Plângea oraşul că orfan rămâne

Plângea oraşul că orfan rămâne
Iar oamenii plângeau că despărţirea vine
Şi-n plânsul cel durut şi dublu
Suna ceva lugubru.
Lumea pleca că nu mai putea
Trăi într-un oraş cu cea
Care ziua dicţionare le vindea
Iar seara în denunţ îi răstignea.

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara crăciunului nost'

Seara crăciunului nost'
Mare bucurie-o fost
Si-a fost bucurie-n lume
De-aşa mare minune [bis]

Iosif cu sfânta Maria
Pornit-au călătoria
Şi-au ajuns într-un oraş
Şi-au cerut puţin sălaş

Să îi lase să se culce
Noaptea-n drum să nu-i apuce
Iar oamenii din cetate
I-au răspuns cu răutate.

Du-te, du-te şi ne lasă
Că n-ai loc la noi în casă.
Atunci Preasfânta Fecioară
Ieşi din oraş afară.

Şi-au ajuns la cei săraci
La un grajd cu nişte vaci
Sosi vremea la Maria
Ca să nască pe Mesia.

Şi-a născut un prunc frumos
Şi-l numea Isus Hristos
Care cu puterea sa
Va înţelepţi lumea

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mormântul unui dur

Plângeau copiii şi nepoţii,
Vecinii lui plângeau cu toţii,
Chiar şi un subaltern plângea
(De o durere de măsea).

epigramă de Ion Cristea Geană din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraş de var

Oraş de var cu uliţi strâmte
Oraş cu suliţele frânte
Oraş în care-ndoi spinarea
Şi-n care urlă disperarea

Această cântăreaţă care
Ridicase noaptea în picioare
Cucerise marile oraşe
Şi peste tot lăsa răvaşe;

În cea din urmă încăpere
Lipsit de orice mângâiere
Suna bătrânul orologiu
A consolare şi elogiu,

Un vis uitat în crisalidă
E cea din urmă atlantidă
Revendicată de aezi
Şi cronicari fără dovezi

Şi întrebările firesc
În care nu mă regăsesc;
Oraş de var cu uliţi strâmte
Şi turlele-n abis răsfrânte

poezie de Ion Untaru din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am vrut sa-ţi spun multe,
Printre sfinte jurăminte.
Am vrut, dar..., am tăcut
Lângă chipul tău durut.

catren de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Singurătatea este ca o ploaie.
Spre seară se ridică în şiroaie
din şesuri depărtate şi-n şuvoaie
urcă spre cerul plin şi uriaş.
Şi-abia din ceruri cade pe oraş.

Şi plouă, plouă-n ore androgine
când străzile spre zori de zi se-ndreapă,
şi trupuri ce şi-au devenit străine
frustraţi şi trişti stau seara să-i despartă;
şi oamenii ce se urăsc, doar într-un pat
constrânşi sunt împreună să se culce:

Atunci singurătatea-n fluvii curge...

poezie celebră de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă că vin ca o vrere
Peste cercul tău liniştit,
Dragostea e unuca noastră avere
Peste destinul durut, răvăşit.

catren de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă că vin ca o vrere
Peste cercul tău liniştit.
Dragostea e unuca noastră avere
Peste destinul durut, răvăşit.

catren de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii, îşi ziceau copiii, vor dori neapărat ca oraşul să fie cât mai curând exact ca în desenele noastre. Maturii ne vor ajuta şi nu e departe timpul când vom trăi în cel mai minunat oraş de pe lume.

Emilia Plugaru în Povestea Creionaşului fermecat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea

Singurătatea este ca o ploaie.
Spre seară se ridică în şiroaie
din şesuri depărtate şi-n şuvoaie
urcă spre cerul plin şi uriaş.
Şi-abia din ceruri cade pe oraş.

Şi plouă, plouă-n ore androgine
când străzile spre zori de zi se-ndreapă,
şi trupuri ce şi-au devenit străine
frustraţi şi trişti stau seara să-i despartă;
şi oamenii ce se urăsc, doar într-un pat
constrânşi sunt împreună să se culce:

Atunci singurătatea-n fluvii curge...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor (21 septembrie 1902, Paris), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E trist şi durut în astă lume
Cu atâtea ispite şi atâtea poveri
Am să torn toată demnitatea pe nume
Pe casă, pe îngeri şi pe dureri.

catren de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Estetic urban

Oraşul seara...
Şantiere în repaos.
Şi firme scrise
Din becuri înstelate.

Oraşul seara...
Pe o piaţă
Cu sclipiri de fier
Claxon, armonic, a sunat.

Foburgul
Cu bachice dorinţi,
Şi cugetări
De opere văzute.

Oraşul, seara...
Din statica uitării, -
Destul frumos,
Destul departe.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerc polar

Tăcea floarea de pe masă,
Tăcea fumul de pe casă,
Tăcea ceasul pe perete,
Tăcea dorul în regrete,
Tăcea aeru-n ferestre,
Şi în sevele terestre,
Tăceau apele marine,
Fără coamele saline,
Tăcea iarba din câmpie
Şi lăstarele din vie.
Tăcea poarta lângă prag,
Cădeau lacrimi în şirag -
Pleca cel drag, cel drag
Pleca, pleca spre alt meleag.

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este patul dublu pe care ne întindem şi ardem precum o lumânare. Dublu. Doi.

citat din Maria Dumitrache DMP
Adăugat de portbaleriniicuaripi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am nevoie, nu am ce face cu lumea care este. Mă apasă, mă înăbuşă, mă acoperă. E o lume fără scăpare. Nu se poate trăi decât cu lumea care ar putea fi. Şi atunci trăieşti ca şi cum lumea aceasta ar fi cu adevărat, ca şi cum ai iubi o şi ai fi iubit de ea, ca şi cum s-ar întâmpla ceva în ea.

Constantin Noica în Mathesis sau bucuriile simple (1934)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neînţeleptul

Râdea cu lacrimi bietul ins,
De fapt plângea râzând de dânsul,
Căci sigur, te inundă plânsul
Când vezi cum te tot faci de râs
Şi-n neguri ţi se afundă plânsul
Când singur vezi că eşti de plâns.

epigramă de Ioan Hapca
Adăugat de Sandra Glorían
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da... voi pleca

DA!... voi pleca!... este inevitabil!
De veşnicie m-am îndrăgostit,
Nu vreau a fi durerilor contabil
Şi nici să-ndur tăcerile smerit.

DA!... voi pleca!... abisul mă seduce!
Nemărginirea, nu-mi va face rău,
Las lacrimile-ncet... să se usuce
Şi fumul şă danseze-n făgădău.

DA!... voi pleca!... nimic nu mă reţine!
Prezentu-i prea lugubru şi bizar,
Iar buzele mi-s arse de suspine
Şi ignoranţa plânge-n calendar.

DA!... voi pleca!... mereu tot înainte!
Tristeţilor mă vând provocator
Pentru regrete... licitez cuvinte
Şi le donez ereticului DOR.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa tinereţii

Necunoscuta care se vindea
N-a vrut să-mi spună-n prima zi cine era,
Dar fiindcă ea aflase cine sunt -
Poetul poreclit "Fluieră-vânt" -
Şi fiindcă mă ruga stăruitor
Să-i fiu şi eu, din când în când, cumpărător,
Sinceritatea ei m-a-nduioşat
Şi-n cadrul preţului fixat -
Un preţ absurd,
Ridicul
Şi meschin,
Cu care-aş fi băut un kilogram de vin -
M-am îmbătat de gura ei
Şi-am adormit
Pe laurii idilelor lui Teocrit...

Dar vai!...
Necunoscuta se vindea
Nu numai mie, dar şi altora!...
Şi-azi un ciocoi,
Iar mâine un calic
O cumpărau la fel - mai pe nimic -
Căci ea - flămândă veşnic - se grăbea
Să-şi vândă gura dulce ca la tarapana!...

Eu singur doar nu m-am sfiit să-i spun
Că-s gata să-i ofer un preţ mai bun -
Dar cum îi luase mintea Dumnezeu,
Necunoscuta s-a spălat pe mâini cu preţul meu...
Şi-atunci -
De teamă să n-o bat,
Sau s-o ucid
Şi s-o ascund sub pat -
Deşi-o iubeam, am renunţat la ea
Şi n-am mai vrut să ştiu cine era!...

Dar într-o zi cu ploaie şi cu vânt,
Necunoscuta care se vindea,
S-a dat la fund
Şi-a dispărut...
Şi nimeni n-a mai întrebat de ea
De când intrase, parcă, în pământ,
Cu numele-i mereu necunoscut...

Şi totuşi, Eu
Am întâlnit-o iar,
Dar nu ca altădată, pe trotuar,
La cafenea,
Sau în tramvai...
Am regăsit-o-n ziua de-ntâi de mai,
Ascunsă de un sfert de veac într-un sertar,
În care sta de veghe cuminte,
Şi-aştepta
O zi să-mi mai aduc aminte şi de ea!...

Dar ce păcat
Că regăsirea ei m-a-ndurerat...
Şi-n loc s-o mai sărut -
Cum aş fi vrut -
Am început să plâng cu-adevărat!...

Necunoscuta care se vindea
De data asta, nu mai era Ea -
Era doar vechea ei forografie,
Pe care mi-o dăduse numai mie!...

Şi-acum,
Cred c-aţi ghicit cine era
Necunoscuta care se vindea...
Era chiar tinereţea mea!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitarea ta e efemeră -
Sunt solitară ca o dveră.
Plină de dor şi înţelepciune
Viaţa rămâne mereu o minune.

catren de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de crin,
M-am înfrăţit cu tine,
Ca un creştin
Ce spre lumină vine.

catren de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fiu eu înseamnă să trăiesc dublu, şi nimeni nu poate trăi dublu fără dureri.

citat din Anais Nin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!