Fabula parvenitului

Un individ (sau individă)
În drum spre scaunul înalt,
A reuşit din primul salt,
Să şi-l ocupe-avid (avidă)

Vă relatez succint, acum,
Cum a scurtat puţin din drum,
Dibace şi perfid (perfidă):
Călcând pe umeri şi pe cap,
Urcă în sărituri de ţap,
Aproape-n vârf de piramidă.

Dar scaunul de-atâta tolănit,
S-a-mbolnăvit de scârţâit,
Sub atmosfera de acid (acidă)

Un leac în grabă a găsit,
Şi c-un molar l-a-nţepenit,
"Artistul" insipid (sau insipidă)

Cum a-nţeles care-i folosul,
Punând mereu la treabă "osul",
S-a dovedit valid (validă)

Morală dublă

Pentru timpul care vine,
Să vă meargă bine gura,
Ascultaţi-mă pe mine:
Nu vă neglijaţi dantura!

Când nu te-ajută harul minţii,
Un scaun poţi să-l ţii cu dinţii!

fabulă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Nicolae Bunduri
Comentează! | Votează! | Copiază!

salvare

Salvarea

Echipă mai mereu pe drum
Ce-ţi spune numai lucruri certe:
Când pleacă: - Demarăm acum!
Când vine: - Dumnezeu să-l ierte!

definiţie epigramatică de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scaunul

Întrebat de-are valoare
Scaunul, mi-a zis, ritos:
"Este un articol care
Te-ajută s-ajungi la os...!"

epigramă de Ştefan Boboc-Pungeşteanu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui parvenit

Ocupând un post de zmeu,
Zise, din adâncul minţii.
- Scaunul este al meu
Şi-l voi apăra... cu dinţii.

epigramă de Dumitru Grama din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masa şi Scaunul

I

Zise Masa către Scaun
"Îmi vine să scârţâi şi să scheaun,
Mă doare capul de căldură,
Iar la fiecare picior am câte-o bătătură!
De-am avea şi noi parte de-o plimbare,
Am mai schimba o vorbă despre una-alta sau cutare!
Te implor, hai afară până nu mă vezi knock-down!"
Zise Masa către Scaun.

II

Scaunul, privind spre Masă:
"Fată, ideea asta tu deoparte lasă,
Cu vorbe goale prea te-îngraşi,
Ştii doar că noi nu putem face nici doi paşi!"
Zise Masa c-un oftat:
"Ţi-e teamă să ieşi la aer curat?
Am câte ai şi tu, patru picioare,
Hai să facem o-încercare."

III

Aşa că-împreună, iavaş-iavaş,
Au pornit-o en fanfare către oraş,
Tropăind când la deal şi când la vale,
Dând curioase, ici şi colo, rotocoale.
Adunaţi în jurul lor, buluc,
Oamenii voiau să ştie un' se duc:
"Iată, Masa şi Scaunul, în pas de ştaier,
Au ieşit la plimbare să ia aer!"

IV

Dar coborând pe-un drum, pe-o alee, pe-o cărare,
Spre-un castel înalt din vale,
S-au rătăcit într-un loc cu multe ape şi imaşuri,
Hălăduind, încoace-încolo, multe ceasuri.
Până când, pentru-a se şti iar în siguranţă,
Au plătit o Raţuşcă măcăneaţă,
Un Şoarece şi-un Cărăbuş, din iarba deasă,
Să le-arate drumul înapoi spre casă.

V

Bucuroase,-au şoptit încetişor,
"Să sărbătorim, frăţiorul meu fermecător,
Călătoria noastră-n oraş, pe dealuri şi pe luncă!
Să mâncăm fasole deci, cu şuncă!"
Plini de voie bună, Şoricelul, la sacou de pluş,
Răţuşca şi cafeniul Cărăbuş
Au cinat şi-au dansat pe scaun şi pe masă...
Apoi, fiecare-a plecat spre patul lui de-acasă.

poezie de Edward Lear, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet pentru David

Mă supăr tare şi-l desfid
Şi chiar îl sudui de toţi sfinţii,
Pe-acela care,-n noaptea minţii,
Îi stă în cale lui David...

E lung pământul şi arid,
Din ce în ce-s mai scumpi arginţii,
De viaţă tragem cu toţi dinţii
Şi mai schimbăm câte-un partid.

Însă, oricât de grea mi-e viaţa
Şi-oricât mi-e traiul de acid,
Când vine, Doamne, dimineaţa,

Şi-mi văd nepotul, pe David,
Din cale-mi fuge, iute, ceaţa,
Şi-s mai bunic, şi-s mai... valid!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofiţerul: Vă rog! Aşezaţi-vă pe canapea...
Autorul: Nu! Vreau să stau puţin pe scaunul dumneavoastră! (Se trânteşte pe scaun, la biroul Ofiţerului.) Aţi făcut o mare greşeală, ridicându-vă. În felul acesta, postul dumneavoastră a devenit vacant...
Ofiţerul: Domnule! Pentru această funcţie trebuie să daţi concurs!
Autorul: Lăsaţi-mă să ocup, interimar, acest fotoliu! Lăsaţi-mă să mă pun, o clipă doar, în pielea cea mare şi bine tăbăcită a statului...
Ofiţerul: Aveţi grijă! Scaunul acela cere multă răspundere!
Autorul: Sunt absolut convins! E un scaun greu încercat. A susţinut o mulţime de funduri, de toate culorile politice. Scaunul acesta a cunoscut întreagul curcubeu electoral. Tot ce înseamnă lumină albă, în descompunere...

replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forţa imaginaţiei), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scaunul

Piesă într-o garnitură
Lângă masă, pat, dulap;
Are unul bun de gură
Scaun stil, dar nu la cap.

epigramă de Ştefan Marinescu din Păcate amestecate (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scaunul

Unii-n scaun se dezmiardă
Şi în piele nu-şi încap
Stau în el ca să nu-l piardă,
Alţii însă îl au în cap.

epigramă de Petre Gigea-Gorun din revista "Cugetul" (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupoi (vesel): Ai văzut, Vulpescule! Lucrurile s-au lămurit. Credeam că am încurcat-o. Când colo, ne-am ales cu o primă... Ştiam eu că tovarăşului colonel îi plac rimele!... Ogor, spor, popor, informator! De-acum încolo voi vorbi numai în versuri! Pentru că rima rimează cel mai bine cu prima! (Se uită mirat, la Poet, care stă prăbuşit în scaun). Ciucă, Măciucă! Ce caută acest rebut capitalist pe scaunul meu de securist? (Declamă). Ce caută acest golan, pe scaunul meu de căpitan?
Măciucă: I-a cedat conştiinţa, când scria declaraţia...
Ciucă: S-a prăbuşit sub povara regretelor, tovarăşe căpitan...
Lupoi (se exprimă în versuri): Ridicaţi-l imediat! Scaunul acesta e pentru fii de ţărani şi muncitori! Nu pentru ciocoi şi trădători...

replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar cosit

- Maica Domnului, ţi-am adus şi Ţie
păpădie cosită proaspăt,
s-o atingi, că ştiu cum e
să stai
pe un scaun, în Cer,
şi să nu poţi să atingi, iar, iarba,
florile, spuse copilul din
scaunul său, cu rotile.
Mie aşa mi-aduc, uneori,
când îi rog şi
ce bine e, Stăpână!
Şi ce mai plâng
când mi se ofilesc în poală!
Şi-aşa aş vrea
să mă răstoarne – odată şi-odată-
în iarba necosită!
(...)
-Tu ai vrea, Celesto, întrebă Poetul,
să cazi în iarbă ca orfanii care nu...
nu pot să meargă,
să Te răstorni din scanul
din Cer,
odat' cu ei,
când vor s-atingă firul ierbii - viu –
cu genele înlăcrimate?

poezie de Dana F. Zaharia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scaunul - definiţie

Suport pe care te-odihneşti,
Sau stai să practici sportul minţii,
Răspunsul la... nevoi fireşti...
De care mulţi se ţin cu dinţii.

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resemnare

Nu te gândi la trecut;
Nu faci decât să trezeşti din somn regrete care încă mai dor.
Nu te gândi la viitor;
Nu faci decât să aluneci în dorinţe lipsite de certitudine.
Mai bine, ziua, trândăveşte ca un sac în scaunul tău;
Mai bine, noaptea, stai ca o piatră în patul tău.
Când vine mâncarea – deschide gura.
Când vine somnul – închide ochii.

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scaunul

Când te aşezi pe scaun, frate,
N-ai vrea şezutul să-l ridici,
Chiar visele de sunt furate,
Cauţi întruna... să nu pici.

epigramă de Nicu Petria (13 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum greşit

Drum greşit, drum greşit,
Pentru ce te-am mai păşit?

Cu talpa te-am pipăit,
Drum ferit, drum peticit.

Sufletul mi-am dus, pripit,
Pe muchea ta de cuţit,

De-aici pân` la infinit,
Drum topit în colb clocit.

Drum greşit, drum greşit,
Pentru ce te-am mai găsit?

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jiasheng

Împăratul, căutând îndrumare la înţelepţii din exil,
Nu a găsit înţelepciune mai cumpătată decât pe cea a tânărului Jia,
Pe care-n miez de noapte l-a instalat în scaunul cel mai înalt al consiliului –
Însă i-a pus întrebări despre zei, în loc să-l întrebe despre oameni.

poezie clasică de Li Shangyin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scaunele

Şi atunci am observat încă o dată
scaunul de pe plajă, părăsit sub acele ploii
de vreun chelner sau vreun olog;
aseară parcă urla ca un câine spre valuri
împotrivindu-se cu toate picioarele,
parc-ar fi fost scheletul unei femei
devorate de peşti, fără degete, fără cap,
ori poate cineva anume-l pusese
ca marea să se aşeze pentru o clipă pe ţărm...
Şi atunci am zărit scaunul celălalt
cuibărit ca un prunc între braţele
părăsitului; un scaun la sânul
unui alt scaun, cine l-o fi adus, cine l-o
fi mânat? Pe pielea lor picături mari,
sărate ca nişte lacrimi gri-
poate fulgerul, poate frigul, da poate fri...

poezie de Dumitru Ţiganiuc din Ecranul de iarbă (1986)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru trandafirul din scaunul împărătesc

Roz trandafir, frumseţea ta
nu m-a cruţat. Din drum m-abat
şi mă răsfir, când zmeu - când stea -
prin ziua şi prin soarta ta.
Roz trandafir, care te-nalţi
suprafiresc la albe curţi
din scaunul împărătesc,
pe lespede în faţa ta
şi gândul ar îngenunchea.

Sau poate că tu nici nu eşti?
Vezi - sufletul mi-e-n cumpănă.
O, dac-aş şti, aş căuta,
o, dac-aş şti că fiinţă n-ai,
aş căuta să-mi înfloreşti
aievea-ntruchipându-te,
să nu-mi adii ca din poveşti
sau din închipuiri de rai.
Zmeu tulbure şi amăgit -
eu mi-aş stârni grădinile,
trimite-mi-aş albinele -
din ceara răsăritului
cu foi, pleoape, ghimpi pe fir,
să te clădească trandafir
de la nămiezi la asfinţit.

poezie celebră de Lucian Blaga din Legenda veşnică
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţie

Te uiţi la mâinile mele
sunt slabe - zici - precum florile

te uiţi la gura mea
prea mică pentru a spune: lume

- mai bine să ne legănăm pe tulpina clipei
să bem vânt
şi să ne uităm cum ne spun ochii
mirosul ofilirii e cel mai minunat
iar forma ruinelor linişteşte

în mine există o flacără care gândeşte
şi vânt pentru incendii şi pânze

nerăbdătoare-mi sunt mâinile
pot modela din aer
capul prietenului

repet un vers pe care aş vrea
să-l traduc în sanscrită
pe piramidă

când vor seca izvoarele stelelor
noi vom lumina prin noapte

vom mişca atmosfera
când va împietri vântul.

poezie clasică de Zbigniew Herbert din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrutatura spre casa

Cu maini subtiri si tremurande
Trecea pe pod un om spasit
In contra omenestii unde
Ce se scurgea spre asfintit.

E frig si mainile-i se zbat
Ca doua frunze-n luna noua
Purtand peceti de stramutat
In tara-n care numai ploua.

In aer dens c-un iz de multi
Cu greu isi face loc de drum
Pe langa trupuri moi de calti
Si fabricanti batrani de scrum.

Copil mereu in drum spre casa
Incearc-un fluierat sonor
Mimand distragerea in masa
Servita la televizor.

*

Zdrelindu-se de masluite ziduri
Botindu-si hainele lor cele bune
Cete de creieri agitati de friguri
Vor ca scumpul lor ego sa rasune.

*

Asa-i acum, la fel de cand ma stiu
In lungul drum catre acel acasa
Aglomeratie intr-un pustiu
Cine ajunge primul …nici nu-mi pasa.

poezie de Andrei Ghita din Nici una (25 noiembrie 2007)
Adăugat de Andrei Ghita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceai în clocot

Acum, în sfârşit, am înţeles de ce răsuna
Un ibric de ceai mereu în mintea mea,
Dădea în clocot zilnic şi mă epuiza,
Mai avea puţin şi mă sfâşia...
În prezent nu pot decât să dau cu pace,
Pentru că lumea m-a ajutat să desfac capace,
Nu mai turuie mereu în mintea mea
Un tâmpit de ibric ce mă distrugea...
Hai, drace, am făcut-o şi pe asta,
Nu mă mai întorc şi cu asta basta.
Trecutul e trecut, trăiesc doar clipa,
Am reuşit în sfârşit să-mi îndrept aripa,
Ca Bacovia, în inspiraţia mea,
Simţeam aripa de plumb mereu în cârca mea.
Am reuşit s-o vindec, pentru că doar una era stricată
Şi sunt convinsă că nu s-o mai revăd niciodată;
La naiba, capacul de la ibric e deschis,
Am uitat că nici asta nu e chiar de vis,
Ceaiul dinăuntru curge tot,
Dar măcar opreşte focul
ce mă ţinea pe loc.
Iadul e cel mai greu rahat
Pe care până acum l-am confruntat,
Dar ce pot să mai fac,
Capacul de la ibric era deja crăpat,
Cu părere de rău îmi cer scuze că s-a vărsat
Acest nenorocit de lichid înfierbântat...
În fine, să ghicesc că greşesc,
Eram în stare numai să glumesc,
Eram pe punctul să înnebunesc,
Dar mi-am amintit de tot ceea ce iubesc,
Am reuşit într-un final să scap de acest capac
Ce numai suferinţă mi-a provocat.
Capacul era al naibilui de greu,
Aveam senzaţia că e un plumb mereu,
Deasupra mea şi nu îndrăzneam să-l urnesc,
De frica unghiilor, să nu mi le tocesc,
Dar vai, lichidul continuă să dispară,
Nu-mi ziceţi că asta o să amplifice atmosfera funerară.
Gazul începe spre tavan să se ridice,
Am uitat că eram pe un aragaz, amice,
Stop, se aude că vine cineva.
Mereu şi întotdeauna din dreapta mea...
Oare cine o mai fi?
Oi găsi curajul de a le povesti?
Înaintea cuvintelor mele să se aplice,
Fiinţa ce a apărut n-a ezitat să se implice...
Uau, chiar nu mă aşteptam la una ca asta!
Nu mai sunt ibricul cu năpasta,
A venit cineva şi m-a eliberat;
Încă nu-mi vine să cred ce am realizat.
Bine îmi pare că lichidul s-a înfierbântat...
Ascultaţi-mă, acum, pe bune,
Nu voi mai lăsa pe nimeni vreodată să răsune
În palatul minţii mele vor fi de acum încolo doar lună, planete şi stele.
Primăvara a venit?
Sper că doar până aici am avut de suferit.
Mai e oare ceva de murit?
Sper să nu mai întâlnesc vreodată hoitul împuţit...
Asta m-a ajutat şi mi-am revenit,
De iubit cu siguranţă mi-a amintit,
Cred că nu o să mai fac niciodată ceva atât de tâmpit.

poezie de Elena Octavia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!