
Dacă
dacă tu n-ai mai fi, eu nu aș fi
decât o adieră tristă pe pământ
diminețile vor fi tăcute și pustii
nu mă întreba vântule azi nimic
voi rătăci în gol pe țărmul tragic al unui suflet
ce a văzut odată, doar o dată
o fată dezbrăcată în poiană
poiana dorului, tărâmul norilor
jucai, dansai în jocul firii
eu te priveam, visam, trăiam
pierdut sunt acum
nu am cale, nu am drum
tu ai plecat pe alt meleag
azi nu mai strâng la piept privirea
nu mă vei mai aștepta iubito în prag
în mine a rămas durerea
risipită în petale de gânduri
pe aici, pe undeva, prin triste rânduri
călcând prin dureri, sufletul meu arde
mă apasă
tu cine ești
eu nu sunt eu
dacă tu n-ai mai fi
aș fi o frunză moartă într-o glastră spartă
te-aș căuta în pașii dorului târziu
prin crângul blestemat al sorții
pășind la pas pustiu cu morții
am astupat ochii cu un munte
să nu plângă
am strâns în brațe marea
să nu curgă
căutam să ajung la tine
tu ai plecat
să aprinzi pe boltă stele
ce rece e noaptea și crud e destinul
tu mori la țărmul mării
mi-e atâta dor de tine
eu, barcă sfărâmată
legănată spre cer de tragice valuri
soarele a apus obosit pe pământ
în mine acum niciun cânt
erai steaua iubirii, a visării, a trăirii
te voi aștepta pe țărm în fiecare noapte
să-ți simt atingerea divină pe strunele durerii
cuvântul mi-e lacrimă, blestem
dacă tu ai pleca, aș fi nălucă în cer
învăluit în ceață
privesc valurile ce țipă
cascade de gânduri
cad, se izbesc de mine
în ultima suflare a timpului rămas
strig, urlu, plâng
în obsesia unui vis ucis
dar nu mă aude decât umbra
plec la o întâlnire
ce nu va avea loc
în față o usă
ce nu există
e doar o părere
atunci de ce mă aștepți dincolo...
răscolit de gânduri
te caut caut femeie în noapte
noaptea tăcerilor în lacrima durerilor
dacă tu ai pleca
zările vor fi moarte și pustii
iar cerul se va stinge în mare
dar marea va mai fi vreodată o mare
tu unde ești, eu cine azi mai sunt
în ziua în care vei legăna luceferi
mă voi așeza în palma ta
să simt atingerea luminii
visând la caii mei sălbatici
aici, în cer, nu pe pământ...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre durere
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre tragedie
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- poezii despre plâns
- poezii despre noapte
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Dacă...
dacă tu n-ai mai fi, eu nu aș fi
decât o adieră tristă în vânt
diminețile vor fi tăcute și pustii
nu mă întreba femeie azi nimic
voi rătăci în gol pe țărmul tragic al unui suflet
ce a văzut odată, doar odată
o ielă dezbrăcată în poiană
poiana dorului, tărâmul norilor
jucai, dansai în jocul firii
eu te priveam, visam, trăiam
pierdut sunt acum
nu am cale, nu am drum
tu ai plecat, ai trecut
azi nu mai strâng la piept privirea
în mine a rămas durerea
risipită în petale de gânduri
pe aici, pe undeva, prin triste rânduri
călcând prin tristeți, sufletul meu arde
mă apasă
tu azi ești tu
eu nu sunt eu
dacă tu n-ai mai fi
aș fi o frunză moartă într-o glastră spartă
te-aș căuta în pașii dorului târziu
prin crângul blestemat al sorții
am astupat ochii cu un munte
să nu plângă
am strâns în brațe marea
să nu curgă
căutam să ajung la tine
tu ai plecat
să aprinzi pe boltă stele
ce rece e noaptea și crud e destinul
eu mor la țărmul mării
mi-e atâta dor de tine
eu, barcă sfărâmată
legănată spre cer, de tragice valuri
soarele a apus obosit pe pământ
în mine acum niciun cânt
tu ești steaua iubirii, a visării, a trăirii
te voi aștepta pe țărm în fiecare noapte
să-ți simt atingerea divină pe strunele durerii
cuvântul e lacrimă, e blestem
dacă tu ai pleca, aș fi nălucă în cer
învăluit în ceață
privesc valurile ce țipă
cascade de gânduri
cad, se izbesc de mine
în ultima suflare a timpului rămas
strig, plâng
în obsesia unui vis ucis
plec la o întâlnire
ce nu va avea loc
în față o usă
ce nu există
e doar o părere
atunci de ce mă aștepți dincolo...
răscolit de gânduri
te caut caut femeie în noapte
noaptea tăcerilor în lacrima durerilor
dacă tu ai pleca
zările vor fi moarte și pustii
iar cerul se va stinge în mare
dar marea va mai fi vreodată mare
tu unde ești, eu cine azi mai sunt
în ziua în care vei legăna luceferi
mă voi așeza în palma ta
să simt atingerea luminii
visând la caii mei sălbatici
aici, în cer, nu pe pământ
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vânt

Umbra
ai plecat femeie să cânți în corul de îngeri
drumurile sunt astăzi pustii
nu e lună pe cer, nu e soare
cuvântul plânge pe drumuri târzii
e întuneric, în mine, în jur
de unde vin și unde curg înspumate ape
mai trec în zbor râzleț
șir lung de gânduri amputate
cuvintele au dispărut pe rând
cui azi să cânt balade într-o noapte
frumoasa mea cu ochi fierbinți
tu ai plecat în cor de șoapte
locuiesc cu mine, cu timpul și durerea
cad umbre adânci și mă plâng
mă așteaptă nesfârșitul
eu am rămas aici, să cânt la lăută, sfârșitul
o barcă alunecă agonic pe ape
în dansul înserării peste pleoape
cresc imagini himeric pe cer
ce să cer, ce să sper
aș pleca, dar cum să zbor
cu aripi arse de-al meu dor
mi-e sufletul zbucium etern
și durerea mi-e soartă
legat de țărm
nu plâng, nu gem și nu blestem
sunt doar o umbră sau o rană
prin care mă încheg în apă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zbor, poezii despre timp, poezii despre muzică, poezii despre cuvinte, poezii despre întuneric, poezii despre îngeri sau poezii despre sfârșit

Ultimul poem
e frig afară și mă sting
plouă în cer și lacrima doare
mă scurg și scriu pe ultimul rând
plec sângerând pe cărări
cărările dorului în țipătul cocorului
era târziu atunci
eu adunam din toamne gânduri
trăiam la țărm un ultim ideal
azi fug de mine iar în ceață
tot căutând un drum, o viață
trec caii sălbatici
nechează gânduri în noapte
ce lung e azi drumul între ochi obosiți
sunt pom ce plânge pe drum
sunt fructul oprit aruncat pe pământ
sunt tristețea și disperarea adunate într-un pumn
sunt pumnul ridicat către cer
sunt cerul căzut pe pământ
sunt pământul adunat într-un gând
mă întreb, mai sunt
sau poate sunt acel ce nu mai sunt
azi plâng pe țărm
dar țărmul azi mai este țărm
mă înțeapă spinii, mă rog
sunt suflet biciut de ploaie
sunt orbul ce caută privirea
sunt privirea ce plânge pe țărm
sunt țărmul cu ochii în lacrimi
sunt lacrima ce se stinge în mine
mai lasă-mi Doamne, o clipă
să miros trandafirii în ploaie
să duc la joc mândre fecioare
sunt un ultim suspin
o fărâmă de suflet
dă-mi Doamne puterea
să agăț în cer ghirlande de flori
o rază în inimă sunt
un drum către casă, acum
pașii se sting
coboară arhangheli în gând
pe aici, rând pe rând
eu scriu un poem
un ultim suspin
despre lacrimi ce dor
dă-mi Doamne, ochii
să privesc nesfârșitul
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre gânduri, poezii despre cai, poezii despre virginitate, poezii despre viață, poezii despre trandafiri sau poezii despre toamnă

Steaua
dacă frâng în brațe timpul ca pe-o stea
oare cine, cine oare, te-ar avea
dacă pașii tăi în noapte s-ar scurge pe pământ
atunci cine, cine oare, eu mai sunt
dacă astăzi te ascunzi într-un tainic suspin
lung e drumul către al meu destin
pe masă a rămas doar un pahar cu vin
cum pot acum să spulber al meu chin
s-a scurs iarăși promoroaca în sat
mi-e frig și mă plâng în iarba ce-a plecat
iubirea plecase să moară
iar pe drum nici-o moară
mai macină timpul ultimul ceas
rămas doar sărutul de tainic pripas
ce trist că mai suntem, noi, amândoi
doar triste amintiri dintre doi
te întrebasem într-o doară, în șoapte tăcute
de ce-ai plecat atunci, printre sălcii mute
tu surâdeai, erai tainic descânt
eu am rămas, pribeag să mai cânt
și te chemam femeie într-o noapte
tot sărutând a tale șoapte
mă întorceam mereu în depărtarea mea
tot căutând prin valuri doar o stea
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre prezent sau poezii despre moarte

Drumul
nu voi să spui acum nimic
de ce-aș vorbi
e noaptea în care lacrimi plâng
și stele cad din cer, în gând
tăcerea mea e plâns amar
în aste sfârtecate lumi
biet suflet efemer
pe țărmul vieții rătăcit
atâtea întrebări de pus
fără de răspuns
pe aici, pe undeva, cândva
curgea odată un izvor
creat din lacrimă și dor
noi doar tăcem în tragicele șoapte
acum, aici, în prag de noapte
aș vrea să mai desfac un gând
încet-încet, pe rând
am obosit de atâta mers în gol
să stau, să merg..
aici, totul este șters și fără sens
într-un deplin consens
am umblat aiurea printre ani
printre plopi și castani
uneori beat alteori obosit
pe o stradă a vieții mi se pare
cine știe, poate, oare...
aveam ochii legați la spate
să nu văd lacrima timpului cum arde
valul vieții ștergea urme pe nisip
pășeam pe un drum
un chin nesfârșit
era începutul unui sfârșit mereu neînceput
alunecam pe pământ
mă loveam de gânduri
ascuțite gânduri
mi-e trupul obosit de mers în gol
luna se-apleacă
dincolo de ceața din jur
pășesc spre acel îndepărtat meleag
unde nu e durere nici suspin
decât un chin
ce viață, ce destin
să plec, să vin
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre vorbire sau poezii despre trup și suflet

Ultimul rând
pluteam visând la cer
cuvântul era strigăt
băteam la ușile lumii
printre gratii de fier
eram tineri odată
pășeam prin furtuni și prin ploi
ploua femeie, gestul tău eram noi
doar un dor trecător
orele vieții se frâng
căutam doar o viață, să plâng
lângă mine, o femeie, un gând
scriam pe trup cuvinte ce curg
se furișau amintiri
între vise, tăceri, despărțiri
răsărea câte o floare,
se stingea visătoare
sânii tăi, atingerea ta
durerea și lacrima mea
eram singuri și goi fără noi
niște porți frânte între noi
adormeam apoi obosiți amândoi
ploua, inima mea
cuiele plângeau pe o cruce
din palme rupeam gânduri și alte dureri
răsărea între spini, o cuce de crini
treceau oameni pe drum
ne-au hulit, ne-au lovit, ne-au vândut
pe o oală de arginți
au venit într-o noapte, ca hoții
sărutul lui Iuda l-am primit pe obraz
au scuipat în biserici de suflet, călcând peste cruci
te-am pierdut femeie într-o noapte de hoți
într-o cameră, zăcea trupul tău
era o cameră goală
între mine și anii rămași
curgeau ochii către ultimii pași
erai rană deschisă
sângele roșu se scurgea pe asfalt
uneori veneam să te caut
rătăcind mereu ochii tăi
nu închide ochii, iubito
e devreme în lume
orele se scurg
doar sărutul a rămas într-o glie
dormi femeie, ochii sunt reci și sunt goi
plec singur, nebun, într-o noapte
te-au închis într-o piatră
în palme port încă doar aripi de fluturi
mai scriu uneori, mă mai scriu
scriu durerea în tragic blestem
singur sunt pe pământ și mi-e frig
e un drum al sorții, uitat într-un gând
crucea este goală
nu, nu pleca femeie
nu pleca cândva
am rămas acasă, am rămas cu ea
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare

Ultima scrisoare
plouă în cer și ceață este în lume
cafeaua arde pe masă
ochii au rămas să plângă în urmă
în urmă doar o urnă
se tace în jur
curg gânduri pe rug
mereu călător pe tragice drumuri
la final, mă caut, mă fug
e ceață deasă în casă
plouă în vatră
cafeaua e amară
și cina absentă pe masă
hipnotic în noapte
căutam câte o fată
dar fata fugea
într-o noapte cu ninsoare în noi
mă apropii de tine
visam, meditativ, un ideal
sărutam forma, cuvântul și trupul
căutând un sărut, doar atât
ilogici și goi
cu ochii puri
pășeam către noi
purtând în suflet doar cifra doi
scriai
se oprise timpul în loc
căutam zadarnic un vis
vroiam să fiu doar un surâs
treceau oameni pe stradă
pe geamuri, iarna se scurgea ireal
eram absentul grăbit
dintr-o iarnă globală
mă despart de tine
pășind către noi
căutam un înger
în sărutul absent
mai venea o ploaie
eu căutam pe țărm femeia
îți scriu iubito de pe mare, o scrisoare
îți scriu iubito viața mea
te-am rugat să vii
tu nu ai rămas
atuncea las
pe sânul tău, un semn de carte
a plecat și clipa
e pustie ziua
gândul iar mă doare
printre lungi apusuri, iarăși trecătoare
e de ajuns o fugă
de ce ard în mine
caut un răspuns
eu străinul lumii, rătăcit în noi
pe o pagină
rătăceam femeia
despuind aivea pagina tot goală
căutam iubirea și în ea femeia
eram o scrisoare
tu, tainic ideal
scriam pe o cruce
destinul final
durerea mea azi a plâns în tine
eu strigam o fată
uitat era totul
iubirea noastră a fost odată, poate niciodată
trupuri ce se caută, disperate în noapte
voi pleca acasă, ultimul damnat
îți scriu o scrisoare
când șoaptă nu este, nu mai sunt nici eu
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?

Aripi
mi-e dor de o mare
acolo, departe-departe, de zare
pierdută în marea depărtare
mi-e dor de năvalnice valuri, de cerul senin
îmi este dor de lumina divină
mi-e dor să plutesc
lângă frații mei, albi și puri pescăruși
peste țărm, peste valuri și stânci
mi-e dor de nebunia ce țipă aprig în mine
vreau sa fiu cel ce liber aleargă
pe mare, prin vântul nebun
să urlu la stele, să alerg printre ele
sus-sus să mă avânt
departe de ăst pământ
dar, aripile's frânte
cad, mă zdrobesc de lume, de toate
aici, pe ăst tragic pământ
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nebunie, poezii despre lumină, poezii despre aripi, poezii despre stânci sau poezii despre alb

Pașii sufletului
soarele a căzut pe pământ
cântecul ploii a tăcut
o lacrimă s-a scurs în palma mea
și a plâns
iarba se târa agonic la vale
coboară tăceri din văi
din mână în mână
hăulește un dor, mai latră dulăul
răsună o stâncă în stâncă
eu am rămas să scriu în nisip
povestea unui om rătăcit într-o noapte
aleargă turmele din munți
cu copitele despicând amurgul
torentele se rostogolesc în cale
se topește amurgul
sunt singur pe țărm
sufletul, o poartă spre casă
mă apasă tăcerea și clipa e dusă
încotro prin casă
caut un torent de lumină
coboară o stea
în marea de flăcări
caut un drum către casă
afară e noapte
și noapte este în mine
ochiul tăcut
pulberi de gânduri
păsări de lut și oameni de piatră
în palme, lacrima pură
plăsmuiește-mă Doamne, din roua Ta
să fiu fiorul unui gând surâzând în zare
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre rouă sau poezii despre păsări

Pașii sufletului
trec obosit printre gânduri zălude
mereu mă petrec, nimic nu aleg
e noapte polară, se iubește la fel
foc este în mine și în timpul prezent
eu nu știu azi ce știu
mă ninge în lumină în mod coerent
mă cauți femeie prin vreascuri globale
mă cerți, mă alungi și mă ierți
pe urmă e ceață
nimic nu a mai rămas la urmă
apoi a fost o zi nouă în altă zi
fugeam să mă uit
ardeam pe un rug
picioarele curg printre trepte de lut
este ceață și plouă
pe treptele lumii și plâng
apoi s-a pus ninsoarea la poli
ningea cu fulgi albi de fecioară
mă apropii de tine tăcut și confuz
era frig în tine, în noi
se întuneca iarăși în lume
ningea cu tăceri
nici nu mai știam dacă sunt
eu te chemam într-o zi, știam că n-ai să vii
ningea pe la noi
bătea timpul în geam
mereu ca altădată
eu căutam în nămeții sufletului, o fată
clipa asta nu mai tace
veneam târziu
când nu o să mai fii
și dacă vii, eu cine sunt în nopți pustii
te strigam, te chemam
era frig în casă
picurau pe geamuri amintiri
se stingea clipa, era târziu, în lume, în jur
și totuși ninge afară
mereu ca altădată
ochii tăi, făclie în noapte
mă întrebai retoric, dacă tu, atunci eu
pe coapsele tale
căutam un iad
frigul iar mă arde
mâinile se loveau de un sân, ireal
se scurge un timp, mai trece un veac
pașii fug, nu se ajung
între noi, doar părul tău, dorul meu
și sărutul a rămas
mă înțepam în spini
rana asta doare
eu scriam femeie
cu îngeri trecând
clipa asta se învârte
se întinde și cuprinde
trupul, gândul și femeia
ce mă așteaptă în prag, de drag
nu, nu pleca femeie
chipul tău, icoană vie
voi veni în zori la tine
peste pașii scurși în gând
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ninsoare, poezii despre femei sau poezii despre zăpadă

Privesc spre cer
o lume rece
aud ecoul umbrelor ce trec
un suflet, un fior
un pas pe lângă noi
sunt suflet ce tulbură țărâna de pe drum
în mine plâng dureri
de azi, de ieri
ascult o lacrimă ce curge acum, pe lângă drum
mi-e gândul amar, sufletul ruină
timpul merge aiurea
noi, pășim pieziș, prin noroi
privesc în jur, pustiu...
păsări nu mai sunt, au plecat la vânare
doar durerea mai țipă pe ramuri
ne stingem în tăcere, în eterna durere
privesc spre cer și plâng
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniștea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut sau poezii despre crengi

Sărutul
tăcerea asta mă înfioară
mai port în gând povara ultimului veac
nu mai foșnesc pădurile de fag
sălciile au apus pe mal în sus
am sărutat femeia și am trăit o viață printre zei
azi am plecat, puțin câte puțin spre al tărâm
lăsând în urmă zările și marea
ardeam și nu puteam uita în veci iubirea
se oglindesc în ape repezi gânduri
pe coji decojite de suflet
adie lin în suflet tainice viori
se aștern flori albe în cerdac
mi-e sufletul de viscol plin
mă cheamă timpul să mă odihnesc în pace
să ascult viorile cântând în cer
mai țipă timpul prin amintiri globale
viața a adormit lângă un șanț
mai trec hoinar pe acest meleag
tot rătăcind printre crengi despuiate de speranță
lovindu-mă la fiecare pas de timpul rămas
sunt doar un vânt pribeag ce a pierit demult în vânt
ce întinsă este nesfârșirea
adun în privire albul polar
strângând la piept arborii goi
să sting șuvoiul de gânduri ce curge
mai rătăcesc desculț de gânduri prin zăpadă
mângâi coapsele copacilor uitate goale între ape
se frâng și zările în mare
mai cerne cerul stele în ochii tăi
sărută-mă femeie în astă noapte
să bem cupa iubirii în altar
sărută femeie buzele flămânde
în taina mâinilor împletite într-o poveste de amor
în zori voi culege albi trandafiri
să îi așez ușor pe sânii tăi
haotică e viața asta
se frânge mugind sălbatic între stânci
trecut-au ani, azi stau, mă întreb
eu cine sunt, decât un străin ce a iubit odată, o fată minunată
strig nebun, mai strig pe țărm
sărută-mă femeie pentru ultima dată
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vioară

Ultima rază
rătăcit între neglijabile absențe
de multe ori incoerente
discut cu mine
cu fostele amintiri
să uit acum tot ce a fost
murdar, urât
eu nu mai pot
se scutură pe aleile de tei
sau de ce vrei
dureri, lacrimi și păcate
în orbite ochii mă dor
prin cearcănele sufletului
curg alte gânduri
despre un trecut
de mult trecut, băut și petrecut
am colții azi tociți de griji
de ani trăiți prin gunoi
sunt un biet copil neascultător sau un bătrân
atât de orb, atât de chior
de ce îmi ceri mereu
să plec de zor
pe drum copacul tresare
de ce oare
râul țopăie prin ani
rătăcit între plopi și platani
caut o cale spre mare
vântul dă târcoale
bolovani pe umeri, pietre pe drum
o salcie plânge astăzi, acum
e lacrimă toată
un hohot amorf răsună a jale
nimeni în cale, doar moarte dă târcole
întunericul a cuprins totul
tăcerea tresare
o lume cade
pe o parte, la vale
timpul țipă nervos
a uitat să mai plece
viața curge și trece
a rămas o urmă de gând în zațul de cafea
cafeaua amară
trenul a trecut în zori
dincolo de mine
în stație nu era nimeni
nici eu
ascunsesem trupul
dincolo de ușă
ca să mă strecor
mai ușor în neantul lumii
nu am știut
eram copil atunci
doar rătăceam pe dealuri și prin lunci
tot căutând ouă de cuci
uneori vorbesc dincolo de cuvinte
despre iubire
cu cine vine
dacă mai vine
aici nimeni nu trece, nu vine
târziu am înțeles
eram în altă dimensiune
offf, sunt un poet rebel
cuvântul îmi este gândul și vorba mi-este soartă
să bat nebun din poartă în poartă
târziu am înțeles, că e târziu
e prea târziu
răul era în jur
acum este în noi
ce poți să faci
aici cadavre vii se târâie pe drum
un drum al sorții către poarta morții
să construim ce și pentru ce
și pentru cine
de ce mă întreb în fiecare zi
desigur fără a ști
ce pot a ști
știu doar atât
murim în fiecare zi
și zi de zi
fără a ști
știi.. soarele nu a răsărit aici, demult
uneori mă întreb....
a răsărit vreodată aici
cenușă și scrum
în jur, în noi
ce să mai sper
privesc în jur
nu, nu blestem, nu înjur
doar vă conjur
lăsați-ne în legea noastră
cum au trăit, cum au iubit și au murit
strămoșii noștri odată, pe acest pământ, odată sfânt
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cenușă sau poezii despre cafea

Într-o zi
tic-tac, tic-tac
ceasul s-a poticnit într-un ciob
s-a oprit, apoi a tăcut
am țipat atunci la porțile timpului ucis într-o noapte
nimeni nu m-a auzit
uneori mă regăseam între buze ascunse în primăveri
atingeri din trecut, pe unde am trecut odată, poate niciodată
o adiere îți mângâia paloarea unui surâs
foșneau frunze uscate în toamne uitate
eram scoică risipită în nisip milenar
un suflet pierdut într-un psalm
căutam un strop de mare, în zare
mereu mă întrebam, mai era marea o mare
alteori desenam pescăruși pe asfalt, mă priveai
renășteai în zori din mare, în cântecul tragic al valurilor
la ceasuri târzii îmbrăcate în șoapte
se frânge amurgul, cuvintele au început să mai moară
tăcerile mă apasă, eu zac în negura lumii, printre lacrimi, păcate
uneori ascult tăcerea în noapte, mă doare
pic-pic, apoi nimic
e ceară în suflet, sunt suflet de ceară în bezna milenară
un suflet sfâșiat, trecător pe drum la ore târzii
mă zbat și mă tem
pe frunzele reci se scutură amintiri, se scutură și timpul rămas
clepsidra lumii e spartă
rătăcit în valuri târzii, te caut în noapte, străină sau cine oi fi
stingher călător printre șoapte, sunt frântură de vis din timpul ucis
de rămas nu a rămas nimeni
amurguri de ceară se aștern peste pleoape
plâng stele pe cer, mă ceartă, mă cheamă
și totuși doar pe tine te așteaptă
femeie a nopții, femeie în noapte
plouă prelung și mi-e frig
plouă și timpul spală gânduri în piatră
fiorul nopții uitată, în noaptea existenței noastre
ploile se întorc în privire, e toamnă în mine, în lume, în toate
femeie, suflet scăldat în lacrimi culese din rouă
sunt umbră în penumbra lumii în timpul uitat între pleoape
visul mi-a furat trecutul, dar unde-i prezentul
timpul s-a unuit cu marea, descarcă ochi din cer, într-o noapte
așa mă regăsesc despuiat de primăveri în fiecare vară ce-a rămas
dar ce-a rămas astăzi din lume
unori desenez cai liberi pe scoarța copacilor, să aud în zori, tropotul lor
în zare cresc rădăcini
ancorez uneori, sunt suflet pe mare
se sparge un val într-o scoică în timp ireal
cuvântul meu e sărut, al unui străin ce a iubit odată, o fată
de voi veni la răsărit de gânduri, într-o zi oarecare
să smulg de pe umeri trecutul
să știi că am venit dintr-o eră ratată pe un tărâm de umbre
sub tălpi freamătă iubirea
uneori conturez universul cu un surâs
mă reîntorc în zori să aprind candele în altare de suflet
să mă aștepți femeie în poartă
azi, am venit, am venit acasă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frunze

Jocul iubirii
venise iarăși toamna
eu încă scriam în vară cuvinte moi
iar în iarba verde
ne jucam, doi copii, amândoi
rătăceam, privind cum se scurg anotimpuri
venise-i de mult
într-o noapte globală
ființă în neființă în doi
eram doi într-un gând
înnoptam aiurea prin parcuri
îmbrățișări ireale, săruturi furate
rătăcind pe aleile toamnei în doi
treceau trecători pe stradă
venise și clipa
uitasem de ea
eram singuri cu noi și cu ea
eram un copil pe o bancă
veșnic timid
priveam către tine
oftând
se scuturau pe alei toamne letale
știam că vine iarna
știam că ninge în munți
mă priveai zâmbind pe o rază de stea
dacă tu n-ai veni
eu pe cine aș iubi
atunci, jelui-m-aș cerului în vatra pământului
despre tine, despre mine
dacă tu m-ai privi încă o dată
eu pe cine aș avea
dacă te-aș iubi doar o dată
tu cu cine ai fi
erai pură, fierbinte
pielea ta mă ardea
sugera o chemare
ea, era ea
te priveam dezbrăcată
de gânduri, dureri și de toate
cerul zâmbea
erai stea, doar a mea
mă săturasem să mor în fiecare iarnă
iar la sfârșit să fiu din nou damnat
trecuse cruda iarnă
topind zăpezile din noi
păstrasem în palmă
un mugur de suflet
va veni o primăvară târzie
pentru noi amândoi
te strângi între gene
când te frâng din mine
mă chemi, mă dai
dar ochii tăi, cui îi dai
cobori caldă felină noaptea în parc
mă întreb
de ce eu, dacă tu
dacă tu, atunci eu
au trecut clipe, zile, ani
trăim acum în labirint de suferințe
am sfâșiat în zori veșmintele dintre noi
ce trist a fost, eu căutam un doi
dar cine azi mai suntem noi
te-am iubit, femeie
de ce-ai plecat atunci
lăsând în urmă lacrima și dorul
și mă întreb, cine suntem astăzi noi
și plecai femeie, plecai
lacrima la sân îți ajungea
pășesc pe cioturi de gând
căutând un pas către noi
acum, singuri amândoi
printre lacrimi, femeie
te-am mai sărutat o dată
la final
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre parcuri

Rugă
lasă-mi Doamne, zările și marea
să îmbrățișez chemarea
a unei femei ce a pășit spre nemurire
nu am înțeles atunci durerea ce mă apasă
e har, este blestem
să văd cum mori în taina primei primăveri
lasă-mă femeie
să țin în brațele vânjoase surâsul tău
rătăcit între buze arse de gânduri
lasă-mă să descopăr curcubeul privirii
să frâng în palme neștiutul
deschide-te femeie în noapte
mătasea verde învăluindu-ți sânii
trupul gol să se răsfrângă în ape sub raza de lună
știi, privirea ta a început să se confunde azi cu zarea...
seara îți mângâia pașii
la cina poeților în altarul cuvântului
treceai dintr-un timp în altă eră
lăsând în urmă flori de iasomnie
treceai albă și pură
o lacrimă crudă în poala universului
treceai și nu îți păsa
că viața asta te lasă
te vei așeza în cer
ascuzând o aripă rănită într-un zid
femeie, bătaie de înger
ai deschis raiul
în mlădierea duioasă a cuvintelor rostite
cu glas divin, tulburător
împletind din timpuri maramă
valsai odată printre stele
tu cea mai suavă dintre ele
scriai în slova timpului cu lacrimi de ceară
râdeai privind la mine
am înțeles atunci
erai un ideal cioplit din plăsmuiri
se risipeau nopțile în zori
dacă tu vei pleca
eu voi muri sub stea polară
dacă tu, atunci eu
cu cine aș vorbi
zările vor fi searbăde, pustii
eu am rămas, femeie
un trubadur nebun pe țărmul lumii
adunând cuvinte în palmă din cioburi de sperață
în zori voi coborî să mor în valuri
tot așteptând sărutul unei primăveri
nu înțelegeam durerea ce mă apasă
în lotca ce plângea pe mare
va exista undeva un azi
pentru cei ce pleacă grăbiți
dă-mi Doamne durerea și lasă îndurarea
mai ține aici vreo două-trei milenii
pe acei ce pleacă azi către lumină
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima lacrimă
de ce să plâng
când lacrimi curg
tu astăzi pleci
în vremuri reci, târzii și seci
iubirea între noi s-a așternut în veci
am împletit în doi suspinul cel dintâi
demult, odată, între noi
astăzi durerea țipă sugrumată
iubeam atunci, o fată, prima dată
la care porți să bat acum, îndată,
iubirea noastră este scrum sau poate ferecată
iar cheia am azvârlit-o în cer
în noaptea aceea de beție
acum adorm în nopți târzii și plâng în mine
femeie, ești cupa de cucută sau doar un vis târziu, trecut, o dulce amăgire
sunt piatră azvârlită într-un colț de mare
acolo, undeva, în depărtare
eram eu, erai tu
era doar o banală întrebare
pășeșc pe maluri de dor
pașii mă ard și mă dor
rătăcesc între noi
căutând zadarnic un doi
în amurg, pe țărmul pustiu
a rămas o piatră ce strigă în gol
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn

De ce
afară plouă și e vânt
lumina a murit și timpul a tăcut
eu zac pe un țărm pustiu
la margine de lume, de speranță
e neagră noaptea în care sunt
de ce să stau
când nu știu unde sunt
unde să plec
când drumuri nu mai sunt
e beznă adâncă în mine și în jur
de ce să înjur
mai bine plâng în ultimul meu cânt
sunt beat
îngrozitor de beat
de ce crezi că sunt nebun
dau de pereți cu toate
se poate...
nu mă trezesc
de ce să mă trezesc
să văd ce...
gunoiul din jur
privesc în sus, în jos
și vrei să nu înjur
ura, minciuna pură, ordinară
dansează zgomotos pe stradă
astăzi e în toate
se poate, sigur se poate
mi-e capul greu
genunchi mă dor
de târât prin noroi
mă sprijin de gânduri
de ce să mă ridic
mai bine zac
în eterna și fascinanta mocirlă
e bine, nu
nu, prietene, aici totul e un mare nimic
ce mai contează
nu vreau nimic
nimic nu zic
doar plâng printre rânduri
sau rătăcesc printre gânduri, se poate...
aici lucruri murdare sunt
le spăl, dar put
banii miros urât
pe țărm cobor ades
să spăl sufletul meu
pătat de ură și noroi
din jur, din noi
ce caut eu aici în ăst gunoi
sublim, de soi
caut roza sau psihoza
unui suflet ce a fost
caut un sens fără sens
într-un deplin consens
întreb întruna
câte unul, câte una
desigur fără sens
ce sens au toate
totul e atât de clar și fără sens
atunci
cine plânge acolo sus
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urâțenie sau poezii despre prietenie

Ultimul cântec
stau pe țărm
ascult nisipul cum plânge
timpul curge prin palme
nici urmă de unde, de valuri
pe unde să curgă, de unde
mă preling prin colțuri de singurătate
e tragic și trist, azi în cetate
chipul meu, o mască a lumii
totul e o biată amintire
rătăcită în sertarele vieții
m-am cufundat în tăcere
în noaptea asta am murit, încă o dată
se scuturau frunze printre gânduri
acum sau poate peste o mie de ani
cine azi mai știe, cine...
am venit și am plecat
acolo sus, unde nu e durere
e doar un etern suspin
a rămas amintirea unui vis
se scuturau frunzele vieții
una câte una
ieri a fost ieri
azi a rămas nimic
am plecat fără a ști
de ce am venit, de ce am plecat
pe masă, o poză ruptă, atât
când m-am trezit din al meu chin
plângeau suspine
mi-era teamă de viața asta murdară
poate sare o scânteie
să ardă, să ardă durerea din mine
vazduhul era plin de suspine
ce trec azi prin mine
pe un deal
o mioară plânge
în suspine
lacrimi curg în vale
se scurg pe o cărare
cărarea dorului în lacrima norului
ucis cu pietre de oameni nebuni
ce oare să mai fac cu mine
din suflet picură suspine
pic, pic...
în mână port un fluier, de soc
să cânt, un cântec de jale, de foc
despre viața asta
fără de noroc
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre amintiri

Poetul
am lăsat privirea în urmă
să văd cum zboară
pescărușii peste zare
întregul mă întreba mereu și pe la spate
omule, unde este cealălaltă jumătate
mâine va veni aici
eu nu voi fi atunci decât o pană în vânt
lumânarea ardea în depresii majore
eu rătăceam năuc printre gânduri
seara, mă închideam între ziduri
să astup gândirea letală
uneori dădeam creația perfectă
din oase zdrobite de soartă...
am ascuns în ochi o mare
cobor pe val și mă scufund în zare
mă regăsesc în zori în adâncimi abisale
plângeau pe țărm cuvintele nescrise
prin munți visam la aripi să zbor
căutam ploaia să mistuie focul ce țipă
mai dați-mi o cană și un strop de pelin
pe aici mi-e dat ca să zbor și să mor la porțile sorții
nu vreau cenușă și nici vin
mai puneți în pahare un strop
din viața asta tristă și fără de noroc
să plec, să plec pe altă rută
căutam în mine soluții incerte
să fur o viață din lacrima morții
plecam din vise încă o dată
mă întorceam între orbite
și mă scăldam în valurile de cuvinte rătăcite
fugeam de brațul sorții
și bat nebun în poarta morții
să scriu, să scriu despre suava existență
a unui poet ce a trăit în lumea inocenței
pășesc stingher să nu strivesc lumina
tot căutând un munte după mare
întrebările au rămas, sunt multe
mai am doar o întrebare
cine a ascuns răspunsurile în mare
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie sau poezii despre munți