Dramă din copilărie

într-o zi de toamnă încinsă
oraşul de provincie târg de săptămână
privea cum pe podul îngust
se petreacea o dramă proletară,
de sub roţi de tractor se vedea zdrobit
un trup uman ce avea să fie îndelung plâns,
preoteasa se grăbise să ajungă în cimitir
să-şi aducă obolul părinţilor decedaţi
în grabă uitase să privească în faţă
lovită în plin se întindea acum pe caldarâm.
Ea, spunea oraşul, mai tot timpul era tristă, îndelung
ofta, din pricini multe suferea vădit,
preotul sufleteşte o plângea amarnic
văduv şi cu un prunc pe cap,
la înmormântare toţi chiriaşii popii au mâncat de post
şi de grabă să-l îmbărbăteze i-au ţinut isonul,
eu ca un prunc rătăcit în amiază îi priveam
cum vărsau vorbe şi din colţ de drum
le vedeam frământarea ce o povestesc,
acum de grabă voi semna, precum poetul întristat
nu doresc cuvinte alese să le potrivesc
dar ştiu că preotesei îi stătea bine
în scriu de nuc învelită în voaluri şi multă mătase,
cerul amarnic o plângea la mjloc de drum.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplarea

vreau să alung din gând

întâmplarea tristă a copilăriei

dintr-un sat de munte

pe care l-am lăsat în urmă,

cu pasi grei mi-am îndepărtat privirea

de la chipul grav

al pădurarului văduv

a cărui consoartă în flacări şi-a găsit sfârşitul,

era veselă femeia, harnică, gospodină aleasă

între ea şi astru părea a fi o idilă

era mândră de grădina sa încât razele lui o mângâiau,

ea pornită a fost deodată

rufe ca să spele

dar nu oricum ci cu benzina lângă plita încinsă

într-o bucătărie de vară toată din lemn,

însă neatenţia, o scânteia a scapăt din sobă

şi iute focul s-a înălţat,

ardeau hainele, îi ardea părul
spasmele cuprindeau trupul
strigatul puternic stăpânea văzduhul
însăşi soarele s-a întristat şi de grabă s-a ascuns,

eu prunc priveam cu groază

pădurarul nu avea apă şi încremenit alerga să stingă

ce nu se putea,

arunca asupra ei pături şi nisip

dar degeaba focul se întindea trupul femeii nu se mai mişca,

disperarea se clădea în jur ca o temelie fără de cătare,

plângeam mărunt ascuns în tacere ce puteam să fac?

în suflet port tăişul ca de cuţit al întâmplării

înfipt adânc de cumplita moarte a primului om văzută de mine

scriu cu gând curat fapta să o uit dar să o şterg este greu are urme adânci.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul

Ca un piept dezvelit, într-o piaţă publică,
Stă soarele proptit în cârca norilor:
Impietate pentru sfinţii sacrificaţi
Pe scările catedralei.
Jos, oraşul plin
Cu sensuri giratorii
Veghează ca moartea să nască veşnicie.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul de provincie copleşit sub soarele nemilos de iunie

în oraşul de provincie cu două catedrale falnice
erectate nemilos chiar în inima lui
oamenii se târâie, abrutizaţi de soare,
pe asfaltul moale
transpirându-şi în tăcere vieţile goale
pe strada principală

în oraşul de provincie cu singurul său cinematograf -
mişună nestingheriţi şobolani uriaşi
şi câţiva adolescenţi excitaţi se pipăie febril pe întuneric
şi mănâncă popcorn din pungile jumbo size

în oraşul de provincie o pisică tărcată
se furişează pe lângă zidul crăpat
al unei alimentare -
e atât de slăbită încât i se văd coastele
şi burta îi e lipită de şira spinării -
doar foamea i se mai vede
în ochii lărgiţi de frică
în drum spre tomberoanele de gunoi

în oraşul de provincie copleşit sub soarele nemilos de iunie
deznădejdea se insinuează parşiv peste tot
în betoane, în blocurile coşcovite
în magazinele de haine second-hand
şi în tăblăria încinsă a maşinilor grăbite

în oraşul de provincie uitat de toţi zeii
şi demonii creştinătăţii
în care visele au murit de mult
singura luptă demnă de a mai fi purtată
este să nu-ţi pierzi minţile
să ajungi întreg până la dimineaţa zilei următoare

poezie de Adrian Creţu din Orice om este un cântec fără rimă (2 martie 2012)
Adăugat de cretumadrian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epopeea

păcatul ca un burete
absoarbe impurităţile
ce te alcătuiesc vărsând asupra ta
întuneric şi frică, grabă
cum ar spune criticii
traversând epopeea
travestiţi în salvatori, după
ieşirea prin cuvânt ei
asemeni uliului
spintecă prada,
o tranşează pentru pui,
tu
poetul vinovat care a născut
cu o secundă mai devreme poemul
transfigurat de realitate
trăieşti
sub anarhia timpului
distilat în cuvinte.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul

nu de mult
oraşul acesta al lungilor plimbări
te întâmpina cu parcurile sale
astăzi tăcute amintiri în voia nopţii,
copacii ademeneau vara
ca pe o tânară înfierbântată în iubire.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângea oraşul că orfan rămâne

Plângea oraşul că orfan rămâne
Iar oamenii plângeau că despărţirea vine
Şi-n plânsul cel durut şi dublu
Suna ceva lugubru.
Lumea pleca că nu mai putea
Trăi într-un oraş cu cea
Care ziua dicţionare le vindea
Iar seara în denunţ îi răstignea.

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pruncul minunat

Vremea e în fapt de seară
Totul este liniştit,
Doar păstorii cu mioare
Stau şi totu-i neclintit.

Jos, în staul, lângă vite
Maria e frământată,
Iosif cu blânde cuvinte
Aşteaptă să nască odată.

Singuri sunt, vin de departe
Şi abia s-au aşezat.
Au cătat la multe case
Pentru noapte un loc de stat.

L-au găsit cu greutate
Fiindcă toţi i-au refuzat
Dar, afară nu se poate
Să rămână de-nnoptat.

Maria este trudită
A făcut un drum prea greu
Iar vremea e împlinită
Pentru Copilaşul său.

Liniştea şi pacea adâncă
E-ntreruptă... Vin din cer
Îngeri care slavă-I cântă
Pruncului plin de mister.

S-a născut Cel aşteptat
Fiul Tatălui Ceresc,
Pământul s-a luminat
Toate despre El vorbesc.

Îngerii, roată au făcut
Şi-n onoarea Lui cântau
Întreg Cerul a văzut
Osanale se auzeau.

Păstorii când au aflat
Grăbiţi au venit să-L vadă
Pe Pruncul cel minunat
Căci, nu le venea să creadă

Că atâta de aproape
S-a născut un Prinţ Ceresc
Într-un loc umil, în noapte.
Acum să-L vadă doresc.

Ei tare s-au minunat
De Pruncul cel luminos
Mieluşei în dar I-au dat
Celui Sfânt, Isus Hristos.

Pretutindeni au vestit
De minunea cea văzută
Despre Prunc toti au vorbit
Şi de îngerii ce-I cântă.

Magii de la răsărit
Conduşi de o stea veneau
Şi cu toţi când L-au văzut
În faşa Lui se-nchinau.

Daruri multe I-au adus
Pruncului din cer venit,
Lui Irod nu i-au mai spus
Despre Prunc, că L-au găsit.

Pe altă cale s-au întors
Pe Irod l-au păcălit,
Să nu-i spună de Hristos
Locul, unde L-au găsit.

Peste tot e bucurie
Scriptura s-a împlinit
Din a Lui Împărăţie
Pruncul cel Sfânt a venit.

Cântă Cerul şi Pământul
Pentru Pruncul minunat
Iar vestea zboară ca gândul
Şi de ea, toţi au aflat.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan din Voi merge pe urmele Tale (13 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripile noastre

Sânul tău gust al piersicii plânge
în epava unui vis răstignit
expus zborului neterminat
nu-ţi fie frică,
norii poartă chipul nostru
vom avea aripi
din tencuială trupurile captive
se vor desface în lumină
uşile deschise
vor lăsa iarna în toamnă
este timpul
să abdicăm
din visul care decora altădată cerul
în căutarea primăverii.
Nu-ţi alunga zâmbetul
vreau să-l păstrez
în fiinţa care se zămisleşte
din foc şi cuvinte
în liniştea aşternută
vom avea aripi

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg violet

Amurg de toamnă violet...
Doi plopi, în fund, apar în siluete
- Apostoli în odăjdii violete -
Oraşul e tot violet.

Amurg de toamnă violet...
Pe drum e-o lume leneşă, cochetă;
Mulţimea toată pare violetă,
Oraşul tot e violet.

Amurg de toamnă violet...
Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete;
Străbunii trec în pâlcuri violete,
Oraşul tot e violet.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuitorii

nu ştiu dacă ţi-am spus
dar în lumea mea se merge invers
adică în mâini
şi avem toţi frunţile julite de pietre şi de timp
când se roade carnea după falangele degetelor
le desprindem de noi şi le facem fluiere
ca apoi strânşi în jurul focului
să cântăm din ele
cu bucurie uneori dar şi cu ciudă
- să ne auzi cum urlăm din degete a durere!

de cum intrăm în această lume
ne dezbrăcăm în grabă
hainele lumeşti
altfel ne-ar arde carnea
şi sângele
în goana nefirească a cailor verzi

cineva mi-a vorbit despre
cimitirele zburătoare din est
tu erai sceptică ai râs un ceas întreg
apoi am primit o invitaţie
de la marele şef
voi avea loc în faţă la business class
şi de acum voi zbura toată moartea
şi o noapte cel puţin
cât să mă obişnuiesc
cu aerul tare de acolo din înălţimi
cu orbul vecin
vrăjitorul de cuvinte
şi cu sârmă legat la mâini

Stratan spunea că a venit odată
moarte la el şi i-a dat un sac
- Macină vorbe, i-a zis
de atunci umblu tot timpul
cu o piuă în mâini
când obosesc
zdrobesc grâu pentru colivă
şi cuvinte de duh

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

poetul un copil mare
rătăcit între manuscrisele
pe care se află
într-o dezordine absolută
litere din alfabetul
creat
dintr-un alt alfabet
al unei limbii
cunoscute doar lui
niciodată liniştea
nu-l învinge
astfel încât
poate auzi rostogolirea
lucrurilor grave
în cer

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, doamnă

E tristă toamnă şi e trist afară plouă
Din ochii mei din picături de caldă rouă
Aş vrea o clipă doar la ochii tăi de foc să mă-ncălzesc
Dorul dintr-înşii să-mi poftesc

În sufletu-mi se frâng dureri nebănuite
Şi se aprind aceleaşi veşnice ispite
Şi se răsfrâng in simfonii de lacrimi fără de popas
Cântecul durerii fără glas

Adio, doamnă
În sufletu-mi de-atâta plâns îndoliat
Acum e toamnă
Adio, doamnă
Voi rătăci de-acum de dor înfrigurat
În trista toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă

Adio, doamnă
În sufletu-mi de-atâta plâns îndoliat
Acum e toamnă
Adio, doamnă
Voi rătăci de-acum de dor înfrigurat
În trista toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă.

cântec interpretat de Gheorghe Ionescu Gion, muzica de Ionel Fernic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul plângând

Calul plângea. Era deja seară.
În spatele casei grânele aşezate în stog scânteiau
lumini ieşeau din ele
încât cu inima uşoară cu greu ai fi trecut
pe sub acoperişul uscat de arşiţă.

Calul plângea. Cine a observat nu mai ştiu
Toată familia a părăsit veranda
alergând în livadă unde rezemat de gard
calul nostru plângea

Şi i-au sărutat calului nările
i-au prins în coamă funtiţe şi pene de păun
Ovăz şi trifoi i-au pus la gură
cineva i-a adus o jucărie dar calul
n-a vrut să se joace
a dat-o de-o parte cu capul plângând

Atunci au început să-i cânte psalmi
cântece de război Au încercat să se apropie
de el în caschetă militară
în pielea de vită a lui Gingis Han
dar calul plângea stând tolănit
în animalice lacrimi

Şi plângea şi atunci când toţi
pe braţe l-au purtat cântând
şi ca pe bolnav în dune de puf
l-au învelit din toate părţile

Calul plângea. În urma lui stogul
se freca de livadă scutura ovăzul
necheza animalic.

poezie celebră de Tadeusz Nowak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

fără zestrea de cuvinte
poetul este orfan
supravieţuitor
al nopţilor
în care se repetă epoci
irevocabil de veghe
timpului

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire pe un colţ de rai

a face dragoste cu o femeie urâtă,
ce a pierdut îndemânarea
de a urca în copacii de pe umerii tăi
să caute răsăritul,
şi să-l soarbă cu ochii tentată de buzele tale
uneori dulci,
alteori amare
precum cafeaua servită de diabetici,
şi care să-şi piardă ultima picătură de iubire
iubindu-te pe tine,
zeu mistificat
este ca şi cum ai plânge de frumuseţe la un colţ de rai unde sfinţii îşi plimbă câinii în lesă,
şi ştiu că nicio femeie nu este urâtă
când este a ta.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe în noapte

prin geamuri sparte de gânduri
treceau timpuri în grabă
venisem să cânt o baladă
la plecare a rămas doar cuvântul

uitase să ningă
rămăsesem blocat între fulgi
veneau oameni grămadă să vadă
eu priveam la distanţă de un an

uneori mai croiam câte-o toamnă
eram absentul grăbit dintre voi
mai chemam iarăşi în grabă
cuvântul rătăcit între sfinţi

eram tu şi eu
două drumuri pe un deal
în cutia poştală
a rămas un cuvânt ireal

era linişte oarbă
eram rebelul romantic pe corzi de vioară
legasem cuvântul cu o floare
să cânt, să cânt ce vă doare

priveşte-ne iubito, priveşte-ne iară
doi nebuni într-o cameră goală
era rece, mi-era frig în cămară
erai fulg, iarăşi şi iară

te-ai schimbat atunci în primăvară
bătea vântul în plete răzleţe
colindam printre gene
despre iubiri trecătoare

şi mă pierd între cer şi pământ
femeie, te caut în tainic descânt
să păşim ilogici şi puri
mai departe în noapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul Betleem

În oraşul Betleem într-o noapte fără stele,
S-a născut un copil plăpând, dar cu inima plină de putere.
În oraşul Betleem trei magi vineau să vadă minunea sfântă,
Şi un imn de laudă să-i cânte.
În oraşul Betleem a fost mare sărbătoare,
Căci glasul pruncului sfânt se auzea de la munte până la mare!
Şi de două mii de ani încoace el se aude mereu.
Şi ne spune să trăim în pace!
Şi să-l iubim pe Dumnezeu.
În oraşul Betleem şi acum oamenii se închină.
Unde s-a născut pruncul divin din bunătate şi lumină.

poezie de Vladimir Potlog (26 decembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula parvenitului

Un individ (sau individă)
În drum spre scaunul înalt,
A reuşit din primul salt,
Să şi-l ocupe-avid (avidă)

Vă relatez succint, acum,
Cum a scurtat puţin din drum,
Dibace şi perfid (perfidă):
Călcând pe umeri şi pe cap,
Urcă în sărituri de ţap,
Aproape-n vârf de piramidă.

Dar scaunul de-atâta tolănit,
S-a-mbolnăvit de scârţâit,
Sub atmosfera de acid (acidă)

Un leac în grabă a găsit,
Şi c-un molar l-a-nţepenit,
"Artistul" insipid (sau insipidă)

Cum a-nţeles care-i folosul,
Punând mereu la treabă "osul",
S-a dovedit valid (validă)

Morală dublă

Pentru timpul care vine,
Să vă meargă bine gura,
Ascultaţi-mă pe mine:
Nu vă neglijaţi dantura!

Când nu te-ajută harul minţii,
Un scaun poţi să-l ţii cu dinţii!

fabulă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Nicolae Bunduri
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul

Noroiul hohotea împrejur.
Numai el, cuminte
se oprea din când în când
îşi scotea un ochi
înghiţându-l în grabă,
salivând ca un vânător
de elită.

Înapoiaţi-mi capul...
înapoiaţi-mi capul!
striga trecătorilor.
Eu am vrut doar
să-nchipui
un peisaj senzual.

În orbită, îi apărea alt ochi
pe care îl scotea cu grabă
şi-l întindea curioşilor.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul în care tu locuieşti

Am fost în oraşul în care tu locuieşti,
Speram să te zăresc păşind pe stradă,
Să fii pe un balcon unde stai şi priveşti,
Sau să te văd la o fereastră într-o veche mansardă.

Erau mulţi castani înfloriţi, străjeri la drum,
Totul mirosea a zenit şi speranţă,
Dar nu te-am vazut, nici nu aveam cum,
Probabil erai plecată, undeva în vacanţă.

Şi liliacul era înflorit, cel alb şi cel violaceu,
Cerul albastru, părea înlţat de un curcubeu,
Ce îi sprijininea bolta, ca un bătrân lacheu,
Dar între toate, nicăieri nu vedeam chipul tău.

Cred că am să mai trec prin al tău oraş,
Măcar să-i respir primăvăratecul aer,
Pe ale castanilor frunze să-ţi scriu un răvaş,
Şi să mai deapăn al amintirilor caier.

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!