Baladă prin care Villon cere tuturor iertare

La Cartezieni, ca şi la toţi
Călugării, la Devotate,
La pierde vară cu saboţi,
La slugi, cocote-mpestriţate
În rochii strâmte-ncorsetate,
La fantele sfios de moare,
Cu cizmuliţe moi, roşcate,
La toţi le cer smerit iertare.

La fete care sfârc arată
Să-nhaţe muşterii de soi,
La hoţi ce numai certuri cată,
La saltimbanci cu maimuţoi,
La ghiuji, nebuni şi papiţoi
Ce fluieră de ţi-e mirare,
Cu beşici, prapuri, tărăboi,
La toţi le cer smerit iertare.

Dar nu la câini şi trădători
Ce mi-au dat numai coji uscate
De mestecat, din noapte-n zori;
De frica lor mă doare-n spate.
Le-aş da beş, râgâială poate,
Dar nu pot, că nu-s pe picioare.
Dar toate vrajbele-s uitate;
La toţi le cer smerit iertare.

De cinşpe coaste li s-ar frânge,
Mărunt, dar cu barosul mare,
Ori bici cu plumbi, până la sânge:
La toţi le cer smerit iertare.

poezie de Francois Villon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama lor la toţi! (Pamflet la adresa PSD-istului Victor Socaciu, parodie după melodia lui "Mama lor")

De pe vremea lui Cârmaciu,
Înjura aşa Socaciu:
"Ăia hoţi, ăştia hoţi,
Mama lor la toţi!"

Da-njura numai de formă
(Ca acoperit cu normă?):
"Ăia hoţi, ăştia hoţi,
Mama lor la toţi!"

Criminalul Iliescu
L-ampuşcat pe Ceauşescu;
Ăla hoţ, ăsta hoţ,
Mama lor la toţ'!

Cică-n Revo'-ar fi "luptat",
I-au dat şi certificat;
Ăia hoţi, ăsta hoţ,
Mama lor la toţ'!

Cum Socaciu-i ipocrit,
PSD-ist a devenit;
Ăia hoţi, ăsta hoţ,
Mama lor la toţ'!

Un partid de comunişti
Şi-nţesat cu securişti.
"Ăia hoţi, ăştia hoţi,
Mama lor la toţi!"

Cum primit-a sinecuri,
S-a lăsat de-njurături;
Ăia hoţi, ăsta hoţ,
Mama lor la toţ'!

Din Socaciu cântăreţul,
A fost consul, iubăreţul;
Ăia hoţi, ăsta hoţ,
Mama lor la toţ'!

Nu mai este rău de gură,
Şi deloc nu mai înjură;
Ăia hoţi, ăsta hoţ,
Mama lor la toţ'!

Pleacă ai lor de la putere?
Alţii-ai lor vin iar la miere.
"Ăia hoţi, ăştia hoţi,
Mama lor la toţi!"

Pleacă-ai lor sau vin ai lor,
Noi tot slugi la dumnealor.
"Ăia hoţi, ăştia hoţi,
Mama lor la toţi!"

"Dumnezeu dac-ar veni"
Ăştia iar l-a răstigni.
"Ăia hoţi, ăştia hoţi,
Mama lor la toţi!"

Vai de tine ţărişoară,
Tare rău te mai furară!
"Ăia hoţi, ăştia hoţi,
Mama lor la toţi!"

Ieşi române la "atac",
Că-altfel ăştia-ţi vin de hac!
"Ăia hoţi, ăştia hoţi,
Mama lor la toţi!"

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (24 septembrie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românie,te iubesc

Românie,
în genunchi mă-întorc la tine
şi smerit îţi cer iertare.
Nu mai plec în ţări străine
unde zilele-s amare.
Nu vreau lacrima să-mi curgă
pe pământul lor străin.
Acolo toţi mă alungă
şi-mi toarnă-n suflet venin.
Sătul de înstrăinare
nu mai vreau să rătăcesc.
Cu drag mă-întorc la izvoare.
Românie, te iubesc!
Cu credinţă-n Dumnezeu
îţi sărut pământul sfânt.
Am fost şi rămân al tău,
că-mi eşti leagăn şi mormânt.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare

Ne iartă, Doamne Sfinte! Un suflet de păgân,
Tu-l cerţi şi-l faci cuminte şi-l slobozeşti la sân.
Te-ai frânt întru iertare, dar nu ne-am cuminţit,
Cu toate astea, Doamne, Tu veşnic ne-ai iubit.

În piept un clopot bate şi rugile vuiesc,
Aştept din înălţime, de-acum, un semn ceresc...
Căci clocotim în lacrimi. Tu unge-ne cu mir
Şi fă să înceteze durerea noastă!- Amin!

La Crucea Ta adesea ne-am aplecat în rugi...
Cu noi în noaptea asta, Tu roagă-te şi plângi!
Opreşte boala care în uşa vieţii bate,
Nu ne lăsa Iisuse pe drumul către moarte!

Ştiu că greşim adesea şi plângem totodată...
Prea Bunule Iisuse, te rog smerit, ne iartă!
Se-ade plânsul Maicii. Când Tu ai înviat,
Ai regăsit în noapte o lume de păcat.

Adu şi azi cu Tine Lumina Învierii!
Iertare şi iubire. O lacrimă de stea,
Lucească-n întuneric, căci prin a Ta iertare,
Iubitule Iisuse... şi noi vom învia.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi cer iertare?

Vă cer iertare tuturor
Că sunt un obsedat de dor
Şi-un obsedat de tot ce nu-s,
De tine însăţi mai presus!

Îi cer iertare nimănui
Că-s obsedatul dumnealui
Mai rar, şi obsedat mai des
De nimeni însuşi mai ales!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E de-ajuns

Într-o mare de iertare,
Risipită-n aşternut,
E un strop mărunt de soare
Şi un simplu... biet sărut.

Când în ochi... clipa-i închisă
Şi-aruncată-nspre păcat,
Poate-i inima deschisă?
Lacrima... s-o fi uscat?

Dacă-n năluciri de vise,
Se adună, iarăşi, doi,
Depărtările prezise,
Se revoltă-n... sânii goi.

Fără tot ce-a fost să fie,
Printre gânduri ratacit,
E de-ajuns... o nebunie
Şi-un genunchi, mereu, smerit.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum nu ştii când eşti smerit, să fii mereu smerit!

Arsenie Papacioc în Veşnicia ascunsă într-o clipă
Adăugat de minicoleta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru iertare

Vin astăzi, Doamne, să îţi cer iertare
că am iubit prea mult albastrul cer
şi-am îndrăznit să îmi ridic privirea
crezând că, încă, dreptul am să sper.

Îţi cer iertare de-am greşit cu fapta
când am trăit prin munţi de unul singur
şi-am haiducit cu şoimii şi cu cerbii,
din iarnă pân'a dat stejaru-n mugur.

Mă iartă, Doamne, pentru primăvara
ce-am locuit-o-n ochii unui vultur.
Am vrut să fur discret un colţ din soare
şi în oglinda râului să-l scutur.

Îţi cer iertare, poate-am fost prea lacom
dorind să fie doar a mea câmpia.
O vară am sperat să-mi crească aripi,
spre soare să mă-nalţ cu ciocârlia.

Şi să mă ierţi pentru c-am strâns sub pleoape,
cu sârg, toţi norii toamnei, până când
ca într-o rugă, spusă doar în şoaptă,
i-am transformat în lacrimi, rând pe rând.

poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (3 decembrie 2007)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii îngăduitor căci toţi avem trebuinţă de iertare.

citat celebru din Seneca
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii îngăduitor, căci toţi avem nevoie de iertare.

citat celebru din Seneca
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel de jos nu se teme de cădere

Cel de jos nu se teme de cădere,
Şi nici cel mic de mândrie şi de-al ei păcat;
Cel smerit va fi întotdeauna
De Domnul Dumnezeu binecuvântat.

Sunt împăcat cu ceea ce-am primit şi am,
Chiar dacă buzunarul nu mi-e plin;
Doamne, mi-i dor de-o lumină bună, caldă,
De aceea bat smerit la poarta harului divin.

Răsplata poverilor purtate mă aşteaptă
La capătul tuturor drumurilor mele către Tine.
Ofer puţin acum, dar voi primi curând o împărăţie –
Şi-aşa-i pentru toţi oamenii mai bine.

poezie de John Bunyan, 1628 - 1688, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

pot fi smerit la picioarele oricărui om
pot chiar încerca şi la picioarele lui Hristos
.
dar nu pot nicio clipă să fiu smerit
la picioarele mele
.
astfel
încet-încet
mă creşte
nesmerenia
şi nu mai pot nici trufaş să fiu pe deplin
din vreme ce
mă bănui conştient întrebându-mă:

la ce-mi mai trebuie totuşi picioare?

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tot ce am greşit

Pentru bune, pentru rele,
pentru că rău am gândit,
Pentru păcatele mele,
în genunchi m-aşez smerit.
Domnului îi cer iertare
pentru tot ce am greşit,
Să-mi arate îndurare
că nu le-am făcut voit.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suflet smerit experimentează adesea starea de epifanie deoarece Dumnezeu i se revelează mai mult unui suflet smerit.

aforism de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Reflecţii Maxime Axiome III
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul celui smerit e ca marea: daca arunci o piatra in mare, ea tulbura o clipa fata apelor, apoi se scufunda in adancuri.
Asa sunt inghitite si necazurile in inima celui smerit caci taria Domnului e cu el.

Avva Siluan în Între Iadul deznădejdii şi Iadul smereniei
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am distrus toţi duşmanii, făcându-i prietenii mei, prin iertare.

citat celebru din Abraham Lincoln
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grivei

Azi Grivei e mânios –
N-are nici un os de ros,
Căci stăpâna lui cea rea,
L-a prins când din vecini fura.

A furat vreo două ouă,
Pui şi curci, parcă, vreo nouă,
Şi deci când l-a dovedit
Stăpâna l-a pedepsit.

Se gândeşte, se suceşte...
La nimic nu-i foloseşte...
Apoi strigă-n gura mare
Şi-şi cere smerit iertare.

Dar stăpâna-i supărată,
N-o să-l ierte niciodată,
Dacă fapta lui cea rea
Cumva, s-ar mai repeta.

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când soţia mea e supărată pe mine

Când soţia-i supărată ‒
Se întâmplă câteodată ‒
Eu îi cer smerit iertare,
Oferind în dar o floare,

Un sonet sau madrigal,
Scris de mine, soţ loial.
Ea primeşte-al meu tribut,
Cu un zâmbet şi-un sărut.

poezie de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (23 ianuarie 1997)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful în chip de baladă

Frăţânilor ce rămâneţi în viaţă
nu ne purtaţi în inimi vrăjmăşie,
că dacă mila voastră ne răsfaţă
şi Dumnezeu mai bun o să vă fie.
Priviţi cum stăm cinci-şase în frânghie:
ni-i carnea, ce-o-mbuibarăm altădată,
de multă vreme hoit, de viermi mâncată,
iar oasele-s cenuşă-n fiecare.
Nu râdeţi de osânda-nfricoşată
ci să-l rugaţi pe Domnul de iertare.

De-i ruga, fraţilor, prea îndrăzneaţă,
nu vă scârbiţi de noi, deşi se ştie
c-am fost ucişi pe drept. Nu toţi învaţă
cărarea-nţelepciunii cum s-o ţie.
Rugaţi-l, dar, cu inimă smerie
pe Fiul din Fecioara Preacurată
ca mila-I să ne fie pururi dată
ferindu-ne de-a iadului vâltoare.
Nu ne smintiţi din tihna-n fine-aflată,
ci să-l rugaţi pe Domnul de iertare.

Scăldatu-ne-am cu ploaie şi cu ceaţă,
uscatu-ne-am cu-a soarelui vipie;
şi ţărci şi corbi ne-au ciugulit de faţă,
ne-au smuls sprinceana, părul din bărbie.
S-a dus hodina noastră pe vecie
şi vântul, după cum o fi să bată
ne-o da de colo-colo câteodată,
ciupiţi de păsări ca de-un ac ce doare.
Nu fiţi din tagma noastră niciodată
ci să-l rugaţi pe Domnul de iertare.

Închinare:
Isus, stăpânul lumii, domn şi tată,
păzeşte-ne de iad, că-ntreaga ceată
nu-l vrea şi nici nu i-a rămas datoare.
Nu ne huliţi, o, semeni, niciodată
ci să-l rugaţi pe Domnul de iertare.

epitaf de Francois Villon (1983), traducere de Neculai Chirica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petiţie la ducele de Bourbon

Stăpân al meu şi prinţe preatemut,
Lujer de crin, din rege zămislit,
François Villon, ce soarta l-a bătut
Cu vânătăi avane, crunt lovit,
Te roagă prin scrisoarea lui, smerit,
Să-i dai un împrumut dacă ai vrea;
La toate Curţile e gata a jura
Că-ţi dă 'napoi, nu pierde-ncredinţarea:
Nici pagubi, nici câştig nu ai avea,
Nimic n-ai pierde, decât aşteptarea.

De la alţi prinţi lescaie n-a cerut,
Doar de la tine, robul tău, cel care
Din şase scuzi primiţi cu împrumut,
Mai toţi i-a cheltuit pentru mâncare.
De-odată a-i plăti, după onoare,
Uşor şi de îndată se-mplineşte;
În codrul din Patay ghinzi de găseşte
Şi din castane împlinind vânzarea,
La ţanc, fără zăbavă te plăteşte;
Nimic n-ai pierde, decât aşteptarea.

Ci de puteam să-mi vând din sănătate
Unui lombard, ce-i lacom prin natură,
Lipsa de bani cum mă mâna din spate,
Poate-ncercam şi astă aventură.
N-am bani în sân, nici pungă la centură;
O, Doamne bun, îţi spun mirarea toată,
Că orice cruce-n cale mi se-arată,
De lemn ori piatră-i, asta mi-e onoarea;
De-ar fi s-o văz pe cea adevărată,
Nimic n-ai pierde, decât aşteptarea.

O, prinţ de crin şi plin de bunătate,
Ce greu mi-ar fi, vei înţelege poate,
De nu mi s-ar plini acum rugarea.
Ascultă, rogu-te, m-ajută şi socoate:
Nimic n-ai pierde, decât aşteptarea.

poezie clasică de Francois Villon, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem erect

s-ar putea crede că toţi copiii din flori
sunt făcuţi prin fotosinteză şi că
se poate chivernisi iubirea
punând-o deoparte pentru zilele negre
sau c-ar fi deajuns să spui stereotipic cuvinte
convenţional tandre
ca rugăciunile bălmăjite în grabă
s-ar putea crede că toţi nervii
complotează în sintonie cu virtuţile
să le prefacă în vicii
şi că a fi poet este un handicap
un suferind de vreo boală precum cele venerice
ori un creion înfipt drept şiră spinării
deget mereu prisosind
s-ar putea crede că poţi fi erect doar stând mai întâi
îndelung smerit într-un sine golit
dar
până la urmă
ne ţinem de cuvinte chiar şi tăcând
ca de bastoane supraelastice
să speriem câinii vagabonzi ai sorţii
să nu rătăcim raznele impetuoase pe care
le parcurgem întotdeauna gravi
şi triumfalişti

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!