pâne,
Drumuri de fum pe căi de vis,
M-aplec aici în plecăciune,
Venind din timp la tâmple nins.
Mi-e-n suflet vară şi lumină
Şi în lumină voi muri,
Vară pe românească glie,
Rodind ai României fii.

Şi răsărituri de bezea
Pe-o cruce de mărgăritar,
Să mor tăcut în lumea mea –
O vară fără de hotar.
Ninsori de rouă şi de vis,
Cunună de nămeţi la tâmple,
Căci calea către Domnul zis
Pavată-i doar cu pietre scumpe.

Şi răsărituri de bezea,
Apusuri cu miros de pâne,
Râuri de stele în betea,
Râuri de miere şi de grâne,
Şi-al geto-dacilor altoi,
Cu pâinea frântă ruptă-n două,
Clepsidra care strânge-n noi
Nămeţi de vis, nămeţi de rouă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zvon hibernal

Privesc din fotoliu, e iarnă afară,
iar focul din sobă îmi spune poveşti,
dorinţa din mine începe să doară,
te caut cu gândul, nu ştiu unde eşti.

Pe strada pustie se lasă-nserarea
şi gândul acasă se-ntoarce mai greu,
sub ţărmul stâncos se zbucimă marea,
cu stropii ajunge în sufletul meu.

Şi jarul din sobă mai tare trosneşte,
se-aude şi vântul cum bate în horn,
aştept la fereastră, în târg se zvoneşte
că vii din trecut călărind un licorn.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plouă şi ninge...

E toamnă târzie şi plouă şi ninge,
Se scutură norii şi streaşina plânge
Şi vântul s-agită, e vreme câinoasă
În sobă ard flăcări, fac umbre prin casă

E mut telefonul, tăcerea se-aude
Şi ceasul a stat, un bec nu s-aprinde,
E beznă afară, nu mai ştiu unde sunt
Se scurg amintiri prin tăceri de mormânt

De ce nu-s cu tine, mă-ntreb şi-i târziu
De ce n-am rămas?!.... Mă-ntreb şi nu ştiu...
E frig prin odaie şi focul se stinge
E toamnă târzie şi plouă şi ninge...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!