Ioana Gărgălie

Încotro?

Ca pe tabla de șah alergăm în zig-zag
De dușmani nevăzuți și de boli fără leac,
Speriați și tăcuți ne închidem în noi
Într-un fel de tranșee,... ca în vremi de război

Căci,, eroii" în alb nu au arme de-atac
Și privesc cum se zbat cei bolnavi... și ei tac...
Inamicii pândesc și vin val după val,
Nu mai sunt nici seringi, niciun pat în spital.

Țara geme de morți și bat clopote-n sat,
Ne-ndreptăm spre infern într-un stat eșuat...
Păpușarii trag sfori, au afaceri pe roți
Și ne-au pus în genunchi! O armată de hoți!

Se întorc în mormânt bravii noștri străbuni
Când simt țara sub jug lunecând în genuni
Și cu munți dezgoliți, cu subsolul furat,
Cu poporul bolnav, umilit și trădat...

România, -ncotro? Unde-s marii bărbați?
Nu mai sunt nici haiduci! Și e jale-n Carpați!
N-avem oameni de stat, doar speranțe avem
Și-așteptăm răstigniți să scăpăm de blestem...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Dumitru Sârghie

Cumpăna dreaptă

În sufletele lor, cresc doar ciulini,
Pierzând total contactul cu pământul,
Ei, pentru noi, sunt doar niște străini,
Căci ne-au ucis și datina, și cântul...
Poporul merge-n jos, treaptă cu treaptă,
Tot așteptând o cumpănă mai dreaptă!

Trăim iar vremea lui Caragea Vodă,
Când patria ni-i scoasă la mezat,
Și-au construit un stat într-un alt stat,
Toți repetenții... Doar ei sunt la modă...
Spre sumbre căi, destinul ni se-ndreaptă,
Tot așteptând o cumpănă mai dreaptă!

Nu mai avem nici Dumnezeu, nici rost,
Grădina Maicii Domnului suspină,
Ne vindem conștiința și votul contra-cost,
Trăiască vinovații, cei ce nu au vreo "vină",
Cântăm un imn ce nu ne mai deșteaptă,
Tot așteptând o cumpănă mai dreaptă!

Ne aliem mereu cu trădătorii,
Suntem mojici și-n veci duplicitari,
Ne-alegem dintre hoți conducătorii,
Ne umilim și suntem miștocari...
Și suferi-vom pân' la Sfîntu' Așteaptă,
Tot așteptând o cumpănă mai dreaptă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

M-am născut în România

M-am născut în România,
Țara unei guri de rai,
Unde Miorița-și plânge
Oful pe-un picior de plai.

M-am născut în România,
Țara Munților Carpați,
Cu-ale lor creste semețe
Și păduri cu brazi înalți.

M-am născut în România,
Cu podișuri și câmpii,
Râuri, Dunăre și Mare,
Aur și-alte bogății.

M-am născut în România,
Într-un sat ca multe alte,
Cu oameni de omenie,
Cum sunt oamenii la sate.

M-am născut în România,
Țara mea cu mândru nume,
Ce-l port cu mândrie-n suflet,
De când rătăcesc prin lume.

M-am născut în România,
Lângă murmur de izvor,
Iar când mi-o veni sfârșitul,
Tot acolo, vreau să mor!

M-am născut în România,
Țara strămoșilor mei,
Și vreau, când va fi să fie,
Să putrezesc lângă ei...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Aș vrea să tac

Aș vrea să tac

Aș vrea să tac,
Dar nu se poate.
C- am tot tăcut.
Și suntem toti tăcuti,
Si- njunghiați toți pe la spate.

Si nu- ntrebați
Nici cine sunt,
Nici ce- am facut,
Caci știu:
Se merita sa mor cu ei de gat.

Dar vă întreb acum, pe toți:
De ce- am tăcut?
De ce ne-am bucurat la hoți?
De ce nu am făcut nimic atunci?
De ce- am abandonat in țară bieții prunci?
De ce bătrânii noștri- au trebuit sa- i crească,
Cand noi cerșeam o pâine mai domnesscă?

Se umflă maruntaiele in mine,
Sa urlu-atât cât pot, acum imi vine.
Și vă întreb din nou, de la- nceput:
De ce cu tinerețea am plătit tribut?

Prietenii ne-au fost uciși in plină iarnă,
Și n-au mai prins nici ' ăl Craciun,
Nici altă toamnă.
Dar ne-au murit justificat?!
Noi ce- am facut pe urma?
Doar am stat.

Și ne- am uitat ca la prăpăd...
Ne bucuram ca liberi suntem peste pod.
Dar podul nici acum nu e cu noi,
Și este plin după atația ani,
Și de o parte si de alta cu noroi.

Și vin si te condamn pe tine, țară!
Cum ai putut sa ne suporți,
Când am vândut și ale tale porți?
Cât ai putut să suferi, să te doară,
Când te- am facut de trei' j de ani, doar de ocară?

De ce nu ne -ai luat de gulere, de gât?
De ce ne-ai suportat atât?
De ce nu ne - ai oprit din exaltare
Când ai vazut că-i chinul cel mai mare?

Am stat cu toții- n tinerețe...
Știam de- acum să dăm povețe.
Am stat ca proștii-n batatura,
Ne bucuram că țara ei ne-o fura.

Ne vin copiii blanzi din spate...
I- am invățat sa- și spună și ei "nu se poate"
I - am învățat ce e patriotismul,
Fără sa știm că-l confundăm cu autismul.

Ne- a luat credința - n Dumnezeu pe sus.
Credeam că El ne duce singur spre apus,
Credeam că dacă ne schimbăm și imnul,
Vom fi si noi de-acum,
Ca cei ce ne-au cerut să facem schimbul.

Și-acum, ce mai strigăm prin piețe?
Suntem convinși ca nu suntem paiețe?
Pe cine vrem de - acum să mai înece?
Că boala e din nord in sud,
Din est in vest,
Din Dunare in Prut.

Ne-au cocoșat cu legi tembele.
Copiii nostri s-or lovi de ele,
Căci legile- astea pe noi ne doboară.
Maicuța țară, fă ceva, că ne omoară!

Și de acum nu mai avem nici codrii seculari
Să ne îngroape sub ai lor stejari.
Și de la prunci nu merităm niciun chibrit
Să ni - l aprindă in țarână, c- am mințit.
Că i- am mințit că vor avea de toate,
Dar n- am facut nimic, când țara ne-au prădat-o de bucate.

Când ne- au furat pământul de sub noi,
De ce- am uitat țăranii noștri,
Cum ochii le scoteau,
Când se apropiau de boi?

Măicuța dragă, țară sfântă!
Ia tineretul tot și îl încânta.
Sa fie ei uniti in a ta vatra,
Sa faca ei, ce n- am facut noi, viata toata.

Și roaga- te la Dumnezeu,
Să nu te vândă pe un leu.
Să urle vena lupilor in tine.
Măcar acum, să ai respect cum se cuvine.

poezie de (ianuarie 2017)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantina Gina Dumitrescu

De când...

De cînd ai plecat
Eu plîng cu lacrimi de sânge.
Nu am știut că ai atât de mulți dușmani!
Nu am știut că dacă îți aperi țara
Și neamul și mama
Ești sortită să pleci la Dumnezeu
Trimisă forțat de dușmani.
Azi și-au arătat adevarata față
Dușmanii tai, ai mei, ai noștri...
Au mîncat, au băut, ne-au stors de vlagă
Și au vrut să se legene-n așternutul tău.
Au stat la pîndă precum șacalii
Strângând veninul în gură
Ca să-l poată arunca, vipere-n pericol.
Uciderea ta copilă, draga mea,
A scos la iveală criminalii
Ce-mi lingeau mîinile și vorba
Ca să-și ascundă crima.
A venit timpul să se știe
Eu piedică în calea lor sunt,
Stîncă din piatră scumpă.
Și nu mă tem de fățărnicia lor,
Nici de moartea ce apare
Și nici de lacrima de sînge!
Dreptatea pentru mine este-n ceruri.
Aici în România este moarte,
Trădare, falsitate, duplicitate...
Amar de neamurile noastre
Ce sunt doar niște biete ființe
Care așteaptă doar de pomană!
Am sa las în urma mea pustiu,
Pustiu și inimă de dușman
Ca să plătească ce au pus la cale,
Să nu-mi mai dea să mănînc
Cînd nu-mi este foame
Și nici apa să beau
Cînd nu-mi este sete.
Blestem trădătorii și criminalii,
Blestem fățarnicii și avarii,
Blestem pe cei ce i-am crezut,
Să aibă parte de drumuri asfaltate cu flăcări
Ei și copiii lor
Și neamul lor de năpârci!
Amin!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În țara numită România

Oameni buni și lume bună,
România ne e mumă.
România noastră Mare,
cu Dunăre, Carpați și mare.
România legendară
cu români de viță rară.
România dodoloață
unde toți am primit viață.
Am stat de strajă la hotară
și-am apărat această țară.
Aici ne e țara și neamul.
Aici ne e râul și ramul.
Aici viața nu-i amară.
De ce să plecăm afară?
Când cei aleși să cârmuiască
închină țara românească
marilor puteri din lume,
se leapădă de al său nume.
Hai să dăm mână cu mână
cei cu nație română!
Să readucem în țară
iar, frumoasa primăvară.
Aici am fost și vom rămâne
stăpâni pe ape și pe grâne.
Vom trăi și vom lucra moșia
aici, în țara numită ROMÂNIA

poezie de (decembrie 2017)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Ioana Gărgălie

Lăsați-ne

Lăsați-ne în pace și-n nevoi
În țara sărăcită și trădată,
Să n-o târâți cu forța în război
Și nu-i mai puneți țintele pe hartă!

Nu faceți din soldați carne de tun
Hienelor avide de putere,
Că-n lume nu-i nimic mai sfânt și bun,
Doar pacea este unica avere...

Voi vreți, cei din apus și răsărit,
Să semănați pe glob doar panică și ură,
Cu ace și cu boli ne-ați umilit
Și ne-ați călcat adânc pe bătătură...

Noi nu vrem arme-n lume, nici război,
Nu-i mai schimbați cu foc și sânge harta!
Cu gândul hâd și suflet de strigoi,
Voi vreți cu tancuri să-i decideți soarta...

Vă credeți mari, dar sunteți niște sclavi
Ai marilor magnați,... marionete,
Săraci în duh și de arginți bolnavi,
Producători de bombe și rachete.

Lăsați-ne, c-avem eroi destui,
Noi încă-i auzim cum gem sub cruce,
Războiul ne înfioară ca un cui
Când viața, însăși, este la răscruce!...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Către exilul românesc

Reveniți, români, în țară
Să punem mâna pe armă,
Parlamentul de ocară
Vinde Codrii de Aramă.

Reveniți compatrioți,
Din morminte, din străini,
Să scăpăm țara de hoți -
Haite de turbați canini.

A trădat un interlop
Țara noastră milenară,
Un bețiv și-un episcop
Vor ca Dacia să piară.

Voi români, de daci sorginte,
Ctitori de-așezăminte,
Șlefuiți spada și scutul
Să vă apărați pământul.

Reveniți, urmași de daci,
Din exil și din mormânt,
Să scăpăm de hoți și vraci
România- pământ sfânt!

poezie de (10 octombrie 2011)
Adăugat de Virgil CiucaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Janet Nică

Țara mea

Rai din vremi patriarhale,
Țara mea cu munți și dalii,
N-are gropi și nici canale
Câte sunt, la vârf... canalii!

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Daniel Vișan-Dimitriu

Dans pe tabla de șah

Sunt regele negru pe-o tablă de șah,
Păzit de oșteni ca un mândru rajah,
Am turnuri în jur, iar nebuni printre cai
Se mișcă-n zig-zag într-un jalnic alai.

Sunt singur acum, stau retras, umilit,
Căci, fără regina pierdută-n gambit,
Am slabe speranțe să pot câștiga
Partida pe viață ce, iată, e grea.

Și, totuși, sunt rege, aștept un răspuns,
Și tot ce-am făcut pân-aici e de-ajuns
Ca dama de alb ce m-atacă mereu
Să pice-n capcană și... jocul e-al meu!

Dar ea se ferește, stăpână pe dans,
Se-nvârte în juru-mi, mă ține-n suspans,
Ea crede că-i tare, mă vede în crah,
Și zburdă, voioasă, pe tabla de șah.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dimitrie Bolintineanu

Într-un stat

Într-un stat unde fur toți,
Meritul se dă la hoți.

distih de
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Mama lui Stefan cel Mare" de Dimitrie Bolintineanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -12.00- 8.99 lei.
Ioana Gărgălie

Ultima speranță

Foc, teroare, suferință... parcă-am fi într-un război...
Măști, hoție, conspirații... Curge lacrima sub gene,
Plâng pe umeri,, patrioții" sau se-ascund într-un butoi
Să nu vadă, să n-audă... ca pe vremuri Diogene.

Prometeu a furat focul, noi avem un foc în piept,
Parcă și-a deschis Pandora cutia plină cu rele,
Jupiter azi se răzbună,... dar războiul e nedrept,
Țara este în derivă ca o navă fără vele...

Vinovații fără vină, ca și acarul Păun,
Stăm cu capete plecate sub sabia lui Damocle,
Cu săgeți înfipte-n umăr ne îmbie-un căpcăun
Și dumbrava minunată scrie-o dramă de Sofocle...

Numai Domnul poate scoate o corabie la mal...
Îl invoc s-alunge răul, să redea dreptul la viață,
Să trimită aripi albe protectoare prin spital
Și s-arunce-n hăuri vrajba... El ni-i ultima speranță...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Carmen Pasat

Până când?

Geme țara-n sărăcie
Plâng bătrânele prin piață...
Ce te faci acu' c-o mie?
Oare este asta viață?

Sus se zbat de ceasul morții
Să mai dea câte un ban
Dar, lăsați în voia sorții
Așteptăm milă în van.

Miliarde se-mprumută
Un' se duc? Nu tre' să știm.
Vorbărie multă, multă,
Noi tot mai săraci murim.

Și tăcem. Oare de frică?
Sau ne-am săturat de vrut...
Țara noastră-i tot mai mică
Și pământul l-au văndut!

Unde-s patrioții oare?
La străini sunt ghiocei
Și ne calcă în picioare
Pentru a avea doar ei.

Ce-a fost țara si poporul
De atatea mii de ani,
Cum îsi apărau ogorul!
Nu-l vindeau pe la dușmani.

Până când vom plânge oare
Și cât vom mai suferi?
Poate Dumnezeu cel mare
De-l rugam, ne-o auzi!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Blestem

În apogeul destrămării
Ați râs de săracii țării.
Ca-într-o țară fără câni
V-ați bătut joc de bătrâni.
Copiii țipă în noapte
Că i-ați lăsat fără lapte.
La bolnavi le dați mormântul.
Nu v-ar mai răbda pământul.
Ați furat totul din țară.
Aveți conturi în afară.
Din cât a fost de bogată,
Atât e țara de săracă.
Pe români eu îi îndemn
Să v-aducă greu blestem.
Inima în voi să crape.
De viață să n-aveți parte.
Atâta de răi ați fost
Că între noi nu aveți rost.
România e a noastră.
Închisoarea e a voastră.
Vă blesteamă toată țara
Să ardeți în foc, ca para.
Raiul să fie al nostru,
Iadul să fie al vostru.
În veci să nu mai avem
Cui să facem un blestem.

poezie de (16 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Țara

în Moldova totul e arhaic
de la intelect pîn' la instincte
de la credincos la simplu laic
de la oamenii vii pîn' la morminte

nici politică ca lumea, nici alegeri
numai stat și numai ministere
țara-n care pîn' și vâra degeri
ce exportă oameni și importă mere

țara lui Ion și-a lui Vasile
a Ilenei țară și-a Mariei
țara-n care mita iau în chile
și întorc în tone sărăcie

țara fără de economie
țara existând din remitențe
c-o jumate de popor în begenie
și cu alta-n dură subzistență

a mai apucat o primăvară
ici colo și iarba verde apare
-mă sugruma-așa un dor de țară
între ștreang străin și depărtare...

poezie de (1 martie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Sunt țări...

... sunt țări incluse-n miliard de aur
a mea e-n tagma miliardului furat
mai sunt și țări în care limba e tezaur
în țara mea nici limbă nu-i nici stat...

există țări ce au economie
și-n care toți au pâine și la pâine
în țara mea o neagră sărăcie
ne-a coborât pe toți la rang de câine

există țări cu libertatea de-a alege
și-n țara mea aceiași libertate
am delegat-o hoților în lege
și hoții judecă și fac dreptate...

există țări în care parlamente
alese de popor chiar sunt pentru popor
în țara mea un grup de (excre)elemente
exprimă numai interesul lor

există țări cu presa necoruptă
cu opoziție fără balast și plaur
în țara mea mereu se duce lupta
între extremele aceluiași balaur

sunt țări incluse-n miliard de aur
din care vreau mereu să vin acasă
să fac din țara asta un tezaur
și colț de rai
dar hoții nu mă lasă...

poezie de (7 septembrie 2018)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie

Țara mea

Acolo unde-s ʼnalți stejari
Și cât stejarii ʼnalți îmi cresc
Flăcăi cu piepturile tari,
Ce moartea-n față o privesc;

Acolo, unde-s stânci și munți,
Și ca și munții nu clintesc
Voinicii cei cu peri cărunți
În dor de țară strămoșesc;

Și unde dorul de moșie
Întotdeauna drept a stat
Și bărbăteasca vitejie
A-mpodobit orice bărbat;

Acolo este țara mea,
Și neamul meu cel românesc!
Acolo eu să mor aș vrea,
Acolo vreau eu să trăiesc!

Acolo unde întâlnești
Cât ține țara-n lung și-n lat
Bătrâne urme vitejești
Și osul celor ce-au luptat;

Și unde vezi mii de mormane
Sub care-adânc s-au îngropat
Mulțime de oștiri dușmane,
Ce cu robia ne-au cercat;

Acolo este țara mea
Și neamul meu cel românesc!
Acolo eu să mor aș vrea,
Acolo vreau eu să trăiesc!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Un război mare lasă țara cu trei armate: o armată de ologi, o armată de îndoliați și o armată de hoți.

proverbe germane
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Trăiască România

Dacă ne-nfruntă munții, cu munții ne vom bate
Pentru lumina țării și pentru libertate
Aici ne e cuvântul când îl avem de spus
Decât slujirea țării nimic nu-i mai presus
Jurăm credință luptei, oricât ar fi de grea
Jurăm că pentru țară și viața ne-o vom da
Jurăm să nu ne mintă nici clipa, nici vecia
Trăiască libertatea, trăiască România

Trăiască-n fericire și-n liniște poporul
Trăiască România, trăiască tricolorul.

Dar țara nu se face cu lași, cu apatrizi
Iubirea nu te scuză când ochii îi închizi
Să curățăm tot răul din viața României
Că noi suntem partidul și țara omeniei
Nu creadă hoții muncii că ei sunt mari și tari
Noi suntem patrioții revoluționari
Avem contract pe viață cu visul și cu glia
Trăiască libertatea, trăiască România

A noastră este țara c-o moștenim deplin
Va trebui întreagă s-o dăm celor ce vin
La cei născuți și astăzi, și mâine, și poimâine
Nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine
Nici călăreți pe aer, nici cai fără călări
Nici țară fără lume, nici lume fără țări
Să crească-n lume pacea, dreptatea, bucuria
Trăiască libertatea, trăiască România

Trăiască muncitorii, țăranii, cărturarii
Trăiască demnitatea cea fără de avarii
Dacă renunți la luptă, n-ai ce să mai aștepți
Nimica nu se face-n poziție de drepți
Să facem România prin toți și pentru toți
Un teritoriu liber de-orice prejudecăți
Să fie-al nostru dreptul și-a noastră datoria
Trăiască libertatea, trăiască România

Jurăm din milioane de inimi și destine
Din orice fel de sânge ne murmură în vine
Jurăm bătrân și tânăr, femeie și bărbat
Credință României necondiționat
Că țara-i bogăția ce veșnic ne rămâne
Și glasul ei ce îndeamnă: "Deșteaptă-te, române!"
Nu ne-nspăimântă nimeni cu forța sau pustia
Trăiască libertatea, trăiască România

Suntem, de e nevoie, o țară de soldați
Suntem, de e nevoie, un lanț de munți Carpați
Durerea țării noastre făcută-i să ne doară
Ne place libertatea, ca oameni și ca țară
Și soarele dreptății să lumineze sfânt
O țară roșu, galben și-albastru pe pământ
Aceasta-i viață noastră, aceasta ni-i tăria
Trăiască libertatea, trăiască România.

poezie celebră de din Cenaclul Flacăra
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Eugen Ilișiu

Blestem semantic

Ghinionul blestemat,
E, că-n termeni românești,
Se numește țara Stat,
Și tot stat când nu muncești!

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îmi pare rău să spun, dar se pare că România noastră este contaminată cu tâmpenie și îndobitocire. Țara stă pe un zăcământ de prostie, românii sunt înrobiți, bolnavi, cu prea puțină cultură și tăcuți. Tăcuți ca pământul.

(4 octombrie 2023)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook