Ultima speranță
Foc, teroare, suferință... parcă-am fi într-un război...
Măști, hoție, conspirații... Curge lacrima sub gene,
Plâng pe umeri,, patrioții" sau se-ascund într-un butoi
Să nu vadă, să n-audă... ca pe vremuri Diogene.
Prometeu a furat focul, noi avem un foc în piept,
Parcă și-a deschis Pandora cutia plină cu rele,
Jupiter azi se răzbună,... dar războiul e nedrept,
Țara este în derivă ca o navă fără vele...
Vinovații fără vină, ca și acarul Păun,
Stăm cu capete plecate sub sabia lui Damocle,
Cu săgeți înfipte-n umăr ne îmbie-un căpcăun
Și dumbrava minunată scrie-o dramă de Sofocle...
Numai Domnul poate scoate o corabie la mal...
Îl invoc s-alunge răul, să redea dreptul la viață,
Să trimită aripi albe protectoare prin spital
Și s-arunce-n hăuri vrajba... El ni-i ultima speranță...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ioana Gărgălie. [Vezi și următoarele:
- poezii despre vinovăție
- poezii despre război
- poezii despre țări
- poezii despre viață
- poezii despre teroare
- poezii despre suferință
- poezii despre păuni
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre protejare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.