Viaţa câteodată îşi cere iertare

Viaţa câteodată îşi cere iertare,
Îţi dăruieşte uneori în compensare
Ca într-un falanster, cât ai avea nevoie,
Nicicum cât meriţi, mitralieră-n foc de voie,

Fără de ţintă şi uneori fără de glonţ,
Pe un perete alb dintr-un fragil gablonţ,
Pe care tu deja, cu trupul conturat,
Ai inima ţintită de glonţul neratat;

Nu curge sânge însă iar începe ploaia,
Şterge visarea, se pogoară din nou droaia
De suferinţe, pe un cuget fără şansă,
Ce n-are cum să ştie c-o ne-nţeleasă ansă

Îl trage din pustie pe un pământ de dor,
Îl ţine să răsufle până ce alţii mor
Şi nu mai ştie unde, în alba sa predare,
Să regăsească poarta spre veşnica uitare.

Da, viaţa îşi cere uneori iertare,
Într-o complicitate uluitoare,
Sacrificând pe tine întru iertarea mea,
Sacrificând ce vine, pe ce a fost deja,

Balanţă descentrată ce are doar dreptate
Şi greutăţile în impoderabilitate
Şi numai tu în fond, legat la ochi priveşti,
Cum gânduri şi speranţe în van mai iroseşti,

Îngăduinţă, toleranţă, neputinţă,
Imagine princiară fără de umilinţă,
Da viaţa o eroică şi asumată dezertare,
Eşti singurul ce poate a-i dărui iertare.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alchimie existenţială

ţi-aş cere iertare de tot ce nu sunt.
e-n mine o rană ce urlă la lună
şi-un ochi către haos mereu stă deschis
iar eu îl contemplu c-o spaimă nebună.
ţi-aş cere iertare că nu ştiu să-ţi scutur
tristeţea din pleoapă, povara din gând
şi cerul când mi-l aduci mai aproape
ţi-aş cere iertare că respir tot pământ.
că-s tristă adesea de mine, de tine,
că las îndoiala să surpe şi doare,
că n-am răsărituri destule să-ţi dau
şi că-s risipită, ţi-aş cere iertare.

poezie de Nina Tărchilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii trebuie să înveţe să ierte, să ştie că e important, să ştie că viaţa fără iertare înseamnă moarte, în ciuda faptului că respiri şi te mişti.

citat din Min Jin Lee
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare

Isus ne-avertizează, în marea lui iubire,
Că fără de iertare nu este mântuire.
Nu-l pedepsi pe-acela ce-ţi cere îndurare,
Căci de pe cruce Domnul te-ndeamnă la iertare.
Hristos, Mântuitorul, prin crudă răstignire,
Lăsatu-s-a să moară spre-a noastră mântuire.

poezie de George Budoi din Iertarea şi pedeapsa în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (30 ianuarie 2024)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare

Iertarea....
partea din noi
ce se întoarce în trecut
pentru a pune o floare
acolo
unde totul ne-a durut!
Ochi
plecaţi şi tācuţi
privind o floare,
inimi tremurânde,
douā suflete ce în tācere
îşi cer....
iertare!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşelile, deciziile şi alegerile nefaste fac parte din modul prin care omul învaţă. Orice om ia uneori decizii care se dovedesc a fi greşite. Este în regulă să accepţi că ai greşit, să înveţi lecţia atât de preţioasă şi să mergi mai departe. Cu fiecare greşeală pe care ţi-ai asumat-o şi din care ai învăţat ceva, devii mai înţelept. Nu da vina pe alţii, pe conjunctură sau pe cine ştie ce altceva. Tu ai fost acolo în acel moment, tu ai ales să acţionezi în modul în care ai făcut-o - acceptă asta. Nimeni nu-i perfect, nimeni nu are dreptul să te judece şi nu are niciun sens să te simţi vinovat sau ruşinat. ci doar să-ţi asumi responsabilitatea faptelor tale şi a consecinţelor lor. Repară ce poate fi remediat, iar dacă le-ai făcut rău altora, recunoaşte asta şi cere-ţi iertare. Ei pot să accepte sau nu scuzele tale, însă asta ţine de ei şi nu de tine. Tu învaţă lecţia pe care ţi-a oferit-o viaţa şi astfel asigură-te că nu vei mai repeta acea greşeală în viitor. Înţelepciunea se construieşte uneori pe durere, regrete şi suferinţă, însă doar dacă îţi dai voie să le depăşeşti vei putea să păşeşti cu încredere în viitorul tău.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil din uter de cuvânt

Dumnezeu nu sa născut adult
Amniotic copil era în vid
Ca într-un uter de cuvânt
Sa trezit pe tot stăpân
Şi a suflat într-o păpădie
Cum numai el stie
Şi a făcut din univers o feerie..
Dar intunericul cum nimeni nu ştie
La pus la incercare cu a sa iubire
Fiul cel prim în viaţa sa de visare
Şi la trântit de asfaltul negru
Răzbunându-se fără iertare
Pe Adam pentru cunoaştere
Ce-i viată sau îngropare
Pe o Golgătă unde iubirea
La învăţat ce e iertarea
Făcându-l gânditor
Să fie cu noi..
Iertător sau neiertător

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Viaţa asta (a mea) pare un fulger în infinitul ce va urma,
O cruce plină de spini la căpătâi, cruce a ta, Eu pironit pe ea,
Timpul nici nu mai curge, doar sânge dintr-un trup golit de tine,
Pământul, doar pământul mai mă ţine legat de ziua de mâine!

Chipul tău, icoană pictată în sufletul meu fără de culoare,
Mă închin la ea, durerea mea în dimineaţa ce refuză a mă părăsi,
O lacrimă îmi arde printre pleoape, îmi bate în clipe cât în nenumărate vieţi,
Refuzi să pleci, refuz să plec, ne-am pierdut orizontul şi locul de întâlnire!

Cu greu mă îndrept spre ziua de mâine, cu greu ridic privirea fără tine,
Îmi pare a păcat, mă zbat între clipele ce vor urma,
Încă mai doare urma ta, încă mai curge lacrima arzând totul în calea sa,
Încă mă simt cerşind, un cerşetor condamnat la temniţă grea!

E atâta greu în umbra ta, nici soarele nu obturează strălucirea ta,
Nici verdele de primăvară nu anulează verdele din ochii tăi,
E atâta Soare, atât de primăvară, în mine e doar toamnă,
Toamna ce precede încă o iarnă, încă o zăpadă ce mă îneacă!

Mă înec în lacrimi, în regrete, în umilinţa dorinţei de a-mi fi,
Mi-e sufletul umil, de umilinţă plin, mi-e ruga fără de auz,
Mi-e glasul tot mai slab, se pierde în depărtări de timp,
Mi-e timpul tot mai nul, o zbatere într-un ceas de disperare!

Mi-e teamă, teama de a nu mai fi nici Om, mi-e greu, mi-e sufletul pământ,
Paşii îmi rătăcesc în urma ta, mă simt pierdut fără iubirea ta,
Mi-e teamă chiar şi de cuvânt, cuvântul tău un trăznet în amurg,
Îmi eşti un fulger de o clipă, îmi eşti o picătură între vieţi!

Mă dezarmezi, mă dezgoleşti chiar şi de ultima clipă,
Mă arunci în infinit fără de vină, mă condamni la nemurire,
Mi-e teamă cum nu mi-a fost vreodată, deja mă simt fără de mine,
Deja am trecut în altă lume, deja mă rup de timp dar nu şi de tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu trebuie să ştii, Veronică, că pe cât te iubesc, tot aşa – uneori – te urăsc; te urăsc fără cauză, fără cuvânt, numai pentru că-mi închipuiesc că râzi cu altul, pentru care râsul tău nu are preţul ce i-l dau eu şi nebunesc la ideea că te-ar putea atinge altul, când trupul tău e al meu exclusiv şi fără împărtăşire. Te urăsc uneori pentru că te ştiu stăpână pe toate farmecele cu care m-ai nebunit, te urăsc presupunând că ai putea dărui din ceea ce e averea mea, singura mea avere. Fericit pe deplin nu aş fi cu tine, decât departe de lume, unde să n-am nici a te arăta nimănui şi liniştit nu aş fi decât închizându-te într-o colivie, unde numai eu să am intrarea.

citat celebru din Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bisericuţa veche

Un deal, bisericuţa veche şi-un bocet în amurg,
Ape uşor neclare ce tulburi doar se scurg,
Fug într-o calmă fugă, ce parcă încă-mi pare,
O fugă fără ţintă sau şansă de scăpare,

Urme, în urma-mi, nu lasă tălpile zdrelite,
Obrajii roşii, ochii în ale lor orbite,
Mă dor de teama nopţii ce ar urma să vină,
O noapte fără lună, o noapte nesenină,

Sunt vulturii deja ascunşi pe ale lumii stânci
Iar lupii şi-au săpat deja bârlogurile-adânci,
Nuferii albi se scutur' pe ape ce inundă,
Tăgada fericirii e lumea muribundă,

Toţi urlă din bârloguri şi urlă de pe creste,
Se roagă disperaţi spre lumile celeste,
Să cadă întuneric, să ne salveze-odată,
De fiara fără suflet, de fiara disperată,

Cu chip de fariseu, zâmbind meschin, meşteşugit,
Cu chipul disperării a ceea ce n-am iubit,
Ascuns în galbenii curgând din al trădării pom,
Opreşte-mi tu sălbăticiune, fuga dinspre om.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco din Adoptă-mă, pădure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericire

De-o viaţă îndrăznesc să lupt cu efemerul,
Având ca ideal de libertate, cerul,
Visez la unica fracţiune de secundă,
De bunătate omenească furibundă

Ştiind că infinitul este atât de mic
Atunci când din cenuşă încerc să mă ridic,
În ochii mei, până la pura lor culoare,
Albastră, sinceră, fragil nemuritoare.

Nu ştiu să pot să-nvăţ uşor a abandona
Speranţa cum că viaţa înseamnă altceva,
Mă ţine universul în a lui splendoare
Şi certitudinea că viaţa e visare,

Visarea întru idealul perpetuării,
Vânt împletit în cozi din capetele zării,
Visare de rotund încolăcit în spire
De infailibilă şi pură fericire.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericire

De-o viaţă îndrăznesc să lupt cu efemerul,
Având ca ideal de libertate, cerul,
Visez la unica fracţiune de secundă
De bunătate omenească furibundă,

Ştiind că infinitul este ireal de mic
Atunci când din cenuşa lui încerc să mă ridic
În ochii mei, până la pura lor culoare,
Albastră, sinceră, fragil nemuritoare.

Nu ştiu să pot să-nvăţ uşor a abandona
Speranţa cum că viaţa înseamnă altceva,
Mă ţine universul în a lui splendoare
Şi certitudinea că viaţa e visare,

Visarea întru idealul perpetuării,
Vânt împletit în cozi din capetele zării,
Visare de rotund încolăcit în spire
De infailibilă şi pură fericire.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenilor dragi din viaţa mea

Am trimis inima să-mi caute
iubirile pierdute de ea;
din indiferenţă,
laşitate
sau prea mult orgoliu.
Să-mi cer iertare pentru
neiubire.
Am trimis dupa dimineţile
în care,
nu v-am acoperit cu o rouă
de cuvinte frumoase
le-am lăsat
nespuse,
uscate
pe buzele mele.
Ar fi trebuit să vă spun
mereu
cât de mult vă iubesc
şi că nu pot trăi
fără voi.
Că viaţa mea stă
suspendată
de a voastră
şi depind de dragostea voastră
ca de un drog fără de care
aş intra în
sevraj emoţional.
Am trimis să-mi caute nopţile
în care am adormit
fără să-mi dau seama că pierd
clipe,
trăiri
viaţă;
şi uneori oameni pe care
nu-i voi mai revedea
niciodată...
Am pierdut ocazia
să le pot spune
cât de mult i-am iubit!

poezie de Angelina Nădejde (17 octombrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedrept... (Cu inimă curată...!)

Nimic nu e întâmplător sub soare,
Pe cine am cunoscut, sau am iubit...
Viaţa nu este-o întâmplare,
Şi nu trăieşti doar să fii împlinit!

Nimic din ce trăieşti nu este
Lipsit de sens, fără un scop sau drum...
Ceaţa, elementul ce viaţa defineşte,
Şi uneori te simţi pierdut în fum...

Şi unii vin şi alţii pleacă...
Aşa a fost dintotdeauna, chin...
Viaţa mereu a fost nedreaptă,
Şi recompense ce-ai meritat... nu vin.

Şi totul este totuşi despre tine...
Şi câte lecţii mai ai să mai înveţi,
Viaţa te poate duce la ruine,
Dar tu ridică-te şi mergi printre corecţi!

Şi multe pietre se nasc într-un destin,
Capcane şi vipere în chip de oaie...
Paharul uneori nu-l mai vezi plin,
Şi credinţa începe să se-nmoaie.

Dar cei puternici au rănile pe ei...
Şi nu se-opresc din mers ei niciodată!
Curajul nu poţi nicicând să-l iei,
Celor drepţi, cu inimă curată...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori pete...

Uneori mă-ntreb cum e să visezi
Alteori mă trezesc în visul de ieri.
Să fi fost o pată pe un perete
Sau o viaţă pictată fără defecte?
Camera-i goală, lumina se stinge,
Aştept să se-ntoarcă
Cel care o aprinde.
Doar un contur şi o poveste pe un perete
Unde e omul din spatele ei
Care să o regrete?
Nu cred în minciuni şi nici în poveşti
Care încep cu "A fost odată"
Şi se termină când nu mai eşti
Nu este uşor să visezi,
Mai greu este să te trezeşti
Într-o cameră goală,
Cu un perete care nu spune poveşti.

poezie de Maria Medeanu (20 octombrie 2010)
Adăugat de Maria Medeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pilat

Tu ai privit vreodat' o ţară
Doar ca pe un trup crucificat,
Când cerul a-nceput s-o doară,
Răstignită fără de păcat?

Cu tâmpla prăvălită-n mare,
Cu dealurile tremurânde,
Cu munţii strânşi spre apărare
În clipele ei muribunde,

Când din izvoare curge sare
Şi ochii ei nu mai au lume,
Când rupi din ea cu disperare
Şi-i laşi copiii fără nume,

Tu mi-ai privit vreodată ţara,
Prizonieratul meu de voie,
Cum ea îmi dăruieşte vara,
Cum eu sunt doar a ei nevoie?

Nu am putere să te-nduplec,
Nu pot să o cobor din cruce,
Priveste in jur imperii trec,
Noi soart-am învăţat a duce...,

Se va-nălţa când va da Domnul,
Salvându-şi sufletul nevinovat,
Dar tu-n coşmar trăi-vei somnul,
Mâinilor nespălate de Pilat.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a nu mai spera nimic

mi s-au amestecat platanii
cu urme de suflete eliberate
zâmbăreţe precum un univers de emoticoane
într-un fel albastre
plecate cumva spre o ţintă îndepărtată
mult mai departe decât poate mintea cuprinde
chiar şi inima e fără azimut
ca şi cum era mai bine să fie rondodendroni
sau mesteceni sau cine ştie ce stejari uriaşi
ca să mai pot rămâne preţ de o lacrimă
cât o iertare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţia de zbor

La marginea prăpastiei priveşti pierdut în jos,
Simţi tot ce te atinge cât este de frumos,
Cu braţele deschise, asemeni unor fluturi,
Sorbi viaţa şi frumosul din ale vieţii ciuturi,

În picături de pace, în picături de bine,
Memorii neculese din fostele destine
Şi cauti metrica iubirii spre a-ţi putea rima,
Dilema poeziei din însăşi viaţa ta.

Aruncă-te în poezie şi lasă-te să cazi uşor,
Gânduri în al tău suflet se nasc, trăiesc şi mor,
Aruncă-te ca-ntr-o iubire, fără de teama de-a cădea,
Aşa şi doar atunci, tu vei putea zbura.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă prin care Villon cere tuturor iertare

La Cartezieni, ca şi la toţi
Călugării, la Devotate,
La pierde vară cu saboţi,
La slugi, cocote-mpestriţate
În rochii strâmte-ncorsetate,
La fantele sfios de moare,
Cu cizmuliţe moi, roşcate,
La toţi le cer smerit iertare.

La fete care sfârc arată
Să-nhaţe muşterii de soi,
La hoţi ce numai certuri cată,
La saltimbanci cu maimuţoi,
La ghiuji, nebuni şi papiţoi
Ce fluieră de ţi-e mirare,
Cu beşici, prapuri, tărăboi,
La toţi le cer smerit iertare.

Dar nu la câini şi trădători
Ce mi-au dat numai coji uscate
De mestecat, din noapte-n zori;
De frica lor mă doare-n spate.
Le-aş da beş, râgâială poate,
Dar nu pot, că nu-s pe picioare.
Dar toate vrajbele-s uitate;
La toţi le cer smerit iertare.

De cinşpe coaste li s-ar frânge,
Mărunt, dar cu barosul mare,
Ori bici cu plumbi, până la sânge:
La toţi le cer smerit iertare.

poezie de Francois Villon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi cer iertare

Îmi cer iertare, om frumos,
Că prea mult mă gândesc la tine
Iar gândul mi-e curat, duios,
Şi când eşti trist, vreau să te-aline.

Îmi cer iertare, ai pătruns
În inima mea şi pe veci
Eu te-am legat şi te-am ascuns
Şi nu o să te las să pleci.

Iertare-ţi cer că-mi eşti pe plac
Şi-l rog pe Dumnezeu cel sfânt
Să îţi dea pentru toate leac
Şi viaţă lungă pe pământ.

Să îţi dea bine şi noroc
Şi calea să îţi fie dreaptă,
Să ai în multe inimi loc,
Să urci pe slăvi, treaptă cu treaptă.

Şi-atâta vreau să mă mai ierţi:
Că te iubesc cu nesimţire.
Iar de m-accepţi, şi nu mă cerţi
M-ai condamnat la fericire.

Îţi cer iertare...

poezie de Eugenia Mihu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cere ceea ce meriţi, dar nu uita şi să fii recunoscător pentru lucrurile frumoase pe care le ai deja în viaţa ta. Când crezi că totul în jurul tău e umbrit de tristeţe, adu-ţi aminte că umbrele există doar unde e soare. Ia-ţi un moment şi găseşte-l pentru inima ta. E acolo – doar că e posibil ca să priveşti în direcţia nepotrivită.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!