* * *

îmi zăvorăsc inima pentru
cuvinte de-o şchioapă,
nu mai umblu printre oameni cu adevărul la purtător,
cine vrea să te afle, va găsi o cale să se facă auzit,
atunci când numai clopotul trecerii se mai trage
prin oasele obosite ale întunericului,
suntem doar oameni,
cu frunzele noastre prin albia toamnei,
cu carcase de-o zi peste griji asfinţite,
nu ne mai uităm înăuntru, pentru că mâine
ne învelim în morminte,
iar dorul va trece pe lângă numele nostru
ca un straşnic tribut...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viii nu ne văd de nori

Ne ducem paşii printre morţi,
ne rătăcim
printre morminte,
minţim
că suntem vii şi-ntregi,
dar nu ne suntem vieţuire,
ne amăgim că dăinuim
şi ne ascundem
în cuvinte,
cuvinte care ne ucid şi sufletul
şi trupul
şi mersu-n nemurire.

Sunt trupuri
care-şi merg alături,
până la capătul de drum,
sunt oameni
care-şi spun că sunt
şi că trăiesc
deşi sunt morţi,
sunt oameni
care rătăcesc
şi se-ameţesc cu-al lor parfum
sunt oameni
ce se cred viori
dar şi-au pierdut cântarea-n sorţi.

Ne ducem paşii printre vii
dar viii
nu ne văd de nori,
prin labirintul vieţii noastre
ne căutăm
cheia-n noroi,
suntem doar puncte mişcătoare
ce-şi caută raza-ntre sori,
ne ducem paşii către noi,
dar
paşii curg
în lung şuvoi.

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aţi auzit, voi, glasul?

Aţi auzit, voi, glasul
Chemărilor duioase?
De ce grăbiţi voi pasul
Spre stări mai dureroase?

Aţi auzit cuvinte
Ce vin din alte sfere?
(O, nu de prin morminte
Doar colb pot să ofere.)

Aţi auzit expresii
Ce modelează fiinţa
Şi pot crea impresii
Ce-mpodobesc dorinţa?

Aţi ascultat vreodată
Mesajele din Slavă?
Viaţa nepredată
E încă în epavă.

Aţi auzit de-o lume
Lipsită de probleme?
De vreţi numai renume
EL nu o să vă cheme.

Aţi auzit apelul
La trai fără orgolii?
De ce lăsaţi voi zelul
Să zacă pe fotolii?

De-aţi şti ce împlinire
Din Paradis coboară
Aţi vrea o întâlnire
Cu Cel ce-i o Comoară...

Aţi vrea chiar azi Lumina
Să vă cuprindă lin
Şi-aţi arunca neghina
Şi-aţi vrea un sfânt destin.

Lăsaţi, deci, să pătrundă
Rostiri ce dau viaţă
C-a lor suavă undă
Topeşte-un simţ de gheaţă.

poezie de George Cornici (13 ianuarie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bătrân pe malul fluviului

Nu vreau altceva decât să pot vorbi simplu,
să mi se acorde această graţie.
Cântecul ni l-am încărcat de atâtea muzici
că încetul cu încetul se scufundă
şi arta ne-am împodobit-o într-atât
că faţa îi e roasă de zorzoane,
şi trebuie să spunem puţinele noastre cuvinte
pentru că mâine sufletul îşi înalţă pânzele.
Dacă suferinţa este omenească, nu suntem oameni
doar pentru a suferi,
de aceea-n aceste zile cuget astfel
la marele fluviu,
acest sens care înaintează printre plante şi
ierburi,
animale păscând şi adăpându-se
oameni care seamănă şi seceră,
şi printre marile morminte şi micile lăcaşuri
ale morţilor.

poezie clasică de Giorgos Seferis din Cele mai frumoase poezii (1965)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tributul

Plătim acum, ca-n vremurile din urmă
Tribut pentru morminte, vise, griji
Dar pentru mulţi, sufletul nostru moare,
Înlocuieşte viaţa, de artişti.

Eram săraci, săsraci suntem şi-acuma
N-avem prea mult, dar azi suntem n-avem nimic
Ne-a mai rămas doar visul şi minciuna
Şi poate un colindător calic

Acum n-avem nici suflet, nici morminte
Religia de mult e doar o umbră...
Doar Dumnezeu nu mai păzeşte trupul
De viaţa, mult prea grea şi mult prea sumbră.

Dreptate vrem şi-o viaţă mai bună,
Sinceritate, linişte şi pace
Dar cine glasul meu să-l mai audă
Când lumea-i plină azi, de "dobitoace."

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine suntem?

Uităm cine ne sunt strămoşii
Uităm de Mircea şi Ştefan
Uităm cine ne sunt străinii,
Uităm de lance şi duşman.
Uităm ce este Mioriţa,
Uităm de Adevărul sfânt,
Uităm ce-nseamnă conştiinţa,
Uităm de-al poeziei cânt.
Uităm colindele şi Plaiul,
Uităm părinţii, prea cărunţi.
Uităm să zămislim copii,
Şi pe sărman, şi pe flămând,
Şi pe cei morţi, şi pe cei vii,
Îi tot uităm pân–la mormânt.
Dacă uităm, dacă uităm,
Cine suntem, cine suntem...?

poezie de Ştefan Agachi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte-mă!

minte-mă,
dar minte-mă frumos,
spune-mi că din piatra secundei
ai făcut fluier de os
şi mai spune-mi
că pentru tine am murit
şi trupul meu
trece neliniştit prin gândul tău,
sau vine spre tine ca o fantomă,
ca o Cartagină-n flăcări sau ca o învinsă Romă.

când plopii-şi zdrenţuiau frunzele,
foşnetul, durerea,
tu îţi pierdusei printr iluzii
sufletul şi toată averea
şi-ai rătăcit
prin trecutul meu
ca o felină prin junglă,
nu ştiai că dorul de mine
o să te-ajungă.

cu mult mai tristă ca înainte
îţi rumegai gândurile printre cuvinte
şi treceai vindecând uscăciuni,
răscolind amintirile
printre cenuşă, printre tăciuni.
te jucai cu ficţiunile,
surâdeai pentru doi, pentru trei
şi surâs pentru mine n-aveai.

minte-mă azi peste timp,
spune-mi că-n tine doarme
un trup străin
şi c-ai vrea să se spargă
cum în apă se rupe o algă.

demult nu mai suntem noi înşine,
spaţiul dintre noi
s-a dilatat,
s-a făcut ţăndări...

pe coloana timpului rezemaţi,
doi străini, doi amanţi,
tigri zvelţi, ne-adulmecăm mereu,
printre culorile de după ploaie de curcubeu.
umblăm prin sahare uitate de vreme
pierduţi în iluzii, scăldaţi în dileme...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (21 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar noi doi şi nimic altceva

să deschizi o uşă
e ca şi cum ai trage aer în piept

doi oameni pe un peron
tu
cu pumnii încleştaţi
eu
căutând să te fac să zâmbeşti

uităm pentru o clipă
tot
şi parcă
pe undeva laşi să se vadă
un surâs
crispare?
ori
înainte de toate
cum răsare soarele
printre privirile noastre

eu
doar o fărâmă din acele multe cuvinte
tu
un amalgam de reproşuri

împreună, însă
o poveste de dragoste

dacă merg pe o stradă tu mergi pe cealaltă
nici umbrele
n-ar putea să facă mai mult

umbrele sunt pentru cei pierduţi
eu am totuşi vaga impresie
că ne vom spune
până la capăt

să nu mă întrebi
vorbele sunt de prisos
cuvintele...
sunt atât de multe încât
nu pot

e mai bine să tac?
crezi tu că e mai bine
să o luam fiecare pe acel rahat
de drum diferit
ca şi cum...
dar dacă asta înseamnă o pierdere

spune
ce doare mai mult decât un cuvânt

un pahar cu apă nu e de ajuns
aşa cum nu e deajuns
să spui
punct... şi de la capăt

mereu faci aşa
dar uiţi atunci când suntem noi
să fii tu

gata cu asta
tot timpul cauţi un argument
chiar şi atunci când cafeaua dă pe afară

dacă ţin pumnii strânşi
poate că încă mai este ceva
poate acea boare de vânt
sau doar valurile mării
mângâindu-te
şi eu...
eu
căutând printre atâtea singurătăţi
pe
doar una

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până trece lumina prin el

Luna de pe cer
luna dintr-o băltoacă
ia ursul şi joacă
joacă-l pe vecin, joacă-l pe primar
agaţă-l de felinar
până trece lumina prin el
şi se face cuminte ca un căţel

Cine geme, cine se teme
lustruieşte toată ziua la steme
pentru oameni mari, pentru oameni mici
care le pun la spinare şi urcă
iar acolo unde calcă, spurcă
şi nu mai vin niciodată îndărăt
nici prin zloată, nici prin omăt

Câte noduri, câte poduri
trăim într-o lume de coduri
nu mai poate nimeni să le dezgroape
şi între ele numai atrape
degeaba mă perii, degeaba mă sperii
că nu poate nimeni să te scape

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

V-aţi pus vreodată această întrebare: cine este aproapele nostru? Probabil că nu, pentru că nu se pare că avem răspuns în orice moment. Însă nu cred că este aşa. Am fi tentaţi să spunem că aproapele nostru sunt cei de lângă noi, familia, rudele. Hristos însă ne spune că nu acesta este răspunsul pe care-l aşteaptă de la noi. Când rostim cuvântul "aproapele", suntem tentaţi a ne gândi la distanţă, la ceva de lângă noi. Dar Hristos trece peste această distanţă şi vrea ca între noi şi "aproapele" să nu fie nici o distanţă, ci "aproapele" să fie în noi, în inima noastră, să-l primim în inima noastră cu toate problemele, cu necazurile lui, aşa cum a făcut samarineanul din parabola spusă de Iisus Domnul învăţătorului de lege şi nouă, celor de astăzi, în duminica rânduită a se citi în toate bisericile şi mănăstirile noastre.

Ioan Selejan în Pe cărarea Raiului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hunt dogs

drumuri închise lângă alte drumuri închise.
derapaje continue înspre

fabricile de ciment care ne-au construit
oasele. pentru că ele trebuie să reziste

atunci când alergăm spre destinaţii necunoscute
prin pădurile de brazi aşa ca cerbii urmăriţi de
câinii de vânătoare.

*

de la luptele mici - până la luptele mari
soarele e cel care care se face din ce în ce mai aspru.

ca şi cum ar apune peste fricile noastre
într-o cameră întunecoasă.

*
printre gratii te văd.
e lumina care nu încetează să mişte.
de la alt soare
cel pe care îl poartă oraşul în piept.
dar şi el e o rană prin care poţi
să traversezi de la un mal la altul

şi atunci
te simţi
ca un câine urmărit de ecarisaj & din nou
ştii că drumurile închise stau lângă alte drumuri închise.
şi tot ce se mai zbate cu energia unui reactor nuclear

nu este fuga

nu sunt oasele tale de piatră.

*
este inima ce pulsează absorbită în sânge.

noi suntem cei care înfruntăm viscolul zi de zi
până plâmânii noştri se prefac în mormanele de zăpadă
de la marginea drumurilor
peste care au trecut lamele de ras ale maşinilor de deszăpezire.

acum respirăm aerul îngheţat & aşteptăm. aşteptăm. aşteptăm.

moartea sau dragostea - neoane sclipind anemic
aici lângă uriaşa groapă de deşeuri a oraşului.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii cu o educaţie precară se plictisesc mai uşor. Şi atunci printre altele, vorbesc despre alţi oameni la o sămânţă la colţul blocului. Ar fi o mare greşeală să pleci urechea la vorbele unor oameni care scot nişte sunete lipsite de orice justificare sau argument. Anturajul este esenţial. Eşti media celor cu care te înconjori. Cine se aseamănă se adună. Cu cine te înconjori şi cine sunt aceia care vorbesc despre tine şi îţi spun ce şi cum e mai bine? Ce rezultate au? Nu ai un anturaj de calitate? Nici o problemă, înconjoare-te cu cărţi, documentare şi educaţie. Vei avea cel mai şmecher anturaj posibil de la care chiar ai ce să înveţi. Mulţi oameni sunt lipisiti de empatie şi compasiune şi nu ştiu cum e în papucii noştri. Multor oameni le merge gura aiurea pentru că nu ştiu cum e în realitatea noastră, nu ştiu provocările şi obstacolele noastre, lupta ce o dăm şi munca interioară şi exterioară la care suntem înhămaţi. Oamenii privesc doar suprafaţa şi apoi dau din gură pentru că aşa stă în firea oamenilor needucaţi să privească în profunzime. Am fi fraieri să ne lăsăm la mila influenţelor unor oameni incapabili de a vedea punctul nostru de vedere. Lasă-i să vorbească, tu fă-ţi treaba. Într-o zi se vor uita la tine şi îşi vor lua notiţe. Unii oamenii sunt pur şi simplu distructivi şi autodistructivi. Dacă vor să îşi facă rău, să îşi facă lor. Tu protejează-te şi păstrează o distanţă sănătoasă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uităm...

Să nu uităm că suntem oameni,
c-avem o viaţă,
numai una,
Să nu ne pierdem prin fantasme,
s-avem impresia unui idol;
să fim precum o trinitate
mereu uniţi şi-n echilibru
căci toţi suntem copii ai Evei,
mereu egali, de la-nceputuri
şi toţi accedem la dreptate,
deşi ea...
e numai una.

poezie de Ruxandra Larisa Mureşan (6 septembrie 2009)
Adăugat de Ruxandra Larisa Mureşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea de-o clipă

Colindă-mă, iubito, cu miile de fluturi
În soarele acesta de foc şi de pârjol,
Dar lasă-ţi pleoapa albă, pârleaz dinspre-ntuneric,
Să lumineze zorii când noaptea-mi dă ocol.

Şi mieii dimineţii să pasteleze plaiul
În liniştea de azi şi, poate, cea de mâine,
Când inima, ce bate în pieptul tău, rescrie
Volute de lumină şi miez dospit de pâine.

Tu vii dintr-o baladă, sortită grea risipă,
Ca să renaşti prin cântec aleasă melodie.
Colindă-mă, iubito, cu miile de fluturi
Prin viaţa mea de-o clipă şi dorul - vesnicie!

poezie de Nicu Petria
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În lumea aceasta
îmbibată de
droguri şi violenţă extremă,
ameninţată de
tehnologia modernă,
în goana absurdă
după avere
uităm să mai fim oameni
cu sufletul pur,
iar inocenţa de altădată
din privirile noastre
se transformă
treptat, involuntar,
în ură, invidie şi nepăsare...
astfel uităm să vedem
frumuseţea naturală
ce ne înconjoară,
uităm să admirăm
răsărit şi apus,
uităm să privim
fluturii cum zboară
şi un curcubeu de speranţă
de ploaie adus...
uităm să admirăm
cum cad frunzele din copaci,
dezvelind crengi încâlcite
peste care cad jucăuşi
fluturi de gheaţă
într-un dans necontenit
al vremurilor trecute şi viitoare...
şi astfel uităm
chiar şi uitarea
ce cade grea
peste sufletele noastre
demult uitate...

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnificaţiile vieţii noastre şi a planetei noastre fragile sunt după aceea determinate doar prin propria noastră înţelepciune şi prin propriul nostru curaj. Noi suntem custozii sensului vieţii. Tânjim după un părinte care să aibă grijă noi, care să ne ierte pentru erorile noastre, şi să ne salveze de greşelile noastre copilăreşti. Dar cunoşterea este preferabilă ignoranţei. Este cu mult mai bine să îmbrăţişezi adevărul dur decât o fabulă liniştitoare. Dacă tânjim după un scop cosmic, atunci să ne găsim noi înşine un obiectiv demn.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare zi... (După poezia "În fiecare zi..." de Romulus Vulpescu)

În fiecare zi suntem minţiţi
De cei apropiaţi şi de vecini
Şi chiar de suntem foarte des păţiţi,
Uităm şi gestul, şi-ale lui pricini.
Ne amăgeşte soaţa, când şi când,
Şi suferim, dar îi permitem încă;
Ne reculegem apoi, meditând,
Precum yoghinii, în tăcere-adâncă.

Ne răsucim în aşternutul rece,
Înfriguraţi de-atâta aşteptare,
Silabisind, atunci când timpul trece,
O mantră nouă, pentru remontare.

Ne pomenim, apoi, turbaţi de chin,
Că gardul la vecina ‒ parcă nu-i! ‒
Înfierbântaţi, dăm peste alt vecin
Şi de-o nevastă, care nu-i a lui!

În fiecare zi, noi aşteptăm,
Să fim iubiţi şi ne disperă zvâcul,
Iar pân' ne trece, lesne, acceptăm,
Că viaţa-n doi prezumă amantlâcul.

parodie de Mirela Grigore din Un râs asumat, după Romulus Vulpescu
Adăugat de Mirela Grigore
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doru-i dor atunci când doare

Du-mă, dorule, acolo
Unde dorul nu mai doare,
Du-mă unde ştii că nu-i
Înspre dor nici-o cărare!

Du-mă, dor, poartă-mă-n codru
Printre pomii desfrunziţi
Să le-alin sufletu-n geamăt
Că-s de doruri bântuiţi!

Du-mă, dorule, şi-mi poartă
Paşii dorului din mine
Unde crezi că voi găsi
Un alt dor să mă aline!

Du-mă, dor, prin lacrimi verzi,
Printre frunzele în jale,
Prin păduri fără de urmă,
Doar sub paşi a mea cărare!

Dor nebun, făr' de astâmpăr,
Poartă-mă pe unde crezi
Că mi-oi stinge focul greu
Sorbind roua din livezi!

Du-mă şi pe lacu-ncins
Când îmi arde doru-n noapte
Să-l înec şi-apoi să-l plâng
Printre hohotul din şoapte!

Şi cu lacrime de nufăr
Să-l jelesc a mia oară,
Iar cu-al tremurului glas
Să-l mângâi ca să nu-l doară.

Du-mă, dor, pe unde ştii,
Peste lume, peste mare!
Doar murind de dor simţit-am
Doru-i dor atunci când doare.

poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne e greu şi să fim oameni, oameni cu trup şi sânge adevărat, al nostru; ne ruşinăm de asta, considerăm că e o mare ruşine şi tare ne mai place să fim nişte oameni universali nemaivăzuţi. Suntem născuţi morţi şi, de altfel, de mult nu mai suntem născuţi din părinţi vii, iar asta ne place din ce în ce mai mult. Am prins gustul. În curând ne va trece prin cap să ne naştem cumva din nişte idei.

Dostoievski în Însemnări din subterană
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre linişte

mai trec prin cimitire uneori,
e un peisaj inedit, mai ales toamna,
nicidecum sumbru

drumul pare mai liniştit câteodată printre cruci,
în oraşul de la capătul lumii

este un drum neumblat din deşertul umbrelor,
este o scurtătură prin oraşul păcatelor,
printre cruci, pe unde mai trec
uneori,
când oamenii nu mai încap unul de altul prin cetăţi.
când oasele mă încearcă,
când mă îmbolnăvesc de dorul tău,
când se răceşte întunericul
şi tace insuportabil

mai trec pe lângă cimitire uneori,
ca pe lângă Purgatoriul lui Dante.
ocolesc cu grijă
oraşul celor şapte păcate

pare o cale mai sigură către casă,
e drumul spre linişte

corbi uriaşi stau cocoţaţi
sinistru
pe o gară fără trenuri,
într-un oraş de la capătul
timpului,
croncănesc diabolic, tot mai tare,
atunci când trec
printre cruci,
uneori.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul

[Complexitatea depăşeşte spiritul]

Închis în adâncul minţii mele
De probleme, griji, nevoi
Mai bine stau aici pe viaţă, decât să fiu ca voi
Avem vina în buzunare, dar pledăm nevinovaţi
Suntem experţi în a creea măşti... La asta suntem talentaţi
Ne bucurăm când lumea-i palidă, posomorâtă
Doar să râdem ştim,
Dar de fapt uităm un lucru, uităm oameni să fim

Om... Ce înseamnă oare?
E om cel ce stăpâneşte viciul?
Sau e om cel ce dă cu biciul?
E om cel ce cu greu trăieşte
Sau e om cel ce jefuieşte?

Omul, o creaţie complexă de un creator beţiv
A amestecat emotii şi le-a dat sens fără motiv,
Omul, e bun sau rău? Sau cum vrem noi sa fim?
Daca pentru noi e mult... Pentru altul e infim.

poezie de Theodor Gudila
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!