Pădure ce nu ştie de secure, îmbătrânind hai-hui, a nimănui

Mă scutur ca o frunză, rămân precum un ram
Şi toamnele mă-nvaţă să mă despart de mine,
L-acomodez cu iarna pe cel care eram,
Lăsându-i primăvara celui ce nu-s, dar vine.

Îmbătrânesc salcâmii când vântu-i desfrunzeşte,
Dar şi când floarea dalbă se primeneşte-n faguri,
Ne trece timpul, Doamne, l-am născocit orbeşte,
Căci ne lovim de-a pururi cu tâmplele de praguri;

Şi-n fiecare toamnă mai facem un cucui,
Îmbătrânind ca nişte salcâmi ai nimănui.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desprindere de toamnă

A mai venit o toamnă-n viaţa mea
Şi-a mai căzut o frunză peste mine
Mă simt mormânt, şi parcă n-aş mai vrea
Să mai albesc în iarna care vine

Iar au plecat şi berzele şi cucii
Şi m-au lăsat mai singur ca lumina
Prin codru nu mai mişună haiducii
Şi-n beznă mi-a rămas pe veci retina.

Mă simt aşa de frunză şi de ram
Încât mă rup de mine şi rămân
O frunză doar din cel care eram
Şi-un ram din cea ce m-a ţinut la sân.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ionică şi Domnul

Doamne, când eram în rai
Nu credeam şi nu spuneai,
Dar acum că nu mai îs,
Chiar de spui te iau în râs.

Tu mă dai din rai afară
Pentru cea de-a doua oară,
Pe când eu rămân convins
Că drept în iad m-ai împins.

Iar de-o fi să strigi la mine,
Voi mai crede-n rai şi-n tine?

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţământul ceasului întors

Eu simt c-au revenit în mine
Aceleaşi păsări ce se duc
În calde ţări, când iarna vine.
Mă simt întors precum un cuc.

Aş vrea să cânt, însă mă tem
Să nu mă spurc: sunt negustat.
Aş vrea pe nume să mă chem,
Dar numele mi l-am uitat.

Eu simt c-am revenit în mine,
Dar nu mă recunosc deloc;
Am pene gri în loc de tine
Şi-n locul gurii simt un cioc.

28.02.2014

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

Doamne, când e alb şi rece
Duhul tău de peste sate,
Fă-mă sania ce trece
Pe troienele-ngheţate.

Doamne, fă-mă iar copil
Şi colinde iar mă-nvaţă
Ca să mai pornesc umil
Spre coliba ta de gheaţă.

Să-ţi colind că te-ai născut
Şi să plângi de bucurie,
Să te las apoi, tăcut,
Sub întinderea pustie...

Doamne, doar atât mai cer
Mamei, Tatălui şi Ţie:
Să rămân al tău în ger
Îmbrăcat în haine albe

Să-ţi colind o veşnicie
Leru-i ler, zorile dalbe!

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză molcuţă,

FRUNZĂ MOLCUŢĂ,
TOAMNĂ DESCULŢĂ
Din frunze, vântul ţese covoare,
Le pune toamnei, moi, la picioare;
Sunt veştejite, asta le ţine
Să nu-i rănească tălpile fine;
Când se usucă, îşi ia botine,
Le poartă până ce iarna vine...
Toamna-i desculţă, şi, prin urmare,
Frunza-i molcuţă, ea, fată mare.
01.09.2021

poezie de Marius Robu
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai ai

Mai ai de scris cu mine, Doamne,
Şi de-aia mă mai ţii pe-aici
Şi nici în vântul astei toamne
Nu mă pici.

Mai ai ceva de scris cu mine,
Căci altfel nu pot să-mi explic
De ce, văzând că iarna vine,
Nu mă pic.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (17 octombrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orbesc de dor

Afară, cerul e-nnorat,
În suflet am un strop de soare,
Pe care, tainic, l-am păstrat
Din tine, astrul meu, şi care

De cald şi de urât îmi ţine
Când este noapte sau e nor,
Când iarna semne dă că vine,
Când ochii mei orbesc de dor.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec şi toamna...

dacă trec şi toamna asta
iar o toamnă ar sosi,
am deschis demult fereasta,
le primesc şi orice-ar fi...

cuibărită e în mine
şi pe alţii îi aşteaptă,
stă la pândă printre rime,
o vom scrie toţi odată

dacă trec şi toamna asta
chiar de-i vară pe afară,
voi paşi în fulgi de iarnă,
iarna rece, solitară

nu mă plâng, nu am regrete,
totul a fost prea frumos,
primăvara, vara, sete,
mi-a adus toamna pe jos

a venit încet, cu timpul,
care nu l-am drămuit,
acum îmi zâmbeşte chipul,
mi-amintesc cum am iubit

toamnă dulce, dulce toamnă,
doamne, sărut-mâna doamne,
am strâns doruri pentru iarnă
şi mă ard ca nişte toamne

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă din timpul tău

Pe-un trup, o toamnă pune frunze
tu, pământule, primeşte-le la sânul tău
aşa mai trece un an, printr-o amintire
zarea se întunecă, într-un asfinţit cu-n nor

Pe cer?
Strigă păsările prin zilele trecute
şi cât îmi este, Doamne, atât de tare dor!
Rugineşte timpul în mine, toamnele prin ani, cobor
Iar Tu să ştii!
Că umbra vântului ce trece îmi spune
nu cobori tu, stea, ci străluceşte
nu cerşi chiar nimănui, măcar un petec
de toamnă, din inimă de frunză rătăcită
nu fi nicicănd aripă frântă-n zbor

aşeazăte-n straturi de toamne, pagini-ruginite
litere să scrii, în vine sângerii
iar trupul ei să-l vrei mereu
fraga timpului să-o simţi de vrei!

Toamna trece alb-albastru, sus pe cer
jos în rochie imensă, ruginiu înobilată
mă agăţ de ea şi-a trupului pământ sărut
şi-i cer ca sângele să-mi fie numai viaţă

Nu-mi vreau secunde, scurse-n gheaţă de cristale
ascuţite în vene, care să mă înţepe
de aceea-ţi cer, tu, Vânt
tu, Umbră de trecut
tu, Toamnă
să-mi dăruieşti, din focul ruginiu al tău
frunze de inimă, din flăcări
să-mi pot topi din suflet, ce-mi rătăcesc până târziu
ochii tăi, cristale care-n noapte mă îngheaţă
Şi-ţi cer!
lasă-mă să simt buzele pe trupul tău

poezie de Viorel Muha (septembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurire dalbă

Cad frunzele buluc
Din interzisul nuc,
Dovleacul fără mumă
Se strâmbă rău la brumă.

Dovelţii dintr-o dată
Rămân orfani de tată
Când cade pe grădină
Tot frigul din lumină

Să vă mai spun aş vrea
Că toamna, moartea mea,
Poartă la gât o salbă
De nemurire dalbă.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu floare de salcâmi şi de castani

Se scutură, iubitule, salcâmii,
Parcă a nins, în plină luna mai,
Înfloriţi toţi irişii,
De ninsoarea asta par surprinşi.
Fluturii de întristare, stau ascunşi.

A plouat, s-au scuturat
Salcâmii de a lor floare,
Lacrimi albe de ninsoare,
Iasomia şi socul
Şi ele şi-au găsit sorocul,
Albinele îşi caută norocul,
În plină lună a lui mai.

Ce primăvară şugubeaţă,
Când totu-i verde
Şi pornit la viaţă,
A nins, iubitule,
Cu floarea de salcâmi,
În plină lună mai!

Ninge, iubitule,
Cu floarea de salcâmi
Şi de castani,
În plină lună a lui mai...
Tu, nu-nţelegi să vii,
Tu, nu vrei să mai stai...

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Germinare

De dorul tău putrezesc
Precum grâul care moare
În pământ, apoi răsare...
În tine vreau să-ncolţesc.

Trebuie s-avem răbdare,
De la dânsul să-nvăţăm
Verde să ne colorăm,
Draga mea, Iubirea mare.

Negrul câmp de aşteptare,
Pofta care ne-ameţeşte,
Precum grâul ce-nfrăţeşte
De la ploaia roditoare,

Ameţit, devine lan,
Prin care te ţii de mine,
Ameţeala când îţi vine,
Ca iapa după cârlan...

Spicul când îşi varsă floarea
Să te coci, să faci un mânz,
Când o fi soarele-n prânz,
Dogorindu-ţi aşteptarea.

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (24 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză molcuţă, Toamnă desculţă

Din frunze, vântul ţese covoare,
Le pune toamnei, moi, la picioare;

Sunt veştejite, asta le ţine
Să nu-i rănească tălpile fine;

Când se usucă, îşi ia botine,
Le poartă până ce iarna vine...

Toamna-i desculţă, şi, prin urmare,
Frunza-i molcuţă, ea, fată mare.

poezie de Marius Robu (1 septembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Ne)firesc

Bate vântul, frunza pică,
E firesc, la o adică,
Şi la fel e de firesc
Faptul că îmbătrânesc.

Nefiresc din cale-afară,
E că timpul nostru zboară
Ca o frunză tremurând
În al toamnei vânt, oricând,

Nu doar toamna, ca frunzişul,
Ci şi când e secerişul,
Când zăpezile, firesc,
Se pornesc sau se topesc...

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul şi vi(n)ul

Doamne, cine-o fi străinul
Acesta care sunt eu,
Care bea cu mine vinul
Şi mă-nsoţeşte la greu?

Nu cumva eşti chiar Tu, Doamne,
Şi Te-ai deghizat în mine,
Să bem vinul astei toamne,
Iar la iarna care vine

Să rămânem împreună,
Să ne-ncălzim reciproc,
Spunându-ne-o vorbă bună,
Că n-avem lemne de foc?!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe

Femeia, pentru-o singură privi,
Primită-n drum, când pleacă sau când vi,
Se primeneşte-n suflet şi-n oglin,
Şi, răsfăţându-se, în gând se-alin:

- Mi se confirmă zilnic că-s frumoa,
Ca semn că frumuseţea mea nu moa;
Păcat că, după câteva secun,
Orice privire moare sau se-ascun!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am vrut să omor visul din vis

(Eu eram Toamna şi tot eu eram Iarna)

Obişnuiam a-mi adăposti creştetul
Pe sânul Iernii, clipind cu crengile
Ce-şi încordau ghearele,
Spărgând sunete de gheaţă
Lovind ochii înrăiţi de lacrimi, dar
Toamna stătea în mâinile mele,
Frunzele se lipeau precum plăgile
Neinvitate, severe,
Mă muşcau şi posedau –
Eram crucea lor strâmbă,
Bucuroasă de-a cădea
În Ţara Neantului Promis.

Şi râdeau între ele,
Le vedeam tot mai galbene şi roşii
Amuţeau, mâncând pe săturate
Din fiinţa mea naivă.
Când am hotărât despărţirea
De sânii ciudaţi ai Iernii,
Poate să-mi spăl creştetul
Cu timpul rămas,
Nu puteam omorî visul din vis
Căci Iarna era Toamnă...
Iar Prezentul m-a înşelat
C-un Trecut orb,
Scârbos, nepetrecut, amant.

poezie de Ariana Zburlea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al cincilea anotimp

Nu sunt păcătoasă, Doamne,
Dar am păcătuit.
Ingerul ce mi l-ai sortit
Nu mai e alb –
In curcubeu l-am vopsit.
Am greşit, m-a iertat
Si iar am greşit.
Acum, prea de tot ostenit
De netihnă şi de ruşine,
Se ascunde de ceilalţi îngeri în mine.

S-a dus primăvara,
E zăpuşeală şi vine vara.

Pe îngerul meu
Intemniţat la mine in vine
Aş vrea să-l las
Să se întoarcă la Tine.
Să-l ierţi Doamne
Si înapoi să-l primeşti!
El nu e vinovat,
Prin cotloane lumeşti
Eu l-am ademenit,
L-am purtat pe cărări întortocheate
Făcând din şoapte urlet, din zi noapte,
Cu vanitatea mea l-am otrăvit,
Amăgindu-l pe el, pe mine m-am minţit,
Mi-a fost de mine milă – pe el l-am umilit,
L-am pus la încercări nenumărate
Si bune şi rele, şi gânduri şi cuvinte şi fapte.
A fost, cum doar Tu ştii, şi rău şi bine.

S-au dus primăvara, vara,
E umezeală şi toamna vine.

Ingerului meu vreau să-i fiu înger, Doamne,
Să-l las să Ti se-ntoarcă-n cer.
Vreau să-l despart de păcat, să-l dezleg de jurământ,
Si, cum m-a învăţat,
Am să Te rog, am să aştept şi-am să sper.
Am să mă aşez pe pământ
Intr-un culcuş de frunze aurii
Si-am să-mi desfac bluza,
Apoi pielea, apoi coastele,
Am să-i scot din mine aripele,
Am să le spăl cu lacrimi,
Am să le usuc cu răsuflarea,
Am să le mângâi, am să le cânt.
Am să îi spun că m-am mărturisit,
Că m-ai auzit, că m-ai ascultat, că m-ai iertat,
Că poate să mă părăsească liniştit.
Am să mă învelesc apoi încet
Cu multe frunze ruginii
Si-am să sper şi-am să aştept să mă auzi şi să vii.

S-au dus primăvara, vara, toamna,
E de-acum frig şi vine iarna.

Când frunzele se vor chirci
Si fulgii-mi vor intra sub bluză
Si sub piele şi sub coaste,
Nu ca zbaterea de aripă
Ci ca un pumnal ascuţit,
Voi şti că l-ai primit, Doamne,
Pe îngerul meu ostenit
Inapoi în cetele Tale,
Iar albul zăpezii
Va fi umbra tremurătoare,
Sub mângâierea Ta,
A aripelor lui străvezii.

S-au dus primăvara, vara, tomna, iarna...

Din cotloane cereşti
Mâna Ta hotărăşte
Al reînvierii răstimp:
Ca mereu eu întârzii, mângâind zăpada
In al cincilea anotimp.

poezie de Marina Samoilă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parţialele din toamnă

E toamnă şi mi-e dor de cine
Ar trebui să vină, dar,
Se pare că nici azi nu vine;
Mi-e sufletul student-frunzar.

Şi clipele mi-s frunze care
M-acoperă pe ochi treptat,
Să nu mă vadă, când apare,
Nimic din tot ce-am aşteptat.

E toamnă şi mi-e dor de cine,
Chiar dacă vine, tot nu vine.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie de toamnă

Fiecare frunză care pică-n zbor
E un gest al tău de care mi-este dor.

distih de Marius Robu (1 octombrie 2020)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!