Cioplire în lacrimă

Pe cerul strâns sub gene, cu dalta mi-am cioplit
Din lacrimă, cuvinte, din ziduri, infinit...
Un S. O. S. se zbate pe valuri... albatroşi,
Ascund în taina lumii doar ochii tăi frumoşi.

Când marea,-n depărtare, mi-alungă întristarea,
Eu mă arunc în valuri şi mă cunun cu marea.
Îmi las pe plajă paşii... Pădurea de nisip
Îmi va umbri durerea, mă va ascunde-n timp.

Sunt liniştea uitării, hotarul unui gol.
Şi briza sărutării cu gândul o măsor...
S-a stins însingurarea apusului de viaţă,
Acum, în valul vieţii, te strâng mai tare-n braţă...

Văd munţii de-ntuneric cu se surupă-n mine,
Te văd în linii frânte, supuse şi virgine,
Oceanele mi-s lacrimi... ce curgere?! – n zadar!
Căci tu rămâi prin mine, făclie şi amnar.

Îţi las, iubită doamnă, o ultimă scrisoare
Şi ca o nimfă-n noapte, eu mă voi pierde-n mare.
Te-aştept! Pe-o sărutare, cu semne mari şi mici,
Ţi-am scris, dar tu, citeşte! "iubito, sunt aici!"...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albă scrisoare

Eu sunt mireasa unui val
Îi astept de mult din depărtare
Valuri mici se sparg de mal
Până apare el eu am răbdare

El prin spumă mi-a trimis
Vestea lui prin albă scrisoare
Iubito, cu raza soarelui scris
Să mă aştepţi la mal de mare

Când în grabă mare a trecut
Piciorul cu drag mi-a sărutat
M-a privit o clipă ş-apoi a plecat
Îndoiala-n suflet el mi-a strecurat

Îl aştept de-atunci o veşnicie
Am să -not ca să -l găsesc
Mă voi afunda în marea vie
Să îmi ia şi viaţa valul il iubesc

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce te-ascunzi?

De ce te-ascunzi? În frunze şi în lacrimi
Te regăsesc... Şi-n fiecare ceas.
Iubirea ta, privirea ta şi marea
Din ochii tăi, e tot ce mi-a rămas.

O umbră pe nisipul încă-n lacrimi
De ochii mei scăldat eşti. Şi vei fii...
Vei fii mereu o dulce adiere,
Lumină şi căldură, pace, zi.

Furtună eşti când valul se răzbună
Şi risipindu-se, se-ntoarce-n mare.
Din alge împletitu-ţi-am cunună
Şi-am strâns în noapte perlele din mare...

Te-aştept să vii! Calea poate-i prea lungă,
Ori soarele la tine n-a ajuns.
Oh, eu te voi purta mereu în suflet,
Privirea ta iubite m-a sedus!

Doar eu sunt Sfinxul tău săpat în stâncă,
Prin labirintlu vieţii de-ai să treci,
Mă vei vedea. Tăcerea mă alungă,
Mi-s umbrele de jar, tâmplele reci...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă verilor cu ploi

Se-aude-n lumea-a ploilor strigare...
Mi-e sufletul un fulger rătăcit...
Cuminte, iar, străbat prin depărtare,
Căutător al vorbelor de-alint.
M-am încadrat, poem, în două spaţii,
Am devenit de-acum vioara-ntâi.
Când ca un vis mi-am irosit talanţii,
Ploaie, doar tu, mi-ai spus timid, "rămâi!".

Se-aude-n lume-a ploilor strigare
Şi ceasul s-a oprit în călimară.
Vezi?! Plânge cerul! Visele-s amare
Şi-n stele de cuvânt se întrupară.
Prin paşii mei, furtuni se nasc în mine,
Eu scriu în foc c-o aripă de ceară,
În umbre arămii mă-ntorc spre tine,
Căci parte sunt din tine, veşnic, vară.

Mi-e sufletul un fulger rătăcit,
Iar soarele e o gutuie coaptă,
În ochiul tău concav am poposit,
Opaiţ, pe norii vieţii agăţată.
Secundele mi s-au oprit la mal...
S-au înnecat în plângerea de stele.
Eu, ca un clopot, m-aş întoarce iar,
Nisip, în anotimpul de tăcere.

Cuminte, iar, străbat prin depărtare
Uitate căi... Şi plouă-n mine iar.
Mi-e ochiul un ocean şi ploaia doare
Şi-mi îngenunche plânsul la altar.
De-acum sunt printre gene risipită...
Un penitent al vieţii şi-al luminii.
Mi-e arşiţa pe buze-ntipărită,
Au încolţit în mine trandafirii.

Căutător al vorbelor de-alint,
Eu mi-am ascuns tăcerea printre maci
Şi-n mine ploi de crin au încolţit.
Tu, vară, mă priveşti, zâmbeşti şi taci.
Şi plouă astăzi, vezi, din ochii tăi...
Poate că-i o tristeţe fără nume.
Ţi-au înfrunzit copacii. Trişti şi goi,
Sunt numai ochii mei ăn astă lume!

M-am încadrat, poem, în două spaţii...
Terestru, sunt o rochie de mătasă.
Ceresc, spre cer, m-au înălţat bărbaţii,
Numindu-mă în gândul lor aleasă.
Pe sâni a izvorât un râu de frunze
Şi curge-n valuri moi de catifea.
Mi-ai lăsat, vară, un sărut pe buze...
Ne regăsim pe-o margine de stea...

Am devenit de-acum vioara-ntâi...
Aud strigarea timpului în mine.
Mă pierd precum un vis... Îmi spui "Rămâi!"
Şi vară, rătăcind, mă-ntorc la tine.
De plâns şi dor mi-s corzile unite
Într-un integru cânt al devenirii.
Dar că exist, nu-mi mai aduc aminte,
Ori poate s-au schimbat legile firii...

Când ca un vis mi-am irosit talanţii,
Doar tu mi-ai pus o lacrimă în palmă
Şi sărutări de vis mi-au dat bărbaţii...
Mă-ntorc la tine deci, iubită doamnă!
Altar de flori sub umbrele de stele,
Aşteaptă-n noapte-ngenuncherea mea,
Mă-ntorc la tine deci cât mai e vreme,
Şi ştiu, de-acum, că nu voi regreta.

Ploaie, doar tu, mi-ai spus timid, "Rămâi!"
Dac-aş muri în toţi, renasc în tine,
Nu pot fugi, căci sunt vioara-ntâi
Orchestra lumii s-antrupat în mine.
În labirinturi, verdele de jad,
Precum o mare-n flăcări clocoteşte.
Eu, vară, în adâncuri de-am să cad,
În mine moartea nu mai poposeşte!

Ploaie, doar tu mi-ai spus timid "Rămâi!"
Când ca un vis mi-am irosit talanţii.
Am devenit de-acum vioara-ntâi,
M-am încadrat, poem, în două spaţii.
Căutător al vorbelor de-alint,
Cuminte, iar străbat prin depărtare
Mi-e sufletul un fulger rătăcit...
Se-aude-n lume-a ploilor strigare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Marea Neagră

E Marea Neagră lacrimă de noapte
Pe care arde lacrimă de jar,
Clopot şi vuiet, valuri reci de şoapte...
Şi dincolo de cer, un singur far...
Se zbat ca-n inimi, timpul şi lumina,
Nămeţi de alge, auriu nisip.
O geamandură te-a oprit, străina,
Spre-a te opri în suflet şi în timp.

E Marea Neagră lacrimă de noapte,
Purtând pe coapse mateloţi trudind,
Vin pescăruşi iubirea să-şi îngroape,
Având pe frunte al ninsorii nimb.
Un val de albă rochie de mireasă
Se-nalţă către cer în rugăciune,
Pe drum de albe stele vin acasă,
Căutător prin timpuri şi prin lume.

Pe care arde lacrimă de jar,
Uimită de tăcere, neagră noapte,
Eu călător rămân... şi triumfar.
Vin îngerii cărarea să-mi arate.
Îmi prind pe braţe stele de nisip
Şi cresc în mine stele de cleştar,
Sunt trecător prin al luminii timp,
Dar voi rodi în mine iar şi iar.

Clopot şi vuiet, valuri reci de şoapte
Prin mine trec, reprogramându-şi vrerea.
E rece, e-ntuneric şi e noapte,
Un anotimp de gheaţă-i mângâierea.
E schit, vuind sub stânci de valuri, marea,
Zăpezi de stele sub ninsori de vis.
Ne soarbe în adâncuri depărtarea
Polen de alb întunecat şi trist.

Şi dincolo de cer, un singur far...
Trec mateloţi plângând năvodul vieţii,
Cutremuraţi... Apusului de jar,
Îi îngenunche sub asediul ceţii.
Ce braţe reci! Morminte de cleştar,
În chingi de sticlă morţii iar şi-i strâng.
Se pierd spre mâine, iar şi iar şi iar
Şi trec pescari de vieţi înspre amurg.

Se zbat ca-n inimi, timpul şi lumina,
Zdrenţe de nea se-aşează peste scoici,
Nisipul se ascunde, poartă vina
Pierdutelor şi singurelor doici.
Brăzdează-n ceruri ancore de sticlă
Şi ninge flori de gheaţă peste lume,
Şaluri de fum spre ceruri se ridică,
Iar noi cădem în tristă plecăciune.

Nămeţi de alge, auriu nisip,
Melci răsucindu-şi drumul spre pieire,
Lumina ca un vis lucind pe chip
Ori veşnicul declin, nemulţumire,
Sunt toate pagini albe... Catafalc
Pe care paşii calcă nemilos...
Cu gheţuri stranii inima-mi îmbrac
Uiând de tot ce-n viaţă-a fost frumos.

O geamandură te-a oprit, străina.
Tu poposeşti pe trepte de cleştar.
S-a risipit şi s-a pierdut lumina,
Zadarnic arzi o ramură de jar.
La Marea Neagră doliul iar se lasă
Cu ningeri de priviri de albatros,
Te-ai îmbrăcat etern, în alb, mireasă,
În pace, în lumină, în frumos.

Spre-a te opri în suflet şi în timp,
Rămâi o clipă-acolo şi-ngenunche!
În truda ta, vei încrusta, îţi zic,
Iertare şi dureri. Cu pietre scumpe,
Împodobi-vei lacrimi de cristal.
Ca un vulcan te-nalţă către soare!
Te vei urca, prin fiecare val,
O stea de ametist, în "Carul Mare".

Spre-a te opri în suflet şi în timp,
O geamandură te-a oprit, străina,
Nămeţi de alge, auriu nisip,
Se zbat ca-n inimi, timpul şi lumina.
Şi dincolo de cer, un singur far,
Clopot şi vuiet, valuri reci de şoapte,
Pe care arde lacrimă de jar.
E Marea Neagră, lacrimă de noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răvaşul

înzăpezit în drum spre casa
ce a fost odată a noastră
îţi scriu iubito
pe un strop de cer
pe lacul întunecat plutesc nuferi
albi nuferi
trup crud, parfum nud
ştii, nuferii se închid în apus
la umbra munţilor bătrâni
dincolo de ziduri este marea
curg leneşe valuri, se scurg pe nisip
murmur prelung, îngeresc
vin valuri, cad valuri pe stânci
ninge cu alba spumă
se înfige apa în pietre
renasc într-o vale
visând hipnotic o mare
sunt scoică pierdută în mare
în larg a rămas chemarea unui pescăruş
ce visa să plutească în zare
deasupra cerul larg, albastrul pur ireal
vino iubito
eu plec pe aripi de vânt
răscolind anotimpuri
să-ţi aduc iubito praf de stele, dintr-o mare
privirea alunecă pe ape
respir iubiri printre rânduri
semănând cuvinte crescând
cu marea mai aproape de tine

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

De ce te-ascunzi? În frunze şi în lacrimi
Te regăsesc şi-n fiecare ceas
Iubirea ta, privirea ta şi marea
Din ochii tăi de-acum, mi-a mai rămas

O umbră pe nisipul încă-n lacrimi
De ochii mei scăldat eşti şi vei fi
Vei fi mereu o dulce adiere,
Lumină şi căldură, pace, zi...

Furtună eşti când valul se răzbună
Şi risipindu-se se-ntoarce-n mare
Din alge împletindu-ţi-am cunună
Şi-am strâns în noapte perlele din mare.

Te-aştept să vii. Calea poate-i prea lungă
Sau soarele la tine n-a ajuns...
Dar eu sunt Sfinxul tău în suflet
Chiar dacă printre stele ai apus.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul pârjolit

sunt un poet pârjolit pârjolit
pârjolit
deşi mă dau pe faţă pe corp pe cuvânt
cu factor
de protecţie infinit infinit infinit
soarele
e şi el ca un fier de călcat în picioare usturătoare
mare
e marea ta, doamne
mare
e marea durere
ce vine
în valuri în valuri
în valuri
se aruncă poetul se răcoreşte
eu nu
sunt un poet pârjolit

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa ploilor de vară

Liane de verde s-au strâns...
Veghează al ploilor plâns!
Veghează tăcerea din noi,
Iubirea-mpărţită la doi.
Şi-n tainica noapte de vis,
Doar eu sunt poemul nescris
Sunt plaja cu valuri ce dor,
Ocean şi nisip mişcător...

Liane de verde s-au strâns...
Îmi pare că-i ultimul plâns.
În mine ard ploi de furtuni,
Ard frunze de jad în cununi...
Foşnesc pe sub băncile goale
Doar paşi de lumini - fulgerare.
Şi ploaia în râuri de sticlă,
Din nou, către cer, se ridică.

Veghează al ploilor plâns,
Tăceri, răsărit şi apus...
Clepsidra se sparge în trei,
Nisipul, sub pulberea ei,
Ucide secundele pline
De dor, de dureri şi de tine.
Mai lasă-mi în plânsul meu gând,
Mai lasă-mi un ultim sărut!

Veghează tăcerea din noi...
Sub sâni rubinii, ochii goi,
În goluri, pândind lumea toată,
Ne plâng şi ne cheamă, ne iartă.
Ne-acoperă glezna-ncrustată
Furtuni nenuntite de piatră
Şi lanţuri ne strâng tot mai tare
Şi ploaia ne doare, ne doare...

Iubirea-mpărţită la doi -
Un pumn de amar, de gunoi
Şi malul scurgându-se lent
Spre un sfârşit iminent.
Un tunet, un clopot de vis,
Pierdut şi uitat, încă scris...
Un an, univers, galaxii,
Etern, numai verbul "a fi".

Şi-n tainica noapte de vis,
Când stelele toate s-au stins
Şi plouă şi plouă şi-n noapte
Se-aude o ploaie de şoapte,
Se-aude un imn de furtună
Şi fulgeră, fulgeră, tună!
Te-ntreb unde pleci, de ce vii
La ore atât de târzii...

Doar eu sunt poemul nescris
Şi flamura-aceluiaşi vis.
Etern peste umbre de cruci,
Doar mie-nchinare mi-aduci...
Sunt râu tulburat de dorinţi!
Vulcanice gânduri, fierbinţi,
Coboară prin mine, în ploi
Şi plângem de vis amândoi.

Sunt plaja cu valuri ce dor.
Mereu ancorată... În zbor,
În ploi risipindu-mă sunt.
Sunt farmec şi-adesea cuvânt.
Vă temeţi de mine?! Plecaţi?!
De stâncă şi val depărtaţi,
Cu paşi risipindu-se-n vânt,
Fugiţi de-al furtunilor cânt.

Ocean şi nisip mişcător,
În inima ta mă strecor,
Se tulbură lumea şi plângi,
De ploaie aminte-ţi aduci,
De paparude, de Sfântul Ilie,
Dar nimeni nu pare să ştie,
Că-n seceta evului trist,
Doar eu, ploaia vieţii, m-am stins.

Ocean şi nisip mişcător,
Sunt plaja cu valuri ce dor,
Doar eu sunt poemul nescris
Şi-n tainica noapte de vis
Iubirea-mpărţită la doi.
Veghează tăcerea din noi,
Veghează al ploilor plâns....
Liane de verde s-au strâns...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri...

Cu albastru infinit am unit cerul şi marea
Printr-un zbor de pescăruşi ce scrutează depărtarea
Ascultând cântecul mării când se zbat valuri la mal
Şi-şi întinde pe nisipuri spuma albă ca un şal

Paşii mi se risipesc, spre înalt arunc privirea
Să adun în ochi azurul, să cuprind nemărginirea...
Ca-ntr-o navă în derivă fără vele şi catarg
Toate valurile vieţii când lovesc în piept se sparg

Gânduri mii se împletesc prin castele dărâmate
Şi refac drumul iubirii ca pe-un vis pierdut în noapte
Aş lua clepsidra-n palme ca s-o umplu cu nisip
Şi-aş schimba parcursul vieţii dacă m-aş întoarce-n timp...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

dacă tu n-ai mai fi, eu nu aş fi
decât o adieră tristă pe pământ
dimineţile vor fi tăcute şi pustii
nu mă întreba vântule azi nimic
voi rătăci în gol pe ţărmul tragic al unui suflet
ce a văzut odată, doar o dată
o fată dezbrăcată în poiană
poiana dorului, tărâmul norilor
jucai, dansai în jocul firii
eu te priveam, visam, trăiam
pierdut sunt acum
nu am cale, nu am drum
tu ai plecat pe alt meleag
azi nu mai strâng la piept privirea
nu mă vei mai aştepta iubito în prag
în mine a rămas durerea
risipită în petale de gânduri
pe aici, pe undeva, prin triste rânduri
călcând prin dureri, sufletul meu arde
mă apasă
tu cine eşti
eu nu sunt eu
dacă tu n-ai mai fi
aş fi o frunză moartă într-o glastră spartă
te-aş căuta în paşii dorului târziu
prin crângul blestemat al sorţii
păşind la pas pustiu cu morţii
am astupat ochii cu un munte
să nu plângă
am strâns în braţe marea
să nu curgă
căutam să ajung la tine
tu ai plecat
să aprinzi pe boltă stele
ce rece e noaptea şi crud e destinul
tu mori la ţărmul mării
mi-e atâta dor de tine
eu, barcă sfărâmată
legănată spre cer de tragice valuri
soarele a apus obosit pe pământ
în mine acum niciun cânt
erai steaua iubirii, a visării, a trăirii
te voi aştepta pe ţărm în fiecare noapte
să-ţi simt atingerea divină pe strunele durerii
cuvântul mi-e lacrimă, blestem
dacă tu ai pleca, aş fi nălucă în cer
învăluit în ceaţă
privesc valurile ce ţipă
cascade de gânduri
cad, se izbesc de mine
în ultima suflare a timpului rămas
strig, urlu, plâng
în obsesia unui vis ucis
dar nu mă aude decât umbra
plec la o întâlnire
ce nu va avea loc
în faţă o usă
ce nu există
e doar o părere
atunci de ce mă aştepţi dincolo...
răscolit de gânduri
te caut caut femeie în noapte
noaptea tăcerilor în lacrima durerilor
dacă tu ai pleca
zările vor fi moarte şi pustii
iar cerul se va stinge în mare
dar marea va mai fi vreodată o mare
tu unde eşti, eu cine azi mai sunt
în ziua în care vei legăna luceferi
mă voi aşeza în palma ta
să simt atingerea luminii
visând la caii mei sălbatici
aici, în cer, nu pe pământ...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

mi-e dor de o mare
acolo, departe-departe, de zare
pierdută în marea depărtare
mi-e dor de năvalnice valuri, de cerul senin
îmi este dor de lumina divină
mi-e dor să plutesc
lângă fraţii mei, albi şi puri pescăruşi
peste ţărm, peste valuri şi stânci
mi-e dor de nebunia ce ţipă aprig în mine
vreau sa fiu cel ce liber aleargă
pe mare, prin vântul nebun
să urlu la stele, să alerg printre ele
sus-sus să mă avânt
departe de ăst pământ
dar, aripile's frânte
cad, mă zdrobesc de lume, de toate
aici, pe ăst tragic pământ

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă...

dacă tu n-ai mai fi, eu nu aş fi
decât o adieră tristă în vânt
dimineţile vor fi tăcute şi pustii
nu mă întreba femeie azi nimic
voi rătăci în gol pe ţărmul tragic al unui suflet
ce a văzut odată, doar odată
o ielă dezbrăcată în poiană
poiana dorului, tărâmul norilor
jucai, dansai în jocul firii
eu te priveam, visam, trăiam
pierdut sunt acum
nu am cale, nu am drum
tu ai plecat, ai trecut
azi nu mai strâng la piept privirea
în mine a rămas durerea
risipită în petale de gânduri
pe aici, pe undeva, prin triste rânduri
călcând prin tristeţi, sufletul meu arde
mă apasă
tu azi eşti tu
eu nu sunt eu
dacă tu n-ai mai fi
aş fi o frunză moartă într-o glastră spartă
te-aş căuta în paşii dorului târziu
prin crângul blestemat al sorţii
am astupat ochii cu un munte
să nu plângă
am strâns în braţe marea
să nu curgă
căutam să ajung la tine
tu ai plecat
să aprinzi pe boltă stele
ce rece e noaptea şi crud e destinul
eu mor la ţărmul mării
mi-e atâta dor de tine
eu, barcă sfărâmată
legănată spre cer, de tragice valuri
soarele a apus obosit pe pământ
în mine acum niciun cânt
tu eşti steaua iubirii, a visării, a trăirii
te voi aştepta pe ţărm în fiecare noapte
să-ţi simt atingerea divină pe strunele durerii
cuvântul e lacrimă, e blestem
dacă tu ai pleca, aş fi nălucă în cer
învăluit în ceaţă
privesc valurile ce ţipă
cascade de gânduri
cad, se izbesc de mine
în ultima suflare a timpului rămas
strig, plâng
în obsesia unui vis ucis
plec la o întâlnire
ce nu va avea loc
în faţă o usă
ce nu există
e doar o părere
atunci de ce mă aştepţi dincolo...
răscolit de gânduri
te caut caut femeie în noapte
noaptea tăcerilor în lacrima durerilor
dacă tu ai pleca
zările vor fi moarte şi pustii
iar cerul se va stinge în mare
dar marea va mai fi vreodată mare
tu unde eşti, eu cine azi mai sunt
în ziua în care vei legăna luceferi
mă voi aşeza în palma ta
să simt atingerea luminii
visând la caii mei sălbatici
aici, în cer, nu pe pământ

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa vetrei strămoşeşti

Mătăsuri de lumini se lasă
Şi zarea-i floare de cireşi,
Mă-ntorc copil, măntorc acasă,
În lumea noastrăde poveşti.
E cerul literă-ncrustată
În sufletul şi-n viaţa mea,
Te-aştept cu inima curată,
În veci eu te voi aştepta.

Mătăsuri de lumini se lasă
Şi umbre-mi joacă în priviri,
Am scris, plângând, din viaţa noastră,
De lacrimi şi dezamăgiri.
Şi cerul şi-a deschis corola
Şi pleoapa, în vulcani si-a stins
Întâia literă din hora
Ce ca o torţă s-a aprins.

Şi zarea-i floare de cireşi
Cuvânt de miere şi lumină.
În ochii tăi atât de trişti,
Eu sunt o lacrimă virgină.
Să-ţi sorb cu sărutarea mea
Durerea vieţii-ngenunchiate,
Că am plecat, mă poţi ierta...
Dar nu atâta de departe...

Mă-ntorc copil, mă-ntorc acasă,
Ispitele se risipesc,
Aici e viaţa mai frumoasă
Şi plaiul rai dumnezeiesc.
Aici sunt îngeri... Şi lumina
Se-mparte în felii de vis,
Aici ni-i litera şi tihna,
Aici să mă întorc mi-i scris.

În lumea noastră de poveşti
Trec iarăşi cete de copii.
Pe cer, copile,-ai să citeşti!
Pe cer, copile, ai să scrii!
Să plângi cu lacrimă de jar
Iubiri pe pita românească.
Străbunii te aşteaptă iar,
Căci multe au să-ţi povestească...

E cerul literă-ncrustată
Şi-n stele – muguri aurii
Luceşte mierea adunată...
Eu te aştept, tu nu mai vii.
Clepsidra,-n A. D. N-ul clipei
A stins şi ultima speranţă
Şi fâlfâirile aripei,
În vise dulci, s-a-ntors la viaţă.

În sufletul şi-n viaţa mea,
În timp şi-n cumpăna fântânii,
Am strâns ciorchini iubirea mea,
Am strâns alături toţi românii.
Şi pas cu pas, către strămoşi,
Am adunat lumini şi datini
Şi anii mei cei mai frumoşi
Şi taina nerostitei patimi.

Te-aştept cu inima curată,
Cu vin, cu pâine şi cu sare,
Cu dor de mamă şi de tată,
În zilele de sărbătoare...
Te-aştept, român din alte zări!
Mi-e astăzi ia-nsângerată...
La tâmple mi-au căzut ninsori
Şi rădăcina mi-e tăiată.

În veci eu te voi aştepta –
O candelă arzând în noapte,
Peşchiru-n care mama mea
Ne învelea pâinile coapte.
Să fi icoana lui Iisus
Şi-ngenuncherea celui care,
De dorul ţării sale-a plâns
Bocet prelung de-nmormântare!

În veci eu te voi aştepta!
Te-aştept cu inima curată.
În sufletul şi-n viaţa mea,
E ceru literă-ncrustată.
În lumea noastră de poveşti
Mă-ntorc copil, mă-ntorc acasă
Şi zarea-i flaore de cireşi...
Mătăsuri de lumini se lasă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea albastră
albatroşi printre valuri -
nisipul încins

haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Eu"-ul interior

Nu sunt eu în clipa aceasta...
Sau nu! Sunt un altfel de "eu".
Sunt "eu"-ul interior
Gândind echivoc şi profund
Despre nemărginire.
Tai şi adaug linii frânte
Şi semne,
Cuvinte şi sentimente,
Zidesc vad împotriva furtunii,
Îmi ascult liniştea
Pe tăişul fraged al lunii...
Sunt un apostrof al universului
Peste care s-a aşterut liniştea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul uitării

Când umbra se revarsă în ape
cuprinde apusuri
şi urmele paşilor adânci
nisipuri albe rămân
după valuri
ştergând visul iubirii de ieri
marea absoarbe şiraguri
de lacrimi din clipele despărţirii
se simte răceala
gustului de sare din ochii tăi
suntem turnuri vii
înălţate spre cer
din ape limpezi
ducem pe frunte
coroana vieţii
cu zâmbet inocent de copil
am învăţat să fiu focul din apă
să respir odiseea răsăritului
din simfonia brizei
a rămas pe plajă...
trandafirul uitării
fiorul unui vulcan
din craterul stins.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă condamaţi părinţii?!

Vă condamnaţi părinţii?! Ce păcat!
Cu moartea, ei, pe moarte au călcat.
Şi sânge de Iisus în ei se zbate
Şi s-ar întoarce repetat din moarte.

Trăind prin voi, grăbesc spre nemurire,
Ei sunt un strop din marea fericire
Şi între ei şi voi sunt ziduri stranii.
S-au dus în noaptea re-zidirii anii!

Voi sunteţi visul lor şi drum spre mâine,
O viaţă, cântul vieţii,-un colţ de pâine.
Îi condamnaţi tăcut la nepăsare?!
Aceasta e durerea cea mai mare!

Ei nu mai au puterea să zâmbească,
Sunt obosiţi de boală şi de timp,
Dar v-au lăsat cenuşa strămoşească
Şi obosiţi de chinuri, au plecat
Şi-n alte lumi grăbesc să strălucească,
Căci voi, copiii lor, i-aţi alungat.
Ei au zburat – o aripă, spre ceruri,
Adesea, de durere, sângerând.
Zădărnicie fi-va viaţa voastră
Când poposiţi, în lacrimi, la mormânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În emisfera slovelor

steaua mea veghează cerne vise peste mine
e noapte târziu dar nu pot să adorm
gândul ce suspină în poem îl transform
cu ochii plânşi nutresc armonii divine

pe marea iubirii vâslesc zi şi noapte
lacrimi şi regrete le arunc în valuri
lumini pătrund în mine calde voaluri
sfătuindu-mi inima şi sufletul cu şoapte

îmbrăţişez cu gândul stele căzătoare
lacrimile lor se pierd în emisferă
nostalgii universale în mine se transferă
timpul meu se întregeşte cu versuri mişcătoare

nemurirea slovelor sufletul preferă
chiar dacă în lume toate sun pieritoare

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea este o apă folositoare...

Marea este şi pentru cei mici, nu numai pentru părinţi şi bunici.
Şi la urma urmei, ei nici nu ştiu să se joace ca voi pe plajă, în nisip, în fel şi chip,
făcînd palate în care, pe furiş, intră scoicile prin acoperiş.
Părinţii toată ziua ar vrea să vă culce. Să vă spun un secret:
ei au venit la mare numai ca să vă încurce.
Aşa le merge gura:
"Ce faci?" "Unde te duci?" "Stai aici!"
Mai rău ca la bunicii care s-au făcut mici.
Dar acum aţi venit cu mine şi eu, ştiţi, nu fac scandal. O să vă explic marea, val cu val.
Marea este o apă folositoare...
...

poezie clasică de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lespedea

orizontul tace
păşesc la margine de mare
prin valuri nebune, furtuna urlă în mine
mă lovesc de ziduri absurde
căutând un ţărm
azi îndepărtat în zare
uneori cioplesc o bărcuţă din paie
pentru fetiţa ce mă întreabă
cu ochii ei mari, adânci ca marea
de ce plângi bunicule
vântul se zbate în falduri
uneori aşez pe umerii trişti
aripi să zbor
alteori crestez taine
privind depărtările cum pleacă
în mâini port ape
deasupra tăcerii
să spăl păcatele lumii
pe ţărmul de granit al sufletului
presar pământ să astupe durerea
ce rece e lespedea azi, tată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!